ROMÂNIA

MINISTERUL APĂRĂRII
ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
„NICOLAE BĂLCESCU”

ALOCAREA CAPITALULUI ȘI TEHNICI DE

ALOCARE A ACESTUIA

Întocmit de: sd. cap. RUSALIM Andrei

-Sibiu, 2018-
 CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………......………3

ALOCAREA CAPITALULUI…………………………………………...……..4

TEHNICI DE ALOCARE A CAPITALULUI……………………...…………..4

Metoda rentabilității contabile……………………………...…....5

Metoda termenului de recuperare………………...……………...6

BIBILIOGRAFIE………...……………………………………………………..8

CONCLUZIE……………………………………………………………………8

2
 INTRODUCERE

Primul scop al unei firme este sa-și maximizeze valoarea. La această maximizare contribuie
foarte mulți factori, dar, după mulți specialiști, cel mai important factor il reprezintă investițiile
pe care le face firma respectivă. Aceaste investiții, odată realizate, determină direcția de acțiune
a firmei, poziția acesteia pe piață. De asemenea o bună decizie privind o investiție creează
avantaje nete pentru firmă față de concurenții săi.

Ca valoare, investițiile pot fi de mai mică sau mai mare valoare. Ca termen de realizare,
investițiile sunt pe termen scurt, mediu și lung. Sunt considerate investiții pe termen lung cele
care generează venituri după o perioadă mai mare de un an.

Pentru evaluarea proiectelor de investiții în active imobilizate pe termen lung sunt folosite
tehnici de alocare a capitalului. Procesul prin care investițiile pe termen lung sunt identificate,
analizate, evaluate și selectate este cunoscut sub denumirea de alocarea capitalului.

Înainte de a trece la discutarea procesului de alocare a capitalului este necesar să introducem

unii termeni și concepte cu care vom opera. Primul concept se referă la costul capitalului care
este costul la care sunt oferite fondurile pe piață. Acesta este, de asemenea, exprimat și ca rata
de venit solicitată, deoarece arată rata minimă de venit solicitată în mod necesar de investitorii
firmei. În acest context, costul capitalului furnizează firmei o bază importantă în alegerea unuia
dintre dintre proiectele de investiție pe care le are la îndemână. Atunci când se pune problema
alegerii unui proiect dintr-un set de proiecte, se vorbește de următoarele tipuri de proiecte:
proiecte independente, care se exclud reciproc și contingente.

Un proiect e independent atunci când eliminarea sau acceptarea lui nu presupune eliminarea
din discuție a altor proiecte. Vorbim de proiecte care se exclud reciproc în situația în care
acceptarea unuia dintre ele face imposibilă acceptarea altuia sau a mai multor proiecte. Un
proiect de este contingent dacă acceptarea sa este dependentă de adoptarea a încă unuia sau
mai multor proiecte.

În situația în care firma are la dispoziție toate fondurile necesare pentru a fi investite într-unul
sau mai multe proiecte dorite, se spune că ea operează în lipsa unei constrângeri bugetare.
Dacă este vorba însă de situația inversă, atunci aceasta impune raționalizarea capitalului sau
fixarea unor limite pentru cheltuielile de capital.

3
 ALOCAREA CAPITALULUI

Procesul alocării capitalului se desfășoară în 5 etape:

1. Examinarea și slecatarea proiectelor de investiții presupune existența unui sistem de

căutare și de producere a oportunităților de investiții. Identificarea acestor oportunități
cade, mai ales, în sarcina compartimentelor de poroducție, marketing și cercetare-
dezvoltare ale firmei.
2. Propunerea bugetului de capital pentru fiecare proiect care rămâne în urma procesului
de examinare și selecție. Bugetul include proiectele recomandate și suma de bani
necesară a fi investită pentru fiecare proiect în parte.
3. Aprobarea alocării și autorizarea acesteia, operațiuni care pot avea loc concomitent
sau după autorizare.
4. Examinarea realizării proiectului constă în raportarea către decidenți, de către
responsabilul de proiect a cheltuielilor ocazionale și a veniturilor realizate, precum și a
oricăror date semnificate în legătură cu mersul proiectului
5. Controlul după începera realizării proiectului are ca scop revederea proiectelor cu o
perioadă mai mare de realizare pentru a constata dacă ele trebuie continuate. Această
reevaluare are loc la 2-3 ani de la începerea proiectului și este cunoscută sub denumirea
de audit după începerea proiectului.

