Sunteți pe pagina 1din 16

SINGUR PE LUME DE HECTOR MALOT

S-a nascut si a trait in Franta (1830-l907).


Desi a facut studii de drept, a scris proza si dramaturgie.
Romanul Singur pe lume,aparut in 1878, este una dintre cele mai citite si
mai indragite scrieri din literatura pentru copii.

Pana la opt ani, Remi credea ca are si el o mama si un tata ca toti copiii.Si-a
petrecut acesti primi ani ai copilariei intr-un sat sarac,numit
Chavanon,inconjurat de dragostea blandei Barberin.Pe cel pe care-l credea
tata nu-l vazuse niciodata pana acum.Stia doar ca lucreaza ca pietrar la Paris
si ca trimite din cand in cand sotiei sale o anumita suma de bani.
Intr-o zi din septembrie, mama sa adoptiva a primit o veste proasta:sotul ei
fusese ranit,ramasese schilod si deschisese un proces impotriva patronului
sau,cu gand sa fie despagubit.Acum ii cerea sotiei sa vanda vaca,principala
sursa de hrana din casa,pentru a avea cu ce tine procesul.Femeia n-avu
incotro si facu dupa voia barbatului.
Dupa un timp,batrana si copilul se trezira pe neasteptate in casa cu Jerome
Barberin.Aflara ca pierduse procesul si ca nu mai ramasese cu nici un
ban.Situatia familiei era disperata.
Chipul aspru al acestui barbat de vreo 50 de ani ,dar mai cu seama purtarea
sa dura il inspaimantara pe copil.Neputand sa doarma,Remi auzi fara voie ca
cei doi nu erau parintii sai,asa cum crezuse pana atunci.Cu vorbe aspre si cu
batai in masa,Barberin ii reprosa nevestei sale ca nu a instrainat copilul pe
care ,cu opt ani in urma,pe cand avea doar cinci-sase luni, il gasise
abandonat pe o strada din Paris,infasat in scutece scumpe.Jerome ,ajuns
atunci cu el la Politie,s-a angajat ca sa-l creasca el,mai ales ca acasa avea pe
propriul sau fiu,cam de aceeasi varsta.Nu bunatatea,ci gandul ca va putea
mai tarziu sa obtina bani buni de la parintii bogati ai copilului abandonat l-a
facut pe Barberin sa-l adopte.Propriul copil n-a avut viata lunga,caci a murit
in curand,asa ca femeia Barberin i-a devenit proaspatului venit in familie din
doica o adevarata mama,indragindu-l ca pe propriul ei fiu.
Barberin ,nemilosul tata, s-a hotarat sa scape acum de copilul acesta,care
devenise o povara prea mare pentru saracia in care traia.Voia sa vorbeasca
mai intai cu primarul,pentru ca Remi sa fie dat la un centru pentru copiii
abandonati sau,cel putin ,sa primeasca un ajutor pentru intretinerea lui.
In drum spre primar,s-a abatut pe la cafeneaua din sat.Copilul se afla cu
el.Impartasind gandul sau unui cunoscut cu care bea,cuvintele sale fura
auzite de un barbat venerabil aflat in apropiere.Copilul fu impresionat de
infatisarea lui:Era un batran cu barba alba,imbracat in niste haine

ciudate,cum nu mai vazusem.Pe parul lui,cazut in lungi plete pana pe


umeri,purta o palarie inalta,de postav cenusiu,inzorzonata cu pene verzi si
rosii.O blana de oaie,cu blana inauntru,ii strangea mijloculsemana cu unul
din sfintii de lemn ai bisericii noastre.Intelegand cum stau
lucrurile,Vitalis,caci asa il chema pe acest batran,ii propuse lui Barberin sa i-l
dea lui.Dupa indelungi negocieri,in urma carora primi douazeci de
franci,Barberin se hotari sa faca targul.Cu aceasta ocazie ,Remi afla ca Vitalis
era insotit de cateva animale dresate de el,cu care dadea spectacole
ambulante prin sate si orase.Asa isi castiga traiul zilnic.Animalele erau:o
maimuta pe nume doamna Inimioara si trei caini:domnul Capi(cel mai
destept),galantul Zerbino si o catea,doamna Dolce.
*
Adnotari
Remi,desi mic,era un copil harnic.Mama Barberini ii daduse un colt de
gradina si Remi il ingrijea cu pasiune:adunasem o suma de plante,de ierburi
si de muschi,pe care-l smulsesem de prin paduri sau de pe langa paraie,pe
cand pasteam vacan-avea pretentii de gradina frumoasa,cu alei presarate
cu nisip,cu pajisti tunse si cu razoare inflorite.Trecatorii nu se opreau sa se
uite la ea,peste gardul de maracini,dar,asa cum era,avea meritul si farmecul
ca era a mea;munca mea,averea mea.O potriveam pe placul meu si,cand
venea vorba de ea,de cel putin douazeci de ori pe zi,ii ziceam gradina
mea.Remi era si un copil extrem de sensibil si delicat cu cei care-l
iubeau.Astfel,si-a procurat de la cineva samanta de napi straini,care faceau
roade dulci comestibile,si a semanat un coltisor,bucurandu-se de pe acum de
surpiza pe care i-o va face mamei.
*
Toate gandurile si sperantele copilului s-au naruit insa,caci, a doua zi ,a
trebuit sa plece cu Vitalis. Acesta era un om bun la suflet si a inteles durerea
copilului,incercand sa-l mangaie cu cuvinte potrivite,spunandu-i ca oricum ar
fi trebuit sa plece la casa celor abandonati , asigurandu-l ca el nu-i bate pe
copii si ca se va simti bine in tovarasia elevilor sai.Avea dreptate.
Au pornit la drum.Incetul cu incetul,Remi a ajuns sa-l cunoasca indeaproape
pe stapanul sau.S-a dovedit ca Vitalis a facut tot ce-i posibil pentru ca Remi
sa depaseasca despartirea de mama Barberin : i-a cumparat haine si
incaltari,ii vorbea cu blandete,il incuraja.Mai mult decat atat,de la stapanul
sau a invatat primele lectii de cinste si demnitate.De exemplu,intr-una din
zile ,nu mult dupa despartirea de mama sa adoptiva,Zerbino,unul dintre
caini,iesise pe furis si Vitalis il zari cu o coaja de paine in gura.Iata cum a
reactionat stapanul:
- O sa mai vorbim noi,domnule Zerbino.
Eu uitasem furtul;dar la-mpartirea a patru paini,l-am vazut pe Zerbino
ghemuindu-se.Vitalis si eu stam amandoi alaturi,pe cate-un snop de fan;intre
noi,Inimioara;in fata,erau insirati cei trei caini:Capi si Dolce,cu ochii

stapanului,iar Zerbino cu botu-n jos si cu urechile pleostite.


