Cuprins

Introducere ..............................................................................................................3

Capitolul I : Obligaţiile profesionale ale băncii.......................................................4

1.1 Obligaţia băncii de confidenţialitate....................................................................4

1.2 Obligaţia băncii de informare..............................................................................9

1.3 Obligaţia băncii de vigilenţă..............................................................................17

Capitolul II : Negocierea şi încheierea contractului de credit bancar……,,……..18

2.1 Informaţii ce trebuie menţionate în contractul de

credit bancar...........................................................................................................18

2.2 Cerinţele privind clauzele contractuale.

Clauzele abuzive……………………………………………………………..…....23

2.3 Dreptul de retragere...........................................................................................24

Capitolul III : Răspunderea băncii la etapa încheieriişi negocierii contractului de

credit bancar............................................................................................................25

3.1 Răspunderea civilă.............................................................................................25

3.2 Răspunderea administrative…………………………………………………...26

3.3 Răspunderea penală……………………………………………………….…..28

Concluzii.................................................................................................................29

Bibliografie.............................................................................................................30

2
Introducere

Actualitatea temei investigate. Ultimele două decenii sunt marcate de

construirea şi consolidarea în Republica Moldova a mecanismelor economiei de
piaţă.În procesul de tranziţie de la economia planificată spre economia de piaţă a
sporit considerabil rolul creditelor. Susţinerea creditară a activităţii de
întreprinzător şi a necesităţilor crescânde de consum ale populaţiei influenţează
stimulativ întreaga economie. În special, aceasta se exprimă în dezvoltarea pieţei
de muncă interne pe calea creşterii ratei de ocupare şi reducerii şomajului.
Deschiderea unei noi afaceri care implică şi şomerii, extinderea activităţii de
întreprinzător care va atrage noi forţe de muncă, sprijinul dezvoltării sectorului
productiv al economiei naţionale, creşterea bunăstării comunităţilor locale, a
familiilor şi a cetăţenilor aparte – toate acestea sunt doar unele dintre premisele
dezvoltării durabile a economiei naţionale, premise datorate intensificării activităţii
de creditare. Este evident că băncile sunt partea cea mai puternică a contractului de
credit bancar (reieşind din caracterul de adeziune a acestui contract) şi că de cele
mai multe ori acestea comit abuzuri, clienţii neavînd careva mecanisme bine
punctate şi clar prevăzute pentru a se putea apăra, cu atît mai mult la etapa
încheierii şi negocierii contractului de credit bancar. Astfel, tema datăeste una
actuală, problematică şi slab abordată în doctrină, de aceea şi ne-am propus analiza
acesteia.

Scopul şi obiectivele cercetării. Prin această lucrare ne-am propus, că pornind de

la prevederile legislaţiei în vigoare, să găsim mecanismele de apărare ale clientului,
mecanisme care să-i acorde acestuia o mai mare putere de negociere, o mai mare
încredere şi prin intermediul cărora, în caz de încălcare a obligaţiilor şi a crinţelor
legii, banca să poată fi trasă la răspundere.

3
Capitolul I

Obligaţiile profesionale ale băncii.

Băncile sunt titularele unor obligaţiiprofesionale consacrate la nivel legislativ într-

o manieră mai mult sau mai puţinexplicită.În sarcina acestora, legiuitorul a instituit
o serie de obligaţii profesionale, ce poartă amprenta particularităţilor domeniului în
care acestea activează. Reglementate de o manieră explicită sau implicită,
categoria obligaţiilor menţionate cuprinde: obligaţia de a păstra secretul
profesional î n domeniul bancar, obligaţia de informare, obligaţia de vigilenţă şi
obligaţia de publicitate, care de fapt se includeîn cea de informare. Un rol
determinant în consacrarea acestor obligaţii, ce le dublează pe cele contractuale,
generate de diversitatea raporturilor juridice stabilite de instituţiile de credit cu
clientela, apreciem că l-au avut natura activităţilor permise băncilor, încrederea pe
care le-oacordă acestor subiecte de drept clienţilor şi chiar intenţia de a proteja
anumite interese publice. După caz, respectarea obligaţiilor profesionale de către
instituţiile de credit profită clientelei şi, în raport de circumstanţe, chiar terţilor.
În compartimentul dat vor fi analizate obligatiile profesionale ale băncii, obligatii,
care îşi au izvorul în jurisprudenţă şi(în ultima perioada din ce în ce mai mult) în
legislaţie.
Obligaţia de Confidenţialitate

Potrivit art.1226 (1) CC banca garantează secretul informaţiei privind relaţiile de

afaceri.
Legea nu conţine o definiţie a secretului bancar, însa din analiza diferitelor
prevederi legale şi din practica bancară reiese că secretul bancar este totalitatea
informaţiilor, care au parvenit băncii în cadrul relaţiilor de afaceri cu clientul său,
referitor la client,conturile deschise de el la banca, operatiunile efectuate în aceste
conturi şi referitor la orice alte fapte,dacă aceste informaţii nu sunt publice şi
divulgarea lor ar putea leza drepturile, interesele, reputaţia de afaceri a clientului.

4
Astfel, clientul la etapa încheierii şi negocieri contractului de credit bancar ar putea
prezenta acesteia planurile sale de afaceri,istoriile de creditşi alte informatii legate
de acordarea creditului.
Secretul bancar are legaturi strînse cu categoriile de secret commercial (a se
vedea Legea 171/1994 cu privire la secretul commercial//M.O. nr. 13 din
10.11.1994) şi secret professional (al avocaţilor, notarilor, medicilor etc.). În
considerarea interacţiunii acestor trei categorii, regula evocată mai sus poate fi
exprimată în felul următor: banca,în calitatea sa de profesionist(comerciant ce
profesează activitatea bancară) este obligată să păstreze confidenţialitatea
informaţiilor ce constituie secretele comerciale ale clienţilor săi.
Obligaţia de a păstra secretul bancar se bazeaza nu numai pe contract, dar şi pe
dispoziţiile imperative ale legii.Astfel, art.22 al Legii instituţiilor financiare
550/1995//M.O., nr.1-2 din 1.01.1996 dispune că administratorii, funcţionarii şi
agenţii băncii, actuali şi precedenţi, sînt obligaţi să păstreze secretul comercial, să
nu folosească în interes personal sau al unor terţi, decît al băncii în care lucrează
sau au lucrat, informaţiile obţinute în exerciţiul funcţiunii şi să nu permită accesul
altor persoane la aceste informaţii. Din analiza prevederilor legale sus numite se
desprind următoarele consideraţii.

