POVEªTI ªI LEGENDE RUSEªTI

Cuprins
Volga ........................................................................................ 7
Mireasa lui Sviatogor ........................................................... 12
Dunai ..................................................................................... 15
Dobrinia ºi Alioºa ................................................................. 22
Ilia din Murom ºi Sviatogor ................................................. 33
Ilia din Murom ºi tâlharul Privighetoare ............................ 41
Cele trei cãlãtorii ale lui Ilia din Murom ............................ 48
Stavr Godinovici ºi soþia sa cea isteaþã .............................. 52
Sadko menestrelul............................................................... 61
Vasili Buslaievici ................................................................... 70
Pelerinajul lui Vasili Buslaievici ........................................... 76
De când nu au mai existat eroi în Sfânta Rusie ................ 82
Moartea ºi Soldatul .............................................................. 87
Povestea lui Nu-ªtiu-Ce de Nu-ªtiu-Unde ....................... 107
Durerea ............................................................................... 130
Muntele de Aur ................................................................... 138
Rusul ºi tãtarul .................................................................... 144
Soldatul care nu se spãla .................................................. 147
Ulcica de aur ...................................................................... 152
Vrãjitoarea cu un singur ochi ............................................ 157
Priveghiul morþii ................................................................. 161
Þãranul cel prost ºi mesteacãnul ..................................... 166
Frumoasa Vasilisa ºi Baba Iaga ........................................ 171
Gerul, Soarele ºi Vântul ..................................................... 181
Îngerul ................................................................................. 183
Zmeura fermecatã ............................................................ 186
6 Poveºti ºi legende ruseºti
Pasãrea de Foc ................................................................... 201
Sluga .................................................................................... 215
Fecioara cea norocoasã .................................................... 222
Nevasta care iubea poveºtile ........................................... 225
 Volga

La vremea când soarele cel roºu se scufunda dincolo

de pãdurile întunecate în nesfârºita mare ºi milioane de
stele înþeseau cerul senin, în Sfânta Rusie se nãscu cneazul
Volga Buslavlevici. ªi, când ajunse Volga la vârsta de 5 ani,
iar pasul lui fãcea ca pãmântul jilav sã­i tremure sub
picioare, animalele sãlbatice fugeau în pãdure, pãsãrile se
ridicau printre nori, iar peºtii din adâncurile mãrii albastre
tremurau de groazã. Volga Buslavlevici plecã sã deprindã
învãþãturã ºi iscusinþã. Învãþã toate limbile oamenilor timp
de 7 ani ºi, când ajunse la vârsta de 12 ani, îºi strânse o
ceatã de prieteni de încredere în Kiev ­ 30 de viteji, tot unul
ºi unul, iar el conducãtorul lor.
– Buni ºi bravi prieteni, zise Volga, ascultaþi­l pe fratele
vostru mai mare, cãpetenia voastrã ºi faceþi aºa cum vã
poruncesc. Þeseþi­mi plase de mãtase, întindeþi­le pe
pãmântul jilav în codrul întunecat ºi, dupã ce veþi vâna
timp de trei zile ºi trei nopþi, sã­mi prindeþi jderi, samuri,
vulpi, iepuri albi, gingaºe hermeline ºi tot felul de animale
sãlbatice.
8 Poveºti ºi legende ruseºti
Prietenii i­au dat ascultare fratelui mai mare, cãpetenia
lor ºi au fãcut precum li s­a poruncit. Au þesut în codrul
întunecat aproape de pãmântul jilav, au vânat trei zile ºi
trei nopþi, dar nici mãcar un singur animal nu a cãzut în
cursele lor. Atunci, chiar cneazul Volga Buslavlevici s­a
preschimbat într­un leu mare ºi, plecând în codru, a mânat
el jderii, samurii negri, vulpile, iepurii cu picioare lungi,
micuþele hermeline ºi tot felul de alte animale sãlbatice cãtre
plasele de mãtase þesute de oamenii lui.
