In acest articol revin pe subiectul vietii lui Iisus, si de aceasta data doresc sa privim aceasta tema din perspectiva

laturii sale initiatice. Cu alte cuvinte, vreau sa vorbesc cate ceva despre Iisus ca si initiat. Viziunea aceasta difera de cea crestina prin principalul fapt ca Iisus, in aceasta religie, este considerat o fiinta semi-umana oarecum, mai degraba zeu decat om in cea mai mare parte. Si nu ma refer aici doar la ceea ce se spune despre el din randurile Bisericii ci si la felul cum credinciosii de rand il privesc; credinciosi care au foarte putina sau deloc cunoastere in ceea ce priveste un stil de viata initiatica. Din acest punct de vedere, Iisus este un strain pentru majoritatea celor care il considera un aspect foarte important al vietii lor asa-zis spirituale. Principalele aspecte initiatice ale vietii sale s-au observat destul de clar inca din tinerete, dupa cum se poate citi in Noul Testament legat de copilaria lui si incidentul de la 12 ani din Templu. Totusi, eu nu consider Biblia o sursa de documentare eficienta. Sursele mele sunt de natura Akashica in principal dar nu numai. Diferenta este ca intr-un document, autenticitatea este bazata pe capacitatea scribilor actuali de a data documentul corect si a-i stabili originile, precum si de a reproduce in limbaj modern termenii originali pastrand semnificatia initiala. In studiul Cronicii Akasha, de autenticitatea informatiilor raspunde doar competenta cercetatorului de a interpreta si folosi corect aceasta sursa de informare. Revenind la viata lui Iisus, din Cronici se observa ca viata sa initiatica a inceput inca din copilarie, aproximativ in jurul varstei de 8 ani cand corpul sau vital se stabiliza in forma sa corespunzatoare, corp vital care ulterior in viata lui Iisus va urma sa fie dezvoltat si extins pentru a suporta viitoarele evenimente. Ceea ce a continuat sa se dezvolte in el a fost conexiunea tot mai puternica intre Eul lui si energia profunda si omniprezenta a Tatalui. In mod normal, omul are o bariera in constiinta data de puternica fixare a atentiei lui in materie, motiv pentru care aceasta bariera se intareste tot mai mult, pana cand se ajunge intr-un punct in viata (in jurul varstei de 22 de ani, in medie) cand se rupe cea mai mare parte a conexiunii constiente dintre Eu si lumile spirituale. Desi acest lucru nu inseamna nici pe departe ca omul se rupe de Spirit, totusi fundatiile vietii in materie se fixeaza pana la acea varsta atat de puternic in constiinta omului (care pana atunci nu a dat atentie lumilor spirituale) incat bariera de care spuneam devine foarte puternica. Acest blocaj insa nu s-a format la Iisus, datorita incarcaturii energetice care ii guverna viata inca din primii ani ai sai. Inca din tinerete, a ascultat de acel impuls de a se apropia de Spirit cu atentia, chiar daca ghidarea primita de la parinti si cei cunoscuti nu sustineau neaparat acest impuls. Cunoasterea care o dobandea prin interpretarea acestei conexiuni constiente se impletea tot mai mult cu ceea ce invata din credinta iudaica, insa multe din acele invataturi ale evreilor nu corespundeau propriilor descoperiri. Cum cea mai mare parte din preoti urmau dogmatic, mecanic chiar cunoasterea iudaica, fara sa-i cunoasca sensul original prin trairi directe, Iisus era un strain in randurile lor (atunci cand apuca sa vorbeasca cu acestia). Totusi, intelepciunea lui ca si tanar ii surprindea pe unii, iar pe altii ii facea sa se simta mici, umiliti de faptul ca un copil cunoaste acele lucruri care pe acea vreme erau rezervate doar rangurilor inalte preotesti. Cei dornici de cunoastere sincera (putini la numar), ramaneau pe langa Iisus si-l ascultau. Ceilalti il alungau din mintile lor prin tot felul de scuze. Insa tanarul isi dezvolta tot mai tare acea conexiune cu energia omniprezenta a Tatalui.

