Surprindere strategica, esec informativ.

Inaltul Comandament German devanseaza

atacul sovietic - 22 iunie 1941 (2)
Constantin Corneanu,

Maresalul G. K. Jukov isi aminteste in memoriile sale faptul ca seful GRU, generalul-locotenent Filipp I.
Golikov, a prezentat conducerii statului sovietic si Marelui Stat-Major, la 20 martie 1941, un raport in care erau
expuse variantele directiilor posibile ale loviturilor trupelor germane in cazul atacarii URSS. GRU indica data
de 20 mai 1941 ca fiind ziua inceputului ofensivei germane impotriva Uniunii Sovietice.
,,Ceea ce a fost trecut cu vederea in informatiile noastre - marturisea Pavel A. Sudoplatov - a fost forta calitativa
a tacticii Blitzkrieg-ului. Credeam ca, daca va izbucni razboiul, nemtii vor incerca mai intai sa puna mana pe
regiunile noastre din Ucraina, care erau bogate in produse alimentare si materii prime. Stiam din jocurile lor
militare, strategice ca un razboi prelungit ar fi cerut resurse economice suplimentare. Aceasta a fost marea
greseala: GRU si NKVD nu au prevenit Statul Major ca scopul armatei germane, atat in Polonia, cat si in Franta
nu fusese sa puna mana pe teritoriu, ci sa distruga puterea militara a armatei inamice".
Maresalul G. K. Jukov avea sa scrie referitor la atacul ,,prin surprindere" al Wehrmacht-ului: ,,Pericolul
principal pentru noi a constat nu in faptul ca nemtii au trecut frontiera prin surprindere, ci in faptul ca noi am
fost surprinsi de forta de atac a Armatei germane; ca noi am fost surprinsi de superioritatea de sase pana la opt
ori a fortelor lor pe directiile hotaratoare; ca am fost surprinsi de amploarea concentrarii trupelor lor si de
puterea atacului lor". Pe 17 iunie 1945, un grup de anchetatori militari sovietici au desfasurat un interogatoriu al

feldmaresalului W. Keitel care avea sa declare: ,,Afirm ca masurile pregatitoare desfasurate de noi in primavara
anului 1941 au avut caracterul unor pregatiri defensive in cazul unei ofensive a Armatei Rosii. Astfel, tot
razboiul in Rasarit, in mare masura, poate fi numit preventiv. Noi ne-am gandit...sa preintampinam ofensiva
Rusiei Sovietice si, cu o lovitura neasteptata, sa nimicim fortele sale armate. In primavara anului 1941 mi-am
format o parere clara: concentrarea de trupe rusesti si ofensiva lor ulterioara asupra Germaniei ne-ar pune intr-o
situatie extrem de critica din punct de vedere strategic si economic...In primele saptamani, Germania ar fi fost
pusa deja in conditii extrem de nefavorabile".
,,Pericolul principal pentru noi a constat nu in faptul ca nemtii au trecut frontiera prin surprindere, ci in
faptul ca noi am fost surprinsi de forta de atac a Armatei germane" - Maresalul G. K. Jukov
Fortificarea noilor teritorii URSS (1939)
La inceputul lunii aprilie 1941, Biroul de Analiza-Sinteza al Serviciului Special de Informatii, Sectia Frontul de
Est, a inaintat conducerii statului roman un amplu documentar intitulat ,,URSS-1941. Sinteza asupra pregatirii
de razboi". Informatiile cuprinse in acest document evidentiau faptul ca Marele Stat-Major sovietic a dispus,
dupa campania din Finlanda, organizarea unitatilor dupa modelul german, continuand a introduce in armata
numai elementele fidele regimului si comunismului, dupa o foarte amanuntita selectie. Manevrele militare
sovietice din vara si toamna anului 1940, si cele din primavara lui 1941 au avut in atentie instruirea in cat mai
bune conditii a unitatilor si subunitatilor. ,,La 18 aprilie 1941 - marturiseste Pavel Sudoplatov -, am semnat o
directiva catre toate rezidenturile din Europa, cu ordinul de a se activa toate retelele si liniile de comunicatie
pentru starea de razboi. GRU a trimis avertismente similare retelelor sale din Europa. (...) Imi dadeam seama de
pericolul unei provocari sau al unui conflict militar, dar nu prevedeam magnitudinea invaziei totale care a
urmat. Aveam sentimentul ca eram, totusi, capabili sa controlam evenimentele".
Ca urmare a Pactului Ribbentrop - Molotov, URSS a anexat, in toamna lui 1939, noi teritorii, astfel incat zona
de siguranta organizata mai inainte s-a extins cu 200-300 km. Noile teritorii erau parca facute sa usureze
apararea zonei: paduri, dealuri, mlastini, rauri cu debit din abundenta si maluri inalte, iar in Ucraina apuseana rauri tumultuoase de munte, cu maluri abrupte. Reteaua de drumuri era slab dezvoltata. Din 6.696 km de cale
ferata, doar 2.008 erau cu linie dubla, dar si acestea aveau o capacitate de trafic mica, putand fi facute lesne
impracticabile. In anii '30, de-a lungul frontierei vestice a Uniunii Sovietice, au fost realizate 30 de raioane
fortificate care au primit denumirea neoficiala de Linia Stalin. Aceasta era imposibil de invaluit, deoarece
flancurile ei coincideau cu tarmul Marii Negre si al Marii Baltice, nefiind construita chiar pe granita, ci in
adancimea teritoriului sovietic.

