Sunteți pe pagina 1din 4

Facultatea de Arhitectură UAUIM_An 2 / 2016-2017

CONSTRUCŢII DIN ZIDĂRIE ȘI BETON ARMAT


2C/1L, 3 ECTS

Aplicaţii practice

A. PRECIZĂRI GENERALE
 Lucrările practice se elaborează în orele de seminar programate și se predau la sfârșitul fiecărui
seminar. Ele vor fi returnate la următorul seminar cu corecturile îndrumătorilor, pentru feedback
și pentru continuarea lucrului la următoarea temă.

 Lucrările practice se redactează în creion, de mână, cu instrumente de desen (nu la calculator!),


pe hârtie format A4.

 Toate lucrările practice se elaborează ca piese desenate pentru execuţie aferente proiectului de
arhitectură, incluzând cote, indicaţii de materiale şi alte eventuale precizări (note) necesare.
Redactarea va fi clară, ordonată şi concisă, respectând convenţiile generale de reprezentare:
grad de detaliere specific scării de redactare, convenţii de reprezentare a materialelor, diferite
grosimi de linii (diferenţiind elementele secţionate de cele în vedere), indicaţii de corelare între
diversele piese desenate la diverse scări.

 Aplicațiile practice îndrumate sunt notate (20% din nota finală), luându-se în considerare:
─ pregătirea participării la seminar prin studiu individual (documentare adecvată temei
programate, schițe ale pieselor cerute prin temă etc);
─ activitatea desfăşurată la seminarii: lucrul efectiv la rezolvarea temei și redactarea
lucrării, pertinența întrebărilor, răspunsul la corecturi;
─ calitatea lucrărilor predate la sfârșitul seminarului.

 Lucrările practice sunt individuale.

 Lucrările integral sau preponderent copiate se notează cu nota 1. Piesele desenate copiate nu se
punctează.

 Lucrările lipsă sunt luate în calcul cu valoarea 0.

1
B. TEMELE APLICAŢIILOR PRACTICE

Seminar 1 (săptămâna 1)
AP1_Proiectarea pentru execuţie a unei construcţii din zidărie portantă (1)
Pentru partiul dat1 al unei locuinţe duplex fără subsol, se va studia varianta realizării ei din zidărie
confinată (eventual în asociere cu elemente portante locale din b.a.).
Rezolvarea constructivă de ansamblu a clădirii se va studia în colectiv, stabilindu-se împreună cu
îndrumătorii pozițiile pereților portanți și ale stâlpișorilor de b.a., dimensiunile traveilor și sistemul
de axe, pe planurile de arhitectură date (aprox.1/100).
Pentru o zonă de cca 100mp, adiacentă fațadei, se va reprezenta planul parterului – sc.1/50.
Pentru pereţii exteriori se vor propune, cu sprijinul îndrumătorilor, alcătuiri corespunzătoare
cerinţelor actuale de izolare termică şi economie de energie. Pentru alcătuirile stabilite, studenții vor
realiza în cadrul studiului individual o documentare bazată pe investigarea ofertei pieței
construcțiilor, ca pregătire a următoarelor aplicații practice.
Predare AP1 la sfârșitul seminarului
Piesele desenate predate se returnează corectate la AP2 pentru feedback și continuare

Seminar 2 (săptămâna 3)
AP2_Proiectarea pentru execuţie a unei construcţii din zidărie portantă (2)
Pentru aceeași construcţie și aceeași zonă de plan studiată în cadrul AP1, se vor reprezenta:
─ o secţiune prin fațadă, până la cota de fundare – sc. 1/ 50
─ o elevaţie caracteristică „la roşu” pentru o travee de faţadă (cu amorse) – sc. 1/50
In secţiune se vor indica schematic poziţiile termoizolaţiilor.
Pe elevație se vor figura (punctat unde e cazul) centurile şi stâlpişorii din b.a., buiandrugii de peste
goluri, precum şi elementele de zidărie.
Predare AP2 la sfârșitul seminarului
Piesele desenate predate se returnează corectate la AP3 pentru feedback continuare

Seminar 3 (săptămâna 5)
AP3_Proiectarea pentru execuţie a unei construcţii din zidărie portantă (3)
Pentru construcţia studiată în cadrul AP1 și AP2, se vor proiecta detaliile de execuţie a „nodurilor”
caracteristice referitoare la:
 relaţia dintre peretele interior portant și planşeul intermediar din b.a. – reprezentată
într-o secţiune verticală locală printr-un gol de ușă – sc. 1/10
 relaţia dintre peretele exterior și planşeul intermediar – reprezentată într-o secţiune
verticală locală printr-un gol de fereastră – sc. 1/10
 relaţia dintre peretele exterior și peretele interior portant – reprezentată într-o secțiune
orizontală locală – sc. 1/10.
In detalii se vor indica axele elementelor portante verticale la care se referă (v.AP1).

