Anexa A

Îndrumări de aplicare

Această anexă face parte integrantă din Standard.

Arie de aplicabilitate (paragrafele 2 – 7)

AG.1 Unele contracte necesită o plată efectuată în funcţie de condiţiile climaterice,

geografice sau de alte variabile fizice. (Cele care sunt efectuate în funcţie de
condiţiile climaterice se mai numesc „derivate meteorologice”.) Dacă acele
contracte nu se află în aria de aplicabilitate a IFRS 4 Contracte de asigurări, atunci
ele se află sub incidenţa acestui Standard.

AG.2 Acest Standard nu schimbă cerinţele referitoare la planurile de beneficii pentru

angajaţi care trebuie să aplice IAS 26 Contabilitatea şi Raportarea planurilor de
beneficii pentru pensii şi contractele de drepturi de autor în funcţie de volumul
vânzărilor sau veniturile din servicii care sunt contabilizate în conformitate cu IAS
18 Venituri.

AG. 3 Uneori, o entitate face ceea ce ea numeşte o „investiţie strategică” în instrumente de

capital propriu emise de o altă entitate, cu intenţia de a stabili sau de a menţine
relaţii de funcţionare pe termen lung cu entitatea în care este făcută investiţia.
Entitatea investitoare foloseşte IAS 28 Investiţii în asociaţii pentru a determina dacă
metoda de contabilitate a punerii în echivalenţă este adecvată pentru o astfel de
investiţie. În mod asemănător, entitatea investitoare foloseşte IAS 31 Interese în
Asocieri în participaţiune pentru a determina dacă consolidarea proporţională sau
metoda punerii în echivalenţă este adecvată pentru o astfel de investiţie. Dacă nici
metoda punerii în echivalenţă, nici consolidarea proporţională nu este adecvată,
entitatea aplică acest Standard pentru acea investiţie strategică.

AG. 4 Acest Standard se aplică pentru activele financiare şi datoriile financiare ale
asiguratorilor, altele decât drepturile şi obligaţiile pe care le exclude paragraful 2 (e)
deoarece ele decurg din contractele pentru care se aplică IFRS 4.

AG. 4A Contractele pentru garanţii financiare pot avea diferite forme legale, cum ar fi o
garanţie financiară, scrisorile de credit, contractele pentru neexecutarea obligaţiilor
de creditare sau contractele de asigurări. Tratamentul lor contabil nu depinde de
forma lor legală. În cele ce urmează sunt oferite câteva exemplificări pentru
tratamentul adecvat:

(a) dacă acel contract nu este un contract de asigurări, aşa cum este definit în cadrul IFRS
4, emitentul aplică acest Standard. Astfel, un contract de garanţie financiară care cere
efectuarea unor plăţi dacă clasificarea creditului unui debitor scade sub un anumit
nivel, atunci el se află în aria de aplicabilitate a acestui Standard.
(b) Dacă emitentul a contractat sau a păstrat garanţia financiară asupra transferării actelor
financiare sau datoriilor financiare către o altă parte din aria de aplicabilitate a acestui
Standard, emitentul aplică acest Standard.
(c) Dacă acel contract este un contract de asigurări, aşa cum este definit în IFRS 4,
emitentul aplică IFRS 4, dacă nu se aplică (b).
 (d) Dacă emitentul a oferit o garanţie financiară în legătură cu vânzarea unor bunuri,
emitentul aplică IAS 18 pentru a determina când recunoaşte venitul care rezultă.

Definiţii (paragrafele 8 şi 9)

Rata efectivă a dobânzii

AG. 5 în unele cazuri, activele financiare sunt achiziţionate la o rată de actualizare scăzută
care reflectă pierderile cu creditul care au fost contractate. Entităţile includ astfel de
pierderi din credite contractate din fluxurile de numerar atunci când calculează rata
efectivă a dobânzii.

AG. 6 Atunci când aplică metoda efectivă a dobânzii, o entitate amortizează în general orice
onorariu, puncte plătite sau primite, costuri ale tranzacţiei sau alte prime sau
discounturi incluse în calcularea ratei efective a dobânzii pentru durata estimată de
viată a instrumentului. Totuşi, se utilizează o perioadă mai scăzută dacă aceasta este
perioada la care se referă onorariile, punctele plătite sau primite, costurile tranzacţiei
sau alte prime sau discount-uri. Acesta va fi cazul atunci când variabilele la care se
referă onorariile, punctele plătite sau primite, costurile tranzacţiei sau alte prime sau
discounturi sunt reevaluate la indicele pieţei înainte de scadenţa estimată a
instrumentului. Intr-un astfel de caz, perioada de amortizare adecvată este perioada
până la următoarea dată de reevaluare. Spre exemplu, dacă o primă sau un discount
pentru un instrument cu o rată fluctuantă a dobânzii reflectă dobânda care este
acumulată din instrument de la ultima dată de plată a dobânzii, sau modificările ratei
de piaţă de la data la care rata fluctuantă a fost adusă la rata pieţei, el va fi amortizat
până la următoarea dată când rata fluctuantă este adună la ratele pieţei. Aceasta
deoarece prima sau discounturile se referă la perioada de până la următoarea dată când
rata este adusă la rata pieţei, deoarece, la acea dată, variabila la care se referă prima
sau discountul (aceasta înseamnă ratele dobânzii) este adusă la ratele pieţei. Dacă,
totuşi, prima sau discountul rezultă dintr-o modificare a marjei de credit pe durata ratei
fluctuante menţionate în cadrul instrumentului, sau alte variabile care nu sunt aduse la
ratele pieţei, este amortizat pe durata de viaţă estimată a instrumentului.

AG. 7 Pentru activele financiare cu rată fluctuantă sau datoriile financiare cu rată fluctuantă,
reestimarea periodică a fluxurilor de numerar pentru a reflecta modificările ratelor de
piaţă ale dobânzilor influenţează rata efectivă a dobânzii. Dacă un activ financiar cu
rată fluctuantă sau o datorie financiară cu rată fluctuantă este recunoscut iniţial la o
valoare egală cu suma principală de încasat sau de plătit la scadenţă, reestimarea
plăţilor viitoare ale dobânzii în mod normal nu are un efect semnificativ asupra valorii
contabile a activului sau datoriei.

AG. 8 Dacă o entitate revizuieşte estimările sale pentru plăţi sau încasări, entitatea va ajusta
valoarea contabilă a activului financiar sau datorie financiare (sau grupului de
instrumente financiare) pentru a reflecta fluxurile de numerar estimate efective sau
revizuite. Entitatea recalculează valoarea contabilă calculând valoarea prezentă a
fluxurilor de numerar viitoare estimate la rata efectivă originală a dobânzii a
instrumentului financiar. Ajustarea este recunoscută ca venit sau cheltuială în profit
sau pierdere.

Instrumente derivate
AG. 9 Exemple tipice de instrumente derivate sunt contractele futures şi la termen (forward),
contractele swap şi pe opţiuni. Un instrument derivat are, de obicei, o valoare
noţională, ce reprezintă valoarea unei valute, a unui număr de acţiuni, a unui număr de
unităţi de greutate sau volum sau altor unităţi specificate în contract. Totuşi, în cazul
unui instrument derivat, nu se cere ca deţinătorul sau subscriitorul (vânzătorul) să
investească sau să primească valoarea noţională în momentul iniţierii contractului. În
schimb, în cazul unui instrument derivat, s-ar putea solicita o plată fixă ca rezultat al
unui eveniment viitor ce nu depinde de o valoare noţională. De exemplu, printr-un
contract se poate solicita o plată fixă de 1.000 unităţi monetare∗ dacă rata LIBOR pe
şase luni creşte cu 100 de puncte de bază. În acest exemplu nu este menţionată nici o
valoare noţională.20

AG. 10Definiţia unui instrument derivat din acest Standard include contractele care sunt
decontate în valoare brută prin livrarea unui element de bază (spre exemplu un
contract la termen de a achiziţiona un instrument de datorie cu rată fixă a dobânzii). O
entitate poate avea un contract de a cumpăra sau vinde un element nefinanciar care
poate fi decontat ne în numerar sau un alt instrument financiar sau prin schimbul de
instrumente financiare (spre exemplu un contract de a vinde sau de a cumpăra o marfă
la un preţ fix la o dată ulterioară). Un astfel de contract se află în aria de aplicabilitate
a acestui Standard în afară de cazul în care a fost încheiat şi continuă să fie deţinut în
scopul livrării unui element nefinanciar în conformitate cu cerinţele de cumpărare,
vânzare sau utilizare estimate ale entităţii.

AG. 11 Una dintre condiţiile definitorii ale unui instrument derivat este faptul că necesită o
investiţie netă iniţială de valoare mică comparativ cu alte contracte care reacţionează
în mod similar la condiţiile de piaţă. Un contract de opţiune îndeplineşte condiţiile
acestei definiţii deoarece prima este semnificativ mai mică decât investiţia ce ar fi
necesară pentru obţinerea instrumentului financiar de bază cu care este corelată
opţiunea. Un contract swap monetar care necesită un schimb monetar iniţial între două
monede cu o valoare justă egală îndeplineşte cerinţele acestei definiţii deoarece are o
investiţie iniţială netă egală cu zero.

AG. 12Un contract obişnuit (regular way) de cumpărare sau vânzare dă naştere la un
angajament la un preţ fix între data comercializării şi data decontării care îndeplineşte
condiţiile definiţiei unui instrument derivat. Totuşi, din cauza duratei scurte a
angajamentului nu este recunoscut ca instrument financiar derivat. Dimpotrivă, acest
Standard prevede o contabilitate specială pentru astfel de contracte obişnuite (regular
way – vezi paragrafele 38 şi AG 53 – AG 56)

AG.12A Definiţia unui instrument financiar se referă la variabilele nefinanciare care nu sunt o
parte specifică în contract. Acestea includ un indice pentru pierderile din cauza
cutremurelor dintr-o anumită regiune şi un indice al temperaturilor dintr-un anumit
oraş. Variabilele nefinanciare specifice unei părţi din contract includ apariţia sau
neapariţia unor incendii sau pagube or distrugeri ale unui activ aparţinând unei părţi
din contract. O modificare a valorii juste a activului nefinanciar este specifică pentru
proprietar dacă valoarea justă reflectă nu numai modificările preţului pieţei pentru
astfel de active (o variabilă financiară) dar şi ale condiţiilor activului nefinanciar
specific deţinut (o variabilă nefinanciară). Spre exemplu, dacă o garanţie a valorii


în acest Standard, sumele monetare sunt definite în “unităţi monetare”
2
 reziduale a unei maşini specifice expune pe garant la riscul modificării condiţiilor
fizice ale maşinii, modificarea valorii reziduale este specifică pentru proprietarul
maşinii.

Costuri de tranzacţionare

AG.13 Costurile de tranzacţionare includ onorariile şi comisioanele plătite agenţilor, (inclusiv

angajaţii care acţionează ca agenţi de vânzare) consultanţilor, brokerilor şi
dealerilor; cotizaţiile pentru agenţiile de reglementare şi burse, precum şi taxe şi
cheltuieli de transfer. Costurile de tranzacţionare nu includ primele sau discounturile
datorate, costurile de finanţare sau costurile administrative sau de deţinere.

Active financiare şi datorii financiare deţinute în scopul tranzacţionării

AG. 14 Tranzacţionarea reflectă în general cumpărarea sau vânzarea activă şi frecventă, iar
instrumentele financiare deţinute în scopul tranzacţionării sunt folosite în general cu
obiectivul de a genera un profit din fluctuaţiile pe termen scurt ale preţului sau
marjei intermediarului.

AG. 15 Datoriile financiare deţinute în scopul tranzacţionării includ:

(a) datoriile derivate care nu sunt contabilizate ca instrumente financiare de acoperire

împotriva riscurilor;
(b) obligaţiile de a livra activele financiare împrumutate de un vânzător „short” (pe
descoperit) (aceasta înseamnă o entitate care vinde activele financiare pe care le-a dat
cu împrumut şi nu le deţine încă);
(c) datoriile financiare care sunt contractate cu o intenţie de a le reachiziţiona în viitorul
apropiat (spre exemplu un instrument financiar de datorie cotat pe care emitentul îl
poate cumpăra înapoi în viitorul apropiat în funcţie de modificările intervenite în
valoarea sa justă);
(d) datoriile financiare care fac parte dintr-un portofoliu de instrumente financiare care
sunt administrate împreună şi pentru care există dovada unui şablon recent de obţinere
pe termen scurt a unui profit.
Faptul că o datorie este folosită pentru finanţarea activităţilor de tranzacţionare nu
înseamnă că acea datorie este o datorie deţinută în scopul tranzacţionării.

Plasamente păstrate până la scadenţă

AG. 16 O entitate nu are intenţia declarată de a păstra până la scadenţă o investiţie într-un
activ financiar cu o scadenţă fixă, în cazul în care este satisfăcută oricare dintre
următoarele condiţii:

(a) entitatea are intenţia de a păstra activul financiar pentru o perioadă nedeterminată;

(b) entitatea este gata să vândă activul financiar (în afara cazului în care a apărut o
situaţie singulară, irepetabilă, şi care nu a putut fi anticipată în mod rezonabil de
către entitate) ca urmare a unor modificări ale dobânzii pe piaţă sau ale riscurilor, a
unor nevoi de lichiditate, a unor modificări în disponibilitatea şi randamentul
 instrumentelor alternative, a unor modificări în sursele şi condiţiile de finanţare sau
ale riscurilor valutare; sau

(c) emitentul are dreptul de a recupera activul financiar la o valoare semnificativ

inferioară costului amortizat al acestuia.

AG. 17 Un instrument de datorie cu o rată variabilă a dobânzii poate satisface criteriile unui
plasament păstrat până la scadenţă. Instrumentele de capital nu pot fi plasamente
până la scadenţă fie pentru că au o viată nedefinită ( cum ar fi acţiunile obişnuite),
fie pentru că sumele pe care deţinătorul le pateu primi pot varia într-o manieră care
nu poate fi determinată înainte (cum ar fi opţiunile pe acţiuni, warranturile şi alte
drepturi similare). În ceea ce priv0065şte definiţia plasamentelor păstrate până la
scadenţă, plăţile fixe sau determinabile şi scadenţa fixă înseamnă că un aranjament
contractual defineşte sumele şi datele plăţilor deţinătorului, cum ar fi dobânda şi
plăţile principale. Un risc semnificativ de neplată nu împiedică clasificarea unui
activ financiar ca plasament păstrat până la scadenţă atâta timp cât plăţile
contractuale sunt fixe sau determinabile şi sunt respectate şi alte criterii pentru
această clasificare. Dacă termenii unui instrument de datorie perpetuă prevăd plăţile
dobânzilor pentru o perioadă nedefinită, instrumentul nu poate fi clasificat ca păstrat
până la scadenţă deoarece nu are o dată de scadenţă.

AG. 18 Criteriile pentru clasificarea ca plasament păstrat până la scadenţă sunt respectate de
un instrument financiar care poate fi răscumpărabil înainte de scadenţă de către
emitent dacă deţinătorul intenţionează şi poate să îl păstreze până când este
răscumpărat sau până la scadenţă şi deţinătorul ar recupera într-o măsură
substanţială toată valoarea sa contabilă. Opţiunea de răscumpărare a emitentului,
dacă este exercitată, accelerează pur şi simplu scadenţa activului. Totuşi, dacă
activul financiar poate fi răscumpărabil pe o bază care are avea ca rezultat faptul că
deţinătorul nu recuperează într-o măsură substanţială toată valoarea sa contabilă,
activul financiar nu poate fi clasificat ca plasament păstrat până la scadenţă.
Entitatea ia în consideraţie orice primă plătită şi costurile de tranzacţionare
capitalizate pentru a determina dacă valoarea contabilă ar fi recuperată într-o măsură
substanţială.

AG. 19 Un activ financiar care poate fi lichidat înainte de scadenţă (aceasta înseamnă că
deţinătorul are dreptul de a cere ca emitentul să ramburseze sau să răscumpere
activul financiar înainte de scadenţă) nu poate fi clasificat ca plasament păstrat până
la scadenţă deoarece plata pentru o trăsătură de lichidare înainte de scadenţă a unui
activ financiar nu este în conformitate cu exprimarea unei intenţii de a păstra activul
financiar până la scadenţă.

AG. 20 Pentru majoritatea activelor financiare, valoarea justă este o unitate de măsură mult
mai adecvată decât costul amortizat. Clasificarea de păstrare până la scadenţă este o
excepţie, dar doar dacă entitatea are o intenţie pozitivă şi capacitatea de a păstra
investiţia până la scadenţă. Atunci când acţiunile unei entităţi ridică semne de
îndoială în legătură cu intenţia şi capacitatea sa de a păstra astfel de investiţii până la
scadenţă, paragraful 9 împiedică utilizarea excepţiei pentru o perioadă rezonabilă de
timp.
AG. 21Ipoteza unui „scenariu de dezastru“ care este foarte puţin probabil, cum ar fi o
sustragere masivă a depozitelor bancare sau o situaţie similară ce afectează o societate
de asigurări, nu este anticipat de entitate în luarea deciziei de a avea sau nu intenţia
declarată şi capacitatea de a păstra o investiţie până la scadenţă.

AG. 22 Vânzările înainte de scadenţă ar putea satisface condiţia din paragraful 9 - şi, prin
urmare, nu ridică întrebări privind intenţia entităţii de păstra plasamentele până la
scadenţă - în cazul în care acestea sunt cauzate de:

(a) o degradare semnificativă a credibilităţii emitentului. Spre exemplu, o vânzare care

intervine după scăderea clasificării creditului efectuat de o agenţie de rating din
exterior nu ar ridica în mod neapărat întrebări în legătură cu intenţia entităţii de a
păstra alte plasament până la scadenţă dacă scăderea indicelui oferă dovada unei
degradări semnificative a credibilităţii emitentului evaluată în comparaţie cu
clasificarea la recunoaşterea iniţială a acestuia. În mod asemănător, dacă o entitate
foloseşte sisteme interne de clasificare pentru estimarea expunerilor, modificările
intervenite în aceste clasificări interne pot ajuta la identificarea emitenţilor pentru
care a intervenit o degradare semnificativă a credibilităţii emitentului, cu condiţia ca
abordarea urmată de entitate în stabilirea acestor clasificări şi modificările
intervenite în aceste clasificări să ofere o măsură uniformă, credibilă şi obiectivă
pentru calitatea creditului emitenţilor. Dacă există dovada că un activ financiar este
depreciat (vezi paragrafele 58 şi 59), degradarea credibilităţii emitentului este
adesea considerată ca fiind semnificativă.

(b) o modificare a legislaţiei fiscale ce elimină sau reduce semnificativ statutul de

exceptare de la impozit a dobânzii pentru plasamentele păstrate până la scadenţă
(dar nu o modificare a legislaţiei fiscale care revizuieşte ratele marginale de impozit
aplicabile venitului din dobândă);

(c) o combinare importantă de întreprinderi sau o disponibilizare importantă (cum ar fi

vânzarea unui segment) ce necesită vânzarea sau transferul unor investiţii păstrate
până la scadenţă pentru a menţine nivelul actual al ratei de risc a entităţii sau politica
de risc de credit (deşi combinarea întreprinderilor în sine reprezintă un eveniment
sub controlul entităţii, modificările în portofoliul acesteia în vederea menţinerii
nivelului privind riscul ratei dobânzii sau riscul de credit pot fi privite ca o
consecinţă şi nu neapărat anticipate);

(d) o modificare a statutului sau a cerinţelor legale care modifică semnificativ fie ceea
ce constituie un plasament admisibil, fie nivelul maxim al anumitor tipuri de
plasamente, determinând prin aceasta o entitate să lichideze o investiţie păstrată
până la scadenţă;

(e) o creştere semnificativă a cerinţelor de capital, impusă de organele de reglementare,

ce determină entitatea să se restructureze prin vânzarea unui plasament păstrat până
la scadenţă; sau

(f) o creştere semnificativă a ponderilor riscului aferent plasamentelor păstrate până la

scadenţă, utilizate în cadrul reglementării prudenţiale a riscurilor de capital.
AG. 23 O entitate nu prezintă o capacitate dovedită de a păstra până la scadenţă un plasament
într-un activ financiar cu scadenţă fixă dacă:

(a) nu are resursele financiare disponibile pentru a continua finanţarea investiţiei până
la scadenţă; sau

(b) este subiect al unei restricţii legale existente sau al altei restricţii ce ar putea repune
în cauză intenţia acesteia de a păstra activul financiar până la scadenţă (cu toate
acestea, o opţiune de cumpărare a emitentului nu repune în cauză în mod necesar
intenţia entităţii de a păstra activul financiar până la scadenţă - a se vedea paragraful
81).

