Instrument psihologic

Un instrument psihologic este o procedură sistematică de a evalua comportamentul uneia sau

mai multor persoane.

Caracteristicile profesionale ale testului ca instrument de evaluare sunt:

OBIECTIVITATEA
Instrumentul psihologic nu este deplin obiectiv, dar gradul de obiectivitate implică certitudinea
interpretărilor: orice psihodiagnostician care ia cunoştinţă de o anume performanţă la test va
ajunge la aceeaşi evaluare privind rezultatele subiectului.
Obiectivitatea înseamnă înregistrarea observaţiilor pentru a elimina erorile de rememorare,
notarea răspunsurilor după anume reguli. Cele mai obiective instrumente sunt testele cu
răspunsuri corecte pentru că se utilizează o grilă de corectare stabilă. Dar şi în testul cu
răspunsuri libere şi în observarea comportamentului se poate ajunge la un anumit grad de
obiectivitate).
şi
STANDARDIZAREA
Pprocedura de lucru, procedura de înregistrare a rezultatelor, cotarea, interpretarea rezultatelor).
Orice condiţii care afectează performanţa la instrumentul de testare trebuie specificate:
materialul de testare, instrucţiunile de administrare şi cotare, condiţiile de examen.

În general, din perspectiva gradului de standardizare putem regăsi aceleaşi două extreme:
probe strict formalizate; şi
precum cele incluse în tehnicile proiective, care au capacitatea şi virtutea de a se deschide către
problemele specifice individului, dar al căror grad de formalizare este mai puţin ridicat datorită
atât ambiguităţii în materialul testului, cât şi variabilităţii individuale a conţinuturilor
răspunsurilor.1

Scopurile evaluării includ în general:

1. DECIZIE (Profil, Descriere)
2. CERCETARE (Verificarea unor ipoteze, construirea unei teorii)
3. DIAGNOZA FORMATIVĂ

JUSTIFICAREA ESENŢIALĂ PENTRU TESTARE ESTE DE A OBŢINE

INFORMAŢII CARE SĂ TE SPRIJINE ÎN REZOLVAREA UNEI PROBLEME
PREZENTE.

EXAMENUL PSIHOMETRIC

Masurarea unor trăsături distincte care au o existenţă reală, trăsături pe care le prezintă toţi
oamenii deşi în măsură diferită;
Formal
Examenul de selecţie se situează la extremitatea formalizării condiţiilor de examinare, a
administrării probelor, a interpretării acestora, în care fiecare probă este inclusă într-o baterie şi
este calculată, exact ponderea semnificaţiei rezultatului fiecărui test în diagnoza sau predicţia
eficienţei subiectului faţă de anumite tipuri de cerinţe profesionale

EXAMENUL CLINIC,
Aspectul formal scade din importanţă şi examenul în întregul său este centrat şi deschis către
problemele caracteristice, specifice ale individului examinat.
Înţelegerea acestora cere o observare sensibilă prin mijloace adecvate şi datele integrate într-o
impresie generală, un întreg specific.

Atât în privinţa calităţilor psihometrice şi a standardizării, cât şi a gradului de deschidere faţă de

specificul subiectului examinat:
• foarte multe aspecte ale instrumentelor psihologice se leagă de dihotomizarea examinării în
formală şi deschisă;
• totuşi, diversitatea scopurilor şi situaţiilor care cer examinare a condus la forme mixte în care,
în diverse grade, sunt implicate formalizarea şi deschiderea.

De exemplu: situaţia examenului în cadrul consilierii educaţionale, de cuplu, de carieră, cere

un grad de formalism în ceea ce priveşte utilizarea unor tipuri de probe înalt standardizate,
dar cere şi o interpretare mai centrată pe necesităţile clientului, deci mai puţin formalizată.
De asemenea, sunt incluse probe mai puţin standardizate, interviul este mai deschis etc.

