UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PENAL

Lucru individual
la criminologie
Sistemul filosofic Aristotelian

A efectuat : Chic Evelina

gr.1409
A verificat : Ciobanu Igor
Doctor n drept, confereniar universitar

Chiinu 2017
 INTRODUCERE

Psihanaliza nglobeaz o serie de concepii dezvoltate de Sigmund Freud privind explicarea

fenomenelor psihice, bazate n primul rnd pe cercetarea proceselor desfurate n incontient i a
relaiilor sale cu contientul, din care rezult procedee terapeutice aplicate n cazul tulburrilor
psihopatologice. Aceste concepii s-au extins la explicarea fenomenelor socio-culturale.

Psihanaliza este n acelai timp :

- un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a investiga semnificaia faptelor i
reprezentrilor ce au loc n incontient;

- o metod de terapie a tulburrilor psihice, n cadrul creia se tinde la rezolvarea acestora prin
aducerea la suprafa i clarificarea semnificaiei rezistenelor, transferurilor i dorinelor ascunse ale
pacienilor;

- un sistem complex de teorii cu privire la efectele proceselor psihice incontiente asupra tririlor,
gndirii i activitii oamenilor. Elementele acestor teorii deriv din cercetarea proceselor psihice i
terapia strilor psihopatologice.

Psihanaliza a fost dezvoltat de Sigmund Freud la nceputul secolului al XX-lea ca teorie general a
incontientului. Modalitatea funciunii proceselor psihice au fost deduse de Freud n special din
studiul semnificaiei viselor, interpretate de el ca realizare imaginar a ndeplinirii dorinelor ce
deriv din aspiraiile refulate ale copilriei. Calea recomandat pentru accesul n ncontient este
nelegerea sensului viselor i a actelor ratate.

Psihanaliza a devenit azi extrem de familiar publicului larg (din occident) dup ce o
vremendelungat a fost fie respins, fie adulat. Dar succesul din deceniul 5, de pild, mai ales
nEuropa, a nstrinat-o, paradoxal, de esena ei. Psihanaliza s-a rspndit pretutindeni nu
numaidatorit interesului strnit de terapia psihanalitic. S-ar putea spune chiar c terapia a fost
eclipsat de virtuile psihanalizei aplicate. Psihanaliza aplicat n literatur, sociologie,antropologie
i etnologie, n religie i mitologie a strnit interesul unui public care nu aveachemare pentru sfera
clinic. n fine, psihanaliza s-a remarcat i prin mediatizarea pe cile celemai comune: radio, TV sau
prin intermediul scenariilor filmelor de cinema. Filme celebre au adus n prim plan psihanaliti. A
exista chiar un film dedicat lui Sigmund Freud, care surprindea anii de incertitudine ai nceputurilor
sale n psihanaliz.

n general, psihanaliza presupune c experienele grave, neprelucrate ale copilriei sunt refulate,
pentru c altfel personalitatea imatur a copilului nu ar putea rezista acestui conflict. Niciun copil nu
poate suporta, de exemplu, c este nedorit de unul din prini, sauchiar urt. Psihanaliza sper s
obin o vindecare prin aducerea la suprafaa contiinei astrilor refulate, sau cum se exprima
Freud: "Wo Es war, soll Ich werden" ("Unde era Sinele,trebuie sa fie Eul"). Tririle refulate sunt
sustrase prelucrrii la nivel contient i nu pot fiintegrate n personalitatea proprie. Acest proces
poate fi reactualizat treptat prin analiz,sub permanent supraveghere i cu ajutorul omenesc al
terapeutului.
 TEORIILE PSIHANALIZEI