- deşi Legea instituţiilolor financiare operează cu termenul secret comercial

aceste informaţii totodată constituie şi secret bancar, în virtutea corelaţiei dintre
aceste categorii, despre care s-a relatat mai sus;

- obligaţia de nedivulgare a secretului comercial (bancar) este completată cu

obligaţia de neutilizare a acestor informaţii nici pentru sine, nici pentru alţii;

- obligaţia de nedivulagre şi cea de neutilzare sînt valabile atît pe parcursul

activităţii în serviciul băncii, cît şi ulterior;

- deşi divulgarea secretului comercial (bancar) are loc de obicei prin intermediul
acţiunilor personalului băncii, banca, în orice caz, poartă răspundere pentru

5
nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului bancar, inclusiv dacă această
informaţie a fost divulgată prin acţiuni culpabile ale lucrătorilor ei.
Conform art. 12 al Legii RM 171/1994 cu privire la secretul commercial nr. 13 din
10.11.1994 persoanele fizice şi juridice, inclusiv persoanele cu funcţii de
răspundere ale organelor de stat de control şi supraveghere, care au acces la
secretul comercial, sînt obligate să respecte cu stricteţe cerinţele privind
nedivulgarea lui, să împiedice scurgerea informaţiei către terţi, achiziţionarea sau
folosirea de către aceştia a informaţiei fără consimţămîntul proprietarului şiîntr-un
mod contrar practicii comerciale loiale (rezilierea contractului, abuzul de încredere
şi incitarea la delict, achiziţionarea de informaţii nedivulgabile de către terţii care
ştiau că o atare achiziţie implică practici comerciale neloiale sau în privinţa cărora
au fost prezentate probe de astfel de practici ori de o gravă neglijenţă sau
ignoranţă),sub rezerva ca aceste informaţii:
a) să fie secrete în sensul că, în totalitatea lor ori în configuraţia sau asamblarea
exactă a elementelor lor, ele în general nu sînt cunoscute sau nu sînt accesibile
persoanelor din mediul care în practica obişnuită recurg la genul de informaţii în
cauză;
b) să aibă o valoare comercială pentru că sînt secrete;
c) să facă obiectul unor dispoziţii rezonabile de păstrare a secretului lor din partea
persoanei care le controlează în mod licit.
Astfel, obligaţia de păstrare a secretului bancar incumbă atît personalului băncii, cît
şi altor persoane, care, în orice mod, obţin informaţii calificate ca secret bancar.
Asemenea persoane sînt, de exemplu, funcţionarii Băncii Naţionale, care obţin
astfel de informaţie în cadrul exercitării atibuţiilor sale. Conform Legii cu privire la
Banca Naţională a Moldovei 548/1995//M.O., nr.56-57 din 10.12.1995 (art.36
alin.1), acestor persoane le este interzis: a) să permită oricărei alte persoane accesul
la această informaţie, să o divulge sau să o publice; b) să folosească această
informaţie sau să permită folosirea ei în interes personal.
Sunt oportune de menţionat şi prevederile Legii nr. 142 din 26.06.2008 cu privire

6
la ipotecă. Astfel, art. 41 (confidenţialitatea datelor privind debitorul) al legii sus
menţionate, prevede că datele personale ale debitorului, care au devenit cunoscute
creditorului ipotecar, sînt confidenţiale şi nu pot fi dezvăluite de către creditorul
ipotecar, cu excepţia cazurilor în care:
a) debitorul consimte, în mod expres, asupra dezvăluirii;
b) aceste date au devenit publice în mod legal;
c) dezvăluirea lor se face în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege; sau
d) dezvăluirea este solicitată de organul de stat competent.
De asemenea, creditorul ipotecar nu va cere debitorului prezentarea datelor
referitoare la convingerile politice şi religioase, apartenenţa la sindicate, asociaţii
obşteşti şi religioase, partide şi alte organizaţii social-politice, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege. Persoanele vinovate de încălcarea normelor privind protecţia
datelor personale poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare
O novaţie în planul legislaţiei civile, şi ne referim anume la etapa încheierii şi
negocierii contractului de credit bancar (etapa precontractuală), este adoptarea
Legii privind contractele de credit pentru consumatori, carea fost adoptată recent.
Potrivit art.9, alin.(1)al legii menţionate, în scopul evaluării bonităţii
consumatorilor, sistemele de evidenţă de tipul birourile istoriilor de credit asigură,
în cazul creditului, accesul creditorilor la bazele de date gestionate în condiţii
nediscriminatorii faţă de alţi creditori, cu acordul debitorilor. Însă, alin. 3 al
aceluiasi articol menţionează că informaţiile se pun la dispoziţie, cu excepţia
cazului în care furnizarea unor astfel de informaţii este interzisă de legislaţie sau
contravine obiectivelor de ordine publică sau de securitate publică. Cu atît mai
mult, art.4 al Legii privind birourile istoriilor de credit nr. 122-XVI din
29.05.2008stipulează că formarea istoriilor de credit, păstrarea, utilizarea,
prelucrarea, transmiterea şi distrugerea informaţiilor din istoriile de credit se
efectuează cu respectarea următoarelor principii:
a) existenţa acordului subiectului istoriei de credit;
b) egalitatea în drepturi a subiecţilor istoriilor de credit;

7
c) utilizarea, conform destinaţiei, a istoriilor de credit şi a informaţiilor din istoriile
de credit. Potrivit prezentei legi, folosirea de către utilizatorii istoriei de credit a
informaţiilor din aceasta se permite doar cu scopul estimării riscurilor aferente
acordării unui credit subiectului istoriei de credit şi/sau gestiunii unui cont existent
de credit;
d) confidenţialitatea informaţiilor din istoriile de credit, cu excepţiile prevăzute de
prezenta lege;
e) asigurarea protecţiei informaţiilor din istoriile de credit contra obţinerii,
modificării şi/sau utilizării necorespunzătoare şi/sau neautorizate;
f) inviolabilitatea vieţii private, apărarea drepturilor, intereselor legitime şi
libertăţilor subiecţilor istoriilor de credit.
Mult mai clarăşi precisă la acest capitoleste legislaţia civila română.Noul Cod Civil
al României modificat prin legea 287/2009 privind Codul Civilstipulează în art.
1.184 (Obligatia de confidentialitate in negocierile precontractuale) că cînd o
informaţie confidenţială este comunicată de către o parte in cursul negocierilor,
cealaltă parte este ţinută să nu o divulge si să nu o folosească în interes propriu,
indiferent dacă se încheie sau nu contractul. Încălcarea acestei obligaţii atrage
răspunderea părtii in culpă.
Excepţii de la confidenţialitate sunt prevăzute în art.11 din Legea cu privire la
secretul commercial.Astfel, la secretul comercial au acces lucrătorii, cercul cărora
este stabilit de agentul antreprenoriatului. Organele de stat, în limitele
competenţelor stabilite de legislaţie, au dreptul, în baza unei cereri scrise, semnate
de către persoana împuternicită, să solicite şi să primească, cu titlu gratuit,
informaţii ce constituie secret commercial. Excepţia data o întîlnim şi în art.24
alin.3al Legii RM nr. 601din 12.06.1991cu privire la bănci şi activitatea bancară:
relaţii asupra operaţiunilor bancare se dau instanţelor judecătoreşti, de anchetă,
organelor de arbitraj, organelor financiare în problemele impunerii fiscale în baza
cererii lor scrise, aprobate de preşedintele consiliului de conducere al băncii.

