Devoluțiunea testamentară

INTRODUCERE
Un aspect important al succesiunii este considerat a fi devoluțiunea moștenirii care
presupune determinarea persoanelor chemate să moștenească patrimoniul unei persoane fizice
decedate. De altfel, devoluțiunea poate fi legală (când transmiterea patrimoniului are loc prin
intermediul legii) și testamentară (când transmiterea are loc în baza voinței testatorului).
CUPRINS
Devoluțiunea succesiunii a fost definită ca fiind determinarea persoanelor care sunt
chemate să culeagă patrimoniul unei persoane decedate.
Devoluțiunea testamentară se bazează pe condițiile de fond și formă ale testamentului.
Condițiile de fond sunt:
- capacitatea, Testatorul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu la momentul întocmirii
testamentului, modificările ulterioare ale stării sale mintale neavând relevanţă. Astfel,
testamentul persoanei incapabile nu poate fi recunoscut valabil, chiar dacă ulterior a
dobândit capacitate de exerciţiu.
- consimțământul, În cazul testamentului, care este un act juridic unilateral, este o noţiune
prin care se înţelege o „manifestare de voinţă juridică a unei persoane în vederea formării
unui act juridic”,
- obiectul, testamentul trebuie să aibă un obiect determinat (sau determinabil), licit şi
posibil.
- cauza, sau motivul testamentului trebuie să fie reală şi licită.
Pe când cele de formă sunt:
- caracterul obligatoriu al formei scrise, legea recunoaște valabilitatea oricărui testament,
numai dacă a fost făcut în formă scrisă
- oprirea testamentului conjunctiv, legea interzice ca două persoane să testeze prin același
act una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei terțe persoane.
Făcând o paralelă între dreptul național și cel internațional, putem observa că noțiunea de
devoluțiune este întrebuințată și cunoscută de toți în legislația internațională, însă aici trebuie să
evidențiem faptul că în vederea soluționării conflictelor de legi în materie de succesiune
testamentară, trebuie să fie îndeplinite cel puțin una din condițiile de formă prevăzute în cadrul
legilor internaționale:
- lex patriae, legea națională;
- lex domicili, legea cu privire la domiciliu;
- lex rei sitae, legea unde se găsește bunul;
- lex fori, legea cu privire la locul unde se judecă litigiul.
Actualmente, unele sisteme de drept, pentru a simplifica formulările conflictuale din
legislație și pentru a evita instruirea regulii de lege națională pentru cetățeni și a excepției de la
această regulă – legea domiciliului sau a reședinței – pentru apatrizi și ori refugiați, prevăd expres
în textul legii că statutul personal va fi cârmuit de legea personală. Situația dată se datorează
faptului că legea personală se prezintă sub două aspecte: legea națională (lex patriae) și legea
domiciliului (lex domicilii).
 CONCLUZIE
În concluzie, în urma cercetării temei cu privire la devoluțiunea testamentară, am constatat
că relațiile apărute în cadrul succesiunii testamentare sunt unele de ordin complex și care
antrenează totodată mai multe persoane. Iată de ce soluționarea unui conflict de lege din domeniul
devoluțiunii testamentare trebuie privit ca unul multilateral în care se necesită a fi respectate reguli
generale și speciale în vederea validării voinței defunctului. În contextul studiului actual la tema
respectivă, în urma cercetărilor am depistat faptul că legiuitorul nostru, utilizează noțiunea de
devoluțiune testamentară în legea organică, care constituie proiectul de lege pentru modificarea și
completarea Codului Civil al Republicii Moldova, utilizând noțiunea respectivă, după părerea
mea, mult mai reușită, deoarece aceasta reflectă complexitatea noțiunii de devoluțiune, care
potrivit dicționarului român este definit ca trecerea unei averi sau a unui drept de la o persoană la
alta și de altfel, putem de aici concluziona încă odată tendința legiuitorului nostru de a tinde spre
cursul de dezvoltare european, cu schimbări a legislației cu tendințe de perfecționare.