TEHNICI DE ALOCARE A CAPITALULUI

Datorită importanței deosebite a deciziei de investire în cadrul firmei, conducătorii au nevoie

de tehnici corespunzătoare de evaluare a oportunităților de investiții conform cerințelor impuse
de ei. Aceste tehnici trebuie să promoveze obiectivul maximizării averii acționarilor, cu toate
că decizia finală poate lua în calcul și alte obiective.

La evaluarea proiectelor de investiții, pentru a fundamenta decizia de investiții, unele dintre

metodele ce se pot folosi sunt rata rentabilității contabile (RRC) și termenul de recuperare a
investiției (TR)

Pentru a ilustra modul de aplicare a metodelor amintite, vom utiliza datele dintr-un tabel care
se referă la estiamrea fluxurilor de numerar (CF) și a profitului net contabil (P) pentru proiectele
A și B. Fiecare proiect presupune o cheltuială inițiala de investiție de 100 mil. lei și o viață
economică de 4 ani. Amortizarea contabilă a fiecărui proiect de face după metoda lineară și
cheluiala anuală cu amortizarea va fi de 25 mil. lei pentru fiecare proiect. Presupunem, de
asemenea, că profitul net este egal cu fluxul de numerar net minus amortizarea. Proiectele de
investiții sunt independente, deci, nu se pot interschimba.

4
Fluxurile de numerar și profitul net pentru proiecte alternative de investiții

Proiectul A Proiectul B

Anii CF P CF P
0 -100 - -100 -
1 20 -5 30 5
2 80 55 35 10
3 30 5 40 15
4 10 -15 42,5 17,5

1. Metoda renatabilității contabile (RRC) presupune calcularea rentabilității unui proiect

utilizând profitul net mediu și cheltuielile cu investiția. Această metodă nu ia în considerare
conceptele de valoare în timp a banilor și flux de numerar. Aceasta mai este cunoscută și sub
denumirea de “profit de investiții”. Metoda RRC caluculează indicatorul rata rentabilității
contabile prin raportarea profitului net annual mediu la cheltuiala totală cu investiției (I).

𝑁 𝑃𝑡
profitul net anual mediu
RRC = =∑𝑁
investiția inițială totală 𝐼
𝑡=1

unde P=profitul net al perioadei, I= investiția inițială, N=durata de viață economică a

proiectului

Regula de luare a deciziei potrivit acestei metode este aceea că proiectul trebuie acceptat numai
dacă există o RRC așteptată mai mare decât o anumită rată predeterminată. Dacă sunt mai multe
proiecte în această situație se va allege proiectul cu RRC ce ami mare.

Utilizând datele din tabel putem caluclula RRC a celor două proiecte:

−5+55+5−15
4
𝑅𝑅𝐶𝐴 = = 10%
100
5+10+15+17,5
4
𝑅𝑅𝐶𝐵 = = 11,875%
100
Potrivit acestei metode, trebuie ales proiectul B, deoarece are RRC mai mare.

5
2. Metoda termenului de recuperare

Termenul de recuperare reprezintă numărul de ani acceptat de firmă pentru recuperarea

inveestiției inițiale. Recuperarea are loc atunci când fluxul cumulat de numerar net intrat în
firmă minus investiția inițială este egal cu zero.

Termenul de recuperare este timpul t, astfel încât:

𝑁

∑ 𝐶𝐹𝑡 − 𝐼0 = 0
𝑡=1

Regula privind luarea deciziei de alegere a unui proiect în funcție de termenul de recuperare
este următoarea:

- Dacă t < t impus => proiectul se accepta;

- Daca t > t impus => proiectul se respinge;
- Daca t = t impus => proiectul este neconvingator.

