Legenda culorilor lumii Cu mult timp n urm, la nceputul timpurilor, culorile lumii s-au certat.

Fiecare dintre ele pretindea c era cea mai bun, cea mai frumoas, cea mai important, cea mai folositoare si cea mai iubit de oameni. VERDELE spuse: "Uitai-v la iarb, frunze i copaci. n mod evident vedei i voi c sunt cea mai important culoare. Sunt culoarea vieii i a speranei. Uitai -v n jur i o s vedei c sunt peste tot". ALBASTRUL exclam: "Gndii-v la cer i la mare. Apa st la baza vieii i fr mine nu ar exista cerul albastru. Fr mine nu ar exista nimic! GALBENUL rse: "Eu sunt luminos i cald, iar tu eti att de serios. De fiecare dat cand te uii la o narcis galben sau la o floarea-soarelui zambeti. Soarele, luna i stelele sunt galbene, frumuseea mea este att de evedent nct oricine m vede rmne de-a dreptul uimit! PORTOCALIUL ncepu si el s se laude: " Eu sunt culoarea mncrurilor sntoase ce dau putere. Morcovul, portocala i dovleacul au multe vitamine. i atunci cnd portocaliul umple cerul, la rsrit sau la apus, frumuseea mea este att de evident nct toi cei ce m vd se opresc s m priveasc cu admiraie i uimire. Ei bine, ROSUL ncepu s strige: "Eu sunt conductorul ntregii viei. Sngele este rou i sngele nseamn via. Eu sunt culoarea pasiunii i a iubirii." VIOLETUL se ridic n picioare si vorbi dnd foarte mult importan spuselor sale: "Eu sunt culoarea imperial a culoarea regilor. Oamenii puternici ntotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii i a nelepciunii." La sfrit, cu o voce joas i timid, INDIGOUL spuse: "Cu greu m observai, ns, dei sunt tcut, fr mine nu ai fi nimic. Avei nevoie de mine pentru echilibru, contrast i pentru linite interioar." Argumentrile culorilor lumii au continuat, fiecare culoare n parte ludndu -se, ridicndu-se n slvi i certndu-se. Fiecare n parte, considera c este perfeciunea ntruchipat. n timp ce se certau din ce n ce mai tare, un fulger puternic lumin cerul. ncepu s tune i s ploua cu gleata. Culorile tremurar de fric i se strnser n brae pentru a se liniti i a se proteja una pe alta. Apoi ploaia ncepu s vorbeasc: Voi, culorilor, suntei att de nesbuite. V certai care este cea mai bun, fiecare ncercnd s fie deasupra celorlate. Nu ntelegei c fiecare n parte ai fost fcut cu un scop special, fiecare este unic i diferit? Luai -v de mini i urmai-m! Fcnd ce le spuse ploaia, culorile se apropiar i se luar de mini. De acum ncolo, zise ploaia, cnd plou, fiecare dintre voi se va ntinde de-a lungul cerului ntr-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al pcii i al speranei. Astfel, oameni buni, de fiecare dat cnd ploaia cura pmntul, cutai un curcubeu pe ntinsul cerului. Cnd apare, tinei minte c fiecare dintre voi este special. Lsai culorile curcubeului s v reaminteasc s v apreciai pe voi niv i pe cei din jur.

Cei doi spiridusi

n pdurile btrne i ntunecoase din munii nali ai Japoniei triau odat doi spiridui cu nasuri lungi. Se deosebeau ntre ei doar prin culoarea nasului: unul avea nasul albastru, iar cellalt, rou.

