Cursul nr.

10

MATERIALE PLASTICE
 Se numesc mase plastice materialele produse pe bază
de polimeri, capabile de a căpăta la încălzire forma ce li se dă
şi de a o păstra după răcire.
Ele se caracterizează printr-o rezistenţă mecanică
mare, densitate mică, stabilitate chimică înaltă, proprietăţi
termoizolante şi electroizolante etc.
Toate aceste avantaje au determinat utilizarea lor în
diversele ramuri ale economiei naţionale şi ale tehnicii, în viaţa
de toate zilele.
 Aproape toate masele plastice conţin, în afară de
polimeri (adesea răşini), componenţi care le conferă
anumite calităţi; acestea au calitatea de liant.
O masă plastică este constituită din materialul
de umplutură ( făina de lemn, ţesături, azbest, fibre de
sticlă s.a.), care îi reduc costul şi îi îmbunătăţesc
proprietăţile mecanice, plastifianti care le sporesc
elasticitatea, le reduc fragilitatea, stabilizatori
(antioxidanţi, fotostabilizatori), care contribuie la
păstrarea proprietăţilor maselor plastice în timpul
proceselor de prelucrare şi în timpul utilizării, coloranţi,
care le dau culoarea necesară, şi alte substanţe.
Masele pastice, sunt produse din polimeri
 termoplastici sau
 termoreactivi.
Polimerii termoplastici (de exemplu polietilena) la încălzire devin
moi şi în această stare îşi schimbă uşor forma. La răcire ele din nou se
solidifică şi îşi păstrează forma căpătată.
Din polimerii termoplastici pot fi formate prin încălzire şi presiune diferite
articole care în caz de necesitate pot fi din nou supuse aceluiaş mod de
prelucrare.
Polimerii termoreactivi la încălzire devin plastici, apoi îşi pierd
plasticitatea devinind nefuzibili şi insolubili, deoarece între macromoleculele
lor au loc interacţiuni chimice, formându-se o structură tridimensională ( ca în
cazul vulcanizării cauciucului). Un astfele de material nu mai poate fi supus
prelucrării a doua oară: el a căpătat o structură spaţială şi şi-a pierdut
plasticitatea – proprietate necesară pentru acest scop.
LIETILENA

În drumul mereu ascendent al materialelor plastice,

eosebită importanţă a avut descoperirea făcută de Karl
gler, în anul 1954, şi anume - amestecul de combinaţii
ano-aluminice şi tetraclorura de titan catalizează
merizarea etilenei la presiuni joase.
Până la acea dată, polietilena se obţinea numai prin
merizarea radicalică la presiuni de ordinul câtorva mii
chiar zeci de mii de atmosfere conducând la asa numita
etilenă de presiune înalta şi foarte înaltă sau polietilena
densitate joasă (0,92 g/cm3).
Polietilena de densitate joasă se caracterizează prin
stenţă termică şi mecanică relativ
zute (polietilena moale).
 Procedeul Ziegler a revolutionat tehnologia de
nere a polietilenei, permiţând obţinerea industrială a
steia la presiuni de numai câteva atmosfere.
Această polietilenă este formată în principal din
cromolecule liniare. Proprietăţile termomecanice ale
stui material plastic sunt considerabil îmbunătăţite.
Polietilena obţinută prin procedeul Ziegler este
oscută sub numele de polietilena de mare densitate,
97 g/cm3) sau polietilena dură. Pe lângă utilizările clasice
domeniul ambalajelor, ea are şi alte întrebuinţări, cum ar
conducte de presiune, izolaţii electrice, rezervoare foarte
ri, ambarcaţiuni uşoare sau chiar roţi dinţate.
 LIPROPILENA

