Sunteți pe pagina 1din 3

Cardiovascular-C1

Recuperarea

Recuperarea (reabilitarea) este reeducarea functionala, perioada integrala a asistentei


medicala (medicina a 3-a).
Actul medical are 3 componente: profilaxia primara; terapeutica propriu-zisa;
prevenirea sechelelor (tratarea lor). In tara noastra au aparut sanatorii pentru tratarea
sechelelor post-poliomielitice. Definirea continutului recuperarii a fost realizata in 1974.
Definitia 1: un domeniu de activitate complex, medical, educational, social si
profesional prin care se urmareste restabilirea cat mai deplina a capacitatii functiei pierdute de
un individ in urma unei boli, precum si dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care sa-i
asigure pacientului posibilitatea de munca sau autoservire, respectiv o viata independenta din
punct de vedere economic si social.
Definitia 2: proces unitar care necesita unitati de asistenta diferite in functie de
afectiune sau de stadiul ei; recuperarea se realizeaza in clinici specializate, in spitale de
recuperare, in ambulator, sali de kinetoterapie.
Recuperarea are 2 parti la fel de importante: una medicala si una socio-profesionala.
In bolile acute apar tulburari ale functiilor normale ale organismului si sistemelor care se
amelioreaza (trec) dupa tratament, odata cu vindecarea. Recuperarea se adreseaza unor
disfunctii permanente (bolnavi cronici).
•Infirmitate: orice pierdere sau anormalitate a unei structuri sau functii psihologice,
fiziologice sau anatomice: pierderea unui membru, redoare articulara, hemiplegii, dispnee
grava. Infirmitatea poate fi temporara sau definitiva.
•Dizabilitate (incapacitate): pierderea sau restrictia aptitudinii de a executa o activitate
considerata normala si obisnuita. Este consecinta unei infirmitati (ex.: locomotie defectoasa;
prehensiune sau dexteritate reduse). Exista infirmitati care nu dau incapacitati: pierderea unui
segment de membru de importanta mica (deget mic de la mana). Incapacitatea poate fi:
reversibila sau ireversibila, progresiva sau regresiva.
•Handicapul: dificultatea unui individ de a stabili relatii normale cu mediul de viata in
concordanta cu varsta, sexul, conditiile de viata sociala si culturala. Un infirm cu incapaciate
nu poate face fata normelor generale ale mediului in care traieste; nu se poate manifesta ca
individ cu identitate normala.
Handicapul poate fi: de orientare in mediu (senzoriale); de mobilitate; de educatie;
de integrare sociala (handicape psihice generate de boli psihice grave-paranoia, schizofrenia).
Invaliditatea este un termen legat de conceptul economic: persoana care si-a pierdut
partial sau total capacitatea de munca din cauza unei boli sau accident, deci recuperarea
infirmitatii este sarcina retelei sanitare.
Handicapul este in sarcina retelelor medicale, dar tin si de asistenta sociala (proteze,
ajutoare…). Recuperarea este interdisciplinara si multidisciplinara.
Metode de lucru: tratament medicamentos; kinetoterapie; mijloace asociate
(fizioterapie; balneoterapie; termoterapie; hidroterapie; ergoterapie; terapie ocupationala);
protezare-ortezare; logopedie; protejarea auzului.
In 1857, Daly a dat o prima definitie a kinetologiei-stiinta care se ocupa cu studiul
miscarii organismelor vii si al structurilor ce participa la aceste miscari. Kinetologia medicala
studiaza mecanismele neuromusculare si articulatiile ce asigura omului activitatea motrica
normala. Kinetologia medicala se ocupa de investigarea, analizarea si corectarea
mecanismelor neuromusculare si deficitare.
2

Cauzele care limiteaza miscarile active motrice sunt scaderea fortei musculare
(hipotonia, contractura, redoarea articulara, lipsa coordonarii miscarilor). Kinetologia
(kinetologia posttraumatica si kinetologia vechiului termen de gimnastica medicala) se
adreseaza mentinerii formei fizice si reducerii unor mici deficite functionale.