Amndoi erau foarte mndri i tare se mai fleau cu nasurile lor, pentru c puteau s i le lungeasc att ct voiau, ajungnd cu vrfurile lor dincolo de muni, n cealalt parte a rii. Se certau mereu, pretinznd fiecare c nasul lui este cel mai frumos i mai lung. ntr-o zi, n timp ce se odihnea pe vrful unui munte, spiriduul cu nasul albastru simi un miros foarte plcut venind de undeva de departe, tocmai din cmpia de dincolo de muni. Miroase aa de frumos! Ce-o fi?" i zise el. Ademenit de miros, ncepu ndat s-i lungeasc nasul din ce n ce mai mult, n cutarea aromei. i nasul se lungi, se lungi, trecu peste apte muni, cobor n cmpie i, n sfrit, se opri la castelul unui prin. Chiar n acel moment, prinesa Floare Alb, fiica prinului, ddea o petrecere la castel. Se aflau la ea, n vizit, multe prinese i Floare Alb dorea s le arate rochiile i materialele ei de chimonouri neasemuit de frumoase. Deschise garderoba de pre i, mpreun cu prietenele, scoaser din ea materialele minunate, printre care fusese pus rin de brad, cea care i mirosea att de frumos spiriduului. Tocmai cnd prinesa voia s agate esturile pe ceva ca s la poat admira mai bine cu prietenele ei, vzu pe teras o prjin albastr, care nu era nimic altceva dect nasul spiriduului din vrful muntelui.. - Ce-arfi s agm materialele pe prjina aceea albastr de pe teras? zise prinesa. Aa le putem vedea mai bine. n clipa urmtoare, chem cameristele i le porunci s nire cele mai frumoase mtsuri pe prjina albastr, fr s bnuiasc nici o clip c era un nas de spiridu. Cum sttea spiriduul pe vrful muntelui i se delecta cu mirosul de rin, simi c l gdil ceva pe vrful nasului. ncerc s reziste, dar nu putu i ncepu s -i scurteze nasul. Prinesele rmaser uluite vznd cum materialele frumoase de rochii zburau prin aer. Curnd, toate mtsurile ajunser sub privirile ncntate ale spiriduului. Acesta le lu, le duse acas i-l invit pe cellalt spiridu, cel cu nasul rou, care tria pe muntele vecin, s vin s le vad. - Privete ce nas minunat am ! Doar ce l-am lungit peste apte muni, i mi-a adus toate aceste mtsuri frumoase, tocmai din cmpie. i asta numai dup mirosul foarte plcut ce venea de acolo. i dai seama deci c nasul meu e cel mai grozav! Vznd mtsurile acelea minunate, spiriduul cu nasul rou se nvinei de gelozie i invidie, i-i spuse: -Am s-i dovedesc c nasul meu e i mai grozav dect al tu. Ateapt i ai s vezi! Spiriduul cu nasul rou plec acas suprat i imediat se urc pe vrful muntelui, adulmecnd aerul din deprtri. Trecur mai multe zile i nu simi nici un miros plcut. Sttu acolo zile n ir, dar n zadar. i pierdu rbdarea i -i zise: Nu mai atept! Am s-mi ntind nasul peste cei apte muni, tocmai n cmpie. Nu se poate s nu gsesc ceva bun cu care s dau gata nasul albastru al rivalului meu".

Aa gndi i ncepu s-i lungeasc nasul. Travers cu el apte muni i se opri, n cele din urm, la acelai castel al prinului din cmpie. Chiar n momentul acela, fiul prinului se juca vesel cu prietenii lui n grdin. Cum vzu nasul rou, strig: - Privii prjina aceea roie pe care a pus-o cineva acolo. Hai s ne legnam de ea! - Grozav idee! ziser ceilali, ndreptn-du-se buluc ntr-acolo. Luar nite frnghii groase i le legar de prjina roie, adic de nasul spiriduului; i fcur astfel cteva scrncioburi i ncepur s se legene n ele. i ce s -au mai jucat! ntr-un scrnciob s-au urcat mai muli biei care se avntar cu el ct putur de sus. Alii se urcar chiar pe prjina roie, adic pe nas, srir pe ea i de pe ea jos, iar unul dintre biei ncepu s-i ncrusteze numele cu un briceag chiar pe nasul cel rou! Spiriduul simea dureri ngrozitoare i voia s-i aduc nasul napoi, dar nu mai putea nici mcar s-l mite din loc, aa de greu se fcuse din cauza cetei de copii care -l clreau i se ineau de el. Cnd simi ns tieturile briceagului, spiriduul se opinti ct putu, scutur nasul, aruncnd droaia de biei de pe el, i-l scutur ct fu n stare de repede. La vederea celor ntmplate, spiriduul cu nasul albastru, care urmrea de cteva zile s vad de ce e n stare potrivnicul lui cu nasul rou, izbucni n hohote de rs. Lcrimnd de durere, spiriduul cu nasul rou spuse: - Aa mi trebuie! Am fost gelos i invidios pe tine. Nu merit altceva! De acum nu -mi voi mai trimite niciodat nasul n cmpiile ndeprtate de dincolo de muni, numai din ambiia de a face, cu orice pre, pe grozavul.