Puscasi sovietici in pozitie de aparare

La 11 ianuarie 1939, NKVD-ul RSS Ucrainene a informat CC al PC Ucrainean despre conditiile precare ale
Zonei Fortificate Kiev unde din cele 257 structuri, numai cinci erau pregatite pentru actiuni de lupta, astfel incat
amplasamentele de mitraliera nu dispuneau de echipament special, precum comunicatii, protectie antichimica,
apa, incalzire, lumina etc. Pentru 175 din cele 257 de structuri, relieful natural limita orizontul de tragere iar
dispozitivele de etanseizare ermetica pentru ambrazurile mitralierelor datau din perioada 1920 - 1920. Zona
Fortificata Tiraspol si Zona Fortificata Moghilev-Iampolski prezentau si ele numeroase deficiente. In noiembrie
1939, dupa obtinerea unor noi teritorii in Vest, vechile zone fortificate au fost desfiintate, echipamentul a fost
trimis spre depozitare, iar personalul redistribuit.
Pe 26 iunie 1940, s-a emis un nou Ordin privind construirea unei noi linii de rezistenta: Linia Molotov.
Guvernul sovietic v-a adopta o hotarare, pe 25 mai 1941, in baza careia s-a trecut la reconstruirea si dotarea cu
armament a ,,vechilor" zone fortificate. Operatiunea trebuia incheiata pana la data de 1 octombrie 1941. In
revista Voenno Istoriceskij Jurnal (nr. 4 din 1989) a fost publicat un tabel cu situatia existenta la 1 iunie 1941 si
care releva faptul ca numarul total de cazemate construite era de 332 in toate cele patru zone fortificate ale
Frontului de Vest, iar pana la 22 iunie 1941 aveau sa fie gata 505 cazemate. Fostul locotenent I. N. Sveikin din
Batalionul 18 Artilerie-Mitraliori din Zona-Fortificata Brest marturiseste: ,,Calitatea si dotarea cu armament a
cazematelor era mult mai buna in comparatie cu cea a vechilor cazemate. Acolo, la un batalion erau intotdeuna
patru tunuri, iar restul armamentului erau mitraliere. Aici multe dintre cazemate (45% din numarul total - M. S.)
aveau cate unul sau doua tunuri, cuplate cu mitraliere. Tunurile actionau semiautomat. Tuburile cartuselor trase
cadeau in niste puturi speciale in afara cazematelor, ceea ce era foarte comod. Armele erau prevazute cu aparate
optice foarte bune...".
Elementul surpriza: atacul aviatic

