Sunteți pe pagina 1din 2

Casa de licitaţii Hanhai din Beijing şi-a început activitatea în ianuarie 1994, sub crezul

neschimbat de „opraţiunea legală şi credibilitatea primează” şi este una din cele mai mari şi
mai importante case de licitaţii din China, deşi aceasta nu operează internaţional. Iniţial, casa
de licitaţii Hanhai s-a specializat pe artă chineză repatriată, dar în ultimii 15 ani a pătruns
încet şi sigur şi pe teritoriul artei moderne, respectiv contemporane. În cele peste 100 de
licitaţii ţinute, la Hanhai s-au vândut peste 200,000 de piese de artă, cu volumul total al
tranzacţiilor depeşind 20 de miliarde de yuani, sau 3 miliarde de dolari, cu rata de vânzare a
tranzacţiilor licitate de peste 70%. Mai mult, casa de licitaţii Hanhai s-a implicat de-a lungul
timpului în recuperarea operelor de artă autohtone de pe teritorii străine, s-a implicat în muncă
de caritate şi în campanii sociale de promovare a artei chineze. Compania Hanhai este
directorul permanent al Asociaţiei Licitanţilor din China, vicepreşedintele comitetului de artă
a Asociaţiei Licitanţilor din China şi preşedintele asociaţiei licitanţilor din Beijing.

Hanhai se specializează în vânzarea a următoarelor categorii de bunuri, având pentru fiecare


în parte specialişti şi departamente: caligrafie chineză, ceramică antică, pictură/sculptură
contemporană, piese de jad, cărţi rare, statui budiste, instrumente muzicale, obiecte pentru
ceremonia ceaiului, dar şi proprietăţi. slide

Recordul de cea mai scumpă piesă vândută pe piaţa chineză s-a stabilit la Hanhai, unde
lucrarea „Bătrân senil mutând munţii din loc” a lui Xu Beihong a fost vândută pentru 171
milioane de yuani, sau 26.49 milioane de dolari, în 2006. Pictura în sine simbolizează o fabulă
veche de 2000 de ani, în care un bătrân, împreună cu toată familia sa şi cu toţi stră-stră-stră
nepoţii încearcă să sape o cale de acces printr-un munte, sfidând voinţa zeilor. Pictura a
crescut mult în popularitate după ce a fost consemnată în scrierile lui Mao Zedong drept
întruchiparea unui ideal de perseverenţă şi spirit revoluţionar muncitoresc. slide

Conform topului ARTPRICE/ANMA, în anul 2016, casa de licitaţii Beijing Hanhai a ocupat
locul 18 internaţional în funcţie de venitul anual din vânzări, cu un venit total de 63,5~
miliarde de dolari şi un total de 2,924 piese vândute. slide

Cu ajutorul site-ului casei de licitaţie, hanhai.net, vom urmări o serie de aspecte în legătură cu
modul de abordare a licitaţiilor. Vom lua ca exemplu licitaţia care va avea loc în data de 15-
16 decembrie 2017. Conform graficului despre cum se desfăşoară o licitaţie în general la
Hanhai, paşii sunt următorii: citirea regulamentului licitaţiei, efectuarea plăţii taxei de
participare la licitaţie şi prezentarea unei copii legalizate după actul de identitate (în cazul
trimiterii unui reprezentant care să liciteze pentru altcineva, se va prezenta copie legalizată
după actul de identitate al licitantului, al reprezentantului, şi procură de împuternicire pentru
reprezentant) licitarea propriu-zisă. Dacă licitantul câştigă piesa în cauză, el trebuie să
efectueze plata finală în decurs de trei zile, după care se va aranja eliberarea unui act de
autenticitate semnat la o judecătorie, iar în cele din urmă casa de licitaţii se va îngriji de
transportul obiectelor licitate. Site-ul mai conţine legislaţia chinezească pentru licitaţii,
documente legate de conservarea culturală în china, regulamente şi implementări, etc.
Licitaţiile se pot urmări live pe site, tot pe site se pot stabili condiţiile de acomodare pentru
străini prin completarea unor formulare, sunt nelipsite şi formularele de completat pentru cei
care vor să liciteze, atât în chineză cât şi în engleză. Catalogul licitaţiei se poate comanda şi
ridica din 12 reprezentanţe sau galerii de artă diferite din oraşele Beijing, Shanghai, Wuxi,
Hangzhou, Shangdong, Taiwan, Hong Kong, Tokio şi Singapore. Tot pe site-ul Hanhai este
prezent istoricul scurt al tuturor licitaţiilor din 2002 şi până astăzi. slide

Licitaţia din data de 15-16 decembrie va fi una cu tematica generală de pictură şi caligrafie
contemporană. Ea va avea loc la hotelul Kerry Center din Beijing. Licitaţia totală va dura
patru zile, între 13 şi 16 decembrie, întrucât primele două zile sunt un preambul al licitaţiei în
care se vor prezenta pe larg piesele licitate. Evenimentul este încadrat la Licitaţia de toamnă
Hanhai 2017 şi se va desfăşura în nouă sesiuni distincte împărţite pe categoriile de obiecte
licitate, de la antichitate până la artă contemporană, iar lotul măsoară peste 2000 de piese de
licitat.

Piesele de rezistenţă ale licitaţiei (câteva sute) sunt prezentate în mod amănunţit pe site la
secţiunea de noutăţi despre licitaţie. Fiecare piesă din selecţia de rezistenţă este pozată, i se
prezintă valoarea estimată, numele artistului şi titlul lucrării, se prezintă importanţa artistului,
parcursul piesei pe piaţa de artă, se descrie pictura şi importanţa ei în cariera artistului şi se
comentează valoarea estetică a obiectului. Ele sunt împărţite în funcţie de
categorie/perioadă/artist şi prezentate în zilele antemergătoare licitaţiei, probabil având scopul
de teasere. Site-ul este dotat cu tot ce trebuie să aibă un site de companie de licitaţii,
traducerea sa în limba engleză este una coerentă, formatul este ordonat şi facil şi sunt prezente
o serie de numere de telefon, nume, adrese, hărţi, la care doritorii pot apela pentru mai multe
informaţii în legătură cu licitaţiile de la Hanhai.

S-ar putea să vă placă și