- Sa iasa afara hotul !a poruncit stapanul;sa se duca-ntr-un colt si sa se culce
nemancat.
Imediat Zerbino si-a lasat locul si,mergand mai mult de-a busilea,s-a ascuns
intr-un colt aratat de stapanul sau,unde s-a varat aproape tot intr-un maldar
de iarba,asa incat nu-l mai vedem,dar l-auzeam sufland tanguios.
Pentru copilul rupt de mama sa,catelul Capi a insemnat foarte mult.Inzestrat
cu sensibilitate si inteligenta,cainele i-a stat alaturi chiar din primele zile.Iata
o scena greu de uitat:
Pe cand cugetam astfel,cu inima rupta si cu ochii plini de lacrimi,am simtit
un suflu cald trecandu-mi pe fata.Am intins mana si am dat peste parul lanos
al lui Capi.Se apropiase binisor de mine,mirosindu-ma,si respiratia lui mialerga pe obraz si prin par.Ce voia?Sa se culce si el pe fan,lipit de mine si sami linga prieteneste mana.Miscat de dezmierdarea lui,m-am saltat putin si lam sarutat pe botul rece.Drept multumire,si-a inabusit un tipat,apoi si-a pus
laba-n mana mea si n-a mai miscat.Am uitat atunci si osteneala si
necazurile.Gatul inclestat mi s-a destins si-am respirat;nu mai eram
singur;aveam un prieten.
In alt loc,copilul marturiseste: Caci era foarte destept Capi; si pricepea,si te
facea sa-l pricepi.Multi ziceau ca nu-i lipsea decat graiul;dar eu credeam
altfel:ca numai in coada lui era mai mult spirit si elocventa decat in limba si
ochii multor oameni.Oricum,vorba n-a fost niciodata necesara intre noi
doi,caci,cum ne-am vazut,ne-am si inteles.
Vitalis il cumparase pe Remi pentru a-i fi de ajutor in reprezentatiile sale,asa
ca n-a trecut mult timp si remi afla ca va avea si el un rol in spectacolele ce
vor urma.Vitalis a inceput sa-l invete cum sa interpreteze rolul pe care i-l
rezervase,cu mare rabdare, laudandu-l cand reusea ,dar staruind ,cu
exigenta,atunci cand era nevoie.
Am ramas inmarmurit ce bun si ce rabdator era stapanul meu.In satul
meu,altfel se purtau oamenii cu dobitoacele:numai cu batai si-n ocari le
duceau.El insa ,cat a tinut repetitia,nu s-a suparat o data; o data n-a ocarat.
-Ia loc!Inca o data!atat ne zicea el aspru,cand nu faceam bine.Foarte
rau,Capi!Si mai rau,Inimioaro!Si-atata tot.
-Ei!m-a intrebat el dupa repetitie.Crezi c-o sa-nveti sa joci teatru?
-Nu stiu.
-Nu-ti place?
-Ba da!..
-Atunci,o sa-nveti.Esti si destept si cu luare-aminte;mai punand supunerea,o
s-ajungi departe.Ai vazut cainii mei?Maimuta e poate mai vioaie si mai
inteligenta,dar e indaratnica;d-aia invata usor si uita repede.Si-apoi,niciodata
nu face cu drag ce-i cer;e tot gata pe cearta;dar nu ma supar,fiindca asa-i e
firea.Maimuta n-are,ca cainele,constiinta datoriei si asta o face

inferioara.Pricepi?
-Da.
-Fii dar cu luare-aminte,fii blajin si fa cat poti de bine ce trebuie sa faci.Intrasta sta viata.
Tot vorbind astfel,am indraznit sa-i spun ca ce ma mirase mai mult la
repetitie era neclintita lui rabdare,si cu cainii,si cu mine.Atunci a zambit usor
si mi-a raspuns:
-Se cunoaste c-ai trait tot cu taranii,care cred ca animalul trebuie dus cu
bata.Mare greseala!Nu faci nimic cu raul si faci mult,daca nu tot,cu
binele.Eu,fiindca nu ma supar niciodata,d-aia fac ce vreau cu dobitoacele
mele.daca le-as fi batut,ar fi fost fricoase si frica slabeste inteligenta.Siapoi,infuriindu-ma eu insumi,n-as fi ce sunt si n-as fi castigat statornica
rabdare,care mi-a atras increderea ta,caci sa stii de la mine ,cine invata pe
altii,se-nvata si pe el.Cate lectii am dat eu cainilor,tot atatea mi-au dat si ei
mie.Eu le-am dezvoltat inteligenta,ei mi-au format caracterulInchipuie-ti ca
eu,invatand pe Capi,m-as fi lasat in voia supararii.ce-ar fi facut el?Ar fi luat si
el obiceiul sa se supere,adica m-ar fi imitat,si,imitandu-ma,s-ar fi inrait.D-aia
cainele e mai totdeauna oglinda stapanului.Spune-mi ce caine ai,ca sa-ti
spun cine esti.Talharul are drept caine o fiara;hotul,un hot;taranul,un
coltat;iar omul bun si cinstit are un caine bland.
Darul de pedagog talentat al lui Vitalis se remarca si in imprejurarile in care
acesta se straduia sa-l invete sa scrie si citeasca pe Remi:
A doua zi,in mers,l-a vazut aplecandu-se si luand de pe drum,un colt de
scandura,cam plin de praf.
-Uite cartea pe care o sa-nveti sa citesti!
Carte,scandura?M-a uitat la el,sa vad daca rade de mine;si,fiindca nu
zambea,mi-am intors ochii la scandura.
-Te framanti!mi-a zis el razand.
-Daca-ti razi de ine.
-Deloc!Batjocura poate indrepta o fire stricata;dar fata de un om simplu,e o
prostie.Asteapta s-ajungem acolo,la pomiii aia.O sa ne odihnim si vei vedea
cum vreau eu sa te-nvat carte,pe bucata asta de lemn
Atunci,Vitalis a scos briceagul si a incercat sa crape din scandura o aschie
cat se putea mai subtire.Izbutind,a netezit-o intai pe amandoua fetele si apoi
a taiat-o in vreo douasprezece bucatele,deopotriva de mari.
Nu-l pierdeam din ochi,dar,cu toata incordarea mintii mele,nu intelegeam
deloc cum vrea el sa faca din lemnele alea o carteUnde erau foile?Si unde
erau liniile?
-Pe fiecare din aceste bucatele de lemn,a inceput el,voi sapa maine,cu varful
briceagului,o litera din alfabet.vei invata astfel forma literelor si,cand vei
sti ,bine de tot,asa incat sa le cunosti numaidecat,cum te-ai uita la ele,le vei
impreuna unele cu altele,pentru a forma cuvinte,iar cand vei forma orice
cuvant ti-o spune eu,atunci vei sti sa citesti in carte.
Ca sa-l faca sa invete,Vitalis nu se sfia sa-l mustre:
Mai dobitoc ca dobitoacele,treaca-mearga in piese!imi zicea tot el;da-n
lume e rusine!