In opinia lui Victor Suvorov, intrarea in dispozitiv de lupta, in secret, a cinci corpuri de armata pentru desant
aerian, in aprilie 1941, toate infiintate in raioanele vestice ale URSS, corespunde scopului suprem pentru care
sunt folosite aceste trupe: un atac surprinzator combinat cu un atac al aviatiei asupra aerodromurilor inamicului.
Corpurile de armata pentru desant aerian aveau artilerie suficient de puternica si chiar batalioane de tancuri
amfibii usoare. Ele au fost infiintate la o asemenea distanta de granita incat puteau fi lansate in teritoriul
inamicului fara o rebazare suplimentara, fiind concentrate in paduri. Uniunea Sovietica dispunea, in 1938, de
sase brigazi aeropurtate iar una dintre acestea a fost angajata in luptele cu japonezii, din 1939, din Manciuria
. ,,De altfel, desi la intrarea in cel de-Al Doilea Razboi Mondial Uniunea Sovietica avea cinci corpuri de
desant aerian pregatite pentru lupta si alte trei in curs de operationalizare, utilizarea lor efectiva in
teatrele de operatii nu a fost proportionala cu dimensiunea dezvoltarii lor, la fel si rezultatele obtinute in
confruntarile in care s-au angajat. Desi Stalin intentiona sa aiba pregatite zece corpuri de desant aerian
pentru <<marea ofensiva eliberatoare>>, sovieticii nu au folosit la potentialul preconizat trupele
aeropurtate, in primul rand din cauza lipsei unei forte aviatice capabile sa transporte si sa sustina
operatiile aeropurtate la mare distanta, dar si pentru ca au considerat ca fiind mult mai eficienta
utilizarea grupurilor de luptatori bine instruiti, lansati prin parasutare in spatele dispozitivului inamic,
pentru actiuni de cercetare si diversiune de tip comando", opineaza istoricul militar Mircea Tanase.
Biroul Contrainformatii din Sectia a II-a a Marelui Cartier General roman constata, la 24 iulie 1941, dupa o
analiza a activitatii parasutistilor sovietici in primele zile ale razboiului, ca ,,Armata Rosie a fost printre primele
armate care au urmarit sa dea o intrebuintare militara posibilitatii de a cobori din avion cu parasuta. Lansarea cu
parasuta fusese decretata in URSS ca sportul cel mai de seama si mai staruitor incurajat de catre stat si
initiativele particulare".
Revista Romania Aeriana (Anul X, nr. 3/1936), referindu-se la parasutismul sovietic, aprecia ca, in URSS,
existau 20.000 de parasutisti amatori, care au executat 800.000 de salturi din turnuri special construite si 16.000
de salturi din avion in cursul anului 1935. In cadrul Asociatiilor ,,Ossoaviakin" erau inscrisi, in 1936, 1.406.000
de tineri care practicau parasutismul sportiv servind, astfel, drept baza de recrutare pentru viitoarele trupe
aeropurtate sovietice. Serviciul Special de Informatii a comunicat Conducatorului Statului roman, la inceputul
anului 1941, ca in URSS ,,se acorda o mare atentie unitatilor de parasutisti si transporturilor aeriene", in
procesul de reorganizare al armatei sovietice, si ca ,,s-a marit numarul unitatilor de parasutisti, ajungandu-se la
concluzia ca aceasta arma noua va avea de jucat un rol decisiv in operatiunile viitoare".
Pe 22 iunie 1941, Luftwaffe a actionat impotriva URSS cu 22 grupe de avioane de vanatoare (66 de escadrile)
care insemnau 1.036 de avioane, in timp ce Fortele Militare Aeriene (FMA) ale URSS aveau 64 de regimente de
avioane de vanatoare (320 de escadrile), in structura regiunilor militare din Vest, adica 4.200 de avioane de
vanatoare. Aviatia Flotelor mai numara inca 763 de avioane de vanatoare. Uriase rezerve de avioane si aviatori
se aflau in spatele frontului, astfel incat, spre exemplu, pe 25 iunie 1941, FMA ale Frontului de Vest au primit in
subordine doua divizii de aviatie (circa 300 - 400 de avioane) transferate din interiorul Uniunii Sovietice, iar pe
9 iulie 1941 au mai fost dislocate inca 452 de avioane pentru completarea pierderilor. La 22 iunie 1941 se aflau
in serviciul activ 11.500 de avioane de vanatoare.
,,Operatiunea in adancime" si ,,armata de soc"
Totodata, existenta unei Flotile de Razboi a Dunarii, dupa 29 iunie 1940, avea sa se constituie intr-un pericol
mortal pentru Germania. In caz de razboi, ar fi fost de ajuns ca aceasta sa inainteze 130 km in susul fluviului si
podul strategic de la Cernavoda s-ar fi aflat in raza tunurilor sovietice, ceea ce ar fi putut sa intrerupa transportul
petrolului din regiunea Ploiesti in portul Constanta. Un avans de 200 km in amonte al Flotilei de Razboi a
Dunarii si cel de Al III-lea Reich ar fi fost pus intr-o situatie de exceptie. Intre antrenamentele Corpului 14
infanterie pentru debarcarea de pe vasele Flotilei Dunarii, ale Corpului 3 desant aerian de pe avioane si
planoare, ale Corpului 9 infanterie speciala, adus in secret din Zacaucazia in Crimeea, desfasurate in cooperare

