Din cele mai vechi timpuri, practicantii spirituali au fost pentru omul de rand ceva

aparte. Au fost priviti ca niste detinatori de adevaruri supranaturale, puteri paranormale

sau oameni speciali, printre altele. Desi la fel procedeaza unii si in prezent, este doar o
iluzie data de faptul ca adevaratii practicanti manifestau un lucru atat de puternic din om,
incat majoritatea nici nu cred ca l-ar avea. La ce ma refer ?

            Taria launtrica. A fi un practicant in ale Spiritului inseamna sa ai in primul rand

puterea de a prelua controlul asupra vietii si fiintei tale. Inseamna sa ai curajul sa contesti
tot ce ti-a fost oferit pana acum ca si explicatie despre sensul vietii si rostul omului aici, si
sa vrei sa descoperi singur care sunt acestea. Inseamna sa iti asumi dreptul de a fi liber
fata de propria fiinta.
           
            Este atat de usor in viata asta sa ajungi sa te supui unui curent spiritual exterior,
pentru ca-ti ofera ceva clar si sigur, de multe ori cu garantia ca vei obtine tot ce vrei daca
urmezi acea cale. Alteori ti se impune asta cu forta si, din necunoastere, accepti pentru ca
crezi ca nu ai alternativa. Ajungi sa imprumuti credinta altora si sa o transformi in a ta,
convingandu-te singur fara macar sa-ti dai seama ca o faci. Aceste lucruri au un element
comun: renuntarea la propria libertate. Consecintele se pot observa cand, treptat, credinta
imprumutata nu-ti mai da orice raspuns corect, si incepi sa ai indoieli. Te intrebi daca
acea cale este cea buna, dar gasesti rapid explicatia ca nu e bine sa pui sub semnul
intrebarii "lucrurile sfinte", ca de fapt esti testat, si fugi in siguranta limitarii in dogme.
Cam in acest stadiu se afla multi credinciosi care nu au crezut ca pot sa-si descopere
propria cale spirituala, si nici nu au indraznit sa creada (sau sa gandeasca) asa ceva.
Lipseste taria sufleteasca.

            A practica o arta spirituala este departe de a imprumuta o credinta si a o urma cu

umilinta si mare dedicatie. Un invatat a spus candva ca ar trebui sa existe atatea religii pe
lume cati oameni exista. Pentru ca fiecare om este diferit si ceea ce a luat nastere in altul
nu se va aplica in totalitate (sau deloc) in ceilalti. Poate doar aparea iluzia ca
functioneaza, nestiind mecanismele din spate. Dar un "ochi" liber va vedea ca nu este asa.
Taria launtrica pentru practica spirituala este ceva rar in lumea asta, pentru ca il avanta pe
om in necunoscut.

            Este pus in fata explorarii propriei fiinte pe care nu o cunoaste deloc dincolo de
ceea ce e din punct de vedere fizic si social. I se cere sa infrunte abisul necunoasterii
interioare si este lesne de inteles de ce prea putini au puterea sa infrunte asta, sa ii reziste
si sa-si depaseasca propriile obstacole. Tot ce a crezut pana acum ca ii da siguranta, toata
viata sa personala, trebuie indepartata ca si prioritate si incepe sa-si indrepte atentia spre
alte laturi ale sale. De ce ? Pentru ca tot ce a facut pana acum a fost sa dea atentie
planului materiei, ignorand ceea ce ar fi dincolo. Cum am zis in articolul precedent,
materia este parte din multiplele forme de manifestare ale Spiritului, cu nimic mai prejos
sau superioara altor plane de vibratie. Si din moment ce omul este o fiinta spirituala cu
experiente in materie, originea sa este undeva in spatele materiei.

            Dificil este, insa, de inteles de ce se afla el aici. Astfel de raspunsuri trebuie

descoperite de fiecare om in mod direct, prin practica sa, pentru ca insasi esenta
raspunsului consta in intelegerea si cunoasterea propriei sale fiinte. Mai apare si intentia
de a raporta totul la planul materiei, de a face diferenta intre Spirit si Materie, insa toate
isi au radacina in lipsa de experienta directa si libera de orice prejudecata. Aici apar de
obicei multe piedici de natura mentala: nu pot sa fac asta, este dificil, e greu, nu inteleg,
nu stiu cum sa fac, nu cred in asta etc

            Primul pas al aplicarii tariei launtrice este sa te indoiesti de aceste afirmatii, sa te

indoiesti de ceea ce mentalul tau iti spune. Sa ai atata putere sa nu crezi in ceva din tine
care pana acum ai crezut ca te-a servit mereu si ti-a oferit intotdeauna siguranta: gandirea.
Evident, apar sentimentele aferente de frica, vinovatie, frustrare, chiar furie pentru ca nu
stii ce sa faci. Simti ca te pierzi, ca o iei razna si ca nu stii in ce directie sa mergi. Uiti ca
inca dai atentie mintii si sentimentelor prea mult. Inca nu sunt in stapanirea ta, ci ele te
stapanesc pe tine. Iti dai seama ca este nevoie sa le reduci la tacere, dar cum ?