Stilurile celor două tipuri de examene diferă, deci, şi în funcţie de:

- definirea sarcinilor utilizate, dar şi
- de tipul de control al răspunsului,
- de înregistrarea obiectivă a datelor fundamentale,
- de cotarea formalizată sau nu a rezultatelor,
- de modul de combinare numerică a datelor pentru a se ajunge la o decizie,
- de validarea critică a interpretărilor.

Desigur, în practică, în funcţie de cerinţele specifice ale examenului, variază într-o anumită
măsură gradul de obiectivitate şi de formalizare a administrării, a cerinţelor sarcinilor testului,
cotării şi interpretării rezultatelor.

EXAMINATOR

Conduita

Atitudinea examinatorului poate evolua între obiectiv şi personal, subiectiv.

Obiectiv:
- formal,
- oferă instrucţiuni sau explicaţii neimplicativ,
- înregistrează răspunsurile sec,
- evită orice apropiere personală sau abordare personală.
Personal/Subiectiv
- Pare să înlăture caracterul de examen prin comportamentul său deschis, binevoitor,
prin oferta de ajutor şi implicare emoţională.
- Adaptarea atitudinii la caracteristicile examenului şi ale subiectului examinat (vârstă,
nivel de înţelegere etc.).
- Atitudinile deschise maschează caracterul de examen al situaţiei, în relaţia cu subiecţii
anxioşi. Cu cei neîncrezători, se recomandă o atitudine deschisă, cu explicaţii privind
faptul că rezultatele examenului nu se folosesc împotriva lor, cu explicarea semnificaţiei
sarcinilor.

În conduita sa în examen, examinatorul profesionist nu are dreptul să se impacienteze, să

manifeste o atitudine de tutelare, pedagogică.

Subiectul nu trebuie ajutat când este în dificultate, în afara situaţiilor când este evidentă
suferinţa sa din cauza nereuşitei.

Explicaţiile nu trebuie să fie nici prea lungi, nici prea circumscrise; scurte şi la obiect.
Nu va utiliza un test dacă nu cunoaşte instrucţiunile de administrare şi tehnica testului!

Supravegherea pe care o realizează în timpul rezolvării testului de către subiect nu îi permite să

intervină şi să perturbe spontaneitatea comportamentului şi activităţii subiectului, pentru că poate
crea insecurităţi acestuia.

Trăsături de dorit ale examinatorului:

• sănătate şi siguranţă emoţională;
• umor;
• flexibilitate;
• abilitatea de a intra în legătură cu oamenii;
• interes pentru rezolvarea problemelor prin intermediul aplicării rezultatelor conceptuale sau
clinice ale testelor (opus interesului exclusiv pentru performanţa cantitativă);
• să-şi fi dezvoltat o orientare teoretică compatibilă cu explicarea unui comportament; astfel
poate conceptualiza problema prezentă a subiectului într-un mod teoretic care are sens şi
consistenţă (nu incoerent şi bazat pe presupuneri);
• acest ultim aspect îi va da şi posibilitatea de a selecta o baterie mai bogată şi compatibilă cu
integrarea unitară a rezultatelor, care poate da sens rezultatelor la testele parcurse de cel
examinat psihologic.
STRUCTURĂ vs LIPSA STRUCTURII

Calificarea examinatorului

Recomandat sa aplice probe examinatorii care:

- au cunoştinţe asupra măsurării psihologice;
- cunosc istoricul probelor sau chestionarelor pe care le utilizează;
- au experienţă în utilizarea testelor;
- au cunoştinţe în domeniul în care aplică testele.
 Cataloagele care prezintă teste psihologice specifică şi nivelul de competenţă necesar
cumpărării şi utilizării fiecărui test. Utilizatorilor li se cere să aplice testele numai conform
indicaţiilor date de autorii lor.
Persoanele cu o formare profesională incompletă nu pot cumpăra şi utiliza teste decât prin
intermediul şi sub supervizarea unei persoane competente.
Calitatea procedurilor de examinare specifică interdicţia de a examina în condiţii
necorespunzătoare şi în situaţia în care subiecţii prezenţi la examinare nu sunt pregătiţi sau
nu-şi dau consimţământul.