8
Obligaţia de Informare
Considerăm oportune unele menţiuni asupra obligaţiei de informare a clientului la
etapa închierii şi negocierii contractului de credit bancar, chiar dacă legislaţia
naţională nu beneficiază de o consacrare normativă explicită în această
formulare.Obligaţia generală a băncii de informare reiese şi din dispozoţiile art. 30
al Legii instituţiilor financiare : instituţia financiară trebuie să dea periodic
publicitaţii informaţii veridice despre activitatea sa financiară, depsre condiţiile în
care acceptă depozite şi acordă credite, despre ratele dobânzii în modul stabilit de
Banca Naţională.
Obligaţia de informare este un accesoriu al serviciului prestat de bancă clientului,
în sensul de a-l completa pentru a-l face cît mai util clientului. În acest sens, banca
este obligată să ofere clientului un tablou complet al efectelor juridice ale
serviciului contractat şi să-i ofere alternativele posibile pentru ca opţiunea
clientului să fie exprimată în deplină cunoştinţă de cauză. Însă obligaţia de
informare nu are menirea de a lărgi însuşi obiectul serviciului. Banca informează şi
sfătuieşte clientul asupra serviciului prestat, dar nu şi asupra gestiunii
patrimoniului clientului, nici asupra rezultatelor activitaţii lui comerciale.
Situaţia este similară şi în alte sisteme de drept. Spre exemplu, doctrina francez ă
tratează obligaţia de informare a clientului mai mult ca o creaţie jurisprudenţială,
consacrările normative în materie fiind limitate la anumite cazuri. În acest sens, s-a
apreciat că această obligaţie profesională se stabileşte în funcţie de gradul de
calificare a cocontractanţilor, fiind consecinţa naturală a faptului că băncile sunt
partea cea mai experimentată în domeniul financiar şi cea car e este cea mai activă
în definirea conţinulului contractului.
Referiri normative în materia obligaţiei de informare a clientelei, stabilită în
sarcina instituţiilor de credit, sunt consacrate totuşi şi de prevederile diverselor
reglementări naţionale. În sensul problematicii discutate, am identificat
materializări ale obligaţiei de informare a clientului în reglementarea asigurată,
printre altele, de:

9
Legea nr. 105 din 13.03.2003privind protecţia consumatorilor,aceasta consfinţind
că consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis,
asupra caracteristicilor serviciilor oferite de către agenţii economici astfel încît să
aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor,
între serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora,
în deplină securitate.

1. Hotărîrea BNM privind aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea

de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova nr.153 din
25.12.1997 în pct. 4.2.1.2 prevede că politica generală de creditare trebuie să
definească toate tipurile de credite pe care banca le acordă, descrise într-un
mod concis şi cuprinzător, conţinînd informaţia despre scopul
creditului,scadenţa şi structura de rambursare, preţ, gajul necesar sau alt tip
de asigurare etc.
2. Cel mai detaliat este reglementată obligaţia de informare în legea enunţată
mai sus, Legea privind contractele de credit pentru consumatori, care este
una benefică la această etapă, aceasta creînd cadrul legal necesar aplicării
prevederilor Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru
consumatori, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L
133/66 din 22 mai 2008. Art. 5 ( intitulat Informaţii precontractuale)al legii
menţionate, detaliază şi prevede expres informaţia standart care trebuie
prezentată de bancă clientului la etapa precontractuală.Astfel, creditorul şi,
după caz, intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza
clauzelor şi a condiţiilor de creditare oferite de către creditor, precum şi, după
caz, a preferinţelor exprimate şi a informaţiilor furnizate de către consumator,
informaţiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe
oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere
a unui contract de credit.Informaţiile precontractuale sunt furnizate:

10
a) cu suficient timp înainte, dar nu cu mai puţin de 15 zile înainte ca un
consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă;
b) pe hîrtie sau pe alt suport durabil;
c) prin intermediul formularului „Informaţii standard privind creditul pentru
consumatori”.
Informaţiile precontractuale cuprind următoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea/denumirea şi adresa domiciliului/sediului creditorului, precum
şi după caz, identitatea/denumirea şi adresa domiciliului/creditorului a
intermediarului de credit implicat;
c) valoarea totală a creditului şi condiţiile privind acordarea creditelor ;
d) durata contractului de credit;
e) în cazul unui credit acordat sub forma unei amînări la plată pentru un
anumit bun sau serviciu şi în cazul contractelor de credit legate, bunul sau
serviciul respectiv şi preţul de achiziţie al acestuia;
f) rata dobînzii aferente creditului, condiţiile care guvernează aplicarea ratei
dobînzii aferente creditului şi, unde este cazul, orice indice sau rată de
referinţă aplicabilă ratei iniţiale a dobînzii aferente creditului, ca şi termenele,
procedurile şi condiţiile în care variază rata dobînzii aferente creditului; în
cazul în care se aplică rate diferite ale dobînzii aferente creditului în
circumstanţe diferite, informaţiile sus-menţionate privind toate ratele
aplicabile;
g) dobînda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator,
ilustrate prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menţionează toate
ipotezele folosite pentru calculul ratei respective; în cazul în care
consumatorul a informat creditorul în legătură cu una sau mai multe
componente ale creditului preferat, precum durata contractului de credit şi
valoarea totală a creditului, creditorul trebuie să ia în considerare aceste
componente; în cazul în care un contract de credit prevede modalităţi de

11
tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobînzii aferente creditului
diferite, şi creditorul foloseşte ipoteza din anexa I partea II litera (b), acesta
trebuie să indice faptul că aplicarea altor mecanisme de tragere pentru acest
tip de contract de credit poate avea drept rezultat aplicarea unei dobînzi
anuale efective mai mari;
h) suma, numărul şi frecvenţa plăţilor care vor fi efectuate de către
consumator şi, dacă este cazul, ordinea în care plăţile vor fi alocate, pentru
rambursare, diferitelor solduri restante fixate la rate diferite ale dobînzii
aferente creditului;
i) unde este cazul, costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi
care înregistrează atît operaţiunile de plată, cît şi tragerile din credit, cu
excepţia cazului în care deschiderea unui cont este opţională, costurile pentru
utilizarea unui mijloc de plată atît pentru operaţiuni de plată, cît şi pentru
trageri din credit, orice alte costuri rezultînd din contractul de credit, precum
şi condiţiile în care aceste costuri pot fi modificate;
j) dacă este cazul, obligaţia consumatorului de a plăti taxe notariale la
încheierea contractului de credit;
k) obligaţiile referitoare la încheierea unui contract privind un serviciu
accesoriu aferent unui contract de credit, în special o poliţă de asigurare, în
cazul în care obţinerea creditului sau obţinerea creditului conform clauzelor
şi condiţiilor prezentate este condiţionată de încheierea unui contract privind
acest serviciu;
l) rata dobînzii aplicabilă în cazul ratelor restante, măsurile pentru ajustarea
acesteia, şi unde este cazul, orice penalităţi în caz de neplată;
m) o avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor;
n) unde este cazul, garanţiile solicitate;
o) existenţa sau lipsa dreptului de retragere;