            Cauti metode prin care sa faci asta, sau cauti argumente prin care sa arati ca nu ai
nevoie de asa ceva. Oricare ar fi, ratezi din nou sa faci singurul lucru care ti-ar da tacerea
aceea: sa le observi cu calm si fara judecare sau analiza. Treptat, gandurile devin
subiectul observatiei, sentimentele la fel. Se disting aici doua instante: subiectul si tu. Tu
le observi. Ce esti tu ? In primul rand, esti atentie. Ceva ce este atent si percepe ganduri si
emotii. Fixat fiind multi ani pe ele, nu stii inca sa privesti altfel. Te afunzi in linistea din
spatele gandurilor si emotiilor si astepti. Ce se intampla ? Nimic. E gol, abis, intuneric.
Inca nu ti-ai deschis ochii, pentru ca inca tot cauti. Invata sa iti reduci la tacere si dorinta
de a tot cauta. Lasa loc ca ochii sufletului sa se deschida singuri. Asta va dura, uneori
chiar mult, si va cere de la tine multe resurse, multa energie sa poti sa-ti faci din Linistea
aceea casa ta. Va fi nevoie de multa tarie launtrica sa te obisnuiesti sa te retragi in spatele
gandurilor si emotiilor, fara sa le respingi ci doar fixandu-ti atentia pe linistea pe care ele
se astern asa cum muzica se aude peste fundalul tacut.

            Odata ce ai invatat sa-ti golesti atentia de tot ceea ce mentalul tot incearca sa te
invete si de tot ceea ce sentimentele te indeamna sa faci, atentia ta devine o unealta tot
mai curata. Incepi sa percepi ca exista ceva in spatele lumii pe care inainte o vedeai doar
ca si materie. Te apropii de un animal, de un copac, si simti senzatii puternice de
familiaritate, de radiere intensa pe care nu o poti descrie decat ca si bucurie spontana. Dar
nu e bucurie. E mai mult. E plenitudine. Te entuziasmezi si intervine frica de a nu o
pierde sau de a o explica prin vreo idee citita dintr-o carte. Si din nou ai cedat gandurilor
si emotiilor... Din nou te-ai descentrat de pe Liniste. Inca puterea tariei tale nu este
indeajuns de dezvoltata, dar mai lucrezi. Iti dai seama ca nu esti in stare sa faci o analiza
clara a ceea ce traiesti, asa ca revii spre Liniste. Practici des asta si treptat iti inlocuiesti
obiceiurile de a da ascultare totala mentalului si emotiilor. Ele incep sa fie tot mai usor de
controlat, nu prin impunere ci prin atentia ta interioara de care acum esti constient ca de
un nou "organ" al fiintei tale. Acum tu alegi ce sa spui, ce sa gandesti, ce este important
dintre sentimentele si ideile tale. Auzi vorbindu-se despre maestri, despre invatatori,
despre cum este "bine" sa fii, ce inseamna sa fii "iluminat" sau despre mult-discutatul
"ego". Ratiunea iti arata ca da, acele vorbe sunt corecte si ca ar trebui sa le urmezi, sa faci
asa. Ah, din nou... Ai cedat si ai facut ceva ce altii ti-au spus ca e bine, ca asa trebuie sa
fii de fapt daca ti-ai depasit "egoul", ca asa trebuie sa fie un practicant spiritual de fapt. Ai
uitat de tine insuti inca o data si atentia ta a alunecat in plasa gandurilor si emotiilor prea
mult.

            Revii incet si-ti dai seama ca tu esti tu. Asa cum descoperi ca esti, prin aceasta
atentie calma si detasata, asa te manifesti, asa trebuie sa te manifesti. Iti faci curajul sa
accepti ca toate afirmatiile exterioare ale celorlalti, chiar si ale celor care sunt priviti ca si
invatatori mari, sunt doar niste vorbe care spun despre ei, nu despre tine. Tu te urmezi pe
tine insuti, pentru ca esti un fragment din Creatie la fel ca si fragmentul numit "invatator
spiritual" sau "maestru" sau alti oameni cu astfel de titluri. Iti dai seama cat de greu este
sa crezi in tine si in puterea din tine, in bucatica din Creator care esti, cand din exteriorul
fiintei tale pamantene vin atat de multe idei si argumente care de obicei te deviaza de la a
te explora si a-ti onora unicitatea.