PROCESUL DECIZIONAL ÎN EVALUAREA PSIHOLOGICĂ

Justificarea esenţială pentru testare este de a obţine informaţii care să te sprijine în

rezolvarea unei probleme prezente.

Intervenţiile la nivelul vieţii umane sunt foarte private şi implică un proces foarte delicat.

Este nevoie să fii sigur că poţi controla cât de multe variabile posibil şi să găseşti strategiile
şi raţiunea intervenţiei!

Eficienţa unei intervenţii creşte prin înţelegerea naturii problemei prezente, prin utilizarea unor
instrumente formale şi informale pentru a obţine o informaţie bogată şi variată.

Acest lucru impune un prim set de reguli:

• testarea psihologică se face doar când există o problemă specifică, suficient de bine definită
pentru a permite să decizi dacă testarea este adecvată şi felul cum o poţi adecva;
• testarea înseamnă şi capacitatea celui care examinează de a traduce informaţia dată de test în
prescripţii cu înţeles, practice şi adecvate situaţiei şi problemei, inclusiv la nivelul
recomandărilor pentru cel examinat psihologic.

În acest sens, adecvarea strategiilor se referă şi la specificul domeniului, de exemplu:

- pentru profesor, vor fi traduse în strategii educaţionale şi adecvate la limbajul său
- pentru pacient, vor fi adecvate nivelul lui de limbaj;
- pentru consilier, în limbajul adecvat, concordant cu obiectivele consilierii;
- pentru un angajator, în limbajul şi criteriile specifice angajatorului;

IMPORTANT este cunoaşterea şi folosirea adecvată a consideraţiilor etice, deontologice

privind testarea psihologică.
FACTORI CARE POT AFECTA TESTAREA

Cei mai semnificativi factori subiectivi care pot afecta starea subiectului sunt:
• anxietatea;
• nevoia de a se prezenta într-o lumină favorabilă;
• nesiguranţa în răspunsuri;
• setul de expectaţii mentale;
• deprinderile cognitive;
• prejudecăţile şi idiosincrasiile;
• abilităţile verbale şi de exprimare, fluenţa verbală şi de raţionament;
• capacitatea de înţelegere prin lectură.

Alte surse ale anxietăţii în situaţia de examen:

• subiectul nu cunoaşte modul în care reacţionează la teste;
• relaţia cu personalitatea şi conduita examinatorului şi impactul acestora;
• seturi de expectaţie şi reacţie neconforme cu ceea ce se aşteaptă de la subiect (este
implicită opinia subiectului cum că răspunsul nu poate fi modificat – este nejustificată
această temere, răspunsul putând fi modificat, evident cu anumite excepţii).
În acest sens este important să i se spună subiectului că are câteva momente în care poate privi
cum se desfăşoară întregul test (de asemenea, poate vedea, cu anumite excepţii, cât timp are la
dispoziţie pentru rezolvarea testului).

Trebuie avut în vedere un set interactiv cu testul:

- i se poate spune subiectului despre gradele diferite de dificultate ale itemilor;
- i se poate spune să rezolve mai întâi itemii mai uşori, fără a sări prea multe probe. Există
însă probe unde este obligatorie parcurgerea itemilor pas cu pas.
Sunt foarte importante elementele de interfaţă, de interacţiune dintre subiect şi modul cum
poate răspunde.
Subiectului trebuie să i se atragă atenţia pe exemplele anterioare, pe gradul de dificultate, pe
natura sarcinii testului, pe strategiile de rezolvare ale problemelor şi ghicire a răspunsurilor.

