Sunteți pe pagina 1din 72

Drept penal 8.

Infracţiunea aşa cum este ea definită în CP în vigoare conţine:


1. Noul Cod penal al RM a intrat în vigoare la: a) 4 semne; art.14 alin.1
a) 18 aprilie 2002; b) 3 semne;
b) 01 ianuarie 2003; c) 2 semne.
c) 12 iunie 2003. Comentariul CP
9. La semnele componenţei infracţiunii se referă:
2. Legea penală nu are drept scop: a) obiectul infracţiunii;
a) descoperirea şi tragerea la răspundere penală a infractorilor; b) vinovăţia;
b) apărarea valorilor sociale prevăzute de legea penală; c)latura subiectivă a infracţiunii.
c) prevenirea săvârşirii infracţiunilor.
10. La infracţiunile uşoare, mai puţin grave şi grave se referă infracţiunile:
3. Principiul "non bis in idem" nu este încălcat în cazul condamnării şi stabilirii a) săvârşite numai cu intenţie;
pedepsei: b) săvârşite numai din imprudenţă;
a) când există o hotărâre definitivă a organului de urmărire penală în legătură cu aceiaşi c) săvârşite atât cu intenţie, cât şi din imprudenţă. Comentariu CP art.16
acuzaţie;
b) când există o hotărâre definitivă a judecătorului în legătură cu aceiaşi acuzaţie; 11. Infracţiunea nu se consideră săvârşită cu intenţie indirectă în cazul în care
c) pentru o infracţiune aflată în concurs cu o infracţiune pentru care persoana a fost deja persoana care a săvârşit-o a prevăzut urmările prejudiciabile a acţiunii sau inacţiunii
condamnată; art.33 CP sale:
a) şi le-a dorit. Art.17
4. Unul din principiile de acţiune a legii în spaţiu este principiul: b) nu le-a dorit, însă admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări.
a) vinovăţiei; c) nu le-a dorit, nici nu le admitea, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate.
b) teritorialităţii; art.11 Comentariu
c) prezumţiei de nevinovăţie. 12. Infracţiunea cu două forme de vinovăţie în consecinţă se consideră:
a) săvârşită din neglijenţă.
5. Se consideră infracţiune transnaţională: b) săvârşită cu sineîncredere exagerată.
a) infracţiunea săvârşită de cetăţenii RM în afara teritoriului RM; c) intenţionată. Art.19
b) infracţiunea săvârşită de cetăţenii străini în afara teritoriului RM îndreptate împotriva
intereselor RM; 13. Persoana fizică ca subiect a infracţiunii trebuie să posede unul din următoarele
c) infracţiunea săvârşită pe teritoriul RM, dar are consecinţe grave într-un alt stat şi semne:
invers. Art.12 alin.2 lit.d a) faptă săvârşită fără vinovăţie vinovăţie.
b) iresponsabilitate.
6.Nici într-un caz RM nu poate extrăda: c) responsabilitate. Art.21 alin.1
a) cetăţenii RM ; art.13 alin.1
b) cetăţenii străini; 14. Consecinţele infracţiunii pot fi clasificate în:
c) apatrizii. a) materiale şi formale;
b)ideale şi aparente
7. Printre formele de asistenţă juridică internaţională în materie penală pot fi c)reale şi raţionale.
enumerate:
a)expulzarea; 15. Raportul de cauzalitate este legătura obiectivă existentă între:
b) extrădarea; a) infractor şi fapta prejudiciabilă.
c) azilul politic. b) consecinţele şi urmările prejudiciabile.
c) fapta prejudiciabilă şi consecinţele infracţionale survenite.

1
16. La semnele facultative care caracterizează elementele componenţei infracţiunii se
referă: 24. Constituie cumul de sentinţe:
a) motivul infracţiunii. a) comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente
b) fapta prejudiciabilă. penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie.4
c) vinovăţia. b) dacă o persoană este declarată vinovată de săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni
prevăzute de diferite articole ale Părţii speciale a prezentului cod, fără să fi fost
17. Criteriile iresponsabilităţii sunt: condamnată pentru vreuna din ele.
a) biologic şi patologic. c) dacă, după pronunţarea sentinţei, dar înainte de executarea completă a pedepsei,
b) fiziologic şi patologic. condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune. Art.85
c) juridic şi medical.
25. Se consideră recidivă conform CP:
18. La modalităţile legale ale imprudenţei nu se referă: a) comiterea uneia sau a mai multor infracţiuni intenţionate de către o persoană anterior
a) neglijenţa. condamnată pentru o infracţiune intenţionată, dar sentinţa de condamnare nu a rămas
b) cazul fortuit. definitivă;
c) sineîncredere exagerată. b) comiterea cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni de o persoană cu
antecedente
19. Pregătirea de infracţiune se pedepseşte: penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie; art.34 alin.1
a) în cazul pregătirii oricărei categorii de infracţiuni. c) comiterea cu intenţie a unei infracţiuni de către o persoană cu antecedente penale
b) numai în cazul pregătirii unei infracţiuni uşoare. pentru o infracţiune săvârşirii din imprudenţă.
c) numai în cazul pregătirii unei infracţiuni mai puţin grave, grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave. Art.26 alin.2 26. Conform prevederilor legii penale a RM cauzele care înlătură caracterul penal al
faptei sunt următoarele:
20. Pregătirea de infracţiune poate fi săvârşită: a) legitima apărare, starea de extremă necesitate, reţinerea infractorului, constrângerea
a) atât cu intenţie directă cât şi cu intenţie indirectă. fizică sau psihică, riscul întemeiat şi executarea ordinului sau dispoziţii a superiorului.
b) numai cu intenţie directă. Art.35
c) din imprudenţă. b) legitima apărare, starea de extremă necesitate, reţinerea infractorului, consimţământul
persoanei, riscul întemeiat;
21. Tentativa de infracţiune este posibilă doar în cazul: c) legitima apărare, extrema necesitate, reţinerea infractorului, riscul întemeiat, cazul
a) infracţiunilor intenţionate. Art.27 fortuit.
b) infracţiunilor din imprudenţă;
c) infracţiunilor cu două forme de vinovăţie. 27. Legitima apărare va fi legală în cazul în care vor fi prezente următoarele condiţii
referitoare la atac:
22. Renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii este: a) atacul trebuie să fie îndreptat asupra unei persoane;
a) o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. b) atacul trebuie să fie direct, imediat, material şi real; art.36 alin.2
b) temei pentru liberarea de răspundere penală. Art.53 lit.c c) atacul trebuie să fie prejudiciabil, direct, material, real, violent.
c) o circumstanţă care atenuează pedeapsa penală.
28. În caz de legitimă apărare prejudiciul cauzat:
23. Dacă infracţiunea continuă începută când făptuitorul era minor se desfăşoară şi a) se restituie de persoana ce a atacat;
după atingerea majoratului, reglementările CP referitor la minori: b) se restituie de persoana ce s-a apărat;
a) nu se aplică. c) nu se restituie de persoana în stare de legitimă, dacă nu a depăşit limitele ei. Art.1401
b) nu se aplică, însă se ţine cont la stabilirea pedepsei că infracţiunea a începută când CC
făptuitorul era minor.
c) se aplică integral.

