Sunteți pe pagina 1din 12

Batrana si vasul

O femeie batrana din China avea doua vase mari, pe care le atarna de cele doua
capete ale unui bat, si le cara pe dupa gat. Un vas era crapat, pe cand celalalt era perfect
si tot timpul aducea intreaga cantitate de apa. La sfarsitul lungului drum ce ducea de la
izvor pana acasa, vasul crapat ajungea cu apa doar pe jumatate. Timp de doi ani, asta se
intampla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineinteles, vasul bun era
mandru de realizarile sale. Dar bietului vas crapat ii era atat de rusine cu imperfectiunea
si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru care fusese
menit!
Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, cum credea el, i-a vorbit intr-o zi femeii langa
izvor:
- Ma simt atat de rusinat pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe
tot drumul pana acasa!
Batrana a zambit:

- Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu? Asta pentru
ca am stiut defectul tau si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii si, in
fiecare zi, in timp ce ne intoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa
cu ele. Daca nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspateaza casa.

Morala: Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Insa crapaturile si defectele ne fac
viata impreuna atat de interesanta si ne rasplatesc atat de mult! Trebuie sa luam fiecare
persoana asa cum este si sa cautam ce este bun in ea. Deci, nu uitati sa mirositi florile de
pe partea voastra a drumului!
Fursecuri de inviere
Fursecuri de Inviere
(de facut in seara de dinaintea Invierii, sambata seara)
Aceasa este o reteta din prepararea careia copiii pot invata multe despre Sfintele
Sarbatori de Pasti si despre Domnul nostru Isus Hristos in jurul caruia se invarte totul in
aceste zile. Trimiterile la Biblie vor completa explicatiile si intelegerea mesajului. Este un
mod educativ de a petrece vremea cu copiii in seara de dinaintea Invierii.
Ingrediente
1 cana - nuci;
1 lingurita otet;
3 albusuri de ou;
Un strop - sare;
1 cana zahar;
1 punga de plastic cu fermoar;
O lingura de lemn;
Banda adeziva;
Biblia.

Procedura
Preincalziti cumptorul la 165 C;
Puneti nucile in punga de plastic si rugati copiii sa bata cu lingura de lemn ca sa le farame
in bucati mici;
(dupa ce Isus a fost arestat a fost batut de catre soldatii romani - cititi Sfanta
evanghelie dupa Ioan 19:1-3);
Rugati copiii sa miroasa otetul;
Puneti lingurita de otet intr-un castron;
(atunci cand lui Isus i-a fost sete pe cruce i-a fost dat otet sa bea cititi Sfanta
evanghelie dupa Ioan 19:28-30);
Adaugati la otet albusurile de ou. Ouale reprezinta viata;
(Isus si-a dat viaa Sa pentru a ne oferi noua viata Cititi Sfanta evanghelie dupa Ioan
10:10-11);
Presarati putina sare in palma fiecarui copil. Lasati-i sa guste putin si restul puneti-l in
castron peste celelalte ingrediente;
(Explicati-le ca aceasta reprezinta lacrimile sarate varsate de apostolii lui Iisus si
amareala pacatului nostru Cititi Sfanta evanghelie dupa Luca 23:27);
Pana acum ingredientele nu sunt foarte imbietoare / atractive.
Adaugati cana de zahar;
(Explicati ca partea dulce a povestii este ca Iisus a murit pentru ca ne iubeste. El
doreste ca noi sa stim acest lucru si vrea sa stim cum putem noi sa ajungem la El cititi
Psalmul 34:8 si Sfanta Evanghelie dupa Ioan 3:16)
Bateti ingredintele cu mixerul pe viteza maxima, aproximativ 12-15 minute pana se
intaresc albusele;
(Explicati ca albul reprezint puritatea i curatenia pe care le primim dupa ce Dumnezeu
ne iarta prin Taina Spovedaniei pacatele, care ne murdaresc sufletul, si ne face albi ca
zapada. Cititi Isaia 1:18 si Ioan 3:1-3);
Adaugati nucile pisate;
Puneti din compozitie cu lingura pe tava tapetata cu hartie de copt;
(Explicati ca fiecare movilita reprezinta mormantul in care Iisus a fost ingropat Cititi
Matei 27:57-60);
Puneti tava in cuptorul preincalzit la 150 C / 300 F, inchideti usa si stingeti cuptorul.
Dati fiecarui copil o bucata de banda adeziva si sigilati cuptorul;(Explicati ca mormantul
lui Iisus a fost sigilat cititi Matei 27:65-66);
Lasati fursecurile in cuptor, si fara sa mai deschideti, duceti-va la culcare! (Explicati ca
pot fi tristi sa lase fursecurile in cuptor toata noaptea. Apostolii lui Iisus au fost au fost
suparati cand au vazut mormantul inchis Cititi Ioan 16:20 si 22);
In dimineata de Paste deschideti cuptorul si dati fiecarui copil cate un fursec.
Observati coaja crapata si muscati. Fursecurile sunt goale in interior!!
La primul Paste, apostolii lui Iisus au fost surprinsi sa vada mormantul deschis si gol.
Cititi Matei 28:1-9
Ilovan Daniela Noaptea caut..... Savan Artiom
(jumri)
Din flori, rou i dulcea, Inimioara mea micu
Strnge dis de diminea. Bulgaru Mirela Are multe bucurii,
(Albina) Am prieteni buni de via.
Poart casa n spinare, Cine-i blnd i cine-i Hai s ne jucm copii!
Voinicel cu cornioare. iubitoare
(Melcul) tii voi oare, tii c-
E urt i murdar, i ......
Nimeni n-o ine-n cmar. (Mama)
(Musca)
n zdar te uii la mine,
Cci te vezi numai pe tine.
(Oglinda)
Ce fiin pate oare doar
n pomi
Nu pe ogoare.
(Omida)
Are solzi dar nu e pete
i prin iarb se trte.
(arpele)
El se teme de pisici,
Fric-i este i de-arici.
(oricelul)
O pisic prin cmri