Concepia psihologic a lui Freud, nu poate fi neleas fr cunoaterea ideilor sale cu privire la
structura i mecanismele vieii psihice. Dup opinia sa, viaa psihic uman cuprinde trei niveluri
sau trei instane aflate ntr-o strns legtur, i anume: sinele (id), eul (ego) i supraeul (superego).
In general, teoriile psiho-morale atribuie criminalitatea conflictelor interne, problemelor emotionale
sau sentimentelor de insecuritate, inadecventa si inferioritate. Comportamentul criminal si
infractionalitatea sunt simptome ale problemelor emotionale fundamentale.
Teoriile psiho-morale pun accentul pe caracteristicile persoanei, pe factorii psihogeni si psiho-
morali. Diversitatea explicatiilor de natura psihomorala face dificila o clasificare a acestora. Aceste
teorii poarta, mai mult sau mai putin, amprenta directa a psihanalizei freudiene sau a gandirii altor
psihanalisti.
1. Teoria analitic
Conceptia psihologica a lui Freud - Freudismul sau Psihanaliza - constituie unul dintre principalele
curente ale psihologiei contemporane, care nu numai ca a deschis cu hotarare drumul interpretarii
unitare, integrative si determinist-dinamice a fenomenelor psihice si a conduitei umane, ci a
exercitat, in acelasi timp si o larga influenta asupra altor stiinte.
La origine, psihanaliza este o teorie si o metoda medicala, cu implicatii in modul de a concepe
structura si dinamica psihicului, relatia dintre psihic si somatic, influenta copilariei asupra evolutiei
persoanei. Psihanaliza devine cu timpul o teorie a fenomenului uman, atribuindu-i persoanei
anumite insusiri zoologice si anumite insusiri specifice omenesti, anumite servituti fata de trecutul
filogenetic si istoric ca si tensiuni caracteristice in raport cu inhibitiile si constrangerile
sociale.Pretentiile sale explicative se dezvolta in pretentii interpretative privind societatea si cultura,
ca si esenta fenomenelor biologice.
Freud a desfasurat o vasta activitate practica, in calitate de medic, precum si o prodigioasa activitate
de cercetare stiintifica, publicand un numar mare de lucrari, dintre care amintim: Interpretarea
viselor (1900), Psihopatologia vietii cotidiene (1904), Totem si Tabu (1913), Metapsihologia
(1915), Introducere in psihanaliza (1916), Dincolo de principiul placerii (1919), Eul si Sinele
(1922), Noi prelegeri de psihanaliza (1932) etc.
Atat in timpul vietii, cat si in prezent, personalitatea si opera lui Freud a fost fie elogiata, fie supusa
unor critici necrutatoare.
Este greu sa se separe partea de adevar de partea de eroare intr-o doctrina atat de vasta, de complexa
si atat de discutata cum este psihanaliza. Aceasta a avut meritul de a fi propus spre cercetare noi
domenii, ignorate pana atunci, cum ar fi motivatia inconstienta, ce se manifesta atat in
comportamentul normal (uitare, lapsusuri, vise), cat si in cel morbid, mai ales in nevroze.
Conceptia psihologica a lui Freud, nu poate fi inteleasa fara cunoasterea ideilor sale cu privire la
structura si mecanismele vietii psihice. Dupa opinia sa, viata psihica umana cuprinde trei niveluri
sau trei instante aflate intr-o stransa legatura, si anume: sinele (id), eul (ego) si supraeul (superego).

