Vremea minunilor

Catalin Dorian Florescu locuieste in Elvetia si scrie, in germana, despre Romania. Despre o
Romanie, a anilor de maxima dementa ai ceausismului. Se inscrie in traditia literaturii despre
copii si adolescenti, C.D.Florescu sondeaza universul contradictoriu, naiv si pervers, al
fascinantelor intuitii si-al dureroaselor descoperiri.
Vremea minunilor este, simultan, un elogiu adus tatalui, dar si lumii parasite de autor in plina
adolescenta. Fragment dintr-un posibil Bildungsroman amestecat cu note de roman picaresc
(eroul, un copil de zece ani, calatoreste alaturi de tatal sau in Italia, apoi in Statele Unite, in
incercarea de a se vindeca de o misterioasa boala numita Charcot-Marie, iar mai tarziu, la
cincisprezece ani, alaturi de parinti, alege solutia emigrarii in Elvetia).
Desi poseda ingredientele unui roman melodramatic (in cenusia lume a comunismului
romanesc, dominata de promiscuitate, saracie, teama, absurde conflicte intre vecini, soti si
rude, un copil sufera de-o boala rara), Vremea minunilor evita capcanele spectacularului si
emotionalului. Printr-o subtila echilibristica, nascuta din complexitatea psihologica a
evenimentelor descrise, copilul-narator pastreaza o distanta constanta fata de tot ceea ce-ar
starni mila sau compatimirea (pag.35 ; 50-51). Totusi, Vremea minunilor este o carte
emotionanta care te obliga la o participare directa, solicitandu-ti memoria afectiva (pag.4546), cat si pe aceea politic-istorica (pag.37). ---- pag.105
Isi aminteste intamplari din propria lui copilarie : de la naivitatea jocurilor (pag.77) si
amestecul de real si imaginar in care ti se desfasura cenusia existenta sub comunism
(extraterestri, pag.62, 125, 129-130) pana la chinuitoarele, obsedantele intrebari despre
dragoste si sexualitate. Regasim varsta primelor iubiri, trairea la intensitate a erotismului
propriu, dar si a sexualitatii altora (trei scurte secvente vorbesc de la sine una legata de
imaginea tatalui : Biroul pentru munca lui de administrator se afla deasupra apartamentului
nostru, pe acoperisul intins ca-n palma si captusit cu un strat de smoala. Lumea vorbea ca, din
cand in cand, cate o femeie se incuia inauntru, cu el. Eu nu stiu daca o fi fost adevarat. La
masa de seara venea intotdeauna la timp ; alta petrecuta in Italia, in timpul unui
picnic(pag.83) ; a treia il are protagonist pe insusi adolescentul Alin- numele sub care se
ascunde identitatea autorului-, care descopera, in compania frumoasei Lea, cate ceva din
misterele sexualitatii).
Comparate cu stilul desantat al prozei romanesti de astazi, intamplarile erotice descrise de
C.D.F. au aerul de a fi impregnate de pudibonderie, ba chiar de un conservatorism ce nu pare
sa mai aiba trecere in grabita lume a postmodernitati. In realitate, lucrurile stau chiar invers :
febra asteptarii, pastrarea intacta a misterului adauga paginii o tensiune si o gravitate evident
inaccesibile colegilor sau de generatie, romani sau straini.
C.D.Florescu are capacitatea de a radiografia universul marunt al vietii pe care o parcurge.
Pozitia sa, de aparenta neimplicare, tonul alb, voit neutru, al relatarilor nu exclud un puternic
parti-pris etic : binele si raul, iubirea si ura, linistea sufleteasca si zbuciumul vietii traite la
marginea umanului sunt minutios investigate.

Lumea comunista e cercetata in toata paradoxala si infatigabila ei meschinarie : scandaluri

iscate de nefunctionarea liftului, de tramvaiele care nu sosesc la timp, de oprirea curentului si
a apei ori de frigiderele care nu-si fac datoria. Personajele duc o viata la limita, gata sa
explodeze in accese de nebunie in fiecare clipa. Ei incearca sa supravietuiasca evidentelor
incercari ale sistemului de a-i extermina. (pag.170) Modalitatile de salvare sunt cele clasice :
evadarea in bautura sau promiscuitate sexuala. Aproape toata lumea bea aici: si romanii, si
italienii, si romanii din America, si negri americani.
Alcoolismul duce la inversarea raporturilor barbat-femeie : aproape toti barbatii sunt
prezentatinca niste declasati, cazuti sub demnitatea rolului de stapan al familiei . Si in Italia
la fel, unde Maria e veritabilul stalp in jurul caruia graviteaza intregul univers domestic. La fel
in America, unde doamna Sanowsky pare a fi singurul personaj de incredere al micului ghetou
din Brooklyn in care naratorul si tatal sau poposesc pentru o vreme. Este o lume cu susul in
jos, in care valorile s-au metamorfozat in contrariul lor, barbatii, posesorii fortei fizice, sun
victime, pe cand vitalitatea, determinarea, darzenia au devenit apanaje ale femeii.(Toni, sotul
d-nei Sanowsky, care bea la un bar cu naratorul si pe care uneori o batea ; tatal naratorului
care se uita pe reviste pt.adulti femeia care nu e apreciata de sot).
Vremea minunilor e construita secvential, cu o cronologie usor rasucita : povestirea debuteaza
cu momentul pregatirii naratorului pentru plecarea definitiva din tara, la cincisprezece ani,
apoi regreseaza cinci ani, pentru a ne infatisa motivatiile si explicatiile parintilor sau de a
parasi tara. Este vorba despre viata unui grup de oameni fortati sa traiasca in propria lor tara
ca intr-o inchisoare. Singurele evadari le constituiau filmele erotice transmise de televiziunea
sarba, reviste pornografice aduse din strainatate, emisiunile de la Europa Libera si maraiala,
cu voce joasa, in bucatarie, contra regimului.
Desi pare a fi un roman politic, nu este asa. Isi plaseaza centrul de greutate in alte directii :
studiul relatiilor interumane, punerea in evidenta a psihologiilor unor personaje detracte, ale
mutantilor ideologici si umani creati de comunism. Cand incapabil sa se acomodeze in
America, tatal decide sa se intoarca impruna cu fiul recent operat la picior, e privit cu extrema
suspiciune : Or sa ne creada securisti, ai sa vezi, a spus tata, cand ne apropiam de gara. Doar
ei si nebunii vin inapoi. Vezi cum reactioneaza mama.
C.D.F. scrie o comedie amara a lumii devastate de comunism. De ce vremea minunilor ?
Pentru ca numai miracolul l-a putut salva pe copilul-narator din bolgia comunista. Sunt cinci
trepte, cinci cercucuri ale desavarsirii unei adevarate minuni, ce anuleaza blestemul lumii
profane a comunismului (48, 95, 154, 257-258). Tatal si fiul trec prin toate intamplarile cu un
soi de inconstienta pe care o au doar marii inocenti. Ei apartin de fapt lumii copilariei si
visului. (Mircea Mihaies in Prefata)