2
29. Prejudiciul cauzat de o persoană în stare de extremă necesitate: nu este pasibilă de răspundere penală din cauza vârstei, suntem în prezenţa:
a) urmează a fi reparat de ea. Art.1402 CC a) unei participaţii complexe.
b) se repară de persoana care posedă izvorul de pericol sporit. b) unei participaţii simple.
c) nu se repară. c) unei infracţiuni săvârşite de către un autor madiat. Art.42 alin.2

30. constituie favorizare a infracţiunii dacă persoana: 36. Temeiul real al răspunderii penale îl constituie:
a) a promis dinainte că după săvârşirea infracţiunii va tăinui mijloacele sau instrumentele a) fapta prejudiciabilă săvârşită; art.51 alin.1
de săvârşire a infracţiunii. b) componenţa infracţiunii stipulată în legea penală;
b) în timpul săvârşirii infracţiunii i-a promis că va ascunde urmele infracţiunii.5 c) denunţul despre săvârşirea infracţiunii.
c) tăinuirea dinainte nepromisă a mijloacelor sau instrumentelor de săvîrşire a
infracţiunii. Art.49 37. Cazurile şi procedura aplicării liberării de răspunderea penală sunt prevăzute:6
a) numai în CP;
31. Participanţii la infracţiune sunt: b) numai în CPP;
a) autorii unei infracţiuni săvârşite din umprudenţă. c) atât în CP, cât şi în CPP. Art.53 CP si art.285 CPP
b) organizatorul, instigatorul, complicele, autorul care nu întrunesc semnele subiectului
infracţiunii, la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate; 38. Liberarea de răspundere penală se aplică faţă de persoanele:
c) autorul, organizatorul, instigatorul şi complicele care întrunesc semnele subiectului a) care au săvârşit infracţiuni şi există temei pentru tragere la răspundere penală; art.53
infracţiunii, la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. Art.42 b) care au săvârşit fapte ce nu întrunesc elementele componenţei de infracţiuni;
c) care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, ce constituie cauze care înlătură
32. Dacă la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate au participat în comun, în calitate caracterul penal al faptei.
de coautori, două sau mai multe persoane, fiecare realizând latura obiectivă a
infracţiunii, aceasta constiuie: 39. În cazul eliberării de răspundere penală cu tragerea la răspundere
a) participaţie complexă. contravenţională se pot aplica următoarele sancţiuni contravenţionale:
b) participaţie simplă. Art.44 a) amendă sau arest contravenţional; art.55 alin.2
c) grup criminal organizat. b) avertisment, amendă şi muncă neremunerată în folosul comunităţii.
c) mustrare publică şi amendă.
33. Organizatorul sau instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale în
legătură cu renunţarea de bună-voie la săvârşirea infracţiunii dacă: 40. Prescripţia tragerii la răspundere penală cunoaşte următorii termeni:
a) au întreprins toate măsurile ce depindeau de ei pentru a preîntâmpina comiterea a) 2,7,10,15,20,35 ani.
infracţiunii de către autor. b) 3,5,10,20,25 ani.
b) printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse, au c) 2, 5, 15, 20, 25 ani. Art.60 alin.1
preîntîmpinat ducerea de către autor a infracţiunii pînă la capăt; art.56 alin.4
c) după săvârşirea infracţiunii de către autor ei s-au autodenunţat şi au contribuit la 41. Prescripţia tragerii la răspundere penală se întrerupe dacă pînă la expirarea
arestarea autorului infracţiunii. termenilor de prescripţie persoana:
a) a săvârşit o nouă infracţiune intenţionată, pentru săvârşirea căreia legea prevede în
34. Conducătorul organizaţiei criminale poartă răspunderea penală: exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate
a) numai pentru crearea sau conducerea unei astfel de organizaţii conform art. 284 CP. b) a săvârşit o nouă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un
b) pentru conducerea unei astfel de organizaţii şi numai pentru infracţiunile săvârşite de termen mai mare de 2 ani; art.60 alin.4
această organizaţie la care el a participat nemijlocit. c) se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată.
c) pentru crearea sau conducerea unei astfel de organizaţii şi pentru toate infracţiunile
săvârşite de această organizaţie. Art.47 alin.4 42. Se consideră în legitimă apărare şi persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de
legea penală pentru a împiedica pătrunderea într-un spaţiu de locuit sau într-o altă
35. În cazul în care o persoană a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanei care încăpere însoţită:

3
a) de violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei; a) ca pedeapsă principală;
b) de ameninţarea cu distrugerea averii persoanei. b) ca pedeapsă complementară;
c) de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu c) ca obligaţie pentru perioada termenului de probă în cazul condamnării cu suspendarea
aplicarea unei asemenea violenţe. Art.36 alin.3 condiţionată a executării pedepsei.

43. Legea mai favorabilă are efect retroactiv şi se extinde asupra persoanelor care au 50. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată inculpaţilor:
săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra a) care nu acceptă să execute o astfel de pedeapsă;
persoanelor: b) recunoscuţi ca invalizi de gradele I şi II, militari prin contract, femeilor gravide,
a) care au fost condamnate pentru faptele săvârşite şi antecedentele penale sunt stinse; femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani, persoanelor care nu au atins vârsta de
b) care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale. 16
Art.10 alin.1 ani şi persoaneolor care au atins vârsta de pensionare; art.67 alin.4
c) liberate de răspunderea penală în legătură cu schimbarea situaţiei. 7 c) care nu au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

44. În dependenţă de etapele activităţii infracţionale legea penală incriminează 51. Amenda ca pedeapsă complementară poate fi aplicată:8
următoarele etape ale infracţiunii intenţionate neconsumate: a) indiferent de faptul dacă ea este sau nu prevăzută ca atare de către sancţiunea
a) pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune; articolului din Partea Specială a CP pentru infracţiunea săvârşită;
b) infracţiunea prelungită şi continuă; b) numai când ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea săvârşită. Art.64 alin.6
c) infracţiunea complexă şi de îndeletnicire. c) numai în cazurile infracţiunilor comise din interes material indiferent de faptul dacă ea
este sau nu prevăzută ca atare pentru infracţiunea săvârşită.
45. Nu se referă la infracţiunea unică:
a) infracţiunea cu acţiuni alternative; 52. Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare
b) infracţiunea cu două forme de vinovăţie; (clasificare) şi a distincţiilor de stat se aplică în cazul săvârşirii:
c) recidiva (infracţiunea săvârşită în stare de recidivă). a) infracţiunilor uşoare, mai puţin grave;
b) infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave; art.66
46. Vîrsta răspunderii penale pentru infracţiunea comisă este de la 16 ani. Vârsta c) oricărei infracţiuni, indiferent de categoria ei.
inculpatului este imposibil de stabilit prin documente oficiale. Expertiză medico-legală
a presupus că persoana s-a născut în anii 1997-1999. Instanţa de judecată, în baza 53. Termenul privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
principiului umanismului, va constata că această persoană s-a născut: anumită activitate prevăzute de art. 65 CP, în cazul aplicării ei ca pedeapsă
a) la 1 ianuarie 1997. complementară la închisoare se calculează:
b) la 1 ianuarie 1998. a) de la data pronunţării hotărârii de condamnare;
c) la 1 ianuarie decembrie 1999. Hot. Plenului CSJ b) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
c) din momentul executării pedepsei principale. Art.65 alin.4
47. Săvârşirea faptei prejudiciabile prevăzute de legea penală de către o persoană cu
responsabilitate redusă constituie: 54. Pedeapsa cu închisoarea pentru adulţi în cazul unui concurs de infracţiuni:
a) cauză care înlătură răspunderea penală; a) nu poate depăşi 20 ani;
b) cauză care înlătură consecinţele condamnării; b) nu poate depăşi 30 ani;
c) circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei. Art.23*1 c) nu poate depăşi 25 ani. Art.84 alin.1
48. Conform CP al RM pedeapsa penală poate cauza infractorului:
a) suferinţe fizice; 55. Detenţiunea pe viaţă nu se aplică:
b) anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lui; art.61 alin.2 a) invalizilor de gradele I şi II, femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până
c) prejudicii demnităţii umane a lui. la 8 ani;
b) militarilor prin contract şi persoanelor care au atins vârsta de pensionare;
49. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată: c) femeilor şi minorilor. Art.71 alin.3