ªi când au ajuns în renumitul oraº Kiev, cneazul Volga
Buslavlevici ºi­a adunat prietenii lui de încredere ºi le­a
grãit astfel:
– Buni ºi bravi prieteni, ascultaþi la fratele vostru mai
mare, cãpetenia voastrã ºi faceþi precum vã spune. Þeseþi­mi
plase din corzi de mãtase, aºezaþi­le în codrul cel întunecat
peste vârfurile copacilor ºi, dupã ce veþi vâna trei zile ºi trei
nopþi, sã­mi prindeþi gâºte ºi lebede, ºoimi ºi ereþi ºi tot
felul de pãsãri sãlbatice mici.
Prietenii i­au dat ascultare fratelui mai mare, cãpetenia
lor ºi au fãcut precum li se poruncise. Au þesut plase din
corzi de mãtase ºi, dupã ce le­au aºezat peste vârfurile
copacilor, au vânat timp de trei zile ºi trei nopþi, dar numai
o pasãre s­a prins în laþurile lor. Atunci, nobilul Volga
Buslavlevici s­a transformat în uriaºa pasãre Naui ºi,
zburând spre ceruri pânã aproape de nori, a condus gâºtele
ºi lebedele, ºoimii ºi ereþii ºi pãsãrelele sãlbatice spre plasele
de mãtase pe care oamenii lui le þesuserã.
ªi, pe când se gãseau din nou în faimosul oraº al
Kievului, cneazul Volga Buslavlevici îºi aduse prietenii lui
de încredere ºi le grãi astfel:
– Buni ºi bravi prieteni, luaþi aminte la fratele vostru
mai mare, cãpetenia voastrã ºi faceþi precum vã poruncesc.
Sã­mi þeseþi nãvoade din corzi de mãtase, sã vã luaþi
topoarele ºi sã­mi faceþi o corabie din lemn de stejar zdravãn,
sã navigaþi pe marea cea albastrã timp de trei zile ºi trei
 Volga 9

nopþi ºi sã pescuiþi somon, ºtiucã, babuºcã ºi preþiosul

sturion.
Prietenii i­au dat ascultare fratelui mai mare, cãpetenia
lor ºi au fãcut precum li se poruncise. κi luarã topoare
ascuþite ºi ridicarã o corabie de stejar zdravãn dupã care
plecarã pe marea cea albastrã sã pescuiascã timp de trei
zile ºi trei nopþi, dar numai un singur peºte se prinse în
nãvoadele lor. Atunci, cneazul Volga Buslavlevici s­a
transformat într­o ºtiucã uriaºã ºi, strãbãtând apele mãrii
albastre, a adunat în nãvoadele fãcute de oamenii sãi
somoni, ºtiuci, babuºti ºi preþioºii sturioni.
ªi, când se aflau din nou în faimosul oraº al Kievului,
nobilul Volga Buslavlevici îºi adunã prietenii sãi de încredere
ºi le grãi:
– Buni ºi bravi prieteni, ascultaþi la fratele vostru mai
mare, cãpetenia voastrã. Pe cine sã trimitem pe þãrmurile
turceºti pentru a afla gândurile Sultanului ºi planurile lui
ºi dacã intenþioneazã sã invadeze cu oastea lui Sfânta Rusie?
Dacã vom trimite un bãtrân, va merge încet ºi vom aºtepta
veºtile multã vreme; dacã vom trimite pe cineva între douã
vârste, turcii îl vor face sã bea ºi sã se îmbete ºi vom aºtepta
multã vreme pânã la primirea veºtilor; dacã vom trimite un
tânãr, va întârzia din cauza codanelor ºi va sta de vorbã cu
bãtrânele, iar noi vom aºtepta multã vreme. Este de la sine
înþeles cã însuºi Volga trebuie sã plece.
Cneazul Volga Buslavlevici se transformã într­o pãsãricã
ºi ridicându­se în înaltul cerului pânã la nori zburã cãtre
þãrmurile turceºti. Ajungând la palatul de piatrã albã al
Sultanului, se aºezã pe pervazul ferestrei pentru a asculta
taifasul de tainã.
– Oh, reginã Pantalovna, spunea sultanul turc, oare tu
ºti ceea ce ºtiu eu? În Rusia cea Sfântã iarba nu mai creºte
ca înainte ºi florile nu mai înfloresc ca altãdatã, ceea ce
înseamnã cã nobilul Volga Buslavlevici s­a stins din viaþã.