12
 p) dreptul de rambursare anticipată, dacă există, şi, dacă este cazul, informaţii
privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care aceasta va fi
stabilită în conformitate cu articolul 20;
q) dreptul consumatorului de a fi informat de îndată şi gratuit asupra
rezultatului consultării bazei de date pentru evaluarea bonităţii sale, în
conformitate cu articolul 9 alineatul (2);
r) dreptul consumatorului de a primi la cerere şi gratuit un exemplar din
proiectul de contract de credit. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în
care, în momentul cererii, creditorul în baza motivelor întemeiate nu va
încheia contractul de credit cu consumatorul;
s) dacă este cazul, termenul pe parcursul căruia informaţiile precontractuale
au forţă obligatorie pentru creditor.
Orice informaţii suplimentare pe care creditorul ar dori să i le furnizeze
consumatorului sunt oferite într-un document separat care poate fi anexat la
formularul „Informaţii standard privind creditul de consum”.În cazul în care, la
cererea consumatorului, contractul a fost încheiat folosind un mijloc de comunicare
la distanţă care nu permite furnizarea informaţiilor conforme alineatului (1), în
special în cazul menţionat la alineatul (2), creditorul pune la dispoziţia
consumatorului toate informaţiile precontractuale folosind formularul „Informaţii
standard cerute conform alineatului (1) cuprind o declaraţie clară şi concisă,
potrivit căreia aceste contracte de credit nu prevăd o garanţie de restituire a valorii
totale a creditului tras în baza acestuia, cu excepţia cazului în care se oferă o astfel
de garanţie.
La cerere, în plus faţă de „Informaţiile standard privind creditul de consum”,
consumatorului i se va furniza gratuit şi un exemplar din proiectul de contract de
credit. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care, în momentul cererii,
creditorul nu doreşte să încheie contractul de credit cu consumatorul.
În cazul unui contract de credit în care plăţile făcute de consumator nu duc la o
amortizare aferentă imediată a valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a

13
constitui capital în timpul perioadelor şi în condiţiile stabilite în contractul de
credit sau într-un contract accesoriu, informaţiile precontractuale cerute conform
alineatului (1) cuprind o declaraţie clară şi concisă, potrivit căreia aceste contracte
de credit nu prevăd o garanţie de restituire a valorii totale a creditului acordat în
baza acestuia, cu excepţia cazului în care se oferă o astfel de garanţie.
Creditorii şi unde este cazul, intermediarii de credit oferă consumatorului
explicaţii corespunzătoare, pentru a-i permite să evalueze dacă contractul de credit
propus este adaptat la nevoile sale şi la situaţia sa financiară, unde este cazul, prin
explicarea informaţiilor precontractuale. Explicaţiile trebuie să cuprindă cel puţin
următoarele:
a) explicarea informaţiilor precontractuale care sunt furnizate potrivit prevederilor
alin. (1);
b) caracteristicile esenţiale ale produselor propuse şi efectele exacte pe care le pot
avea asupra consumatorului;
c) explicarea costurilor ce fac parte din costul total al creditului pentru consumator,
astfel încît consumatorii să înţeleagă ce plătesc;
d) consecinţele neplăţii din partea consumatorului.
Se interzice perceperea unui comision de analiză dosar în cazul în care creditul nu
se acordă.
În termen de 30 de zile de la depunerea dosarului de credit, creditorul răspunde în
scris consumatorului sau, la solicitarea expresă a consumatorului, în altă formă
aleasă de consumator şi acceptată de creditor, cu privire la acordarea sau
neacordarea creditului. La primirea cererii de credit şi a celorlalte documente ce
sunt necesare acordării creditului, creditorul are obligaţia de a înmîna imediat
consumatorului un înscris datat, semnat şi cu număr de înregistrare, conţinînd
confirmarea creditorului că i s-au predat toate actele necesare acordării creditului.
Articolul 6 al legii privind contractile de credit pentru consumatori, cuprinde
cerinţele precontractuale de informare pentru contracte de credit sub forma
facilităţii de tip descoperit de cont (overdraft), cele încheiate de către organizaţiile

14
de microfinanţare, pentru anumite contracte specifice de credit.Aici practic se
menţionează aceleaşi informaţii însă cu un anumit specific pentru acest tip de
contract de credit (vezi legea privind contractele de credit pentru consumatori).De
exemplu, art. 6 cere ca informaţia contractuală să mai conţină şi condiţiile şi
procedura pentru rezilierea contractului de credit sau dacă este cazul, termenul pe
parcursul căruia informaţiile precontractuale au forţă juridică obligatorie pentru
creditor etc.
De asemenea, legea menţionată, prevede în art. 9 excepţii de la obligaţia de
informare precontractuală : articolele 5 şi 6 nu se aplică furnizorilor de bunuri sau
servicii care acţionează cu titlu auxiliar în calitate de intermediari de credit.
Această excepţie nu aduce atingere obligaţiei creditorului de a se asigura că
informaţiile precontractuale menţionate în articolele respective au fost primite de
consumator.
Făcînd o analiză leslaţiei române în acest sens, am observat prezenţa aceloraşi
reglementări caracteristice proiectului moldav deoarece acestea se bazeaza pe
aceeaşi Directiva a UE, diferenţa fiind în aceea că acolo s-a trecut de faza de
proiect,adică legile sunt publicate şi pot fi aplicate(OUG 50 2010 actualizată
Ordonanţa Creditelor pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial nr. 389
din 11.6.2010, O.U.G. nr. 99/2006, O.G. nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi
funcţionarea Fondului degarantare a depozitelor în sistemul bancar,.
Regulamentul B.N.R. nr. 4/2004 privind informaţiile care trebuie furnizate de
instituţiile de credit deponenţilor cu privire la schema de garantare a depozitelor
în sistemul bancar, Decizia Autorităţii Naţionale de supraveghere a prelucrării
datelor cu caracter personal nr. 10 5/2007).
Doctrina tratează Obligaţia de publicitate ca una desinestătătoare.Noi însă ne
propunem să o analizăm în cadrul obligaţiei de informare, deoarece este nemijlocit
legată de aceasta, este parte a acesteia.Legea RM nr. 142 din 26.06.2008 cu privire
la ipotecă în articolul 38 prevede că publicitatea privind condiţiile ipotecii care

15
garantează restituirea unei sume de bani va fi realizată în conformitate cu
prevederile în vigoare ce reglementează publicitatea, în special:
a) informaţia publicitară trebuie sa fie veridică şi să nu inducă în eroare
debitorul;
b) dacă publicitatea conţine informaţia privind rata dobînzii aplicabilă obligaţiei
garantate cu ipotecă, aceasta trebuie să includă şi costul total aferent obligaţiei.
Proiectul de lege privind contractele de credit pentru consumatori este mult mai
explicită la acest capitol care prevede în articolul 4 informaţiile standard care
trebuie incluse în publicitate:
(1) Orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit care indică o rată
a dobînzii sau orice alte cifre referitoare la costul creditului pentru consumator
cuprinde informaţii standard în conformitate cu prezentul articol.
(2) În orice formă de publicitate informaţiile standart specifică, în mod clar, concis,
vizibil şi uşor de citit, în acelaşi cîmp vizual şi cu caractere de aceiaşi mărime prin
intermediul unui exemplu reprezentativ, următoarele:
a) rata dobînzii aferente creditului, fixă şi/sau flotantă, împreună cu
informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru
consumator;
b) valoarea totală a creditului;
c) dobînda anuală efectivă;
d) durata contractului de credit;
e) în cazul unui credit sub formă de amînare la plată pentru un anumit bun
sau serviciu, preţul actual şi valoarea oricărei plăţi în avans;
f) după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.
(3) În cazul în care încheierea unui contract referitor la un serviciu accesoriu
aferent contractului de credit, în special o asigurare, este obligatorie pentru
obţinerea creditului sau pentru obţinerea creditului conform clauzelor şi condiţiilor
prezentate, iar costul acelui serviciu nu poate fi determinat în prealabil, obligaţia de

