EDUCAŢIA COPILULUI FĂRĂ VIOLENŢĂ

1 PAS - Cum să vă înţelegeţi mai bine cu copilul:

STABILIŢI REGULI ÎN VIAŢA FAMILIEI
Cu intenția de a-i proteja, deseori, părinţii/adulţii au tendinţa de a impune multe reguli copilului. De fapt,
regulile sunt importante pentru copii, deoarece, atunci când sunt corect formulate, ele prevăd care vor fi
acțiunile ce urmează. O regulă ar trebui să spună copilului ce aşteaptă cei din jurul lui ca el să facă.
Stabiliţi câteva reguli, limite şi nu vă abateţi de la ele. Un copil învaţă nu doar din ceea ce îi spuneţi, dar
mai ales din ceea ce vede că faceţi. El se va aştepta ca şi dvs. să respectaţi regulile pe care le-aţi stabilit şi
să vă ţineţi promisiunile. Dacă daţi importanţă celor stabilite anterior, copilul vă va respecta şi pe dvs. mai
mult.
Stabiliţi reguli împreună, nu le impuneţi. Dacă sunt stabilite şi respectate, regulile ajută membrii
familiei să reducă numărul conflictelor şi să menţină o atmosferă de comunicare eficientă şi relaţii
sănătoase. Iată câteva lucruri de ţinut cont atunci când stabiliţi regulile familiei:
Regulile să fie stabilite treptat, pe măsură ce copilul creşte, înţelege mai multe şi este capabil să le
respecte. Copiii au nevoie de limite şi de disciplină ca să se simtă în siguranţă. Totuşi, prea multe reguli
pot fi simţite ca un control asupra vieţii lor. Cel mai bine este să stabiliţi 5-7 reguli pentru situaţii în care
sănătatea şi siguranţa tânărului pot fi în pericol. Lăsaţi-l să ia singur decizii în celelalte situaţii. Pentru a
stabili reguli, trebuie să vă clarificaţi ce aşteptaţi de la adolescent şi ce comportamente le consideraţi
inacceptabile.
Regulile trebuie să fie stabilite împreună cu copiii. Când iau parte la aşa discuţii, copiii şi tinerii sunt
mult mai dispuşi să respecte înţelegerea la care s-a ajuns. Pentru că astfel nu le impuneţi nimic. Când
negociaţi, îi ajutaţi să simtă că au un anumit control asupra propriei vieţi şi că opinia lor este importantă.
Fiecare regulă trebuie formulată şi discutată împreună, într-o atmosferă calmă, acordând un timp special
pentru aceasta. La fel, trebuie discutate consecinţele pentru copil atunci când regula nu va fi respectată,
dar şi beneficiile respectării fiecărei reguli.
Să fie puţine. Cu cât nevoia de structură şi control este mai mare, cu atât tendinţa de a pune reguli pentru
orice, va fi mai mare. Este bine să aveţi cel mult 5 reguli. Dacă numărul lor este mai mare, va fi greu să
urmăriţi respectarea, iar regulile a căror respectare nu este monotorizată îşi pierd foarte uşor valoarea.
Accentul trebuie să fie pus pe acele comportamente care se vrea a fi văzute la copil sau pe cele de care se
vrea să se scape.
Regulile trebuie formulate comportamental şi pozitiv. Părinţii apelează la reguli pentru a face copilul
să aibă un comportament dorit de ei. Deseori, când formulează aceste reguli, ei recurg la metoda
interdicţiei, indicând copilului ce NU se poate de făcut: „Nu arunca”, „Nu fugi”, „Nu striga”, „Nu
împinge”, „Nu atinge”. În asemenea situaţii, copilul nu ştie ce SĂ facă, pentru că nu i se spune acest
lucru. Iată de ce, regula trebuie să conţină comportamentul pe care îl aştepţi de la copil: „Pune cărțile pe
raft, iar îmbrăcămintea în dulap”, „Mergi la pas”, „Când vorbeşte o persoană, așteaptă să-și termine
gândul, apoi poți vorbi tu”, „Atinge gingaş” etc.
Ambii părinţi trebuie să fie de acord cu regulile stabilite. Doar aşa copilul poate să însuşească regulile,
să se obişnuiască cu disciplina. Dacă un părinte nu e de acord cu cerinţele celuilalt, este mai bine să
discute despre aceasta mai târziu, când copilul nu este prezent, şi să încerce să ajungă la un numitor
comun. Altfel, copilul va învăţa să obţină ceea ce-şi doreşte profitând de neînţelegerile părinţilor, iar
relaţiile dintre membrii familiei vor avea de suferit.
Consecinţe. Regulile sunt ca şi legile. Dacă adultul nu le monitorizează, atunci nici cel mic nu le va
respecta. Copilul trebuie să ştie clar ce urmează să se întâmple dacă regulile nu vor fi respectate.
Consecinţele trebuie stabilite împreună cu el. E bine să înțeleagă că atunci când a ales să încalce regula, a
ales să suporte şi consecinţa.
Regulile trebuie afişate la vedere, desenate sau scrise pe înțelesul copilului, pentru a nu fi uitate. Este
important ca regulile să fie vizibile. Doar pentru că au fost verbalizate nu garantează că ele vor fi
memorizate. Mai este important ca copii să fie sprijiniţi în procesul de învăţare a regulilor. Faptul că încă
nu respectă o regulă poate însemna că el încă are nevoie de ajutor pentru a o învăţa.
Aţi vrea să protejaţi copilul de orice experienţă neplăcută, dar, dacă nu-l lăsaţi să facă propriile greşeli şi
să înveţe propriile lecţii de viaţă, nu va fi pregătit să ia decizii bune, se va descurca cu greu de sine
stătător. Daţi-i voie să încerce lucruri noi, să iasă cu prietenii, să meargă în drumeţii sau să participe la
orice altă activitate care îl ajută să se dezvolte şi să capete experienţă.