În cazul a două proiecte concurente se alege proiectul cu perioada de recuperare cea mai scurtă.

Exemplul cifric de calculare a termenului de recuperare pentru cele două proiecte A și B:

Proiectul A

20 80 30 10

100 1 2 3 4
t = 2 ani: 20 mil. lei + 80 mil. lei =100 mil. lei= 𝐼0

Proiectul B
30 35 40 42,5

100 1 2 3 4
100 − (30 + 35) 35
t = 2 ani + = 2 ani + = 2 ani și 155 zile
(30 + 35 + 40 + 42,5) − (30 + 35) 82,5
Potrivit tehnicii “termenul de recuperare”, proiectul A are un termen de recuperare a investiției
mai mic și, ca urmare, acesta va fi ales.
Această tehnică asigură alegerea variantelor de investiții în funcție de rapiditatea recuperării
capitalului investit. Este o metodă simplă de luare a deciziei de investire care evaluează
riscurile. Prin această metodă se exclud investițiile care recuperează capitalul investit într-o
perioadă mai mare de timp deoarece riscul crește proporțional cu această perioadă.

6
Din cauza faptului că metoda termenului de recuperare ignoră valoarea banilor în timp și nu ia
în considerare fluxurile de numerar care pot crește după expirarea termenului de recuperare, ea
elimină proiectele de investiții cu o retabilitate bună, dar pe termen lung, fapt ce poate să coste
firma
Unele firme ulitilizează o variantă a termenului de recuperare și anume termenul de recuperare
actualizat prin actualizarea fluxurilor de numerar de intrare. Acesta se definește ca timpul
necesar pentru a se acoperi investiția prin fluxurile viitoare de numerar actualizate. Spre
exemplu, termenul de recuperare actualizat pentru proiectul B, dacă se folosește o rată de
actualizare de 10%, este de 3 ani și 167 de zile, cu peste un an în plus față de metoda clasică a
termenului de recuperare.
Cu toate limitele acestei metode, datorită faptului că este ușor de utilizat și că dă aproape
întotdeauna rezultate foarte clare, unele firme, mai ales cele mici și mijlocii, o folosesc cu
precădere. Susținătorii acestei metode argumentează ea tine să identifice și să ajute la selectarea
proiectelor puțin riscante. Proiectele care recuperează investiția ocazionată de ele mai rapid,
permit investitorului o expunere mai mică la risc și incertitudine. Pe de altă parte, cu cât sunt
reuperați mai devreme banii, cu atât mai repede pot fi începute alte investiții profitabile.

CONCLUZIE

În cloncluzie, alocarea capitalului este probabil cea mai importanta activitate pe care managerii
financiari trebuie sa o indeplineasca.
Deoarece rezultatele deciziilor de alocare a capitalului persista mai multi ani, firma pierde din
flexibilitate. De exemplu, achizitia unui activ cu o durata de functionare de zece ani,
‘blocheaza’ firma pentru zece ani. In plus, dat fiind că expansiunea unui activ se bazeaza pe
estimarile vanzarilor viitoare, decizia de cumparare a unui activ a carui durata de viata este de
zece ani necesita o previziune a vanzarilor pe o perioada de zece ani.
Deciziile unei firme de alocare a capitalului ii definesc directia strategica deoarece modificari
in cadrul noilor produse, servicii sau piete trebuie sa fie precedate de cheltuieli de capital.

7
 BIBILIOGRAFIE

 Hoanță Nicolaie, Gestiunea financiară a întrprinderii, editura C.H. Beck,

București, 2011
 Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii, editura ASE, București
 http://www.rasfoiesc.com/business/economie/Decizia-de-investitii-si-
crite39.php accesat în data de 13.01.2018
 http://www.efin.ro/analiza_financiara_1967/alocarea_capitalului_2030 accesat
în data de 13.01.2018