AG.24 Circumstanţe, altele decât cele descrise în paragrafele AG16- AG23, pot indica faptul
că o entitate nu are intenţia sigură sau capacitatea de a păstra o investiţie până la
scadenţă.

AG.25 O entitate evaluează intenţia şi capacitatea sa de a deţine până la scadenţă

plasamentele sale păstrate până la scadenţă nu numai la momentul achiziţionării acestor
active financiare, ci şi la fiecare dată de bilanţ.

Împrumuturi şi creanţe
AG. 26Orice activ financiar care nu este un instrument financiar cu plăţi fixe sau care pot fi
determinate (inclusiv activele împrumuturi, creanţele comerciale, investiţiile în
instrumente de datorie si depozitele deţinute în bănci) ar putea să îndeplinească în mod
potenţial cerinţele definiţiei împrumuturilor şi creanţelor. Totuşi, un activ financiar
care este cotat pe o piaţă activă (cum ar fi un instrument de datorie cotat, vezi
paragraful AG 71) nu se califică pentru clasificarea ca împrumut sau creanţă. Activele
financiare care nu îndeplinesc condiţiile definiţiei împrumuturilor sau creanţelor pot fi
clasificate ca plasamente păstrate până la scadenţă dacă îndeplinesc condiţiile pentru
acea clasificare (vezi paragraful 9 şi AG 16 – AG 25). La recunoaşterea iniţială a unui
activ financiar care altfel ar fi clasificat ca împrumut sau creanţă, o entitate poate îl
desemna ca fiind activ financiar la valoarea justă prin profit sau pierdere, sau
disponibil pentru vânzare.
Instrumente derivate încorporate

AG. 27 Dacă un contract gazdă nu are o scadenţă determinată înainte sau stabilită şi
reprezintă un interes rezidual în activele nete ale unei entităţi, atunci caracteristicile
sale economice şi riscurile sunt cele ale unui instrument de capital propriu, iar un
derivat încorporat ar fi necesar să posede caracteristicile de capital propriu referitoare
la aceeaşi entitate pentru a fi privit ca având o legătură strânsă. Dacă un contract gazdă
nu este un instrument de capital propriu şi îndeplineşte cerinţele definiţiei unui
instrument financiar, atunci caracteristicile sale economice şi riscurile sunt cele ale
unui instrument de datorie.
AG. 28Un instrument financiar derivat care nu este o opţiune (cum ar fi un contract swap sau
la termen încorporat) este separat de contractul său gazdă pe baza termenilor săi
declaraţi sau substanţial implicaţi, cum ar fi cel că are ca rezultat valoarea justă zero la
recunoaşterea iniţială. Un instrument financiar derivat care nu este o opţiune (cum ar fi
un contract încorporat care este o opţiune cumpărată, la cerere, cu limită fixă (cap),
floor sau swap) este separat de contractul său gazdă pe baza termenilor declaraţi ai
trăsăturii de opţiune). Valoarea contabilă iniţială a instrumentului gazdă reprezintă
suma reziduală după separarea instrumentului derivat.

AG. 29În următoarele exemple, caracteristicile şi riscurile economice ale unui instrument
derivat încorporat nu sunt considerate a fi strâns corelate cu contractul de bază
 (paragraful 11(a)). În aceste situaţii, presupunând că, de asemenea, sunt îndeplinite
condiţiile din paragrafele 11(b) şi 11(c), o entitate, conform acestui Standard, va
înregistra instrumentul derivat încorporat în mod separat de contractul de bază:

(a) o opţiune de vânzare asupra unui instrument de capitaluri proprii care îi permite
deţinătorului să ceară emitentului să răscumpere instrumentul pentru o sumă în
numerar sau alte active care variază pe baza modificării preţului unui element de
capital propriu sau unei mărfi sau unui index care nu este strâns legat de un
instrument de datorie gazdă.

(b) o opţiune de cumpărare încorporată într-un instrument de capitaluri proprii care

permite emitentului să răscumpere instrumentul de capital propriu la un preţ
specificat care nu este strâns legat de instrumentul de capital propriu gazdă din
perspectiva deţinătorului (din perspectiva emitentului, opţiunea de cumpărare este
un instrument de capital propriu al emitentului dacă îndeplineşte condiţiile pentru
acea clasificare din IAS 32, în care caz care este exclus din aria de aplicabilitate a
acestui Standard);

(c) o opţiune sau o prevedere de extinderea automată a termenului rămas până la

scadenţă a instrumentului de datorie nu este strâns legată de instrumentul de datorie
gazdă, cu excepţia cazului în care, la momentul extinderii termenului, are loc o
ajustare simultană a ratei de piaţă a dobânzii la data extinderii termenului. Dacă o
entitate emite un instrument de datorie şi deţinătorul acestui instrument de datorie
scrie o opţiune de cumpărare referitoare la instrumentul de datorie pentru o terţă
parte, emitentul priveşte opţiunea de cumpărare ca extinzând termenul până la
scadenţă a instrumentului de datorie, cu condiţia ca emitentului să i se poată ceară să
participe la sau să faciliteze marketingul instrumentului de datorie ca rezultat al
faptului că opţiunea de cumpărare a fost exercitată.

(d) plăţile dobânzii indexate în funcţie de capitalurile proprii sau plăţile principale
încorporate într-un instrument de datorie gazdă sau într-un contract de asigurări -
prin care valoarea dobânzii sau principalului este indexată la valoarea instrumentelor
de capital propriu - nu sunt strâns înrudite cu instrumentul de bază deoarece riscurile
aferente instrumentului derivat de bază şi instrumentului derivat încorporat sunt
diferite;

(e) plăţile dobânzii sau de capital indexate la marfă - prin care valoarea dobânzii sau
capitalului este indexată la preţul unei mărfuri (cum ar fi aurul) - nu sunt strâns
înrudite cu instrumentul de datorie de bază sau cu contractul de asigurare deoarece
riscurile aferente instrumentului derivat de bază şi instrumentului derivat încorporat
sunt diferite;

(f) posibilitatea de conversie în capitaluri proprii încorporată într-un instrument de

datorie convertibil nu este strâns înrudită cu instrumentul de datorie gazdă din
perspectiva deţinătorului instrumentului (din perspectiva emitentului, opţiunea de
conversie a capital propriu este un instrument de capital propriu şi exclus din aria de
aplicabilitate a acestui Standard cu condiţia să îndeplinească condiţiile pentru acea
clasificare din cadrul IAS 32).
 (g) o opţiune de cumpărare sau de vânzare în avans încorporată într-un contract e
datorie gazdă sau un contract de asigurări gazdă nu este strâns legată de contractul
gazdă cu excepţia cazului în care preţul de exercitare a opţiunii este aproximativ egal
la fiecare dată de exercitare cu costul amortizat al instrumentului de datorie gazdă
sau cu valoarea contabilă a contractului de asigurări gazdă. Din perspectiva
emitentului unui instrument de datorie convertibil cu o trăsătură de opţiune de
vânzare sau de cumpărare, evaluarea faptului că opţiunea de vânzare sau de
cumpărare este strâns legată de contractul de datorie gazdă se face înainte de
separarea elementului de capital propriu din cadrul IAS 32).

(h) acordurile cunoscute ca instrumente derivate de credit ce sunt încorporate într-un

instrument de împrumut gazdă şi care permit unei părţi (beneficiarului) să transfere
riscul de credit al unui activ, pe care îl poate deţine efectiv sau nu, unei alte părţi
(garantului) nu sunt strâns înrudite cu instrumentul de împrumut de bază. Astfel de
instrumente derivate de credit permit garantului să-şi asume riscul de credit asociat
unui activ de referinţă fără a-l deţine direct.

AG. 31 Un exemplu de instrument financiar hibrid care este un instrument care dă

deţinătorului dreptul de a vinde instrumentul financiar înapoi emitentului în schimbul
unei sume în numerar sau alte active financiare care variază în funcţie de modificarea
indicelui unei mărfuri sau al unui element de capital propriu care poate creşte sau scădea
(un instrument care poate fi lichidat înainte de scadenţă). În afară de cazul în care
emitentul la recunoaşterea iniţială desemnează instrumentul care poate fi lichidat înainte
de scadenţă ca datorie financiară la valoarea justă prin profit sau pierdere, se cere să
separeu un instrument derivat încorporat (aceasta înseamnă plata principală indexată)
din paragraful 11 deoarece contractul gazdă este un instrument de datorie potrivit
paragrafului AG 27 şi plata principală indexată nu este strâns legată de un instrument de
datorie gazdă potrivit paragrafului AG 30 (a). deoarece plata principală poate creşte şi
scădea, instrumentul financiar derivat încorporat nu este un instrument derivat care nu
este opţiune a cărui valoare este indexată în funcţie de variabila de bază.

AG. 32 În cazul unui instrument care poate fi lichidat înainte de scadenţă care poate fi vândut
oricând în schimbul unui numerar egal cu o parte proporţională din valoarea netă a
activului unei entităţi (cum ar fi unităţile dintr-un fond mutual deschis sau unele produse
de investiţii cu componente în unităţi) efectul separării instrumentului derivat încorporat
şi contabilizării fiecărei componente este de a evalua instrumentul combinat la valoarea
de răscumpărare care este plătibilă la data bilanţului dacă deţinătorul îşi exercită dreptul
său de a vinde instrumentul înapoi emitentului.

AG. 33 în următoarele exemple, caracteristicile economice şi riscurile unui instrument derivat

încorporat sunt strâns legate de caracteristicile economice şi riscurile contractului gazdă.
În aceste exemplu, o entitate nu contabilizează instrumentul derivat încorporat separat
de contractul gazdă.

(a) un instrument derivat încorporat în care elementul de bază este o rată a dobânzii sau
un indice al ratei dobânzii care poate modifica suma dobânzii care ar fi altfel plătită
sau primită în cadrul unui contract de datorie gazdă care este purtător de dobândă sau
un contract de asigurări este strâns legat de contractul gazdă în afară de cazul în care
instrumentul combinat poate fi decontat astfel încât deţinătorul nu ar recupera într-o
măsură substanţială toate investiţiile sale recunoscute sau instrumentul derivat
 încorporat ar putea cel puţin dubla rata iniţială a dobânzii deţinătorului pentru
contractul de bază ceea ce înseamnă cel puţin de două ori ceea ce s-ar obţine pe piaţă
pentru un contract cu aceiaşi termeni ca şi contractul gazdă.

(b) Un instrument cu limită inferioară sau cu limită maximă încorporat la rata dobânzii
dintr-un contract de datorie sau contract de asigurări este strâns legată de contractul de
gazdă, cu condiţia ca limita maximă să fie la nivelul sau peste nivelul ratei de piaţă a
dobânzii, iar limita minimă să fie la nivelul sau sub nivelul ratei de piaţă a dobânzii
atunci când este emis contractul, iar limita minimă sau limita maximă nu este
compensată în relaţie cu contractul gazdă. În mod asemănător, prevederile incluse într-
un contract de a achiziţiona sau vinde un activ (spre exemplu o marfă) care stabileşte o
limită minimă sau o limită maximă la preţul care urmează să fie plătit sau primit
pentru activ sunt strâns legate de contractul gazdă dacă atât limita maximă şi limita
inferioară erau fără bani la începerea acestuia şi nu sunt compensate.

(c) Un instrument derivat încorporat în valută care oferă un flux de plăţi principale sau ale
dobânzii care sunt definite în valută şi sunt încorporate într-un instrument de datorie
gazdă (spre exemplu un bilet la ordin în monedă dublă) este strâns legat de un
instrument de datorie gazdă. Un astfel de instrument derivat nu este separat de
instrumentul gazdă deoarece IAS 21 efectele modificării ratelor de schimb valutar
cere pentru câştigurile sau pierderile din elemente monetare să fie recunoscute în
profit sau pierdere.

(d) Un instrument derivat în valută încorporat într-un contract gazdă care este un contract
de asigurări sau nu este un instrument financiar (cum ar fi un contract pentru
cumpărarea sau vânzarea unui element nefinanciar unde preţul este definit în valută)
este strâns legat de contractul gazdă cu condiţia că nu este compensat, nu conţine o
trăsătură de opţiune şi cere ca plăţile să fie definite în una din următoarele monede:

(i) moneda funcţională a oricărei părţi din contract;

(ii) moneda în care este definită de obicei bunul sau serviciul care este achiziţionat sau
livrat în tranzacţiile comerciale din întreaga lume (cum ar fi dolarii US pentru
tranzacţiile cu petrol); sau
(iii) o monedă care este folosită de obicei în contractele de a achiziţiona sau vinde
elemente nefinanciare în mediul economic în care are loc tranzacţia (spre exemplu, o
monedă relativ stabilă şi lichidă care este folosită de obicei în tranzacţiile de afaceri
locale sau de comerţ exterior).

(e) o opţiune încorporată de plată în avans într-o componentă de dobândă sau de capital
este strâns legată de contractul gazdă cu condiţia ca acel contract gazdă (i) să rezulte
iniţial din separarea dreptului de a primi plăţi în numerar contractuale dintr-un
instrument financiar care, în sine, nu conţine un instrument derivat încorporat şi (ii) să
nu conţină orice termeni care nu sunt prezenţi în contractul de datorie gazdă original.
(f) Un instrument derivat încorporat într-un contract de închiriere este strâns legat de
contractul gazdă dacă instrumentul derivat încorporat este (i) un index legat de inflaţie
cum ar fi un indice al plăţilor chiriei legat de un indice al preţurilor (cu condiţia ca
chiria să nu fie actualizată şi indicele să fie legat de inflaţie în mediul economic în care
îşi desfăşoară activitatea entitatea), (ii) chiriile contingente bazate pe vânzările
aferente sau (iii) chiriile contingente bazate pe ratele variabile ale dobânzilor.
 (g) Un instrument financiar cu o trăsătură legată de o unitate încorporat într-un instrument
financiar gazdă sau contract de asigurări gazdă este strâns legat de instrumentul gazdă
sau de contractul gazdă dacă plăţile definite într-o unitate sunt evaluate la valoarea
curentă a unităţilor care reflectă valorile juste ale activului fondului. O trăsătură legată
de o unitate reprezintă un termen contractual care cere ca plăţile să fie definite în
unităţi ale unui fond intern sau extern de investiţii.
(h) Un instrument derivat încorporat într-un contract de asigurări este strâns legat de
contractul de asigurări gazdă dacă instrumentul derivat încorporat şi contractul de
asigurări gazdă sunt atât de interdependente încât entitatea nu poate evalua separat
instrumentul derivat încorporat (aceasta înseamnă fără a lua în consideraţie contractul
gazdă).

Recunoaştere şi derecunoaştere (paragrafele 14 – 42)

Recunoaşterea iniţială (paragraful 14)

AG. 34 Ca o consecinţă a principiului din paragraful 14, o entitate recunoaşte toate

drepturile şi obligaţiile sale contractuale din cadrul instrumentelor derivate în
bilanţul său ca active şi, respectiv, datorii cu excepţia instrumentelor derivate care
împiedică un transfer de active financiare să fie contabilizat ca pentru vânzare (vezi
paragraful AG 49). Dacă un transfer al unui activ financiar nu se califică pentru
derecunoaştere, cel care a efectuat transferul nu recunoaşte activul transferat ca activ
al său (vezi paragrafulAG 50).

AG. 35 Cele ce urmează constituie exemple ale modului de aplicare a principiului din
paragraful 14:

a) creanţele şi datoriile necondiţionate sunt recunoscute ca active sau datorii atunci

când entitatea devine parte în contract şi, ca urmare, are dreptul legal de a primi
numerar sau are obligaţia legală de a plăti;

b) activele ce urmează a fi achiziţionate şi datoriile ce urmează să apară ca rezultat al

unui angajament ferm de a cumpăra bunuri sau servicii nu sunt recunoscute până
în momentul în care cel puţin una dintre părţi acţionează conform contractului,
astfel încât fie are dreptul de a primi un activ, fie este obligată să livreze un activ.
Spre exemplu, o entitate care primeşte o comandă fermă nu recunoaşte un activ
(iar entitatea care lansează comanda nu recunoaşte o datorie) în momentul
angajamentului, ci se amână recunoaşterea până când mărfurile comandate sunt
încărcate, livrate sau serviciile sunt prestate. Dacă un angajament ferm de a
cumpăra sau vinde elemente nefinanciare se află în aria de aplicabilitate a acestui
Standard în conformitate cu paragrafele 5 – 7, valoarea sa justă netă este
recunoscută ca activ sau datorie la data angajamentului (vezi (c) de mai jos). În
plus, dacă un angajament ferm care nu a fost recunoscut anterior este desemnat ca
element acoperit Împotriva riscurilor într-o acoperire împotriva riscului la
valoarea justă, orice modificare a valorii juste nete care este atribuibilă riscului
acoperit este recunoscută ca activ sau datorie după începerea acoperirii împotriva
riscului (vezi paragrafele 93 şi 94).

c) un contract la termen (la termen) - un angajament de a cumpăra sau vinde un

anumit instrument financiar sau o anumită marfă ce face obiectul acestui Standard
 la o dată viitoare şi la un preţ specificat (vezi paragraful 27) - este recunoscut ca
un activ sau ca o datorie la data angajamentului şi nu aşteaptă până la data
închiderii poziţiei care este data la care tranzacţia are efectiv loc. Atunci când o
entitate devine parte într-un contract la termen (la termen), valorile juste ale
dreptului şi ale obligaţiei sunt adesea egale, astfel că valoarea justă netă a
contractului la termen (la termen) este zero. Dacă valoarea justă netă a dreptului şi
obligaţiei nu este zero, contractul este recunoscut ca un activ sau ca o datorie.

d) opţiunile financiare care sunt în aria de aplicabilitate a acestui Standard (vezi

paragraful27) sunt recunoscute ca active sau datorii atunci când deţinătorul sau
vânzătorul (emitentul) devine parte contractantă; şi

e) tranzacţiile futures planificate (oricare ar fi gradul lor de probabilitate) nu

constituie active şi datorii deoarece entitatea nu a devenit pentru într0un contract.

Derecunoaşterea unui activ financiar (paragrafele 15 – 37)

AG. 36 Următorul grafic ilustrează evaluarea dacă un activ financiar este derecunoscut şi în
ce măsură.
Contractele în cadrul cărora o entitate păstrează drepturile contractuale de a primi fluxurile
de numerar ale unui activ financiar, dar îşi asumă o obligaţie contractuală de a plăti fluxuri
de numerar pentru una sau mai multe părţi (paragraful 18 (b)).