10 Poveºti ºi legende ruseºti
— Oh, mãrite Sultane al pãmânturilor turceºti,
rãspunse regina, eu ºtiu ceea ce ºtiu. În Sfânta Rusie iarba
creºte ca mai înainte ºi florile înfloresc la fel ca altãdatã.
Noaptea trecutã am avut un vis. O micuþã pasãre zbura
dinspre est ºi un corb negru dinspre vest ºi, când s­au
întâlnit deasupra unui câmp deschis, s­au încleºtat în luptã,
micuþa pasãre sfâºiind corbul în bucãþi; i­a smuls penele ºi
le­a împrãºtiat în toate cele patru vânturi. Micuþa pasãre
era cneazul Volga Buslavlevici, iar corbul cel negru era
Sultanul pãmânturilor turceºti.
– Nu existã nici un adevãr în visele unei femei bãtrâne,
reginã Pantalovna! strigã Sultanul. Am de gând sã pornesc
împotriva Rusiei Sfânte. Voi supune nouã oraºe pentru a le
împãrþi între cei nouã fii ai mei, iar mie îmi voi aduce o
hainã frumoasã de blanã.
Regina Pantalovna clãtinã din cap cu tristeþe.
– Nu vei cuceri nouã oraºe pentru a le împãrþi între fii
tãi, Sultan al Turciei, spuse ea, ºi nici nu­þi vei aduce o
hainã frumoasã de blanã.
– Ah, fii blestematã bãtrânã nebunã! rãcni Sultanul.
Primeºte asta pentru visul tãu prostesc!
ªi o plesni peste unul din obrajii ei palizi, apoi peste
celãlalt ºi o trânti pe podeaua tare, de cãrãmidã.
– Mã voi duce cu siguranþã în Rusia cea Sfântã! strigã
el. ªi voi cuceri nouã oraºe pentru a le împãrþi între cei
nouã fii ai mei ºi îmi voi aduce o hainã frumoasã de blanã.
Dar Volga Buslavlevici auzise totul ºi transformându­se
într­un lup sur, alergã la grajduri ºi sfârtecã gâturile tuturor
armãsarilor Sultanului. Apoi, se transformã într­o
nevãstuicã ºi, alergând cãtre locul unde erau þinute armele,
roase arcurile ºi corzile de mãtase, muºcã sãgeþile
rupându­le în douã, fãrâmiþã sãbiile ºi buzduganele. Dupã
ce fãcu toate acestea, se transformã din nou într­o pãsãricã,
zburã în oraºul Kiev, unde deveni din nou un tânãr arãtos,
ºi îºi adunã prietenii credincioºi.
– Bravi ºi buni prieteni, spuse el, ascultaþi la fratele
vostru mai mare, cãpetenia voastrã ºi faceþi precum vã
poruncesc. Urmaþi­mã pe pãmânturile Turciei.
ªi ajungând pe pãmânturile turceºti, îl înfruntarã pe
Sultan, capturarã toþi turcii ºi se aºezarã sã le împartã
averile între ei.
 Mireasa lui Sviatogor

Marele erou Sviatogor îºi înºeuã armãsarul ºi porni

cãlare spre câmpie. În timp ce cãlãrea, simþea cã o forþã
deosebitã îi curge prin vine; dar, negãsind pe nimeni care
sã­ºi mãsoare puterea cu el, tãria aceasta i se pãrea o povarã
ºi tânjea dupã momentul când va putea sã ºi­o punã la
încercare.
– Dacã pãmântul ar avea un inel fixat în el, aº putea
sã­l ridic ºi aº sãlta întreaga lume într­o mânã, spuse el.
Privind în jur, vãzu un tânãr care mergea pe jos în faþa
sa ºi încercã sã­l ajungã, dar, deºi galopa cu toatã viteza de
care era în stare calul, nu reuºi sã­l depãºeascã.
– Hei, tu de colo! strigã Sviatogor. Tu ãla care mergi pe
jos! Aºteaptã­mã, cãci armãsarul meu nu te poate ajunge.
Privind înapoi, cãlãtorul se opri ºi îl aºteptã pe Sviatogor
ºi luându­ºi desaga de pe umeri, o puse pe pãmântul reavãn.
– Ce ai în desaga aceea, prietene? întrebã Sviatogor.
– Ridic­o ºi o sã vezi singur, rãspunse strãinul.
