Ernest Hemingway

Nuvele

SAT INDIAN

La malul lacului fusese trasă încă o barcă. Cei doi indieni stăteau si aşteptau.

Nick şi tatăl lui se aşezară la pupa bărcii, indienii o împinseră în apă, şi unul din ei urcă şi trecu la
rame. Unchiul George se instala la pupa bărcii venite din sat. Indianul cel tînăr împinse barca în apă şi
urcă în ea ca să vîslească.

Cele două bărci o porniră în întuneric. Nick auzea furclieţii celeilalte bărci scîrţîind în negură, mult
înaintea lor. Indienii tăiau apa cu lovituri repezi de vîslă. Nick se lăsase pe spate, şi tatăl lui îl luase de
umeri. Pe apă era rece. Indianul trăgea la rame din greu, dar cealaltă barcă se auzea mereu înaintea
lor în beznă.

- Unde mergem, tăticule ? întrebă Nick.

- în sat, la indieni. E o femeie acolo, tare bol¬navă.

- Aha. tăcu

Cînd ajunseră în cealaltă parte a golfului, hârca din sat era sus, pe mal. în întuneric, unchiul George
îşi fuma trabucul. Indianul cel tînăr le trase barca pe ţărm. Unchiul George le dădu celor doi indieni
cîte-o ţigară de foi.

Depărtîndu-se de mal, trecură printr-o pajişte scăldată în rouă, mergînd după indianul cel tînăr, care
ţinea în mînă un felinar. După aceea intrară în pădure şi o apucară pe o cărăruie care ducea către
drumul buştenilor, şi de aici în sus, înspre munţi. Pe drumul buştenilor era mult mai multă lumină,
deoarece copacii fuseseră tăiaţi de o parte şi de cealaltă a drumului. Indianul cel tînăr se opri, stinse
felinarul, şi apoi o porniră cu toţii mai departe.

La o cotitură, le ieşi înainte un cîine lătrînd. Ceva mai încolo se zăreau luminile colibelor unde trăiau
indienii care munceau la pădure. O ceată de cîini se repezi la ei. Cei doi indieni îi alungară, în
fereastra primei colibe din marginea drumului pîlpîia o lumină. O bătrînă stătea în pragul uşii, cu o
lampă în mînă.

înăuntru, pe o laviţă de lemn, zăcea o tînără indiană. De două zile se chinuia să nască. Toate babele
din sat încercaseră să-i dea o mînă de ajutor. Bărbaţii, ca să n-o mai audă gemînd şi văitîndu-se.
ieşiseră în drum şi stăteau acolo în întuneric şi fumau. Cînd Nick şi cei doi indieni intrară în colibl
.după tatăl lui şi după .unchiul George, femeia ţipa. de durere. Zăcea pe laviţa de jos, şi. pătura se
rotunjea peste pîntecele ei enorm. Capul îi era întors spre perete. Bărbatul ei zăcea pe o laviţă
suprapusă. In urma cu trei zile se tăiase rău la picior cu securea. Fuma din lulea, în odaie mirosea
greu.

Tatăl lui Nick spuse să se pună apă la încălzit, şi pînă să se" încălzească apa vorbi cu Nick.

- Femeia asta trebuie să nască, Nick.

- Ştiu, spuse Nick.

- Nu ştii. Ascultă ce-ţi spun. Acuma ea trece prin aşâ-numitele chinuri ale facerii. Pruncul
vrea să se nască; şi ea vrea să-l nască. Toţi muşchii i se încordează ca să dea naştere' pruncului. Cînd
ţipă, asta se-ntîmplă.

- înţeleg, spuse Nick.

în clipa aceea, femeia ţipă.

- Oh, tăticule, nu poţi să-i dai ceva ca să nu mai ţipe ? întrebă Nick.

- Nu. N-am nici un anestezic, zise tatăl său. Dar ţipetele' ei n-au nici o importanţă. Şi eu nici-
nu le aud, pentru că n-au nici o importanţă.

Bărbatul, pe laviţa de sus, se întoarse cu faţa !a perete.

Femeia din bucătărie îi făcu semn doctorului că apa s-a încălzit. Tatăl lui Nick intră în bucătărie şt
turnă într-un lighean cam jumătate din apa din ceainicul cel mare. în apa rămasă în ceainic puse
cîteva lucruri pe care le scoase dintr-o batistă.

- Astea trebuie să fiarbă, spuse el şi începu să-şi spele rnîinile în apa caldă din lighean cu o bucată
de săpun adusă din sat. Nick privea mîinile tatălui

sau, care se frecau una pe cealaltă cu săpunul, în timp ce-si spăla manile cu grijă şi temeinic, tatăl lui
îi vorbea.

- Vezi, Nick, pruncii se nasc de obicei cu capul înainte, dar uneori nu se întîmplă chiar aşa. Şi atunci se
ivesc o mulţime de complicaţii pentru toată lumea. S-ar putea să fie nevoie s-o operez pe femeia
asta. Aflăm noi repede dacă e nevoie sau nu.

Cînd fu mulţumit de felul în care-şi spălase manile, se duse. în cealaltă încăpere şi se apucă de
treabă.