16
a încheia un asemenea contract este, de asemenea, menţionată în mod clar, concis
şi vizibil, împreună cu dobînda anuală efectivă.
(4) Prezentul articol se aplică cu respectarea Legii nr. 105 din 13.03.03 privind
Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte
interzicerea practicilor comerciale incorecte.
(5) Prezentul articol se aplică cu respectarea Legii nr. 1227 din 27.06.1997 cu
privire la publicitate.
În concluzie, existenţa obligaţiilor profesionale analizate este justificată în
considerarea specificului categoriei reprezentate de bănci, iar respectarea lor este
deopotrivă benefică clientelei, terţilor şi funcţionării sistemului bancar în
ansamblul său.

1.3Obligaţia băncii de vigilenţă

Banca este obligată prin lege şi prin uzanţele bancare să efectueze unele verificări.
Această obligaţie a băncii se reduce la depistarea anomaliilor şi neregularitaţilor
evidente în relaţiile de afaceri cu clientul. În sistemul naţional de drept această
obligaţie nu este recunoscută expres. Legea instituţiilor financiare operează cu
termenul documentaţia de credit care stă la baza încheierii contractului de credit
bancar, care cuprinde inclusiv informaţii cu privire la client. În schimb în proiectul
de lege privind contractele de credit pentru consumatori această obligaţie este
materializată, menţionîndu-se că banca evaluează bonitatea consumatorului pe
baza unui volum suficient de informaţii obţinute inclusiv de la consumator şi după
caz, pe baza consultării bazei de date relevante, înainte de încheierea unui contract
de credit.

Capitolul II
17
Negocierea şi încheierea contractului de credit bancar
2.1 Informaţii ce trebuie menţionate în contractul de credit bancar
La etapa actuală legea nu prevede expres ce clauze ar trebui să conţină contractul
de credit bancar.Însă analizînd prevederile legislaţiei RM, întîlnim în linii generale
clauzele pe care ar trebui să le conţină acest contract. Spre exemplu, art. 3 al legii
instituţiilor financiare operează cu termenul de documentaţie de credit care stă la
baza unei convenţii între o bancă şi o persoană pentru acordarea unui credit şi
cuprinde cel puţin:
- situatia financiară curentă a solicitantului de credit si a oricărei persoane care
constituie o garanţie personală;
- o descriere a modalitaţilor de garantare pentru plata integrală a datoriei si, după
caz, o evaluare a bunurilor care fac obiectul garanţiei;
- o descriere a condiţiilor creditului, cuprinzind valoarea creditului, rata dobînzii,
schema de rambursare, obiectivul debitorului si scopul pentru care a solicitat
creditul;
- documentul cu semnăturile persoanelor care au autorizat acordarea creditului în
numele băncii;
- alte documente determinate de bancă;
Aceleaşi reglementări le întîlnim şi în Regulamentul provizoriu al BNM cu privire
la creditul bancar din 26.03.1993 sau în Legea nr. 105 din 13.03.2003 privind
protecţia consumatorilorcare prevede la art. 11 că consumatorul la încheierea
contractului are dreptul de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor
contractuale, indicarea exactă a costului precum şi stabilirea cu exactitate a
condiţiilor de credit şi a dobînzilor, dreptul de a lua cunoştinţă în prealabil de textul
contractului pe care intenţionează să-l încheie.
Deci, în prezent nu avem un cadru legislativ clar şi univoc la acest capitol.Astfel,
este binevenită legea privind contractele de credit pentru consumatori care în
Capitoul IV intitulat ”Informaţii şi drepturi privind contarctele de credit” prevede
expres ce informaţii trebuie să conţină contractele de credit (art. 10) :

18
Contractele de credit sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat
fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p, pe hîrtie sau pe un alt suport
durabil. În cazul în care contractul este redactat pe hîrtie, culoarea de fond a hîrtiei
pe care este redactat contractul trebuie sa fie în contrast cu cea a fontului utilizat.
Contractele de credit trebuie să conţină informaţii complete, clare şi uşor de înţeles
în limba de stat. La solicitarea consumatorului contractul de credit poate fi semnat
şi în altă limbă convenită cu creditorul. Contractul de credit specifică în mod clar şi
concis:
a) tipul de credit;
b) identităţile şi adresele părţilor contractante, precum şi, dacă este cazul, numele şi
adresele intermediarilor de credit implicaţi;
c) durata contractului de credit;
d) valoarea totală a creditului şi condiţiile care reglementează tragerea creditului;
e) în cazul unui credit acordat sub forma unei amînări la plată pentru un anumit
bun sau serviciu sau în cazul contractelor de credit legate, bunul sau serviciul
respectiv şi preţul actual al acestuia;
f) rata dobînzii aferente creditului, condiţiile care guvernează aplicarea acestei rate
şi, atunci cînd este disponibil, orice indice sau rată de referinţă aplicabilă ratei
iniţiale a dobînzii aferente creditului, precum şi perioadele, procedurile şi condiţiile
în care variază rata dobînzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate
diferite ale dobînzii aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile sus-
menţionate privind toate nivelurile aplicabile;
g) dobînda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator,
calculate la momentul încheierii contractului de credit; se menţionează toate
ipotezele folosite pentru calcularea acestei rate;
h) suma, numărul şi frecvenţa plăţilor care urmează să fie efectuate de către
consumator şi, dacă este cazul, ordinea în care plăţile vor fi alocate, pentru
rambursare, diferitelor solduri restante fixate la rate diferite ale dobînzii aferente
creditului;