Nu mi-am propus sa fac aici un istoric al calatoriilor lui Iisus, asa ca voi ramane doar la a vorbi despre invataturile si initierile dobandite de acesta prin respectivele calatorii. Chemarea pe care a simtit-o in jurul varstei de 17 ani a trait-o foarte intens, tulburandu-i gandurile pentru o perioada destul de mare de timp. Chemarea il indemna sa plece din taramurile natale si sa caute o alta forma de invatatura, un alt mediu in care sa poata absorbi si intelege mai clar energia Tatalui din el si din cele din jur. Atmosfera din teritoriile evreilor era sufocanta si prea rigida pentru ca el sa poata trai in comuniune linistita cu el insusi. Rugaciunile nu si le facea in lacasurile de cult, ci in locuri tot mai retrase din natura, pana cand a ajuns sa faca iesiri lungi in deserturile din zona, adesea renumite pentru hotii care le bantuiau si-i prindeau pe cei neatenti. Dar chemarea lui Iisus era prea puternica pentru a asculta de acele indemnuri spre teama. Desi a gasit frica in el, avantandu-se atat de departe de cunoscutii lui, totusi a ales sa-si puna in intregime increderea in Tata. Nu putea sa conceapa ca aceasta credinta sa fie partiala, incompleta sau bazata pe frica, asa cum il invata legea iudaica. Voia sa poata pune in cuvinte si sa inteleaga acea conexiune, dincolo de orice invatatura pe care a primit-o atat de rigid in timpul tineretii sale. O puternica intoarcere de situatii (vazuta astfel de catre apropiatii lui) a fost momentul in care a decis sa ia drumul spre Egipt, folosindu-se de rutele caravanelor. Se stia din timpuri stravechi ca Egiptul era un centru cultural puternic, plin de arhive de cunoastere care nu erau restrictionate la ceea ce liderii evrei dadeau voie poporului sa acceseze. In plus, un mare profet al evreilor, Moise, isi avea originile in Egipt, unde si-a dobandit si cunoasterea. Templele egiptenilor aveau ceva care putea sa explice tanarului Iisus mai multe despre propria conexiune cu Tatal. Dar el nu s-a oprit in Egipt ci s-a intors in Palestina ca apoi sa plece din nou tot mai departe, spre Persia lui Zoroastru si apoi spre India, un teritoriu foarte indepartat si deloc cunoscut lui. Peripetiile sale de pe drum doar lau invatat tot mai multe, alegand sa creada ca fiecare eveniment, fiecare esec sau reusita cei veneau in cale ii erau trimise de Tatal omniprezent, in care si-a pus increderea din ce in ce mai putin conditionata. Cand un lucru aparent distruciv sau neplacut i se intampla, el vedea doar o temporara reorganizare a lucrurilor din viata lui sau o necesara schimbare care avea sa-l ghideze in alta directie. Intr-atat de mare a fost aceasta incredere in a lui, incat drumurile sale l-au dus sa intre in contact cu tot felul de invataturi care sa-i detalieze tot mai mult ceea ce traia. Totusi, nimic nu explica acea conexiune a lui, pentru ca toate scrierile erau din cunoasterea altora. A observat ca desi trairile celor ce au scris cartile sau care i-au vorbit, semanau cu ale lui intr-o anumita masura, totusi nu erau aceleasi. Ceea ce primea de la ei era o cunoastere imprumutata care nu avea decat sa-i dea indicii, nu sa-i explice cu adevarat. In spatele tuturor ritualurilor si dogmelor pe care le-a intalnit in calatoriile sale, el a observat unul din cele mai importante lucruri din propria sa viata initiatica: daca vrei sa cunosti ceva, nu o poti face decat traind direct acel ceva, si nu-l poti cunoaste cu adevarat (deci total) decat daca accepti in constiinta ta existenta acelui lucru. Cu alte cuvinte, nu poti cunoaste ceva daca nu-l iubesti cu adevarat. Aici este vorba de atitudinea intregii fiinte, nu doar de un sentiment, o atitudine care poate ingloba in propria constiinta chiar constiinta si existenta subiectului cercetat. Aceasta invatatura a ajuns sa stea la baza intregii sale vieti spirituale, iar cum subiectul cercetarilor sale era insasi Tatal omniprezent, si-a dat seama ca nu are cum sa-L cunoasca decat daca accepta in adancul sau existenta a tot ceea ce Tatal cuprinde. Devotamentul sau fata de Creator a ajuns

