MANAGEMENTUL RELATIILOR VALUTARE

Riscul valutar in ansamblul riscurilor financiar-bancare in perioada actuala,

marcata de complexitatea si diversificarea tot mai accentuata a tipurilor de tranzactii
care se deruleaza pe piata valutara, problematica riscului cursului de schimb a
cunoscut o dezvoltare fara precedent.
In literatura de specialitate exista diverse definitii ale riscului valutar, toate insa
gravitand in jurul a trei piloni: averea actionarilor, activele firmei si pozitia financiara
a firmei, ceea ce pune in evidenta faptul ca teoreticienii au acordat o atentie deosebita
riscului valutar ca element specific mediului extern al corporatiei moderne, si mai
putin riscului valutar ca risc specific sistemului bancar.
Riscul valutar sau riscul de schimb este parte componenta a riscului de piata si
exprima posibilitatea ca fluctuatia cursului de schimb sa afecteze negativ profitul
bancar.
Acest tip de risc nu trebuie tratat distinct, intre riscurile financiare existand o
stransa interactiune, ele reflectand de fapt aspecte diferite ale aceluiai fenomen
economic riscul de sistem.
Astfel, riscul valutar exprima probabilitatea ca variatia cursului valutar de piata
sa influenteze negativ marja dobanzii bancare, cauza acestui risc fiind operaiunile
bancare in valuta pasivele si activele externe. Intrucat aceste elemente constituie
posturi bilantiere ale bilantului bancar consolidat exprimate in moneda nationala la
cursul zilei, variatia cursului de schimb poate determina pierderi sau castiguri
semnificative, obtinute
relativ fara eforturi din partea bancii si care nu depind direct de calitatea
managementului sau.
Expunerea la riscul valutar poate fi abordata din trei perspective:

1
1. Expunerea tranzactionala rezulta din evidentele contabile si consta in
utilizarea mai multor valori ale cursului de schimb pentru a evalua aceleasi
active. Expunerea are o anumita semnificatie numai pe termen scurt, putand fi
minimizat prin operatiuni de hedging.
2. Expunerea economica cuantifica influenta fluctuatiilor cursului de schimb asupra
valorii bancii, a firmelor si chiar a statului.
3. Expunerea de translatie sau de conversie apare in cazul bancilor care
deruleaza tranzactii internationale. Concret, bancile sunt expuse mult mai
multor riscuri legate de latura internationala a activitatii valutare derulate.
Astfel, pot fi identificate urmatoarele riscuri asociate expunerilor traditionale
la riscul valutar:
riscul de (ne) decontare este determinat de locatiile diferite in timp si
spatiu ale partilor implicate in decontare care pot genera pierderi reduse
sau considerabile, in raport cu evolutia cursului de schimb;
riscul fata de partener deriva din incapacitatea partenerului de contract de a
efectua plata. De multe ori acest risc se identifica cu riscul de tara;
riscul contabil este generat de procesul de conversie a rapoartelor financiare
ale sucursalelor situate in strainatate in scopul intocmirii situatiilor
consolidate. In functie de modificarile cursului de schimb, transformarea
valorii posturilor bilantiere si a celor extrabilantiere pot avea drept consecinta
obtinerea de castiguri sau pierderi de natura valutara.
Riscul generat de activitatile internationale este asociat potentialelor castiguri sau
pierderi dintr-o tranzactie care este sensibila la variatia cursului valutar. Principalele
elemente supuse acestui risc sunt creantele de incasat, datoriile, repatrierea veniturilor
sau dividendelor, plata imprumuturilor sau veniturilor obtinute din dobanzi, toate
denominate in devize.
Un agent economic se poate afla, in acelasi timp, sub incidenta mai multor
tipuri de riscuri. De exemplu, daca o companie care deruleaza operatiuni de import-
export poate fi afectata de neonorarea platii partenerului extern si de evolutia