AG. 37 Situaţia descrisă în paragraful 18 (b)) (atunci când o entitate păstrează drepturile
contractuale de a primi fluxurile de numerar ale unui activ financiar, dar îşi asumă o
obligaţie contractuală de a plăti fluxuri de numerar pentru una sau mai multe părţi)
apare, spre exemplu, dacă entitatea este o entitate sau un trust cu scop special şi emite
către investitori interese pentru beneficiari care constau în active financiare de bază pe
care le deţine şi oferă servicii pentru acele active financiare. În acest caz, activele
financiare se califică pentru derecunoaştere dacă sunt îndeplinite condiţiile din
paragrafele 18 şi 19.

AG. 38În aplicarea paragrafului 19, entitatea poate fi, spre exemplu, cea care dă naştere
activului financiar sau poate fi un grup care include o entitate cu scop special
consolidată care a achiziţionat activul financiar şi transferă fluxurile de numerar unor
terţe părţi investitori care nu au legătură cu aceasta.

Evaluarea şi transferul riscurilor şi recompenselor aferente deţinerii (paragraful 20)

AG. 39Exemple de cazuri în care entitate a transferat intr-o măsură substanţială toate
riscurile şi recompensele deţinerii sunt:

(a) un drept necondiţionat de a vinde un activ financiar;

(b) o vânzare a unui activ financiar împreună cu o opţiune de a reachiziţiona activul
financiar la valoarea sa justă la data reachiziţiei; şi
(c) o vânzare a unui activ financiar împreună cu o opţiune de vânzare sau cumpărare care
se află mult descoperită în ceea ce priveşte suma de bani (aceasta înseamnă că nu are
bani astfel încât este foarte puţin probabil să rămână fără bani înainte de a expira).

AG. 40 Exemple pentru când o entitate a păstrat într-o măsură substanţială toate riscurile şi
recompensele deţinerii sunt:

(a) o tranzacţie de vânzare şi de reachiziţionare acolo unde preţul de reachiziţionare este o

la un preţ fix sau la un preţ fix plus un venit pentru creditor;
(b) un contract de împrumut al valorilor mobiliare;
(c) o vânzare a unui activ financiar împreună cu o opţiune de vânzare sau de cumpărare
pentru cazul când rămâne fără bani (aceasta înseamnă că opţiunea a rămas fără bani
astfel încât este foarte puţin probabil să rămână fără bani înainte de expirare) şi
(d) o vânzare a creanţelor pe termen scurt în care entitatea garantează să compenseze pe
cel care face transferul pentru pierderile din credit care este posibil să apară.

AG. 41Dacă o entitate determină că drept urmare al unui transfer a transferat într-o măsură
substanţială toate riscurile şi recompensele aferente deţinerii activului transferat, ea nu
recunoaşte activul transferat din nou într-o perioadă viitoare, în afară de cazul în care
reachiziţionează activul transferat într-o nouă tranzacţie.

AG. 42O entitate nu a păstrat controlul unui activ transferat dacă cel care a efectuat transferul
are capacitatea practică de a vinde activul transferat. O entitate care a efectuat
transferul are capacitatea practică de a vinde activul transferat dacă este tranzacţionat
 pe o piaţă activă deoarece un transferator ar putea reachiziţiona activul transferat de pe
piaţa dacă trebuie să returneze activul entităţii. Spre exemplu, o entitate care face un
transfer poate avea capacitatea practică de a vinde un activ transferat dacă activul
transferat face obiectul unei opţiuni care permite entităţii să îl reachiziţioneze, dar cel
care face transferul poate obţine cu uşurinţă activul transferat de pe piaţa dacă este
exercitată opţiunea. O parte care face transferul nu are capacitatea practică de a vinde
activul transferat dacă entitatea păstrează astfel de opţiune şi partea care face
transferul nu poate obţine cu uşurinţă activul transferat de pe piaţă dacă entitatea îşi
exercită opţiunea.

AG. 43Cel care a efectuat transferul are capacitatea practică de a vinde activul transferat doar
dacă poate vinde activul transferat în totalitate către o terţă parte care nu are legătură
cu aceasta şi poate să exercite acea capacitate unilateral şi fără a impune restricţii
suplimentare asupra transferului. Întrebarea deosebit de importantă este ce poate să
facă în practică cel care a făcut transferul, nu drepturile contractuale pe care le are cel
care a făcut transferul cu privire la ce poate face cu activul transferat sau ce interziceri
contractuale există. În special:

(a) un drept contractual de a înstrăina activul transferat are puţin efect practic dacă nu
există o piaţă pentru activul transferat; şi
(b) o capacitate de a înstrăina activul transferat trebuie să fie exercitată în mod liber. Din
acest motiv:
(i) capacitatea celui care a făcut transferul de a înstrăina activul transferat trebuie să fie
independentă de acţiunile altora (aceasta înseamnă că trebuie să fie o capacitate
unilaterală); şi
(ii) cel care a făcut transferul trebuie să poată instrăina activul transferat fără a mai trebui
să anexeze transferului condiţii restrictive sau „strings” (spre exemplu, condiţii în legătură
cu modul în care un activ împrumutat beneficiază de servicii sau o opţiune care dă celui
care a făcut transferul să reachiziţioneze activul).

AG. 44 faptul că cel care a făcut transferul este puţin probabil să vândă activul transferat sau
nu, în sine, înseamnă că transferatorul a păstrat controlul asupra activului transferat.
Totuşi, dacă o opţiune de vânzare sau o garanţie îl împiedică pe cel care a făcut
transferul să vândă activul transferat, atunci transferatorul a păstrat controlul asupra
activului transferat. Spre exemplu, dacă o opţiune de vânzare sau o garanţie
valoroasă îl împiedică pe cel care a făcut transferul să vândă activul transferat
deoarece cel care a făcut transferul, în practică nu ar vinde către o terţă parte activul
transferat fără a-i ataşa o opţiune similară sau alte condiţii restrictive. În schimb, cel
care a făcut transferul nu ar deţine activul transferat astfel încât să obţină plăţi în
cadrul garanţiei sau opţiunii de vânzare. În aceste împrejurări, transferatorul a
păstrat controlul asupra activului transferat.

Transferuri care se califică pentru derecunoaştere

AG. 45 O entitate poate păstra dreptul la o parte din plăţile dobânzii asupra activului
transferat ca o compensaţie pentru serviciile acordate acelor active. Partea din plăţile
dobânzii la care entitatea ar renunţa după terminarea sau transferarea contractului de
servicii este alocată activului sau datoriei pentru care sunt efectuate serviciile. Partea
din plăţile dobânzii la care entitatea nu ar renunţa este o creanţă cu componentă
doar de dobândă doar pentru dobândă. În scopul aplicării paragrafului 27, se
 folosesc valorile juste valorile juste ale activului care beneficiază de servicii şi al
creanţei cu componentă doar de dobândă pentru alocarea valorii contabile a
creanţelor între partea activului care este derecunoscută şi partea care continuă să fie
recunoscută. Dacă nu este menţionat nici un onorariu pentru servicii sau onorariul
care se aşteaptă să fie primit nu se estimează să compenseze entitatea în mod
adecvat pentru prestarea serviciilor, se recunoaşte o obligaţie pentru servicii la
valoarea justă.

AG. 46 La estimarea valorilor juste ale părţii care continuă să fie recunoscută şi a părţii care
este derecunoscută pentru scopul aplicării paragrafului 27, o entitate aplică cerinţele
de evaluare din paragrafele 48, 49 şi AG 69 – AG 82 în plus faţa de cele din
paragraful 28.

Transferuri care nu se califică pentru derecunoaştere

AG. 47 Următoarele reprezintă o aplicare a principiului subliniat în paragraful 29. Dacă o

garanţie oferită de o entitate pentru pierderile din greşeală în legătură cu activul
transferat împiedică un activ să fie derecunoscut deoarece entitatea a păstrat într-o
măsură substanţială toate riscurile şi recompensele deţinerii activului transferat,
activul transferat continuă să fie recunoscut în totalitate şi consideraţia primită este
recunoscută ca o datorie.

Continuarea implicării în activul transferat

AG. 48 în cele ce urmează sun prezentate exemple ale modului în care o entitate evaluează
un activ transferat şi o datorie asociată în conformitate cu paragraful 30.

Toate activele
(a) dacă o garanţie oferită de o entitate pentru a plăti pierderile din greşeală în legătură cu
un activ transferat împiedică derecunoaşterea unui activ transferat în măsura
continuării implicării sale, activul transferat la data transferului este evaluat la
valoarea mai mică dintre (a) valoarea contabilă a activului şi (ii) suma maximă a
consideraţiei primite în transfer pe care entitate ar putea să i se ceară să o plătească din
nou (suma garanţiei). Datoria asociată este evaluată iniţial la suma garanţiei plus
valoarea justă a garanţiei (care este de obicei consideraţia primită pentru garanţie).
Ulterior, valoarea justă iniţială a garanţiei este recunoscută în profit sau pierdere
proporţional cu timpul (vezi IAS 28)şi valoarea contabilă a activului este redusă cu
valoarea pierderilor din depreciere.

Active evaluate la costul amortizat

(b) dacă o opţiune de cumpărare păstrată de o entitate împiedică un activ transferat să fie
derecunoscut şi entitatea evaluează activul transferat la valoarea justă, activul continuă
să fie evaluat la valoarea justă. Datoria asociată este evaluată la (i) preţul de exercitare
a opţiunii minus valoarea în timp a opţiunii dacă opţiunea este sau nu în bani sau (ii)
valoarea justă a activului transferat minus valoarea în timp a opţiunii dacă opţiunea
este rămasă fără bani. Ajustarea pentru evaluarea datoriei asociate asigură faptul că
valoarea contabilă netă a activului şi datoriei asociate este valoarea justă a dreptului de
cumpărare a opţiunii. Spre exemplu, se presupune costul amortizat şi valoarea
contabilă a activului la data transferului este 98 unităţi de monedă şi consideraţia
primită este de 95. costul amortizat al activului la data exercitării opţiunii va fi 100.
 valoarea contabilă iniţială a datoriei asociate este 95, iar diferenţa intre 100 şi 95 este
recunoscută în profit sau pierdere folosind metoda dobânzii efective. Dacă opţiunea
este exercitată, orice diferenţă între valoarea contabilă a datoriei asociate şi preţul de
exercitare este recunoscută în profit sau pierdere.

Active evaluate la valoarea justă

(c) dacă un drept de opţiune de cumpărare păstrat de o entitate împiedică derecunoaşterea
activului transferat şi entitatea evaluează activul transferat la valoarea justă, activul
continuă să fie evaluat la valoarea sa justă. Datoria asociată este evaluată la (i) preţul
de exercitare a opţiunii minus valoarea în timp a opţiunii dacă opţiunea este în bani
sau (ii) valoarea justă a activului transferat minus valoarea în timp a opţiunii dacă
opţiunea este fără bani. Ajustarea la evaluarea datoriei asociate asigură că valoarea
contabilă a activului şi a datoriei asociate este valoarea justă a dreptului de exercitare a
cumpărării. Spre exemplu, dacă valoarea justă a unui activ de bază este 80, preţul de
exercitare a cumpărării este de 95 şi valoarea în timp a opţiunii este 5, valoarea
contabilă a datoriei asociate este 75 (80 – 5) iar valoarea contabilă a activului
transferat este 80 (valoarea sa justă).
(d) Dacă o opţiune de vânzare scrisă de o entitate împiedică derecunoaşterea unui activ
transferat şi entitatea evaluează activul transferat la valoarea sa justă. Datoria asociată
este evaluată la preţul de exercitare a opţiunii plus valoarea în timp a opţiunii.
Evaluarea activului la valoarea justă este limitată la valoarea mai mică dintre valoarea
justă şi preţul de exercitare a opţiunii deoarece entitatea nu are nici un drept să
mărească valoarea justă a activului transferat peste preţul de exercitare a opţiunii.
Aceasta asigură că valoarea contabilă netă a activului şi datoriei asociate este valoarea
justă a obligaţiei opţiunii de vânzare. Spre exemplu, dacă valoarea justă a unui activ de
bază este 120, preţul de exercitare a opţiunii este 100, iar valoarea în timp a opţiunii
este 5, valoarea contabilă a datoriei asociate este 105 (100 + 5) iar valoarea contabilă a
activului este 100 (în cazul preţului exercitării opţiunii).
(e) Dacă un guler „collar” sub forma unei opţiuni de cumpărare achiziţionate şi unei
opţiuni de zare scrise împiedică derecunoaşterea unui activ transferat şi entitatea
evaluează activul la valoarea sa justă, continuă să măsoare activul la valoarea justă.
Datoria asociată este evaluată la (i) suma preţului de exercitare a opţiunii de
cumpărare, dacă opţiunea de cumpărare este în bani sau (ii) suma valorii juste a
activului şi valoarea justă a opţiunii de vânzare dacă opţiunea de vânzare este fără
bani. Ajustarea datoriei asociate asigură că valoarea contabilă netă a activului şi
datoriei asociate este valoarea justă a opţiunii deţinute şi scrise de către entitate. Spre
exemplu, presupunem că o entitate transferă un activ financiar care este evaluat la
valoarea justă în acelaşi timp cu achiziţionarea unei opţiuni de cumpărare cu un preţ
de exercitare de 120 şi scrierea unei opţiuni de vânzare cu un preţ de exercitare de 80.
presupunem, de asemenea, că valoarea justă a activului este 100 la data transferului.
Valoarea în timp a opţiunii de vânzare şi a opţiunii de cumpărare sunt de 1, respectiv
5. în acest caz, entitatea recunoaşte un activ de 100 (valoarea justă a activului) şi o
datorie de 96 (100 + 1 – 5). Aceasta dă un activ net cu o valoare egală cu 4, care este
valoarea justă a opţiunii deţinute şi scrise de entitate.

Toate transferurile

AG. 49în măsura în care un transfer al unui activ financiar nu se califică pentru
derecunoaştere, drepturile şi obligaţiile contractuale ale transferatorului referitoare la
transfer nu sunt contabilizate separat ca instrumente derivate dacă recunoaşterea atât a
 instrumentului derivat, cât şi a activului transferat care decurg din transfer ar avea ca
rezultat recunoaşterea de două ori a acelor drepturi sau obligaţii. Spre exemplu, o
opţiune de cumpărare păstrată de transferator poate împiedica contabilizarea ca
vânzare a unui transfer al activelor financiare. În acest caz, opţiunea de cumpărare nu
este recunoscută separat ca activ derivat.

AG. 50 în măsura în care un transfer al unui activ financiar nu se califică pentru

derecunoaştere cel care a făcut transferul nu recunoaşte activul transferat ca activ al
său. Cel care face transferul derecunoaşte sumele în numerar sau alte consideraţii
plătite şi recunoaşte o creanţă de la transferator. Dacă transferatorul are atât un drept
cât şi o obligaţie de a reachiziţiona controlul întregului activ transferat pentru o sumă
fixă (cum ar fi cea din cadrul contractului de reachiziţionare), cel care face transferul
poate contabiliza creanţa sa ca împrumut sau creanţă.

Exemple

AG. 51 Următoarele exemple ilustrează aplicarea principiilor de derecunoaştere ale acestui

Standard.

(a) Contracte de reachiziţionare şi împrumutarea valorilor mobiliare. Dacă un activ