Emanuela Bulgaru

O liter noi scriem,


Un sunet auzim,
O carte noi citim.
O carte, un izvor de nelepciune
Ce te poart pe aripi de vnt,
Acolo visezi i ii imaginezi.
Kohanik Cristofer
Ziarele, ziarele voastre!!!
ERLOCH HOMS: Ah iar o factur, oamenii tia!!!
Ziaristul arunc un ziar la casa lui erloch Homs.
SLUGA II: Mulumesc, domniorule! Cum te cheam?
DANIEL:M cheam Sergiu.
Sluga s-a dus la erloch Homs i i-a dat ziarul
SLUGA II: Ziarul vostru.
ERLOCH HOMS: Mulumesc

.
erloch Holms citea ziarul.
n timpul acesta o slug zise:
SLUGA I: Desertul vostru,
Domnule erloch Homs.
ERLOCH HOMS: Mulumesc.
erloch Homs citi mai departe
i brusc exclam:
ERLOCH HOMS: Iar un furt!
Asta cu banda ei a promis rzbunare pe mine!
SLUGA I: Nu v suprai domnule erloch Homs.
Poate au uitat de toat treaba asta....
ERLOCH HOMS:N-au uitat ei asta!
Spuse erloch Homs sever.
ERLOCH HOMS: Trebuie s plec!
SLUGA II: Unde plecai?
ERLOCH HOMS: Unde credeai? La muzeu!
erloch Homs plec la muzeu.
DANIEL: Bun ziua, erloch. Ai venit s investigai?
ERLOCH HOMS:Da .
A spus erloch Homs.
ALEXEI: Poate s o punem s stea de paz? Ema ce zici?
ERLOCH HOMS: tiu. ..............
ALEXEI: Haide mcar o dat!
ERLOCH HOMS: Bine! Dar nu este vina mea dac se ntmpl ceva!
ALEXEI: Bine!
Dup ziua aceea, la ora doisprezece noaptea, Ema se duse la muzeu. Dintr-o dat ea a
vzut doi oameni.
EMA: Uite, o s-i prind n sfrit.
Dintr-o dat s-a auzit un geamt. Hoii au lovit-o pe Ema de cteva ori cu o bt. Cnd s-a
ivit soarele erloch Homs s-a dus la muzeu i a vzut-o pe Ema , ntr-o stare critic.
DANIEL: Hoii au furat un cristal din Egipt.
ALEXEI: Acea piatr era o camer video cu GPS.
ERLOCH HOMS: Haide-i s ne uitm la camerele de filmat!
Dup ce s-au uitat la camerele care au filmat n acea noapte, ei au prins hoii.