Si-atat m-a durut,ca m-am pus cu toata inima si,pe cand bietul caine
ramasese cu scrisul numelui,tragand din alfabet cele patru litere din cuvantul
Capi,eu am ajuns in sfarsit sa citesc!
..
Nu semana deloc educatia mea cu a altor copii care n-au altceva de facut
decat sa-nvete si care totusi se plang ca n-au vreme.E adevarat insa ca in
munca e ceva mai insemnat ca vremea:e staruinta pe care-o pui.Nu un ceas
cu nasu-n carte iti baga lectia in cap,ci vointa de-a invata.
Sensibilitatea si atasamentul fata de Vitalis ies in evidenta in imprejurarea in
care Vitalis vrea sa-l invete notele si sa cante.
-Iti place sa m-auzi cantand?
-O!Foarte mult!..Nici nu-ti inchipui cat!Si privighetoarea canta frumos;dar
mie mai mult imi placi dumneata.Si-apoi,nu e totuna.Cand cantu
dumneata,faci cu mine ce vrei;imi vine si sa plang si sa rad.Cand canti ceva
duios,parc-as fi langa mama,parca o vad acasa,desi nu pricep cuvintele
cantecului,fiindca sunt italienesti.
Mai tarziu ,marturiseste ca a avut mare noroc sa invete un mestesug caci
mi-a ajutat sa lupt cu multe lovituri darze si dureroase care s-au napustit mai
tarziu asupra-mi.
Drumurile facute alaturi de Vitalis si de trupa lui l-au calit fizic,dar au
insemnat enorm pentru imbogatirea experientei lui de viata,cunoscand
oameni si locuri variate.
Acelasi Vitalis l-a invatat geografie si istorie ,dandu-i sfaturi intelepte:
deschide ochii,uita-te si invata.Cand te-ntorci,cand vezi ceva nedeslusit,daca
ai ceva de intrebat,nu te sfii sa ma-ntrebi il indemna Vitalis.Iar cu alta
ocazie, pentru a-i da incredere in puterile sale si in viitor,i-a spus:Sa mai stii
ca,daca esti azi pe cea din urma treapta a vietii,poti,daca vrei,sa te urci pana
sus.Atarna oarecum de imprejurari,dar depinde foarte mult de tine.
Remi se atasase profund de mentorul sau:Traiam aceeasi viatanici un tata
nu m-ar fi ingrijit mai bine.Ma-nvatase sa citesc,sa cant,sa scriu si sa
socotesc.In colindele noastre,isi petrecea vremea dandu-mi lectii pe geruri
ma luase sub plapuma lui.Pe calduri mi-ajuta sa duc boarfele care mi se
cuveneau.La masaori imi da ce era mai bun,ori imparteam deopotriva.E
adevarat ca ma tragea uneori de urechi,dar binisor,parinteste,si urechile nu
ma puteau face sa-i uit ingrijorarile,sfaturile si toate dovezile de dragoste pe
care mi le daruise de cand eram impreuna.Ma iubea si il iubeam.
Intr-o alta imprejurare,copilul a avut prilejul sa cunoasca o alta fateta a
personalitatii stapanului sau:era un om demn ,inzestrat totodata cu un
ascutit simt al dreptatii.Astfel,intr-o localitate din Franta,un politist i-a
poruncit sa puna botnite cainilor.Lui Vitalis i s-a parut o mare
nedreptate,atata vreme cat cainii,bine dresati,nu deranjau pe nimeni,asa ca
nu s-a conformat,dimpotriva , l-a ironizat si l-a infruntat pe fata.In urma

acestei confruntari,Vitalis a fost condamnat la doua luni de inchisoare.


Remi este pus,pentru intaia oara,in fata unei confruntari directe,de unul
singur,cu viata.Singura cale de a supravietui era sa dea spectacole,in
continuare,cu trupa de necuvantatoare.Parasind in graba acea localitate cu
ghinion,Remi a avut de infruntat clipe grele:nu aveau hrana,dintr-un sat a
fost alungat si numit cersetor,micile lui spectacole nu se bucurau de
prezenta indestulatoare,Zerbino a furat o bucata de carne dintr-o gospodarie
si altele.Norocul insa i-a suras,caci,in pragul disperarii,ajuns pe marginea
unei ape,cunoscu pe Arthur,un copil bolnav,silit sa stea tot timpul culcat.El
se afla pe o luntre,alaturi de mama sa,doamna Milligan.Auzindu-l cum canta
si cunoscandu-i apoi pe actorii care-l insoteau,doamna Milligan i-a propus lui
Remi sa-l insoteasca pe Arthur,pe luntre,ca sa-i tina de urat.Bucuria lui Remi
a fost fara margini.
Mai tarziu a aflat ca doamna Milligan era englezoaica si ca ramasese
vaduva,Arthur fiind singurul ei copil.Mai avusese unul,dar acesta disparuse
,la varsta de sase ani,in imprejurari misterioase ,si n-a mai stiut nimeni de
el.Cercetarile erau in grija unui cumnat,domnul James Milligan,dar acesta se
pare ca avea ciudate interese,caci,daca fratele sau murea fara copii,el il
mostenea.Totusi,domnul James nu l-a mostenit pe fratele sau,deoarece
doamna Milligan a mai nascut un baiat,pe Arthur.Era ingrijit cu toata daruirea
de mama lui,dar suferea de coxalgie,o boala a oaselor de la picioare.
Pe parcursul zilelor petrecute alaturi de Arthur si de mama lui,trupa a fost
mai fericita ca niciodata.Au calatorit pe Garona,apoi pe Ron si pe Loire.Ce
frumos era pe apa!Caii tropaiau pe drumul de alaturi si,fara sa
simtim,lunecam usor la valeEu,aplecat peste parapet,ma uitam la plopii
care se inaltau mandri,tremurand,in racoarea diminetii,frunzele lor
fricoase.Sirul lor,aliniat pe mal,tesea o deasa perdea verde,care ne oprea
soarele,dand drumul numai unei lumini usoare,cernuta de ramuri.Ici si
acolo,apa se innegrea,parca ar fi acxoperit adanci
prapastii,alteori,dimpotriva,se asternea ca o panza stravezie,prin care se
vedeau pietre lucii si ierburi catifelate.
*
Nota.Exista in acest voiaj un episod splendid:cel in care Remi reuseste sa-l
faca pe Arthur sa invete o fabula:
-As vrea,dar nu pot.
M-am apropiat,ca sa-i raspund.
-Nu e asa de grea fabula.
-Ba da,e foarte grea.
-Eu,ascultand-o ,am invatat-o.
Si,fiindca radea cu neincredere,am adaugat:
-Vrei s-o spun ?