19
i) în cazul rambursării în rate a valorii totale a creditului aferent unui contract de
credit pe durată determinată, dreptul consumatorului de a primi, la cerere şi gratuit,
în orice moment pe întreaga durată a contractului de credit, pe hîrtie sau pe alt
suport durabil, conform deciziei consumatorului, un extras de cont sub forma unui
tabel de amortizare/grafic de rambursare care indică ratele datorate; termenele şi
condiţiile de plată ale acestor sume; rambursarea valorii totale a creditului;dobînda
calculată pe baza ratei dobînzii aferente creditului; orice costuri suplimentare;
În cazul în care rata dobînzii nu este fixă sau costurile suplimentare pot fi
modificate pe baza contractului de credit, tabelul de amortizare/graficul de
rambursare indică în mod clar şi concis că datele cuprinse în tabel/grafic vor
rămîne valabile numai pînă la schimbarea următoare a ratei dobînzii aferente
creditului sau a costurilor suplimentare potrivit contractului de credit.
j) în cazul în care costurile şi dobînzile trebuie plătite fără a se rambursa nicio parte
din valoarea totală a creditului, un extras care arată perioadele şi condiţiile pentru
plata dobînzii şi a oricăror costuri aferente creditului;
k) unde este cazul, costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi care
înregistrează atît operaţiunile de plată, cît şi tragerile din credit, cu excepţia cazului
în care deschiderea unui cont este opţională, costurile pentru utilizarea unui mijloc
de plată atît pentru operaţiuni de plată, cît şi pentru trageri din credit, orice alte
costuri rezultînd din contractul de credit, precum şi condiţiile în care aceste costuri
pot fi modificate;
l) rata dobînzii, în cazul plăţilor expirate, aplicabilă la data încheierii contractului
de credit şi măsurile pentru ajustarea acesteia şi, dacă este cazul, orice penalităţi
datorate în caz de neplată;
m) o avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor;
n) după caz, o menţiune potrivit căreia va fi necesară plata unor taxe, onorarii şi
costuri în legătură cu încheierea, publicitatea şi/sau înregistrarea contractului de
credit şi a documentelor accesorii acestuia;
o) garanţiile şi asigurările necesare, dacă există;

20
p) existenţa sau inexistenţa unui drept de retragere, termenul în care acel drept
poate fi exercitat şi alte condiţii pentru exercitarea acestuia, inclusiv informaţii
privind obligarea consumatorului de a plăti creditul sau partea de credit trasă şi
dobînda în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) litera (b) şi cuantumul dobînzii
plătibile pe zi;
q) informaţii privind drepturile care rezultă din articolul 19, ca şi condiţiile pentru
exercitarea acestor drepturi;
r) dreptul de rambursare anticipată, procedura de rambursare anticipată, precum şi,
dacă este cazul, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în
care va fi determinată această compensaţie;
s) procedura care trebuie urmată în exercitarea dreptului de a cere rezilierea
contractului de credit;
t) dacă există sau nu posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară de
contestare şi la o cale de atac pentru consumator şi, în caz afirmativ, modalităţile
de acces la acestea;
u) după caz, alte condiţii şi clauze contractuale;
v) după caz, denumirea şi adresa autorităţii de supraveghere competente.
În cazul în care se aplică alineatul (3) litera (i), creditorul pune la dispoziţia
consumatorului, un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare, cu
îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiţii:
a) în mod gratuit;
b) în orice moment pe întreaga durată a contractului de credit;
c) pe hîrtie sau pe alt suport durabil, conform deciziei consumatorului.
În cazul unui contract de credit în care plăţile efectuate de consumator nu duc la o
amortizare aferentă imediată a valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a
constitui capital în timpul perioadelor şi în condiţiile stabilite în contractul de
credit sau într-un contract accesoriu, informaţiile cerute conform alineatului (2)
cuprind o declaraţie clară şi concisă potrivit căreia aceste contracte de credit nu
prevăd o garanţie de restituire a valorii totale a creditului tras în baza acestuia, cu

21
excepţia cazului în care se oferă o astfel de garanţie.
În cazul contractelor de credit sub forma unei facilităţi de tip descoperit de cont
(overdraft) de tipul celor menţionate la articolul 2 alineatul (3), următoarele
informaţii se specifică în mod clar şi concis:
a) tipul de credit;
b) identitatea şi adresa sediului şi a punctului de lucru a părţilor contractante,
precum şi, după caz, identitatea şi adresa sediului şi/sau a punctului de lucru ori,
după caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c) durata contractului de credit;
d) valoarea totală a creditului şi condiţiile care reglementează acordarea acestuia;
e) rata dobînzii aferente creditului, condiţiile care guvernează aplicarea acesteia şi,
unde este cazul, orice indice sau rată de referinţă aplicabilă ratei iniţiale a dobînzii
aferente creditului, precum şi termenele, procedura şi condiţiile pentru modificarea
ratei dobînzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate ale dobînzii
aferente creditului diferite în circumstanţe diferite, informaţiile menţionate anterior
în privinţa tuturor ratelor aplicabile;
f) dobînda anuală efectivă şi costurile totale ale creditului pentru consumator,
calculate la momentul încheierii contractului de credit; se menţionează toate
ipotezele folosite pentru calcularea respectivei rate, astfel cum este menţionat la
articolul 23 alineatul (2), coroborat cu articolul 3 literele (g) şi (i);
g) o menţiune conform căreia consumatorului i se poate solicita în orice moment
rambursarea integrală, la cerere, a creditului, dar nu mai puţin de 15 zile de la data
solicitării;
h) condiţiile referitoare la exercitarea dreptului de retragere din contractul de
credit;
i) informaţii cu privire la costurile aplicabile încă de la momentul încheierii
contractului de credit, precum şi, dacă este cazul, condiţiile în care pot fi
modificate aceste costuri.

22
2.2 Cerinţele privind clauzele contractuale.Clauzele abuzive
La acest subiect vom face trimitere la legeaprivind contractele de credit pentru
consumatori, care este foarte explicit.Articolul 15 al proiectului conţine cerinţele
privind clauzele contractuale.Astfel, sunt interzise clauzele contractuale care dau
dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea
unui act adiţional, acceptat de consumator.
Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru
informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale.
În cazul modificărilor impuse prin legislaţie, nesemnarea de către consumator a
actelor adiţionale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest
caz, se interzice introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decît cele impuse
prin legislaţie. Introducerea în actele adiţionale a oricăror altor prevederi decît cele
impuse prin legislaţie sunt considerate nule de drept.
Se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care:
a) consumatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea prevederilor şi a
condiţiilor contractuale;
b) creditorul poate declara scadent sau denunţa unilateral contractul ori poate
penaliza consumatorul în cazul afectării reputaţiei creditorului.
c)creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul
nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform altor contracte de credit încheiate cu alţi
creditori;
d) creditorul impune consumatorului încheierea contractului de asigurare a
bunurilor aduse în garanţie cu o societate agreată de bancă.
Este oportun de făcut referire şi la prevederile Legii nr. 256 din 09.12.2011privind
clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii care vine să transpună
Directiva U.E din 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii.
În conformitate cu noile prevederi legale, agenţii economici nu vor suporta
cheltuieli suplimentare, în schimb consumatorii vor fi protejaţi de aplicarea de
23
către bănci a clauzelor contractuale abuzive, generatoare de dezechilibru între
drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, iar la încheierea contractului de credit
care nu se negociază individual (contract de adeziune) consumatorul va fi mai
pregătit şi va dispune de aceiaşi putere de negociere.

3.3 Dreptul de retragere

Aceeaşi lege privind contractele de credit pentru consumatori prevede dreptul de
retragere (art. 18) al acestora din contractul de credit, fără a invoca motive, în
termen de 14 zile calendaristice de la data la care consumatorului îi sunt aduse la
cunoştinţă clauzele şi condiţiile contractuale, şi informaţiile necesare.

