Secolul XVIII în statele europene este cunoscut în istoriografie drept Secolul Luminilor.

Acesta urma sã accentueze particularitãţile une epoci noi pentru istoria europeanã, în cadrul
cãreia accentul era pus pe problema dezvoltãrii şi rãspândirii cunoştinţelor de carte, a culturii, a
promovãrii ideologiei patriotismului naţional.

Iluminismul reprezintã un mod de gândire şi o mişcare de proporţii în domeniile

ideologiei, filosofiei, culturii, moralei, istoriei, dreptului, etc. Manifestãrile iluministe sunt
îndreptate împotriva absolutismului, precum şi împotriva dogmatismului ştiinţific şi religios,
promovându-se principiul critic, bazat pe argumente ştinţifice şi obiective ale dezvoltãrii
societãţii. Iluminismul apare în societatea europeanã în condiţiile destrãmãrii societãţii feudale şi
apariţiei unor raporturi noi, capitaliste, promovate de clasa burghezã aflatã în continuã
ascensiune. Declanşarea mişcãrii iluministe îşi are cauza în revoluţia burghezã din Anglia şi
aprobarea de cãtre parlament a ,, Declaraţiei drepturilor” din 1688.

Ideile iluministe s-au rãspândit într-un ritm susţinut în statele europene dezvoltate ale
perioadei respecive. Marii filosofi ai timpului supunând viciile societãţii contemporane lor unei
critici acerbe.

Iluminismul a presupus nu numai o schimbare a mentalitãţilor învechite, dar şi instituirea

a unui nou mod de tratare a conceptelor de drept şi libertate. Aceste idei au avut o importanţã
deosebitã pentru zona sud-est Europeana, inclusiv pentru Principatele Române, Transilvania şi
Bucovina. Noile concepţii se opuneau conservatorismului promovat de cãtre otomani şi
constituiau un bun mijloc de luptã împotriva sistemului turco-fanariot1.

În a doua jumãtate a secolulului al XVII-lea încep sã pãtrundã din ce în ce mai multe idei
iluministe. Ele au pãtruns mai întâi în Transilvania, Banat şi Bucovina, deoarece legãturile
acestor provincii cu lumea occidentalã era mai strânsã, urmând ca mai apoi sã înceapã sã
pãtrundã şi în Muntenia şi Moldova. Au existat douã cãi de pãtrundere a ideilor iluministe în
Principatele române:

 Prin filiera italo-austriacã în Transilvania, unde cãrturarii apreciazã rolul

educaţiei, rãspândirii cãrţilor şi a întemeierilor de şcoli publice.
 Prin filiera greacã sau rusã în Muntenia şi Moldova, unde are loc un proces de
apropiere faţã de iluminismul francez.

Contactele Principatelor române cu occidentul au fost slabe în prima jumãtate a secolului

al XVIII-lea, ele fiind direct influenţate de cãtre Poarta. În aceastã perioadã contactele au fost
limitate practic la un grup restrâns de persoane din aturajul curţilor domneşti. Circulaţia ideilor
dispre Europa cãtre Principate s-a intensificat abia dupã anul 1750 când s-au tradus din francezã

1
Emanuel Turezynsko, De la Iluminism la liberalismul timpuriu, traducere de Irina Cristescu, EdITURA fUNDAţIILE
Culturale Române, Bucureşti, 200, p. 60.

1
,,Cugetãrile lui Oxienstiern; aceastã carte a rprezentat un mijloc privileigiat de transmitere a
ideilor iluministe.

Apropierea Principatelor de Europa apuseanã a crescut treptat pe cãi directe, dar şi pe cãi
indirecte. Boierimea din Principate înceapã sã cunoascã din ce în ce mai mult limba francezã, iar
dupã anul 1774 creşte simţitor numãrul de secretari particulari, medici, profesori, etc aduşi din
Franţa, Germania sau Austria.

Cunoaşterea limbii franceze a favorizat procesul stabilirii directe a contactelor cu

literatura iluministã şi a stimulat pãtrunderea ei în Principate. Bibiliotecile boiereşti, dar şi cele
bisericeşti încep sã fie din ce în ce mai bogate cu literaturã occidentalã, numãrul comenzilor de
cãrţi apusene crescãnd mereu pe parcursul secolului al XVIII-lea. Biblioteca Rosnovenilor de
pildã avea 493 de cãrţi în francezã, 75 în greacã şi 8 în germanã. Iar la Bucureşti, catalocul
Bibliotecii Mitropoliei conţinea 2275 de cãrţi în latinã, 1497 în francezã, 1278 în italianã, 300 în
greacã, 49 în germanã, 18 în turcã, 13 în englezã şi o singurã carte în rusã2.