-Nu,fiindca nu se poate.
-Cum nu se poate!Sa-ncercam.Ia cartea.
A luat-o si am inceput sa recit,numai in trei sau patru locuri am gresit.
-Asa e,o stii,mi-a zis el mirat.
-Nu bine,dar,a doua oara,n-as mai gresi.
-Ei,cum ai invatat-o?
-Am ascultat pe mama dumitale,cand o citea,dar am ascultat-o bine,cu luareaminte,fara sa ma uit pe alaturi.
S-a inrosit si a intors capul.Apoi,dupa o nu prea lunga rusinare,mi-a zis:
-Pricep,si o sa ma silesc s-ascult si eu asa.dar tot nu inteleg cum ai pastrat
atatea vorbe,care in mintea mea se-ncurca.
Cum?Nu stiam,fiindca nu ma gandisem.M-am silit insa a-i explica,lamurinduma in acelasi timp si pe mine.
-despre ce e vorba in fabula ?De un miel.Incep dar prin a ma gandi la miel.Pe
urma,ma-ntreb ce fac mieii?Fabula zice:Mieii sedeau linistiti intr-o stana.Ii
vad dar culcati si dormind,deoarece sunt sub paza,si,vazandu-i astfel,nu-i
mai uit.
-Da,si eu ii vad.Unii albi,altii negri,oi si miei,si vad si stana ingradita cu gard.
-Va sa zica,n-o s-o mai uiti ?
-A,nu!
-De obicei,cine pazeste mieii?
-Cainii.
-Si cand n-au nevoie sa-i pazeasca,fiindca nu sunt in primejdie,ce fac cainii ?
-N-au ce face.
-Pot,dardorm.prin urmare,zicem:cainiii dormeau.
-Asa e,e foarte usor.
-Vezi ca e usor?Acum,mai departe.Afara de caini,cine mai pazeste inca oile?
-Pastorul.
-Si cand papstorul n-are treaba,ce face ?
-Canta din fluier.
-Il vezi ?
-Il vad.
-Unde?
-La umbra unui ulm.
-E singur ?
-Nu,cu alti pastori vecini.
_Asadar,daca vezi mieii,cainii si pastorul,trebuie sa poti recita fara greseala
inceputul fablei.
-Da,poate.
-Ia incearca.
Auzindu-ma cum ii explic si cum ii dovedesc ca e usor sa inveti o lectie,care
ti se parea grea,Arthur s-a uitat la mine si,miscat si sfios,parca n-ar fi fost
convins de adevarul spuselor mele,dar nu s-a codit mult si a inceput:
-Mieii sedeau linistiti intr-o stana,cainii dormeau,iar pastorul,la umbra unui
ulm,canta din fluier,cu alti pastori vecini.
Si,batand zburdalnic din palme,a strigat:

-Stiu!Stiu!Fara nici o greseala!


-Vrei sa-nveti si restul tot asa ?
-Da!Cu dumneata invat!Ce bine o sa-i para mamei!
Si s-a pus sa-nvete si restul,cum invatase inceputul.In nici un sfert de
ceas,stia perfect fabula si,tocmai cand cand o repeta farar greseala,a venit
maica-sa.
Intai s-a suparat vazandu-ne impreuna,caci credea ca ne jucam,dar Arthur i-a
taiat vorba strigand:
-Stiu,mama!Stiu!El m-a invatat!
Doamna Milliganse uita la mine mirata si sigur ca m-ar fi intrebat cum,daca
baiatul n-ar fi inceput,de bunavoie,sa repete fabula,si a spus-o toata,pana la
urma,vesel si mandru ca n-a gresit.
Pe cand spunea,eu ma uitam la maica-sa.fata i se luminase de-un zambet si
ochii parca ar fi vrut sa planga,dar,fiindca tocmai atunci s-a aplecat spre
copil,sa-l ia in brate si sa-l sarute,nu stiu bine daca a plans.
-Ce proaste sunt cuvintele!zicea el.Nu inseamna nimic ,dar lucrurile le vezi,si
asta m-a facut Remi sa vad:pastorul si fruierul.Cand ridicam
ochii,invatand,nu ma mai gandeam la ce ma inconjoara,si vedeam pastorul
si-l auzeam cantand.Vrei sa-ti cant ce canta?
Si i-a cantat,in englezeste un cantec trist.
De data asta,mama sa plangea de-a binelea si,cand sa- ridicat,i-am vazut
lacrimile pe obrajii copilului.sa- apropiat de ine si mi-a strans mana,cu a sa
duiosie,ca m-a miscat.
-Bun baiat esti!mi-a zis ea.
*
Intre Remi si Arthur se lega o stransa prietenie,ca intre frati.Viata pe luntre
curgea in liniste si indestulare,fara nicio grija,in mijlocul unor oameni
buni,inconjurat de dragoste,asa cum nu mai fusese de multa vreme.
Cele doua luni de inchisoare ale lui Vitalis trecura insa.Desi doamna Milligan
si mai ales Arthur staruira din toata inima sa ramana cu ei,Remi,credincios
stapanului sau iubit,le spuse ferm ca trebuie sa plece.Doamna Milligan ii
promise insa ca va scrie o scrisoare lui Vitalis,invitandu-l pe luntre,pentru a-i
propune sa-l lase pe Remi in grija ei.
Vitalis a raspuns chemarii doamnei Milligan,dar nu i-a acceptat
propunerea.Nu voia ca Remi sa ajunga jucaria unui copil bolnav.Si apoi,il
iubea si voia sa fie mereu alaturi de el.
Prin urmare,Remi fu nevoit sa se desparta de Arthur si de mama lui si sa se
avante din nou,alaturi de Vitalis ,in vartejul vietii .
Tinta stapanului era sa ajunga la Paris,caci numai acolo puteau juca si
iarna.Frigul si viforul i-a prins insa pe drum.Surprinsi intr-un loc pustiu,se
adapostira intr-o coliba dintr-o padure.In jurul lor urlau lupii,iar ei erau
uzi,flamanzi si infometati.Zerbino si Dolce,mai prostuti,se repezira afara,dar
fura sfasiati de lupi.Din cauza frigului,Inimioara capata pneumonie si,cu toata
ca, ulterior ,intr-un sat invecinat,Vitalis a convins un doctor s-o trateze,mica

