Lacrimile

Cnd izgonit din cuibul veniciei ntiul om trecea uimit i-ngndurat pe codri ori pe cmpuri, l chinuiau mustrndu-l lumina, zarea, norii - i din orice floare l sgeta c-o amintire paradisul i omul cel dinti, pribeagul, nu tia s plng. Odat istovit de-albastrul prea senin al primverii, cu suflet de copil ntiul om czu cu faa-n pulberea pmntului: "Stpne, ia-mi vederea, ori dac-i st-n putin mpienjenete-mi ochii c-un giulgiu, s nu mai vd nici flori, nici cer, nici zmbetele Evei i nici nori, cci vezi - lumina lor m doare". i-atuncea Milostivul ntr-o clip de-ndurare i dete - lacrimile.