 Mireasa lui Sviatogor 13
Descãlecând, Sviatogor prinse desaga cu o mânã ºi
trase, dar aproape cã îºi smulse braþul din umãr, cãci desaga
pãrea lipitã de pãmânt. Apoi, apucã desaga cu douã mâini
ºi trase... Puternicul erou cãzu în genunchi, sudoarea
ºiroindu­i pe obraji, dar reuºi sã ridice sacul doar cât sã
treacã pe sub el o boare de aer.
– Ce este în desagã? întrebã eroul abia mai suflând. Cu
toatã marea mea putere, nu pot s­o urnesc de la pãmânt.
– Greutatea întregii lumi se aflã în acest sac, rãspunse
strãinul. Este ca ºi cum ar fi un inel fixat de pãmânt.
– Cine eºti tu? se mirã Sviatogor. Cum te cheamã?
– Mã numesc Mikuluºka Selianinovici.
– Spune­mi, Mikuluºka, cum aº putea sã­mi aflu soarta,
aºa cum mi­a hãrãzit­o Dumnezeu?
– Cãlãreºti tot înainte pânã când vei ajunge la o
întretãiere de drumuri, rãspunse Mikuluºka. Ia­o pe drumul
din stânga pânã vei ajunge la munþii din Nord. Acolo, sub
un capac înalt, stã un fierar care îþi va spune ce soartã þi­a
hãrãzit Dumnezeu.
Sviatogor îl pãrãsi pe cãlãtor ºi porni cãlare pânã ajunse
la rãspântie, o luã pe drumul din stânga ºi galopã spre
munþii din Nord. Iapa sa îl purtã în vitezã peste mãri ºi
râuri strãbãtând distanþe mari ºi, dupã ce cãlãri timp de
trei zile, Sviatogor ajunse la munþii din Nord. Acolo, într­o
fierãrie sub un copac înalt, un fierar bãtea de zor în douã
fire subþiri de pãr.
– La ce lucrezi acolo, fierare? întrebã Sviatogor.
– Potrivesc sorþile celor care se vor cãsãtori.
– ªi eu cu cine mã voi cãsãtori? întrebã Sviatogor.
– Mireasa lui Sviatogor locuieºte în oraºul þarului care
domneºte peste Regatul de la malul mãrii ºi zace de 30 de
ani pe o grãmadã de bãlegar.
– Nu îmi voi lua o mireasã care vieþuieºte pe o grãmadã
de bãlegar! strigã Sviatogor furios ºi, dând pinteni calului
14 Poveºti ºi legende ruseºti
porni degrabã cãtre Regatul de la malul mãrii. Ajungând în
oraºul þarului, se opri în faþa unei colibe sãrace ºi umile.
Sviatogor privi înãuntru ºi acolo, pe o grãmadã de bãlegar
urât mirositor, zãcea o fecioarã, cu pielea groasã ºi neagrã
ca scoarþa brazilor. Luând 500 de ruble din buzunar,
Sviatogor îi puse pe masã ºi scoþând sabia cea ascuþitã, o
înfipse în pieptul fecioarei.
Dupã ce plecã eroul, fecioara se trezi ºi se ridicã de pe
grãmada de bãlegar; scoarþa de brad îi cãzu de pe trup ºi ea
se transformã într­o fatã frumoasã cum nu s­a mai vãzut
nici înainte, nici dupã, în întreaga lume.
Luând banii de pe masã, începu sã facã negoþ. Dupã ce
reuºi sã strângã o imensã cantitate de aur, îºi fãuri o flotã
de vase roºu­închis, pe care le încãrcã cu tot felul de mãrfuri
preþioase ºi porni în largul mãrii albastre. Când ajunse la
marele oraº de pe Muntele cel Sfânt, începu sã­ºi vândã
marfa, iar faima despre frumuseþea ei nemaipomenitã se
rãspândi în lung ºi în lat. Veni ºi Sviatogor sã­i vadã nespusa
frumuseþe, se îndrãgosti de ea, o peþi ºi se cãsãtorirã.
Stând Sviatogor lângã soþia sa, zãri o cicatrice pe
pieptu­i alb ca zãpada.
– De unde ai aceastã cicatrice pe piept? întrebã el.