financiar este vândut în cadrul unui contract de a-l reachiziţiona la un preţ fix sau la un
preţ de vânzare plus un venit al împrumutatorului sau dacă este cadrul unui contract
de a-l returna transferatorului, nu îl derecunoaşte deoarece transferatorul deoarece
transferatorul păstrează într-o măsură substanţială toate riscurile şi recompensele
deţinerii. Dacă cel care face transferul obţine dreptul de a vinde sau de a gaja activul,
transferatorul reclasifică activul în bilanţ, spre exemplu, ca activ împrumutat sau ca o
creanţă de reachiziţie.
(b) Contracte de reachiziţionare şi împrumut al valorilor mobiliare – active care sunt
într-o măsură substanţială aceleaşi. Dacă un activ financiar este vândut ]n cadrul unui
contract de a reachiziţiona acelaşi activ sau un activ care este într-o măsură
substanţială acelaşi la un preţ fix sau la un preţ de vânzare plus un venit al
împrumutatorului sau dacă un activ financiar este împrumutat sau luat cu împrumut în
cadrul unui contract de a returna transferatorului acelaşi activ sau un activ care este
într-o măsură substanţială acelaşi, nu este derecunoscut deoarece transferatorul
păstrează într-o măsură substanţială toate riscurile şi recompensele deţinerii.
(c) Contracte de reachiziţionare şi împrumuturi ale valorilor mobiliare – dreptul de
substituire. Dacă un contract de reachiziţie la un preţ de reachiziţie fix sau la un preţ
egal cu preţul de vânzare plus un venit al împrumutatorului, sau o tranzacţie similară
de împrumut al activelor, care prevede că cel care face transferul are un drept de a
înlocui activele care sunt similare şi cu o valoare justă egală cu cea a activului
transferat la data reachiziţionării, activul vândut sau împrumutat într-o tranzacţie de
reachiziţionare sau împrumutare a valorilor mobiliare nu este derecunoscut deoarece
transferatorul păstrează într-o măsură substanţială toate riscurile şi recompensele
deţinerii.
(d) Dreptul de reachiziţionare la primul refuz la valoarea justă. Dacă o entitate vinde un
activ financiar şi păstrează doar un drept al primului refuz de reachiziţionare a
activului transferat la valoarea justă dacă cel care face transferul îl vinde ulterior,
entitatea derecunoaşte activul deoarece a transferat într-o măsură substanţială toate
riscurile şi recompensele deţinerii.
(e) Tranzacţie de vânzare fictivă. Reachiziţionarea unui activ financiar în scurt timp după
ce a fost vândut este adesea denumită vânzare fictivă. O astfel de reachiziţionare nu
împiedică derecunoaşterea cu condiţia ca tranzacţia originală să îndeplinească
condiţiile pentru derecunoaştere. Totuşi, dacă un contract de a vinde un activ financiar
este încheiat în acelaşi timp cu un contract de a reachiziţiona acelaşi activ la un preţ
fix sau la preţul de vânzare plus un venit al împrumutătorului, atunci activul nu este
derecunoscut.
(f) Opţiuni de vânzare şi opţiuni de cumpărare care sunt în mare măsură în bani. Dacă un
activ financiar transferat poate fi cumpărat înapoi de către transferator şi opţiunea de
vânzare este în mare măsură în bani, transferul nu se califică pentru derecunoaştere
deoarece transferatorul a păstrat într-o măsură substanţială toate riscurile şi
recompensele deţinerii. În mod similar,dacă activul financiar poate fi vândut înapoi de
către cel care a făcut transferul şi opţiunea de vânzare este în mare măsură în bani,
transferul nu se califică pentru derecunoaştere deoarece transferatorul a păstrat într-o
măsură substanţială toate riscurile şi recompensele deţinerii.
(g) Opţiuni de vânzare şi opţiuni de cumpărare care sunt în afara banilor. Un activ
financiar care este transferat doar dacă face obiectul unei opţiuni de vânzare care nu
este în bani deţinut de cel care face transferul sau o opţiune de cumpărare care este în
afara banilor deţinută de transferator este derecunoscut. Aceasta deoarece
transferatorul a transferat într-o măsură substanţială toate riscurile şi recompensele
deţinerii.
(h) Active care pot fi uşor obţinute care fac obiectul unei opţiuni de cumpărare care nu
este nici în bani, nici în afara banilor. Dacă o entitate deţine o opţiune de cumpărare a
unui activ care poate fi uşor obţinut de pe piaţă şi opţiunea nu este nici în bani nici în
afara banilor, activul este derecunoscut. Aceasta deoarece entitatea (i) nici nu a păstrat
nici nu a transferat într-o măsură substanţială toate riscurile şi recompensele deţinerii
şi (ii) nu a păstrat controlul. Totuşi, dacă activul nu poate fi uşor obţinut de pe piaţă,
derecunoaşterea este împiedicată în măsură egală cu suma activului care face obiectul
opţiunii de cumpărare deoarece entitatea a păstrat controlul activului.
(i) Un activ care nu poate fi uşor obţinut care face obiectul unei opţiuni de vânzare scrise
de o entitate care nu este nici în bani, nici în afara banilor. Dacă o entitate transferă
un activ financiar care nu poate fi uşor obţinut de pe piaţă, şi scrie o opţiune de
vânzare care nu este nici în bani, nici în afara banilor, entitatea nici nu păstrează, nici
nu transferă într-o măsură substanţială toate riscurile şi recompensele deţinerii din
cauza opţiunii de vânzare scrise. Entitatea păstrează controlul activului dacă opţiunea
de vânzare este suficient de valoroasă pentru a împiedica pe cel care face transferul să
vândă activul, în care caz activul continuă să fie recunoscut în măsura continuării
implicării transferatorului (vezi paragraful AG 44). Entitatea transferă controlul
activului dacă opţiunea de vânzare nu este suficient de valoroasă pentru a împiedica pe
cel care face transferul să vândă activul, caz în care activul este derecunoscut.
(j) Activele care fac obiectul unei opţiuni de vânzare sau de cumpărare la valoarea justă
sau un contract la termen de reachiziţionare. Un transfer al unui activ financiar care
face obiectul doar al unei opţiuni de vânzare sau de cumpărare sau al unui contract la
termen care are un preţ de exercitare sau de reachiziţionare egal cu valoarea justă a
activului financiar la momentul reachiziţionării are ca rezultat derecunoaşterea
deoarece transferă într-o măsură substanţială toate riscurile şi recompensele deţinerii.
(k) Opţiuni de vânzare sau de cumpărare decontate în numerar. O entitate evaluează
transferul unui activ financiar care face obiectul unei opţiuni de vânzare sau de
cumpărare sau al unui contract de reachiziţionare la termen care va fi decontat în
numerar pentru a determina dacă a păstrat sau a transferat într-o măsură substanţială
 toate riscurile şi recompensele deţinerii. Dacă entitatea nu a păstrat într-o măsură
substanţială toate riscurile şi recompensele deţinerii activului transferat, determină
dacă a păstrat controlul activului transferat. Faptul că opţiunea de vânzare sau de
cumpărare sau contractul la termen de reachiziţionare este decontat în numerar nu
înseamnă în nod automat că entitatea a păstrat controlul (vezi paragraful AG 44 şi (g),
(h) şi (i) de mai sus).
(l) Înlăturarea provizionului conturilor. Înlăturarea unui provizion al conturilor reprezintă
o opţiune de cumpărare (reachiziţionare) care dă unei entităţi dreptul de a pretinde din
nou activul transferat care face obiectul unor restricţii. Dacă o astfel de opţiune are ca
rezultat pentru entitate faptul că nici nu păstrează, nici nu transferă într-o măsură
substanţială toate riscurile şi recompensele deţinerii, ea împiedică derecunoaşterea
doar în măsura egală cu suma necesară pentru reachiziţionare (presupunând că cel care
a făcut transferul nu poate vinde activele). Spre exemplu, dacă valoare acontabilă a
unui activ de împrumut este de 100.000 şi orice împrumut individual poate fi cumpărat
înapoi dar suma totală a împrumuturilor care pot fi reachiziţionate nu depăşeşte
10.000, atunci o sumă de 90.000 s-ar califica pentru derecunoaştere.
(m)Opţiuni de cumpărare Clean up. O entitate care poate fi un transferator care oferă
servicii pentru activele transferate poate deţine o opţiune de cumpărare clean-up de a
reachiziţiona activele transferate rămase atunci când suma activelor principale se află
la un nivel specificat la care costul serviciilor pentru acele active devine prea
împovărător în relaţie cu beneficiile oferirii serviciilor. Dacă o asemenea opţiune de
cumpărare clean-up are ca rezultat faptul că entitatea nici nu păstrează, nici nu
transferă într-o măsură substanţială toate riscurile şi recompensele deţinerii şi cel care
face transferul nu poate vinde activele, se împiedică derecunoaşterea doar în măsură
egală cu suma activelor care fac obiectul opţiunii de cumpărare.
(n) Interese subordonate păstrate şi garanţii pentru credite. O entitate poate oferi celui
care face transferul o îmbunătăţire a creditului prin subordonarea unor sau tuturor
dobânzilor păstrate din activul transferat. În mod contrar, o entitate poate oferi celui
care face transferul o îmbunătăţire a creditului sub forma unei garanţii pentru credit
care ar putea fi nelimitată sau limitată la o anumită sumă. Dacă entitatea păstrează într-
o măsură substanţială toate riscurile şi recompensele deţinerii activului transferat,
activul continuă să gie recunoscut în totalitate. Dacă entitatea păstrează o parte, dar nu
într-o măsură substanţială toate riscurile şi recompensele deţinerii, şi a păstrat
controlul, derecunoaşterea este împiedicată în măsură egală cu suma în numerar sau a
altor active pe care ar trebui să le plătească entitatea.
(o) Swap global de randament. O entitate poate vinde un activ financiar către o parte într-
un transfer şi poate încheia un contract swap global de randament prin care toate
plăţile în numerar pentru dobânzi din activul de bază sunt remise entităţii în schimbul
unei plăţi fixe sau a unei rate variabile şi orice creştere sau scădere a valorii juste a
activului de bază este absorbită de entitate. În acest caz, derecunoaşterea tuturor
activelor este interzisă.
(p) Swap de rata dobânzii. O entitate poate să transfere unei părţi un activ financiar cu o
rată fixă şi să încheie un swap de rata dobânzii cu cel care face transferul pentru a
primi o rată fixă a dobânzii şi a plăti o rată variabilă a dobânzii în funcţie de o sumă
definită iniţial care este egală cu suma principală a activului financiar transferat.
Swapul de rată a dobânzii nu împiedică derecunoaşterea activului transferat cu
condiţia ca plăţile pentru swap să nu fie condiţionate de plăţile care urmează să fie
făcute în legătură cu activul transferat.
(q) Amortizarea swapului de rată a dobânzii. O entitate poate transfera un activ financiar
cu rată fixă care este achitat în timp şi încheie un contract de amortizare a swapului
 pentru rata dobânzii cu cel care face transferul pentru a primi o rată fixă a dobânzii şi a
plăti o rată variabilă a dobânzii în funcţie de o sumă de bază. Dacă suma de bază a
swapului se amortizează astfel încât este egală cu suma principală de bază a activului
financiar transferat la orice moment în timp, swapul ar avea în general ca rezultat
faptul că entitatea păstrează riscul substanţial al plăţilor în avans, caz în care entitatea
fie continuă să recunoască toate activele transferat, fie continuă să recunoască activul
în măsura continuării implicării sale. În mod contrar, amortizarea sumei de bază a
swapului nu este legată de o sumă principală de bază a activului transferat, cum ar fi
un swap care nu ar avea ca rezultat faptul că entitatea păstrează riscul plăţilor în avans
în legătură cu activul. Prin urmare, nu ar împiedica derecunoaşterea activului
transferat cu condiţia ca plăţile swapului să nu fie condiţionate de plata dobânzilor
care sunt făcute în legătură cu activul transferat şi swapul nu are ca rezultat faptul că
entitatea păstrează orice riscuri şi recompense semnificative ale deţinerii în legătură cu
activul transferat.

AG. 52 Acest paragraf ilustrează aplicarea abordării continuării implicării atunci când
continuarea implicării entităţii este o parte a activului financiar.

Presupunem că o entitate are un portofoliu de împrumuturi plătibile în avans al căror cupon

şi rată efectivă dobânzii este de 10% şi al cărui sumă principală şi cost amortizat este de
10.000. Ea încheie o tranzacţie în care, în schimbul unei plăţi în valoare de 9.115 cel care
face transferul obţine dreptul la oricare 9.000 din orice colectare a plăţilor principale plus o
dobândă pentru acestea de 9,5%. Entitatea păstrează dreptul la 1.000 din orice colectare a
plăţilor principale plus dobânda la acestea de 10%, plus suma în exces eşalonată cu 0,5% la
celelalte 9.000 din suma principală. Colectările de plăţi în avans sunt alocate între entitate şi
cel care face transferul în mod proporţional la un indice de 1:9, dar orice neplăţi sunt deduse
din dobânda entităţii pentru 1.000 până când dobânda este epuizată. Valoarea justă a
împrumuturilor la data tranzacţiei este de 10.000 şi valoarea justă estimată a excesului
eşalonat la 0,5% este de 40.

Entitatea determină dacă a transferat unele riscuri şi recompense semnificative ale deţinerii
(spre exemplul riscul semnificativ al plăţilor în avans), dar şi dacă a păstrat, de asemenea,
unele riscuri şi recompense semnificative ale deţinerii (din cauza interesului subordonat
păstrat) şi dacă a păstrat controlul. Prin urmare aplică abordarea continuării implicării.

Pentru a aplica acest Standard, entitatea analizează tranzacţia ca (a) o păstrare a unui interes
păstrat complet proporţional de 1.000, plus (b) subordonarea interesului păstrat pentru a
oferi o îmbunătăţire a creditului perntrucel care face transferul în cazul unor pierderi din
creditul respectiv.

Entitatea calculează că 9.090 (90% din 10.000) din consideraţia primită de 9.115 reprezintă
consideraţia pentru un procent de 90%. Ce a rămas din consideraţia primită (25) reprezintă
consideraţia primită pentru subordonarea interesului păstrat pentru a oferi o îmbunătăţire a
creditului pentru pierderile din credit pe care le-ar suporta cel care face transferul. În plus,
suma în exces eşalonată la 0,5% reprezintă consideraţia primită pentru îmbunătăţirea
creditului. În consecinţă, suma totală primită pentru îmbunătăţirea creditului este de 65 (25
+ 40).
 Entitatea calculează câştigurile sau pierderile din vânzarea celor 90% din fluxurile de
numerar. Presupunând că valorile juste separate ale celor 10% transferate şi celor 90%
păstrate nu sunt disponibile la data transferului, entitatea alocă valoarea contabilă a activului
în conformitate cu paragraful 28 după cum urmează:

Valoarea justă Procentajul Valoarea

estimată contabilă
alocată
Partea transferată 9.090 90% 9.000
Partea păstrată 1.010 10% 1.000
Total 10.100 1.000

O entitate calculează câştigul sau pierderea din vânzarea celor 90% din fluxurile de numerar
deducând valoarea contabilă alocată a părţii transferate din consideraţia primită, aceasta
înseamnă 90 (9.090 – 9.000). valoarea contabilă a părţii păstrate de entitate este de 1.000.

În plus, entitatea recunoaşte continuarea implicării care rezultă din subordonarea interesului
păstrat pentru pierderile din credite. În consecinţă, recunoaşte un activ de 1.000 (suma
maximă a fluxurilor de numerar pe care le-ar primi în cadrul subordonării) şi o datorie
asociată de 1.065 )care reprezintă suma maximă a fluxurilor de numerar pe care nu le-ar
primi în cadrul subordonării, aceasta înseamnă 1.000 plus valoarea justă a subordonării de
65).

Entitatea foloseşte toate informaţiile de mai sus pentru a contabiliza tranzacţia după cum
urmează:

Debit Credit
Activul original - 9.000
Activ recunoscut în cadrul subordonării 1.000 -
interesului rezidual
Activ pentru consideraţia primită sub 40 -
forma eşalonării excesului
Profit sau pierdere (câştig sau transfer) - 90
Datorie - 1.065
Numerar primit 9.115 -
Total 10.155 10.155

Imediat după tranzacţie, valoarea contabilă a activului este de 2.040 conţinând 1.000, costul
alocat al părţii păstrate şi 1.040 reprezentând partea suplimentară a continuării implicării din
subordonarea interesului său reţinut pentru pierderi din credit (care include excesul eşalonat
de 40).

În perioadele ulterioare, entitatea recunoaşte consideraţia primită pentru îmbunătăţirea

creditului (6%) în mod proporţional cu timpul, interesul acumulat din activul recunoscut
folosind metoda ratei efective a dobânzii şi recunoaşte orice depreciere a creditului cu
activele recunoscute. Ca un exemplu pentru cel din urmă, presupuneţi că în anul următor
există o pierdere cu deprecierea creditului de 600 (3000 referitoare la interesul păstrat şi
3000 referitor la continuarea implicării suplimentară care apare din subordonarea interesului
păstrat pentru pierderi din credit) şi reduce datoria sa recunoscută cu 300.
Rezultatul net este o datorie pentru deprecierea creditului egală cu 300 care este trecută în
profit sau pierdere.

Un mod obişnuit de achiziţionare sau vânzare a unui activ financiar

AG. 53 Un mod obişnuit de achiziţionare sau vânzare a activelor financiare este recunoscută
folosind fie contabilitatea la data tranzacţionării, fie contabilitatea la data decontării
aşa cum sunt descrise în paragrafele AG. 55 şi AG. 56. Metoda folosită este aplicată
în mod uniform pentru toate achiziţiile şi vânzările de active financiare care aparţin
aceleiaşi categorii de active financiare definite în paragraful 9. în acest scop,
activele care sunt deţinute pentru tranzacţionare formează o categorie separată de
activele desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere.

AG. 54 Un contract care cere sau permite decontarea netă a unei modificări în valoarea
contractului nu este un contract încheiat mod obişnuit. În schimb, un astfel de
contract este contabilizat ca un instrument derivat în perioada dintre data
tranzacţionării şi data decontării.

AG. 55 Data tranzacţionării este data la care o entitate se angajează să achiziţioneze sau să
vândă un activ. Data tranzacţionării se referă la (a) recunoaşterea unui activ care
urmează să fie primit sau a unei datorii care urmează să fie plătită la data
tranzacţionării şi (b) derecunoaşterea unui activ care este vândut, recunoaşterea unui
câştig sau a unei pierderi la înstrăinare şi recunoaşterea unei creanţe de la
cumpărător pentru plata la data decontării. În general, dobânzile nu încep să se
acumuleze în legătură cu activul şi cu datoria aferentă până la data decontării atunci
când este transferat titlul.

AG. 56 Data decontării reprezintă data la care un activ este livrat de o entitate sau unei
entităţi. Data decontării se referă (a) la recunoaşterea unui activ în ziua în care este
primit de entitate şi (b) derecunoaşterea unui activ şi recunoaşterea unui câştig sau a
unei pierderi la înstrăinare în ziua în care este livrat de entitate. Atunci când se
foloseşte contabilitatea la data decontării o entitate contabilizează oricce modificare
a valorii juste a activului care urmează să fie primit pe durata dintre data
tranzacţionării şi data decontării în acelaşi mod în care îl contabilizează pentru
activul achiziţionat. Cu alte cuvinte, modificarea valoirii nu este recunoscută pentru
activele înregistrate la cost sau la costul amortizat; este recunoscut în profit sau
pierdere pentru activele clasificate ca active financiare la valoarea justă prin profit
sau pierdere; şi este recunoscut în capitalurile proprii pentru activele clasificate ca
disponibile pentru vânzare.

Derecunoaşterea unei datorii financiare (paragrafele 39 – 42)

AG. 57 O entitate financiară (sau o parte a acesteia) este stinsă atunci când debitorul fie:

(a) debitorul descarcă datoria plătind creditorului datoria respectivă (sau o parte a
acesteia), în mod normal în numerar sau cu alte active financiare, mărfuri sau
servicii; sau
 (b) debitorul este legal exonerat de responsabilitatea iniţială de îndeplinire a obligaţiei
(sau a unei părţi a acesteia) fie printr-un proces legal, fie de către creditor (dacă
debitorul a constituit o garanţie, această condiţie poate fi totuşi îndeplinită).

AG. 58 Dacă un emitent al unui instrument de datorie reachiziţionează acel instrument,

datoria este stinsă chiar dacă emitentul este cel care face piaţa în ceea ce priveşte
instrumentul sau intenţionează să îl revândă în viitorul apropiat.

AG. 59 Plata către o terţă parte, inclusiv un fond (uneori denumit fond de ştergere a
datoriilor) nu îl exonerează în sine pe debitor de obligaţia sa principală către
creditor, în absenţa unei exonerări legale.

AG. 60 Dacă un debitor plăteşte unei terţe părţi să îşi asume o obligaţie şi notifică creditorul
că terţa parte şi-a asumat datoria sa de debit, debitorul nu derecunoaşte obligaţia de
datorie cu excepţia cazului în care este îndeplinită condiţia din paragraful 57 (b).
Dacă debitorul plăteşte unei terţe părţi pentru a-şi asuma o obligaţie şi a obţine un
drept legal de exonerare de la creditorul său, debitorul a stins datoria. Totuşi, dacă
debitorul este de acord să facă plăţile în legătură cu datoria către o terţă parte sau
direct către creditorul său, debitorul recunoaşte o nouă obligaţie de datorie către acea
terţă parte.

AG. 61 Deşi exonerarea legală, indiferent că este judiciară sau făcută de creditor, va avea ca
rezultat derecunoaşterea unei datorii, întreprinderea poate recunoaşte o nouă datorie
dacă criteriile de derecunoaştere din paragrafele 15-37 nu sunt îndeplinite pentru
activele financiare nelichide care au fost transferate. Dacă aceste criterii nu sunt
îndeplinite, activele transferate nu sunt derecunoscute, iar entitatea recunoaşte o
nouă datorie aferentă activelor transferate.

AG. 62 Din punctul de vedere al paragrafului 40, termenii sunt substanţial diferiţi în cazul în
care valoarea prezentă actualizată a fluxurilor de numerar conform noilor termeni,
inclusiv orice comisioane plătite sau primite, reprezintă o diferenţă de cel puţin 10%
faţă de valoarea prezentă actualizată a fluxurilor de numerar rămase, aferente
instrumentului de datorie original. În cazul în care efectuarea unui schimb de
instrumente de datorie sau modificarea termenilor este contabilizată ca fiind o
stingere a unei datorii, toate costurile şi comisioanele ce apar sunt recunoscute ca
parte a câştigului sau pierderii aferente stingerii datoriei. În cazul în care efectuarea
unui schimb de instrumente de datorie sau modificarea termenilor este contabilizată
ca o stingere, orice costuri sau comisioane contractate sunt recunoscute ca o parte a
câştigului sau pierderii la stingere. Dacă schimbul sau modificarea nu este
contabilizată ca o stingere, orice cost sau comisioane contractate reprezintă o
ajustare la valoarea contabilă a datoriei şi sunt amortizate pe parcursul perioadei
rămase a creditului modificat.

AG. 63 În anumite cazuri, un creditor exonerează un debitor de obligaţia sa prezentă de

efectuare a plăţilor, dar debitorul îşi asumă obligaţia de a plăti în cazul în care partea
care şi-a asumat obligaţia iniţială nu îşi îndeplineşte îndatoririle. În aceste condiţii,
debitorul:
 (a) recunoaşte o nouă datorie financiară în baza valorii juste a obligaţiei sale pentru
garanţie; şi

(c) recunoaşte un câştig sau o pierdere pe baza diferenţei dintre (i) orice încasări şi (ii)
valoarea contabilă a datoriei financiare iniţiale (inclusiv orice cost neamortizat
aferent) minus valoarea justă a noii datorii financiare.

