Ce este credinta ?

O forma de convingere personala bazata pe ceva care este tratat

drept "adevar" si care, de obicei, guverneaza o parte mai mica sau mai mare din gandirea
si actiunile din viata unui om. Definitia nu este completa dar serveste scopului acestui
articol.
Credinta, cum am spus, este bazata pe o forma de adevar pe care omul il urmeaza
cu tarie (mai mica sau mai mare). Vorbind de credinta religioasa/spirituala, adevarul
acesta are la baza fie o zeitate (sau mai multe), fie o anume perspectiva asupra
spiritualului. De obicei, spiritualul este tratat ca si ceva imperceptibil prin simturile fizice
de aceea lasa loc de foarte multe interpretari, dispute aprinse, certuri si chiar razboaie. In
cazul Romaniei, credinta cea mai raspandita (sau mai des intalnita) poarta numele de
crestinism. Aceasta este bazata pe o religie cu un trecut cat se poate de extremist, nefiind
deloc vreun exemplu al unitatii structurale in cadrul unei astfel de organizatii. Mai mult,
crestinismul a dat dovezi (in repetate randuri) ca desi se bazeaza pe invatatura unui om
considerat intruparea Divinitatii pe Pamant, numit Iisus Hristos, de cele mai multe ori
aproape ca se straduieste (constient ? inconstient ?...) sa devieze de la toate sfaturile si
indemnurile date de acest om divin. In acelasi timp, exista in cadrul acestei religii oameni
cu o credinta care ii indeamna sa urmeze mult mai indeaproape invatatura lui Iisus, desi
singura sursa de informare despre acest om este considerata Biblia; celelalte scrieri
ulterioare sunt doar derivate secundare dar tot urmate de unii cu tarie. Cand are loc o
"lupta" de argumente despre crestinism si "pacatele" sale, aprigii aparatori se straduiesc
sa scoata in evidenta partea constructiva a religiei. Mai mult, se gasesc destui care sa se
simta foarte atacati atunci cand religia (si nu neaparat credinta lor) este atacata, scotandu-
i-se in evidenta toate inconsecventele...

In primul rand, cred ca stie fiecare ce inseamna un om impacat. Mai precis, acesta
este un om care este sigur pe adevarul sau, pe realitatea lui, si nu tine sa demonstreze cu
forta nimanui ca ceea ce crede el este adevarat. Mai mult, daca vede ca nu are cu cine
discuta si interlocutorii lui sunt cam inchisi la minte, de obicei acesta renunta sa mai
comunice cu ei si nu-si bate capul facand misionarism prin lume despre faptul ca credinta
lui este singura adevarata.
Acestea fiind zise, sa vedem un pic subiectul credinciosilor in crestinism care se
simt atacati la fiecare argument adus impotriva Bisericii sau religiei crestine (pentru ca
totusi, este foarte usor sa gasesti ceva in neregula cu acestea doua, intre ceea ce spun
adeptii si ceea ce fac de fapt) si se lupta cu tarie, amenintari si chiar batjocoriri ca sa
demonstreze ca acele contra-argumente sunt false. Daca un om crede cu atata putere in
ceva, de ce mai are nevoie de confirmarile altora pentru asta ? Pentru ca daca exista
oameni ce se impotrivesc, inseamna ca acestia nu confirma realitatea crestinilor de rand.
Prin faptul ca nu o confirma, o neaga intr-un mod direct si se observa ca apar tensiuni
mari. Mai mult, cum pot vorbi crestinii ca aceasta este singura cale adevarata spre
Dumnezeu daca:
1. nu au explorat cu adevarat toate alternativele la crestinism vreodata (sau n-au
explorat deloc alternative), ca sa stie ca nici una din celelalte nu este corecta; si aici nu
ma refer la anemicele tentative de a aborda alte cai si, la primele greutati sa renunte cu
frica si sa fuga inapoi in crestinism;
2. singurele lor dovezi ca Biblia este adevarata sunt bazate pe ceea ce scrie in
Biblie ("Biblia este adevarata !" "de unde stii ?" "pai asa scrie acolo!"), pe faptul ca de
mici au fost bombardati de parinti si Biserica sa creada in Biblie ca fiind unica sursa de
informatie corecta spirituala si pe faptul ca desi cresc, oamenii nu reusesc sa-si mai
elimine aceste programari de cand erau mici, incat sa faca loc si pentru alte perspective.
3. sunt dominati de frica in general atunci cand isi prezinta argumentele pentru
care ei nu vor sa priveasca lucrurile putin din afara crestinismului;
4. nu l-au intalnit niciodata pe Iisus in persoana, nu au vazut faptele sale, si nici
nu inteleg de fapt ce fac duhovnicii care vindeca sau fac fapte similare lui Iisus.