            Uneori alegi sa te retragi din lume, sa iei o pauza, sa-ti pui ordine in ganduri, sa-ti
golesti mentalul de ideile care nu au ce cauta acolo. De ce ? Pentru ca vezi ca nu servesc
fiinta ta. Cum ? Prin atentia detasata a ceea ce esti, dincolo de mental si emotii. Incepi sa
intelegi de ce multi invatatori din trecuturi au ales sa se duca in pustiuri des, sa scape de
nebunia lumii. Incepi sa-ti dai seama ca toate invataturile spirituale din carti si din
scripturi sunt doar carcase, hrana mentala, pana nu le descoperi in tine insuti tot prin
aceeasi atentie launtrica. Treptat, devii mai curajos, incepi sa ai incredere in cautarea asta
singuratica de altfel dar foarte roditoare. La inceput parea mult mai greu, credeai ca nu ai
destul timp, ca nu poti sa o faci. Acum te gandesti inapoi si-ti dai seama ca acestea erau
produsele mintii; evident, o ierti pentru ca atata stie mintea. Nu ai pus alte idei in ea, si
atunci de ce ti-ar da altfel de ganduri ? Dar ai inceput deja sa o cureti de prejudecati si
lucruri neverificate. Iti amintesti pentru o clipa de spusele lui Buddha, care te indeamna
sa nu crezi nimic pana nu ai verificat si descoperit singur, chiar si daca acele spuse ar
veni de la insasi un iluminat. Onoreaza-ti fiinta... Aceste cuvinte au total alt sens acum.
Au sens viu in tine, pentru ca traiesti dupa ele fara sa te fortezi.

            Intelegerea ta se duce treptat pe o alta cale. Acum, mintea ta este tot mai curatata
de idei imprumutate si incepe sa lucreze pentru tine, pentru ca ai pus in ea doar ceea ce ai
descoperit in si prin tine insuti, prin Atentia fiintei tale. Mai ai scapari uneori, dar rapid iti
dai seama ca ai deviat de la Atentia centrata si te reintorci in linistea templului tau
interior. Mintea si emotiile se supun si se aseaza langa tine, asteptand sa le folosesti din
nou. Treptat, toate impulsurile lor de a te mai controla se vor dizolva. Acum stii ca esti
mult mai mult de-atat, si puterea lor scade. Le folosesti aici in lumea asta pentru diverse
lucruri, atat cat ai nevoie. Apoi te retragi in Linistea din tine unde se deschid alte
lumi. Lumi care nu au nevoie de minte sau de emotii. Lumi in care senzatiile traite sunt
de total alta natura. Poti sa ii dai voie mintii, sub stricta supraveghere a Atentiei, sa
converteasca acele experiente in cuvinte. Dar acele cuvinte vor avea acelasi sens doar
pentru cei care au trait la fel ca si tine. Pentru ceilalti e doar o hrana mentala care le da in
continuare de lucru sau le ridica semne de intrebare. Iti dai seama cat de multe poti acum
formula, cate idei poti spune despre acele lumi spirituale, pentru ca le traiesti in fiecare
clipa. Ti-ai pregatit mentalul, curatandu-l de idei imprumutate si acum este foarte usor sa
exprimi ceva despre Spirit, simplu si direct, chiar daca prin cuvinte care nu vor cuprinde
niciodata intregul sens al experientelor tale. Realizezi ca taria ta launtrica te-a dus aici,
curajul de a cerceta singur ceea ce esti, ca sa poti apoi cerceta restul Creatiei. Te-ai
transformat in propria ta unealta de cautare si experimentare, cand mai demult erai doar
un ghem de idei imprumutate din carti si vorbe, un ghem de sentimente confuze care
odata erau placute, odata te deviau si treceai in neliniste.

            Ai devenit un Observator Spiritual, si acum nu-ti mai spune nimeni ce esti, ce sa
faci cu tine insuti sau ce este Divinitatea, Creatia. Acum, tu ai tot ce iti trebuie ca sa
descoperi asta in mod direct, inclusiv curajul si rabdarea de a face asta. Te-ai desprins de
etichetele celorlalti si chiar de propriile etichete. Poate ca timpul corpului tau fizic va
trece candva, dar Atentia care esti stii bine ca nu va pieri. De unde stii ? Pentru ca traiesti
aceasta informatie, esti ea. Traiesti fiecare informatie pe care ai descoperit-o in si prin
tine, si de-asta nu ti le poate lua nimeni. Claritatea perceptiei tale acum iti arata cand si
unde se ascunde ceva sub masti, si cand ceva este lipsit de masti sau iluzii. Pur si simplu
stii, prin Atentie. Cunosti direct, fara sa memorezi, fara sa iti centrezi cunoasterea pe
mental.  Nu mai au importanta dogmele altora, invataturile celorlalti, nu mai urmezi calea
altora sau sistemele lor. Nu mai ai nevoie de initieri, pentru ca ai in tine tot ce-ti trebuie.
Nu mai iei parte la curentele spirituale ale vremurilor tale, pentru ca intelegi ca si ele vor
trece candva si nu aduc nimic cu adevarat salvator. Nu mai vrei sa fii una cu Totul pentru
ca traiesti realitatea asta foarte viu si iti dai seama ca ai fost, esti si vei fi mereu parte din
Tot si e imposibil sa te rupi de El. Esti liber spiritual, liber in practica, liber sa fii, dincolo
de idei si trairi aparte.

            Iata o parte din puterea tariei launtrice, a carei importanta este cunoscuta cu
adevarat doar de cei ce au descoperit-o in mod direct. Iata o bucata din importanta
explorarii propriei fiinte, primul si cel mai clar fragment din Creator care sta la dispozitia
fiecarui om. 

Inainte de a incerca sa descoperiti si sa intelegeti Creatia, descoperiti-va pe voi insiva,

dincolo de orice eticheta si forma.