Savan Alexander

Prieten bun e ca un munte,


Te sprijinete cnd ii greu.
Prieten bun e ca o punte,
Te poi baza mereu pe el.
Prieten bun e ca un soare,
Ce-i nclzete inimioara.
Prieten bun e ca o ploaie,
Ce-i rcorete suprarea.
Prietenia

Cel mai important n via de toate zilele este prietenia. Orice problema aprut zi
de zi o poi rezolva doar cu ajtorul prietenilor adevarai, nu n zdar se spune c:
prietenul la nevoie se cunoate. Un prieten adevrat trebuie cutat cu mult
atenie. A avea prieteni, nseamn s fii un om norocos, care are un umr pe care
se poate sprijini. Fr prieteni viaa ar fi mai rece i mai trist! Toata lumea ar fi
strina, nu ne-am cunoate unul pe cellalt. Prietenia este un sentiment frumos care
se nate din simpatie i respect fa de oameni. Azi e foarte greu s ai un prieten
adevrat, ns chiar dac sunt puini ei exist. La moment prietena mea adevarat
este mama, ea m susine n toate, m sfatuie atunci cnd am nevoie, i cel mai
important este sincer cu mine i m iubete.
Cracan Natalia

JOCURI SI ACTIVITATI
BIBLICE
CAUT URMTOARELE NUME BIBLICE N CAREU
1. Preot, fratele lui Moise _ _ _ _ _
2. Copil al lui David, a murit dup ce s-a agat de un copac
_ _ _ _ _ _ _ ?(2 Samuel 18)
3. Tatl lui Isaac _ _ _ _ _ _
4. Soul Esterei _ _ _ _ _ _ _ _ _ (Estera 1)
5. Fratele drept al lui Iosif _ _ _ _ _ _ _ _
6. Un copil al lui Iacov, numele lui nseamn A judecat _ _
_ (Geneza 30)
7. Femeia care l-a convins pe Samson s spun de unde-i
vine puterea _ _ _ _ _ _ (Judectori 16)
8. Mama lui Ioan Boteztorul _ _ _ _ _ _ _ _ _
9. Prima mam _ _ _
10. Preotul care slujea la templu, cnd a fost adus Samuel _ _
_
11. Cel care a vrut s-i omoare pe evrei, n timpul mprtesei
Estera _ _ _ _ _
12. Unul din fii lui Noe . Copilul su era Canaan. _ _ _ (Geneza 9)
13. Fratele geamn al lui Esau _ _ _ _ _ (Geneza 25)
14. Numele celui care a condus poporul n Canaan dup Moise _ _ _ _ _
15. Tatl su este Avraam _ _ _ _ _
16. Prietenul lui David, fiul lui Saul _ _ _ _ _ _ _ (1 Samuel 18)
17. Soiile lui Iacov se numeau: Rahela i _ _ _ (Geneza 29)
18. Numele mamei Domnului Isus _ _ _ _ _
19. Numele lui nseamn Scos din ap _ _ _ _ _ (Exod 2)
20. Sora Mariei i a lui Lazr din Betania _ _ _ _ _
21. Numele care i l-a ales Naomi s i se spun la venire n Israel _ _ _ _ (Rut 1)
22. Soacra lui Rut _ _ _ _ _
23. Cel care a construit o corabie, supravieuind potopului _ _ _
24. mparat al Babilonului care a asediat Ierusalimul _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ (2mparati
25)
25. Capetenia strajerilor, slujitor al lui Nebucadnetar _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ (2 mparati
25)
26. Cealalta nora a Naomei, care s-a ntors la poporul ei _ _ _ _ (Rut 1)
27. Proroc al Vechiului Testament, a carui carte are 14 capitole _ _ _ _
28. Fiica Naomei, mai trziu sotia lui Boaz _ _ _
29. Sotie a lui Iacov, fiii ei se numesc Iosif si Beniamin _ _ _ _ _ _ (Geneza 30)
30. Primul copil al Anei, judec[tor ]n Israel ( a fost adus de mic copil la templu) _ _ _ _ _
_
31. Domnul Isus l-a vazut pe el ntr-un dud _ _ _ _ _ _ (Luca 19)
32. Numele lui nseamna Locuinta _ _ _ _ _ _ (Geneza 30)
33. Tatal lui Ioan Botezatorul _ _ _ _ _ _ _

S-ar putea să vă placă și