ASPECTE ETICE

Obţinerea consimţământului include obligaţia psihologului de a explica motivul examenului,

în unele ţări acordul consimţindu-se într-o formă scrisă, semnată de ambele persoane. Pentru a nu
fi afectate rezultatele examinării, nu se dau explicaţii detaliate despre test în situaţiile când
intruziunea testului în viaţa particulară este minoră.
Confidenţialitatea rezultatelor prevede ca, exceptând cazurile în care persoana examinată
prezintă un pericol pentru sine şi alţii, informaţia furnizată de testele psihologice va fi
confidenţială şi nu va fi comunicată fără consimţământul subiectului. Rezultatele, şi în acest caz,
nu pot fi făcute cunoscute decât medicului, avocatului sau psihologului care se ocupă de
persoană.
Datorită surselor de eroare care pot afecta semnificaţia rezultatelor subiectului la teste, acestuia i
se poate da posibilitatea de a corecta ceea ce consideră a fi o imagine nefavorabilă sau
discordantă cu performanţele sale reale. Trebuie evitată afişarea rezultatelor examenului
psihologic, recomandându-se doar afişarea persoanelor admise, fără comentarii care ar putea
constitui o violare a intimităţii subiecţilor.
Comunicarea rezultatelor se face în forma lor prelucrată şi interpretată. Raportul psihologic va
fi întocmit conform cu solicitarea beneficiarului. Raportul trebuie redactat fără ambiguităţi, clar,
evitându-se utilizarea termenilor tehnici, care pot antrena erori de înţelegere din partea unor
neprofesionişti. Nu se porneşte de la presupunerea că beneficiarul cunoaşte testul sau bateria de
examinare, în sensul că în raport sunt necesare explicaţii privind semnificaţia rezultatelor. De
exemplu, semnificaţia faptului că persoana a obţinut un anume Q.I şi a implicaţiilor. Datele
comunicate trebuie să reflecte situaţia obiectiv, fără păreri subiective sau strict personale.
Problema discriminării datorate în testarea psihologică intervine mai ales când proba este
utilizată în selecţia profesională şi se utilizează un singur prag de admisibilitate. Dacă există
grupuri minoritare care obţin scoruri mai mici decât alte grupuri, persoanele care fac parte din
acestea au şanse mai mici de a fi selectate şi se constituie ca victime ale acestui tip de
discriminare. În acelaşi sens, sunt prevăzute şi standarde pentru aplicaţiile particulare ale testelor,
de exemplu, testarea lingvistică a minorităţilor şi testarea indivizilor care prezintă condiţii
handicapante.

Preocupări recente, după anul 1996, tind să includă următoarele categorii de probleme în
reglementările de utilizare a testelor educaţionale:
• Notificarea adecvată, dinainte, a standardelor cerute de testare, mai ales pentru testarea
educaţională, cu sublinierea că elevilor, studenţilor şi profesorilor trebuie să li se ofere standarde
de conţinut (cunoştinţe şi abilităţi cerute), dar şi de performanţă (nivel de performanţă);
• Determinarea posibilităţilor elevilor şi studenţilor de a-şi însuşi cunoştinţele şi abilităţile cerute;
• Determinarea posibilităţilor reale de a avea succes (toţi elevii şi studenţii sunt familiarizaţi cu
tipul de sarcini din evaluare, implicate în modul de administrare, inclusiv cele bazate pe
computer, au acelaşi echipament standardizat de administrare şi scorare şi echipamentul cerut de
testare;
• Evaluarea reflectă practicile curente de instruire şi curriculare;
• Existenţa unei încrederi supra sau subdimensionate în scoruri (performanţele la teste trebuie
suplimentate cu alte informaţii de sprijin şi la îndemână pentru a forma un profil coerent al
persoanei testate; performanţa la teste trebuie interpretată în cadrul unui context mai larg, în care
intră şi alţi indicatori relevanţi);
• Posibilităţile de a trişa sau a „învăţa” testul
• Considerarea fundalului cultural şi social al celui care este testat;
• Excluderea unei largi proporţii de elevi şi studenţi care prezintă, de obicei, disabilităţi şi/sau
dificultăţi lingvistice din studiile şi normele care monitorizează progresul educaţional şi care
permit comparaţii sistematice (testările pe scară largă);
• Utilizarea scorurilor la test pentru scopuri neintenţionate. Toate aceste aspecte privind codul
deontologic al profesiei de psiholog intervin în percepţia psihodiagnozei de către societate şi de
către cei cărora i se adresează, ca ştiinţă eficientă şi obiectivă sau ca amatorism inutil.
CONDIŢIILE EXAMENULUI PSIHOLOGIC