2
nefavorabila a cursului de schimb, ceea ce denota faptul ca intre tipurile de expuneri
la riscul valutar exista o stransa interconditionare.
De altfel, in literatura de specialitate, exista mai multe opinii, unii autori
considerand expunerea de tranzactie la riscul valutar ca fiind expunerea economica
manifestata pe termen scurt, altii (Shapiro 1996, 2002) sustin ca expunerea
economica are doua componente: expunerea de tranzactie si expunerea operationala.
Avand in vedere impactul direct asupra valorii cash-flowului se poate afirma ca
expunerea de tranzactie si cea operationala sunt componentele expunerii economice.
Foarte interesanta este
expunerea contabila care se identifica cu expunerea de translatie aplicabila posturilor
bilantiere, in timp ce contul de rezultate este grevat de expunerea de tranzactie.
Riscul generat de activitatile internationale apare in situatia societatilor bancare
care desfasoara activitati internationale, in sensul ca toate sucursalele si filialele
trebuie sa raporteze datele financiar-contabile in moneda tarii de referinta, conversia
realizandu-se la cursul zilei sau la cursul mediu pentru perioada de raportare, fapt ce
conduce la aparitia unui risc generat de diferentele de curs de schimb. Pe masura ce
bancile sunt puternic
ancorate in operatiuni financiare internationale, cu atat gradul de expunere la riscul
valutar creste.
Riscul valutar este inerent operatiunilor valutare, ca de altfel si riscul de
variatie a ratei dobanzii, riscul de lichiditate, riscul de credit sau riscul de variatie a
valorii activelor financiare din portofoliu. Riscul valutar afecteaza intregul sistem
bancar intrucat majoritatea bancilor deruleaza operatiuni cu valute in cont propriu sau
in numele clientilor, si care, de cele mai multe ori, in conditiile unei inflatii ridicate,
constituie modalitati de protejare a capitalului si activelor proprii.
Este important sa subliniem faptul ca, chiar si in situatia in care un agent
economic deruleaza operatiuni denominate in moneda nationala, acesta este supus
unei expuneri indirecte la riscul valutar (Adler 1983; Pringle 1995), generata de
desfasurarea activitatii economice. Analizand aceste expuneri se poate afirma ca toate
acestea sunt consecinte ale aceluiasi element: fluctuatia cursului de schimb valutar.

3
 Teoreticienii si practicienii atribuie amplificarea interesului acordat riscului
valutar si a managementului acestuia volatilitatii cursului de schimb, care se
manifesta cu precadere dupa renuntarea regimului cursurilor fixe.
Aprecirea riscului valutar se realizeaza cu ajutorul a doi indicatori: pozitia
valutara individuala si pozitia valutara globala.
Pozitia valutara individuala se calculeaza pentru fiecare valuta, separat pentru
active si pasive, pentru fiecare valuta comparandu-se activele cu pasivele, rezultand
doua pozitii distincte: pozitia valutara scurta si pozitia valutara lunga.
Pozitia valutara globala exprima expunerea valutara globala a bancii si prezinta
dezavantajul oricarui indicator agregat, si anume atenuarea influentei fiecarei pozitii
valutare individuale. In acest context,in gestionarea riscului valutar, rolul principal
revine gestiunii pozitiilor individuale pentru fiecare valuta, banca putand estima in
orice moment pierderea sau castigul potential in cazul unei fluctuatii favorabile sau
nefavorabile a cursului valutar.
Atunci cand pozitiile lungi sunt corelate cu cele scurte ale diverselor devize,
expunerea bancii la riscul valutar ar fi practic nula.Intrucat valutele nu sunt perfect
corelate, modul in care o banca isi alege sa gestioneze riscul valutar este dat de
calculul pozitiilor deschise nete aferente valutelor pentru determinarea pozitiei
deschisa neta totala. Astfel, o banca conservatoare
calculeaza pozitia deschisa neta totala prin insumarea valoriilor absolute ale poziiilor
deschise la anumite devize, in timp ce, o banca mai putin conservatoare opteaza
pentru cumularea pozitiilor scurte si lungi pentru diverse valute, iar valoarea maxima
va indica pozitia deschisa neta agregata (totala) .
Intrucat literatura de specialitate ofera putine informatii referitoare la
determinarea nivelului optim al rezervei, regula de aur este: rezerva valutara a unei
tari nu trebuie sa scada sub valoarea importurilor pe trei luni; ponderea rezervei
valutare in totalul importurilor sa fie mai mare de 25%.
Totui, cele mai multe Banci Centrale prefera ca raportul dintre rezerva
valutara si importurile totale sa depaseasca 30-40%. O scadere sub 20% este extrem

4
de periculoasa, deoarece iesirile de capital speculativ ar diminua rezerva si asa
insuficienta.
Practica a evidentiat faptul ca, in ultimii ani, multe tari s-au aflat in situatia de
scadere a rezervelor valutare sub aceste nivele prudentiale. Astfel, tarile in tranzitie
care au fost supuse unor presiuni externe foarte mari, ajungandu-se la situatia de
reesalonare a platilor in contul datoriei externe, au apelat la o parte din activele
detinute de bancile comerciale sau la linii de credit puse la dispozitie de tarile
dezvoltate.