Sa nrmm timpul!

dar sa-l nrmm in biblioteca personala. Iata: ma refeream chiar la istoria Tai Chi
Chuan-ului.
Tai Chi Chuan-ul, la inceput o forma de aparare ingenioasa si linistita deosebita de
celelalte practici, a fost transmisa din generatie in generatie in cadrul dinastiei Sung,
de cand a izvodit-o legendarul maestru taoist Chang San Feng.

Pornind de la acest fapt au aparut multe

legende legate de originea Tai Chi-ului. Cea mai frecventa dintre acestea este aceea ca
Maestrul Chang, spionand odata un sarpe i-a copiat miscarile de atac, incetinindu-le
si facandu-le sa para mai blande.
A dezvoltat astfel, cu mintea si sufletul deschis celor 5 elemente ale alchimiei chineze
(metalul, lemnul, focul, apa si pamantul), 13 posturi de baza ale Tai Chi-ulu, o
imbinare a miscarilor care aduc un aport major asupra celor doua emisfere cerebrale
ale creierului.
Descendentii Maestrului Chang se pierd in ambiguitate, dar istoria ne conduce cumva
la un om pe nume Chiang Fah. Alaturi de Chen Wang Ting, acestia duc mai departe
Tai Chi-ul, inregistrat ca practica inainte de 1644. Urmasii familiei insa,
remodeleaza tehnicile de pana atunci,in pozitii mici si miscari rapide periodice.
Practica a fost tinuta secret, astfel ca doar cei din familia de descendenti sa o poata
invata.
Ulterior, in cursul anilor 1800, Chang-Hsin a rupt aceasta traditie, predand stilul unuia
dintre cei mai seriosi elevi ai sai, Yang Lu-Chan.In cele din urma, stilul Yang asa cum
il stim astazi, a fost uniformizat de acesta, compunandu-se din 128 de posturi si
caracterizat fiind de miscarile de inclinare lungi si usoare.
Familia Yang a avut o descendenta celebra de elevi ce au creat alte stiluri importante
de Tai Chi Chuan, care includ stilurile Wu, Hao si Sun.

Desi fiecare stil a avut propria aroma, toate pastreaza in cele din urma principiile
stabilite cu un secol in urma de Maestrul Chang San Feng.