maimuta muri.
Vitalis era disperat.Trupa era sfaramata si nu mai avea nici un ban.Cu mari
dificultati ajunsera ei trei,Vitalis,Remi si Capi, in Paris.Cu doata durerea din
suflet,Vitalis ii spuse lui Remi ca trebuie sa se desparta;nu mai era capabil
sa-l intretina.Se hotarase sa-l dea,pe timpul iernii ,in grija unui patron,unde
urma sa cante,impreuna cu alti copii,la harpa.El urma sa dea lectii de muzica
toata iarna si sa pregateasca alti doi caini,ca sa intregeasca trupa.
Zis si facut.Patronul se numea Garofoli,un individ care s-a dovedit ca nu este
altceva decat un monstruos traficant de copii sarmani si orfani,pe care ii
punea sa cerseasca,exploatandu-i,batandu-i si infometandu-i.Remi se ingrozi
de ceea ce vazu acolo.Un singur lucru bun se petrecu in scurta perioada cat
a stat la Garofoli:l-a cunoscut pe Mattia,un copil bolnavicios si slab,dar
prietenos si inteligent.
Norocul lui Remi fu sosirea neasteptata a lui Vitalis,care,vazand ce se
intampla,l-a smuls imediat pe Remi din locul acela groaznic.
Din nou pe drumuri.In drum spre o cariera din afara orasului,loc unde s-ar fi
putut odihni si dormi,gerul si oboseala cumplita ii biruira.Vitalis isi gasi
moartea,dar Remi scapa cu viata doar pentru ca,fiind mai tanar,corpul lui
rezista pana a doua zi dimineata,cand fu descoperit in poarta unei familii de
francezi.Capi era alaturi de el si il incalzise cat a putut. Mai tarziu a aflat ca
acei francezi se ocupau cu cultivarea si vanzarea zarzavaturilor.
Remi a avut noroc ,pentru ca a dat peste oameni binevoitori si milosi,care lau ingrijit pana si-a revenit. Mai mult decat atat,Acquin, stapanul casei,caruia
toti ii spuneau mos Petre, afland ca ramasese singur pe lume,doar cu Capi si
harpa,ii propuse sa ramana in familia sa,cu conditia sa-si castige hrana
muncind alaturi de toti ceilalti. Remi fu de acord.
Doamna Acquine murise dupa nasterea ultimului copil,o fetita pe nume
Liza.Aceasta era o fetita inteligenta,blanda si extrem de sensibila,pe care o
iubeau toti,dar muta.Se alesese cu acest handicap pe cand avea patru ani,in
urma unei crize,dar doctorii au spus ca isi va reveni mai tarziu,probabil tot in
urma unei emotii puternice.Familia mai cuprindea doi baieti si o fata de
paisprezece ani,cea mai mare dintre ei si cea mai chinuita,pentru ca povara
gospodariei cadea pe umerii ei slabuti.
Un comisar care cerceta imprejurarile mortii lui Vitalis afla de la Remi,printre
altele,de Garofoli.Trimise un agent,insotit de Remi, la Garofoli si atunci s-a
aflat cine era de fapt Vitalis.Numele sau adevarat era Carol Balzani si fusese
un vestit cantaret,cu succese nemaipomenite.La un moment dat,in plina
glorie,a ramas fara voce.Cuprins de disperare,si-a schimbat numele si s-a
ascuns de cei pe care-i cunostea,ajungand in cele din urma comediant.
Din nenorocire,nici in aceasta familie primitoare n-a putut ramane prea
mult.O grindina cumplita a sfaramat serele si a distrus complet recolta,
lasandu-l pe bietul mos Petre lipsit de orice mijloace de existenta.Asta pentru
ca el cumparase gradina in rate si acum,neputand plati ratele,pierdea

totul.In plus,trebuia sa faca si puscarie pentru neplata datoriei.Stapanul lua


atunci o hotarare dramatica:ii incredinta pe copii rudelor sale apropiate,iar
pe Remi fu nevoit sa-l lase in voia soartei.
Remi ramase iar singur pe lume.Hotararea lui era sa inceapa din nou sa
cante.Si-a procurat o harta si,pe cand se pregatea sa paraseasca Parisul,a
dat intamplator peste Mattia,copilul cu care se imprietenise in scurta sedere
la Garofoli.Afla de la acesta ca crudul patron este inchis,pentru ca a omorat
in bataie pe unul dintre copii.Mattia era si el pe drumuri,aproape
cersind,avand asupra sa doar o vioara la care tinea ca la ochii din cap.Se
ruga de Remi sa-l ia cu el,iar acesta, induiosat,accepta.In curand,constata cu
mirare ca Mattia este un copil extrem de talentat,care stia sa cante bine la
mai multe instrumente.Cei trei alcatuiau acum o echipa redutabila si
incepura sa castige bani ,atat cat sa nu mai simta grija zilei de maine.
Dornic s-o vada pe doica lui iubita,lui Remi ii veni in minte gandul sa-i
cumpere o vaca.Incepura sa stranga cu grija banii necesari.Intre timp,se
abatura pe la unul dintre baietii lui mos Petre,Alexe, care lucra acum alaturi
de un unchi al sau in mina.
Au stat cateva zile acolo,dar,in ajunul plecarii,Alexe s-a intors de la lucru cu
mana julita rau si cu un deget strivit.Unchiul era disperat,caci nepotul era cel
care impingea vagonetul cu carbuni si nu avea cine sa-l
inlocuiasca.Remi,indatoritor,se angaja sa-i tina locul lui Alexe pana ce acesta
se va vindeca.
A inceput sa lucreze in mina.Ghinionul a facut ca,a doua zi de lucru sa se
produca o explozie,care a antrenat dupa sine o inundare masiva a
galeriilor.Multi au murit.Remi si cu cativa mineri se refugiara intr-un cotlon
ingust,sub un clopot de aer,aflati la circa treizeci de metri adancime.Erau ca
intr-o cusca,ingropati de vii ,cu putine sperante de salvare .Remi si ai sai au
trecut prin clipe ingrozitoare.Pentru Remi a fost o noua experienta de viata
,un prilej de a cunoaste firea oamenilor in imprejurari limita.Unii si-au pierdut
cumpatul,incaierandu-se sau jelindu-se,altul a refuzat sa imparta cu ceilalti
hrana pe care o avea la el.Un miner ,uriasul Compeyrou , cuprins de
remuscari in fata mortii iminente,recunoscu o fapta josnica pe care o
comisese mai de mult:furase un ceas,dar in locul sau era inchis un
nevinovat.Asemenea clipe dezumanizeaza pe cei mai slabi.Remi se dovedi
un copil puternic si curajos:il salva de la inec pe mesterul care cazuse de pe
firida unde statea si reusi sa si pastreze cumpatul pana la urma.Tot el a fost
cel care a inotat pana la capatul galeriei in care se aflau,strigand la cei de
sus.
In cele din urma,aproape de limita rezistentei,fura salvati.Statusera sub
pamant doua saptamani.Intalnirea cu Mattia este emotionanta:
-Eu,spunea Mattia,nu te-am crezut mort!Nu stiam de ce vei iesi la
vreme,dar eram sigur nu te-ai lasat ineculuiSi mereu intrebam:Cat poate