Este foarte asemănătoare cu polietilena. Ea

e un material solid, grăsos la pipăit, de culoare
ă, termoplastic. Ca şi polietilena ea poate fi
nsiderată hidrocarbură macromoleculară saturată.
Este un polimer stabil la mediile agresive. Spre
osebire de polietilenă, ea devine moale la o
mperatură mai înaltă(160-1700C) şi are o rezistenţă
i mare.
ORURA DE POLIVINIL(- CH2 – CH-)n
Cl
te un polimer termoplastic, ale cărui
acromoleculele au o structura de tipul “cap-
adă. Ea se obţine prin polimerizarea prin
dicali a clorurii de vinil CH2=CH
Cl
După poziţia şi structura sa clorura de
ivinil poate fi considerată un clor-derivat al
lietilenei.
 Clorura de polivinil este stabilă la acţiunea
zilor şi a bazelor, are proprietăţi dielectrice bune,
ezistenţă mecanică mare. Ea de fapt nu arde, dar
descompune uşor la încălzire, eliminând clorura
hidrogen.
Pe bază de clorură de polivinil se obţin mase
stice de două tipuri: viniplast, care are o
iditate considerabilă, şi plasticat, care e un
terial ceva mai moale.
Din viniplast se fabrică ţevi rezistente la
iunea agenţilor chimici, piese pentru aparatajul
mic, cutii de acumulator şi multe altele.
LISTIRENUL (- CH2 – CH - )n
C6H5

Monomerul acestui polimer este stirenul.

Polisterenul are o structură liniară. Se obţine
polimerizarea monomerului în prezenţa
atorilor.
Spre deosebire de polimerii examinaţi mai
nte, polistirenul la încălzire se depolimerizează
te uşor, adică se dezintegrează, formând
omerul initial.
 Unul din dezavantajele polistirenului este rezistenţa
tiv mică la lovire, ceea ce-i reduce domeniile de utilizare.
prezent datorită utilizării cauciucului la sintetizarea
merului se obţine polistiren rezistent la lovire. Acest
stiren este acum cel mai răspândit.
O varietate de polimer este penopolistirenul. El se
ne, adaugând în timpul preparării materialului a unei
tanţe de spumare. Ca rezultat polistirenul capătă o
ctură asemănătoare cu o spumă solidificată cu pori
hişi.
Penopolistirenul se utilizează în calitate de material
mo- şi fonoizolator, la construcţii, în tehnica frigorifică,
ustria mobilei.
ASELE PLASTICE FENOLFORMALDEHIDE
Răşina fenolformaldehidică este o substanţă
cromoleculară care constituie baza maselor plastice. Ea
sintetizează nu prin polimerizare, ci prin reacţia de
condensare şi după proprietăţi nu e termoplastică, ci
moreactivă. Prin aceste două particularităţi se deosebeşte
celelalte mase plastice.
Răşinele fenolformaldehidice se utilizează, de regulă,
părţi componente ale diferitelor materiale artificiale. În
ră de poilimeri care joacă rolul de lianţi, în compoziţia lor
ă materiale de umplutură, substanţe de solidificare,
oranţi şi altele. Articolele produse pe bază de mase
stice fenolformaldehidice se caracterizează printr-o
stenţă mecanică, rezistenţă termică şi stabilitate mare la
unea acizilor, prin proprietăţi dielectrice bune.
 Utilizând în calitate de material de umplutură materiale fibroase, de
mplu bumbacul, se obţin materialele cu fibre.
Dacă în calitate de material de umplutură se foloseşte ţesătura de
bac, se obţine o masă plastică rezistentă denumită textolit ( piatra
lă). Din ea se execută piese deosebit de importante pentru maşini.
Sunt larg cunoscute materialele plastice cu straturi lemnoase.
se obţin prin prelucrarea furnirului de lemn cu raşina formaldehidică şi
presarea lui ulterioară. Fiind un material rezistent şi ieftin, se foloseşte
dustria constructoare de maşini, în transport, în diverse ramuri ale
icii, precum şi pentru fabricarea mobilei.
O largă întrebuinţare îşi găseşte textolitul de sticlă. El este o
ă plastică la care în calitate de material de umplutură serveşte ţesătura
ibre de sticlă. Acesta este un material de o rezistenţă deosebită, are o
ilitate termică sporită, proprietăţi electroizolante bune.
MENII DE APLICARE A MATERIALELOR PLASTICE.