O poveste din lumea piticilor... A fost odata un croitor si un giuvaergiu si au pornit ei impreuna la drum, ca aveau amandoi cam aceiasi tinta, Si mergand ei asa, intr-o seara, dupa ce soarele apuses in dosul muntilor, numai ce le venira in auz sunetele unui cantec indepartat, care se deslusea din ce in ce mai mult. Si cum cantecul suna ciudat dar si deosebit de placut, isi uitara de orisice oboseala sio luara repede inspre partea de unde venea cantecul. Luna rasarise de-acum pe cer si lumina drumul ca ziua, asa ca cei doi calatori putura sa mearga fara de nici o opreliste. Si-n curand, ajunsera la o colina. Si pe colina aceasta, zarira o multime de omuleti care se tineau de mana si dantuiau plini de voiosie, invartindu-se in cerc. Si-n timp ce jucau de mama focului, cantau cu totii o melodie tare duioasa. Pasamite, asta era cantecul pe care-l deslusisera cei doi calatori. In mijlocul piticilor se afla un batran, care era mai mare de stat decat ceilalti si omuletul asta, purta un vesmant, impestritat cu toate culorile si-avea o barba cenusie, care-i atarna pana la glezne. Croitorul si giuvaergiul se oprira sa priveasca la dantuiala piticilor si se minunara de frumusestea jocului si de dulceata cantecului. La un moment dat, batranul le facu semn sa intre si ei in joc si omuletii desfacura cercul cu draga inima, imbiindu-i la randu-le, sa se prinda in hora. Cum era indraznet din fire, giuvaergiul se si apropie dar vezi ca croitorul se sfii la inceput si ramase pe loc. Dar cand vazu cum se veselesc cu totii, isi lua inima in dinti si se prinse si el

