Luceafarul de ziua si luceafarul de noapte

de Petre Ispirescu

A fost odata ca niciodata etc. A fost odata un mparat si o mparateasa; ei nu faceau copii; umblase pe la toti vracii si vrajitorii, pe la toate babele si cititori de stele, si toti ramasera de rusine, caci n -avura ce le face. n cele din urma se pusera pe posturi, pe rugaciuni si milostenii; cnd, ntr -o noapte, Dumnezeu vaz nd rvna lor, se arata mparatesei n vis si-i zise: Rugaciunea voastra am auzit -o si vei face un copil cum nu se va mai afla pe fata pam ntului. Mine sa se duca mparatul, barbatul tau, cu undita la g rla, si pestele ce va prinde sa-l gatesti cu m na ta si sa-l mncati. Nu se facuse nca bine ziua si mparateasa se duse la mparatul si-l scula zicndu-i: mparate! scoala c -a sosit alba n sat. Dar asta, raspunse mparatul, ce ai astazi sa ma scoli asa de noapte; nu care cumva vrajmasii au calcat hotarele mparatiei mele? Din mila lui Dumnezeu, de nici unele ca astea n -am auzit; dara am visat iaca ce... Si-i spuse visul.

mparatul cum auzi, sari din asternut, se mbraca, lua undita si se duse la pru gfind. Arunca undita si nu trecu mult, si vazu pluta unditii miscndu-se. Trase undita: c nd, ce sa vezi? un peste mare, cu totul si cu totul din aur. Doara ca nu -i cazu lesin de bucurie. Daramite c nd l vazu mparateasa? Ea fu si mai oleoleo. Gati mparateasa singura cu m na ei pestele si m ncara. Ea ndata se simti nsarcinata. Roaba care ridica masa vazu pe talerul mparatesei un os de peste si o batu gndurile sa suga acel os, ca sa stie si ea gustul bucatelor gatite de mparateasa. Cum supse osul, se simti si ea nsarcinata. Dupa noua luni nascu mparateasa, ziua, un copil frumos, frumos, ca un ngeras. Peste noapte nascu si roaba un copil, aidoma cu al mparatesei, nct nu aveau deosebire unul de altul. Cum era copilul mparatesei era si al roabei. Semanau, cum se zice, ca doua picaturi de apa. Fiului de mparat i s-a dat numele de Busuioc, iara fiului de rob, Siminoc. Crescnd mpreuna si fac ndu-se mari, i-a dat la carte, si nvatau ntr-o zi ct nvata alti copii ntr-un an. Cnd se jucau ei n gradina, mparateasa se uita cu drag la d nsii de pe fereastra. Se facura mari. Ei semanau at t de mult, nct nu cunostea nimeni care este fiu de mparat si care de rob. Boiul lor era

mndru, amndoi aveau pe vino -ncoace, vorba lor, era vorba cu lipici si amndoi erau voinici, nevoie mare. ntr-o zi se hotar ra sa mearga la vnatoare. mparateasa se tot ciudea cum sa-si cunoasca pe fiul sau: fiindca si fetele si mbracamintile fiind la fel, de multe ori nu putea sa deosebeasca pe unul din altul. Se gndi sa faca fiului sau un semn. l chema si, prefacndu-se ca i cauta n cap, i nnoda doua vite de par, fara sa stie el. Apoi plecara la vnatoare. Alergara zburdatici prin c mpiile nverzite si se zbenguiau ca mieluseii; culesera la floricele, se udara de roua, privira fluturii cum saltau si sareau din floare n floare, cum albinele culegeau ceara si adunau mierea, si se desfatara foarte mult. Apoi mersera la fntna, baura apa de se racorira si priveau cu nesatiu cum se lasa cerul n departare pe pamnt, si ar fi dorit sa mearga pna la sfrsitul pamntului, sa vaza cerul din apropiere, sau macar p na vor da de locurile acelea unde pamntul este ca piftia. Apoi intrara n padure. Cnd vazura frumusetile padurilor, ramasera cu gurile cascate. Vezi ca ei nu mai vazusera d -alde astea de cnd i facuse ma-sa. Cnd batea vntul si se misca frunzele, asculta la f situl lor si li se parea ca mparateasa umbla trnd dupa sine rochia cea de matase; apoi se asezara pe iarba frageda, la umbra unui copaci mare. Aci se pusera a cugeta si a sfatui cum sa nceapa vnatoarea. Ei, nici una, nici alta, voiau sa v neze tot lighioni salbatice.