Un alt factor ce a contribuit la rãspândirea gândirii iluministe a fost procesul de traducere

a operelor marilor gânditori occidentali3. Din Voltaire a fost traduã mai întâi opera literarã şi
istoricã; ,,Oraste, Memnon, Zaire, Brutus, Mahomed, Alzira”, etc. S.Cãpãţeanu traduce
,,Consideraţii cu privire la mãrirea şi cãderea românilor”. S. Mîcu traduce lucrãrile lui
Baumeiser: Logica, Legile firei şi Metafizica. V. Vîrnãu traduce ,,Logica” lui Condillac şi
tratatul lui Becarie ,, Despre delicte şi pedepse”, iar C. Conachi şi Ion. Cantacuzino traduc
lucrarea ,,Essau on Man” a lui A. Pope. O largã rãspândire în principate a avut şi traducerea
lucrãrii lui Fenelon ,,Aventurile lui Telemac, precum şi numeroasele traduceri de enciclopedii şi
manuale de ştiinţe naturale, geografie şi fizicã4.

O contribuţie importantã la rãspândirea spiritului iluminist a avut-o şi dezvoltarea

învâţãmântului din Principate. Aceasta a cunoscut în secolul al XVIII-lea o perioadã
contradictorie, dictatã de prezenţa regimului turco-fanariot. Cele mai importante centre de
rãspândire a ideilor iluministe au fost reprezentate de Academiile domneşti de la Bucureşi (1688)
şi Iaşi (1707). 5Învãţãmântul românesc a avut o dezvoltare lentã, reformele din anii 1748, 1776,
1813 şi 1818 nereuşind sã schimbe hotãrâtor aceastã stare.

Interesul pentru tipãrirea cãrţilor a reprezentat o altã formã de manifestare a spiritului

iluminist din principate. Creşterea numãrului de cãrţi tipãrite un fenomen specific pentru toate
cele trei principate române. Circulatia cãrţilor se fãcea cu o mare rapiditate, iar tirajele devenau

2
Georgescu, V. Istoria românilor de la origini pânã în zilele noastre, Bucureşti, 1992, p. 122.
3
Operele iluministilor europeni au fost traduse de Matei Milo, Alecu Beldiman, Costache Negruzzi, Vasile Cârlova,
Gheorghe Asachi, Ion Heliade-Rãdulescu.
4
Bulgaru M, Gândirea iluministã în Moldova: Opinii şi realizãri, Chişnãu, 2001, p. 40-47.
5
La începutul secolului XIX au fost introduse cursuri în limba românã, în 1813 este introdus primul curs de
inginerie, Gheorghe asachi fiind cel ce face acest lucru, iar la Bucureşiti au fost organizate cursuri asemãnãtoare de
cãtre Gh. Lazãr.

2
din ce în ce mai mari, înlesnind rãspândirea de ideii din occident. Între 1700 şi 1800 au fost
tipãrite 799 de cãrţi, dintre care 617 în româneşte, 182 în greceşte şi 9 în latinã şi slavã. Între anii
1717-1750 cartea laicã a reprezentat 15% din totalul tipãriturilor de carte; între 1790-1800 a
reprezentat 53%, iar între 1820-1830 a reprezentat 74,8%6.

Spiritul iluminist din principate s-a regãsit şi în diferite proiecte de reformã propuse de
unii reprezentanţi din Moldova şi Muntenia. Grãitor în acest sens este proiectul lui Dumitrache
Sturza care propune realizarea unei societãţi aristo-democraticeascã dupã modelul englez şi
proiectul lui Vasile Mãlinescu care prevedea îmbunãţãţirea situaţiei ţãrãnimii prin oferirea de
pãşuni şi pãmânt.

Ionicã Tãutu (1795-1830), intelectual şî reprezentant de seamã a unei vechi familii

boiereşti creazã un proiect la fel de interesant. El a elaborat acest proiect pe când era foarte tânãr,
sub influenţa literaturii iluministe, datoritã legãturilor sale cu o serie de cãrturari bucovineni.
Ionicã Tãutu urmãrea sã impunã pe teritoriu Moldovei noi baze juridice, el pronunţãndu-se
împotriva domniilor fanariote şi a puterii excesive a boierimii. Reducerea puterii boierimii urmã
sã se realizeze prin formarea şi întârirea unei clase mijlocii(burgheze).

Un alt proiect inspirat de ideologia iluministã este propus de Iordaghe Rosetti

Rosnoveanu, care preconiza o refacere a economiei, constituirea forţelor armate dupã cucerirea
de cãtre Moldova a independenţei. Proiectul lui prevedea înlãturarea monopolului turcesc din
Principate şi asigurarea schimbului liber la exportul produselor.

Procesul modernizãrii Tãrii Româneşti a fost propus de Naum Rãmniceanu prin

publicarea unui tratat care preconiza limitarea puterilor domnului prin realizarea unei reforme
radicale, recunoşterea egalitãţii în drepturi a tuturor cetãţenilor, înlãturarea privilegilor boiereşti
şi convocarea unei Adunãri legislative.

Iluminismul românesc în mare mãsurã se identificã cu Şcoala Ardeleanã şi reflectarea

acesteia în Moldova şi Tara Româneascã. Ea reprezintã o mişcare iluministã, socialã, antifeudalã,
culturalã, politicã şi ideologicã pentru reforme sociale şî drepturi politice de la sfârşitul secolului
XVIII începutul secolului XIX. Progamul politic al Şcolii Ardelene, este prezentat în Memoriul
din 1791 intitulat ,,Suplex Libellus Valachrorum Transsilvaniae” adresat curţii de la Viena prin
care clerul, nobilimea, starea militarã şi cetãţeneascã a populaţiei române din transilvania au
formulat o serie de revendicãri referitoare la unitatea poporului român, latinitatea limbii române,
egalitatea în drepturi cu celelalte naţiuni, etc.

