A existat candva,intr-o casuta parasita la marginea lumii...

o masa de lemn
care, la prima vedere, nu se distingea cu nimic in cadrul acelui spatiu
,deoarece era la fel de veche si plina de painjeni ca toate celelalte obiecte ce
pot fi abandonate in acelasi timp cu o locuinta.Pe masa aceea insa era o
candela...o candela in care ultimele picaturi de ulei reuseau inca sa o faca,nu
sa arda,ci sa palpaie din cand in cand,cu intensitate diferita,de la minut la
minut,de la zi la zi.Ea nu stia nici cine a aprins-o,nici de ce era in acea stare si
nici ce putea ea sa faca palpaind doar si incercand din rasputeri sa isi
absoarba ultimele rezerve de ulei...facea asta zilnic,intr-o rutina pe care o
suporta cu stoicism.Intr-o zi de iarna insa,a inceput sa ninga cu putere afara
si candela a avut impresia la un moment dat ca viscolul va deschide usa
casei si ca un vant puternic o va stinge...plina de spaima...nu a mai putut sa
mentina constant jocul pe care il facea in mijlocul mesei de lemn si,intr-un
hazard inexplicabil si-a amplificat pentru o singura secunda dimensiunea
flacarii...a fost insa de ajuns pentru ca perdeaua uscata ce atarna intre masa
si fereastra sa ia foc...pentru ca totul era vechi si uscat,focul s-a raspandit
repede in intreaga camera,iar dupa cateva clipe,au inceput sa arda si sa
cada pilonii care susutineau acoperisul...paradoxul este ca atunci cand s-a
intamplat acest lucru,o ploaie anormala pentru acel anotimp a reusit sa
stinga focul...casa parasita era acum o ruina...insa candela s-a dovedit a fi un
obiect "norocos".Cazuse cumva sub un scaun...nici nu se varsase uleiul,nici
nu se stinsese...si parca nu ar fi fost de ajuns...un cetatean de-al locului,care
vazuse incendiul...a gasit-o si a dus-o acasa la el...era un cetatean
ciudat,pentru ca avea o pasiune pentru candele.In casa lui imensa,in care
totul stralucea la propriu de curatenie,in care nu lipsea absolut nimic,exista o
camera in care colectiona tot felul de candele...o nebunie curata...cat vedeai
cu ochii,candele mici,candele mari,candele vechi,candele noi,candele de
arama,candele de aur,candele frumoase,candele urate,candele de
colectie,candele aproape sparte...nu conta...toate erau acolo,una langa
cealalta,fara o ordine precisa,fara o clasificare anterioara...toate erau acolo si
TOATE ERAU APRINSE.Cand candela noastra a fost asezata intre ele,palpaia
ca si pana atunci,in jocul ei reflex.Se uita cu uimire la locul in care care a fost
asezata si privea plina de entuziasm la flacarile ce ardeau necontenit in
varful candelelor din jurul ei."Nu va suparati,cum reusiti sa nu fiti
asa...adica,de unde ati luat ulei pentru a arde asa frumos?"a intrebat fara
ezitare noua venita...-->"Ce intrebare ciudata pui-i se raspunse in jurpai...folosim uleiul pe care il avem"..."Ulei?pai si eu am ulei,dar palpaiesc(nu
stiu daca exista asemenea verb) doar,indiferent cat de mult as incerca sa nu
fac asta...e un secret la voi,cu siguranta!"..."Nu e absolut niciun secret...noi
stim ca cel ce ne-a adunat aici ne iubeste !Pentru ca stim asta,cerem
neincetat sa ni se adauge ulei de cate ori avem nevoie...si astfel,putem
straluci cu bucurie,fara teama si nelinistea ca vom ramane fara...e
imposibil!".Candela noastra a ramas muta...ideea de a arde fara intrerupere
era visul ei de cand traia pe masa aceea de lemn,in casuta veche si

abandonata."Pot sa incerc si eu?"-spune apoi."Acest spatiu nu e al nostru...e

al stapanului casei...pentru ca pe el il face fericit orice candela noua,e de la
sine inteles ca poti sa incerci si tu".Fericita cum nu a fost vreodata,candela
noastra a cerut putin ulei si,intr-un timp extraordinar de scurt,a inceput sa
arda linistita....era acum o biata candela fericita ce a trait in casa
parasita,insetata fiind de putin ulei si care in sfarsit stia ce sa faca pentru a
nu mai palpai penibil,uneori cu atat de mare efort,pentru ca i se parea ca o
face in zadar.
To be continued....:D