1) Condiţii privind ambianţa examenului

- ambianţă liniştitită; absenţa factorilor de distragere (Pe larg în A. Anastasi, Psych. Testing şi
Fields of Apl. Psych.)

2) Condiţii privind subiectul

- odihnit, lipsa sent. de teamă, încredere, motivaţie pentrut maximum de eficienţă.

- reducerea anxietăţii de examen.

- obţinerea cooperării subiectului ( efort deosebit mai ales cu unii copii care sunt excesiv de
timizi sau negativişti). Copiii fără probleme emoţionale cooperează bine, probele le stârnesc
curiozitatea; tinerii şi adulţii trăiesc adesea o teamă paralizantă pentru că examenul este prilejuit
de un eveniment important (selecţie profesională, expertiză medicală, etc.).

- reuşita la testele de inteligenţă are încărcătura emoţională cea mai mare. (M. Genes (fr.)
recomandă ca după vârsta de 40 de ani nu mai este indicată nici o examinare cu teste
psihologice.

3) Condiţii privind desfăşurarea examenului psihologic

Evitarea tuturor elementelor care subliniază caracterul de examen şi implicit de înregistrare a

unor eşecuri

Notările, înregistrările datelor de examen şi de observaţie să nu fie ostentative şi să fie cât mai
puţin vizibile.

4) Condiţii privind examinatorul

- Simţul ascuţit al observaţiei. Să observe reacţiile secundare care întregesc informaţia despre
subiect şi care explică performanţa sau eşecul : anxietatea, tendinţa fatigabilă, timiditatea,
instabilitatea emoţională şi fluctuaţiile atenţiei, etc.).

- Atitudine încurajatoare, stimulatoare, fără a influenţa direcţia de gândire sau acţiune a

subiectului. Unii autori ai unor teste recomandă o neutralitate binevoitoare.

- Nu sunt acceptate observaţiile moralizatoare sau instructive.

- Conduită echilibrată, constantă, sigură, neambiguă. Metoda oarbă: avantajul influenţei

minime asupra subiectului şi dezavantajul privării de informaţii preţioase.

- Să urmeze cu rigurozitate instrucţiunile testului fără să le modifice.

 - Competenţa: informaţii despre probe, cunoştinţe din ariile cele mai diverse ale psihologiei,
antrenament, experienţă cu proba, capacitatea de a face interpretări corecte şi utile pentru
paractică, alegerea celor mai adecvate metode de psihodiagnostic scopului urmărit.

- Talent: a obţine cooperarea subiecţilor, capcit. de a-i face să se simtă în largul lor, ascuţită
observaţie, inteligenţă, o bună sănătate psihică.

- Onestitatea ştiinţifică şi profesională: recunoaşterea limitelor metodelor de sihodiagnostic.

Astfel utilizarea testelor psihologice trebuie să fie accesibilă doar persoanelor calificate şi
antrenate în acest scop. Această reglementare este destinată protejării persoanelor împotriva
utilizării neadecvate a testelor pshologice. Competenţa în domeniu este precizată prin
următoarele condiţii:

-capacitatea de a alege testele adecvate scopului urmărit (validitate) pe baza informaţiilor din
manualele care obligatoriu trebuie să însoţească aceste instrumente de psihodiagnoză.