ªi soþia sa îi rãspunse:
– În Regatul de la malul mãrii, în oraºul þarului, a
poposit cândva un strãin care a intrat în coliba mea umilã,
în care eu dormeam pe o grãmadã de bãlegar de 30 de ani
ºi a pus 500 de ruble pe masã. Când m­am trezit, pe piept
aveam o cicatrice, iar scoarþa de brad, care mã acoperea,
îmi cãzuse de pe trup.
Marele erou Sviatogor înþelese cã nimeni nu poate scãpa
de soarta ce îi este hãrãzitã.
 Dunai*

În frumoasa capitalã Kiev, la palatul cneazului Vladimir,

avea loc un mare banchet la care fuseserã invitaþi prinþi,
boieri, nobili, negustori ºi oameni liberi. Ei beau ºi mâncau
dupã placul inimii, iar când soarele înroºi cerul spre apus
ºi ospãþul devenise mai vesel ºi mai gãlãgios, cneazul
Vladimir se ridicã cu tristeþe ºi oftã zgomotos.
– Vai mie, prinþilor, boierilor, nobililor, negustorilor ºi
oameni liberi, spuse cneazul. Toþi musafirii de la acest ospãþ
sunt cãsãtoriþi, numai eu, Cneazul vostru, nu am soþie ºi
trebuie sã trãiesc singur. Care dintre voi ºtie o prinþesã
potrivitã pentru mine, înaltã ºi cu trup nurliu, cu chip
atrãgãtor ºi vocea plãcutã, cu care aº putea sã­mi petrec
restul zilelor în pace?
Dar toþi tãcurã, îºi lãsarã privirea în pãmânt ºi nimeni
nu­i rãspunse. Deodatã, liniºtea fu întreruptã de un tânãr
îndrãzneþ, Dunai Ivanovici, care pãºi înainte din spatele
mesei de stejar. Deºi bãuse mult, nu se clãtina pe picioare,

* În limba rusã ­ Dunãrea

16 Poveºti ºi legende ruseºti
nu se bâlbâi ºi fãcu o plecãciune adâncã înaintea cneazului,
fruntea lui atingând pãmântul.
– Cneaze Vladimir, stãpâne al Kievului, se pare cã eu
sunt singurul care cunoaºte o prinþesã demnã a­þi fi mireasã.
Regele Lituaniei, pe care l­am servit timp de mulþi ani, are
douã fete frumoase ºi amândouã de vârsta mãritiºului. Cea
mai mare dintre ele este prinþesa Nastasia, o fatã curajoasã,
care cãlãtoreºte mult peste hotare; cea micã stã acasã ºi
þese sau coase. Numele ei este Apraksia ºi are toate calitãþile
pe care un prinþ ºi le­ar dori pentru mireasa lui.
– Îþi mulþumesc, Dunaiuºka, pentru aceastã veste bunã,
spuse cneazul Vladimir. Ia 40.000 din oamenii mei ºi 10.000
bani de aur, mergi în regatul Lituaniei ºi peþeºte­o pe
Apraksia în numele meu.
– Luminãþia ta, cneaze Vladimir, spuse cavalerul. Nu
voi avea nevoie nici de cei 40.000 de oameni, nici de cei
10.000 bani de aur. Dã­mi­l pe dragul meu tovar㺠Dobrinia
Nikitici ºi îþi vom aduce pe frumoasa prinþesã sã­þi fie
mireasã.
Cneazul Vladimir îi îndeplini cererea ºi a doua zi bravii
cavaleri Dunai ºi Dobrinia au ieºit cãlare pe porþile Kievului,
iar cei care îi vedeau galopând pe armãsarii lor ce zburau
ca gândul aveau impresia cã vãd doi ºoimi zburând peste
câmpie. Cu o asemenea vitezã au ajuns în scurt timp la
palatul alb al bravului rege al Lituaniei ºi, descãlecând chiar
sub fereastrã, Dunai îºi rugã tovarãºul sã fie cu ochii pe
gãrzile palatului ºi sã vinã numai dacã îl va chema, dupã
care intrã semeþ în palat. Ajunse în faþa Maiestãþii Sale,
Regele ºi ºtiind bine eticheta de la curtea Lituanianã unde
el servise înainte, nu s­a închinat ºi nici nu a spus o
rugãciune, ca în Kiev, ci numai s­a înclinat adânc în faþa
regelui.