4
62. Circumstanţele atenuante prevăzute în art. 76 CP nu au efecte:
56. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate a unei persoane juridice se a) asupra pedepsei;
stabileşte pe un termen: b) asupra liberării de răspundere penală;
a) de la 1 la 5 ani. c) asupra calificării faptei prejudiciabile ca infracţiune.
b) de pînă la 10 ani.
c) de până la 5 ani sau pe un termen nelimitat. Art.73 alin.2 63. Detenţia pe viaţă se aplică:
a) în cazul tentativei la infracţiunile excepţional de grave;10
57. Criteriile generale de individualizare a pedepsei se aplică de către instanţa de b) numai în cazul săvârşirii infracţiunilor excepţional de grave săvârşite în stare de
judecată: recidivă;
a) la stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune săvârşită în parte; art.75 alin.1 c) în cazul săvârşirii unei infracţiuni excepţional de grave. Art.71 alin.2
b) la stabilirea pedepsei definitive pentru concurs de infracţiuni sau pentru cumul de
sentinţe; 64. În cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei pedeapsa pentru
c) la stabilirea pedepsei în ambele cazuri menţionate mai sus la litera a) şi b).9 infracţiunea incriminată se reduce cu:
a) 2/3 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune;
58. În cazul unui concurs de infracţiuni, cînd s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe b) 1/3 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune; art.80
viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori alte categorii de pedepse, se c) 1/4 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune.
aplică:
a) ca pedeapsă definitivă detenţiunea pe viaţă. Art.84 alin.5 65. Mărimea pedepsei pentru recidiva periculoasă este de:
b) ca pedeapsă definitivă închisoare pe un trmen de 30 ani. a) cel puţin 2/3 din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul
c) detenţiune pe viaţă nu se aplică. corespunzător din Partea Specială a CP al RM; art.82 alin.2
b) cel puţin 3/4 din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul
59. Aplicarea pedepsei la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei este corespunzător din Partea Specială a CP al RM;
posibilă în cazul săvârşirii: c) nu poate fi mai mică de 1/2 din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul
a) oricăror infracţiuni; art.80 corespunzător din Partea Specială a CP al RM.
b) infracţiunilor uşoare, mai puţin grave, grave şi deosebit de grave;
c) infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave. 66. În cazul unui concurs de infracţiuni, cînd s-a aplicat o pedeapsă cu detenţiunea pe
viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoarea ori amenda, pedeapsă definitivă se
60. În cazul săvârşirii de către persoanele adulte a unei infracţiuni deosebit de grave, stabileşte:
ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, conform art. 79 CP instanţa de a) prin cumulul total al pedepselor aplicate;
judecată poate aplica: b) prin cumulul parţial al pedepselor aplicate;
a) o pedeapsă mai blândă, de altă categorie; c) numai cu detenţiunea pe viaţă(prin absorbirea pedepselor mai blânde de către cea mai
b) numai o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală, dar constituind cel aspră). Art.84 alin.5
puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea
săvârşită 67. Dacă după pronunţarea sentinţei pentru o infracţiune intenţionată, dar înainte de
c) o pedeapsă cu aplicarea oricărei modalităţi prevăzute la lit. a) şi b). ; art.79 executarea completă a pedepsei condamnatul va săvîrşi două infracţiuni intenţionate
instanţa de judecată va aplica consecutiv regulile:
61. Instanţa de judecată în baza art. 79 CP (aplicarea pedepsei mai blânde decât cea a) privind stabilirea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni şi concursul de infracţiuni;
prevăzută de lege) nu este în drept : b) privind stabilirea pedepsei pentru concurs de infracţiuni şi cumul de sentinţe;
a) să aplice pedeapsă mai blândă sau sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru c) privind stabilirea pedepsei pentru recidivă, concurs de infracţiuni şi cumulul de
infracţiunea respectivă; sentinţe.
b) să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie;
c) să nu aplice confiscarea specială ca măsură de siguranţă. 68. În cazul cînd se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea
unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză,

5
pedeapsa definitivă se stabileşte conform reglementărilor din CP: poate stabili pedeapsa definitivă prin următoarele metode:
a) pentru concurs de infracţiuni; art.84 alin.1 a) cumul total, cumul parţial, absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră;
b) pentru cumul de sentinţe; art.84
c) atît pentru concurs de infracţiuni, cît şi pentru cumulul de sentinţe. b) cumul total şi cumul parţial;
c) cumul parţial şi absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră.
69. La aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe pedeapsa definitivă trebuie
să fie mai mare decât: 76. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică:
a) pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune; a) minorilor;
b) partea neexecutată a pedepsei pronunţate; b) în cazul recidivei; art.90 alin.4
c) pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune şi decât partea neexecutată a pedepsei c) în cazul participaţiei. 13
pronunţate prin sentinţa anterioară. Art.85 alin.3
70. Termenul pedepsei închisorii poate fi calculat în zile: 77. Termenul de probă în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării
a) în cazul stabilirii pedepsei definitive pentru concurs de infracţiuni; pedepsei se calculează din momentul:
b) în cazul cumulării închisorii cu amenda; a) pronunţării sentinţei;
c) în cazul includerii arestării preventive în termenul închisorii. b) cînd sentinţa devine definitivă;
c) cînd sentinţa devine irevocabilă.
71. La stabilirea pedepsei definitive în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa
închisorii pentru minori nu poate depăşi: 78. Anularea sau menţinerea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării
a) 10 ani; pedepsei este un drept al instanţei în cazul în care cel condamnat la o astfel de
b) 12 ani şi 6 luni; art.84 alin.1 pedeapsă a săvârşit în termenul de probă:
c) 15 ani. a) o infracţiune intenţionat gravă;
b) o infracţiune din imprudenţă; art.90 alin.11
72. La stabilirea pedepsei definitive în caz de cumul de sentinţe, pedeapsa închisorii c) o infracţiune deosebit de gravă.
pentru minori nu poate depăşi:12
a) 15 ani; alin.1 79. Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă:
b) 25 ani; a) nu poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen;
c) 30 ani. b) poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen de către instanţa de
judecată dacă ea a executat efectiv cel puţin 30 ani de închisoare; art.91 alin.6
73. Instanţa de judecată este obligată să stabilească o pedeapsă sub limita minimă de c) poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen de către instanţa de
12 ani închisoare prevăzute de art. 145 alin. 2 CP, fără a aplica art. 79 CP în cazul cînd judecată dacă a executat efectiv cel puţin 25 ani de închisoare.
această infracţiune este săvârşită de:
a) o femeie gravidă; 80. În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă partea
b) un invalid sau pensionar; neexecutată din această pedeapsă:
c) de un minor. a) nu poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă nici într-un caz;
b) poate fi înlocuită de către instanţa de judecată cu orice pedeapsă mai blândă;
74. În cazul pregătirii infracţiunii de proxenitism prevăzute de art. 220 alin. (1) CP c) poate fi înlocuită numai cu titlul de graţiere cu închisoarea pe un termen de 30 ani.
pentru care pedeapsa maximă cea mai aspră este închisoarea pe termen de pînă la 5
ani instanţa de judecată este în drept să stabilească o pedeapsă maxima pe termen: 81. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă, cu o pedeapsă mai blândă poate să
a) de 5 ani închisoare; aibă loc atunci cînd condamnatul a executat efectiv:
b) de 2 ani închisoare; a) cel puţin 1/4 din termenul de pedeapsă;
c) 2 ani şi 6 luni art.81 alin.2 b) cel puţin 1/2 din termenul de pedeapsă;14
c) cel puţin 1/3 din termenul de pedeapsă. Art.92 alin.2
75. La aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni instanţa de judecată