Încrederea nu exclude controlul. Controlaţi echilibrat activităţile copilului, fără a limita nevoia sa de
cunoaştere şi exprimare şi aşa ca să vă simţiţi liniştit(ă) şi dvs. Lăsaţi tânărul să capete experienţă şi fiţi
gata să interveniţi când are îndoieli sau dificultăţi. Asta înseamnă inclusiv să simtă consecinţele luării
unor decizii greşite.
Majoritatea adolescenţilor ştiu unde au greşit şi discuţiile nesfârşite de după fiecare lucru care v-a supărat
doar îl vor sâcâi. Nu-l certaţi şi nu-l jigniţi. O dată ce i-aţi spus că este rău, obraznic, egoist, leneş, prost,
neatent sau orice altceva, i-aţi pus o etichetă. Şi dacă el ia de bună eticheta, va începe să se comporte ca
atare. Îşi va spune: „Nu are rost să fac eforturi, aşa sunt eu, leneş.” Sau „Ce am de pierdut? Oricum mă
crede obraznic.”
Dacă respectați recomandările menţionate anterior, cazurile când copilul se comportă inacceptabil, se vor
micşora simţitor. Însă, nu te aştepta ca neînțelegerile dintre voi să dispară cu totul. Oricât de bine ar
funcţiona aceste recomandări, vor apărea momente când trebuie să reacționați la un comportament nedorit
sau nepotrivit al copilului.
2 PAS - „Dacă etichetăm copilul negativ, el ajunge să se conformeze acelor
etichete şi să se comporte exact așa”
De multe ori, mesajele adulților au legătură doar cu rezultatul final al copilului. Se apreciază reuşitele şi
în mică măsură se observă progresul pentru celelalte rezultate. În loc să insistaţi pe ce a greşit, spuneţi
copilului ce a făcut bine şi ce a mai rămas de făcut. Apreciaţi nu doar rezultatul final, dar şi faptul că a
încercat, s-a străduit.
Adulţii au suficientă experienţă şi ar trebui să-şi direcţioneze potenţionalul în favoarea copilului. Uneori
poate fi nevoie să repetaţi sau să explicaţi clar ce aţi avut în vedere când aţi spus una sau alta. Explicaţi pe
înţelesul copilului de ce trebuie să se comporte într-un fel sau altul şi ce aveţi în vedere când îi spuneţi:
„să fii cuminte”, „să nu-ţi faci de cap” sau „să nu ieşi din vorba bunicilor sau rudelor”.
Spuneţi vorbe care să-i încurajeze
Copiii pot fi sensibili la ceea ce le spun adulţii. În special adolescenţii. Ei se simt răniţi atunci când sunt
criticaţi. În diferite situaţii, la telefon sau în perioada vizitelor, nu uitaţi să le spuneţi vorbe care să-i
încurajeze:
VORBE CARE ÎNCURAJEAZĂ:
“CRED CĂ ÎŢI REUŞEŞTE SĂ…”
“SUNT CONVINS CĂ VEI REUŞI SĂ…”
“CÂND FACI LUCRURILE CARE ÎŢI PLAC, ÎŢI REUŞEŞTE!”
“VĂD CĂ ÎŢI MERGE BINE LA GRĂDINIŢĂ…”
“ŢI-A REUŞIT ASTA CONTINUĂ!”
Folosiţi laude care nu umilesc şi critici care nu jignesc. Copiii se simt stânjeniţi atunci când sunt lăudaţi şi
consideră că nu merită. Ba uneori se poartă dinadins urât ca să demonstreze că v-aţi înşelat. Pentru ca
laudele să aibă efect, descrieţi ceea ce vedeţi sau auziţi sau descrieţi ce simţiţi dvs. în legătură cu asta.
Evitaţi să îl comparaţi cu alt copil: „Cel mai bun”, „Mai bun decât...”.
Încurajaţi copilul, vorbindu-i cuvinte care să-i sporească încrederea în forţele proprii. De încurajări au
nevoie şi copiii cu comportamente problematice. Ei au toate şansele pentru a dezvolta un comportament
adecvat, spune psihologul Tatiana Turchină. „Experienţa a demonstrat că în fiecare copil există calităţi
extraordinare, este nevoie doar de un efort pentru a descoperi acest potenţial. Chiar şi în acel „bătăuş” ar
putea să existe nişte interese, curiozităţi, abilităţi constructive şi dacă le descoperi şi mobilizezi în direcţia
potrivită, s-ar putea ca acel comportament de „bătăuş” să dispară", explică Tatiana Turchină.
Pentru a „îmblânzi” copiii cu comportamente problematice, uneori este de ajuns de trecut de la etichete
negative la cele pozitive. „Dacă etichetăm copilul negativ, el ajunge să se conformeze acelor etichete şi să
se comporte corespunzător. Este ca o lege nescrisă. Cu cât îi zici mai mult că este bătăuş sau răul clasei, el
se identifică cu această etichetă şi continuă să se comporte exact aşa. De aceea, mai potrivit ar fi să-l
etichetăm pozitiv (dacă tot se obișnuiește să se apeleze la etichete), să-i descoperim potenţialul şi să-l
încurajăm să facă ce-i reuşeşte bine. Astfel, el se va identifica cu acel comportament şi se va purta ca
atare. Aici trebuie să contribuie atât părinţii cât şi cadrele didactice. Niciunul nu este mai superior, doar
că, învăţătorul ştie mai bine ce poate copilul în materie de cunoştinţe şi din prizma comportării lui în
cadrul unui colectiv, grup, iar părintele îşi cunoaşte copilul de mic, din altă perspectivă”