Introducere

-Pe tot parcursul sec.XVIII doctrina clasica ramane in picioare.

-Sec.XIX cunoaste un nou romantism-al disocierii. In aproape toate literaturile europene se
instituie o polaritate ratiune-sensibilitate : de o parte imaginatia tot mai necontrolata, mai
periculoasa, mai morbida debuseaza in decadentism si fin de siecle, de alta parte o literatura
domestica, idilica, realista, ce se fereste prin patina academica de psihologismul in care se va
transforma in cele din urma.
-Echilibrul victorian diferit de cel augustan al sec. XVIII. Ultimul se realizeaza prin
pozitia centrala a ratiunii, ingaduinta limitata fata de celelalte laturi ale fiintei umane. Primul
se realizeaza prin tensiunea sumbra si suspicioasa intre o ratiune tot mai utilitara si o
imaginatie tot mai morbida, expresia unei societati sfasiate. Ultimul apare dupa 1688, dupa ce
se cristalizeaza formula sociala si politica a epocii. Primul se instaleaza in plan social-politic
abia in deceniul IV. Fundamentele ideologice ale victorianismului sunt : dezvoltarea
miscarii pios-evangheliste in interiorul bisericii, semi-conservatorismul politic-ideologic
propovaduit de Coleridge dupa 1816, democratia utulitarist-filantropica a lui Bentham si
James Mill, formulele politice ale lui Keats si Shelley.
-De Quincey punct de intrataiere, de trecere de la romantism la victorianism. Ofensiva
romantica are loc in primul sfert al sec. XIX si se ciocneste de doua obstacole : inertia
augustan-clasica a spiritului insular, insusi spiritul romantic cu teluri nerealizabile, utopice.
Rezultanta acestor forte opuse este spiritual victorian bazat pe polaritatea ratiune-fantezie sau
utilitar-gratuit.
-De Quincey nascut in aug.1785 in Manchester, in familie instarita, ramane orfan la 8 ani, sub
tutela lui Samuel Hall. Avea un nestapanit impuls vagabond, asocial. De la Manchester fuge si
incepe lunga aventura pe care o relateaza in Confesiunile unui opioman. Isi iubeste libertatea
intr un mod isteric, bunul suprem i se pare disponibilitatea, dar si nevoie de dependenta. Se
va lovi de griji materiale, creditorii il vor azvarli in temnita, boli repetate, depresie, moare in
1859. Caracterul inevitabil al unui astfel de tip uman reiese si din epoca istorica in care se
incadreaza romantismul (rev.americana, cea franceza, razboaiele napoleoniene, luptele
pt.independenta din Grecia, Spania, Italia). Individualismul romantic este exacerbate, il
arunca pe individ in afara societatii. Personalitatea titanica doreste sa nimiceasca si sa
transforme din temelii societatea si acest erou devine luciferic (la Blake si Byron) prefera
idealul, damnatiunea, ruptura cu cerul, cu oamenii si cu morala unui rai al ordinii clasice.
Intre titanismul romanti si atitudinea lui De Quincey exista acel raport de atenuare ;
demonismul violent, sfidator devine mai difuz, mai inteligibil, mai bland si mai pervers
totodata. Romanticul demonic proslaveste pacatul, De Quincey numai viciul. Opiomanul ,
conferentiarul despre asasinat sunt si ei din stirpea glorioasa a lui Cain, Manfred si a
tuturor daramaturilor din ceruri : dar nu mai sunt atat de puternici, siguri si simpli ; sunt
izolati, sensibili, protesteaza impotriva societatii. inceputul de dizolvare a incapatanarii
titanice spre plansetul decadentilor si apoi spre desperarea existentialistilor.
-Atenuarea revoltei-prima trasatura specifica metamorfozei eroului romantic in opera lui De
Q., a doua ambiguitatea. De Q. se refugiaza in viciu, semnificatia fiind o forma de protest