6
82. Legea penală prevede ca măsuri de siguranţă: 89. Antecedentele penale apar din momentul:
a)măsuri de constrângere cu caracter educativ şi măsuri de constrângere cu caracter a) pronunţării sentinţei de condamnare;
medical; b) rămânerii definitive a sentinţei de condamnare; art.110
b) expulzarea, extrădarea, confiscarea specială, castrarea chimica; c) rămânerii irevocabile a sentinţei de condamnare.
c) măsuri de constrângere cu caracter medical, măsuri de constrângere cu caracter
educativ, expulzarea, confiscarea specială, castrarea chimica. Art.98 alin.2 90. Dacă persoana care a executat pedeapsa va săvârşi înainte de expirarea
termenului de stingere a antecedentelor penale o nouă infracţiune:
83. Măsurile de siguranţă au drept scop: a) curgerea termenului de stingere a antecedentelor penale se întrerupe dacă această
a) restabilirea echităţii sociale; infracţiune este din imprudenţă;
b) corectarea condamnatului; b) curgerea termenului de stingere a antecedentelor penale se întrerupe dacă această
c) înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea infracţiune este intenţionată;
penală. Art.98 alin.1 c) curgerea termenului de stingere a antecedentelor penale nu se întrerupe.16

84. Dacă infracţiunea a fost săvârşită de mai mulţi infractori împăcarea victimei cu 91. Curgerea prescripţiei executării sentinţei de condamnare se întrerupe dacă cel
unul din ei: condamnat pînă la expirarea termenului de prescripţie a săvârşit o nouă infracţiune:
a) înlătură răspunderea penală numai a acelui infractor cu care victima s-a împăcat; a) cu intenţie;
b) înlătură răspunderea penală a tuturor infractorilor; b) din imprudenţă;
c) în această situaţie împăcarea nu se admite. c) din neglijenţă.

85. La luarea deciziei privind expulzarea străinilor ca măsură de siguranţă se ţine 92. În caz de comitere a unei noi infracţiuni pînă la expirarea termenului de
cont: prescripţie a executării sentinţei de condamnare curgerea termenului de prescripţie
a) de dorinţa condamnatului; începe din nou din momentul:
b) de dreptul lui la respectarea vieţi private; art.105 alin.3 a) săvârşirii acestei infracţiuni; art.60 alin.4
c) de dreptul lui la libertatea de circulaţiei. b) reţinerii infractorului pentru această infracţiune;
c) punerii infractorului sub învinuire pentru această infracţiune.
86. Confiscarea specială nu se aplică:15
a) minorilor; 93. În cazul concurenţei dintre două norme penale speciale ce conţin două componenţe
b) dacă făptuitorul nu i se stabileşte o pedeapsă penală; de infracţiuni cu circumstanţe agravante se aplică:
c) în cazul infracţiunilor săvârşite prin intermediul unui organ de presă sau al oricărui a) norma penală care prevede pedeapsa cea mai blândă;
alt b) norma penală care este cea mai favorabilă infractorului;
mijloc de informare în masă. Art.106 alin.5 c) norma penală care prevede pedeapsa cea mai aspră. Art.117 lit.c

87. Graţierea se acordă de către: 94. Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea
a) Preşedintele RM; art.108 alin.2 penală în vigoare la momentul:
b) Parlamentului RM; a) săvârşirii infracţiunii;
c) Ministerul Justiţiei al RM. b) punerii persoanei sub învinuire;
c) pronunţării sentinţei.
88. În caz de respingere a cererii de reabilitare, o nouă cerere se poate face:
a) după o lună; 95. În perioada anilor 1940-1961, adică pînă la adoptarea CP din 1961 pe teritoriul
b) după 6 luni; ţării noastre se aplică:
c) după un an. Art.112 alin.3 a) CP al R.S.S.M;
b) CP al R.S.S.Ucrainene;
c) CP al R.S.F.S.Ruse.

7
96. Poate fi trasă la răspundere penală persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă 103. Săvârşirea omorului de două sau mai multe persoane se califică ca săvârşit şi cu
prevăzută de CP în stare de ebrietate: premeditate (art. 145 alin 2 lit. a CP) cînd:
a) fiziologică; - ebrietatate obisnuita - art.24 Comentariu a) fiecare persoană a premeditat fapta;
b) patologică; - crit. Medical+jur = pers. Este iresponsabila b) unul dintre autori a premeditat fapta, iar ceilalţi nu au ştiut despre acest fapt;
c) atît fiziologică, cît şi patologică. c) unul dintre autori a premeditat fapta, iar ceilalţi doar ştiau despre acest fapt.