trai cineva nemancat? Cand o sa fie gata tunelul?Dar nimeni nu-mi


raspundea cum vroiam.Tocmai cand ti-a strigat numele,tocmai atunci mi-am
dat drumul plansului si am plans ca un nebun de bucurie.
Au pornit iar la drum.Cu o parte din bani,Mattia lua cateva lectii de muzica
de la un priceput muzician si capata de la acesta o carte pretioasa de
muzica.
In sfarsit,stransera suma de bani necesara cumpararii unei vacute.Chiar
cumparara vaca,dar trecura prin emotii puternice ,caci vaca,speriindu-se de
trombonul lui Mattia,a luat-o la fuga si era cat pe ce s-o piarda.Ba ,pe
deasupra, fusesera acuzati ca ar fi furat-o.In cele din urma,dupa cateva zile
de cercetari,marturiile celor care l-au cunoscut pe Remi l-au salvat si si-a
putut continua drumul.
Ajunsi la doica,ii daruira nepretuita vaca,ceea ce o facu pe batrana sa planga
de bucurie.
Aici afla ca familia sa il cauta.Un domn ii daduse bani lui Barberin si acesta
se dusese la Paris sa-l caute pe baiat.
Remi se hotari sa plece si el la Paris.Se desparti de doica,fagaduind sa-i dea
o multime de daruri dupa ce si va gasi familia bogata.Doica i-a raspuns cu
intelepciune:Tot vaca va pretui mai mult,baiete,si nu ma vei ferici
bogat,cum m-ai fericit acum,sarac.
Trecand prin localitatea unde se afla Liza,ii luara o papusa frumoasa si se
intalnira cu aceasta.
La Paris aflara ca Barberin murise bolnav,la un spital.Remi constata ca
batranul nu lasase nici o scrisoare si nici o vorba cuiva.Visul regasirii familiei
sale parea spulberat.
O anunta pe doica de moartea barbatului,iar aceasta ii raspunse,alaturand si
scrisoarea pe care i-o scrisese barbatul ei inainte de moarte.Din
scrisoare,Remi a aflat o adresa din Londra unde,chipurile, s-ar afla avocatii
insarcinati cu cautarea lui Remi.
Remi nu mai statu pe ganduri.Hotari sa plece la Londra.Mattia si Capi il
insoteau pretutindeni.Luara vaporul si ajunsera in cele din urma la
Londra.Gasira si strada cautata.La adresa stiuta gasira trei barbati.Afland
despre ce e vorba,unul dintre ei i-a spus ca,intr-adevar,familia sa il cauta si
ca numele sau este Driscoll,ca al tatalui sau.
Mai tarziu,Remi suferi un sir de deceptii cumplite,caci constata , incetul cu
incetul,singur,dar si datorta spiritului de observatie si intuitiei lui Mattia,ca de
fapt intrase intr-o familie de hoti.Membrii familiei se ocupau cu vanzarea
unor marfuri furate.Fata de Remi scornisera o poveste din care se desprindea
ca o rivala a sotiei sale,ca sa se razbune ca n-a fost ea cea luata de sotie ,i-a
furat copilul nascut de abia sase luni si l-a abandonat pe o strada din
Paris,unde a fost gasit apoi de Barberin.De soarta copilului ar fi aflat cu putin
timp in urma,de la aceeasi femeie ,care ,fiind pe patul de moarte,isi
marturisise fapta.