cu vasele de razboi ale Flotei Marii Negre, se poate face o legatura, avand in vedere ca sunt legate intre ele prin
loc, timp si scop.

Artileristi sovietici in lupta cu tancurile germane

Baza strategiei sovietice a constituit-o teoria ,,operatiunii in adancime" (teoria loviturii prin surprindere, in
adancime si in locul cel mai vulnerabil), precum si teoria ,,armatei de soc", instrumentul prin care pot fi date
asemenea lovituri. Armatele de soc se formeaza numai in scopul solutionarii problemelor ofensive, avand in
componenta si artilerie, si infanterie, ca sa distruga apararea inamicului, 1-2 corpuri de armata mecanizate,
fiecare cu 500 de tancuri - in scopul unei lovituri in adancimea inamicului. La 21 iunie 1941, toate armatele
sovietice de la frontiera cu Germania si Romania, de asemenea Armata 23 sovietica de la granita finlandeza se
inscriau in standardul armatelor de soc, desi nu purtau, formal, aceasta denumire. ,,Concentrarile de trupe rusesti
ne indicau - scria Maresalul Mannerheim in memoriile sale - ca riscam un atac bruscat. Pentru a para, trebuia sa
veghem mai intai ca apararea sa fie intarita in sectoarele cele mai expuse (...) impotriva noastra aveam mai mult
decat cele 16 divizii pe care le puteam convoca printr-o mobilizare generala. Daca se tinea cont si de unitatile
blindate de care dispuneau rusii si de faptul ca vecinatatea Leningradului permitea o concentrare rapida si
imperceptibila de trupe in sectorul litoralului Golfului Finic, disproportia fortelor aparea intr-o lumina si mai
cruda".
,,Inca din 1939, URSS poseda de 200 ori mai multi parasutisti decat toate celelalte tari luate laolalta" germanul Werner Maser
Sub acoperirea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941, in Carpatii Orientali va incepe desfasurarea Armatei 18
sovietice, intre Armatele 12 (vanatori de munte) si 9 (de suprasoc). Atacul german din 22 iunie 1941 a
impiedicat desfasurarea acestei Armate 18 sovietice. Trupele destinate Frontului de Sud aveau sa fie transferate
in Bielorusia, chiar si Armata 19 sovietica, cu diviziile sale de vanatori de munte. Acolo era si Armata 21

vanatori de munte, inutila, neadaptata pentru lupta in mlastina si care va pieri, dupa 22 iunie 1941. ,,Inca din
1939 - aprecia germanul Werner Maser in lucrarea Der Wortbruch. Hitler, Stalin und der Zweite Weltkrig
(Calcarea cuvantului. Hitler, Stalin si Al Doilea Razboi Mondial) -, URSS poseda de 200 ori mai multi
parasutisti decat toate celelalte tari luate laolalta. Trupele de graniceri ale NKVD erau intens pregatite
pentru trecerea fluviilor sau unor cursuri de apa mai mici. Nici una din cele 65 de divizii blindate nu era
antrenata pentru aruncarea in aer a podurilor in caz de retragere, dar fiecare din ele cuprindea
batalioane de pontonieri pregatite spre a inlocui eventualele poduri distruse pe teritoriul inamic,
sprijinind astfel inaintarea, iar efectivele lor erau mai mari decat trupele similare din toate celelalte
armate reunite".
,,Razboiul de agresiune e inevitabil"
In ziua de 5 mai 1941, Stalin a tinut un discurs strict secret in fata absolventilor a 16 Academii Militare ale
URSS si noua facultati militare din institutiile de invatamant superior civile, conducerii politice superioare a
tarii si corpului de comanda al Armatei Rosii. Referindu-se la acest discurs, ramas secret pentru multi
contemporani, la vremea lui, Grigore Gafencu scria: ,,Aceste vorbe <<secrete>> incredintate ofiterilor, si
care cadrau atat de putin cu masurile tot atat de <<secrete>> luate de guvern, demonstrau nu numai
dualismul actiunii care conducea afacerile, dar si grija avuta de conducatorii sovietici de a nu lasa ca
moralul trupelor sa fie influentat de concesiile pe care se credeau obligati sa le faca in domeniul politic".
Stalin a luat din nou cuvantul la banchetul dat, dupa ceremonia absolvirii, la Kremlin, unde a tinut sa sublinieze
ca ,,a inceput era expansiunii prin forta", iar ,,poporul trebuie educat sa accepte ideea ca razboiul de
agresiune este inevitabil". Seful serviciului de informatii ,,Armate Straine Est" (Fremde Heere Ost/FHO) din
cadrul OKH si-a informat superiorii de faptul ca Stalin era ,,foarte beat" si ca ,,a proferat amenintari de razboi la
adresa Germaniei".