sa fie, treptat fara limite, pe masura ce a reusit sa-si indeparteze din minte orice forma din el si din jurul lui, si sa vada in toate doar pe Tatal. Abia atunci a reusit sa faca primul pas important spre a-L cunoaste pe Creator in toate formele sale perceptibile. Nu mai punea conditii: asta vreau sa accept ca exista, dar asta nu. Indiferent ca, ca si om, nu voia sa accepte prezenta oricui in viata lui (spre exemplu, a celor care voiau sa-l raneasca), treptat a depasit aceasta stare si a ajuns sa poata accepta nu numai in adancul lui ci si in viata lui pamanteana orice manifestare a Tatalui. Cand a reusit sa realizeze acest lucru intr-un mod neconditionat, abia atunci s-a simtit cu adevarat liber in comuniunea lui cu Tatal. Conditia lui umana i-a aratat faptul ca fiecare om traieste acele sentimente de indoiala, teama din lipsa de cunoastere si altele asemenea, si chiar mai mult. Si ca este o realitate a fiecarui om, fie el evreu, sirian, egiptean, arab sau indian, desi cu totii sunt nascuti din energia Tatalui. Originea lor si felul in care traiau aici ii unifica, desi ei nu traiau intr-o uniune de acest fel. Si-a dat seama ca doar traind altfel poti sa inspiri ca o alta viata sa-ti urmeze exemplul, chiar daca blocajele celorlalti oameni erau atat de puternice incat pe cei mai multi aveau sa-i insoteasca pana in mormant. Iisus a inteles acea conexiune puternica a sa si s-a dedicat complet acesteia, permitand ulterior o dezvoltare a propriei sale fiinte dincolo de limitele care ii stapaneau pe oamenii de atunci atat de rigid. Totusi, sa nu intelegem ca absolut toti oamenii din acele vremuri erau restrictionati de la a reusi sa depaseasca acele limite. Doar cei care se dedicau vieti intregi si lucrau aproape complet rupti de lume reuseau sa se elibereze treptat de blocajele incriptate in fiinta lor prin participarea la colectivul uman energetic. Insa Iisus a reusit, prin invatatura si lucrarile lui, sa usureze aceasta eliberare pentru oamenii de rand. Asta inseamna un adevarat initiat. Nu numai un om care cunoaste si a trait multe, ci unul care lucreaza pentru intreaga omenire, pe baza cunoasterii clare ca el face parte dintrun colectiv de care nu se poate separa. Desi multi astfel de initiati nu au actionat neaparat la nivel social in public, totusi comunicarea verbala (spusa sau scrisa) cu oamenii nu este obligatorie. Tot ceea ce realizeaza un om cu el insusi, realizeaza de fapt cu energia colectiva umana care l-a alcatuit pe el ca si om. Si acest lucru se transmite oricum tuturor care sunt receptivi si care actioneaza pe aceeasi unda. Nu trebuie sa fii unul cu Intregul, pentru ca esti inseparabil de El. Ce ramanea de descoperit era cum sa se traiasca aceasta conexiune in mod pe deplin constient. Acest lucru l-a realizat Iisus prin continuele sale meditatii/rugaciuni prin care ceda tot mai mult din propriul Eu in locul atentiei oferite Echilibrului Universal, care lui ii era cunoscut ca si Voia Tatalui. Intreaga sa dedicare, de cele mai multe ori departe de oamenii care au ajuns sa-l caute pentru invatatura sau ajutorul oferit de el, l-a facut sa ajunga sa traiasca intr-o forma a constiintei in care energia Avatarului (cum am descris-o in articolul precedent) s-a putut manifesta in fiinta lui intr-o mare masura. Aici sta si unul dintre indemnurile sale despre om: trupul si fiinta omului sunt Templul lui Dumnezeu; fiecare trebuie sa si le curete de cele inutile, ca sa-L poata primi pe Tatal in adancul lor aceasta comuniune constienta nu era impusa in vreun fel, de aceea ramane mereu la alegerea omului daca sa o realizeze sau nu. Iisus a mai realizat un lucru. Desi a reusit sa-si duca fiinta pe un nivel de constiinta cu mult mai inalt decat ceea ce intalnea in jurul sau, totusi nu a uitat faptul ca el a fost si este om. Nimic nu s-a schimbat in privinta asta. De aceea a inteles clar ca reusitele sale nu sunt unice lui, ci puteau sa fie realizate de oricare om care alegea sa-si cunoasca si sa-si manifeste potentialul in felul in care facut-o si el. Vedea in jur oameni suferind si plini de

