În urma unei curiozităţi deosebite manifestate, de către participanţii de la seminarele pe care le livrez,

dar şi a clienţilor care se adresează la cabinet, cu privire la cauzele emoţionale ale bolilor fizice, am decis
să scriu un şir de articole legate de acest subiect.

Acesta este doar un articol de introducere în psihosomatică.

Teoriile care vor fi expuse în aceste articole fac parte dintr-o abordare eclectică. Unele având
demostraţii ştiinţifice, iar altele sunt mai curând ipoteze. Aceste ipoteze încă n-au o demonstraţie
riguroasă, care să arate clar legăturile dintre cauzele emoţionale şi efectele somatice, ele se bazează pe
anumite interpretări a unor date statistice. Deşi, numeroşi psihoterapeuţi obţin rezultate remarcabile
utilizând aceste ipoteze.

Personal, teoriile psihosomatice le utilizez ca instrumente suplimentare în diagnosticare a conflictelor

emoţionale ale clientului. Dacă clientul manifestă anumite dureri musculare în anumite părţi ale
corpului, greţuri, diaree, dureri de cap, dureri ale coloanei vertebrale sau altele, atunci, aceste
manifestări somatice le preiau ca indicii suplimentare pentru a înţelege viaţa emoţională a clientului.

Pentru început, voi expune esenţa teoretică a câtorva şcoli de medicină psihosomatică.

Medicina, ca ştiinţă a naturii, a ignorat multă vreme factorii psiho-emoţionali în declanşarea unor boli
organice. Aceste cauze fiind atribuite exclusiv factorilor de natură bio-chimică, fizică sau mecanică. Însă
tot mai multe cercetări demonstrează rolul emoţiilor(a conflictelor interioare) în declaşnarea unor
afecţiuni organice, atflel zis, traumele psihice pot da naştere tulburărilor în organism. Prin cunoaşterea
propriilor afecţiuni organice putem conştientiza traumele sau conflictelor emoţionale.

Anticii cunoşteau acest fapt. Socrate, care a fost iniţiat în medicină de către un medic trac, afirma că o
afecţiune organică nu poate fi tratată pe deplin, atâta timp cât nu este tratat sufletul. Unii istorici afirmă
că Zamolxis (un sclav a lui Pitagora care a fucit în Dacia, ulterior fiind zeificat) ar putea fi numit
intemeietor al medicinii psihosomatice, căci acel medic trac, despre care pomenea Socrate, ar fi fost
învăţat de cătră însuşi Zamolxis. Însă întemeietorul psihosomaticii ca ştiinţă medicală este considerat
medicul şi psihanalistul american Franz Alexander(1891-1964).

Toate emoţiile noastre sunt însoţite de anumite schimbări fiziologice.

Frica este însoţită de palpitaţii cardiace. Mânia, de accelerarea activităţii inimii, creşterea tensiunii
arteriale şi modificarea metabolismului a carbohidraţilor. Disperarea este însoţită de o inspiraţie şi
expiraţie adâncă, adică acel oftat. Supărarea se manifestă prin plâns, bucuria prin râs şi ruşinea prin
înroşirea obrajilor. Deci toate emoţiile noastre sunţ însoţite de schimbări fiziologice destul de complexe
care pot lăsa amprenta asupra stării de sănătate. Însă aceeaşi emoţie poate influenţa în mod diferit
starea fiziologică a indivizilor. De exemplu, spaima poate influenţa aparatul circulator prin mărirea
debitului de sânge în sistemul nervos central şi în masa musculară, poate provoca extrasistole atriale şi
ventriculare, chiar şi un stop cardiac. În alte cazuri, spaima poate influenţa aparatul respirator prin
provocarea apneei sau hiperpnee sau dereglarea ritmului respirator. De asemenea, poate influnţa şi
aparatul digestiv sau cel urinar.