Coloana de blindate germane inainteaza in stepa ruseasca

Planul de campanie intocmit de Marele Stat-Major sovietic, asa-numitul ,,Plan Jukov" (15 pagini), prevedea o

lovitura ,,preventiva" impotriva fortelor militare germane din Polonia si Prusia Orientala. Generalul G. K. Jukov
propunea o lovitura prin surprindere pentru a preintampina si a nimici Wehrmacht-ul, nelasandu-se astfel
germanilor initiativa de a actiona. Inamicul trebuia sa fie devansat in desfasurare si atacat cand inca se afla in
curs de concentrare si nu isi constituise frontul, nu organizase cooperarea intre genurile de arma. Armata Rosie,
conform planului Jukov, trebuia sa strabata toata Polonia, de la est la sud-vest, sa ajunga la granitele Germaniei,
apoi sa cucereasca Prusia Orientala. Generalul G. K. Jukov condusese, in perioada 23 - 31 decembrie 1940, in
cursul unui mare ,,joc de razboi" operativ-strategic, pe harta, fortele invadatoare (,,albastrii"), in timp ce fortele
sovietice (,,rosii") erau condusi de generalul-colonel D. G. Pavlov, viitorul comandant al Regiunii Militare Vest,
in acele momente sef al Directiei Principale de Tancuri si Autoblindate a Armatei Rosii.
Exercitiul s-a desfasurat in prezenta lui Stalin si a membrilor Biroului Politic al CC al PC (b) al URSS. In urma
exercitiului operativ-strategic din 23 - 31 decembrie 1940, de la Moscova, generalii din grupa lui D. G. Pavlov
au fost recompensati:
1) generalul-colonel I. R. Apanasenko, comandantul Regiunii Militare Asia Centrala, a fost avansat la gradul de
general de armata si a preluat comanda Frontului Extremul Orient, in structura caruia intrau trei armate;
2) generalul-locotenent F. I. Kuznetov, comandantul Regiunii Militare Caucazul de Nord, devine generalcolonel si preia comanda Regiunii Militare Speciale Pribaltica;
3) generalul-locotenent I. S. Konev, comandantul Regiunii Militare Transbaikal, devine comandant al Regiunii
Militare Caucazul de Nord si primeste ordinul de a forma, in secret, Armata 19 sovietica si de a o pregati pentru
a fi transferata in raionul Cerkassi;
4) generalul-locotenent de aviatie P. V. Riceagov devine, dupa exercitiu, loctiitorul Comisarului Poporului
pentru Aparare al URSS.
In urma aparitiei unui articol in Voenno Istoriceskii Jurnal (nr. 2/1992) cu referire la exercitiul din decembrie
1940, P. Bobilev va scrie in Izvestia din 22 iunie 1993: ,,Nici in primul exercitiu tactic, nici in al doilea,
<<Esticii>> nu au avut ca misiune principala apararea frontierelor de vest ale tarii. Important in
exercitiile respective era atacul".
Pregatirea atacului impotriva Germaniei
Victor Suvorov considera ca tema aplicatiei militare din decembrie 1940 - ianuarie 1941, avand in vedere titlul
(Strapungerea unei Zone Fortificate), releva pregatirile care se faceau pentru atacul impotriva Germaniei, mai
exact impotriva Prusiei Rasaritene care era protejata de o linie de fortificatii. La consfatuirea cadrelor superioare
de comanda ale Armatei Rosii, din decembrie 1940, generalul-colonel D. G. Pavlov raporta: ,,Corpurile de
tancuri, sustinute masiv de aviatie, strapung zona de aparare a inamicului, ii distrug sistemul de armament
antitanc, concomitent ii bombardeaza artileria si inainteaza in adancimea operativa. Dupa corpurile de tancuri
vin cu tancurile lor proprii infanteria motorizata si corpurile de puscasi...In conditiile acestor actiuni,
consideram ca minimum doua corpuri de tancuri in directia atacului principal ar trebui sa dea o lovitura
distrugatoare intr-un interval de vreo doua ore si sa cucereasca toata adancimea tactica, circa 30 - 35 km. Acest
lucru necesita utilizarea concomitenta a tancurilor si aviatiei si este perfect posibil, in conditiile noilor tipuri de
tancuri...(...) Eu sutin ca existenta unui mare numar de tancuri grele va ajuta semnificativ artileria si va micsora
consumul de proiectile...".
In perioada 2 - 6 ianuarie 1941 si, mai apoi, intre 8 si 11 ianuarie 1941 se vor desfasura alte doua exercitii
strategico-tactice pe harta in care va fi simulata perioada de inceput a razboiului: varianta atacului ,,Vestului" si
apararea ,,Estului". Generalul-maior V. Zolotariov va consemna in Krasnaia Zvezda, din 27 decembrie 1990, ca
analiza primului exercitiu s-a facut la nivelul conducerii politice superioare a URSS, respectiv Stalin care a
urmarit atent desfasurarea primul exercitiu tactic si ,,s-a convins - scrie fostul ofiter GRU Victor Suvorov - ca in