in joc. Cat ai clipi, cercul se inchise din nou si prichindeii se prinsera sa cante si sa topaie ca niste apucati, facand sarituri de doi coti. In acest timp, batranul scoase un palos care-i atarna la cingatoare si incepu sa-l ascua. Si cand fu de ajuns de ascutit, arunca o privire inspre cei doi straini, ca li se facu la amandoi inima, cat un purice. Dar pana sa se gandeasca bine la ce aveau de facut, batranul il apuca pe giuvaergiu de chica si, cu cea mai mare iuteala, ii taie parul de pe cap si mandretea de barba stufoasa. Si la fel pati si croitorul. Dupa ce-i sluti astfel, batranelul ii batu pe umar, de parca ar fi vrut sa le spuna ca e bucuros ca nu s-au impotrivit si, daca vazura asta, celor doi, le mai veni inima la loc. Mosneagul le arata cu degetul o gramada de carbuni si le dadu de inteles sa-si umple cu ei buzunarele. Si cu toate ca nu pricepeau la ce le-ar putea folosi niste carbuni, amandoi il ascultara. Apoi plecara mai departe, sa-si gaseasca un culcus peste noapte, ca picau de somn. Mersera ei ce mersera, dar nu prea mult, si cand ajunsera in vale, clopotele de la biserica bateau de miezul noptii. Si pe data cantecul amuti. Tot alaiul piticilor se facu nevazut si colina ramase pustie in lumina lunii. Cei doi calatori, gasira adapost la un gospodar, care se indura deai sa-i lase in grajd. Si facandu-si culcusul pe-un maldar de paie, amandoi se culcara, invelindu-se cu toale, ca se lasase frigul. Vezi insa ca din pricina oboselii, uitasera sa-si scoata carbunii din buzunar, si o greutate care-i inghioldea si-i apasa ii facu sa se trezeasca mai devreme ca de obicei. Bagara ei mana in buzunar, sa vada ce-i supara, si cand o scoasera, nu le veni sa-si creada ochilor, ca in loc de carbuni era plina de aur !... Si ce crezi, parul de pe cap si barba le crescusera la loc, din belsug. Acu' erau oameni avuti, dar vezi ca giuvaergiul, care din fire era mai hraparet, isi umpluse mai vartos buzunarele decat croitorul, si avea de doua ori mai mult aur decat acesta. Dar parca era multumit !...Un hraparet, cand are mult jinduieste si dupa mai mult... Cum era lacom de avere, giuvaergiul ii propuse croitorului sa mai zaboveasca pe acele locuri si, cand s-o intuneca, sa mearga iarasi la colinaunde-i gasise pe pitici si sa ia cu ei o comoara si mai mare. Vezi insa ca croitorul nici nu vru sa auda de asa ceva. - Eu sunt multumit cu ce am. Peste putin o sa ajung mester, si-o sa ma insor cu aleasa inimii. Si pot spune ca o sa fiu un om fericit... La ce m-as lacomi ? ... Dar ca sa-i faca pe plac, mai ramase inca o zi in satul unde manasera peste noapte. Catre seara, giuvaergiul isi atarna pe umer cateva traiste ca sa poata indesa in elecat mai multi carbuni, si-o porni la drum catre colina piticilor. Si ca si in noaptea trecuta, ii afla pe toti acolo, jucand de mama focului si cantand. Mosneagul il mai tunse o data chilug si dupa asta il indemna sa ia din gramada de carbuni. Giuvaergiul doar atata astepta, si incepu sa-si umple traistele cat incapea in ele. Apoi se intoarse fericit in satul unde astepta croitorul si, culcandu-se, se acoperi cu haina. Si mai inainte de a adormi, isi spuse: "Chiar daca m-o inghioldi aurul de mi-o scoate sufletul, o sa strang din dinti si-o sa rabd !" Si dormi el leganat de dulcea presimtire ca a doua zi va fi un om putred de bogat. In zori, de cum deschise ochii, se scula sa-si cerceteze buzunarele, dar nu mica-i fu mirarea cand scoase de acolo doar carbuni. Si oricat de mult cauta, nu gasi decat tot carbuni. " Nu-i mare paguba - se mangaie el - ca tot mi-a mai ramas aurul de l-am dobandit in noaptea trecuta !..." Si se duse sa-l ia de unde il ascunsese, ca sa-si mai bucure ochii cu stralucirea lui. Si ce crezi, odata ramase incremenit de spaima, ca-n locul aurului erau doar carbuni !... De amar, se batu peste frunte cu palma plina de negreala si pe loc simti ca tot capul ii este neted ca in palma, si la fel si barbia. Vezi insa ca nenorocirea lui nu luase inca sfarsit... Abia acum baga de seama ca pe langa cocoasa din spate, ii mai crescuse o cocoasa la fel de mare si-n fata. Abia atunci pricepu ca

fusese pedepsit pentru lacomia lui si, de mahnit ce era, incepu sa se jeleasca amarnic. La tipetele lui, croitorul cel cumsecade se trezi din somn si gasi o multime de vorbe bune ca sai ogoiasca durerea: - Ai fost tovarasul meu de drum si-o sa ramai la mine cat oi trai. Si-o sa impartim averea frateste. Croitorasul se tinu de cuvant, dar bietul giuvaergiu trebui sa poarte toata viata cele doua cocoase. Si cum ramasese chelbos, trebui sa-si acopere capul cu o caciula, ca sa nu i se vada betesugul asta. Povestea unui iepuras dragut Traia odata in padure Iepurasul cel Haios, care isi petrecea toata ziua in cautarea mierii. Bineinteles ca ii placeau morcovii si spanacul, dar mierea era favorita lui! Cateodata avea noroc sa gaseasca usor miere in scorbura vreunui copac batran. Dar, de cele mai multe ori, trebuia sa gaseasca diverse metode sa patrunda in vizuina Doamnei Urs, unde putea sa manance pe saturate miere din borcanul acesteia. La un moment dat insa Doamna Urs a observat ca borcanul ei cu miere se tot goleste. "Cineva imi mananca mierea, si am sa-l prind," si-a spus ea. Doamna Urs a intins o capcana. A pus borcanul de miere pe raftul cel mai de sus al dulapului, dar pe marginea lui, astfel incat acesta sa cada cand va fi atins. Ziua urmatoare, cand Doamna Urs a plecat la vanatoare, Iepurasul cel Haios a patruns in vizuina ei. A vazut borcanul de miere sus pe raft si s-a urcat sa-l ia. Dar cand l-a atins, borcanul a cazut, Iepurasul cel Haios a cazut si mierea s-a intins toata peste Iepurasul cei Haios! Vai de mine! Iepurasul cel Haios a incercat si a incercat sa se miste, dar mierea era asa de groasa incat el se lipea de orice atingea. Cand Doamna Urs s-a intors acasa, Iepurasul cei Haios era lipit de podea. "E, si acum sa vedem ce am prins," si-a zis razand Doamna Urs. "Se pare ca voi avea ciorba de iepure in seara asta la masa." Doamna Urs a umplut cu apa o oala mare neagra si a pus-o pe camin. A aprins apoi focul in camin, sub oala, si a iesit afara sa adune cateva ridichii si cartofi pentru ciorba. Iepurasul cel Haios a incercat si a incercat sa fuga, dar se lipea tot mai rau. "Oh, daca as putea sa scap de aici, niciodata nu as mai incerca sa fur miere!" si-a spus el plangand. Pe masura ce focul aprins sub oala devenea din ce in ce mai puternic, mierea din jurul Iepurasului cel Haios devenea tot mai subtire. A inceput sa se scurga pe langa urechi, de peste tot, in jos spre labute.Curand Iepurasul cel Haios a fost in stare sa-si miste un picior, apoi pe celalalt. Cu o miscare din coada Iepurasul cel Haios a sarit afara din vizuina Doamne Urs si a pornit-o repede spre padure. Din acea zi, Iepurasul cel Haios nu a mai mancat niciodata miere. S-a multumit cu morcovi, spanac si salata ca si restul iepurasilor.