Hotărîrea Plenului CSJ nr. 5 din 2005 cu privire la practica soluţionării unor
litigii ce rezultă din relaţiile de credit bancarîn pct. 2 prevede că contractul de
credit bancar se consideră încheiat şi produce efecte juridice pentru ambelepărţi din
momentul realizării acordului de voinţă al părţilor asupra clauzelor esenţiale
alecontractului (art.679 alin.(1) Cod civil) şi încheierii lui în formă scrisă (art.1236
alin.(2) Codcivil).
Spre deosebire de RM, România a creat deja cadrul legal necesar pentru a
transpune prevederile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori.

Capitolul III

24
Răspunderea băncii la etapa încheierii şi negocierii
contractului de credit bancar
3.1 Răspunderea civilă
Articolul 515 Cod Civil al RM prevede în alin. (2) că o parte negociatoare poate
cere celeilalte părţi compensarea cheltuielilor făcute în baza îndreptaţitei încrederi
în încheierea contractului dacă în urma vinovăţiei acesteia contractul nu a fost
încheiat. Astfel, articolul sus menţionat are în vedere că nu numai ruperea brutală a
negocierilor poate atrage răspunderea băncii la etapa încheierii şi negocierii
contractului de credit bancar, dar şi neîndplinirea obligaţiilor profesionale ale
băncii (vezi capitolulI). Evident că nu orice rupere a negocierilor va antrena
angajarea răspunderii băncii ci numai dacă este făcută cu vinovăţie, adică cu
intenţia de a prejudicia clientul fără motiv economic justificat.
Astfel, apare întrebarea: care este prejudiciul ce poate fi cauzat de catre bancă
solicitantului de credit?
Negocierile înseamnă adeseori timp, iar timpul înseamnă bani. Un prim
prejudiciu ar fi pierderea timpului acordat negocierilor, secundat de cheltuielile
efectiv suportate în legătură cu aceste negocieri. Ne-am putea referi aici şi la
ocaziile ratate, însă judecătorii vor analiza de la caz la caz care erau şansele de
reuşită în cazul afacerilor ratate.
Repararea prejudiciului atît material cît şi moral de către prestatorul de servicii,
adică banca, este impusă şi deLegea RM privind protecţia consumatorului (art. 15
şi art. 28). Pentru încălcarea obligaţiei de confidenţialitate Legea cu privire la
secretul comercial prevede în calitate de sancţiune recuperarea prejudiciului cauzat
agentului economic sau agentului antreprenoriatului.
În ceea ce priveşte încălcarea cerinţelor privind clauzele contractuale noua lege
privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatoriistipulează în art.
8că încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea conform legislaţiei în
vigoare. În aceeaşi lege se menţionează că evaluarea clauzelor contractuale şi

25
decizia finală asupra faptului că acestea sunt sau nu recunoscute ca fiind abuzive se
efectuează de către instanţa de judecată, însă controlul respectării prevederilor legii
şi constatarea clauzelor abuzive în contracte va fi exercitat de către Agenţia pentru
Protecţia Consumatorilor care şi va realiza modalitatea de transmitere a
materialelor respective în instanţă, astfel Legea nu conţine prevederi legate de
mărimile sancţiunilor care se aplică în cazul nerespectării legii. Sancţiunile ca
atare, inclusiv mărimea lor, sunt prevăzute în Codul contravenţional.

3.2 Răspunderea administrativă

Conform art. 38 din Legea institutiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie 1995
dacă se constată că banca, acţionarii sau administratorii ei au încălcat prezenta
lege, actele normative ale Băncii Naţionale, condiţiile de licenţiere sau cerinţele
autorizaţiei, permisiunii, aprobării, confirmării (denumite în continuare
autorizaţie), obligaţiil efiduciare, obligaţiile prevăzute de legislaţia privind
prevenirea şi combaterea spălării banilor şifinanţării terorismului, al căror control
al respectării ţine de competenţa Băncii Naţionale,periclitează interesele
deponenţilor ori s-au angajat în operaţiuni riscante sau dubioase, nu au raportat, au
raportat cu întîrziere, au raportat date eronate privind indicatorii de prudenţă
bancară sau alte exigenţe prevăzute în actele normative ale Băncii Naţionale, nu au
respectat măsurile de remediere stabilite de Banca Naţională sau luînd în
considerare specificul situaţiei financiare curente sau din trecut a băncii Banca
Naţională poate aplica următoarele sancţiuni:
a) emite un avertisment;
d) aplica şi percepe incontestabil amendă băncii pînă la 0,5 la sută din capitalul
băncii şi/sau administratorilor între 1-10 salarii medii pe activităţi financiare
conform datelor Biroului Naţional de Statistică din luna precedentă datei
constatării faptei, inclusiv pentru neîndeplinirea deciziei de sistare a tranzacţiei
emise de organul învestit cu atribuţii de prevenire şi combatere a spălării banilor şi
finanţării terorismului;
26
e) retrage confirmarea dată administratorilor băncii;
f) limita sau suspenda activitatea băncii;
h) retrage licenţa sau autorizaţia.
(2) În urma constatării celor prevăzute la alin.(1), Banca Naţională poate impune
băncii, fără a se limita la acestea, următoarele măsuri de remediere:
1) să prescrie băncii încetarea şi lichidarea încălcărilor comise;
2) să încheie cu banca un acord care prevede măsuri de remediere;
3) să prescrie băncii una sau mai multe din următoarele măsuri:
a) ca media activelor acesteia din fiecare trimestru să nu depăşească media
activelor din trimestrul precedent;
b) să nu achiziţioneze capitalul unei alte persoane juridice, să nu formeze sau să nu
achiziţioneze o nouă filială, să nu se angajeze într-un nou tip de activitate;
c) să nu acorde nici un credit unei afiliate a sa decît dacă acest credit este garantat
prin valori mobiliare, emise sau garantate de Guvern, a căror valoare pe piaţă
depăşeşte permanent cu 125 la sută creditul;
d) ca ratele dobînzii pe care aceasta o plăteşte pentru depozite să nu depăşească
ratele dobînzii predominante la depozite în sumele şi termenele comparabile în
zona în care se află ea;
e) să restricţioneze, să suspende orice activitate; să restricţioneze, să suspende sau
să interzică anumite tranzacţii sau operaţiuni;
f) să înlocuiască unul sau mai mulţi administratori care au activat peste 180 de zile
înainteamomentului în care banca a înregistrat pierderi de capital sau să
limitezeîmputernicirile acestora;
g) să înstrăineze sau să lichideze sucursala dacă Banca Naţională stabileşte că
aceasta poate deveni insolvabilă şi impune un risc mare instituţiei financiare sau îi
poate cauza o pierderesubstanţială a activelor sau veniturilor;
h) ca nici un funcţionar să nu primească beneficii (suplimente, prime şi alte
adaosuri la salariul funcţiei, retribuţii (compensaţii), cu excepţia celor prevăzute de
legislaţia muncii, şi un salariu care să depăşească cuantumul mediu al salariului