97. Constituie o circumstanţă care înlătură caracterul penal al faptei cazul cînd 104. Omorul săvârşit din interes material (art. 145, alin. 2 lit. b CP) se poate reţine:
persoanei reţinute i-au fost cauzate leziuni corporale: a) cînd motivul omorului a servit răzbunarea pentru prejudiciile materiale suferite de
a) cu scopul reţinerii acestei persoane; art.37 făptuitor anterior;
b) cu scopul curmării ofensării de către reţinut a persoanelor care l-au reţinut; b) cînd scopul sustragerii averii victimei a apărut imediat după săvârşirii omorului;
c) cu scopul impunerii reţinutului de a-şi spune datele despre identitatea sa. c) cînd motivul omorului a fost gelozia, dacă în urma omorului făptuitorul urmărea şi un
avantaj material.
98. În cazul concurenţei dintre norme generale şi cea specială se aplică:
a) norma generală; 105. Poate exista infracţiunea prevăzută de art. 145 alin 2 lit. d CP (omorul săvârşit în
b) norma specială; art.116 alin.2 legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti) dacă:
c) norma cea mai favorabilă infractorului. a)fapta a fost săvârşită împotriva unui funcţionar din gelozie;
b) fapta s-a comisă în timpul cînd victima îşi îndeplinea activitatea;
99. Instanţa de judecată este în drept de a pronunţa o încheiere cu privire la anularea c) victima şi-a depăşit atribuţiile de serviciu.19
condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi stingerea
antecedentelor penale după expirarea a cel puţin: 106. În cazul instigării la pruncucidere (art. 147 CP), instigatorul poartă răspundere
a) 3/4 din termenul de probă; penală:
b) 2/3 din termenul de probă; a) pentru instigarea la pruncucidere;
c)1/2 din termenul de probă. Art.90 alin.8 b) pentru instigarea la omor săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei;
c) pentru instigare la omor simplu.
100. Infracţiunile de genocid şi ecocid sunt infracţiuni:
a) contra păcii; 107. Dacă moartea s-a produs pînă la expulzarea pruncului, ca urmare a unei acţiuni
b) contra securităţii omenirii; de întrerupere a sarcinii mamei în condiţii ilegale suntem în prezenţa unei infracţiuni
c) de război.18 de:
a) pruncucidere;
101. Infracţiunile de tratamente inumane (art. 137 CP) şi activitatea mercenarilor b) avort ilegal;
sunt infracţiuni(art. 141 CP): c) omor intenţionat.
a) de război;
b) contra securităţii omenirii; 108. Acţiunea persoanei care a instalat pe terenul său un dispozitiv explozibil, în urma
c) contra păcii. căreia au decedat persoane, se califică ca:
a) omor intenţionat;
102.Infracţiunile de propagandă a războiului (art. 140 CP9 şi de planificare, pregătire, b) lipsirea de viaţă din imprudenţă;
declanşare sau ducere a războiului (art. 139 CP) sunt infracţiuni: c) omor săvârşit cu două forme de vinovăţie.
a) contra păcii;
b) contra securităţii omenirii; 109. Nu poate constitui omor săvârşit în stare de afect cînd omorul este o reacţie
c) de război. imediată:
a) la un act de infidelitate al victimei;
b) la declaraţia unuia dintre soţi că el a depus în judecătorie o cerere de divorţ;
c) la lovitura cu pumnul în faţă a victimei din motiv de gelozie.

8
a) era grav bolnav;
110. Infracţiunea de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a b) era în concediu de odihnă;
sănătăţii (art. 151 alin. 1 CP) poate fi comisă: c) se afla la nunta feciorului său.
a) doar cu intenţie;20
b) fie cu intenţie, fie cu două forme de vinovăţie; 117. Părăsirea locului accidentului de circulaţie şi lăsarea victimei cu bună-ştiinţă în
c) doar cu două forme de vinovăţie. primejdie de către conducătorul automobilului în cazul cînd el a traumat victima fără
vinovăţie, fapta conducătorului automobilului constituie:
111. Infracţiunile de vătămare intenţionat grave a integrităţii corporale sau a a) infracţiune de părăsire a locului accidentului (art. 266 CP);
sănătăţii (art. 151 alin. (1) CP) se deosebeşte de vătămarea intenţionat medie a b) infracţiune de lăsare în primejdie (art. 163 alin 1 CP);
integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 152 alin. (2) CP) după semnele care c) nu constituie nici infracţiune prevăzută de art. 266 CP şi nici infracţiune prevăzută de
caracterizează : art. 163 alin.1 CP.
a) obiectul juridic;
b) latura obiectivă; 118. Răpirea unei persoane este o infracţiune contra:
c) latura subiectivă. a) libertăţii persoanei;
b) cinstei persoanei;
c) demnităţii persoanei.
112. Avortul ilegal care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a
integrităţii corporal sau a sănătăţii se califică ca: 119. Victima traficului de fiinţe umane sau de copii (art. 165 şi 206 CP) pentru
a) ca vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii conform art. 157 infracţiunile săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală:
CP; a) se absolvă de răspunderea penală;
b) ca avort care a cauzat o astfel de vătămare prevăzut de art. 159 alin. 2 CP; b) poate fi absolvită de pedeapsa penală;
c) ca un concurs de infracţiuni prevăzute de art. 157 şi art. 159 alin. 2 CP. c) nu poate fi absolvită de răspunderea penală.22

113. Poate prezenta infracţiunea de vătămare intenţionată gravă a integrităţii 120. Traficul de fiinţe umane face parte din componenţele de infracţiuni:
corporale sau a sănătăţii (art. 151 CP), fapta prin care s-a pricinuit: a) numai cu consecinţe formale;
a) pierderea unei proteze; b) numai cu consecinţe materiale;
b) pierderea temporară a cunoştinţei; c) se poate manifesta în ambele forme.
c) pierderea mirosului.
121. Munca forţată prevăzută de art. 168 este o infracţiune unică:
114. Tentativa este posibilă la una din următoarele infracţiuni: a) continuă;
a) lipsirea de viaţă din imprudenţei (art. 149 CP); b) prelungită;
b) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat c) complexă.
decesul victimei(art. 151 alin 4 CP);
c) pruncucidere (art. 147 CP).21 122. Constituie infracţiune de viol, raportul sexual săvîrşit prin:
a) înşelăciune;
115. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru b) abuz de încredere;
transplantare nu constituie infracţiune prevăzută de art. 158 alin. 1 CP cînd această c) constrângere fizică sau psihică.
acţiune este săvârşită cu:
a) aplicarea violenţei; 123. Constituie infracţiune de viol (art. 171 CP) şi de acţiuni violente cu caracter sexual
b) ameninţarea cu aplicarea violenţei; art. 172 CP dacă imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa:
c) ameninţarea cu distrugerea averii. a) a fost provocată excepţional numai de către însăşi făptuitor;
b) excepţional dacă victima se afla într-o astfel de stare din alte cauze, decît dacă a fost
116. Nu constituie infracţiune neacordarea de ajutor unui bolnav din motiv că medicul: provocată de către însăşi făptuitor;