- Nu vrei să dai la o parte pătura aia, George ? zise el. N-aş vrea s-o ating.

Mai tîrziu, cînd începu să opereze, unchiul George împreună cu trei indieni o ţinură pe femeie să nu
se mişte. Femeia îl muşcă pe unchiul George de braţ, şi unchiul George zise : „Putoare afurisită !", şi
indianul cel tînăr, care vîslise în barca unchiului George, începu să rîdă. Nick ţinea ligheanul, ca taică-
său să-l aibă la îndemînă. Operaţia dură multă vreme.

Tatăl lui ridică pruncul şi-l plesni cu palmele, ca să-l facă să respire, şi-l dădu apoi bătrînei indiene.

- Vezi, Nick, e băiat, zise el. Cum îţi plac munca de infirmier ?
Nick spuse:

- Merge.

Se uita în altă parte, să nu vadă ce face tatăl lui.

- Aşa. Acuma-i în regulă, zise tatăl lui, şi puse ceva în lighean.

Nick nu se uită să vadă ce e.

- Şi acuma, zise tatăl lui, să facem si cîteva cusături. Dacă vrei, poţi să te uiţi ; dacă nu vrei, nu te
uita. O să cos tăietura pe care am făcut-o.

Nick nu se uită. De mult îi pierise orice curiozitate.

Tatăl Iui termină şi se ridică. Unchiul George şi cei trei indieni se ridicară şi ei. Nick duse ligheanul în
bucătărie.

Unchiul George îşi privi braţul. Indianul cel tînăr, amintindu-şi despre ce e vorba, zîmbi.

- O să-ţi pun nişte apă oxigenată, George, zise doctorul.

Se aplecă peste femeie, care stătea acum liniştită, cu ochii închişi. Faţa îi era foarte palidă. Habar n-
avea ce i se întâmplase şi nici ce e cu pruncul.

- Mîine dimineaţă vin din nou, zise doctorul îndreptînduse din mijloc. Pe la amiază o să vină
infirmiera din St. Ignace şi o să ne-aducă tot ce avem nevoie.

Era înfierbîntat şi vorbăreţ ca jucătorii de fotbal in vestiar, după joc.

- Operaţia asta e bună pentru revista medicală, George, spuse el. Să faci o cezariană cu briceagul şi să
coşi rana cu un fir subţire de undiţă de vreo trei metri...

Unchiul George stătea în picioare, rezemat de perete, şi-şi privea braţul muşcat.

- Ce mai încolo-ncoace, eşti cineva, asta-i, zise el.

- Şi acuma, să vedem ce mai face şi fericitul tată. De obicei suportă foarte greu poveştile astea,
spuse doctorul. Trebuie să recunosc însă că a fost de ajuns de liniştit.

Dădu la o parte pătura, pe care indianul şi-o trăsese peste cap. Cînd îşi trase rnîna, era umedă. Se
urcă pe marginea laviţei, cu lampa într-o mînă, să vadă ce s-a întîmplat. Indianul zăcea cu faţa la
perete, îşi tăiase beregata, de Ia o ureche la cealaltă. Sîngele se adunase într-o băltoacă în locul în
care trupul îndoise scîndura laviţei sub greutatea lui. Capul i se odihnea pe braţul stîng. Briciul,
deschis, cu tăişul în afară, căzuse pe pătură.

- George, ia-l pe Nick afară, zise doctorul.

Nu mai era nevoie. Cînd tatăl lui, cu lampa în mînă, mişcase capul indianului, Nick, .din pragul
bucătăriei, văzuse limpede ce e pe laviţa de sus.

începea sa se facă ziuă cînd o porniră pe drumul buştenilor înapoi, spre Iac.
- îmi pare foarte rău, Nickic, că te-am luat cu mine, zise tatăl lui, căruia îi pierise tot entuziasmul
postoperator. îngrozitor prin cîte te-am făcut să treci.

- întotdeauna nasc femeile atît de greu ? întrebă Nick.

- Nu, asta se întîmplă foarte, foarte rar.

- Dar el de ce s-a omorît, tăticule ?

- Nu ştiu, Nick. Cred că n-a putut suporta ce se întîmplă.

- Şi mulţi bărbaţi se omoară, tăticule ?

- Nu prea mulţi.

- Dar femei ?

- Aproape niciodată.

- Chiar niciodată ?

- Ba da. Cîteodată.

- Tăticule...

- Da.

- Unde s-a dus unchiul George ?

- Vine şi el, n-avea nici o grijă.

- Tăticule, e greu să mori ?

- Nu, cred că e de ajuns de uşor. Depinde. Şedeau în barcă, Nick la pupă, tatăl lui vîslea.

Soarele urca încet deasupra munţilor. Un peşte sări, făcînd cercuri în apă. Nick încercă apa cu mînă,
în răcoarea pătrunzătoare a dimineţii, i se păru caldă.

Şedea la pupa bărcii, tatăl lui vîslea, şi în dimineaţa care se ridica pe lac era foarte sigur că n-avea să
moară niciodată.