Pentru o gandire logica, lucrurile de mai sus ridica niste intrebari majore legate de
motivul pentru care multi crestini cred in lucrurile in care cred. Multora le este prea frica
sa exploreze alte variante de credinta. Multora le este frica sa cerceteze, ca sa nu
primeasca pedeapsa "divina" de a fi trimisi in IAD. Altora le este frica sa-si asume
responsabilitatea unei credinte bazata pe altceva decat Biblia/Iisus pentru ca este dificil sa
caute argumente pentru asta, si pe langa acest lucru, nici lor nu le este usor sa creada intr-
o alta varianta. Unii crestini stau prea comozi si linistiti in credinta lor, stiind ca si-au dat
plata la Biserica, ca au respectat sarbatorile, ca au fost la slujbe si ca au tinut posturile,
lucru care le aduce mantuirea oricum. Mantuirea de ? De un pacat stramosesc care
oricum tot Biserica l-a bagat pe gat oamenilor. De pacate/greseli in fata "Creatorului
Universului" (unii chiar nu inteleg ce magnitudine poarta in spate acesti doi termeni). De
greseli in fata Divinitatii pe care nici macar nu au cunoscut-O vreodata in afara cercului
Biblie-Biserica.
Iar altii vin cu intrebari cand sunt asaltati de aceste lucruri: ce sa facem ? sa
renuntam la crestinism ?? Daca sunteti atat de siguri pe credinta asta, de ce ar mai aparea
astfel de intrebari in minte, de fapt ? Solutia incepe de la niste pasi simpli, pe care si eu i-
am urmat, fiind crescut tot intr-o familie de crestini.

1. Indrazniti sa puneti mana pe o Biblie, sa o cititi cap-coada ca si cum ati citi un

manual de scoala si rumegati logic din punct de vedere istoric mai ales, la posibilitatea ca
acele lucruri sa se fi pastrat cu atata autenticitate dupa milenii intregi in care au trecut
prin enorm de multe maini. Daca CREATORUL a inspirat aceasta colectie de carti,
trebuie sa fi respectat legile propriei Sale Creatii, nu ?
2. Ganditi-va la urmatoarea idee: ce cauta Vechiul Testament langa Noul
Testament, din moment ce pentru orice minte limpede si lucida, cele doua parti prezinta
doua variante de Dumnezeu total diferite ?
3. Uitati-va la crestinismul actual si la propria voastra credinta cu ochii larg
deschisi: cat din invatatura lui Iisus, bazata pe iubire si acceptarea aproapelui, pe iertare si
modestie, se respecta cu sinceritate in ziua de azi in crestinism ?
4. Ganditi-va inca la ceva: daca Creatorul Universului (notiune imposibil de
cuprins in mintea actuala !) a facut toate cele vazute si nevazute, inseamna ca El le
stapaneste pe toate complet. Stapanindu-le, El a dat nastere si celorlalte credinte. Daca
asa stau lucrurile, de ce atata lupta pentru crestinism ? Creatorul este omniprezent,
omnipotent si omniscient: este peste tot si in toate, material sau imaterial; este capabil de
orice actiune pe care o putem sau nu concepe; cunoaste tot ce exista, a existat si care
poate exista vreodata in Creatia Lui. Din perspectiva asta, cate lucruri gasiti in neregula
cu crestinismul actual, in indemnurile pe care aceasta credinta (a se citi, "pe care liderii
sai religiosi") vi le da ? Si nu toate sunt indemnuri, ci sunt numite "PORUNCI". Faci sau
esti pedepsit.
5. Intrebati-va... Daca Iisus sta cu adevarat la baza crestinismului, de ce nu se
straduiesc adeptii sai sa-i urmeze exemplul de viata, fara sa-i indeparteze pe alti oameni
doar pentru ca au alta credinta ?
6. Daca Dumnezeu ne-a dat libertate si ne iubeste atat de mult, de ce nu ne-ar da
voie sa cercetam autenticitatea Lui, si sa gasim o credinta curata si sincera fata de El
bazata pe libertatea asta, si pe iubirea bazata pe cunoastere clara ca El este cu adevarat
omniprezent, omnipotent si omniscient ?