SINELE denumit id, eu apersonal sau inconstient, este termenul pe care Freud l-a
mprumutat de la Groddeck si insumeaza toate forele care pstreaz un caracter impersonal
cognoscibile n mod indirect i neguvernabile de ctre contient: fore generate de istoria
speciei, dar mai ales impulsiile care eman din organizarea somatic i se gsesc n Sine, sub
forme care ne rmn necunoscute, un prim mod de expresie psihica"
EUL denumit ego sau constientul, reprezinta nucleul sistemului personalitatii in alcatuirea caruia
intra ansamblul cunostintelor si imaginea despre sine, precum si atitudinile fata de cele mai
importante interese si valori individuale sau sociale. Eul garanteaza conduita normala a persoanei,
prin asigurarea unui echilibru intre instinctele, tendintele si impulsurile refulate in id, pe de o parte,
si exigentele supraeului, pe de alta parte, asigurand, de fapt, acea constanta individuala.
SUPRAEUL denumit si superego sau eul ideal, a treia instanta a personalitatii, care constituie
expresia persoanei in mediul social; el este purtatorul normelor etico-morale, a regulilor de
convietuire sociala. Supraeul are functia de autoobservare si de formare a idealurilor. El este
achizitia cea mai recenta, dar totodata si cea mai fragila a personalitatii, reflectand particularitatile
pozitive si negative ale mediului in care persoana traieste si se formeaza ca om. Supraeul isi are
originea in id (sinele) si se dezvolta in interrelatia ocazionata de experientele eului (egoului), in
cadrul personalitatii. Prin rolul si statusul sau, supraeul impreuna cu eul, contribuie la refularea in
id a instinctelor primare si a trairilor necorespunzatoare exigentelor acestora sau nedorite. Obliga
eul la substitutia scopurilor realiste, moraliste si il impinge la lupta spre perfectiune si sublim;
reprezinta instanta verificatoare, cenzuranta a personalitatii. Nascut din inconstient, supraeul ca si
eul, constituie un triumf al elementului constient, element care devine cu atat mai manifest, cu cat
persoana in cauza este mai matura, mai sanatoasa si mai elevata sub aspect social.
In conceptia lui Freud, conduita generala este asigurata prin disputa celor trei categorii de forte:
irationale (id), rationale (ego) si morale (superego).
Analiza freudian consider evenimentele din prima copilrie ca hotrtoare pentru evoluia
psihic viitoare a individului. Tot n aceast perioad a copilriei, ca urmare a unei prime fixaii a
libidoului spre un obiect sexual exterior, apare i se dezvolt Complexul lui Oedip.
Teoria psihanalitic desemneaz prin Complexul lui Oedip, n esen, atracia sexual manifestat
de individ fa de mam i dorina corelativ de suprimare a tatlui, dorin nscut dintr-un
sentiment obscur de gelozie. Concret aceast atitudine dubl a copilului poate fi observat prin grija
pe care el o are pentru mama sa s-i acorde o atenie exclusiv, n timp ce orice apropiere a tatlui
l contrariaz, l nelinitete.
Complexul lui Oedip marcheaz un moment din evoluia libidoului la biei; la fete el se numete
Complexul Electra ntruct raporturile cu cei doi prini se inverseaz. Freud susine c toi
oamenii trec, n perioada copilriei, printr-un astfel de complex chiar dac el este obscur.
n perioada n care a scris Totem i tabu, Freud se afl n faza absolutizrii instinctului sexual, n
acest context, el proiectnd Complexul oedipian la scara umanitii : pcatul originar const n
uciderea tatlui i posedarea mamei, crime ce au dat omenirii o perpetu contiin a vinoviei.

n plus, tehnica de transfer propus de Freud n terapeutica analitic a fost preluat de

criminologia clinic i utilizat n tratamentul delincventului. Transferul este cel mai
important dintre mecanismele generale ale incontientului. El desemneaz situaia n care
obiectul propriu al unei tendine este substituit de ctre un alt obiect, potenialul energetic al
elementelor refulate gsind o alt cale de actualizare dect cea obinuit ei. Concret, transferul
privete att dorinele, atraciile, ct i aversiunile, respingerile. De aceea, el condiioneaz
echilibrul nostru psihic profund. Procesul incontient de transfer, constat Freud, se poate
orienta fie asupra unui obiect sau, fie n legtur cu o tendin apropiat.
Transferul poate explica unele dintre simptomele nevrotice, spre exemplu, zoofobia, fobia de
animale, care rezult dintr-un transfer al fricii fa de un animal de la un cu totul alt obiect.
Referiri directe la fenomenul criminal n opera freudian nu abund deoarece el nu s-a
preocupat n mod nemijlocit de acest subiect. ns referiri de acest gen putem gsi i n
lucrarea Totem i tabu, ce aparine din punct de vedere cronologic perioadei medii a creaiei
freudiene.
Analiznd cteva tabuuri, dintre care unele au relevan criminologic (uciderea), Freud
consider c transgresarea acestora reprezint satisfacerea unor dorine refulate i, plecnd de
la aceasta, ajunge chiar la o interesant fundamentare a sistemului represiv.
Dac unul a reuit s-i satisfac o dorin refulat, este obligatoriu ca toi ceilali tovari de
comunitate s se simt animai de aceeai tentaie; pentru a o reprima, trebuie sancionat
cutezana celui vinovat, i adesea se ntmpl ca actul pedepsirii s le dea celor care l execut
prilejul de a comite, la adpostul expierii, acelai fapt nelegiuit. Este aici unul dintre
principiile fundamentale ale sistemului penal omenesc, care decurge n mod firesc din ipotetica
identitate dintre dorinele refulate i cele ale acelora nsrcinai s rzbune societatea.