Recuperarea in afectiunile cardiovasculare

Recuperarea in afectiunile cardiovasculare inseamna un ansamblu de activitati


efectuate pentru a influenta favorabil procesul evolutiv al unei boli cardiovasculare pentru a
asigura pacientilor cele mai bune conditii fizice, mentale si sociale in vederea pastrarii sau
regasirii unui loc cat mai aproape de normal in societate (1992).
Obiectivele recuperarii cardiovasculare:
•Cresterea capacitatii de efort (prin antrenament fizic): a fost obiectivizata prin masurarea
procentului O2 in patul arterial si venos. Mecanismul periferic de utilizare a O2 este mai bun la
pacientii care fac antrenament fizic decat la cei sedentari.
•Reinsertie profesionala: reorientare profesionala sau reinsertie profesionala-nu este
realizata numai de kinetoterapeut, ci depinde de profilul psihologic al individului, de gradul de
inteligenta, de cultura, de motivatie, de tipul de activitate.
Bolnavii renunta la profesie imediat, desi se supun programului de antrenament sau
altii care au diferite motivatii pentru a se supune antrenamentului si a reveni la serviciu cat
mai repede. In prima categorie intra bolnavii bugetari (salariu fix, cu pensie asigurata). In a 2-
a categorie intra profesiile liberale (medici, avocati, oameni de afaceri, liber profesionisti).
•Reducerea consecintelor psihologice ale bolii: se realizeaza prin antrenament fizic.
•Reducerea recidivelor bolii (antrenament fizic datorita rolului sau in profilaxia factorilor
de risc majori cardiovasculari)scaderea incidentei recidivelor, creand o stare de ascentism
(combaterea obezitatii, renuntare la fumat, scaderea colesterolemiei aparuta datorita lipidelor
in exces).
•Cresterea sperantei de viata.
Studii foarte recente demonstreaza ca daca bolnavii se supun unor antrenamente
fizice, rata deceselor scade cu 20%, nu datorita cresterii capacitatii de efort, ci datorita unui
control mai bun al tensiunii arteriale, al greutatii corporale si al colesterolemiei.
Bolnavii care fac antrenament fizic au un permanent contact cu cadrul medical si
controleaza mai eficient factorii de risc majori. Reabilitareacardiovasculara creste durata si
calitatea vietii, iar bolnavul cronic cardiovascular va fi suficient sa se prezinte la serviciul de
cardiologie o data la 6 luni.
Important pentru kinetoterapeut este: sa recunoasca problemele cardiovasculare; sa
aiba notiuni de fiziopatologie cardiovasculara; sa aiba cunostiinte de metabolism miocardic,
ateroscleroza coronariana, insuficienta cardiaca congestiva, tulburari de ritm…
In 1987 in SUA 50000 de pacienti au efectuat 2,3 milioane de ore de antrenament si
s-au inregistrat 3 decese, 18 stopuri cardiace, 8 infarcte miocardice acutemoarte. Valorile
sunt mai mici decat la populatia generala.
1).Timpul exercitiului: intensitatea exercitiului si durata de antrenament.
2).Antrenamentele trebuie sa fie facute cu acelasi aparat cu care s-au facut testarile si care
sa antreneze aceleasi grupe musculare in aceeasi pozitie si cu aceeasi factori de eroarenu
exista pericolul de supradozare a efortului.
3).Trebuie puse in activitate grupe musculare mari.
Contraindicatii:
Infarctul miocardic acut complicat (cu tulburari de ritm) sau in prima faza de recuperare
2-3 saptamani.
3

Angina instabila (cardiopatia ischemica instabila) cu evolutie agravanta.


Insuficiente cardiace congestive netratate (necompensate).
Pericardite si miocardite.
Embolii recente.
Tromboflebite.
Stenoza cardiaca severa.
Tulburari de ritm ventriculare netratate (necontrolate-extrasistole ventriculare).
Tulburari de ritm supraventriculare (fibrilatia atriala).
Anevrisme ventriculare sau de aorta.
Diabet zaharat netratat.
Boli acute febrile (se modifica metabolismul cardiac pe aceeasi cantitate de O2).
Stress emotional mare care creste cantitatea catecolaminelor (fac vasoconstrictie).
Valori ale tensiunii arteriale diastolice mai mari sau egale cu 120 mm Hg si de tensiune
arteriala sistolica mai mari sau egale cu 200 mm Hg.