Desi aflase totul despre obiceiurile noii familii,din spirit de solidaritate si din
devotament filial,a ramas mult timp alaturi de aceasta.Nu-ti dau voie sa
vorbesti de rau de bunicul si de mama mea ,pe care trebuie sa-i respect si
sa-i iubesc!,i-a spus odata Remi lui Mattia,care-i atrasese atentia asupra
comportarii parintilor sai si a bunicului sau.A admis doar sugestia prietenului
sau de a trimite o noua scrisoare doicei sale,pentru a afla exact imprejurarile
in care a fost gasit si hainele in care era imbracat.
Doica i-a scris si a aflat din scrisoarea de raspuns ca,atunci cand a fost gasit,
era imbracat in hainute scumpe,pe care inca le-a pastrat,cu gandul ca-i vor
folosi candva.Nu era insemnat nici un lucru,dar pieptarasul era taiat intr-un
colt,semn ca acolo ar fi fost un semn.
Pe Mattia il puneau pe ganduri anumite nepotriviri:parintii lui de acum nu
erau deloc bogati,asa cum parea sa rezulte din hainele pe care le avea cand
a fost gasit,ba chiar traiau in mizerie;fetele si baietii din aceasta familie,deci
fratii sai,aveau cu totii parul blond,pe cand Remi nu era;toti se purtau urat cu
el,desi le era frate.In afara de asta,Remi avu ocazia sa-l vada pe Capi cu o
pereche de ciorapi in gura:fusese invatat si el sa fure.Remi s-a infuriat si i-a
spus tatalui ce-a vazut, insa acesta a dat de inteles ca n-a fost decat o gluma
si a promis ca,de-acum inainte , Capi nu va iesi decat cu Remi si cu Mattia.
Intr-o buna zi,Mattia surprinse o intalnire a tatalui sau cu James
Milligan,unchiul lui Arthur,din care afla ca acest unchi planuia in continuare
sa mosteneasca averea fratelui sau mort,dorind moartea lui Arthur .
Deocamdata Remi nu avea dovada suprema a imposturii .El si cu Mattia
munceau din nou pe strazile Londrei,dand reprezentatii si castigand bani,pe
care ii imparteau cu noua sa familie.Intr-una din zile,Mattia il recunoscu
printre membrii unei trupe rivale pe Bob,un negru cu care se imprietenise pe
cand era la Paris.
Desi era convins ca tatal sau vindea marfuri furate,inca ezita sa l
paraseasca,dar o anumita imprejurare, care avu loc cu ocazia unor alergari
de cai ,il convinse.Cu ocazia acestor manifestari,se organizau adevarate
sarbatori si targuri unde se vindea multa marfa.Toata familia era prezenta
pentru a castiga bani,fie din negustorie,fie din reprezentatiile date de Remi si
Mattia.Intr-o seara ,tatal lui Remi ii daduse dispozitie sa nu-l mai ia a doua
zi pe Capi,caci are nevoie de el sa-i pazeasca marfurile de hoti .Baiatul fu de
acord,fara sa banuiasca nicio clipa ca tatal sau il va folosi ca sa-l pazeasca
de fapt pe el si pe un alt copil al sau in timp ce furau dintr-o biserica.Hotii au
fugit,dar Capi a fost prins.Ghinionul (sau norocul) a facut ca Remi sa dea a
doua zi peste Capi,legat si dus de un gardist.Cainele il recunoscu pe data si
se repezi la el. Gardianul a dedus ca Remi este stapanul cainelui si l-a
arestat,ducandu-l la inchisoare.
Mattia impreuna cu Bob au reusit sa-l elibereze pe Remi,trimitandu-i un
bilet,prin care era indemnat sa sara,la o anumita ora dupa plecare, din trenul
care il ducea la o alta inchisoare,acolo unde trebuia sa se pronunte
verdictul.Remi le urma sfatul si reusi sa scape,intalnindu-se apoi cu prietenii

sai, care erau in apropiere,dar si cu Capi,pe care tot cei doi il suflasera de
langa politistul care il pazea.
Planul lui Bob era ca cei trei,Remi,Mattia si Capi ,sa se deplaseze la malul
marii,intr-un mic port,de unde puteau sa se imbarce pe o nava condusa de
fratele lui Bob ,nava care facea curse regulate spre Franta.
Totul decurse normal si cei trei ajunsera,in cele din urma,in Franta.Hotarara
sa se deplaseze pe marginea apelor importante si a canalelor,cu speranta ca
vor da de doamna Milligan si de Arthur.
Inainte de asta insa ,Remi se hotari sa treaca pe la matusa care o avea in
grija pe Liza,fetita muta pe care o indragise atat de mult.
Cand ajunsera,in sfarsit ,la acea casa,aflara de la o vecina ca matusa,in urma
mortii sotului sau,plecase in Egipt,sa creasca copiii unei cucoane, si ca pe
Liza o incredintase tocmai doamnei Milligan,care cauta un copil cu care sa se
joace Arthur.De la aceeasi vecina ,copiii aflara ca doamna Milligan se
indrepta catre Elvetia.Mergand pe firul apei,dadura de Lebada,vasul
doamnei Milligan,dar fara nimeni pe bord.Aflara ca ocupantii lui luasera o
caleasca pentru a se deplasa in Elvetia ,ca sa petreaca vara acolo,pe
marginea unui lac de langa orasul Vevey.
Se indreptara catre Elvetia si ajunsera in acea localitate,dar nu stiau unde
locuieste doamna Milliga,asa ca se apucara sa caute strada cu
strada.Dadeau reprezentatii in continuare,pentru a se putea intretine.O
data,cantand pe o strada,auzira cu surprindere cum,din spatele unui
zid,cantoneta lor era repetata cu un glas ciudat de catre cineva.Intreband
cine este dincolo de zid,glasul acela straniu l-a strigat pe
Remi.Inmarmuriti,copiii alergara in jurul zidului si dadura peste Liza.In
sfarsit,o gasisera.Mai mult decat atat,se intamplase si o minune.Fata,din
cauza emotiei puternice,isi recapatase glasul.Prin ea ajunsera la cei iubiti,dar
in preajma lor se afla insusi unchiul James Milligan.Dandu-si seama ca era
periculos sa se infatiseze acum in fata doamnei Milligan,copiii amanara vizita
pentru a doua zi.Atunci ii destainuira acesteia tot ce stiau.Doamna Milligan ii
puse la adapost pe copii si lua legatura cu avocati priceputi.Dupa cateva
zile,doamna Milligan l-a intampinat pe Remi spunandu-i:
-Avenit timpul sa-ti iei locul care ti se cuvine.
Locul?Care loc?Am cascat ochii,ca sa-i arat ca nu pricep nimic.A deschis
atunci o usa si a intrat cine?Doica,avand in brate niste haine de copilNici
nu le-a pus bine pe o masa ,ca am si luat-o in brate,inabusind-o de
bucurie,pe cand stapana dadea feciorului un ordin,din care n-am auzit decat
James.
James a fost invitat in camera,iar doamna Milligan i-a spus tot ce aflase.Omul
din Anglia caruia James i-l incredintase candva pe Remi,dupa ce-l