2. Teoria criminalului nevrotic

Varianta cea mai cunoscuta a acestei teorii apartine lui Fr.Alexander si H.Staub si este expusa in
lucrarea Criminalul si judecatorii sai .
Criminalitatea poate fi clasificata in urmatoarele categorii:
1).Criminalitatea imaginara, care transpare in vise, fantezii sau acte ratate;
2).Criminalitatea ocazionala, specifica persoanelor si situatiilor in care Supraeul suspenda instanta
morala in urma unei vatamari sau amenintari iminente pentru Eu (cazurile in care conduita criminala
este consecutiva unui santaj, unei amenintari ori unei stari de legitima aparare etc.)
3).Criminalitatea obisnuita, categorie care cuprinde la randul ei trei tipuri de criminali: a).criminalii
organici, a caror personalitate tine de psihiatria clasica (bolnavii mintal care prezinta alterari ale
capacitatii de discernamant ori lipsa acestuia);
b).criminalii normali, caracterizati prin aceea ca sunt sanatosi din punct de vedere psihic, dar sunt
socialmente anormali; acestia fac parte, de regula, dintr-o colectivitate criminala si se comporta
conform moralei acesteia si nu prezinta conflicte intre Eu si Supraeu; c).criminalii nevrotici,
respectiv cei care actioneaza in functie de mobiluri inconstiente. Eul este invins de Sine, care scapa
determinarii Supraeului. In aceste cazuri, se constata existenta unui sentiment de vinovatie, insotit
de angoasa pedepsei. Criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca pe o justificare morala, ca o autorizare
a recidivei; doar gandul criminal este suficient pentru a dezvolta sentimentul de culpabilitate si
nevoia de pedeapsa.

Potrivit concepiei freudiene, complexul de vinovie favorizeaz comiterea crimei, deoarece

unii indivizi ar suferi de un sentiment de vinovie att de puternic, nct, devenind
insuportabil, face ca pedeapsa s vin ca o eliberare. Aceasta ar explica de ce unii infractori i
semneaz crima pentru a fi ct mai repede descoperii, de ce mrturisesc foarte uor faptele
comise sau i arog fapte pe care nu le-au comis. Zbuciumul luntric al acestui tip uman, n
care crima slluiete n cele mai profunde ascunziuri ale fiinei sale, o gsim, de altfel,
genial descris n romanul Crima si pedeapsa, numeroase pagini din literatura
criminologic fiind consacrate examinrii afinitii dintre Dostoievski i Freud.
Aceast ultim variant explicativ a crimei a fost reluat mai trziu de teoria criminalului
nevrotic.