Evaluarea (paragrafele 43 – 70)

Evaluarea iniţială a activelor financiare şi a datoriilor financiare (paragraful 43)

AG. 64 Valoarea justă a contraprestaţiei oferite sau primite este, în mod normal,
determinabilă prin referire la preţul de tranzacţionare sau alte preţuri de piaţă
(aceasta înseamnă valoarea justă a consideraţiei date sau primite, vezi, de asemenea,
paragraful AG. 76). Totuşi, dacă o parte a consideraţiei primite sau date este pentru
altceva decât pentru instrumentul financiar, valoarea justă a instrumentului financiar
este estimată folosind o tehnică de evaluare (vezi paragrafele AG. 74 – AG. 79).
Spre exemplu, dacă valoarea justă a unui împrumut sau a unei creanţe pe termen
lung care nu este purtătoare de dobândă poate fi estimat ca fiind la valoarea justă a
tuturor fluxurilor de numerar primite actualizate folosind rata (ratele) dobânzii
preponderente pe piaţă pentru un instrument similar (în ceea ce priveşte moneda,
termenul, tipul ratei dobânzii, şi alţi factori) al unui emitent clasificat în aceeaşi
categorie de credit. Orice sumă suplimentară împrumutată este o cheltuială sau o
reducere a venitului în afară de cazul în care se califică pentru recunoaştere a unui
alt tip de activ.

AG. 65 Dacă o entitate dă naştere unui împrumut care este o rată a dobânzii care nu este rata
de piaţă a dobânzii (spre exemplu un procent de 5% atunci când rata dobânzii pe
piaţă pentru împrumuturi similare este de 8%) şi primeşte un onorariu iniţial ca o
compensaţie, entitatea recunoaşte împrumutul la valoarea sa justă, aceasta
recunoaşte împrumutul la valoarea netă a onorariului pe care îl primeşte. Entitatea
acreditează discount-ul din profit sau pierdere folosind metoda ratei efective a
dobânzii.
Evaluarea ulterioară a activelor financiare (paragrafele 45 şi 46)

AG. 66 Dacă un instrument financiar care a fost recunoscut anterior ca activ financiar este
evaluat la valoarea justă şi valoarea sa justă cade sub zero, este o datorie financiară în
conformitate cu paragraful 47.

AG. 67 următoarele exemple ilustrează contabilitatea pentru costurile de tranzacţie la

evaluarea iniţială şi la evaluarea ulterioară a unui activ financiar disponibil pentru
vânzare. Un activ este achiziţionat la 100 plus un comision de cumpărare de 2. Iniţial,
activul este recunoscut la valoarea 102. următoarea dată de raportare intervine o zi mai
târziu, când preţul cotat pe piaţă pentru activul respectiv este 100. dacă activul era
vândut, s-ar fi plătit un comision egal cu 3. La acea dată activul este evaluat la 100
(fără a lua în consideraţie posibilul comision pentru vânzare) şi în capitalul propriu
este recunoscută o pierdere egală cu 2. Dacă activele disponibile pentru vânzare are
plăţi fixe sau determinabile, costurile sunt amortizate în profit sau pierdere folosind
 metoda ratei efective a dobânzii. Dacă activul disponibil pentru vânzare nu are plăţi
fixe sau determinabile, costurile tranzacţiei sunt recunoscute în profit sau pierdere
atunci când activul este derecunoscut sau devine depreciat.

AG. 68 instrumentele care sunt clasificate ca împrumuturi şi creanţe sunt evaluate la costul
amortizat fără a lua în consideraţie intenţia entităţii de a-l păstra până la scadenţă.

Consideraţii legate de evaluarea la valoarea justă (paragrafele 48 şi 49)

AG. 69Fundamental pentru definirea valorii juste este prezumţia că o entitate are continuitate
în exploatare fără vreo intenţie sau nevoie de lichidare, de a limita pragul de
semnificaţie la scara operaţiilor sale sau de a întreprinde o tranzacţie în condiţii
adverse. Valoarea justă, prin urmare, suma pe care o entitate ar primi-o sau ar plăti-o
într-o tranzacţie forţată, lichidare involuntară sau vânzare în condiţii adverse. Totuşi,
valoarea justă reflectă calitatea de credit a instrumentului.

AG. 70Acest Standard foloseşte termenul „preţ de licitaţie”, „preţ de strigare” (numit uneori
ca preţul curent al ofertei) în contextul preţurilor cotate pe piaţă şi termenul de plajă de
licitaţie pentru a include doar costurile tranzacţiei. Alte ajustări pentru a ajunge la
valoarea justă (spre exemplu riscul de credit al celeilalte părţi) nu sunt incluse în
termenul plajă de licitaţie.

Piaţă activă: preţ cotat

AG. 71Un instrument financiar este considerat ca fiind cotat pe o piaţă activă dacă preţurile
cotate pe piaţă sunt uşor de obţinut şi pot fi obţinute în mod regulat de la un agent de
schimb, broker, intermediat, grup de industrii, serviciu de stabilire a preţurilor şi acele
preţuri reprezintă tranzacţiile care apar în mod regulat în tranzacţii încheiate în
condiţiile legii. Valoarea justă este definită în termenii unui preţ stabilit de comun
acord de un cumpărător şi un vânzător dornici să încheie o tranzacţie în condiţiile
legii. Obiectivul determinării valorii juste pentru un instrument financiar care este
tranzacţionat pe o piaţă activă este de a ajunge la preţul la care ar interveni tranzacţia
pentru acel instrument la data bilanţului (spre exemplu fără modificarea sau
reambalarea instrumentului) pe cea mai avantajoasă piaţă activă la care entitatea are
acces imediat. Totuşi, entitatea ajustează preţul pe piaţa cea mai avantajoasă pentru a
reflecta orice diferenţe în riscul de credit al celeilalte părţi între instrumentele
tranzacţionate pe acea piaţă şi cea pe care este evaluat. Existenţa unor cotaţii publicate
ale preţurilor pe o piaţă activă este cea mai bună dovadă a valorii juste atunci când
există şi sunt folosite pentru a evalua activul financiar sau datoria financiară.

AG. 72Preţul cotat pe piaţă adecvat pentru un activ deţinut sau pentru o datorie care urmează
să fie emită este de obicei preţul curent de licitaţie şi, pentru un activ care urmează să
fie achiziţionat sau o datorie deţinută, preţul de strigare. Atunci când entitatea are
active şi datorii cu riscuri de compensare pe piaţă, ea poate folosi preţurile medii pe
piaţă ca bază pentru stabilirea valorii juste pentru poziţiile de compensare a riscurilor
şi poate aplica preţul de licitaţie sau preţul de strigare la poziţia deschisă netă după
cum este cazul atunci când preţul de licitaţie şi preţul de strigare nu sunt disponibile,
preţul celei mai recente tranzacţii oferă dovada valorii juste curente atâta timp cât nu a
intervenit o modificare semnificativă a împrejurărilor economice de la data tranzacţiei.
Dacă condiţiile s-au modificat de la momentul tranzacţiei (spre exemplu o modificare
 a ratei dobânzii nepurtătoare de risc ca urmare a celui mai recent preţ cotat pentru o
obligaţie a unei corporaţii), valoarea justă reflectă modificarea condiţiilor făcând
referire la preţurile sau indicii curenţi pentru instrumente financiare similare, după
cum este cazul. În mod asemănător, dacă entitatea poate demonstra că ultimul preţ de
tranzacţie nu este valoarea justă (spre exemplu deoarece reflectă suma pe care
entitatea ar primi-o sau ar plăti-o într-o tranzacţie forţată sau lichidare involuntară sau
vânzare în condiţii nefavorabile) acel preţ este ajustat. Valoarea justă a unui portofoliu
de instrumente financiare este produsul unui număr de unităţi ale instrumentului şi
preţul său cotat pe piaţă. Dacă o cotaţie a preţului publicată pe o piaţă activă, dar
există pieţe active pentru părţile ei componente, valoarea justă este determinată pe
baza preţurilor pe piaţă relevante pentru părţile componente.

AG. 73Dacă un indice (mai degrabă decât un preţ) este cotat pe o piaţă activă, entitatea
foloseşte acel indice cotat pe piaţă ca o contribuţie la o tehnică de evaluare pentru
determinarea valorii juste. Dacă indicele cotat pe piaţă nu include riscul de credit sau
alţi factori pe care participanţii pe piaţă i-ar include în instrumentul de evaluare,
entitatea efectuează ajustări pentru acei factori.

Nu este o piaţa activă: tehnici de evaluare

AG. 74 dacă piaţa pentru un instrument financiar nu este activă, o entitate stabileşte valoarea
justă folosind o tehnică de evaluare. Tehnicile de evaluare includ folosirea tranzacţiilor
de pe piaţă încheiate în condiţiile legii, referiri la valoarea justă curentă a unui alt
instrument care este într-o măsură substanţială acelaşi, o analiză a fluxurilor de
numerar actualizate şi modele de stabilire a preţurilor opţiunilor. Dacă există o tehnică
de evaluare care este folosită de obicei de participanţii pe piaţa pentru stabilirea
preţului unui instrument şi acea tehnică s-a demonstrat că oferă estimări credibile
pentru preţurile obţinute în tranzacţiile efective de pe piaţă, entitatea foloseşte acea
tehnică.

AG. 75 Obiectivul folosirii unei tehnici de evaluare este de a stabili ce preţ de tranzacţie ar fi
obţinut la data evaluării pentru un schimb efectuat în condiţii legale motivat de
considerente obişnuite de afaceri. Valoarea justă este estimată pe baza rezultatelor
tehnicii de evaluare care face uz maxim de datele existente pe piaţa şi se bazează cât
mai puţin posibil pe datele specifice entităţii. O tehnică de evaluare s-ar aştepta să aibă
ca rezultat o estimare realistă a valorii juste dacă (a) reflectă în mod rezonabil modul
în care se aşteaptă ca piaţa să stabilească preţul unui instrument şi (b) datele folosite în
tehnica de evaluare care reprezintă în mod rezonabil aşteptările pieţei şi valorile
factorilor de risc inerenţi în instrumentul financiar.

AG. 76Prin urmare, o tehnică de evaluare (a) incorporează toţi factorii pe care participanţii pe
piaţa i-ar lua în considerare la stabilirea unei pieţe şi (b) este în conformitate cu
metodologiile acceptate din punct de vedere economic pentru stabilirea preţului
instrumentului financiar. Periodic, o entitate calibrează tehnica de evaluare şi îi
testează valabilitatea folosind preţuri de pe orice piaţă curentă observabilă pentru
acelaşi instrument (aceasta înseamnă fără modificare) sau care se bazează pe orice
date de pe o piaţă observabilă. O entitate obţine date de pe piaţa în mod uniform pe
aceeaşi piaţă unde a fost lansat sau achiziţionat instrumentul. Cea mai bună dovadă a
valorii juste unui instrument financiar la recunoaşterea iniţială este preţul de
tranzacţionare (aceasta înseamnă valoarea justă a consideraţiei date sau primite) în
 afară de cazul în care valoarea justă a acelui instrument este scos în evidenţă prin
compararea cu alte tranzacţii curente observabile pe piaţă (aceasta înseamnă fără
modificare) sau pe baza unei tehnici de evaluare ale cărei variabile includ doar date de
pe o piaţa observabilă.

AG. 77 Achiziţia iniţială sau originea unui activ financiar sau contractarea unei datorii
financiare reprezintă o tranzacţie pe piaţă care oferă o bază fundamentală pentru
estimarea valorii juste a instrumentului financiar. În particular, dacă instrumentul
financiar este un instrument de datorie (cum ar fi un credit), valoarea sa justă poate fi
determinată prin referire la condiţiile pieţei care existau la achiziţia sa sau la data
iniţială şi condiţiile curente ale pieţei sau ratele dobânzilor percepute în mod curent de
entitate sau de alţii pentru instrumente de datorie similare (aceasta înseamnă perioada
rămasă până la scadenţă, şablon al fluxurilor de numerar, monedă, risc de credit,
garanţie reală şi bază pentru dobândă). În mod contrar, dacă nu există nici o
modificare a riscului de credit al debitorului şi a riscului de credit eşalonat după
emiterea instrumentului de datorie, poate fi derivată o estimare a ratei dobânzii de pe
piaţa curentă folosind o rată a dobânzii de referinţă care reflectă o calitate mai bună a
creditului decât instrumentul de datorie de bază, cu condiţia ca riscul de credit să fie
eşalonat în mod constant, şi efectuând ajustările necesare pentru modificările
intervenite de la data iniţială în rata dobânzii de referinţă. Dacă condiţiile nu s-au
schimbat de la data celei mai recente tranzacţii de pe piaţa, modificarea
corespunzătoare a valorii juste a instrumentului financiar care este evaluat este
determinată prin referirea la preţurile curente sau indicii pentru instrumente financiare
similare, ajustat dacă este cazul, pentru orice diferenţe intervenite în instrumentul care
este evaluat.

AG. 78Aceeaşi informaţie se poate să nu fie disponibilă la fiecare data de evaluare. Spre
exemplu, la data la care entitatea face o datorie sau achiziţionează un instrument de
datorie care nu este tranzacţionat în mod activ, entitatea are un preţ de tranzacţionare
care este şi preţul pieţei. Totuşi, la următoarea dată de evaluare se poate să nu fie nici o
informaţie nouă disponibilă despre tranzacţie şi, deşi entitatea poate determina nivelul
general al ratelor dobânzii de pe piaţă, se poate să nu fie cunoscut ce nivel al creditului
sau al altui risc ar lua în considerare participanţii pe piaţă la stabilirea preţului la acea
dată. O entitate poate să nu aibă informaţii din tranzacţii recente pentru a determina
eşalonarea creditului pentru rata de bază a dobânzii pentru determinarea unei rate de
actualizare pentru calcularea valorii prezente. Ar fi rezonabil să se presupună, în
absenţa unor dovezi contrare, că nu au avut loc modificări pe piaţă de la data la care a
fost făcut creditul. Totuşi, s-ar aştepta ca entitatea să facă eforturi rezonabile pentru a
determina dacă există o dovadă că intervenit o modificare a acestor factori. Atunci
când există o dovadă a modificării, entitatea va lua în consideraţie efectele modificării
pentru determinarea valorii juste a instrumentului financiar.

AG. 79 În aplicarea analizei fluxului de numerar actualizat, o entitate foloseşte una sau mai
multe rate de actualizare egale cu ratele prevalente ale rezultatului instrumentelor
financiare care au intr-o măsură substanţială aceeaşi termeni şi aceleaşi caracteristici,
inclusiv calitatea creditului instrumentului, durata rămasă pentru care este fixată rata
contractuală a dobânzii, termenul rămas pentru plata sumei principale şi moneda în
care sunt făcute plăţile. Creanţele şi datoriile pe termen scurt care nu au o rată a
dobânzii declarată pot fi evaluate la data la care a fost emisă factura iniţială dacă
efectul actualizării nu este semnificativ.
Nu este o piaţă activă: instrumente de capital propriu

AG. 80 Valoarea justă a investiţiei într-un instrument de capital propriu care nu are un preţ
cotat pe piaţă pe o piaţă activă şi instrumentele derivate care au legătură cu acesta şi
trebuie decontate prin livrarea unui astfel de instrument de capital propriu necotat
(vezi paragrafele 46 (c) şi 47) poate fi evaluat în mod credibil dacă (a) variabilitatea
gamei estimărilor valorii juste nu este semnificativă pentru acel instrument sau (b)
probabilităţile diverselor estimări din marja în interiorul căreia se află pot fi evaluate
în mod credibil şi pot fi folosite la estimarea valorii juste.

AG. 81Există multe situaţii în care variabilitatea din gama estimărilor valorilor juste
rezonabile ale investiţiilor în instrumente de capital propriu care nu au un preţ cotat pe
piaţă şi instrumentele derivate care au avut legătură cu acestea şi care trebuie
decontate prin livrarea unui astfel de instrument de capital propriu necotat (vezi
paragrafele 46 (c) şi 47) este posibil să fie nesemnificativă. În mod obişnuit este
posibil să se estimeze valoarea justă a unui activ financiar pe care o entitate l-a
achiziţionat de la o parte din exterior. Totuşi, dacă marja estimărilor valorilor juste
rezonabile este semnificativă şi probabilităţile diverselor estimări nu pot fi evaluate în
mod credibil, o entitate nu poate să evalueze instrumentul la valoarea sa justă.

Date care sunt folosite în tehnicile de evaluare

AG.82 O tehnică adecvată pentru estimarea valorii juste a unui anumit instrument financiar ar
încorpora date observabile pe piaţă în legătură cu condiţiile pieţei şi cu alţi factori care
este posibil să afecteze valoarea justă a instrumentului. Valoarea justă a unui
instrument financiar se va baza pe unul sau mai mulţi din următorii factori:

(a) Valoarea în timp a banilor (aceasta înseamnă dobânda la rata iniţială a dobânzii
neafectată de risc). Ratele de bază ale dobânzii pot deriva de obicei din preţurile ale
titlurilor de plasament guvernamentale şi sunt adesea cotate în publicaţiile financiare.
Aceste rate variază de obicei în funcţie de datele estimate pentru fluxurile de numerar
prognozate de-a lungul unei curbe a randamentului ratelor dobânzilor pentru diverse
orizonturi de timp. Din motive practice, o entitate poate folosi ca rată de referinţă o
rată generală uşor observabilă şi bine acceptată, cum ar fi LIBOR sau o rată swap.
(Deoarece o rată cum este cea LIBOR nu este o rată care nu este afectată de risc,
ajustările pentru riscul de credit adecvate unui anumit instrument financiar este
determinată pe baza riscului său de credit în relaţie cu riscul de credit din această rată
de referinţă). În unele ţări, titlurile guvernamentale centrale pot purta un risc
semnificativ al creditului şi pot să nu ofere o rată a dobânzii de referinţă stabilă pentru
instrumentele definite în acea monedă. Unele entităţi din aceste ţări, pot avea o
poziţionare mai bună în ceea ce priveşte riscul şi o rată a dobânzii pentru
împrumuturile luate mai mică decât administraţia centrală. În astfel de situaţii, ratele
de bază ale dobânzii pot fi determinate în mod mai adecvat prin referire la ratele
dobânzilor pentru cea mai înaltă rată a titlurilor emise în moneda respectivă în acea
jurisdicţie.
(b) Riscul de credit. Efectul asupra valorii juste a riscului de credit (aceasta înseamnă
prima pentru rata iniţială a dobânzii pentru riscul de credit) poate deriva din preţurile
observabile pe piaţă pentru instrumentele tranzacţionate de calitate diferită în ceea ce
 priveşte creditul sau din ratele dobânzilor observabile percepute de creditori pentru
credite cu indici diferiţi de credit.
(c) Preţuri de schimb valutar. Există pieţe valutare active pentru principalele valute, şi
preţurile sunt cotate zilnic în publicaţiile financiare.
(d) Preţurile mărfurilor. Există preţuri observabile ale pieţei pentru multe mărfuri.
(e) Preţuri ale elementelor de capital propriu. Preţurile (şi indicii preţurilor) pentru
instrumentele de capital propriu tranzacţionate sunt uşor observabile în unele pieţe.
Pot fi folosite tehnici bazate pe valoarea prezentă pentru a estima preţul curent al
pieţei pentru instrumentele de capital propriu pentru care nu sunt preţuri observabile.
(f) Volatilitatea (aceasta înseamnă magnitudinea viitoarelor modificări ale preţurilor
instrumentelor financiare sau al altor elemente). Măsurile volatilităţii elementelor care
sunt tranzacţionate activ pot fi estimate în mod credibil de obicei pe baza datelor
istorice ale pieţei sau folosind volatilitatea pe care o implică preţurile pieţei.
(g) Riscul plăţilor în avans şi riscul de răscumpărare. Şabloanele plăţilor în avans pentru
activele financiare şi şabloanele pentru răscumpărarea efectivă a datoriilor financiare
pot fi estimate pe baza datelor istorice. (Valoarea justă a datoriei financiare care nu
poate fi răscumpărată de cealaltă parte nu poate fi mai mică decât valoarea prezentă a
sumei pentru răscumpărare – vezi paragraful 49).
(h) Costurile serviciilor pentru un activ financiar sau pentru o datorie financiară.
Costurile serviciilor pot fi estimate folosind comparaţii cu onorariile percepute de alţi
participanţi pe piaţă. Dacă un cost al serviciilor unui activ financiar sau al unei datorii
financiare sunt semnificative şi alţi participanţi pe piaţă s-ar confrunta cu costuri
comparabile, emitentul le va lua în considerare la determinarea valorii juste a acelui
activ financiar sau acelei datorii financiare. Este posibil ca valoarea justă la începerea
unui drept contractual pentru onorarii viitoare este egală cu costurile iniţiale plătite
pentru acestea, în afară de cazul în care onorariile viitoare şi costurile aferente sunt
mult diferite de alte date comparabile de pe piaţă.