– Sã trãieºti, prea-mãrite rege, spuse el.
 Dunai 17
– Dunai! se bucurã regele. Bine ai venit din nou la curtea
noastrã, brav tânãr rus! Demult, ne­ai fost sfetnic de
încredere ºi ne­ai slujit cinstit ºi cu credinþã timp de trei
ani încheiaþi. Aºeazã­te la masã cu mine, bea ºi te ospãteazã
pe sãturate!
Dupã ce Dunai a ocupat locul ce i se oferise, regele
începu sã­i punã întrebãri:
– Spune­mi, Dunaiuºka, cine îþi este stãpân acum? Ai
venit sã ne vizitezi ca musafir sau sã­þi oferi din nou
serviciile?
– Ai fost un bun stãpân ºi te­am slujit bine, rãspunse
Dunai. Dar, de data aceasta, nu am venit sã îþi ofer serviciile
mele, ci sã­þi vorbesc în numele stãpânului meu, cneazul
Vladimir, care­þi cere mâna prinþesei Apraksia.
Zâmbetul pieri de pe faþa regelui. Nu era deloc încântat
sã audã aceste cuvinte.
— Rãu faci, Dunai Ivanovici! spuse el. Este corect sã o
peþeºti pe fata mai micã, fãrã sã te gândeºti la cea mai mare?
Hei, bravi tãtari! Puneþi mâna pe nechibzuitul de Dunai ºi
aruncaþi­l în temniþa cea adâncã. Închideþi­l în spatele
drugilor de fier ºi a uºilor groase de stejar ºi împrãºtiaþi
nisip galben în jurul celulei, ca sã cugete pe îndelete asupra
faptei sale pe bravul pãmânt al Lituaniei ºi sã­ºi reconsidere
propunerea necuviincioasã!
Dar, sãrind repede în picioare, Dunai se sprijini de masã
ºi sãri în partea cealaltã. Masa gemu sub greutatea lui,
vinul cel verde se vãrsã, vasele se sparserã cãzând pe podea
ºi tãtarii începurã sã tremure de fricã, retrãgându­se
înspãimântaþi. Imediat, mai mulþi oºteni din garda regelui
dãdurã buzna în încãpere.
– Hei, brav rege al Lituaniei! strigarã ei. Stai aici, bei,
mãnânci ºi te veseleºti ºi nu ºtii ce primejdie ameninþã
pãmânturile noastre! Un brav ºi puternic tânãr rus stã în
curte: în mâna stângã þine frâiele a doi armãsari sãlbatici ºi
18 Poveºti ºi legende ruseºti
în mâna dreaptã are o ghioagã ferecatã; sare ca un ºoim alb
ºi învârte ghioaga în toate direcþiile. Omoarã tãtarii pânã la
ultimul ºi va distruge chiar întreaga rasã tãtarã.
Regele se albi la faþã ºi începu sã tremure:
– Bunule Dunaiuºka Ivanovici, se rugã el. Nu uita
pâinea ºi sarea pe care le­ai mâncat în casa mea! Nu distruge
rasa tãtarã ºi îþi voi da cu bucurie pe fata mea cea mai micã
pentru a deveni mireasa lui Vladimir.
Dunai îi strigã lui Dobrinia sã nu îºi mai roteascã
ghioaga aducãtoare de moarte, iar prinþesa Apraksia fu
pregãtitã de drum. Dunai ºi Dobrinia încãlecarã pe armãsarii
lor focoºi ºi plecarã de la curte cu frumoasa prinþesã.
Dupã un timp, se lãsã noaptea, iar cei doi viteji
descãlecarã ºi ridicarã corturi din pânzã albã. La picioare
ºi­au priponit caii, la cap ºi­au înfipt în pãmânt lãncile cele
ascuþite, în dreapta ºi­au pus sãbiile, iar în stânga
pumnalele de oþel, apoi s­au întins sã se culce. Cei doi au
dormit pânã aproape de ivirea zorilor, când au auzit zgomot
de copite pe întinsul câmpiei: cineva îi urmãrea. A doua zi
s­au sculat devreme ºi au pornit la drum, dar tãtarul încã îi
urmãrea, calul lui afundându­ºi copitele în noroi ºi
împrãºtiind pietrele la distanþã mare de jur împrejur.