27
(excluzînd beneficiile, retribuţiile şi veniturile de la opţiunile de stok şi împărţirea
profitului) pentru 12 luni calendaristice precedente lunii în care banca a înregistrat
pierderi de capital;
i) să majoreze rezervele pentru acoperirea eventualelor pierderi la credite şi la alte
active;
j) să interzică plata dividendelor sau alte forme de distribuire a capitalului;
k) să realizeze măsuri de sanare financiară prevăzute la art 379.
4) să instituie supravegherea specială sau, după caz, administrarea specială
asupra băncii, potrivit prevederilor capitolelor V1 şi V2.
Măsurile şi sancţiunile prevăzute la prezentul articol nu exclud aplicarea altor
măsuri şi sancţiuni conform legislaţiei. Amenzile aplicate conform prezentului
articol se varsă la bugetul de stat.Constatarea încălcărilor, aplicarea sancţiunilor şi
a altor măsuri se efectuează conform prevederilor Legii nr.548-XIII din 21 iulie
1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei, dacă prezenta lege nu prevede
altfel. Sancţiunile şi alte măsuri se aplică de Consiliul de administraţie al Băncii
Naţionale.
Dacă legea nu prevede altfel, aplicarea sancţiunilor şi a altor măsuri este supusă
dispoziţiilor privind secretul profesional şi bancar. Banca Naţională este singura
autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a
evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale privind
aplicarea sancţiunilor şi a altor măsuri.

3.3 Răspunderea penală

Analizînd Legea Penală a RM nu am întîlnit careva infracţiuni prin care banca
poate fi trasă la răspundere la etapa încheierii şi negocierii contractului de credit
bancar. În schimb Codul Penal al României conţine infracţiunea de divulgare a
secretului profesional care pedepseşte divulgarea fără drept a datelor şi
informaţiilor la care se referă legea bancară a României.

28
Concluzii
În prezent nu avem un cadru legisltiv uniform şi univoc care ar reglementa
răspunderea băncii la etapa încheierii şi negocierii contractului de credit
bancar.Sancţiunile sunt aşezate neuniform în cuprinsul legilor, ceea ce face ca
acestea să fie greu de aplicat. Legislaţia privind sfera financiar-bancară nu este
întru totul adecvată nici cerinţelor pieţei financiar-bancare din interiorul ţării
noastre, nici cerinţelor dreptului comunitar în acest domeniu. Astfel, Legea
Republicii Moldova nr.548-XIV din 21.07.95 cu privire la Banca Naţională a
Moldovei, cât şi Legea Republicii Moldova nr.550-XIV din 21.07.95 privind
instituţiile financiare nu prevăd un regim unitar de aplicare a sancţiunilor
administrative în acest domeniu. Particularităţile aplicării sancţiunilor
administrative în sfera bancară nu sunt reglementate în Codul Contravenţional,
fiind absolut firesc introducerea unui capitol cu denumirea „Prevederi speciale
privind contravenţiile din domeniul bancar”.
Întradevăr, la etapa actuală RM nu dispune de un cadru legislativ adecvat, care să
poată să apere solicitantul de credit la etapa încheierii şi negocierii contractului de
credit bancar. De aceea, ţinem să menţionăm că adoptarea şi intrarea în vigoare a
Legii RM privind contractele de credit pentru consumatori, intrarea în vigoare a
Legii RM cu privire la clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii va
stopa cîtuşi de puţin abuzurile din partea băncilor, vor echilibra balanţa pe care se
află banca şi clientul şi va da solicitantului de credit o mai mare putere de
negociere.Iar,pentru ameliorarea climatului din sfera financiar-bancară şi evitarea
cazurilor de încălcări ale legislaţiei financiar-bancare şi aplicare de sancţiuni
administrative băncilor comerciale, ar fi binevenită elaborarea unui Cod al
afacerilor financiar-bancare, care ar sistematiza întreaga legislaţie financiar-
bancară, cu referire în mod special la răspunderea juridică pentru eventualele
eludări, sau abateri de la norma legală.

29
BIBLIOGRAFIE
I. ACTE NORMATIVE1
1.Cod nr. 1107 din 06.06.2002 Codul Civil al RM, Publicat : 22.06.2002 în
Monitorul Oficial nr. 82-86 art nr : 661.;
2.Legea instituţiilor financiare Nr.550-XIII din 21.07.95 (Monitorul Oficial al
R.Moldova nr.1/2 din 01.01.1996);
3.Legea nr. 256 din 09.12.2011 privind clauzele abuzive în contractele
încheiatecu consumatorii Publicat : 24.02.2012 în Monitorul Oficial nr. 38-
41 art Nr. 115 Data intrarii in vigoare : 24.05.2012

4.Legea nr. 171 din 06.07.1994cu privire la secretul comercial, Publicat :

10.11.1994 în Monitorul Oficial nr. 13 art nr : 126

5.Legea RM cu privire la Banca Naţională a Moldovei 548/1995//M.O., nr.56-

57 din 10.12.1995

6. Legea Nr. 142 din 26.06.2008 cu privire la ipotecă, Publicat : 02.09.2008 în

Monitorul Oficial nr. 165-166 art nr : 603

7. Legea privind contractele de credit pentru consumatori.

Parlamentul a adoptat prezenta lege ordinară.
Prezenta lege creează cadrul legal necesar aplicării prevederilor Directivei
2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008
privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 133/66 din 22 mai 2008.

8.Legea RM privind birourile istoriilor de credit nr. 122-XVI din 29.05.2008

Monitorul Oficial nr.138-139/559 din 29.07.2008.

9.Legea nr. 601 din 12.06.1991 cu privire la bănci şi activitatea bancară

Publicat : 12.06.1991 în Monitorul Oficial nr. 006, Promulgat : 12.06.1991

30
10.Legea Nr. 105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor, Publicat
27.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 126-131 art nr : 507 Data intrarii in
vigoare : 28.10.2003

11.Hotărîrea BNM privind aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea de

creditare a băncilor care operează în Republica Moldova nr.153 din
25.12.1997, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.8/24 din 30.01.1998

12.Regulamentul provizoriu cu privire la creditul bancar BNM, proces verbal

nr. 14 din 26 martie 1993

13.Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM cu privire la practica

soluţionării unor litigii ce rezultă din relaţiile de credit bancar nr.5 din
04.02.2005, Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2005,
nr.9.

14.Noul Cod Civil al României republicat 2011. Legea 287/2009 privind Codul
civil, Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 15 iulie 2011

15.Codul Penal al României,p ublicatîn M.O. nr. 65 din 16 aprilie 1997

II. TRATATE. MONOGRAFII. CURSURI. MANUALE.

16.Pavel Cerneavschi, Drept Bancar, Chişinău, 2006.

17.I.Turcu, Drept bancar, Bucureşti, Lumina Lex, 1999, vol.2

18.Гавальда, Стуфле. Банковское право - М., 1996.

19.Victor Burac, Drept Bancar, Chişinău, 2001

20.Gheorghe Chibac, Aurel Băieşu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim, Drept

Civil, Contracte şi succesiuni, Editura Cartier, Chişinău, 2012

21.Comentariul Codului Civil al R.M

31