moral impotriva societatii, este o forma cifrata, parabolica, de a descrie traseul decaderii
sufletului uman intr-o societate a alienarii, care nu indeplineste conditia romantica a integrarii.
Refugiul in viciu este o supralicitare a pacatelor societatii, o demascare a societatii prin
pacatele ei.
-Poe, Wilde, Baudelaire, Barbey dAurevilly, Huysmans au fost influentati de De Q.
Miscarea estetizant-decadentista reprez. Momentul cand cei doi poli ai victorianismului se
desprind definitiv unul de celalalt. De Q. este un pre-victorian ; in el cei doi poli coexista ; in
Confesiunile unui opioman sunt pasaje de lauda a placerilor opiului aparare impotriva
acuzatiilor de imoralitate : explica subiectiv cauzele care l-au impins pe panta viciului, cum sa smuls din viciu. Studiul Despre omor contine mult cinism si iresponsabilitate, dar in
intentia autorului el este un joc inofensiv : cum ar arata un obiect atat de fioros, tratat cu
detasarea eleganta, nonsalanta a comentatorului de arta. Un filon satiric il strabate : citit
astazi, eseul este o condamnare timpurie, avant la lettre a atitudinii estetizante. O preocupare
exclusiva pentru forma este impinsa la absurd cu subtilitate si energie. Vocea autorului spune
de fapt : cinismul estetizant este tot atat de putin la locul sau in arta ca in tratarea vietii si a
mortii. Caci arta este ceva la fel de serios ca si viata si moartea.
-De Q. este precursos al victorianismului si sub aspectul formei jocul liber al fantaziei,
exprimarea unor idei mai nonconformiste ; sporesc ponderea elementului narativ incat nu se
mai poate sti exact daca avem de-a face cu o naratiune sau cu un eseu. Opiomanul confesivreflexiva, mixtura intre duiosie si umor, ton lacrimogen al unui anumit soi de tragicomic
evocator, nostalgic, realist, glumet, sensibil, fantast ; spirit modern, precursor al
victorianismului, spiritul diletantului.
-De Q. nu se considera vinovat. La un moment dat, populatia Angliei ar fi dat un numar de
opiomani aproape de necrezut, informatie data de farmacistii din Londra. El considera opiul
ca fiind un calmant general, irezistibil, combate excitare nervoasa si acel taedium vitae
(dezgust de viata). El nu numeste calmante remediile care duc la alinarea durerii numai ca un
efect secundar, rezutat din vindecarea bolii ; ei numesc calmante numai pe cele care realizeaza
si urmaresc alinarea durerii ca scop principal si imediat. Printre cele mai puternice calmante :
cucuta, maselarita, cloroformul si opiul. Opiul e cel mai puternic in ce priveste dominarea si
gradul de dominare a durerii.
-De Q. marturiseste in Prefata originala din 1821 ca ce a urmarit el in Confesiuni a fost sa
preamareasca puterea opiului nu asupra bolii si suferintei fizice ci asupra lumii minunate
si pline de umbre a visurilor.
-In Introducere, De Q. marturiseste ca incoronarea lucrarii lui este acea serie de 30 sau treizeci
si cinci de vise si viziuni in timpul zilei, sub influenta opiului. Cautarea chipului Aneni,
despre care a povestit cum a pierdut-o si cautat-o in multimile Londrei, a continuat staruitor,
multi ani, in vis. Aceasta idee a cautarii si urmaririi a revenit sub multe forme.

Citate

Vinovatia si nefericirea se feresc de ochii multimii : ele cer taina si singuratate.

 Se intampla ca lantul josnicei robii sa fie simtit abia dupa ce s-a incolacit in jurul fiintei
tale fara putinta de descatusare.
Natiunile ale caror paturi superioare se adreseaza parinteste si afectuos paturilor
muncitoare, in special slugilor, se poarta asa pentru ca vorbesc din pozitia superioara a celor
care se bucura de toate drepturile civile, catre cei care nu au niciun drept.
Aluziile care evoca clipe de spaima din viata cuiva nu sunt motive de veselie. Numai
lingusitorii rad in sila ; iar veselia prefacuta este expresia josnica a slugarniciei si lasitatii.
Niciodata nu savarsim ceva constienti ca este pentru ultima oara (adica ceva ce faceam
obisnuit de multa vreme), fara tristete in suflet.
Tacerea unor dimineti de vara este mai emotionanta decat orice alta tacere caci, desi
lumina e puternica si vasta ca lumina de la miezul zilei in alte epoci ale anului, totusi difera
prin faptul ca omul n-a iesit inca din casa, iar linistea naturii si a creaturilor nevinovate ale
lui Dumnezeu nu e amenintata in sfintenia ei de pericolele la care o expune prezenta omului
si a spiritului sau zbuciumat.
Atat de impleticite si amestecate sunt in viata prilejurile de ras si de plans.
Nou si totusi vechi / Ca temeliile cerului si-ale pamantului.
Intotdeauna am considerat ca fiind mai usor de chibzuit asupra unei probleme complexe in
locuri deschise, sub ochiul larg al cerului, decat inchis intr-o camera.
Confesiunile