Povestea ghioceilor
n vremea de demult, Doamne-Doamne a dat cte un nger pzitor fiecrui suflet, iar celor mai mrunte creaturi, cum sunt albinele i furnicile a dat cte un singur nger pentru toate, s le conduc, s le apere. Apoi Doamne-Doamne, a dat cte un nger copacilor, florilor, ierburilor, psrilor, apelor dar i vntului, ploii, norilor i anotimpurilor.Iarna, Vara, Primvara i Toamna au i ele cte un nger, care le ajut s fac toat treaba, care-i tare mult. ngerul acesta are grij s se ntmple totul la vremea potrivit. Odat Iarna uitase s plece. Trecuser Babele, cnd Iarna i aruncase cojoacele cele grele.Dar zpada nc acoperea totul. n Cer era mult ngrijorare. ngerul Primverii mergea de colo pn colo tnguindu-se: -Vai! Vai! Vai mie! Ce m fac? Uite, a venit vremea Primverii! Dar Iarna n-a plecat nc! Am tot sunat clopoeii de aur, dar zadarnic. Zpada acoper totul, este frig. Or s vin psrile cltoare dar nu vor avea ce mnca pentru c totul este ngheat. Copacii vor nmuguri i mugurii vor pieri fr soare. Ce ne facem? -Ia, nu te mai plnge att! i spuse un alt ngera. Vorba mult, srcia omului! Dac te vaiei, ce crezi c vei face? Linitete-te i gndete-te cum s faci. Sau roag-te la Doamne-Doamne s te ajute. -A ! Mi-a venit o idee! Poate c Iarna, care are cciula tras pe urechi nu aude clopoeii mei, care dau semnalul de plecare -Chiar! Hai, scutur-i mai bine! Primul ngera prinse a suna din rsputeri, clopoeii de aur cu care i da de veste Iernii c timpul ei a trecut. Sun mult i tare. De la o vreme obosi i din nebgare de seam scp clopoeii din mn Clopoeii de aur ai ngeraului se rostogolir dintr-un Cer n alt Cer, din nor n nor i czur cu sunet stins n zpada pufoas, care acoperea tot pmntul: Cling! Cling!Cling! A doua zi de diminea n locul acela, strpungnd curajos ptura de nea rsrir civa clopoei albi, cu codi verde i frunzuli lunguia. -Ce floare ginga i curajoas! Se minunar cei doi ngeri i tot Cerul de ngeri. i deodat o nfiorare cuprinse Cerul: Micii clopoei vor nghea? n clipa aceea n Cer sun marele clopot al Timpului. Iarna asculttoare i adun mantia de zpad i plec departe la Polul Nord pentru un an. Micii clopoei au fost astfel salvai de nghe. ngerii priveau din nalt minunaii clopoei albi i au optit: -Ghiocei!

