Sunteți pe pagina 1din 1

ROMANE ,, ISTORICE Planuri narative. Relatie istorie fictiune. Particularitati stilistice.

e. Viziune baroca Unul dintre cele patru romane asa zise istorice ale lui Jos Saramago este ,, Anul mortii lui Ricardo Reis, incadrandu se in aceasta categorie, avand urmatoarele elemente care fac trimitere la istoricitate: Ricardo Reis asista la instalarea dicaturii fasciste in Portugalia, aparitia Statului nou, dominat de cultul personalitatii lui Salazar, dictatorul, iar Europa era framantata in acea perioada a anuilor 1935, 1936 de diverse razboaie civile. Este prezenta in text ideea de politie politica internationala, in episodul in care Reis este ,,invitat de o insitutie a statului opresiv sa dea diverse detalii despre calatoria efectuata din Portugalia in Brazilia. Asistam ca cititori la invadarea vietii private a protagonistului, drept care evident nu este respectat intr-un regim totalitarist. Este suspus unui interogatoriu crunt, i se insinueaza diverse, iar functionarul dorea sa afle toate detaliile plecarii sale, motivele intoarcerii, pe cine a avut ca si prieteni, dar si cu ce s-a indeletnicit pe unde a umblat.Insa, Ricardo nu se pierde cu firea si scapa cu brio de falsitatea insinuariilor. Planul istorico politic se insereaza gradual, treptat in cel fictional, de exemplu, intervine episodul in care la hotelul unde era cazat protagonistul, apar refugiatii spanioli care sunt extrem de galagiosi. Ricardo Reis citeste mereu presa pentru a se mentine in tema cu noile schimbari politice, insa este un spectator de la distanta, iar ziarele citite le daruia celor doi batrani care stateau vesnic afara pe banca, jucand sah, barfiind si citind, sub ocrotirea statuii poetului national. Reis e dincolo de istorie, o contine in sine, dar o si depaseste, deci fictiunea este la fel de importanta precum istoria. Planul istoric nu este de sine stator, ci se insereaza, infiltreaza, contamineaza cu cel fictional, deci exista mereu acest joc al planurilor narative, prezent in toate romanele de acest tip, prin instalarea unei rupturi, clivaj in mijlocul realului, fapt ce chestioneaza raportul de presiune, metamorfoza, anamorfoza reciproca intre om si lume, relatia, imposibilitatea, cat si posibilitatea insertiei creatorului intr-o noua lume care se ideologizeaza, contureaza progresiv. Dupa prima faza a romanului, cea istorica, in care vocea narativa e impartiala, rece se face o trecere subtila inspre o perspectiva subiectiva, in care frazele arborescente ale autorului ofera cai spre alte romane ale lui Saramago, spre poemele lui Camoes, chiar incipitul si finalul romanului demonstreaza o simetrie, insa una pe dos, baroca, versul fiind rasturnat, Teritoriile se contopesc intre ele, datorita viziunii baroce care impanzeste textul. Fantoma lui Pessoa, prietenul lui Reis, decedat, ajunge sa-l viziteze, deci se instaureaza un joc al dublului, viata-moarte, cei doi impartasindu-si atat inconsistenta, cat si consistenta. Reis se afla la limita dintre actiune si non-actiune, profitand de iresponsabilitatea conferita de artisticitatea spiritului sau. E un solitar, un melancolic, adora plimbarile pe strazile labirintice, din ultimul sau an de viata, labirintica, pe harta Lisabonei, labirintica, care e reprezentata in mic de tabla de sah si de imaginea recurenta a cartii The god of labyrinth. Barocul scriiturii mai poate fi captat prin faptul ca holul hotelului, care i-a fost camin eroului 3 luni, este impanzit de oglinzi care captau figurile personajelor in fiecare milisecunda, imagine care se putea multiplica la infinit, refelectandu-se dintr-o oglinda in alta, prin magia catoptricii. Un alt tribut platit barocului ar fi ca in incipit Reis seamana impecabil cu taximetristul, Portugalia fiind tara in care chipurile se amesteca, se dubleaza si multiplica, portughezii fiind caracterizati de-a adanca melancolie.