De Q. marturiseste ca daca ar fi cunoscut mai din timp puterile opiului, aceasta ar fi preferat
sa-si inceapa cariera de opioman pentru a-si spori puterea si desfatarea si nu ca unul care vrea
sa-si micsoreze chinul. El zice ca omenirea are ingaduinta de a bea vin fara pentru ca aceasta
sa ai nevoie de un certificat medica ; de acceasi ingaduinta ar trebui sa se bucure si consumul
opiului. El spune ca ce l-a impins sa ia opiu a fost o durere reumatica de dinti dar ca nu
aceasta i-a format deprinderea de a lua opiu, deoarece este o boala cu manifestari intermitente.
De asemenea, el mai marturiseste ca in repetate randuri a incercat sa se lase de opiu.
Ce m-a facut de fapt sa devin opioman ? Acea suferinta care m-a impins sa folosesc opiul
in mod obisnuit, ce fel de suferinta a fost? A fost o durere fizica? Nu; ci numai o suferinta
psihica. O innourare neasteptata a zilelor insorite? Nu; ci numai un sentiment de netarmurita
pustietate. A fost o stare de tristete trecatoare ? Nu ; ci o intunecime profunda, fara zari de
lumina. In acelasi timp, el ne spune ca a fost cauza zilelor amare de tinerete petrecute la
Londra si a nesabuintei sale. S-a dezbarat de el de patru ori, pentru lungi perioade. In
intamplarile timpurii din anii vietii sale se afla substratul si motivul viselor si viziunilor care
fac obiectul principal al acestor Confesiuni.
Tatat lui a murit cand avea 7 ani fiind lasat in grija mai multor tutori cuvant care trezeste in
el fiori de groaza. Un tutore de-al sau a fost predicator, si l-a ajutat in exercitiile sale de
memorie. Duminica era o zi de martiriu pentru el. A facut liceul la Manchester unde a dat
peste un director aspru ca un despot. Directorul suferise din cauza iubitei si incerca sa revina
la o viata cat mai asemanatoare cu aceea de student, ca nestatornicia iubitei fusese doar un vis,

iar iubita o simpla vedenie. Nu avea cunostinte extraordinare de greaca si latina, insa se
exprima cu usurinta in greaca. Datorita competentelor sale intelectuale, a fost acceptat in clasa
cea mai avansata. Internatul era intunecos, nemobilat, camera mici, fara usi, totul il deprima,
mai ales ca era si sezonul ploilor. Vazand starea in care era, un tanar ii da putin coniac, pe
care-l gusta pentru prima data, si observa o schimbare sufleteasca neasteptata. Era mahnit
deoarece simtea ca marii poeti nationali sunt desconsiderati. Obtine un permis la biblioteca
din Manchester.
El marturiseste ca trei persoane au contribuit la chinul sau el insusi : din cauza deznadejdii
si renuntarii la orice alta cale de vindecare, apoi acelsi medic, prin ignoranta lui a facut ca
boala lui De Q. sa innainteze. Mai intai a cazut intr-o profunda melancolie si i s-a prescris sa
se plimbe pe jos. El spune ca constiinciozitatea d-lui Lawson facea imposibila insanatosirea
lui. A intrat in deznadejde si a decis sa fuga din Manchester spre libertate spre nord Tara
Galilor. Desi se grabea sa plece, despartirea il facea sa sufere, traieste sentimetul tainic de
ramas-bun. Camera in care a stat o numeste citadela gandurilor mele . Isi aminteste un fapt
petrecut in urma cu doi ani la Londra, in Galeria Soaptelor, a fost furat de un vis in care era
dominat de un gand un cuvant odata rostit nu-l mai poti lua inapoi, gand care l-a simtit
iarasi, in camera de lucru de la Manchester, in timp ce statea visand cu ochii deschisi. El scrie
aceste randuri la 19 ani dupa ce s-au petrecut. Ajuns la Manchester isi aminteste ca este
posesorul unei scrisori care nu ii apartine si daca nu o va inapoia va avea mari probleme. Il
deprima foarte mult atitudinea glaciala a mamei sale fata de el, iar chinul cel mai mare pentru
el era incomunicabilul cu mama sa. Se simte vinovat ca nu-si poate indeplini obligatiile
filiale. Iata spiritul hoinarului : un fel de diavol care ma stapanea, un instinct de migratie,
chinuitor dar irezistibil, ma impingea sa pribegesc mai departe ca nefericita Io din mitologia
elina, un fel de impuls frenetic pornit dintr-o persecutie tainica care imi poruncea sa fug desi
nimeni nu ma urmarea . El va fi urmarit mereu de acel simtamant al constiintei retrait in
Galeria Soaptelor. Doarme pe unde apuca, a petrecut nopti si pe strada. E zbuciumat de visuri
de groaza.
Anne, ei ii datoreaza faptul ca mai e inca in viata. Tinea la ea ca la o sora. El nu voia sa ceara
ajutor de la prietenii familiei deoarece ar fi existat posibilitatea de a fi revendicat de tutorii lui.
Plecand de la Londra o saptamana si reintorcandu-se, nu mai reuseste sa dea de Ann, fapt ce ii
provoaca o grea durere.
VOLUPTATILE OPIULUI