Cei trei ursuleti

Au fost odata trei ursuleti, pe cel mare il chema Mandrila, iar pe cei mici Coada-Scurta si Blana-Moale. Nici unul dintre ei nu aveau casa si toata iarna tremurau de frig. Intr-o vara, Coada-Scurta si Blana-Moale s-au hotarit sa-si construiasca o casa. Dupa ce au doborat un copac, au inceput sa-l taie in bucati. In acea vreme, Mandrila, fratele lor mai mare, se plimba fluierind prin padure. Vazandu-si fratii, deodata se opri. Coada-Scurta si Blana-Moale incercau fiecare pe rand sa ridice trunchiul greu de copac. - Ha, ha, ha! neputinciosilor! rase Mandrila. Sa va arat eu cum se ridica un bustean. Si-l ridica cu mare usurinta.

- Vino, Mandrila, sa lucram impreuna! il chemara cei doi ursuleti. Dar increzutul Mandrila pleca sa-si faca singur o locuinta. Mai la deal gasi un copac gros din care voia sa-si taie scanduri. - Da, asta este pe masura mea. Din cateva lovituri il voi dobori, gandi Mandrila. Ramasi singuri, cei doi ursuleti chibzuira cum sa lucreze. Trecindu-le prin minte sa apuce amandoi de odata, izbutira sa ridice busteanul. Bucurosi, pornira sa cante. Unde-i unul nu-i putere, Unde-s doi puterea creste! Si astfel dusera grinda acolo unde vroiau sa-si ridice casa. Ingropara stalpi si batatorira pamantul in jur. Sub mainile harnice ale ursuletilor, casuta se inalta vazind cu ochii. Cand fu aproape gata, cei doi ursuleti taiara ferestre luminoase. In acest timp, Mandrila se chinuia singur sa taie copacul. Fratii mai mici venira sa-i dea o mana de ajutor. - Hei, Mandrila, cum merge lucrul? il intreaba Blana-Moale, in timp ce Coada-Scurta apuca pe furis de cealalta parte al fierastraului. - Bine, nu vezi, raspunse Mandrila, incredintat ca trage singur de fierastrau. - Ha, ha, ha! radeau prichindeii de pacaleala trasa ingamfatului. - Vino, mai bine sa lucram impreuna! - Nu! eu voi lucra singur, mai bine si mai repede decat voi. Frunzele care cadeau vesteau apropierea iernii. Mandrila, singur muncea fara spor. Casa lui, asezata pe coasta dealului, se inalta greu. In vale, insa, munca era pe sfarsite. - Bine ar fi fost daca ascultam sfatul ursuletilor, se gandea Mandrila. Grinda nu vroia sa i se supuna si porni sa se rostogoleasca in vale, amenintand sa zdrobeasca noua locuinta a ursuletilor. Orice s-ar intampla trebuie sa opresc grinda, hotari Mandrila. Ursuletii isi dadura seama, cu groaza, ca grinda le va darama casuta. - Nu va fie frica! o prind eu, le striga Mandrila, incercand sa-i linisteasca. Incercarile lui fura zadarnice. Cei doi ursuleti pornira intr-un suflet sa-si salveze casuta. Intepenira bine o proptea in pamant. Busteanul se izbi cu putere in proptea si se opri. Cei doi ursuleti rasuflara usurati. Recunoscand-si greseala, Mandrila se apropie de cei doi ursuleti, cerand iertare. A doua zi, Mandrila incepu sa lucreze impreuna cu fratii cei mici. Cu puteri sporite, ursuletii terminara casa cat ai bate din palme, inainte de venirea iernii. Cuibariti in casuta lor din padure, la adapost de viscol si ger, cei trei ursuleti traira in intelegere si prietenie. Si astfel au trait multi ani de-a randul si daca ar mai fi, si azi ar mai trai.

Povestea creionului
de Paulo Coelho Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba: - Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine? Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului: - E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare. Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la el. - Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea! - Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusim sa le mentinem, vei fi totdeauna un om care traieste in buna pace cu lumea. Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui. A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun. A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat este faptul ca ne mentinem pe drumul drept. A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau. Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.