Prusia Rasariteana se poate impotmoli". Planurile sovietice de pana la venirea lui G. K. Jukov la conducerea
Marelui Stat-Major sovietic, aveau in vedere ca invadarea teritoriului german sa se faca cu ajutorul trupelor
aflate in Bielorusia (Frontul de Vest), secondate de trupele Regiunii Militare Moscova, iar in Pribaltica si in
Ucraina erau pregatite Fronturile de Nord-Vest si Sud-Vest pentru atacuri suplimentare.

Militari sovietici in drum spre linia frontului (iunie 1941)

Generalul G. K. Jukov a propus ca lovitura sa porneasca din intrandurile de la Belostok si Lvov, rezultate in
urma impartirii Poloniei, care permiteau desfasurarea unei operatiuni clasice de incercuire prin atacurile a doua
grupari mobile de invaluire, ceea ce ar fi deschis dintr-o data un evantai de posibilitati. In zona respectiva vor fi
dislocate, de la nord la sud, Corpurile Mecanizate 3, 6, 15, 4 si 8 sovietice. ,,Cele doua proeminente (Belostok
si Lvov - n. n.) se invecineaza in mod inevitabil cu patru <<adancituri>>. De la nord la sud, aceste
<<adancituri>> de la baza proeminentelor se aflau in apropierea oraselor Grodno, Brest, VladimirVolynski, Cernauti. Daca Armata Rosie s-ar fi pregatit sa treaca in aparare, atunci pe <<varfurile
proeminentelor>> ar fi lasat doar un minimum de forte de acoperire, iar unitatile defensive principale ar
fi fost aliniate langa baze, in <<adancituri>>. O asemenea formatie garanteaza evitarea incercuirii
trupelor proprii pe teritoriul proeminentelor, reducerea lungimii frontului de aparare (lungimea bazei
triunghiului este intotodeuna mai mica decat suma celorlalte doua laturi), precum si crearea unei mari
densitati operative in directiile cele mai probabile de atac al inamicului", concluzioneaza istoricul rus Mark
Solonin.
Granita germana avea si ea doua intranduri in partea sovietica, in raioanele Suvalok si Lublin, iar Wehrmacht-ul
se pregatea pentru o manevra asemanatoare. Generalul G. K. Jukov mai planuia o lovitura in directia Romaniei,
propunand sa se desfasoare inca un front in spatele Frontului de Vest, la granita Romaniei, concomitent cu
atacuri ajutatoare dinspre Pribaltica asupra Konigsbergului si lovitura a doua armate de vanatori de munte prin