Isi aminteste ca a luat pentru prima data opiu la Londra dupa ce a intrat la Oxford.
Imbolnavindu-se de o durere de dinti, un coleg ii recomanda opiul. Dupa ce la luat o
revolutie a simturilor , genunea de desfatare dumnezeiasca . Ocantitate prea mare insa,
poate omori. El afirma ca opiul nu produce intoxicatie decat in cantitate foarte mare. El
deosebeste efectele opiului de vin zicand ca primul este o placere cronica, pe cand al doilea
este o placere acuta. Vinul tulbura facultatile mintale, opiul creeaza o ordine si o armonie
mintala desavarsita. Vinul ii rapeste omului stapanirea de sine, opiul i-o pastreaza si i-o
intareste. Daca vinul zapaceste judecata omului fiind stapanit de simtaminte negative, opiul
insufla seninatate si cumpatare, simtaminte morale. Opiomanul simte ca este stapanit de
partea divina a fiintei lui, seninatate desavarsita. El afirma ca opiul nu provoaca apatie si
lancezeala, dimpotriva, buna dispozitie si excitarea si stimularea sistemului nervos, care a
durat pentru De Q. opt ore la inceputul noviciatului sau. Datorita opiului viata lui trecuta nu

mai era dureroasa. Mergea la opera. Opiul il facea sa empatizeze cu cei saraci, mai ales ca si
el trecuse prin asta.
Elogiul opiului : O, drept, subtil si atotcuceritor opiu..balsma pentru inima bogatuluisi
saracului () tu care cladesti in intuneric, din inchipuirea fantastica a creierului, cetati si
templenumai tu ai cheile paradisului, o, drept, subtil si atotputernic opiu ! . Dar a ajuns sa
faca din opiu o necesitate zilnica, desi la un moment dat a reusit sa micsoreze doza pe zi.
Gazduieste intr-o seara un malaiez. La plecarea acestuis ii ofera opiu din compatimire pentru
viata lui solitara. Acesta il consuma pe tot deodata, ceea ce ar fi putut sa-l omoare. Malaiezul
ii ramane pe constiinta revenindu-i in vise. Pentru De Q. fericirea incepe odata cu luna
noiembrie si se termina cu luna ianuarie. Tava de ceai, ceaiul bautura favorita a
intelectualului. Isi imagineaza propria camera, pictata de mana unui pictor : cu biblioteca, foc
bun, mobila simpla, ceai, o femeie tanara si chipul opiomanului. S-a simtit un om fericit,
descris sub inchipuirea acestei camere.
CHINURILE OPIULUI

Suferintele opiului se leaga de grele incercari suferintele de adolescent si suferintele opiului,