teama, plini de grija zilei de maine, in timp ce altii se scaldau in bogatii si aproape nu stiau ce inseamna durerea. Dar stia ca, cu totii, sunt parte din Creator, egali din nastere, si ca toate acele etichete materiale erau doar conditii trecatoare ale unei vieti din care se poate invata atat de multe. Toate se pierd intr-un final, moartea le ia pe toate, dar nu poate lua ceea ce omul a realizat in adancul lui. Astfel, a mai realizat faptul ca noi oamenii suntem doar vizitatori aici pe Pamant. Primim un corp, o viata, un mediu in care sa invatam si sa ne dezvoltam, dar apoi trebuie sa renuntam la ele si sa ne intoarcem inapoi in Tatal, intr-o alta forma. A ajuns sa vada in fiecare om scanteia Tatalui, care stralucea mai puternic sau mai slab, ocultata sau adusa la suprafata de Eul fiecaruia. Alegerile pe care omul le face pe baza identitatii care crede ca o are, permite acelei scantei sa-i guverneze viata mai mult sau mai putin. Iisus si-a dat seama ca acel Eu trebuie inteles si modelat pentru a permite Divinitatii din fiecare om sa iasa la suprafata, dar ca acest lucru nu era realizabil decat in viata pamanteana. Multi credeau pe vremea aceea ca vor obtine acea eliberare, numita uneori Viata Vesnica, dupa moarte, daca in viata asta isi plateau taxele la templu si-si faceau sacrificiile si pastrau sarbatorile. Dar Iisus si-a dat seama ce amagire mare era asta, sa crezi ca niste gesturi materiale pot sa salveze sufletul omului de la intoarcerea pe Pamant intr-o alta viata. Daca nu obtineau acea Viata Vesnica in timpul vietii lor de aici, nu urmau sa o aiba nici dupa moarte. Prin calatoriile sale, Iisus a mai inteles ca indiferent ce nume i se da Tatalui, nu numele il defineste pe El. Fiecare om Il definea pe Creator prin felul cum alegea sa se manifeste si sa traiasca fata de El. Daca omul alege sa traiasca prin frica si rigiditate, Tatal nu poate sa-i ofere tot ceea ce ii este destinat, datorita faptului ca in primul rand I-a oferit omului libertate. Insa aceasta libertate are un pret mare, pe care cei mai multi nu-l inteleg de obicei. Nu inteleg ce legi stau la baza acestei libertati, si ajung sa o foloseasca atat de eronat incat nici nu-si mai dau seama ca ea exista. Iisus a observat ca indiferent de numele oferite Creatorului de catre oamenii pe care i-a tot intalnit, sinceritatea cu care acestia traiau in comuniunea lor cu Tatal era tot ce conta. Dar acea sinceritate era si este mai mereu mascata de tot felul de imagini si roluri pe care omul si le creaza din lipsa cunoasterii adevarate a ceea ce este el. Inventeaza si se tine de acele roluri tocmai pentru ca nu stie cum sa-si inteleaga adevarata natura, nu stie sa fie liber de identitati false. Si ajunge, dupa ani si ani, sa creada ca nu mai exista alta identitate decat cea iluzorie. Iisus ca si initiat, a completat cunoasterea care duce la indepartarea acelei iluzii. Atat prin ceea ce a transmis in energia colectiva umana cat si prin ceea ce s-a pastrat (mai mult sau mai putin exact) in Evanghelii si scrierile apocrife, despre viata si sfaturile lui. Nu a fost un om mai special in ochii Tatalui decat ceilalti. Tocmai faptul ca nu s-a privit asa pe sine, pe langa altele, i-a deschis portile sufletului si mintii catre comuniunea pe care a avuto cu Creatorul. A ajuns sa vada multiplele forme care-l inconjoara, vazute si nevazute, a ajuns sa le inteleaga si sa observe ca puterea cu care Tatal le stapanea pe toate, era o putere pe care si el o avea in adancul lui prin Tatal, si fiecare om de altfel. Ca si bucati din Creator, suntem co-creatori la randul nostru. Dar ca sa putem folosi cu adevarat acest potential, trebuie mai intai sa intelegem ce presupune aceasta libertate de actionare. Orice iluzie, orice masca pusa peste, orice conditionare sau autolimitare nu duc decat la intarirea barierei care blocheaza comuniunea omului cu Tatal. Atat pentru acum.