-capacitatea de a trage concluzii corecte şi de a formula recomandări persoanelor investigate

nelimitându-se la scorurile la teste şi numai în lumina altor informaţii pertinente despre subiect.
''Etical Standards...'' precizează expres necesitatea ca psihologul să fie conştient de limitele
competenţei sale şi ale tehnicilor sale şi de a nu oferii servicii sau de nu utiliza tehnici care nu
întrunesc standardele recunoscute într-un anumit domeniu. De asemenea psihologul trebuie să
întrunească în activitatea sa înalte standarde profesionale. El trebuie să manifeste
responsabilitate în exercitarea profesiunii sale, dovedind obiectivitate şi integritate morală.

De asemenea, aşa cum precizează Anastasi, trebuie făcută distincţia în a avea licenţă în
psihologie şi a avea certificarea de a profesa într-un domeniu al psihologiei aplicate, ultima fiind
condiţionată de prima dar nelimitându-se la ea. În SUA o astfel de certificare protejează titlul de
psiholog şi este eliberată de un organism neguvernamental (American Board of Professional
Psycology). Reuchlin, M menţiona în 1968 condiţiile în care poate fi desfăşurată activitatea de
psiholog şcolar sau de consilier în orientare şcolară: Pe lângă licenţa în psihologie este necesară
o specializare de un an, iar pentru cei cu licenţă în alte specialităţi trebuie o specializare de doi
ani, specializare care în ambele cazuri cuprinde pe lângă aprofundarea cunoştinţelor de
psihologice, înşirea unor temeinice cunoştinţe de sociologie a muncii şi economie.

- cunoaşterea literaturii referitoare la testul respectiv; capacitatea de a discerne în legătură cu

limitele şi avantajele unui instrument sau altul;

- cunoaşterea condiţiilor care pot influenţa rezultatele testelor.

În toate ţările civilizate este reglementată difuzarea şi circulaţia testelor psihologice. Pot
achiziţiona teste doar persoanele calificate. Un masterand poate achiziţiona teste numai dacă
cererea sa este contrasemnată de îndrumătorul său, cu angajamentul că testul va fi folosit în mod
corespunzător.
 - testele nu trebuie publicate în revistă.
- manualele trebuie să fie foarte complete şi nu supuse obiectivelor promoţionale.
- nu trebuie încurajată testarea prin poştă (electronică); este neprofesională.
- testele destinate cercetării să nu fie utilizate în alt scop.
Psihologul crede în demnitatea şi valoarea fiinţei umane. El este angajat în sporirea înţelegerii
de sine a omului şi a celorlalţi. În timpul îndeplinirii acestui scop el protejează starea de bine a
oricărei persoane care apelează la serviciile sale sau a oricărui subiect uman, animal care poate
deveni obiectul studiilor sale. El nu îşi foloseşte poziţia profesională sau relaţiile sale şi nici nu
permite cu bună ştiinţă ca serviciile sale să fie folosite de alţii în scopuri neconforme cu acestor
valori. În aceeaşi măsură în care pretinde pentru sine libertatea de cercetare şi comunicare, al
acceptă şi responsabilitatea pe care această libertate o incumbă: privind competenţa,
obiectivitatea în comunicarea constatărilor sale şi privitoare la consideraţia acordată intereselor
colegilor şi ale societăţii. (Preambulul la Ethical Standards...)

Psihologul este dator să protejeze intimitatea subiecţilor săi, aceasta fiind unul din drepturile
esenţiale care asigură demnitatea şi libertatea lor.