Sunt doar cateva intrebari si idei pe care mi le-am pus si eu si pe care le-am urmat
candva. Rezultatele au fost ca am descoperit inutilitatea fixarii pe crestinism, din moment
ce Creatorul este in tot si toate. Am descoperit ca Iisus a fost un mare invatator care, intr-
o perioada foarte dificila, predica despre iubirea neconditionata a aproapelui (lucru care
pe atunci era aproape imposibil de conceput pentru majoritatea, chiar daca pare greu de
crezut azi), si am inteles ca daca este sa apara o iubire neconditionata a Creatorului si a
Creatiei, asta poate fi realizata doar prin cunoastere clara a Creatiei, nu prin ceva facut
orbeste. Mai mult, daca este sa gasesc o cale spirituala care sa-mi permita sa ascult de
indemnul "fiti desavarsiti aici pe Pamant precum este Tatal Nostru in Ceruri", atunci
trebuie sa cunosc tot ce poate face omul, atat cele "bune" cat si cele "rele", si sa le accept
in mine si in ceilalti precum Creatorul le accepta in toata Creatia Lui. Daca nu voia ca
maleficul sa existe, l-ar fi eliminat de mult; din moment ce nu traim Raiul pe Pamant in
forma sociala, inseamna ca totusi viata aici asa cum este are si ea o utilitate; pura logica.

Ca sa fii crestin dupa standardele Bisericii iti trebuie o singura baza: frica. Daca
vrei sa fii credincios in Tatal prezentat de Iisus in Noul Testament, iti trebuie din nou o
singura baza: iubirea. Aici nu ma refer la iubirea umana bazata pe nevoie si atasament. Si
nu poti iubi ceva ce nu cunosti pentru ca nu cunosti subiectul iubirii tale. Sau cel putin,
asta este concluzia la care am ajuns eu, cu toate contraargumentele pe care unii mi le-ar
putea prezenta. Si aici nu ma refer la cunoastere mentala ci la descoperire si traire a unui
Adevar pe care nimeni si nimic nu ti-l poate lua, si care nu are nevoie de confirmari
pentru a exista in tine si in afara ta.

Intr-un final, vreau sa spun ca nu am nimic cu crestinii sau cu crestinismul in mod

direct, ci cu credinta oarba si limitativa, ipocrita, a unor oameni carora le este prea frica
sa profite de libertatea lor aici pe Pamant si sa construiasca in ei ceva durabil si lipsit de
orice constrangere in ceea ce tine de propria lor credinta in Creator. De ce am ceva cu
acest stil de viata ? Pentru ca am trait si eu asa candva si am ajuns sa vad daunele pe care
le face in om. Iar acum ca traiesc dupa acest adevar propriu, nu pot sa ma manifest altfel
pentru ca vreau ca gandul sa-mi fie tot una cu vorba si vorba tot una cu fapta. Ganditi-va
ce faceti cu libertatea pe care o aveti innascuta in voi: o folositi constructiv pentru viata
voastra, sau o vindeti unor ipocrizii de dragul comoditatii si fricii mascate in argumente
pline de o lumina rece si moarta ?