Sunteți pe pagina 1din 2

Inviolabilitatea persoanei Libertatea persoanei reprezinta o valoare sociala, organele judiciare avand obligatia respectarii intocmai a tuturor dispozitiilor

referitoare la realizarea ei155. Atat Constitutia, cat si C.proc.pen. stabilesc ca libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile. Aceasta prevedere legala nu inseamna ca sunt interzise masurile de privare de libertate a persoanei; acestea sunt posibile in caruri exceptionale, iar in cazul in care se aplica se supun unor reglementari riguroase care stabilesc conditiile si temeiurile aplicarii lor. in acest sens alin. (2) il art. 11 din C.proc.pen. stabileste ca nimeni nu poate fi retinut si arestat decat in cazurile si modul stabilite de Cod. Existenta unor astfel de cazuri este dictata de necesitatea de a recurge la privarea de libertate pentru a se asigura realizarea scopurilor procesului penal si dreptului penal. Se considera limitare de libertate orice situatie in care o persoana nu poate sa se deplaseze liber fie din cauza, ca i-a fost aplicata forta in acest sens (inchiderea intr-o celula etc.), fie in urma unei obligatii legale de a se supune unor indicatii facute de un agent al legii fara aplicarea fortei (ordonarea de catre un politist de a nu parasi un loc sau de a merge intr-un loc anume). Limitarea libertatii individuale a persoanei poate avea loc numai ca urmare a unei decizii luate de o instanta judecatoreasca (alin. (3) al art. 11 din C.proc.pen.), exceptie facand cazurile de retinere a persoanei de catre organul de urmarire penala, retinere care nu poate depasi termenul de 72 de ore. Privarea de libertate poate avea loc pe perioade strict stabilite fie in lege, fie in hotararea judecatoreasca. De exemplu, retinerea persoanei banuite nu poate avea loc mai mult de 72 de ore, iar termenul stabilit de judecator de (mere a persoanei in stare de arest nu poate depasi la urmarirea penala, cu unele exceptii, termenul de 30 de zile. Odata cu expirarea termenului de detentie, persoana urmeaza a fi imediat eliberata, orice retinere in acest sens fiind ilegala, in cazul K-F v. Germania (1997) durata retinerii unei persoane a depasit cu patruzeci si cinci de minute perioada legala, aceasta intarziere fiind explicata prin necesitatea de a inregistra informatii despre persoana retinuta. Curtea Europeana a mentionat ca perioada maxima de retinere de douasprezece ore era cunoscuta de autoritati si ca autoritatile erau obligate sa ia toate masurile necesare pentru ca durata legala sa fie respectata, incluzand aici actiunile necesare de inregistrare a datelor personale. Curtea a stabilit ca detentia a fost ilegala. Cu toate ca legea stabileste anumite termene care pot ti aplicate la privarea de libertate a unei persoane, dreptul la libertate impune ca o privatiune de libertate nu poate sa continue mai mult decat este nevoie, tinand cont de circumstante, chiar daca termenul legal sau stabilit de judecator nu a expirat. Legea stabileste in acest sens ca organul de urmarire penala sau instanta judecatoreasca sunt obligate sa elibereze imediat orice persoana atunci cand temeiurile retinerii ori arestarii au decazut. Aceasta inseamna, de asemenea, ca detentia sau prelungirea acesteia nu poate fi mandatata daca nu sunt circumstante ce ar justifica-o. In acest sens motivele care au servit initial pentru privarea de libertate ulterior ar putea sa nu fie suficiente pentru a justifica o detentie legala.

Chiar daca privarea de libertate este justificata, ea este ilegala daca a fost facuta cu incalcarea procedurii stabilite de retinere sau arestare. Persoanei retinute sau arestate trebuie sa i se aduca imediat la cunostinta drepturile sale si motivele retinerii sau arestarii, circumstantele faptei, precum si incadrarea juridica a actiunii de savarsirea careia ea este baunita sau invinuita, in limba pe care o intelege, in prezenta unui aparator ales sau care acorda asistenta juridica garantata de stat. Respectarea acestei proceduri ar permite persoanei private de libertate sa evalueze situatia sa si metodele legale pe care poate sa le foloseasca pentru a contesta privarea de libertate. Legea stabileste ca persoanei i se aduc imediat la cunostinta toate elementele enumerate mai sus, fara a preciza ce ar insemna aceasta. Pe de alta parte, art. 167 din C.proc.pen. stabileste ca din momentul retinerii persoanei banuite de savarsirea unei infractiuni organul de urmarire penala, in termen de pana la 3 ore de la momentul privarii ei de libertate, intocmeste un proces-verbal de retinere, in care, printre altele, indica temeiurile si motivele retinerii. Procesul-verbal se aduce la cunostinta persoanei retinute, totodata, i se inmaneaza in scris informatia despre drepturile ei. Cu toate acestea, nu trebuie de considerat ca legea stabileste o limita stricta in acest sens. Aducerea imediata la cunostinta trebuie sa aiba loc in primul moment, cand autoritatile au posibilitatea de a intruni toate conditiile necesare pentru aceasta, totodata facand totul ca aceste conditii sa fie intrunite cat mai repede posibil. Astfel, imediat in unele cauze ar putea fi un timp foarte scurt, iar in altele (de exemplu, cand este nevoie de gasit un interpret) ar putea fi cu mult mai mare. Pentru mentinerea legalitatii procedurii de retinere sau arestare, persoanei trebuie sa-i fie aduse la cunostinta toate elementele indicate in alin. (5) al art. 11 din C.proc. pen., deoarece numai in asa fel aceasta va putea sa foloseasca pe deplin dreptul sau de a contesta privarea de libertate. Din aceleasi motive, pe cat este de posibil, informatia furnizata persoanei private de libertate trebuie sa fie expusa intr-un limbaj clar toti termenii de drept sau de alta natura in masura sa complice intelegerea fiind explicati. O ultima cerinta pentru asigurarea legalitatii privarii de libertate tine de conditiile detinerii. Orice persoana retinuta sau arestata trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane; ea nu poate sa fie supusa violentei, amenintarilor sau unor metode care ar afecta capacitatea ei de a lua decizii si de a-si exprima opiniile. Orice actiune procesuala care aduce atingere inviolabilitatii persoanei (perchezitia, examinarea corporala etc.) poate sa fie efectuata fara consimtamantul persoanei numai in cazurile si conditiile stipulate de lege.