Carpati. Cu ocazia unei conferinte tinute la Kiev, in primavara anului 1941, discursul lui G. K. Jukov i-a uimit
pe toti cei prezenti prin ideea necesitatii de a se realiza in ofensiva o superioritate de 2 la 1, in forte si mijloace,
nu numai in sectorul loviturii principale, ci in intreaga fasie de ofensiva a trupelor frontului. ,,O aparare - afirma
generalul M. A. Purkaev intr-o expunere, asupra problemelor apararii, tinuta cu acest prilej - care nu-si propune
sa obtina victoria este lipsita de obiect si inutila. Si in aparare trebuie sa asiguram superioritatea asupra
inamicului, dar ea se realizeaza cu totul altfel decat in ofensiva. Aici va fi nevoie, probabil, de si mai multa
iscusinta in executarea manevrei de forte si mijloace". La propunerea generalului G. K. Jukov, Stalin a aprobat
ca sub aparenta unor concentrari de instructie mobile sa fie transferate in Ucraina si Bielorusia, in aprilie - mai
1941, cate doua armate cu efective reduse in scopul intaririi fortelor care acopereau frontiera de stat a Uniunii
Sovietice. Din ordinul lui Stalin au fost intensificate prin toate mijloacele lucrarile pentru constructia
aerodromurilor de baza si de campanie ale aviatiei sovietice.
Pe 12 mai 1941, ambasadorul Germaniei la Moscova, contele von der Schulenburg, telegrafia la Berlin ca Stalin
si-a fixat in domeniul politicii externe un scop de mare importanta, pe care spera sa-l atinga prin forte proprii.
Sinteza informativa a SSI-ului din intervalul 11 - 20 mai 1941 confirma activitatea crescanda a trupelor
sovietice la frontiera, centrul de greutate al acestei activitati deplasandu-se si spre sudul Basarabiei, unde se
observau deplasari de forte, sosiri continue de materiale si exercitii repetate de alarma. Marele Stat-Major
sovietic a emis, la 13 mai 1941, o directiva privind trimiterea de trupe din regiunile militare din interior spre
vest. ,,In total - scria generalul G. K. Jukov in amintirile sale -, in luna mai au fost transferate din regiunile
interioare mai aproape de granitele de vest 28 de divizii de infanterie si 4 comandamente de armata". In
conformitate cu directiva Marelui Stat-Major de la Moscova, comandamentele de campanie ale fronturilor si
armatelor trebuiau sa se stabileasca in punctele de comanda din raioanele de concentrare de la frontiera intre 21
si 25 iunie 1941.

Militari germani intr-o clipa de relaxare

,,Marele Plan"