3. Teoria instinctelor
Reprezentantul acestei teorii este criminologul belgian Etienne de Greef, care sustine ca
personalitatea delincventului ca si personalitatea umana, in general, este determinata de instincte.
Instinctele nu se opun inteligentei si nu pot fi separate de aceasta. La om nu se poate identifica o
manifestare instinctuala pura, in sensul ca mai multe instincte, mai multe tendinte actioneaza si isi
produc efectele asupra conduitei umane in acelasi timp. Acest ansamblu de tendinte instinctive
organizate intre ele potrivit preocuparilor inteligentei formeaza structura afectiva In cadrul acestei
structuri afective se pot distinge doua grupe fundamentale de instincte: instinctele de aparare si
instinctele de simpatie.
Instinctele de aparare contribuie la conservarea eului, functioneaza sub semnul sentimentului de
justitie si de responsabilitate a celuilalt, au la baza agresivitatea, tind spre o reducere progresiva a
individului la o entitate abstracta, supusa legilor morale concepute mecanic.
Instinctele de simpatie contribuie la conservarea speciei, functioneaza sub semnul abandonului de
sine si acceptarea totala a celuilalt, au la baza subordonarea si devotamentul fata de celalalt, tind
spre o valorizare extrema a celuilalt.
Nici una din cele doua categorii nu se poate realiza integral, exista o opozitie permanenta intre
instinctele de aparare si cele de simpatie, viata psihica se desfasoara sub semnul conflictului
permanent intre structurile afective. Tendinta de a alege securitatea in dauna afectivitatii da nastere
unui sentiment de vinovatie a carui lichidare se incearca prin reintoarcerea catre celalalt. In tot
acest conflict se creeaza un echilibru precar; in aceste conditii tulburarile de caracter si insuficientele
inteligentei vor favoriza trecerea la actul criminal.
O alt categorie de referiri, mai mult sau mai puin directe, la fenomenul criminal, o gsim n
studiile publicate de Freud n perioada maturitii : Dincolo de principiul plcerii i Eul i
sinele.
n aceast perioad a gndirii freudiene apare o nou teorie a instinctelor. Freud sesizeaz o
proprietate general a instinctelor, i anume : compulsiunea la repetiie. Pe baza acesteia instinctul
este definit ca : o tendin inerent a organismului viu de a reproduce o stare din trecut la care el a
fost obligat s renune sub influena forelor exterioare perturbatoare, un fel de elasticitate
organic() expresia ineriei vieii organice.

Noua teorie asupra instinctelor aduce indirect o nou posibilitate n explicarea crimei care, aa
cum am vzut anterior, n opinia lui Freud, este de natur instinctual. Pe lng varianta
sexual apare i varianta morbid, unde responsabilitatea crimei aparine tendinei umane
spre agresiune i distructivitate, expresii extravertite ale instinctului morii. Aceste concluzii
sunt desprinse indirect din opera freudian.
n clasificarea pe care o face psihanaliza infractorilor un loc important l ocup criminalul
care a svrit infraciunea datorit complexului de vinovie.
Constatarea c intensificarea acestui sentiment incontient de vinovie poate face dintr-un
om un criminal, a constituit o adevrat surpriz. i totui, faptul este nendoielnic; la muli
criminali ndeosebi la tineri, poate fi descoperit un puternic sentiment de culpabilitate.,
anterior i nu consecutiv crimei, sentiment care a constituit mobilul crimei. S-ar prea deci c
respectivul triete posibilitatea legrii acestui sentiment de ceva real i actual ca pe uurare.

4.Teoria impulsurilor
Freud consider c procesele conflictuale ce au loc n incontient sunt n strns legtur cu
impulsuri, care i au originea n copilrie. Dac aceste conflicte incontiente sunt recunoscute de
pacient cu ajutorul analizei, ele pot gsi o soluie, care n psihicul imatur al unui copil nu era
posibil.
n concepia lui Freud asupra sexualitii la copii, impulsul sexual al adulilor este rezultatul final
al unui proces n dezvoltare ("Libido-Entwicklung"). nceputul are loc n copilrie i comport mai
multe faze:
faza oral (0 - 1 an)
faza anal (1 - 3 ani)
faza falic (oedipal, falic) infantil (3 - 6 ani)
faza latent (6 - 12 ani)
faza genital
Aceste 5 faze denumesc n acelai timp cele 5 centre ale dezvoltrii impulsului sexual n prima
copilrie. Primele dou faze dispar cu timpul sau se transfer n parte n sexualitatea adulilor. A fost
meritul lui Freud de a fi recunoscut c omul este o fiin sexual nc de la natere. O semnificaie
deosebit o are aa zis faz "oedipal", n care copilul dezvolt pentru prima dat o legtur
emoional cu printele de sex opus, asemntoare atraciei sexuale a adultului fa de partener .
Copilul reacioneaz n acelai timp ca rival fa de printele de acelai sex. Imaturitatea psihic
complic aceast situaie, de neneles la vrsta copilriei, ceea ce conduce la anxietate n raport cu
propriile fantezii. Msura n care copilul poate domina aceste fantezii sau dimpotriv este dominat
de ele sub form de team sau frustraii este determinant pentru dezvoltarea ulterioar la vrsta
adult, n special pentru relaiile cu sexul opus. Faza latent - stresurile, furtunile i conflictele din
fazele precedente au constituit dezvoltarea personalitii. Acum copilul are nevoie de o perioad de
linite.Principala activitate devine coala.n aceast perioad nu se manifest mari schimbri. Faza
genital ncepe n perioada pubertii.