Anastasi remarcă următoarea dificultate: pe de o parte utilizarea eficientă a unei tehnici

psihodiagnostice impune ca subiectului să nu i se dezvăluie căile specifice în care răspunsurile
sale vor fi interpretate. Pe de altă parte însă o persoană nu trebuie supusă investigaţiei
psihologice sub un fals pretext. Persoana trebuie să cunoască modul în care vor fi utilizate
rezultatele examenului, deci scopul acestui demers psihodiagnostic. În cazul copiilor, pentru
testele de aptitudini este nevoie de un consimţământ reprezentaţional al împuternicitului legal
(părinţi sau şcoală). Pentru investigarea personalităţii este nevoie de consimţământul individual
dat de copil, părinte sau de ambii.

O problemă etică importantă este aceea a confidenţialităţii rezultatelor, respectiv a

condiţiilor în care a treia persoană, în afară de examinat şi examinator, ar putea avea acces la
rezltatele examenului psihologic. În literatura americană există opinia că după vârsta de 18 ani
tinerii pot refuza accesul părinţilor la datele psihodiagnosticului. În cazul când examenul
psihologic este realizat într-o instituţie Anastasi crede că este suficientă comunicarea scopului
testării şi modului în care vor fi utilizate rezultatele.

Comunicarea rezultatelor investigaţiei psihodiagnostice către persoane sau părinţi va ţine

seamă de nivelul de instrucţie şi de gradul de implicare afectivă a interlocutorului. Ea trebuie
facută de o persoană calificată care să poată da informaţii suplimentare, să poată consilia
interlocutorul în cazul unor perturbări emoţionale la aflarea rezultatului. Trebuie să menajăm
demnitatea şi respectul de sine al subiectului şi să-l încurajăm dacă rezultatele nu sunt la nivelul
dorit.
 S-au dezvoltat adevărate TEHNICI DE COMUNICARE A REZULTATELOR
PSIHODIAGNOZEI. Toate conţin aceste două principii majore:

a) Comunicarea rezultatelor este parte integrantă a procesului de consiliere şi trebuie

integrată în relaţia psiholog-client. Noţiunea de DEBRIEFING are o largă circulaţie în
literatura americană de metodologia cercetării. Se referă la obligaţia cercetătorului de a
desfăşura o discuţie finală în care subiectul este informat despre rezultatele
experimentului. Ea îşi are aplicabilitate şi în psihodiagnostic, deoarece multe dintre metodele
psihodiagnostice sunt utilizate ca instrumente de cercetare ştiinţifică sau are multe similitudini cu
metoda experimentală.

b) Rezultatele trebuie astfel comunicate încât să vină în întâmpinarea întrebărilor

subiectului.

Protecţia minorităţilor dezavantajate cultural este o altă cerinţă dontologică. Subiecţii din
această categorie pot obţine rezultate mai slabe datorită condiţiilor sociale şi culturale care le-au
afectat dezvoltarea aptitudinilor, intereselor, atitudinilor şi a altor caracteristici psihice. De aceea
se recomandă utilizarea etaloanelor locale sau a etaloanelor în care această populaţie să fie
reprezentată.

Abuzul de teste, exagerarea ponderii lor pot avea efecte nefaste asupra percepţiei publicului,
dar şi asupra eficienţei şi costurilor examenului psihologic. Testele trebuie utilizate numai în
mod justificat acolo unde este nevoie să fie aprofundată cunoaşterea unui aspect sau altul al
persoanei. Montmollin a satirizat acest abuz numindu-i pe cei în cauză psychopitre iar V.
Pavelcu a denumit acest cult pentru test odată cu desconsiderarea altor mijloace psihodiagnostice
- testolatrie.