Industria de ambalaje este şi va ramâne şi în viitor în

e principalul consumator de materiale plastice. Se
mează că rata de dezvoltare a ambalajelor din plastic va fi
continuare în medie de 10% anual în lume, iar pe ţări o
voltare proporţională cu produsul naţional brut. Materialele
stice au pătruns adânc în domeniile de utilizare ale sticlei,
elor şi foliilor metalice, extinderea şi perfecţionarea
emelor de ambalaje.
mbalajele din material plastic se pot obţine
n următoarele metode:
rmarea sub vid care constă în încălzirea peliculei sau plăcii de
erial plastic până la domeniul de înmuiere, aşezarea pe matriţă
e şi mutarea cu ajutorul unei depresiuni. Metoda se foloseşte la
fecţionarea ambalajelor alveolate;
ormarea prin suflare pornind de la tuburi, care constă în
nerea tubului prin extrudare, urmată de încălzirea acestuia,
area pe matriţă prin suflare de aer, răcire şi eliminarea buteliei
fecţionate. Este indicat ca instalaţia de formare a acestor butelii
ie amplasată în secţia de imbuteliere şi cuplată cu instalaţia de
uteliere şi închidere ;
darea, care se aplică pentru obţinerea ambalajelor sub formă de
gi şi la închiderea unui mare număr de ambalaje (tuburi, butelii
.
ocedeele de sudare sunt urmatoarele:
mosudare fără adaos de material, care se realizează cu ajutorul unor cuţite
zite sau al unui jet de aer cald şi se aplică la formarea pungilor plecând de la
tubulară;
mosudare cu adaos de material sub formă de baghetă, care se realizează cu
rul aerului cald, acesta având rolul de a topi bagheta de material de adaos;
udare folosind curenţi de înaltă frecvenţă, care produc şi încălzirea locală a
materialului, procedeu aplicabil materialelor plastice cu pierderi dielectrice mari
PVC) şi nu se aplică foliilor subţiri;
udare cu raze infraroşii care este utilizată pentru materialele cu pierderi
electrice mici (polietilena).
dare folosind ultrasunete, procedeu recent, în care ultrasunetele provoacă
zirea materialului plastic şi sudarea sa prin fuziune. Acest procedeu se
eşte pentru producerea pungilor trigonale pornind de la pelicule de material
oplastic. Din folia plană se obţine prin sudarea longitudinală o folie tubulară,
tă de umplere şi închidere prin presare între fălcile mandrinei de sudare;
rea, care se aplică la formarea ambalajelor din materiale termoplastice folosind
i de răşină, emulsii de răşină, solvenţi, polimeri dizolvaţi în monomeri. Pentru
re material plastic sunt stabiliţi adezivii cei mai potriviţi. Dintre materialele
oplastice, lipirea se face foarte dificil la polietilenă, poliamide, clorura de
niliden.
CI DIN MATERIAL PLASTIC.

Pentru confecţionarea sacilor din material plastic se

zează polietilena şi policlorura de vinil. Pentru sacii de polietilenă
tilizează polietilena de presiune înaltă, relativ puţin cristalizată.
Grosimea foliei pentru sacii de polietilenă este de 0,15-0,25
, iar pentru sacii de policlorură de vinil 0,20 - 0,30 mm.
Sacii de policlorură de vinil se utilizează la ambalarea
ritelor produse chimice si higroscopice nealimentare, dar sacii de
etilenă se pot folosi atat la ambalarea produselor chimice şi
oscopice cât şi la ambalarea produselor alimentare (cereale,
inţe, zahăr).
Din folii suflate de polietilenă de joasă densitate se
fecţionează ambalaje imprimate sau neimprimate, cu pliuri sau
pliuri, perforate sau neperforate.
MENSIUNILE AMBALAJELOR DIN FOLIE DE
LIETILENĂ DE JOASĂ DENSITATE
jului Dimensiuni, mm

lungime latime grosime folie

Valoare nominala Abateri limita Valoare nominala Abateri Valoare nominala Abateri limita