Activitatea Şcolii ardelene cunoaşte trei etape importante în dezvoltarea sa;

 Prima etapã o constituie perioada de pregãtire, ilustratã prin activitatea

episcopului Inochentie Micu-Clain, care sprijinindu-se pe Hronicul vechimii

6
Georgescu V, op. cit, p. 124.

3
 Romano-Moldo-Vlahilor a formulat tezele fundamentale ale programului de
acţiuni pentru ridicarea culturalã a românilor, respectarea drepturilor şî
demnitãţilor. În rezolvarea acestor sarcini accentul era pus pe şcoalã şi bisericã
care constituiau cele mai importante mijloace de culturalizare şi emancipare
naţionalã.
 A doua etapã este cea reforistã, având drept finalitate memoriul ,,Suplex Libellus
Valachorum” (1791); caracterizat în plan filologic şi istoric printr-un latinism de
extremã
 A treia etapã a iluminismului românesc reprezintã un caracter mai popular şi mai
cultural, având ca apogeu opera fundamentala a lui Ion Budãi-Deleanu
,,Tiganiada”, care se prezintã ca o sintezã artisticã a ideilor iluministe din epoca.

Scoala ardeleanã a avut douã direcţii principale:

 Direcţia socio-culturalã. Prima manifestare a unui pronunţat caracter

iluminist, urmãrind sarcina de emancipare a maselor prin educaţie şi culturã. Gh.Şincai
este poate cel mai bun exemplu din acest punct de vedere, el înfiinţând peste 300 de şcoli
şi implicânduse direct în alcãtuirea şi editarea de manuale şcolare sau cãrţi de
popularizare a ştiinţei.
 Direcţia eruditã. Aceastã direcţie favoriza publicarea de tratate istorice şi
filologice care sã argumenteze originea romanã a poporului român. Cele mai importante
lucrãri în acest sens sunt; ,,Scurta cunoştinţã a istoriei românilor”, ,,Istoria şi lucrurile şi
Întâmplãrile românilor” de S.MICU; Hronica românilor şi-a mai multor neamuri” de GH.
Şincai; şi ,,Istoria pentru începutul românilor în Dacia” de P. Maior.Aceste istorii
argumenteazã o serie de idei referitoare la originea poporului român, precum şi despre
continuitatea existenţei poporului în acest teritoriu.

Dintre lucrãrile filologice prin care se argumenteaza latinitatea limbii române mentionãm:
,,Elemente linguale daco-romane, ,,Sive Valachical” de S.Micu şi GH.Şincai; ,,Dialog pentru
începutul limbii române între nepot şi unchi” şi ,,Disertaţie pentru începutul limbii româneşti” de
Petru Maior’ ,,Lexiconul de la Buola” început de S.Micu şi continuat de P.Maior şi ,,Temeiurile
gamaticii româneşti” de I.Budãi-Deleanu. În aceste lucrãri, reprezentanţii şcolii ardelene au adus
argumente istorice şi filologice privind originea latinã a limbii şi a poporului român,
continuitatea şi unitatea sa etnicã.

Pentru Tara Româneascã, unul dintre cei mai de seamã reprezentanţi ai iluminismului a fost
GH.LAZAR. El s-a orientat cãtre ceneraţia tânãra, îndemnând-o sã îşi cultive puterile spirituale
în şcoala româneascã. El a pus bazele învãţãmântului naţional modern, care urmãreşte instruirea
în limba românã şi formarea unor deprinderi practice. Prin activitatea sa GH.Lazãr a jucat un rol
important în pregãtirea generaţiei paşoptiste.

4
În Moldova principalul exponent al manifestãrii iluminismului a fost GH.Asachi. Programul de
activitate propus de Asachi era gândit ca un întreg sistem cultural-educativ, organizat pe baze
naţionale. El a argumentat concepţia progresistã şi patrioticã asupra progresului Ştiinţei şi a
rolului şcolii, al învâţãmântului public în educarea şi propãşirea poporului. Principalele
transformãri social-politice propuse de Asachi au fost expuse şi realizate în creaţia literarã şî
activitatea practicã. El a reuşit sã publice nuvele istorice, poezii lirice, articole de publicisticã,
fabule, prin care afirma cã orice operã literarã urmeazã a poseda o funcţie instructivã, sã
lumineze oamenii şã fie de real folos societãţii.

Expunându-se la problema rolului individului în societate Asachi în mod deosebi evidenţiazã

şcoala, instruirea, educaţia- fapt care la determinat sã intervinã prin eforturi susţinute la
îmbunãtãţirea procesului didactic, asigurãrii cu manuale în limba maternã a cadrelor. Un rol
deosebit al lui Gh. Asachi în procesul de iluminare a maselor e reprezentat de organizarea şi
editarea diferitelor publicaţii care şi-au adus aportu la procesul de educaţie a maselor.