Câştiguri şi pierderi (paragrafele 55 – 57)

AG. 83 O entitate aplică IAS 21 pentru activele financiare şi datoriile financiare care sunt
elemente monetare în conformitate cu IAS 21 şi definite într-o monedă străină.
Potrivit IAS 21, orice câştig sau pierdere din activele monetare şi datoriile monetare
care sunt recunoscute în profit sau pierdere. O excepţie o constituie un element
monetar care este desemnat ca instrument de acoperire împotriva riscurilor fie într-o
acoperire împotriva riscurilor în numerar ( vezi paragrafele 95 – 101), fie intr-o
acoperire împotriva riscurilor a unei investiţii nete (vezi paragraful 102). Pentru
scopul recunoaşterii câştigurilor şi pierderilor valutare potrivit IAS 21, un activ
financiar monetar disponibil pentru vânzare este tratat ca şi cum ar fi fost înregistrat
în acea valută la costul amortizat. În consecinţă, pentru un astfel de activ financiar,
diferenţele de schimb valutar care rezultă din modificările intervenite în costul
amortizat sunt recunoscute în profit sau pierdere iar alte modificări ale valorii
contabile sunt recunoscute în conformitate cu paragraful 55 (b). Activele financiare
disponibile pentru vânzare care nu sunt elemente monetare potrivit IAS 21 (spre
exemplu instrumente de capital propriu), câştigul sau pierderea care este recunoscut
direct în capitalul propriu potrivit paragrafului 55 (b) include orice componentă de
schimb valutar aferentă. Dacă există o relaţie de acoperire împotriva riscurilor între
un activ monetar care nu este un derivat şi o datorie monetară care nu este un
derivat, modificările intervenite în componenta valutară a acestor instrumente
financiare este recunoscută în profit sau pierdere.
Deprecierea şi irecuperabilitatea activelor financiare (paragrafele 58 – 70)

Active financiare înregistrate la cost amortizat (paragrafele 63 – 65)

AG. 84 Deprecierea unui activ financiar înregistrat la costul amortizat este evaluată folosind
rata originală efectivă a dobânzii a instrumentului financiar deoarece actualizarea la
rata curentă a dobânzii ar impune, de fapt, evaluări la valoarea justă a activelor
financiare care altfel sunt evaluate la costul amortizat. Dacă termenii unui credit,
creanţe sau plasament păstrat până la scadenţă sunt renegociate sau modificate altfel
din cauza dificultăţilor financiare ale debitorului sau emitentului, deprecierea este
evaluată folosind rata originală efectivă a dobânzii înainte de modificarea termenilor.
Fluxurile de numerar referitoare la creanţele pe termen scurt nu sunt actualizate dacă
efectul actualizării este nesemnificativ. Dacă un împrumut, creanţă sau un plasament
păstrat până la scadenţă are o rată variabilă a dobânzii, rata de actualizare pentru
evaluarea oricărei pierderi din depreciere este rata curentă efectivă a dobânzii
determinată în cadrul contractului. Ca un expedient practic, un creditor poate evalua
deprecierea unui activ financiar înregistrat la costul amortizat pe baza valorii juste a
unui instrument prin folosirea unui preţ de piaţă observabil. Calcularea valorii
prezente a fluxurilor de numerar estimate viitoare pentru un activ financiar care este
o garanţie reală reflectă fluxurile de numerar care pot rezulta din executarea
garanţiei minus costurile pentru obţinerea şi vânzarea garanţiilor reale, indiferent
dacă executarea garanţieie este probabilă sau nu.

AG. 85 Procesul estimării deprecierii ia în considerare toate expunerile la credit, nu numai

cele legate de calitatea scăzută a creditului. Spre exemplu, dacă o entitate foloseşte
un sistem intern de clasificare a creditelor, ia în considerare toate categoriile de
credit nu numai pe cele care reflectă o deteriorare severă a creditului.

AG. 86 Procesul estimării sumei unei pierderi din depreciere poate avea ca rezultat fie o
singură sumă, fie o gamă de posibile sume. În cel de-al doilea caz, entitatea
recunoaşte o pierdere din depreciere egală cu cea mai bună estimare din cadrul
intervalului luând în calcul toate informaţiile relevante disponibile înainte ca
situaţiile financiare să fie publicate în legătură cu condiţiile existente la data
bilanţului.

AG. 87 Pentru scopul unei evaluări colective a deprecierii, activele financiare sunt grupate
pe baza caracteristicilor similare ale riscului de credit care sunt indicatori pentru
capacitatea debitorilor de a plăti toate sumele datorate în conformitate cu termenii
contractuali (spre exemplu, pe baza unei evaluări a riscului de credit sau a procesului
de eşalonare care ia în consideraţie tipul activului, industria, locaţia geografică, tipul
garanţiei reale, statutul de depăşire a termenului şi alţi factori relevanţi).
Caracteristicile alese sunt relevante pentru estimarea fluxurilor viitoare de numerar
pentru grupurile de astfel de active fiind indicatori ai capacităţii debitorilor de a plăti
sumele datorate în conformitate cu termenii contractuali ai activelor care sunt
evaluate. Totuşi, probabilitatea pierderilor şi alte statistici în legătură cu pierderile
diferă la nivel de grup între (a) activele care au fost evaluate în mod individual
pentru depreciere şi care au fost găsite ca fiind nedepreciate şi (b) activele care nu au
fost evaluate individual pentru depreciere, care are ca rezultat faptul că se poate cere
 o sumă diferită a deprecierii. Dacă o entitate nu are un grup de active cu
caracteristici de risc similare, ea nu face evaluarea suplimentară.

AG. 88 Pierderile din depreciere recunoscute pe baza grupului reprezintă o etapă

intermediară în funcţie de identificarea pierderilor din depreciere pentru activele
individuale din grupul de active financiare care sunt evaluate pentru depreciere în
mod colectiv. Imediat ce sunt disponibile informaţiile care identifică în mod specific
pierderile di activele depreciate individual,a cele active sunt îndepărtate din grup.

AG. 89 Fluxurile de numerar viitoare dintr-un grup de active financiare care sunt evaluate în
mod colectiv pentru depreciere sunt estimate pe baza pierderii istorice pentru
activele cu caracteristici ale riscului de credit similare cu cele din grup. Entităţile
care nu au o experienţă specifică a pierderilor sau o experienţă insuficientă, folosesc
experienţa grupurilor asemănătoare pentru grupuri comparabile de active financiare.
Experienţa pierderilor istorice este ajustată pe baza datelor observabile curente
pentru a reflecta efectele condiţiilor curente care nu afectează perioada pe care se
bazează experienţa pierderilor istorice şi să înlăture efectele condiţiilor care nu
există în mod curent din perioada istorică. Estimările modificărilor în fluxurile de
numerar viitoare reflectă şi sunt uniform proporţionale cu modificările de la perioadă
la perioadă ale datelor observabile aferente (cum ar fi modificări ale ratelor
şomajului, preţurilor proprietăţilor, preţurilor mărfurilor, statutului de plată precum
şi ale altor factori care sunt indicatori pentru pierderile contractate în grup şi
magnitudinea acestora). Metodologia şi prezumţiile folosite pentru estimarea
fluxurilor viitoare de numerar sunt revizuite în mod regulat pentru a reduce orice
diferenţe între estimările pierderilor şi experienţa efectivă în ceea ce priveşte
pierderile.

AG.90 Ca un exemplu al aplicării paragrafului AG 89, o entitate poate determina, pe baza

experienţei istorice, că principala cauză şi singura cauză a nerecuperării unui credit
de pe un card este moartea debitorului. Entitatea poate observa că indicele privind
decesul este neschimbat de la an la an. Totuşi, unii dintre debitorii entităţii din cadrul
grupului care oferă credite pe carduri poate au decedat în anul respectiv, indicând o
pierdere din depreciere care a apărut în legătură cu acele împrumuturi, chiar dacă la
sfârşitul anului entitatea nu cunoaşte încă ce debitori anume au decedat. Ar fi
adecvat să fie recunoscută o pierdere din depreciere pentru acele pierderi suferite dar
nereportate. Totuşi, nu ar fi adecvat să se recunoască o pierdere din depreciere
pentru decesele care se aşteaptă să intervină într-o perioadă viitoare, deoarece
evenimentul necesar pentru a cauza pierderea (decesul) nu a intervenit încă.

AG. 91 Atunci când sunt folosite ratele pierderilor istorice în estimarea viitoarelor fluxuri de
numerar, este important să se aplice acele informaţii în legătură cu ratele istorice ale
pierderilor pentru grupurile care sunt definite într-o manieră conformă cu grupurile
pentru care au fost observate ratele pierderilor istorice. Prin urmare, metoda folosită
trebuie să permită fiecărui grup asocierea cu informaţiile despre experienţa în trecut
în ceea ce priveşte pierderile în grupurile de active cu caracteristici similare ale
riscului de credit şi date observabile relevante care reflectă condiţiile curente.

AG. 92 Poate fi folosită abordarea bazată pe formulă sau metoda statistică pentru
determinarea pierderilor dintr-un grup de active financiare (spre exemplu soldurile
mai mici ale împrumuturilor) atât ele sunt în conformitate cu cerinţele din
 paragrafele 63 – 65 şi AG 78 – AG 91. Orice model folosit ar include efectul valorii
în timp a banilor, lua în consideraţie fluxurile de numerar pentru întreaga durată
rămasă a unui activ (nu numai pentru anul următor), va lua în consideraţie vârsta
împrumutului din cadrul portofoliului şi nu va da naştere unei pierderi din depreciere
la recunoaşterea iniţială a activului financiar.

Venitul din dobânzi după recunoaşterea deprecierii

AG. 93 Odată ce unui activ financiar sau unui grup de active financiare similare li s-a redus
valoarea contabilă ca rezultat al unei pierderi din depreciere, venitul este recunoscut
apoi folosind rata dobânzii folosită pentru reducerea viitoarelor fluxuri de numerar
în scopul evaluării pierderii din depreciere.

Acoperirea împotriva riscurilor (paragrafele 71 – 102)

Instrumente de acoperire împotriva riscurilor (paragrafele 72- 77)

Calificarea instrumentelor (paragrafele 72 şi 73)

AG. 94 Potenţiala pierdere în legătură cu o opţiune pe care o înregistrează o entitate ar putea

fi semnificativ mai mare decât potenţialul câştig în valoarea unui element acoperit
împotriva riscurilor legat de acesta. Cu alte cuvinte, o opţiune vândută este nu
efectivă în reducerea expunerii la profit sau pierdere a unui element acoperit
împotriva riscurilor. Prin urmare, o opţiune vândută nu se califică pentru a fi
instrument de acoperire împotriva riscurilor în afara cazului în care este desemnat ca
o compensare pentru o opţiune cumpărată, inclusiv una care este încorporată în alt
instrument financiar (spre exemplu, o opţiune vândută la cerere folosită pentru a
acoperi împotriva riscurilor o datorie răscumpărabilă înainte de scadenţă). Spre
deosebire de aceasta, o opţiune achiziţionată are câştiguri potenţial egale sau mai
mari decât pierderile şi prin urmare are potenţialul de a reduce expunerea la profit
sau pierdere din modificările valorilor juste sau fluxurilor de numerar. În consecinţă,
poate fi calificat drept instrument de acoperire împotriva riscurilor.

AG. 95 Un plasament păstrat până la scadenţă înregistrată la costul amortizat poate fi

desemnată ca instrument de acoperire împotriva riscurilor pentru un risc valutar.

AG. 96 O investiţie într-un instrument de capital propriu necotat care nu este înregistrat la
valoarea justă nu poate fi evaluat în mod credibil sau un instrument derivat care este
legat de acesta şi trebuie să fie decontat prin livrarea unui astfel de instrument de
capital propriu (vezi paragrafele 46 (c) şi 47) nu poate fi desemnat ca instrument de
acoperire împotriva riscurilor.

AG. 97 Propriile instrumente de capital propriu ale unei entităţi nu sunt active financiare sau
datorii financiare ale entităţii şi, prin urmare, nu pot fi desemnate ca instrumente de
acoperire împotriva riscurilor.

Elemente acoperite împotriva riscurilor (paragrafele 78 – 84)

Elemente care se califică (paragrafele 78 – 80)

AG. 98 Un angajament ferm de a achiziţiona o afacere într-o combinare de întreprinderi nu
poate fi un element acoperit împotriva riscurilor, cu excepţia riscului de schimb
valutar, deoarece celelalte riscuri fiind acoperite nu pot fi identificate şi evaluate în
mod specific.

AG. 99 O investiţie înregistrată utilizând metoda punerii în echivalenţă poate constitui un

element de acoperire în cadrul unei operaţiuni de acoperire a valorii juste deoarece
metoda punerii în echivalenţă recunoaşte în profit sau pierdere partea investitorului
din profitul sau pierderea asociatului şi nu modificările în valoarea justă a investiţiei.
Dintr-un motiv similar, o investiţie într-o filială consolidată nu poate fi un element
acoperit împotriva riscurilor într-o acoperire a valorii juste deoarece consolidarea
recunoaşte în profit sau pierdere profitul sau pierderea filialei şi nu modificările
valorii juste a investiţiei. O acoperire împotriva riscurilor pentru o investiţie netă
într-o activitate în străinătate este diferită deoarece este o acoperire a expunerii la
modificarea ratei de schimb valutar şi nu o acoperire la valoarea justă împotriva
riscurilor a modificării valorii investiţiei.

Desemnarea elementelor financiare ca elemente acoperite împotriva riscurilor

paragrafele 81 şi 81 A)

AG. 99A Dacă o parte a fluxurilor de numerar ale unui activ financiar sau ale unei datorii
financiare este desemnată ca element acoperit împotriva riscurilor, acea parte
desemnată trebuie să fie mai mică decât totalul fluxurilor de numerar ale activului
sau datoriei. Spre exemplu în cazul unei datorii a cărei rate efective a dobânzii este
sub rata LIBOR, o entitate nu poate desemna (a) o parte a datoriei egală cu suma
principală plus dobânda la rata LIBOR, şi (b) o parte reziduală negativă. Totuşi,
entitatea poate desemna toate fluxurile de numerar ale întregului activ financiar sau
întregii datorii financiare ca element acoperit împotriva riscurilor şi acoperirea
împotriva riscurilor pentru acestea doar pentru un anumit risc (spre exemplu, doar
pentru modificările care pot fi atribuite modificării indicelui LIBOR). Spre exemplu,
în cazul unei datorii financiare a cărei rate a dobânzii este cu 100 de puncte sub
indicele LIBOR, o entitate poate desemna ca element acoperit împotriva riscurilor
întreaga datorie (aceasta înseamnă suma principală plus dobânda LIBOR minus 100
puncte)şi acoperă împotriva riscului modificării valorii juste sau fluxurilor de
numerar ale acelei întregi datorii care poate fi atribuită modificării indicelui LIBOR.
Entitatea poate alege, de asemenea, un indice de acoperire împotriva riscurilor altul
decât de unu la unu pentru a îmbunătăţi eficienţa acoperirii aşa cum este descrisă în
paragraful AG 100.

AG. 100 În plus, dacă un instrument financiar cu o rată fixă este acoperit împotriva riscurilor
la ceva timp după iniţierea lui şi ratele dobânzilor s-au modificat intre timp, entitatea
poate desemna o parte egală cu o rată de referinţă care este mai mare decât rata
contractuală plătită în legătură cu acel element. Entitatea poate proceda astfel cu
condiţia ca rata de referinţă să fie mai mică decât rata efectivă a dobânzii calculată
pe baza prezumţiei că entitatea a cumpărat instrumentul în ziua în care a l-a
desemnat mai întâi ca element acoperit. Spre exemplu, se presupune că o entitate dă
naştere unui activ financiar cu rată fixă de 100 care are o rată efectivă a dobânzii de
 6% la data la care indicele LIBOR este 4%. Ea începe să acopere împotriva
riscurilor acel activ la un moment ulterior când LIBOR a crescut la 8% şi valoarea
justă a activului a scăzut la 90. Entitatea calculează că dacă ar fi cumpărat activul la
data la care îl desemnează pentru prima dată ca element acoperit împotriva riscurilor
pentru valoarea sa justă de atunci de 90, rezultatul efectiv ar fi fost de 9,5%.
Deoarece LIBOR este mai mic decât rata efectivă, entitatea poate desemna o parte a
dobânzii LIBOR de 8% care constă parţial din fluxurile de numerar contractuale din
dobânzi şi parţial din diferenţa între valoarea justă curentă (adică 90) şi suma
plătibilă la scadenţă (adică 100).

Desemnarea elementelor nefinanciare ca elemente acoperite împotriva riscurilor

(paragraful 82)

AG. 100 Modificarea preţului unui ingredient sau a unei componente a unui activ nefinanciar
sau a unei datorii financiare în general nu are un efect previzibil, care poate fi
evaluat separat, asupra preţului elementului care este comparabil cu, să zicem, o
modificare a ratelor dobânzii pe piaţă sau a preţului unui titlu. Astfel, un activ
nefinanciar sau o datorie nefinanciară este un element acoperit împotriva riscurilor
doar dacă este acoperit în întregime sau dacă este acoperit pentru riscul valutar. Dacă
există o diferenţă între termenii instrumentului de acoperire împotriva riscurilor şi
elementul acoperit împotriva riscurilor (cum ar fi pentru o acoperire împotriva
riscurilor pentru cumpărarea cafelei braziliene folosind un contract la termen pentru
cumpărarea de cafea columbiană sau în condiţii oarecum similare) relaţia de
acoperire împotriva riscurilor poate fi totuşi calificată ca relaţie de acoperire
împotriva riscurilor cu condiţia respectării tuturor condiţiilor din paragraful 88,
inclusiv aceea că acoperirea se aşteaptă să fie foarte eficientă. Pentru acest scop,
suma instrumentului de acoperire împotriva riscurilor poate fi mai mare sau mai
mică decât cea a elementului acoperit împotriva riscurilor dacă îmbunătăţeşte
eficienţa relaţiei de acoperirii împotriva riscurilor. Spre exemplu, poate fi efectuată o
analiză a regresiei pentru a stabili o relaţie statistică între elementul acoperit
împotriva riscurilor (spre exemplu tranzacţia cu cafea braziliană) şi instrumentul de
acoperire împotriva riscurilor (spre exemplu tranzacţia cu cafea columbiană). Dacă
există o relaţie statistică valabilă între cele două variabile (spre exemplu între preţul
pe unitate a cafelei braziliene şi cel al cafelei columbiene), poate fi vârful curbei de
regresie pentru a stabili indicele de acoperire care va mări eficienţa estimată. Spre
exemplu, dacă vârful curbei de regresie este de 1,02, indicele de acoperire bazat pe
0,98 cantităţi de elemente acoperite la 1,00 cantităţi de instrument de acoperire
măreşte eficienţa estimată. Totuşi, relaţia de acoperire împotriva riscurilor poate
avea ca rezultat o ineficienţă care este recunoscută în profit sau pierdere pe durata
relaţiei de acoperire.