Pasarelele, cari alergau mprejurul lor si se puneau pe cracile copaciului, nici nu le bagau ei n seama; lor, le era mila sa -si puie mintea cu ele; dara le placea sa le asculte ciripind. Pasarelele parca bagasera si ele de seama una ca aceasta, si nu se sfiau, ba nca cntau de se spargeau; iara privighetorile trageau la geamparale numai din guse, ca sa fie mai dulce cntarea lor. Si asa, st nd ei aci si sfatuindu -se, pe fiul mparatului l apuca o moliciune de nu putea sta n sus si si lasa capul n poala lui Siminoc, rug ndu-l sa-i caute nitel n cap, pna va aromi el. Dupa ce i cauta ce-i cauta, Siminoc se opri si zise: Ce este asta din capul tau, frate Busuioc? Ce sa fie? Stiu eu de ce ma ntrebi, frate Siminoc? Iaca vaz, raspunse Siminoc, ca doua vite de par n capul tau sunt nnodate. Cum se poate? zise Busuioc. Aceasta supara at t de mult pe Busuioc, nct se hotar sa plece n lume. Frate Siminoc, zise Busuioc, eu ma duc n lume fiindca nu pot sa pricep de ce mama mi -a nnodat parul cnd mi-a cautat n cap. Mai frate Busuioc, i raspunse Siminoc, vino -ti n fire si nu mai face una ca asta. Caci daca mparateasa ti-a nnodat parul, nu crez sa o fi facu t cu vreun gnd rau.

Busuioc nsa a ramas nestramutat n hotarrea sa si, c nd sia luat ramas bun de la Siminoc, i -a zis: Na, frate Siminoc, batista asta. C nd vei vedea pe d nsa trei picaturi de s nge, sa stii ca sunt mort. Sa-ti ajute Dumnezeu, frate Busuioc, sa nimeresti cu bine; dara eu nca o data te rog, pentru dragostea mea, sa ram i, sa nu mai pribegesti p n lume. Peste poate, raspunse Busuioc. Apoi se mbratisara si Busuioc pleca; iara Siminoc ramase de se uita gales dupa dnsul pna l pierdu din ochi. Siminoc se ntoarse acasa si povesti parintilor toate cele ce se ntmplase. mparateasa nu mai putea de inima rea. si frngea minile si plngea, de sa fereasca Dumnezeu. Dara n -avu ce-si face capului, si se mngia oarecum vaznd pe Siminoc. Dupa ctva timp, acesta scoase batista, se uita la d nsa si vazu teri picaturi de s nge. Atunci zise: I! a murit fratiorul meu. Ma duc sa -l caut. Si lundu-si merinde, pleca dupa d nsul sa-l caute. Trecu prin orase si sate, strabatu cmpiile si codrii, merse, merse, p na ce ajunse la o casuta. Acolo ntlni pe o batrna si ntreba de fratele sau. Batr na i spuse ca se facuse ginere al mparatului din acea parte de loc.

Ajungnd la palaturile mparatului aceluia, cm l vazu fie-sa, socoti ca e barbatu -sau, si alerga ntru ntmpinarea lui. El zise: Eu sunt fratele barbatului tau; am auzit ca a pierit din lume, si am venit sa aflu de capat iul sau. Eu nu crez una ca asta, zise fiica de mparat. Tu esti barbatul meu, si nu s tiu de ce te prefaci asa acum. Au doara credinta mea a fost pusa la cercare si eu te -am amagit? Nici unele din acestea nu este. Ci eu ti spui n cuget curat, nu sunt eu barbatul tau. Ea nu voia sa creaza cu nici un chip. Atunci el zise: Dumnezeu sa-si arate dreptatea. Pe cine nu va fi drept din amndoi, sa-l cresteze sabia care sta n cui. Si ndata sabia sari si cresta pe fata la deget, si atunci crezu si ea. Apoi gazdui dupa cum se cuvenea pe Siminoc. A doua zi el afla ca Busuioc se du sese la vnatoare si nu se mai ntoarse. ncaleca deci si el pe un cal, lua ogari si pleca dupa frate-sau, n partea locului pe unde se dusese acesta. Merse ce merse si ajunse n padure; acolo se ntlni cu Muma-padurii. Cum o vazu, se lua dupa d nsa, si da-i goana. Ea fugea, el dupa dnsa, pna ce Muma-padurii vaznd ca n-are ncotro, se sui ntr-un copaci nalt si acolo scapa.