Trimiþându­l pe Dobrinia înainte cu prinþesa Apraksia,
Dunai Ivanovici ºi­a întors calul în întâmpinarea tãtarului.
– Rãgând ca un animal sãlbatic ºi sâsâind ca un ºarpe,
tãtarul se aruncã asupra cavalerului rus. Pãdurea se
cutremura, pietrele zburau în aer, iarba cea verde pãlea ºi
florile se scuturau, dar Dunai sãri cu agilitate de pe cal ºi,
bine înfipt pe picioarele vânjoase, îl lovi pe tãtar cu pumnul,
doborându­l în praf ºi îngenunche pe pieptul sãu îmbrãcat
în armurã.
– Înainte de a muri, câine de tãtar, spune­mi cine eºti,
din ce rasã ºi din ce familie?
 Dunai 19
– Ah, Dunai Ivanovici! strigã tãtarul. Dacã eu aº fi
îngenuncheat pe pieptul tãu nu te­aº fi întrebat de nume,
familie sau rasã ci þi­aº fi spintecat pieptul cu sabia­mi
ascuþitã.
Înfuriat de aceste cuvinte, Dunai sfâºie mantaua
tãtarului ºi se pregãtea sã­i înfigã sabia în piept când,
deodatã, mâna începu sã­i tremure ºi inima i se umplu de
milã. Duºmanul sãu era o femeie!
– Nu m­ai recunoscut, Dunaiuºka? întrebã ea. A fost o
vreme când stãteam la aceeaºi masã, mâncam din acelaºi
vas ºi cãlãream împreunã peste câmpuri. Nu l­ai slujit tu
pe tatãl meu timp de trei ani?
Când a recunoscut­o pe fiica mai mare a regelui
Lituaniei, Dunai i­a mulþumit lui Dumnezeu cã i­a oprit
mânã la timp.
20 Poveºti ºi legende ruseºti
– Vino, neînfricatã Nastasia! spuse Dunai Ivanovici. Sã
mergem repede cãtre oraºul Kiev ºi sã ne aºezãm împreunã
sub pirostriile de aur ale cãsãtoriei.
ªi, astfel, fiica cea micã Apraksia ºi fiica cea mare
Nastasia s­au cãsãtorit în aceeaºi bisericã, una cu cneazul
Vladimir al Kievului, ºi cealaltã cu viteazul Dunai Ivanovici,
iar când nunta era în cea de a treia zi, Dunai se ridicã ºi
începu sã se laude.
– În tot oraºul Kiev nu este nimeni care sã se compare
cu Dunai Ivanovici. El a adus o mireasã pentru cneazul
sãu Vladimir ºi una pentru el însuºi.
– Ah, Dunaiuºka! strigã prinþesa Nastasia. Laudele tale
sunt goale ºi fãrã temei. Nu sunt de multã vreme în oraºul
Kiev, dar am învãþat destul despre oamenii lui. ªtiu cã nu
existã nici unul care sã­l egaleze pe Ciurila Plenkovici în
podoabe ºi nici unul de aceeaºi valoare cu Alioºa Popovici,
cum nu este nimeni care sã mã întreacã pe mine, prinþesa
Nastasia, în arta tragerii cu arcul. Dacã te îndoieºti, împlântã
un cuþit în pãmânt, la distanþã mare, iar eu voi trage cu
arcul în aºa fel încât sãgeata sã fie despicatã în douã pãrþi
egale de lama cuþitului.
– Cel puþin, ai învãþat sã te lauzi ca o soþie de rus, râse
Dunai Ivanovici. Hai sã mergem în loc deschis ºi sã vedem
care dintre noi doi este un arcaº mai bun.
Au înfipt un cuþit ascuþit în pãmânt, cu lama în sus ºi
Nastasia, dupã ce a încordat bine arcul cu coarda de mãtase,
a tras o sãgeatã. Lovind lama cuþitului, sãgeata a fost tãiatã
în douã jumãtãþi egale ca dimensiune ºi greutate. Apoi,
Dunai luã arcul ºi trase o sãgeatã, dar þinti mai sus ºi
sãgeata cãzu dincolo de cuþit. A tras ºi a doua sãgeatã, dar
þinti prea jos ºi sãgeata lovi pãmântul la distanþã micã de
cuþit.