Desemnarea Grupurilor de elemente ca elemente acoperite împotriva riscurilor

(paragrafele 83 şi 84)

AG. 102 O acoperire împotriva riscurilor a unei poziţii globale nete (spre exemplu a valorii
nete a tuturor activelor cu rată fixă şi a tuturor datoriilor cu rată fixă cu scadenţe
similare) şi nu a unui element specific acoperit împotriva riscurilor, nu se califică
pentru aplicarea contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor. Totuşi, aproape
acelaşi efect asupra profitului sau pierderii din contabilitatea pentru acoperirea
împotriva riscurilor pentru acest tip de relaţie de acoperire împotriva riscurilor poate
fi obţinut prin desemnarea ca element acoperit împotriva riscului a unei părţi a
 elementelor de bază. Spre exemplu, dacă o bancă are active de 100 şi datorii de 90
cu riscuri şi termene de o natură similară şi acoperă împotriva riscului o valoare netă
de 10, ea poate desemna ca element acoperit împotriva riscurilor active în valoare de
10. această desemnare poate fi folosită dacă aceste active şi datorii sunt instrumente
cu rată fixă, în care caz este o acoperire a fluxurilor de numerar. În mod asemănător,
dacă o entitate are un angajament ferm de a cumpăra în valută în valoare de 100 şi
un angajament ferm de a vinde în valută în valoare de 90, ea poate acoperi împotriva
riscurilor suma netă de 10 achiziţionând un instrument derivat şi desemnarea lui ca
instrument de acoperire împotriva riscurilor asociat cu diferenţa de 10 din
angajamentul de cumpărare de 100.

Contabilitatea operaţiunilor de acoperire împotriva riscurilor (paragrafele 85 – 102)

AG. 102 Un exemplu de acoperire împotriva riscurilor a valorii juste este o acoperire
împotriva riscurilor a expunerii la modificarea valorii juste a unui instrument de
datorie cu rată fixă ca rezultat al modificării ratei dobânzii. O astfel de acoperire
împotriva riscurilor poate fi încheiată între emitent şi deţinător.

AG. 103 Un exemplu de acoperire împotriva riscurilor a fluxurilor de numerar este utilizarea
unui instrument swap pentru a modifica rata fluctuantă a debitului în rată fixă a
debitului (aceasta înseamnă o acoperire împotriva riscului a unei tranzacţii viitoare
acolo unde fluxurile de numerar viitoare care sunt acoperite împotriva riscurilor sunt
viitoarele plăţi ale dobânzilor)

AG. 104 O acoperire împotriva riscurilor a unui angajament ferm (spre exemplu o acoperire
împotriva riscului modificării preţului combustibilului referitoare la un angajament
contractual nerecunoscut al unei uzine electrice de a achiziţiona combustibil la un
preţ fix) este o acoperire împotriva riscului unei expuneri la o modificare a valorii
juste. În consecinţă, o astfel de acoperire împotriva riscului este o acoperire a valorii
juste. Totuşi, potrivit paragrafului 87 o acoperire împotriva riscului valutar al unui
angajament ferm ar putea fi, în caz contrar, contabilizat ca o acoperire împotriva
riscurilor a fluxurilor de numerar.

Evaluarea Eficacităţii acoperirii împotriva riscurilor

AG. 105 O acoperire împotriva riscurilor este considerată ca fiind foarte eficientă dacă sunt
îndeplinite ambele condiţii:

(a) la începerea acoperirii împotriva riscurilor şi în perioadele ulterioare, acoperirea

împotriva riscurilor se aşteaptă să fie foarte eficientă în obţinerea compensării
modificărilor în valoarea justă sau fluxurile de numerar care pot fi atribuite riscului
acoperit pe perioada pentru care este desemnată acoperirea împotriva riscurilor. O
astfel de aşteptare poate fi demonstrată în diverse moduri, inclusiv o comparare a
modificărilor din trecut a valorii juste sau a fluxurilor de numerar ale elementului
acoperit împotriva riscurilor care pot fi atribuite riscul acoperit cu modificările în
trecut ale valorii juste sau fluxurilor de numerar ale instrumentului de acoperire
împotriva riscurilor, sau prin demonstrarea unei corelaţii statistice puternice între
valoarea justă sau fluxurile de numerar ale elementului acoperit împotriva riscurilor şi
cele ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor. Entitatea poate alege un
 indice de acoperire împotriva riscurilor altul decât cel de unu la unu pentru a
îmbunătăţi eficienţa acoperirii împotriva riscurilor descrisă în paragraful AG 100.
(b) Rezultatele efective ale acoperirii împotriva riscurilor se situează între 80 – 125 %.
Spre exemplu, dacă rezultatele efective sunt astfel încât pierderea din instrumentul de
acoperire împotriva riscurilor este 120 şi câştigul din instrumentul în numerar este de
100, compensarea poate fi evaluată ca 120/100, ceea ce înseamnă 120% sau 100/120,
ceea ce înseamnă 83%. În acest exemplu, presupunând că acoperirea îndeplineşte
condiţiile de la punctul (a), entitatea ar putea ajunge la concluzia că acoperirea
împotriva riscurilor este foarte eficientă.

AG. 106 Eficienţa este evaluată, cel puţin la momentul la care entitatea întocmeşte situaţiile
sale financiare anuale sau intermediare.

AG. 107 Acest Standard nu menţionează o singură metodă pentru evaluarea eficacităţii
acoperirii împotriva riscurilor. Metoda pe care o adoptă o entitate pentru evaluarea
eficacităţii acoperirii împotriva riscurilor în funcţie de strategia managementului cu
privire la riscuri. Spre exemplu, dacă strategia managementului cu privire la riscuri
este să ajusteze valoarea instrumentului de acoperire împotriva riscurilor periodic
pentru a reflecta modificările intervenite în poziţia elementului acoperit împotriva
riscurilor, entitatea trebuie să demonstreze că acoperirea împotriva riscurilor se
aşteaptă să fie foarte eficientă doar pentru perioada până când suma instrumentului
acoperit împotriva riscurilor este ajustată ulterior. În unele cazuri, o entitate adoptă
metode diferite pentru tipuri diferite de acoperiri împotriva riscurilor. Documentaţia
unei entităţi în ceea ce priveşte strategia sa de acoperire împotriva riscurilor include
procedurile sale pentru evaluarea eficacităţii. Acele proceduri declară dacă evaluarea
include toate câştigurile sau pierderile dintr-un instrument de acoperire împotriva
riscurilor sau dacă valoarea în timp a instrumentului este exclusă.

AG. 107A dacă o entitate acoperă împotriva riscurilor mai puţin de 100% din expunerea unui
element, cum ar fi 85%, ea va desemna elementul acoperit împotriva riscurilor ca
fiind 85% din expunere şi va evalua ineficienţa bazată pe modificarea în acea
expunere desemnată de 85%. Totuşi, atunci când acoperirea împotriva riscurilor este
desemnată pentru o expunere de 85%, entitatea poate folosi un indice de acoperire
împotriva riscurilor altul decât cel de unu la unu dacă îmbunătăţeşte eficienţa
estimată a acoperirii împotriva riscurilor, aşa cum s-a explicat în paragraful AG 100.

AG 108 Dacă termenii principali ai instrumentului de acoperire împotriva riscurilor şi ai

activului, datoriei, angajamentului ferm sau tranzacţiei foarte probabile prognozate
acoperite împotriva riscurilor sunt aceiaşi, modificările valorii juste şi fluxurilor de
numerar care pot fi atribuite riscului care este acoperit este posibil să se compenseze
în întregime, atât atunci când este încheiată acoperirea împotriva riscurilor, cât şi
după aceea. Spre exemplu, o rată swap a dobânzii este posibil să fie o acoperire
eficientă împotriva riscurilor dacă suma de bază şi sumele principale, termenii,
datele de stabilire a preţurilor, datele dobânzilor şi principalelor încasări şi plăţi şi
baza pentru măsurarea ratelor dobânzilor sunt aceleaşi pentru instrumentul de
acoperire împotriva riscurilor şi pentru instrumentul acoperit împotriva riscurilor. În
plus, o acoperire împotriva riscurilor a unei achiziţii prognozate foarte probabile a
unei mărfuri cu un contract la termen este posibil să fie foarte eficientă dacă:
 (a) contractul la termen (forward) se încheie pentru cumpărarea aceleiaşi cantităţi din
aceeaşi marfă la aceeaşi dată şi din acelaşi loc ca şi tranzacţia de cumpărare
preconizată;

(b) valoarea justă a unui contract la termen (forward) la momentul iniţierii este 0; şi

(c) fie modificarea discount-ului sau a primei aferente contractului la termen (forward)
este exclusă de la evaluare şi inclusă direct în profitul net sau în pierderea netă, fie
modificarea în fluxurile de numerar viitoare aferente tranzacţiei preconizate are la
bază preţul la termen (forward) pentru marfa respectivă.

AG. 109 Uneori instrumentul de acoperire împotriva riscurilor compensează doar o parte a
riscului acoperit. Spre exemplu, o acoperire împotriva riscurilor nu ar fi complet
eficientă dacă instrumentul de acoperire împotriva riscurilor şi elementul acoperit
împotriva riscurilor sunt definite în monede diferite care nu se mişcă în tandem. De
asemenea, o acoperire a riscului ratei dobânzii folosind un instrument derivat nu ar fi
total eficientă dacă o parte a modificării valorii juste a instrumentului derivat poate fi
atribuită riscului de credit al celeilalte părţi.

AG. 110 Pentru a se califica pentru contabilitatea operaţiunilor de acoperire, operaţiunea de

acoperire trebuie să se refere la un risc specific identificat şi desemnat, şi nu numai
la riscul general al afacerii întreprinderii şi trebuie în final să afecteze profitul sau
pierderea entităţii. O operaţiune de acoperire a riscului de perimare a unui activ fizic
sau riscul de expropriere a unei proprietăţi de către guvern nu va fi eligibil pentru
contabilitatea de acoperire: eficienţa nu poate fi evaluată deoarece aceste riscuri nu
pot fi corect evaluate.

AG. 111In cazul unei risc al ratei dobânzii, eficienţa acoperirii împotriva riscului poate fi
evaluată întocmind un grafic al scadenţelor pentru activele financiare şi datoriile
financiare care arată expunerea la rata dobânzii netă pentru fiecare perioadă de timp,
cu condiţia ca următoarea expunere netă să fie asociată cu un activ sau cu o datorie
specifică (sau un grup specific de active sau datorii ori o parte specifică a
acestora)care dă naştere la expunerea netă şi eficienţa acoperirii împotriva riscului
este evaluată în relaţie cu acel activ sau acea datorie.

AG. 112 În procesul de evaluare a eficienţei unei operaţiuni de acoperire, în general, o entitate
va trebui să aibă în vedere valoarea în timp a banilor. Rata fixă aferentă unui element
acoperit nu trebuie să corespundă exact ratei fixe dintr-un contract swap desemnat ca
operaţiune de acoperire a valori juste. De asemenea, nici rata variabilă aferentă unui
activ sau unei datorii purtătoare de dobândă nu trebuie să fie similară cu rata
variabilă dintr-un contract swap desemnat ca operaţiune de acoperire a fluxului de
numerar. Valoarea justă a unui contract swap rezultă din compensările nete ale
acestuia. Ratele fixe şi variabile aferente unei operaţiuni swap pot fi modificate fără
a afecta decontările nete dacă ambele rate se modifică cu aceeaşi valoare.

AG. 113 Dacă o entitate nu îndeplineşte criteriile pentru eficienţa acoperirii împotriva
riscurilor, entitatea încetează contabilitatea pentru acoperirea împotriva riscurilor de
la ultima dată la care a fost demonstrată respectarea eficienţei acoperirii împotriva
riscurilor. Totuşi, dacă entitatea identifică evenimentul sau modifică împrejurările
care au determina eşecul relaţiei de acoperire împotriva riscurilor în a respecta
 condiţiile de eficienţă a acoperirii şi demonstrează că acoperirea împotriva riscurilor
a fost eficientă înaintea evenimentului sau modificării împrejurărilor care au
intervenit, entitatea încetează aplicarea contabilităţii contabilitatea pentru acoperirea
împotriva riscurilor de la data evenimentului sau schimbării împrejurărilor.

Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor a valorii juste pentru un portofoliu de

riscuri ale ratei dobânzii.

AG. 114 Pentru o acoperire împotriva riscurilor a valorii juste a riscului unei rate a dobânzii
asociată cu un portofoliu de active financiare sau de datorii financiare, o entitate ar
respecta cerinţele acestui Standard dacă respectă procedurile stabilite de la a) la i) şi
paragrafele AG 115 – AG 132 de mai jos:

(a) Ca aparte a procesului său de managementul riscului, entitatea identifică un portofoliu

de elemente al căror risc al ratei dobânzii doreşte să îl acopere. Portofoliul poate
cuprinde doar active, doar datorii sau atât active cât şi datorii. Entitatea poate
identifica două sau mai multe portofolii (spre exemplu entitatea poate grupa activele
sale disponibile pentru vânzare într-un portofoliu separat) în care caz aplică
îndrumările de mai jos separat pentru fiecare portofoliu.
(b) Entitatea analizează portofoliul în perioade de stabilire a preţului mai degrabă în
funcţie de datele estimate de stabilire a preţului, decât cele contractuale. Analiza
perioadelor de stabilire a preţurilor poate fi efectuată în diferite moduri inclusiv prin
reprogramarea fluxurilor de numerar în perioadele în care se aşteaptă să apară, sau
programarea sumelor principale de bază în toate perioadele până la data la care se
aşteaptă să intervină o nouă stabilire a preţului.
(c) Pe baza acestei analize, entitatea decide suma pe care doreşte să o acopere împotriva
riscurilor. Entitatea desemnează ca element acoperit împotriva riscurilor o sumă de
active sau datorii (dar nu o valoare netă) din portofoliul identificat egală cu suma pe
care doreşte să o desemnează ca fiind acoperită împotriva riscurilor. Această sumă
determină, de asemenea, procentul care este folosit pentru testarea eficacităţii în
conformitate cu paragraful AG 126 (b).
(d) Entitatea desemnează riscul ratei dobânzii care urmează să fie acoperit. Acest risc
poate fi o parte a riscului ratei dobânzii a fiecărui element din poziţia acoperită
împotriva riscurilor, cum ar fi rata de referinţă a dobânzii (cum ar fi LIBOR).
(e) Entitatea desemnează unul sau mai multe instrumente de acoperire împotriva riscurilor
pentru fiecare perioadă de timp de stabilirea preţurilor.
(f) Folosind desemnările făcute de la (c) la (e) mai sus, entitatea evaluează la început şi în
perioadele ulterioare, dacă acoperirea împotriva riscurilor se aşteaptă să fie foarte
eficientă pe perioada pe care este desemnată acoperirea împotriva riscurilor.
(g) Periodic, entitatea măsoară modificarea valorii juste a elementului acoperit împotriva
riscurilor (aste desemnat la punctul c)) care poate fi atribuită riscului acoperit (aşa cum
este desemnat la d)) pe baza datelor estimate de stabilire a preţului determinat la
punctul (b). dacă acoperirea împotriva riscurilor este determinată ca fiind efectiv
foarte eficientă atunci când este evaluată folosind metoda entităţii documentată de
evaluare a eficienţei, entitatea recunoaşte modificările în valoarea justă ale elementului
acoperit împotriva riscurilor ca un câştig sau pierdere în una sau două elemente rând
din bilanţ aşa cum s-a arătat în paragraful 89A. Modificarea valorii juste nu trebuie să
fie alocată activelor sau datoriilor individuale.
(h) Entitatea măsoară modificarea valorii juste a elementului(elementelor) acoperit(e) (aşa
cum sunt desemnate la punctul (e)) şi o recunoaşte ca un câştig sau pierdere în profit
 sau pierdere. Valoarea justă a instrumentului(instrumentelor) de acoperire împotriva
riscurilor este recunoscută în bilanţ ca activ sau datorie.
(i) Orice ineficienţă∗ va fi recunoscută în profit sau pierdere ca diferenţă între modificarea
valorii juste la care s-a făcut referire la punctul (g) şi ce al care s-a făcut referire la
punctul (h).
AG. 115 Această abordare este descrisă mai detaliat în cele ce urmează. Abordarea va fi
aplicată doar pentru o acoperire a valorii juste a riscului ratei dobânzii asociat cu un
portofoliu de active financiare sau de datorii financiare.

AG.116 Portofoliul identificat în paragraful AG 114 (a) poate conţine active şi datorii. În
mod contrar, ar putea fi un portofoliu care conţine doar active sau doar datorii.
Portofoliul este folosit pentru a determina suma activelor sau datoriilor pe care
entitatea doreşte să le acopere împotriva riscurilor. Totuşi, portofoliul nu este el în
sine desemnat ca element acoperit împotriva riscurilor.
AG 117 În aplicarea paragrafului AG 114 (b) entitatea determină data estimată de stabilire a
preţului a unui element ca fiind data situată cel mai devreme între datele când se
aşteaptă să ajungă la scadenţă sau să fie reevaluate la ratele de piaţă. Satele estimate
de stabilire a preţurilor sunt estimate la începerea acoperirii împotriva riscurilor şi pe
toată durata acoperirii împotriva riscurilor, pe baza experienţei istorice şi a altor
informaţii disponibile, inclusiv a informaţiilor şi aşteptărilor cu privire la ratele
plăţilor în avans, ratelor dobânzilor şi interacţiunii dintre acestea. Entităţile care nu
au o experienţă specifică sau o experienţă insuficientă folosesc experienţa grupurilor
asemănătoare pentru instrumente financiare comparabile. Aceste estimări sunt
revizuite periodic şi actualizate în lumina experienţei. În cazul unui element cu rată
fixă care este plătibil în avans, data estimată de stabilire a preţului este data la care
se aşteaptă ca elementul să fie plătit în avans în afară de cazul în care stabileşte
preţul la ratele pieţei la o dată anterioară. Pentru un grup de elemente similare,
analiza pe perioade de timp pe baza datelor estimate de stabilire a preţurilor poate
lua forma alocării procentajului pentru grup şi nu pentru elemente individuale,
pentru fiecare perioadă de timp. Spre exemplu, poate folosi un multiplu pentru rata
plăţii în avans pentru alocarea amortizării împrumuturilor în perioade de timp în
funcţie de datele estimate de stabilire a preţurilor. Totuşi, metodologia pentru o astfel
de alocare se va face în conformitate cu procedurile şi obiectivele de managementul
riscurilor ale entităţii.

AG. 118 Ca un exemplu a desemnării stabilite în paragraful AG 114 c), dacă o anumită
perioadă de stabilire a preţurilor la care entitatea estimează că are active cu rată fixă
în valoare de 1000 şi datorii de 80 şi decide să acopere împotriva riscurilor toată
poziţia netă de 20, ea desemnează ca element acoperit împotriva riscurilor active în
valoare de 20 (o parte din active)∗. Desemnarea este exprimată ca o sumă în monedă
(spre exemplu o sumă în dolari, euro, lire sterline sau rand) şi nu ca active
individuale. Rezultă că toate activele (sau datoriile) din care este extrasă suma
acoperită împotriva riscurilor – aceasta înseamnă toate activele in sumă totală de 100
din exemplul de mai sus – trebuie să fie:
(a) elemente a căror valoare justă se modifică drept răspuns la modificările ratei dobânzii
care este acoperită împotriva riscurilor;
(b) elementele care ar putea fi calificate pentru contabilitatea de acoperire împotriva
riscurilor a valorii juste dacă au fost desemnate individual ca acoperite împotriva

in acest context se aplică aceleasi consideraţii legate de pragul de semnificaţie ca in tot cuprinsul IFRSurilor.