Pe 15 mai 1941, Stalin a primit spre aprobare un document militar intitulat ,,Proiectul raportului Comisarului
poporului pentru aparare", semnat de catre maresalul S. K. Timosenko si generalul G. K. Jukov, care stabilea ca
primul obiectiv strategic al actiunii Armatei Rosii il constituia zdrobirea fortelor principale ale Wehrmacht-ului
desfasurate la sud de Brest - Debin. Trupele sovietice trebuiau sa ajunga, dupa 30 de zile de lupte, la nord de
aliniamentul Ostroleka - raul Narev - Loveci - Lodz - Kenzburg - Oppeben - Olonanc. Frontul de Sud - Vest
trebuia sa apere frontiera de stat cu Ungaria si Romania in raioanele Cernauti si Chisinau, cu scopul distrugerii
flancului de nord al armatei romane, si iesirea pe aliniamentul raul Moldova - Iasi. ,,Planul operativ al unui
razboi impotriva Germaniei a existat, si el a fost perfectionat nu numai in cadrul Marelui Stat-Major, ci a fost
detaliat si de catre comandantii trupelor si statele-majore ale regiunilor militare de la frontierele de vest ale
Uniunii Sovietice", marturisea maresalul A. M. Vasilievski. Referindu-se la existenta acestui ,,Mare Plan",
istoricul Mark Solonin mentioneaza: ,,(...) toate planurile operative cunoscute reprezinta in realitate unul si
acelasi document, cu unele modificari nesemnificative de la o varianta la alta. Toate variantele Marelui Plan
coincid in privinta atat a continutului, cat si a formularii textului. In al treilea rand, toate variantele, fara
exceptie, reprezinta planul unei operatiuni ofensive dincolo de frontierele de stat ale URSS, iar ca inamic
principal este indicata in mod invariabil, Germania. Actiunile militare pe teritoriul propriu nu au fost studiate
nici macar ca scenarii posibile ale desfasurarii evenimentelor razboiului".
Pe 13 iunie 1941, Agentia TASS va transmite un comunicat in care se declara ca nu exista si nici nu se prevede
vreun fel de concentrare de mari forte militare la frontiera vestica a Uniunii Sovietice. Generalul de armata M.
A. Gareev, loctiitorul sefului statului-major al Fortelor Aeriene ale Uniunii Sovietice, scria, in Krasnaia Zvezda
din 27 iulie 1991, urmatoarele: ,,Directia concentrarii fortelor principale a fost aleasa de comandamentul
sovietic nu in interesul apararii strategice (o asemenea operatiune pur si simplu nu a fost prevazuta si nici
planificata), ci pe baza altor interese...Atacul principal pe directia Sud-Vest trecea prin zona cea mai
favorabila, rupand Germania de principalii sai aliati, de petrol, deplasa trupele noastre in flancul si in
spatele gruparii principale a inamicului...". In interogatoriul l-a care a fost supus de germani, pe 8 august
1942, generalul-locotenent Andrei Andreevici Vlasov, fostul comandant al Corpului 4 Mecanizat sovietic la 22
iunie 1941, la intrebarea despre intentia lui Stalin de a ataca Germania, A. A. Vlasov a declarat ca astfel de
intentii au existat, fara indoiala:
,,Concentrarea trupelor din raionul Lvov indica faptul ca atacarea Romaniei se pregatea in directia surselor
petroliere... Armata Rosie nu era pregatita pentru o ofensiva germana. In pofida tuturor zvonurilor despre
masurile respective promovate de Germania, in Uniunea Sovietica nimeni nu credea in aceasta posibilitate.
Pregatirea rusilor avea in vedere doar propria ofensiva" - generalul-locotenent Andrei Andreevici Vlasov
Sub acoperirea comunicatului Agentiei TASS, din 13 iunie 1941, 114 divizii sovietice, din Primul Esalon
Strategic aflate in adancimea teritoriului regiunilor de la frontiera vestica au inceput sa avanseze spre granita,
desi URSS informase opinia publica internationala ca nu exista si nici nu se prevede vreun fel de concentrare de
mari forte militare la frontiera vestica a URSS. 56 de divizii din esalonul strategic se aflau lipite, deja, de
frontiera de stat, nemaiavand unde sa se deplaseze. Totodata, 77 de divizii din cel de-al doilea esalon strategic
au inceput deplasarea spre vest, sub forma unor concentrari de exercitii. ,,La 13 iunie - scria maresalul Carl
Gustaf Emil Mannerheim -, guvernul sovietic a dezmintit toate zvonurile de razboi, dar, in ciuda acestor
dezmintiri, rapoarte demne de crezut semnalau vaste pregatiri militare la frontiera noastra; in Golful Finic si la
Hanko domnea o vie activitate. Acest lucru ne-a obligat sa mobilizam toata armata de campanie, printr-un ordin
din 17 iunie (1941 - n.n.)". In lunile aprilie si mai 1941, Marele Stat-Major sovietic deplasase, in liniste, din
Extremul Orient spre frontiera de Vest un numar de 28 de divizii, noua comandamente de corp de armata si
patru comandamente de armata. Unitatile trebuiau sa intre in pozitii de lupta in Districtele Militare Speciale
Kiev si Vestic in perioada 1 - 10 iunie 1941. Alte trei armate sovietice din Extremul Orient urmau sa se
deplaseze spre Vest, insa pana la 22 iunie 1941 numai o singura armata ajunsese in apropierea Moscovei.
,,Intarzierea extraordinara in deplasarea acestor forte de acoperire si in dotarea lor cu armamentul,
echipamentele si mijloacele de transport de care aveau nevoie avea sa se dovedeasca un factor crucial in
zilele ce vor urma"

, concluziona fostul ofiter de informatii american David E. Murphy.

(Va urma)