9
c) cauzele aflării victimei într-o astfel de stare nu are importanţă pentru existenţa acestor 130. Dispoziţia art. 177 CP (încălcarea inviolabilităţii vieţii personale) este:
infracţiuni. a) descriptivă;
b) de blanchetă;
124. Dacă făptuitorul a săvârşit în orice consecutivitate un act de viol şi acte violente c) de trimitere.
cu caracter sexual asupra uneia şi aceleaşi victime, acţiunile săvârşite urmează a fi
calificate: 131. Latura obiectivă a infracţiunii de împiedicare a exercitării libere a dreptului
a) ca viol; electoral nu se consideră realizată dacă alegătorul este:
b) ca acţiuni violente cu caracter sexual; a) convins de făptuitor să nu participe la alegeri pe motiv că candidatul în alegeri nu
c) prin concurs în baza art. 171 şi 172 CP.23 merită să fie votat ;
b) este încuiat în ziua alegerilor de către făptuitor într-o încăpere, însă peste vre-o două
125. Dacă făptuitorul succesiv realizează două sau mai multe acte de viol sau acţiuni ore făptuitorul de bună-voie î-l eliberează şi îi dă posibilitatea să voteze;
violente cu caracter sexual faptele săvârşite reprezintă o infracţiune: c) este ameninţat cu aplicarea violenţei dacă va participa la alegeri.
a) continuă;
b) prelungită; 132. Subiectul infracţiunii de încălcare a regulilor de protecţie a muncii (art. 183 CP)
c) cu circumstanţe agravante. poate fi:
a) numai o persoană cu funcţii de răspundere care este responsabil de tehnica
126. Violul (art. 171 CP) şi/sau acţiunile violente cu caracter sexual (art. 172 CP) se securităţii
consideră săvârşite de două sau mai multe persoane în cazul săvârşirii acestor sau de alte reguli de protecţie a muncii;
infracţiuni cu participarea: b) orice persoană cu funcţii de răspundere;
a) a unui instigator şi a unui autor; c) orice persoană fizică care a atins vârsta de 16 ani.
b) a unui complice şi a unui autor;
c) a doi coautori. 133.Subiectul infracţiunii de încălcare a dreptului de autor şi a drepturilor conexe (art.
1851 CP) poate fi:
127. Raportul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani constituie a) numai o persoană fizică care a atins vârsta de 16 ani;
infracţiune prevăzută de art. 174 CP dacă făptuitorul: b) numai o persoană juridică;
a) a ştiut cu certitudine că victima nu a atins vârsta de 16 ani; c) persoana fizică şi persoana juridică.
b) a presupus că victima nu a atins vârsta de 16 ani;
c) n-a ştiut, n-a presupus şi nici nu putea să presupună că victima nu a atins vârsta de 16 134. Infracţiunile de furt (art. 186 CP), de jaf (art. 187 CP), tâlhărie (art. 188 CP),
ani. şantaj (art. 189 CP) şi escrocherie (art. 190 CP), se deosebesc unele de altele prin
semnele care caracterizează:
128. Dacă făptuitorul succesiv săvârşeşte acţiuni perverse şi apoi raporturi sexuale cu a) obiectul de atentare a lor;25
o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani suntem în prezenţa: b) latura obiectivă a lor;
a) acţiuni perverse prevăzute de art. 175 CP; c) latura subiectivă.
b) raportului sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani (art. 174 CP);
c) unui concurs de infracţiuni prevăzute de art. 174, 175 CP. 135. Sustragerea nu se califică drept furt, ci jaf dacă a fost săvârşită în prezenţa
proprietarului sau a altor persoane:
129. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor constituie infracţiune prevăzută de a) însă pe neobservate pentru acestea;
art. 176 CP în cazul în care ea este: b) care observă actul luării bunului, însă nu conştientizează caracterul infracţional a celor
a) îndreptată spre aţâţarea vrajbei sau a dezbinării naţionale, rasiale sau religioase; comise;
b) soldată cu daune în proporţii considerabile; c) cînd făptuitorul este conştient că persoanele prezente înţeleg caracterul ilegal al
c) însoţită de instigarea cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiile cetăţeneşti.24 acţiunilor lui.

136. La infracţiunea de viol (art. 171 CP):

10
a) subiectul activ nu poate fi decât bărbatul; b) ca un concurs de infracţiuni prevăzute de art. 290 - purtarea, păstrarea, procurarea,
b) subiectul pasiv nu poate fi decât femeia; fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor şi
c) subiectul activ poate fi orice persoană, indiferent de sex. art. 187 - jaful;
c) ca infracţiune prevăzută de art. 187 – jaful.
137. În cazul escrocheriei (art. 190 alin. (2) lit. b) CP) şi delapidării averii străine (art.
191 alin. (2) lit. b) CP), săvârşite de către o persoană cu funcţii de răspundere 143. Subiect al infracţiunilor prevăzute de art. 208 şi 209 CP poate fi persoana fizică
împreună ca alte persoane care nu dispun de atribuţii de serviciu suntem în prezenţa care a atins vârsta:
unei participaţii. a) de 14 ani;
a) simple; b) de 16 ani;
b) complexe; c) de 18 ani.27
c) nu există nici participaţie penală simplă şi nici participaţie penală complexă.
144. Răspândirea bolilor epidermice (art. 215 CP) şi diversiunea săvârşită prin
138. Acţiunile făptuitorului care a folosit documente oficiale false la sustragerea răspândirea unor epidemii (art. 343 CP) se aseamănă prin:
bunurilor prin escrocherie se califică: a) obiectul de atentare;
a) ca concurs de infracţiuni prevăzute de art. 190 CP şi de art. 361 CP, numai dacă s-a b) latura obiectivă;
folosit un document falsificat anterior de o altă persoană; c) latura subiectivă.
b) ca concurs de infracţiuni prevăzute de art. 190 şi art. 361 CP, numai cînd falsificarea
unor astfel de documente a fost urmată de folosirea lor de către falsificator în vederea 145. Infracţiunilor legate de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau
sustragerii bunurilor; a analoagelor lor prevăzute de art. 217-219 CP se aseamănă una cu alta prin:
c) ca concurs de infracţiuni prevăzute de art. 190 şi art. 361 CP în ambele situaţii a) latura obiectivă;
menţionate la lit. a) şi b) a prezentului test. 26 b) obiectul de atentare;
c) latura subiectivă.
139. Sustragerea se consideră săvârşită de două sau mai multe persoane cînd la ea au
participat: 146. Persoana juridică nu poate fi subiect al infracţiunii în cazul:
a) doi coautori; a) dobândirii creditului prin înşelăciune;
b) un autor şi un instigator; b) contrabandei ;
c) un complice şi un autor. c) înşelării clienţilor (art. 255 CP).

140. Se consideră violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei (art. 187 147. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce
alin. (2) lit. e) CP): mijlocul de transport care a provocat unei persoane o vătămare gravă a integrităţii
a) cauzarea unei vătămări uşoare a integrităţii corporale sau a sănătăţii; corporale şi decesul altei persoane se califică:
b) cauzarea unei vătămări uşoare a integrităţii corporale sau a sănătăţii urmată de o a) ca infracţiune unică prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. a) şi b);
dereglare de scurtă durată a sănătăţii; b) ca un concurs de infracţiuni prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) şi art. 264 alin (3) lit.
c) vătămarea medie a integrităţii corporale şi a sănătăţii. b) CP;
c) ca infracţiune prevăzută de art. 264 alin 3 lit. b CP, deoarece consecinţele mai puţin
141. În cazul infracţiunii de incest (art. 201 CP) există o pluralitate de infractori: grave sunt absorbite de cele mai grave .
a) naturală;
b) constituită; 148. Infracţiunea de banditism se consideră consumată din momentul:
c) pluralitate ocazională (participaţie penală). a) realizării cel puţin a unui atac banditesc;
b) organizării bandei;
142. Sustragerea unei arme de foc în mod deschis dintr-un loc public constituie: c) alegerii conducătorului bandei. 28
a) ca infracţiune unică prevăzută de art. 290 - purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea,
repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor; 149. Nu pot fi calificate ca huliganism agravat prevăzut de art. 287 alin. (3) CP

11
acţiunile huliganice săvârşite: b) comercializarea cu bună ştiinţă a bunurilor dobândite de infractor pe cale criminală;
a) cu încercarea aplicării obiectelor special adoptate pentru vătămarea integrităţii c) ascunderea bunurilor dobândite de infractor pe cale criminală.
corporale sau a sănătăţii;
b) cu aplicarea oricăror obiecte, inclusiv cu aplicarea şi a celor care au fost luate la locul 156.Infracţiunile de corupere pasivă prin pretinderea de bani (art. 324 CP) şi de
infracţiunii; corupere activă prin promisiunea de bani (art. 325 CP) se consumă din momentul:
c) prin demonstrarea obiectelor menţionate la lit. a) şi b) a prezentului test şi nelegate a) pretinderii sau, respectiv, a promisiunii de bani;
de b) primirii sau, respectiv, a transmiterii unei părţi din suma de bani pretinsă sau promisă;
aplicarea lor. c) primirii sau, respectiv, a transmiterii întregii sume de bani pretinse sau promise.