5. Teoria personalitii criminale

Aceasta teorie apartine celebrului criminolog francez Jean Pinatel, fiind conceputa ca un model
explicativ, capabil sa aduca lamuriri, atat in ceea ce priveste geneza cat si dinamica actului criminal.
Personalitatea criminala este un instrument clinic, o unealta de lucru, un concept operational.
Pinatel considera inutila incercarea de a separa oamenii in buni si rai, nu exista o diferenta de natura
intre oameni cu privire la actul criminal. Orice om, in circumstante exceptionale, poate deveni
delincvent. Inexistenta acestor deosebiri nu exclude insa existenta unor diferente graduale in privinta
pragului lor delincvential.
Unii indivizi au nevoie de instigari exterioare intense, iar altii de instigari lejere, pentru a
prezenta reactii delictuale, pentru a realiza trecerea la act. Aceasta diferenta graduala este data de
anumite trasaturi psihologice, care, in conceptia lui Pinatel, alcatuiesc nucleul central al
personalitatii criminale.
Componentele nucleului personalitatii criminale care determina trecerea la act sunt: egocentrismul,
labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva.

Egocentrismul reprezinta tendinta subiectului de a raporta totul la sine insusi. Labilitatea reprezinta
o lipsa de prevedere, o deficienta de organizare in timp, o instabilitate. Agresivitatea desemneaza
o paleta foarte larga de tendinte, mergand de la simpla afirmare a eului pana la ostilitate, ea se
manifesta printr-un dinamism combativ, care are ca functie invingerea si eliminarea obstacolelor
si dificultatilor care bareaza drumul actiunilor umane.
Pentru ca un subiect sa treaca la act este necesar ca el sa nu fie retinut de oprobiul social care este
asociat raufacatorului. Acest proces de autolegitimare subiectiva este asigurat de egocentrism.
Faptul ca subiectul nu va fi retinut de amenintarea pedepsei este explicat prin labilitate. Obstacolele
materiale susceptibile sa impiedice executarea crimei sunt invinse prin agresivitate. In ultima
instanta, cand subiectul ajunge in situatia de a comite o crima, este necesar ca el sa nu fie retinut de
sentimentul ca produce rau aproapelui sau, atentand la persoana sau bunurile acestuia. Indiferenta
afectiva asigura aceasta ultima etapa a trecerii la act. Cele patru componente nu trebuie analizate in
mod individual. Reunirea tuturor componentelor, precum si legaturile dintre acestea, dau un caracter
particular personalitatii in ansamblul ei.
Fiecare din teoriile prezentate incearca sa ofere cea mai buna explicatie si sa individualizeze factorii
predominant responsabili, implicati in fenomenul infractional. Unele teorii insista asupra factorilor
bio-constitutionali sau fiziologici, altele asupra factorilor ambientali si sociali, altele asupra unor
factori psihologici individuali, altele asupra unor interinfluente dintre individual si social etc.
Nici una dintre teoriile prezentate nu poate fi considerata suficienta si deplin consistenta in
explicatiile oferite, dar nici nu poate fi respinsa in totalitate, datorita nevalidarii ei practice. Din
punctul de vedere al validitatii exista diferente foarte mari intre diverse teorii, insa nici una nu ofera
explicatii detaliate pentru toate manifestarile comportamentului infractional.
Etiogeneza fenomenului infractional este multinivelara. Fiecare teorie surprinde un anumit aspect al
fenomenului infractional. Teoriile sunt complementare, nu contradictorii. Acestea se pot organiza,
ierarhiza pe mai multe niveluri. Din integrarea lor poate rezulta o teorie unificata, globala, care sa
evidentieze personalitatea implicata in actul infractional in toata unitatea si complexitatea sa.
 METODELE PSIHANALIZEI