Standardul permite unei entităţi să desemneze orice sumă de active sau datorii calificate disponibilă, aceasta inseamnă in acest exemplu
roice sumă a activelor care este situată intre 0 si 100.
 riscurilor. În special, deoarece Standardul ∗ specifică faptul că valoarea justă a unei
datorii financiare cu o trăsătură la cerere (cum ar fi depozite la cerere şi unele tipuri de
depozite în timp) nu este mai mică decât suma care ar fi plătită la cerere, actualizată de
la prima dată la care suma ar putea fi cerută să fie plătită, un astfel de element nu se
poate califica pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor a valorii juste
pentru orice perioadă de timp care se situează dincolo de cea mai scurtă perioadă în
care deţinătorul ar putea cere plata. Dea aceea, astfel de datorii nu fac parte din
elementul acoperit împotriva riscurilor desemnat, dar sunt folosite de entitate pentru a
determina suma activelor care este desemnată ca fiind acoperită împotriva riscurilor.
Dacă poziţia pe care entitatea doreşte să o acopere împotriva riscurilor a fost o sumă
de datorii, suma reprezentând elementul acoperit împotriva riscurilor desemnat trebuie
extras dintre datoriile cu rată fixă altele decât datoriile pe care entitatea ar trebui să le
plătească intr-o perioadă de timp situată mai curând, iar procentajul folosit pentru
evaluarea eficacităţii acoperirii împotriva riscurilor în conformitate cu paragraful AG
126 (b) ar fi calculat ca un procentaj al celorlalte datorii. Spre exemplu, presupunem
că o entitate estimează ca într-o anumită perioadă de stabilire a preţurilor are datorii cu
rată fixă de 100, conţinând depozite la cerere 40 şi 60 datorii care nu are o trăsătură ca
fiind la cerere şi active cu rată fixă în valoare de 70. dacă entitatea decide să acopere
toată poziţia netă de 30, ea desemnează ca element de datorie acoperit împotriva
riscurilor de 30 sau 50%∗ din datoriile care nu au trăsătură ca fiind la cerere.

AG. 119 Entitatea respectă, de asemenea, alte cerinţe de desemnare şi documentare stabilite în
paragraful 88 (a). Pentru un portofoliu de risc al ratei dobânzii, această desemnare şi
documentare specifică politica entităţii pentru toate variabilele care sunt folosite
pentru identificarea sumei care este acoperită împotriva riscurilor şi modul în care
este evaluată eficienţa inclusiv următoarele:

(a) ce active şi datorii urmează să fie incluse în portofoliul de acoperire împotriva

riscurilor, şi baza care urmează să fie folosită pentru scoaterea lor din portofoliu.
(b) Modul în care entitatea estimează datele de stabilire a preţurilor, inclusiv ce prezumţii
legate de rata dobânzii stau la baza estimărilor ratelor plăţilor în avans şi baza pentru
modificarea acestor estimări. Aceeaşi metodă este folosită atât pentru estimările făcute
iniţial la momentul în care un activ sau o datorie au fost incluse în portofoliul acoperit
împotriva riscurilor, cât şi pentru orice revizuiri ulterioare ale acestor estimări.
(c) Numărul şi durata perioadelor de timp de stabilire a preţurilor.
(d) Cât de des va testa entitatea eficienţa şi care din cele metode din paragraful AG 126 va
folosi.
(e) Metodologia folosită de entitate pentru a determina suma activelor sau datoriilor care
sunt desemnate ca elemente acoperite împotriva riscurilor şi, în consecinţă, procentajul
folosit atunci când entitatea testează eficienţa pentru fiecare perioadă de timp
individuală de stabilire a preţurilor, pentru toate perioadele de timp adunate sau
folosind o combinare a acestora două.
(f) Când testează entitatea eficienţa folosind metoda descrisă în paragraful AG 126 (b),
indiferent dacă entitatea va testa eficienţa pentru fiecare perioadă individuală de timp
de stabilire a preţurilor, pentru toate perioadele de timp adunate sau folosind o
combinare a acestora două.


vezi paragraful 49

CU 30≥ (100 – 40) = 50%.
Politicile menţionate la desemnarea şi documentarea relaţiei de acoperire împotriva riscurilor
va fi în conformitate cu procedurile şi obiectivele de managementul riscurilor ale entităţii.
Modificările politicilor nu se vor face în mod arbitrar. Ele trebuie justificate pe baza
modificărilor intervenite în condiţiile pieţei şi ale altor factori şi trebuie să se bazeze şi să fie
în conformitate cu procedurile şi obiectivele de managementul riscurilor ale entităţii.

AG. 120 Instrumentul de acoperire împotriva riscurilor la care s-a făcut referire în paragraful
AG 114 e) poate fi un singur instrument financiar derivat sau un portofoliu de
instrumente financiare derivate toate conţinând o expunere la un risc acoperit al ratei
dobânzii desemnat în paragraful AG 114 d) (spre exemplu un portofoliu de swap al
ratei dobânzii toate conţinând o expunere la riscul LIBOR). Un astfel de portofoliu
de instrumente derivate poate conţine poziţii de compensare a riscului. Totuşi, nu
poate include opţiuni vândute, deoarece Standardul ∗ nu permite astfel de opţiuni să
fie desemnate ca instrumente de acoperire împotriva riscurilor (cu excepţia cazului
când o op vândută este desemnată ca o compensare pentru o opţiune cumpărată).
Dacă instrumentul de acoperire împotriva riscurilor acoperă suma desemnată în
paragraful AG 114 c) pentru mai mult de o perioadă de stabilire a preţurilor, el este
alocat pentru toate perioadele de stabilire a preţurilor pe care le acoperă împotriva
riscurilor. Totuşi, întreg instrumentul de acoperire împotriva riscurilor trebuie alocat
pentru acele perioade de timp de stabilire a preţurilor deoarece Standardul∗ nu
permite ca o relaţie de acoperire împotriva riscurilor să fie desemnată doar pentru o
parte a perioadei de timp în care instrumentul de acoperire împotriva riscurilor
rămâne neplătit.

AG. 121 când o entitate evaluează modificările valorii juste ale unui element care poate fi
plătit în avans în conformitate cu paragraful AG 114 g), o modificare a ratelor
dobânzilor afectează valoarea justă a elementului care poate fi plătit în avans în două
moduri: afectează valoarea justă a fluxurilor de numerar contractuale şi valoarea
justă a opţiune de plată în avans care este conţinută în elementul care poate fi plătit
în avans. Paragraful 81 al Standardului permite unei entităţi să desemneze o parte a
activelor financiare sau datoriilor financiare, care poartă o expunere comună la risc,
ca element acoperit împotriva riscurilor, cu condiţia să poată fi evaluată eficienţa.
Pentru elementele care pot fi plătite în avans, paragraful 81 A permite ca acesta să
fie obţinută prin desemnarea elementului acoperit împotriva riscurilor în raport cu
modificarea valorii juste care poate fi atribuită modificărilor în rata dobânzii
desemnată pe baza datelor de stabilire a preţurilor estimate, mai degrabă decât cele
contractuale. Totuşi, efectul pe care îl are modificările în rata dobânzii acoperită
împotriva riscurilor asupra datelor estimate de stabilire a preţurilor va fi inclus când
se determină modificarea valorii juste a elementului acoperit împotriva riscurilor. În
consecinţă, dacă datele estimată pentru stabilirea preţurilor sunt revizuite (spre
exemplu pentru a reflecta o modificare a plăţilor în avans estimate), sau dacă datele
efective de stabilire a preţurilor diferă de cele estimate, va apărea o ineficienţă aşa
cum se descrie în paragraful AG 126. În caz contrar, modificările în datele estimate
de stabilire a preţurilor care (a) apar în mod clar din factori alţii decât modificările
ratei acoperite a dobânzii, (b) sunt necorelate cu modificările în rata acoperită a
dobânzii şi c) pot fi separate în mod credibil de modificările care pot fi atribuite ratei
acoperite a dobânzii (spre exemplu modificările în ratele plăţilor în avans care apar
în mod clar dintr-o modificare a factorilor demografici sau a reglementărilor fiscale,

vezi paragrafelel 77 si AG 94

vezi paragraful 75.
 altele decât modificările ratei dobânzii) sunt excluse atunci când se determină
modificarea valorii juste a elementului acoperit împotriva riscurilor deoarece nu pot
fi atribuite riscului acoperit. Dacă există o incertitudine în legătură cu factorii care
dau naştere la o modificare îl datele estimate de stabilire a preţurilor sau entitatea nu
poate separa în mod credibil modificările care apar din rata acoperită a dobânzii de
cele care apar ca urmare a altor factori, modificarea se presupune că apare din
modificările ratei acoperite a dobânzii.

AG. 122 Standardul nu menţionează tehnicile folosite pentru determinarea sumei la care se
face referire în paragraful AG 114 g), şi anume modificarea valorii juste a
elementului acoperit împotriva riscurilor care este atribuită riscului acoperit. Dacă
pentru o astfel de evaluare sunt folosite tehnici statistice sau alte tehnici de estimare,
managementul se poate aştepta ca rezultatul să fie aproximativ apropiat de cel care
ar fi fost obţinut din evaluarea tuturor activelor şi datoriilor individuale care
constituie elementul acoperit împotriva riscurilor. Nu este adecvat să se presupună
că modificările în valoarea justă a elementului acoperit împotriva riscurilor sunt
egale cu modificările valorii instrumentului de acoperire împotriva riscurilor.

AG. 123 Paragraful 89 A cere ca dacă elementul acoperit împotriva riscurilor pentru o
anumită perioadă de timp de stabilire a preţurilor este un activ, modificarea
intervenită în valoarea sa să fie prezentată într-un element rând separat în cadrul
activelor. În caz contrar, dacă elementul acoperit împotriva riscurilor pentru o
anumită perioadă de timp de stabilire a preţurilor este o datorie, modificarea valorii
sale să fie prezentată intr-un element rând separat în cadrul datoriilor. Acestea sunt
elementele rând separate la care s-a făcut referire în paragraful AG 114 g). Alocarea
specifică pentru activele individuale (sau datorii) nu este necesară.

AG. 124 Paragraful 114 i) notează că ineficienţa apare în măsura în care modificarea valorii
juste a elementului acoperit împotriva riscului care poate fi atribuită riscului acoperit
diferă de modificările în valoarea justă a instrumentului derivat de acoperire
împotriva riscurilor. O astfel de diferenţă poate apărea dintr-o serie de motive:

(a) datele efective de stabilire a preţurilor sunt diferite de cele estimate, sau datele
estimate de stabilire a preţurilor au fost revizuite;
(b) elementele din portofoliul acoperit împotriva riscurilor sunt depreciate sau sunt
derecunoscute;
(c) datele plăţilor instrumentului de acoperire împotriva riscurilor şi elementului acoperit
împotriva riscurilor sunt diferite şi
(d) alte cauze (spre exemplu când cin elementele acoperite împotriva riscurilor poartă o
dobândă sub rata de referinţă pentru care sunt desemnate ca fiind acoperite împotriva
riscurilor, iar ineficienţa care rezultă nu este atât de mare încât portofoliul întreg să nu
se poată califica pentru aplicarea contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor a
valorii juste).

AG. 125 În general, eficienţa acoperirii se va îmbunătăţi

(a) dacă entitatea eşalonează elementele cu caracteristici diferite de plată în avans într-un
mod care ţine cont de diferenţele comportamentului cu privire la plata în avans;
(b) atunci când numărul de elemente din portofoliu este mai mare. Când portofoliul
conţine puţine elemente, ineficienţa relativ mare este posibilă dacă unul din elementele
sunt plătite în avans mai devreme sau mai târziu decât se aşteaptă.
 (c) Când perioadele de stabilire a preţurilor folosite sunt mai scurte (spre exemplu la o
lună în comparaţie cu al 3 luni). Perioadele mai scurte de stabilire a preţurilor reduc
efectul oricărei nepotriviri între datele de stabilirea a preţurilor şi datele plăţilor (în
cadrul perioadelor de stabilire a preţurilor) ale elementului acoperit împotriva
riscurilor şi cele ale elementului de acoperire împotriva riscurilor.
(d) Cu câte este mai mare frecvenţa cu care suma instrumentului de acoperire împotriva
riscurilor este ajustată pentru a reflecta modificările elementului acoperit împotriva
riscurilor (spre exemplu din cauza modificării plăţilor în avans estimate)

AG. 126 O entitate testează periodic eficienţa. Dacă estimările datelor de stabilire a preţurilor
se modifică între o dată la care entitatea testează eficienţa şi următoarea dată, va
calcula suma eficienţei fie
(a) ca diferenţa între modificarea valorii juste a instrumentului de acoperire împotriva
riscurilor (vezi paragraful AG 114 g) şi modificarea valorii întregului element acoperit
împotriva riscurilor care este atribuită modificărilor în rata dobânzii care este acoperită
împotriva riscurilor (inclusiv efectul pe care modificările ratei dobânzii acoperite
împotriva riscurilor îl are asupra valorii juste a oricărei opţiuni de plată în avans care
este încorporată)
(b) folosirea aproximării. Entitatea :
(i) calculează procentajul activelor (sau datoriilor) la fiecare perioadă de timp de stabilire
a preţurilor care a fost acoperită împotriva riscurilor, pe baza datelor estimate de stabilire a
preţurilor la ultima dată când a fost testată eficienţa;
(ii) aplică acest procentaj pentru estimarea revizuită a sumei din acea perioadă de
stabilirea preţului pentru a calcula suma elementului acoperit împotriva riscurilor pe baza
estimării sale revizuite
(iii) calculează modificarea valorii juste a estimării sale revizuite a elementului acoperit
împotriva riscurilor care este atribuită riscului acoperit şi o prezintă aşa cum se prevede în
paragraful AG 114 g)
(iv) recunoaşte ineficienţa ca fiind egală cu diferenţa dintre suma determinată la (iii) şi
modificarea valorii juste a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor (vezi AG 114
h).

AG. 127 atunci când măsoară eficienţa, entitatea face distincţie între revizuirile estimărilor
pentru datele de stabilirea preţurilor ale activelor (datoriilor) existente de la iniţierea
noilor active (sau datorii) şi cele care dădeau naştere anterior ineficienţelor. Toate
revizuirile la estimările datelor de stabilire a preţurilor (altele decât cele excluse în
conformitate cu paragraful AG 121) inclusiv orice realocare între perioadele de timp
a elementelor existente, sunt incluse atunci când este revizuită suma estimată într-o
perioadă de timp în conformitate cu paragraful AG 126 (b)(ii) şi deci când se
măsoară eficienţa. Odată ce ineficienţa a fost recunoscută aşa cum se prevede mai
sus, entitatea stabileşte o nouă estimare pentru activele (sau datoriile) totale pentru
fiecare perioadă de stabilirea preţurilor, inclusiv pentru noile active (sau datorii)
care au fost iniţiate de la ultima testare a eficienţei şi desemnează noua sumă ca
element acoperit împotriva riscurilor şi un nou procentaj ca procentaj acoperit
împotriva riscurilor. Procedurile stabilite în paragraful AG 126 (b) sunt repetate la
următoarea dată când se testează eficienţa.

AG. 128 Elementele care erau programate iniţial într-o perioadă de stabilire a preţurilor pot fi
derecunoscute deoarece o plată în avans mai devreme decât data în avans estimată
sau compensarea acesteia a dat naştere unei deprecieri sau vânzări. Atunci când
 apare aceasta, suma modificării valorii juste inclusă în elementul rând separat la care
se face referire în paragraful AG 114 (g) care se referă la elementul derecunoscut va
fi eliminată din bilanţ şi inclusă în câştigul sau pierderea care apare la
derecunoaşterea elementului. În acest scop, este necesar să se ştie perioadele de timp
de stabilire a preţurilor în care a fost programat elementul derecunsocut deoarece
aceasta determină perioada de timp de stabilire a preţurilor din care este eliminat şi
deci în care suma este înlăturată din elementul rând la care s-a făcut referire în
paragraful AG 144 (g). atunci când este derecunoscut un element, dacă se poate
determina în ce perioadă de timp a fost inclus, este eliminat din acea perioadă de
timp. Dacă nu, este eliminat în perioada situată cel mai devreme dacă
derecunoaşterea rezultată este mai mare decât plăţile în avans estimate, sau este
alocată pentru toate perioadele de timp care conţin elementul derecunoscut pe o bază
sistematică şi raţională dacă elementul a fost vândut sau depreciat.

AG 129 În plus, orice sumă care se referă la o anumită perioadă de timp care nu a fost
derecunoscută atunci când a expirat perioada de timp respectivă este recunoscută în
profit sau pierderea la acea vreme (vezi paragraful 89A). Spre exemplu, o entitate
programează elemente în trei perioade de stabilirea preţurilor. La desemnările
anterioare, modificarea valorii juste raportate într-un element rând separat în bilanţ
a fost un activ de 25. acea sumă reprezintă sumele care pot fi atribuite perioadelor 1,
2 şi 3 egale cu 7, 8, respectiv 10. La noua desemnare, activul care este atribuit
perioadei 1 a fost fie realizat, fie reprogramat într-o altă perioadă. Prin urmare,
activul în valoare de 7 este derecunoscut din bilanţ şi recunoscut în profit sau
pierdere. Valorile 8 şi 10 sunt acum atribuite perioadelor 1, respectiv 2. aceste
perioade care rămân sunt apoi ajustate, după cum este necesar, pentru modificările
valorii juste aşa cum este descris în paragraful AG 114 (g).

AG 130 Ca o ilustrare a cerinţelor celor două paragrafe anterioare să presupunem că o entitate

a programat activele alocând un procentaj din portofoliul în fiecare perioadă de
stabilire a preţurilor. Presupunem, de asemenea, c[ a programat 100 în fiecare din
primele două perioade de timp. Când expiră prima perioadă de stabilire a preţurilor,
active în valoare de 110 sunt derecunoscute din cauza plăţilor estimate sau
neestimate. În acest caz, toate sumele conţinute în elementul rând separat la care se
face referire în paragraful AG 114 (g) care se referă la prima perioadă de timp sunt
înlăturate din bilanţ, plus 10% din suma care se referă la cea de-a doua perioada de
timp.

AG 131 Dacă suma acoperită împotriva riscurilor pentru o perioadă de timp de stabilire a
preţurilor este redusă fără ca activele (sau datoriile) să fie derecunoscute, suma
inclusă în elementul rând separat la care se face referire în paragraful AG 114 (g) se
referă la reducerea care va fi amortizată în conformitate cu paragraful 92.

AG 132 O entitate poate dori să aplica abordarea stabilită în paragrafele AG 114 – AG 131
pentru un portofoliu de acoperire împotriva riscurilor care a fost contabilizat anterior
va o acoperire a fluxurilor de numerar în conformitate cu IAS 39. o astfel de entitate
va revoca desemnarea anterioară a acoperirii fluxului de numerar în conformitate cu
paragraful 101 (d) şi va aplica cerinţele stabilite în acest paragraf. Ea va desemna din
nou acoperirea ca o acoperire a valorii juste şi va aplica abordarea stabilită în
paragrafele AG 114 – AG 131 pentru perioadele contabile ulterioare.
ANEXA B

Amendamente la alte norme

Amendamentele din această anexă vor fi aplicate pentru perioadele care încep la 1 ianuarie
2005 sau după această dată. Dacă o entitate aplică acest Standard pentru o perioadă
situată înainte de această dată,a ceste amendamente se vor aplica şi pentru perioada
respectivă.

Amendamentele conţinute în această anexă la momentul la care standardul a fost publicat în

2003 ai fost incluse în normele relevante publicate în acest volum.