150. Infracţiunea prevăzută de art. 290 CP constituie o infracţiune continuă cînd ea 157. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu (art. 327 CP) şi excesul de putere sau
este săvârşită prin una din următoarele acţiuni: depăşirea atribuţiilor de serviciu (art. 328 CP) se aseamănă una cu alta prin
a) repararea ilegală a armelor de foc; identitatea unui element al componenţei de infracţiune, acesta fiind:
b) păstrarea ilegală a armelor de foc; a) subiectul infracţiunii;
c) comercializarea armelor de foc. b) latura obiectivă;
c) latura subiectivă.
151.Subiect al infracţiunii de falsificare a probelor în dosarul penal nu poate fi:
a) avocatul; 158. Care dintre următoarele infracţiuni contra autorităţilor publice şi a securităţii de
b) procurorul; stat pot fi săvârşite numai în formă de pluralitate de infracţiuni:30
c) traducătorul prin traducere incorectă. a) trădarea de patrie (art. 337 CP);
b) uzurparea de calităţi oficiale(art. 351 CP);
152.Persoana care a făcut un denunţ fals, iar ulterior în susţinerea acestui denunţ ca c) uzurparea puterii de stat (art.339 CP).
martor face declaraţii mincinoase în cadrul urmăririi penale sau judecării cauzei
poartă răspunderea penală pentru: 159. Care dintre următoarele infracţiuni militare pot fi săvârşite atît de militari, cît şi
a) denunţare falsă (art. 311 CP); de persoanele civile:
b)declaraţie mincinoasă(art. 312 CP); a) predarea de bună-voie în prizonierat (art. 387 CP);
c) pentru concurs de infracţiuni prevăzute de art. 311 şi art. 312 CP. b) jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă (art. 389 CP);
c) dezertarea (art. 371 CP).
153. Subiect al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii mincinoase, concluzii
false sau traducerii incorecte ori de a se eschiva de la aceste obligaţii poate fi: 160. Luarea de mită (art. 333 CP) şi coruperea pasivă (art. 324 CP) nu se aseamănă
a) orice persoană fizică responsabilă care a atins vârsta de 16 ani;29 una cu alta prin:
b) numai de către persoana care efectuează urmărirea penală; a) obiectul infracţiunii;
c) numai de către un participant la proces. b) latura obiectivă;
c) latura subiectivă.
154. Prin transmitere ilegală a unor obiecte interzise persoanelor deţinute în
penitenciar săvârşită în mod sistematic se înţelege transmiterea unor asemenea 161. Poate fi săvârşită de către o pluralitate naturală de infractori una dintre
obiecte de cel puţin: următoarele infracţiuni:
a) o dată; a) incestul (art. 201 CP);
b) două ori; b) trădarea de patrie (art. 337 CP);
c) trei ori. c) genocidul (art. 135 CP)

155. Latura obiectivă a favorizării infracţiunii (art. 323 CP) nu se realizează prin una 162. Obiectul juridic principal al infracţiunii de poluare a aerului (art. 230 CP) î-l
din următoarele acţiuni dinainte nepromise: constituie:
a) ascunderea infractorului; a) securitatea ecologică a mediului înconjurător ca valoare socială;

12
b) viaţa oamenilor cu valoare socială; b) în legi penale, hotărâri ale Guvernului şi decrete ale Preşedintelui RM;
c) economia naţională ca valoare socială. c) în legi penale.

163. Infracţiunile din Partea Specială a CP au fost clasificate în capitole în raport cu: 170. Problema dovedirii raportului de cauzalitate în dreptul penal se pune în cazul:
a) obiectul lor generic;31 a) componenţelor de infracţiuni formale;
b) latura obiectivă a lor; b) componenţelor de infracţiuni materiale;
c) subiectul lor. c) componenţelor de infracţiuni atât formale cît şi materiale.

164. Conform art. 50 CP răspunderea penală se consideră: 171. Conform art. 52 alin.(1) CP se consideră componenţa de infracţiune:
a) obligaţiunea infractorului de a suporta o pedeapsă pentru infracţiunea săvârţită; a) fapta prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de
b) obligaţiunea statului de a-l sancţiona pe infractor pentru săvârţirea infracţiunii; pedeapsa penală;
c) o condamnare publică în numele legii a faptelor infracţionale ţi a persoanelor care le-a b) totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la latura obiectivă şi latura subiectivă a
săvârşit . infracţiunii;
c) totalitatea semnelor obiective şi subiective stabilite de legea penală, ce califică o faptă
165. Persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală în stare de legitimă prejudiciabilă drept infracţiune concretă.
apărare:
a) poate fi liberată de răspunderea penală; 172. Obiectul juridic al unei infracţiuni îl constituie:
b) nu poate fi trasă la răspunderea penală; a) lucrul, bunul sau persoana fizică contra sau împotriva cărora s-a îndreptat acţiunile
c) se liberează de pedeapsa penală. infracţionale;
b) valorile sociale şi relaţiile sociale vătămate sau prejudiciate prin infracţiune;
166. Minorul care a atins vârsta de 13 ani: c) dreptul statului de a-l trage la răspundere penală pe infractor.33
a) se liberează de răspunderea penală dacă a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin
gravă;
b) se liberează de răspunderea penală dacă a săvârşit o infracţiune uşoară, mai puţin gravă 173. Inacţiunea ca faptă prin care se poate săvârşi o infracţiune, are în vedere:
sau gravă; a) o simplă comportare negativă a subiectului faţă de regulile de conveţuire socială;
c) nu poate fi liberat de răspunderea penală pentru fapte prevăzute de CP ca infracţiuni . b) neîndeplinirea de către subiect a unei activităţi ordonate printr-o normă penală
imperativă sau impusă printr-o obligaţie legală;
167. Conform art. 60 CP prescripţia tragerii la răspundere penală curge: c) numai neîndeplinirea de către subiect a unei activităţi ordonate printr-o normă penală
a) din ziua săvârşirii infracţiuni până la data înaintării acuzării învinuitului; imperativă.
b) din ziua săvârşirii infracţiuni până la data rămânerii difinitive a hotîrârii instanţei de
judecată; 174. Urmarea imediată ce se produce prin săvârşirea unei infracţiuni se
c) din ziua înaintării acuzării învinuitului şi până la data rămânerii a hotîrârii instanţei de meterializează:
judecată.32 a) numai într-un rezultat material;
b) numai într-o stare de pericol;
168. În cazul suspendării curgerii termenului de prescripţie, curgerea prescripţiei se c) fie într-un rezultat material, fie într-o stare de pericol.
reia din momentul:
a) reluării urmăririi penale după suspendare; 175. Prin motiv al infracţiunii se înţelege:
b) reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării; a) imboltul interior care conduce la naşterea în mintea infractorului a ideii săvârşirii unei
c) aducerii persoanei reţinute sau care s-a autodenunţat în faţa procurorului pentru a fi anumite infracţiuni;
audiat. b) finalitatea urmărită de infractor prin săvârşirea infracţiunii;
c) atitudinea psihică a infractorului faţă de fapta săvârşită şi urmările ei.
169. Faptele care constituie infracţiuni şi pedeapsele ce se aplică sunt prevăzute:
a) în legi penale şi hotărâri ale Guvernului; 176. În cazul infracţiunii săvârşite cu două forme de vinovăţie răspunderea penală