furase,fusese prins si marturisise tot ce stia.Rufele,pastrate de doica


Barberin erau dovada suprema. James,furios,parasi pentru totdeauna casa
doamnei Milligan.
Au trecut opt ani.Remi s-a mutat in Anglia,insotit de nelipsitul sau prieten
Mattia.Cei doi baieti ,alaturi de Arthur, au crscut si au studiat cu profesori
angajati de doamna Milligan.Remi a mostenit un castel si isi scrie romanul
vietii sale nemaipomenite.Mattia a devenit un muzician vestit,iar Arthur s-a
inzdravenit si acum,aflat la varsta maturitatii ,o curteaza pe Cristina,sora lui
Mattia,sperand sa se casatoreasca cu ea.
In partea finala a romanului ii aflam pe toti prezenti la botezul baiatului lui
Remi.Sotia sa nu este nimeni alta decat Liza,fata plapanda si blanda pe care
a iubit-o dintotdeauna.Iar cea care il ingrijeste pe copilul sau este chiar doica
sa iubita ,venita de departe,din satul ei din Franta, ca sa stea langa Remi si
familia lui.
La aceasta petrecere,doamna Milligan i-a invitat si pe Bob,ajuns mare
organizator de spectacole in Anglia,si pe fratele sau,capitanul de nava.Capi
este si el prezent,desi de-abia se mai taraste de batranete.A reusit,cu toate
puterile lui slabe ,sa se ridice in picioare si sa stranga,la sfarsitul petrecerii,o
suma de bani de la invitati,cu care Remi si-a propus sa puna temelia unei
case de ajutor pentru bietii cantareti de strada .Lipsea doar Vitalis,pe care
toti l-au pomenit cu respect,si caruia Remi ii ridicase un monument la Paris,
in cimitirul Montparnasse.
INTREBARI SI SARCINI FORMATIVE
1.Care credeti ca sunt cauzele nenorocirilor lui Remi ?
R.Lacomia si rautatea oamenilor (domnul Barberin,
Garofoli,familia Driscoll, James Milligan);o societate in care
domnea injustitia;nesansa.
2.Ce trasaturi morale fac din Remi un copil exemplar ? Dati
exemple potrivite.
R.Prietenie (pentru Arthur,Mattia);recunostinta (fata de
mama Barberin si fata de Vitalis);blandete si dragoste
pentru animale si,in general,fata de napastuitii
sortei;rabdare si perseverenta;respect si devotament pentru
parinti (fie ei matusa Barberin , familia Driscoll sau
adevarata mama);daruire pentru cei dragi ;darzenie si curaj
s.a.
3.Cine credeti ca a avut rolul cel mai important in formatia
pozitiva a lui Remi ? Descrieti-l pe scurt.
R.Vitalis:bland, cinstit,atasat de animale,exigent cand
trebuie,dar si binevoitor,demn,generos etc.
3.Ce moment/momente ale naratiunii v-a/v-au impresionat in

chip deosebit si de ce ?

Singur pe lume
de Hector Malot
- rezumat -

De opt ani, Remi traieste la buna mama Barberin la Chavarron, in


masivul central, dar atunci cand sotul acesteia, Jerome, zidar la Paris, revine
acasa ranit (in urma unui accident) si ruinat, copilul afla ca mama Barberin
nu este mama sa adevarata si ca, de fapt, este un copil abandonat. Ca sa
supravietuiasca, Barberin (Jerome) va vinde mai intai vaca Roussette si apoi
il inchiriaza pe Remi pentru 40 de franci unei trupe de actori ambulanti
conduse de un anume Vitalis.
Acesta da reprezentatii cu cainii sai savanti, Capi, Dolce si Zerbino si cu
maimuta Joli-Coeur pentru a-si castiga existenta. In timpul unei reprezentatii
la Toulouse, Vitalis este arestat si inchis pentru doua luni.
Remi se trezeste singur cu animalele si este invitat de doamna
Mulligan si de fiul sau paralizat Arthur, un tanar englez bolnav, care
calatoreste cu mama sa la bordul Lebedei, o ambarcatiune amenajata pentru
croaziere.
Lui Remi i-ar placea sa ramana cu ei, dar cele doua luni au trecut si
Vitalis isi reia drumul cu trupa sa. In timpul unei furtuni de zapada, doi dintre
caini sunt ucisi de lupi si maimuta moare.
In drum, el il intalneste pe Mattia, la ingrozitorul Garrofoli - hot de copii
si sef al unei bande de falsi infirmi.
Apoi, la Paris, Vitalis moare de frig si Remi este primit la un gradinar
din Gentilly, care are doi baieti si doua fete, dintre care una, Lise, este muta.
Remi se indragosteste de Lise, care sta la capataiul lui mai multe zile, in
timpul unei congestii pulmonare. Remi si Capi raman la gradinar pana cand
acesta este inchis. Fratii si surorile sunt separati.
Trezindu-se singuri, Remi si Capi trebuie sa-si castige existenta si-si
reiau meseria de actori ambulanti.
Ei se reintalnesc cu Mattia, care l-a ucis pe Garrofoli pentru a evada si
care va deveni pentru Remi ca un frate. Fiind un bun muzician, el intra in
trupa.

Ca sa supravietuiasca, Remi merge sa-l viziteze pe unul din fratii Lisei


si il inlocuieste ca miner. Intr-o zi mina este inundata, dar Remi si alti cativa
gasesc o punga cu aer si supravietuiesc sub pamant paisprezece zile. In cele
din urma sunt salvati.
Remi si Mattia cumpara o vaca pentru mama Barberin si aceasta ii
povesteste lui Remi ca un barbat a venit sa-l caute pentru a-l duce la
adevarata sa familie. Remi, Mattia si Capi pleaca atunci la Paris pentru a-l
cauta pe Barberin, dar acesta este mort si cei doi copii si cainele trebuie sa
plece in Anglia.
Aici, sunt dati familiei Driscoll, care pretind a fi parintii lui Remi, dar
care, de fapt, sunt niste tainuitori. Remi, Mattia si Capi raman la ei pana in
ziua cand Mattia aude o discutie intre dl Driscoll si unchiul lui Arthur
Mulligan, dl James Mulligan. Acesta din urma vrea sa-l ucida pe Arthur pentru
a putea fi el mostenitorul familiei.
Dupa ce este aruncat in inchisoare pe nedrept, Remi fuge cu un vapor
in Franta impreuna cu Mattia si Capi. Apoi, strabatand toate fluviile in
cautarea dnei Mulligan si a lui Arthur, ei ii regasesc in Elvetia impreuna cu
Lise, care isi recapatase graiul.
Doamna Mulligan ii destainuie lui Remi ca este fiul ei. Luat chiar de la
nastere de langa mama sa, lady Mulligan, de unchiul sau, James Mulligan,
care dorea mostenirea fratelui sau mort, Remi a fost dat lui Jeroboam
Driscoll, care fusese platit sa-l faca sa dispara. Dar Driscoll l-a incredintat pe
Remi cuplului Barberin.
Anii au trecut si Remi s-a casatorit cu Lise, au avut un copil si s-au
mutat in Anglia. Mattia a devenit un mare muzician.