CONSECINŢE NEGATIVE ALE TESTĂRII PSIHOLOGICE

Pe măsură ce testarea psihologică s-a afirmat ca un curent principal în evaluarea psihologică, în
toate domeniile aplicative au apărut tot mai evidente unele pericole implicate. Cele mai
semnificative privesc condiţia examinatului. Din această perspectivă este important să
conştientizăm câteva aspecte:
• testarea psihologică este o invadare a vieţii private, a intimităţii unei persoane. În cazul unui
minor, dreptul de a nu fi invadat prin practici de testare şi evaluare trebuie exercitat de părinţii
acestuia;
• condiţia de a fi examinat poate creşte anxietatea normală a persoanei, ceea ce poate conduce
la tulburări nedorite în viaţa de familie a acestuia. Anxietatea poate, de asemenea, influenţa
comportamentul la teste şi performanţa; în consecinţă, poate conduce la interpretări
incorecte/inadecvate ale rezultatelor la teste şi consecinţe invalidante pentru subiect privind
tratamentul său social, organizaţional, clinic pe baza rezultatelor la teste;
• interpretarea greşită şi diagnoza greşită a rezultatelor testului pot apare şi datorită unei
insuficient conştientizate propensiuni spre autoîmplinire a celui care examinează şi/sau
interpretează;
• interpretare greşită la o etichetare incorectă.
De exemplu, a spune despre o persoană că este „retardat mental”, va conduce spre perceperea
socială a acesteia dominant din perspectiva acestei etichete; acest lucru va duce la anxietate în
familie, la o limitare severă a oportunităţilor celui etichetat de a-şi dezvolta adecvat potenţialul
său general;
• deciziile trebuie realizate nu pe baza unei singure probe – oricât de complexă, ci pe baza unei
baterii sau set de probe;
• consecinţe grave rezultate din utilizarea neprofesionistă a informaţiilor confidenţiale rezultate
de la test sau interviu;
• importanţa maturităţii şi siguranţei emoţionale a celui care examinează.

În ultimii ani, comunitatea ştiinţifică acordă o tot mai mare atenţie consecinţelor testării şi
evaluării, înţelegerii şi luării în consideraţie a consecinţelor potenţiale ale utilizării testului, cu
scopul de a reduce substanţiale utilizările neadecvate şi problemele etice implicate. Când se
discută despre consecinţele testării psihologice, de obicei se au în vedere probleme precum:
• impactul advers asupra minorităţilor şi femeilor;
• descurajarea şi „instituţionalizarea” eşecului pentru indivizi;
• predarea pentru testare şi limitarea curriculum-ului şi învăţării;
• întărirea sarcinilor care cer memorie în pofida unor sarcini care implică procese cognitive mai
complexe, necesare pentru succesul în lumea reală;
• crearea de bariere;
• direcţionarea indivizilor spre anumite tipuri de învăţământ sau de profesii, oferindu-se astfel
puţine posibilităţi de variaţie şi schimbare.

Există însă şi o serie de CONSECINŢE POZITIVE ALE UTILIZĂRII ADECVATE A

EVALUĂRILOR VALIDATE, consecinţe ce trebuie subliniate în măsura în care ele servesc
chiar scopurilor activităţii de măsurare şi evaluare:
• sunt un ghid pentru luarea deciziilor (de exemplu, pentru selectarea celor mai calificaţi
candidaţi, sau pentru premierea bazată pe performanţe relevante);
• cresc eficienţa (măsurători relativ rapide şi efective de colecţionare a unui mare număr de date
despre o gamă largă de abilităţi şi/sau competenţe);
• permit controlul calităţii (certificări sau licenţe);
• intervin în protejarea publicului (prin reducerea angajărilor neglijente în ocupaţii critice);
• permit obiectivitatea pentru a realiza comparaţii şi decizii ce privesc indivizii, sau faţă de
anumite criterii prestabilite;
• implică eficienţă în privinţa costurilor şi utilizării.

Pentru activitatea specifică testării psihologice, normele reglementează:

- calificarea examinatorului;
- calitatea procedurilor şi instrumentelor de măsurare;
- obţinerea consimţământului subiectului pentru examinarea psihologică;
- confidenţialitatea rezultatelor;
- comunicarea rezultatelor testării;
- specificarea efectului discriminatoriu al testului asupra grupelor minoritare.