intre care este o conexiune. Suferintele din tinerete i-a afectat stomacul si l-a determinat sa
consume opiu. Suferintele timpurii ale unei adolescente ratacite au dus la chinurile opiului.
Aceste vise au fost provocate din consumul excesiv de opiu, iar acest abuz de opiu a fost
provocat de suferintele timpurii. Din cauza opiului a cazut in sedentarism. Isi oprise studiile,
nu mai citise si studiase nimic. Opiomanul este sub apasarea unei lumi de duhuri rele si
cosmaruri. Lancezeste in pat, si-ar lua viata daca ar putea sa se scoale, dar e neputincios.
Visele au fost spectrul lui de groaza, chiar in clipele de veghe, cand pe panza de intuneric se
tes tot felul de imagini. Ii defilau prin fata procesiuni imense de alai funebru. Tot ce evoca in
starea de veghe se transpunea in vis si a inceput sa-i fie groaza sa mai faca asta. Totodata,
aceste inchipuiri ii dadeau o stare de neliniste si de tristete funebra, avea impresia ca se
coboara in genuni si abisuri fara soare. Avea senzatia unei dilatari a timpului, ca intr-o noapte
traise o suta de ani. In acelasi timp reinviau intamplari din copilaria lui. Din cauza acelui
malaiez, in fiecare noapte se transpunea in peisaje asiatice. Era urat de zeii asiatici, Brahma,
Visnu, Isis, Osiris mii de ani am trait inmormantat in sicrie de piatra, impreuna cu mumii si
sfincsi, in incaperi stramte din inima eternelor piramide.. traia printre animalele Nilului
vise orientale.
Un alt vis : duminica de mai, duminica Pastelui, munti, la poalele lor o vale incantatoare, in
jurul mormantului unui copil, totul se schimba deodata intr-un decor oriental, Ierusalimul, o
femeie- Ann, fata ei aceeasi ca ultima oara, in Londra sub lumina unui felinar. Totul dispare,
se vedea cu ea prin Londra. Apoi urma brrusc alt vis. Ajunse ca simpla aprpiere a somnului
sa-l umple de groaza. Nu mai voia sa viseze. Marturiseste ca a simtit chinurile contopite sau
alternate ale nasterii si mortii.
FIICA LIBANULUI

_______________
*scoala de gramatica nu studiaza gramatica, ci literatura.

*rhabdomantie (manteia cuv.elin darul prezicerii) inseamna diviniatie, arta de a ajunge

pec ai magice la o deductie importanta ; oneiromantie (oneiros gr. vis) mod de profetie
care se bazeaza pe interpretarea viselor. ; chiromantie (cheir gr. mana) arta de prezice
destinul omului dupa liniile mainii sau palmomantie (palma lat. palma) ; necromantie
(nekros gr. om mort) profetie bazata pe raspunsul smuls de la fantome sau cadavre.
Rhabdomantianul obisnuit cheama din pamant izvoarele de apa.

Despre omor considerat ca una dintre artele frumoase

Incepe cu un Avertisment pentru omul prea virtuos in care ni se spune ca in Londra exista o
societate cu caracter fiioros : Societatea pentru incurajarea omorului (cunoscatori in arta
omorului). Cand politia da peste un masacru, se intalnesc la fata locului si vorbesc despre acea
crima analizand-o critic ca pe o pictura. Autorul spune ca prefera suprimarea societatii lor
Urmeaza Conferinta cu titlul Despre omorin care vorbeste despre capodopere exceptionale,
in care practica si teoria trebuie sa progreseze, ca este nevoie de un plan, de lumina si poezie.
El spune ca omorul poate fi privit din puncte de vedere moral, dar ca aceasta este partea lui
slaba, asadar, el trebuie privit din punct de vedere estetic. In exemplificarea acestei afirmatii
el ii invoca pe S.T.Coleridge, Aristotel si d-nul Howship. Virtutea nu conteaza, aspectul
artistic conteaza. Vorbeste despre Cain ca fiind geniu de prima mana . Vorbeste despre
Grecia care nu a produs niciun omor meritoriu.
Incepe sa vorbeasca despre o categorie de asasinate ale unor filozofi. Primul despre care
vorbeste este Descartes, apoi Spinoza, Kant. El dispretuieste pe cei care au adus metoda
asasinarii prin otravire, si preaslaveste uciderea prin taierea beregatei. Vorbeste despre
momentele penibile in care cel care trebuie ucis se va impotrivi, sau in cel mai rau caz, din
victima poate deveni ucigas. Vorbeste despre cum a incercat sa ucida un brutar care s-a
impotrivit, dar pana la urma a reusit sa-l ucida. In fine, se vorbeste despre mai multe crime. El
mai adauga ca subiectul ales trebuie sa fie sanatos si nu bolnav, deoarece acestia din urma nu
pot sa suporte o astfel de incercare. El spune ca scopul final al omorului, considerat ca o arta
frumoasa este acelasi ca al tragediei cum o concepe Aristotel Sa purifice inima prin
compatimire si groaza .
Urmeaza Studiu suplimentar asupra omorului considerat ca una dintre artele frumoase in
care se spune ca omorurile prezinta mici deosebiri ca si statuile, picturile, oratoriile,
camerele, gravurile si orice altceva. Nu actionau noaptea ci in vazul lumii, in marile
multimi.