1
Partiurile de lucru se vor repartiza la primul seminar.

2
Poziţiile detaliilor se vor marca pe plan, elevaţie şi secţiune (v. AP1 și AP2).
Studenţii vor prezenta la seminar documentaţia utilizată (print-uri) și o vor preda odată cu planșele.
Predare AP3 la sfârșitul seminarului,
împreună cu piesele desenate de la AP1 și AP2

Seminar 4 (săptămâna 7)
AP4_Proiectarea pentru execuţie a unei construcţii cu structură din b.a. şi închideri din zidărie (1)
Acelaşi partiu de locuinţă duplex de la AP1...AP3 se va reproiecta în ipoteza unei structuri în cadre de
beton armat cu închideri din zidărie; de această dată se va lua în considerare existenţa unui subsol
general.
Rezolvarea constructivă de ansamblu a clădirii se va studia în colectiv, stabilindu-se împreună cu
îndrumătorii pozițiile stâlpilor, dimensiunile traveilor și sistemul de axe, pe planurile de arhitectură
date (aprox.1/100).
Alcătuirea închiderilor şi a planşeelor se va stabili împreună cu îndrumătorii.
Pentru aceeași zonă de cca 100mp studiată la AP1...AP3, se vor reprezenta:
─ planul parterului – sc.1/50
─ o secţiune prin fațadă, până la cota de fundare – sc. 1/ 50
─ o elevaţie caracteristică „la roşu” pentru o travee de faţadă (cu amorse) – sc. 1/50
In plan şi în secţiune se vor indica schematic poziţiile protecţiilor termice şi hidrofuge.
Pe elevație se vor figura (punctat unde e cazul) stâlpii, grinzile și buiandrugii de peste goluri, precum
şi elementele de zidărie.
In directă legătură cu redactarea pieselor la sc.1/50 şi pentru pregătirea temei următoare, se vor
schiţa (la mâna liberă) alcătuirile de principiu ale pereţilor de închidere propuşi în relaţie cu structura
şi cu terenul (secţiuni locale, orizontale şi verticale); acestea se vor discuta în cadrul seminarului.
Cu privire la alcătuirile constructive stabilite, studenții vor realiza în cadrul studiului individual o
documentare bazată pe investigarea ofertei pieței construcțiilor. La seminarul următor studenţii vor
prezenta documentaţia selectată (print-uri) și o vor preda odată cu piesele desenate.
Predare AP4 la sfârșitul seminarului
Piesele desenate predate se returnează corectate la AP5 pentru feedback și continuare

Seminar 5 (săptămâna 9)
AP5_Proiectarea pentru execuţie a unei construcţii cu structură din b.a. şi închideri din zidărie (2).
Detaliul de travee sc. 1/20
Pentru construcţia descrisă prin piesele desenate la sc. 1/50 (v. AP4), în legătură directă cu alcătuirile
constructive alese (detaliile schiţate) și documentarea realizată, se va proiecta DETALIUL DE TRAVEE
caracteristic pentru rezolvarea arhitectural-constructivă a faţadei.
Se vor reprezenta:
─ elevaţia (întreruptă) a unei travei de faţadă (cu amorse stânga-dreapta) – sc.1/20;
─ secţiunea verticală (întreruptă) prin peretele de închidere în zona de faţadă considerată
– sc.1/20;

3
─ o secţiune orizontală a faţadei pe traveea considerată (cu amorse) şi secţionând numai
închiderea + cca 50 cm în adâncimea construcţiei) – sc.1/20.
In secțiunea verticală se va evidenţia relaţia peretelui de închidere cu structura portantă şi cu
terenul, coborând secțiunea până la cca 1m sub cota terenului decapat. Se vor figura doar schematic
(fără a intra în detalii) închiderea superioară a clădirii (șarpantă sau acoperiș-terasă), tâmplăriile și
elementele de finisaj.
Pe elevaţie şi pe secţiunea orizontală se vor indica axele elementelor portante care definesc traveea.
Pe piesele desenate la sc. 1/50 (v. AP4) se vor include trimiteri la detaliul de travee sc.1/20.
Predare AP5 la sfârșitul seminarului,
împreună cu piesele desenate de la AP4

Seminar 6 (săptămâna 11)


 Discuţie privind lucrările elaborate pentru AP1... AP5 (recapitulare în vederea testului grafic).

Seminar 7 (săptămâna 13)


TEST GRAFIC
Aplicaţie practică neîndrumată cu cerinţe de temă similare celor rezolvate la seminarele îndumate
de pe parcursul semestrului (zidărie + beton armat).

Bibliografie selectivă
Crişan, R., Construcţii din zidărie şi beton armat. Editura universitară Ion Mincu, 2012
Deplazes, A., Constructing Architecture. Birkhauser, Basel, 2005
Herzog, Krippner, Lang, Façade Construction Manual. Birkhäuser, Basel, 2004
Surse web privind produse pentru construcţii
www.spatiulconstruit.ro
www.wienerberger.ro; http://www.wienerberger.com/brands-products/porotherm-bricks-ceiling-
system
http://www.monomur-bellenberg.fr
www.terreal.com
www.ytong.ro
http://pdf.archiexpo.com/pdf/xella-ytong/xel40078-xl-energyblocks-5epr/55245-142737.html
http://www.macon.ro/01_BCA.php
http://www.pv.ro/Verblok.html
http://www.prefabet.ro
alte baze de date şi website-uri de producători.

Titular disciplină:
prof. dr. arh. Rodica Crişan 20 februarie 2017

S-ar putea să vă placă și