Anamneza pacientului are loc n mod clasic, acesta fiind culcat n timp ce psihanalistul se gsete n
afara cmpului su vizual. n general, interpretarea datelor anamnestice amnunite i de biografie
este adesea suficient pentru a schia cadrul tulburrilor nevrotice i formapersonalitii
psihopatologice.

Transferul unor experiene i relaii din trecut asupra terapeutului este un moment principal al
psihanalizei terapeutice. Se poate constata un transfer pozitiv sau unul negativ, n funcie de
tonalitatea tririlor proiectate asupra terapeutului. Din partea acestuiarezult o reacie de contra-
transfer. Terapeutul a nvat n cursul proprieianalize n procesul de calificare, s fac deosebirea
ntre simirile i reprezentrile sale proprii icele rezultate din analiza pacientului, pentru a nu se
ajunge n mod incontient la o stare desimbioz psihic.

Asociaiile libere produse de pacient fac posibil accesul la coninutul tririi sale psihice,la
conflictele sale intime, i descoper terapeutului imaginea vie a etiologiei nevrozei n cazul
pacientului respectiv. Pacientul relateaz tot ce-i trece prin minte, ntr-un flux nentrerupt, chiar dac
crede c lucrurile sunt lipsite de importan i n-au nicio legtur unele cu altele, sau chiar dac
aceast a i-ar fi penibil i ar putea s-i provoace un sentiment de ruine. Experiena psihanalistului
poate descoperi n acest materialbrut multe informaii asupra unor experiene rmase ascunse.
Aceasta presupune dinpartea pacientului o dispoziie spre cooperare fr limite.
( Acest fenomen se ntlnete la persoane pentru care a gndi, a zice i a face sunt n mod incontient
echivalente. La copilul de trei ani, a gndi, a zice i a face sunt unul i acelai lucru. De exemplu,
faptulde a gndi s asasinezi pe cineva nseamn pentru incontientul su c actul a fost svrit.
Tcerea se poate astfel datora faptului c persoana se teme de efectele propriilor salecuvinte, c ea le
consider distructive.Tcerea poate, n sfrit, s fie o dorin de manifestare a unei armonii
primitive, devenind pozitiv n cadrul cutrii fuziunii cu psihanalistul. n relaiile amoroase,de
exemplu, nu este necesar s se vorbeasc pentru ca ndrgostiii s se neleag unul cu altul.
Pacientul utilizeaz prea multe asociaii de idei. El le produce fr contenire, el face tot timpul
asociaii libere, n aparen fr dificultate ).
Utilizarea metodei asociaiilor libere este modificarea care a consacrat cu adevrat debutul metodei
psihanalitice, difereniind psihanaliza de orice alt form de psihoterapie.

Semnificaia viselor a reprezentat punctul de plecare al folosirii teoriei psihanalitice ca posibilitate

terapeutic. Metoda presupune experien n interpretare i exclude orice dogm.In teoria
freudiana,interpretarea ar fi procedeul psihanalitic cel mai important cruia i sunt subordonate
toate celelalte . Ea este instrumentul de nenlocuit care i permite psihanalistului s fac neles
sensul latent al discursului sau al conduitei.
Comunicat pacientului, acesta vizeaz s determine o schimbare intrapsihic, ba chiar
comportamental.
 CRITICA PSIHANALIZEI