limita

200-500 ±10 150-500 ±10 0,025-0,080 ±0,01

250-700 ±10 maximum 600 ±10

501-1000 ±15 401-700 ±10 0,081-0,100 ±0,015

1001-1800 ±20 701-1000 ±15

700-1000 ±15 minimum 600 ±10 0,101-0,120 ± 0,020

1001-1500 ±20 701-1000 ±15 0,121-0,150 ± 0,030

1501-2000 ±25 1001-2500 ±20 0,151-0,250 ±0,040

2001-2500
TELII ŞI FLACOANE DIN MATERIALE PLASTICE.
tru confecţionarea acestor tipuri de ambalaje interesează urmatoarele
eriale plastice termosudabile :
ntru lichidele alimentare destinate conservării de durată se utilizează
clorura de vinil sau materiale complexe pe bază de policlorură de vinil
tru vin, ulei etc,)
ntru lichidele alimentare destinate conservării pe o durată scurtă
ele pasteurizat) se utilizează polietilena sau polipropilena. Buteliile din
etilenă de înaltă presiune se confecţionează prin extrudare-suflare.
peratura înaltă de extrudare şi de insuflare a aerului permite obţinerea
utelii cu suprafaţă interioară aseptică (utilizată la îmbutelierea uleiului şi
ptelui). Buteliile din polietilenă de joasă presiune se folosesc pentru
utelierea laptelui pasteurizat. Buteliile şi flacoanele din materiale
tice se pot închide folosind capsule metalice de rupere, capsule tip
ană, buşoane din material plastic. După umplere, materialul plastic din
tul gâtului buteliei este înmuiat prin trecerea printr-un tunel cu radiaţii
roşii; urmează presarea gâtului între două lamele când are loc sudarea
Se aplică buteliilor de polietilenă de înaltă presiune.
BURI DEFORMABILE DIN MATERIAL PLASTIC
Tuburile deformabiie numite si tuburi suple sunt ambalaje cu
une transversala circulara care se aplatizeaza spre fund; sunt
azute cu un orificiu de golire cu capac filetat sau alt dispozitiv de
dere si utilizate pentru produse vascoase, fluide etc., care se
cueaza prin presarea usoara a corpului tubului.
Tuburile deformabile au avantajul ca pot fi umplute complet cu produs
, datorita sistemului de inchidere, este perfect izolat fata de aer si
ce la zero posibilitatea de contaminare microbiologica. Fiind opace, ele
edica producerea modificarilor de origine fotochimica in produsul
alat, modificari datorate razelor ultraviolete.
Tuburile deformabile se pot utiliza pentru ambalarea mustarului,
onezei, laptelui concentrat, cremei de ansoa, piureurilor, pastei de
ate etc.
Pentru confectionarea lor se utilizeaza polietilena de inalta presiune.
poate colora sau se pot efectua lucrari grafice in mai multe culori; o
re exterioara asigura etanseitate, da stralucire exteriorului tubului si
ejeaza culorile imprimarilor grafice.
CIPIENTE DE CAPACITATE MICĂ DIN MATERIALE PLASTICE.

Acestea se utilizează la ambalarea produselor

mipăstoase: produse lactate (iaurt, creme, branză
aspătă, îngheţata etc.), semipreparate (maioneza),
zeluri.
Se confecţionează prin termoformare plecând de la folii
duse din polistiren (pentru produsele lactate se utilizează
stiren „şoc", necolorat sau colorat în masă) sau din
clorura de vinil utilizată pentru semipreparate.
Aceste ambalaje se închid folosind capsule de aluminiu,
ea la cald cu folie de aluminiu sau cu materiale
mplexe pe bază de aluminiu, un disc de carton
gheţata), capace din acelaşi material.
DOANE ŞI BUTOAIE DIN MATERIAL PLASTIC.
Pentru confecţionarea bidoanelor din material plastic
tinate transportului produselor alimentare se foloseşte
etilena, în ţările europene se folosesc bidoane din
terial plastic având capacităţi de 5, 10, 20, 30 si 40 litri.
estea se folosesc pentru transportul laptelui şi produselor
ate (smântâna, branza proaspătă, îngheţata, frişca etc.).
În Franţa, Belgia si Luxemburg se utilizează, de
va ani, butoaie pentru bere confecţionate din polietilenă
înaltă densitate, având capacităţi de 40, 50 si 60 litri.
estea sunt cilindrice în Franţa, iar în Belgia şi Luxemburg
t formate dintr-o parte sferică (în care se introduce
ea) protejată la exterior de două semicochilii care dau
ma tradiţională a butoaielor de bere.