Ion Teodor Palade

Tablou

Să deschizi fereastra și să vezi că afară plouă. O ploaie liniștită, rară…,ca o șoaptă,

prinsă timid între două clipe de întuneric. Ici-colo, câteva lumini, atât cât să dea
ochiului puterea de a zări impactul molcom, efemer, al picăturilor de ploaie,
pe asfaltul de ieri, prăfuit.

Aprilie, la jumătate, cu umezeala venită tiptil, se înclină cu un început

de zâmbet trist, în fața multelor gânduri de îngrijorare, ce străbat,acum,
gesturile multora dintre oameni.

Dar peste drum, copacii tineri, înalți, cu coroana robustă, ar fredona o melodie,
de departe, pe versurile unui poet, încă viu :

« Ploaie din cer…,

ploaie cu vise.
Ploaia din frunze-ncet ridică…
subțiri,
palpabile melancolii. «