nc de la apariie, psihanliza a fost supus deseori unor critici severe. n special din partea
psihologiei academice i s-a reproat c, dei cele dou discipline se influeneaz teoretic reciproc, n
asectele eseniale se deprteaz una de alta, dezvoltndu-se n direcii deosebite.Freud a fost nvinuit
pentru faptul de a fi acordat o prea mare nsemntate rolului impulsurilor sexuale n viaa psihic
("pansexualism"). Aceasta se explic, printre altele, prin faptul c, ntimpul su, funciunea
glandelor endocrine era insuficient cunoscut, endocrinologia se gsea lanceputul dezvoltrii ei. Pe
de alt parte, trebuie recunoscut c emanciparea sexual din zilelenoastre se datoreaz n bun parte
contribuiei aduse de psihanaliz n transformarea concepiilor morale, n nlturarea tabu-urilor.
Filosoful Karl Popper consider c psihanaliza nu este o tiinrezultat n urma cercetrilor, ci mai
de grab o idee sectar, un fel de credin religioas. nacelai sens, de data asta autocritic, se
exprim i psihanalistul francez Jacques Lacan,afirmnd(n 1977,ntr-o intervenie la universitatea
din Bruxelles) c, n scurt timp, lumea nu va mai vreas aud de psihanaliz. Pentru Adolf
Grnbaum ("Kritische Betrachtungen zur Psychoanalyse",1991 )Psihanaliza se prezint ca un sistem
nchis, ca o dogm, fr criterii metodologice precisdefinite, fapt care con travine principiilor de
baz ale tiinei. O parte din aceste critici sedatoreaz n bun msur lipsei de eficien
demonstrabil a psihanalizei terapeutice ncomparaie cu alte metode i procedee psihoterapeutice.
n 1981, Paul Kline a supus unei analize critice 600 de studii psihanalitice aprute n diverse
publicaii. Din acestea, doar ca. 100 relatau rezultate pozitive n favoarea psihanalizei. Restul de 500
contraziceau n mod evident poziiile teoretice ale psihanalizei sau cuprindeau din punct de vedere
metodologic att de multe lipsuri, nct nu puteau fi evaluate cu obiectivitate. n literatura post-
freudian din a doua jumtate a secolului al XX-lea exist tot mai mult tendina de a se nlocui
termenul de "incontient" cu acelade "subcontient", innd seama de datele neurofiziologiei
moderne asupra treptelor strii decontiin. Astfel se tie, de exemplu, c visele nu se produc n
somnul profund, ci n timpulfazelor REM ("rapid eye movements"), n stadiul B de somn
superficial. Altfel nu am mai avea amintirea lor.

REPREZENTANI AI PSIHANALIZEI

1.Carl Gustav Jung

Jung,unul din primii elevi ai lui Freud, a fundat o coal proprie, pe care a numit-o "Psihologie
analitic". Pentru Jung conceptul de "libido" are nu numai semnificaia unui impuls sexual,
cireprezint totalitatea instinctelor i impulsurilor creative precum i fora de motivaie a omului. Ar
exista, pe lng un incontient personal al individului, i un incontient colectiv al ntregiiumaniti.
Jung respinge teoria unui "Supra-Eu", pe care l nlocuiete cu noiunea de Persona,care are rolul
ales de a oferi individului imaginea ce i-o face asupra lumii.

2.Alfred Adler

Adler, un alt elev al lui Freud, insist asupra conceptului de inferioritate, care, din momentul ncare
devine contient, confer for de a se lsa depit. n caz contrar, rezult o stare nevroticcu
tendin la izolare de lumea real. Depirea strii de inferioritate poate conduce la dorin
nestpnit de putere i dominare.
3.Otto Rank

Rank vedea n traumatismul suferit deja n momentul naterii cheia explicrii nevrozelor. El acorda
o importan deosebit voinei,ca for pozitiv n procesul de organizare i integrare a
personalitii.
4.Melanie Klein

O interesant direcie o reprezint aa zisa coal englez de psihanaliz, datorit n speciallucrrilor

lui Melanie Klein. Ea postuleaz existena unor fantezii incontiente complexe la copii,a cror
origine o constituie teama n faa ameninrii existenei, instinctul morii.