Siminoc descaleca si el, priponi calul, facu focul, scoase merindele si ncepu sa mannce lnga foc, arunc nd si ogarilor cte ceva. Aoleo! cum mi-e frig, zise Muma -paurii, mi clantanesc dintii. Da-te jos, i raspunse Siminoc, de te ncalzeste la foc. Mi-e frica de cini, zise ea. Nu te teme, ca nu -ti fac nimic. Daca vei sa-mi faci bine, mai zise ea, na o vita din cosita si leaga-ti cinii. El puse vita de cosita pe foc. Uf! ce greu miroase, zise Muma -padurii, cosita ce ti -am dat-o si pe care tu ai pus -o pe foc. Ai te cara de aici, i raspunse Siminoc, si nu mai spune la nimicuri. Iaca unul din ogari a dat cu coada prin foc, s -a prlit nitel si d -aia miroase greu. Daca ti -e frig, da-te jos si vino de te ncalzeste; daca nu, taca -ti fleoanca si ma lasa n pace, nu ma tot supara. Atunci ea crezu, se dete jos si, alatur ndu-se de foc, zise: Mi-e foame. Ce sa-ti dau sa mannci? Iaca ia ce-ti place din ceea ce am dinainte.

 Eu voi sa te mannc pe tine, zise Muma -padurii, gateste te! Ba te voi mnca eu pe tine, raspunse Siminoc si asmuti cinii la dnsa ca sa o sfsie. Stai, zise Muma-padurii, opreste c inii sa nu ma sf sie, ca ti-oi da pe frate-tau, cu cal si cu ogari cu tot. Siminoc opri cinii; atunci Muma -Padurii icni de vro trei ori si dete afara dintr -nsa pe Busuioc, calul si ogarii; ia ra Siminoc si asmuti ogarii si o facura mici far mi. Desteptndu-se Busuioc, se mira cum de vede pe Siminoc aci si-i zise: Bine ai venit sanatos, frate, dara mult am dormit. Puteai tu sa dormi mult si bine, daca nu eram eu. Apoi i spuse toata siritenia de la despartirea lor p na acum. Busuioc banuind pe Siminoc ca s -o fi ndragostit cu femeia lui, nu voi sa-l creaza cnd acesta i marturisi adevarul, spuindu-i ca nici prin g nd nu i-a trecut una ca asta vreodata. El se facu drz, ncepnd a-si teme nevasta. Si asa puindu -i gnd rau, se nvoi cu Siminoc ca sa se lege la ochi, ei si pe caii lor, apoi sa ncalece, sa le dea drumul, si unde i -o scoate sa-i scoata. Asa facura. Cnd Busuioc, auzind un geamat , opri calul, se dezlega la ochi, se uita, si Siminoc nicairi. Pasamite el cazuse ntr-o fntna si necndu-se, n-a mai iesit d-acolo.

Busuioc se ntoarse acasa, si ispiti nevasta, si ea spuse ca si Siminoc. Apoi ca sa se ncredinteze si mai bine de adev ar, zise si el sabiei sa sara din cui si sa cresteze pe cel vinovat. Sabia sari si-l cresta pe dnsul la degetul cel mare. Se tngui el, se jeli, plnse cu amar ca pierduse pe Siminoc; se cai ca se prea iutise, dara toate fura n desert, ca n-avu cei mai face. Atunci, plin de obida si de durere, nici el nu mai voi a trai fara frate -sau, ci legndu-se iarasi la ochi, precum si pe cal, ncaleca si-i dete drumul n padurea n care pierise fratele sau. Alerga calul ce alerga, si, b ldbc! dete n fntna n care cazuse si Siminoc, si acolo si sfrsi zilele si Busuioc, si de atuncea a rasarit luceafarul de ziua, fiul mparatului, Busuioc, si luceafarul de noapte, fiul roabei, Siminoc. Iara eu ncalecai p-o sea etc.