13
pentru urmările mai grave care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului survine b) o circumstanţă care atenuiază pedeapsa;
numai dacă: c) o cauză care înlătură răspunderea penală.35
a) persoana n-a prevăzut şi nici nu trebuia să prevadă producerea urmărilor mai grave;
b) persoana a prevăzut producerea urmărilor mai grave nu le-a dorit însă le-a admis în 182. Conform art. 29 CP infracţiunea continuă se consumă din momentul:
mod conştient; a) începerii activităţii infracţionale;
c) persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor mai grave, deşi trebuia şi b) încetării activităţii infracţionale;
putea c) procedurii urmării prejudiciabile.
să le prevadă.
183. Infracţiunea prelungită se consumă din momentul:
177. Încredere exagerată în sine există atunci când infractorul:34 a) săvârşirii primei acţiuni sau inacţiuni;
a) nu prevede posibilitatea survenirii urmărilor faptei sale, deşi trebuia şi putea să le b) săvârşirii celei de a doua acţiuni sau inacţiuni;
prevadă; c) săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale.
b) prevede urmările prejudiciabile a faptei sale şi în mod conştient admite survenirea lor;
c) prevede urmările prejudiciabile a faptei sale, dar consideră în mod uşuratic că ele vor 184. O componenţă de infracţiuni este complexă atunci când:
putea fi evitate. a) în componenţa ei intră ca circumstanţă agravantă o acţiune sau inacţiune care
constituie
178. Conform art. 20 CP fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie dacă persoana prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală;
care a b) în componenţa ei intră ca circumstanţă agravantă orice semn ce caracterizează unul din
comis-o: elementele componenţei de infracţiune;
a)era iresponsabilă la momentul săvârşirii ei; c) în componenţa ei intră ca circumstanţă agravantă numai unul din semnele ce
b) nu a atins vârsta pentru a fi trasă la răspundere penală la momentul săvârşirii ei; caracterizează latura obiectivă a infracţiunii.
c) nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale, nu a prevăzut posibilitatea
survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia 185. Există concurs ideal de infracţiuni atunci când persoana:
sau a) săvârşeşte o acţiune sau inacţiune care întruneşte elemente a mai multor infracţiuni;
nu putea să le prevadă. b) săvârşeşte prin două sau mai multe acţiuni, două sau mai multe infracţiuni identice sau
omogene;
179. În cazul săvârşirii fără vinovăţie a unei fapte prevăzute de legea penală c) săvârşeşte prin două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni două sau mai multe infracţiuni
persoana: cu condiţia ca una din ele să fie săvârşită din imprudenţă.
a) se liberează de respundere penală;
b) nu poate fi supusă răspunderii penale; 186. Pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave pedeapsa se aplică
c) acest fapt constituie o cauză care înlătură răspunderea penală. minorului:
a) conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei;
180. Când starea de iresponsabilitate a infractorului survine şi se constată după b) numai dacă se preciază ca luarea măsurii cu caracter educativ nu este suficientă
săvârşirea infracţiunii în procesul judecării cauzei instanţa de judecată din acest pentru
motiv: corectarea minorului;36
a) î-l achită; c)numai în cazul când el nu-şi recunoaşte vinovăţia.
b) î-l liberează de răspunderea penală cu aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter
medical; 187. Măsurile de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor se
c) î-i poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical, iar după însănătoşire î-l aplică:
poate supune pedepsei penale. a) pe termen nedeterminat;
b) pe termenul executării pedepsei principale;
181. Vârsta sub 14 ani a minorului constituie: c) pe termenul executării pedepsei principale şi complementare.
a) o cauză care exclude răspunderea penală;

14
188. Măsura de siguranţă a expulzării nu se poate dispune faţă de un cetăţean străin,
dacă există motive serioase de a se crede că, în statul în care va fi expulzat riscă să fie
supus:
a) la pedeapsa închisorii;
b) la detenţiunea pe viaţă;
c) torturii.

189. Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad minim se înţelege starea persoanei:
a) care are concentraţia de alcool în sânge de la 0,1 până la 0,5 g/l şi concentraţia vaporilor
de alcool în aerul expirat de la 0,10 până la 0,14 mg/l;
b) care are concentraţia de alcool în sânge de la 0,3 până la 0,8 g/l şi concentraţia
vaporilor
de alcool în aerul expirat de la 0,15 până la 0,4 mg/l;
c) care are concentraţia de alcool în sânge de la 0,8 g/l şi mai mult şi concentraţia vaporilor
în aerul expirat de 0,4 mg/l şi mai mult.

Drept procesual penal


1. Act procedural constituie:
15
a) document prin care se consemnează orice acţiune procesuală efectuată de către medicală sau trimiterea ei într-o instituţie educaţională specială se permit:
urmărirea penală, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu. a) numai în baza unui mandat de arestare autorizat de judecătorul de instrucţie sau a
b) document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de prezentul unei sentinţe judecătoreşti motivate;
cod, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, încheiere, sentinţă, decizie, b) numai în baza unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti motivate;
hotărâre etc.; art.6 lit.a c) numai în baza unei ordonanţe de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti motivate;
c) document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de prezentul
cod pentru participanţii la proces, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, 6. Organul de urmărire penală şi instanţa sînt obligate:
demers, cerere, raport de expertiză, concluzii scrise, încheiere, sentinţă, decizie, a) să asigure oricăror persoane dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui
hotărâre etc.;37 apărător ales de el.
b) să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată
2. Viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea din partea unui apărător ales de el sau numit din oficiu, dependent de aceste organe.38
pronunţată semnifică: c) să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată
a) Încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru din partea unui apărător ales de el sau a unui avocat care acordă asistență juridică
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, şi de alte tratate garantată de stat, independent de aceste organe.
internaţionale la care Republicii Moldova a aderat.
b) Încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de tratatele internaţionale 7. Judecătorul judecă materialele şi cauzele penale:
privind Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale precum şi de a) conform intimei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară
Constituţia Republicii Moldova. respectivă.
c) Încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru b) conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele acuzării în procedura judiciară
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de alte tratate respectivă.
internaţionale, de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale. Art.6, 44 c) conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura
judiciară respectivă.
3. Probele în procesul penal constituie:
a) Elemente de fapt, dobândite în modul prevăzut de prezentul cod, care servesc la 8. Examinarea cererii de recuzare sau a declaraţiei de abţinere:
constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea făptuitorului, la a) se face în şedinţă separată după suspendarea cauzei penale.
constatarea vinovăției, precum și la stabilirea altor împrejurări importante pentru b) se face în aceeași zi, ascultând părţile şi persoana a cărei recuzare se cere.
justa soluţionare a cauzei; art.93 alin.1 c) se face în şedinţă separată, în absenţa persoanei a cărei recuzare se cere.
b) Elemente de fapt şi de drept, dobândite în modul prevăzut de prezentul cod, ce
servesc la constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a 9. Recursurile împotriva hotărârilor judecătoriilor, care, potrivit legii, nu pot fi
cauzei penale; atacate cu apel sunt judecate de către:
c) Elemente de fapt şi de drept, dobândite prin orice mod prevăzut de lege, ce servesc la a) de către Curtea de Apel ca instanţă de recurs.
constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei b) de către Curtea Supremă de Justiţie.
penale; c) de către Curtea de Apel ca instanţă de apel.
4. Hotărârile explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie în chestiunile
privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară: 10.Dacă infracţiunea este continuă sau prelungită, cauza se judecă de:
a) au caracter de recomandare pentru organele de urmărire penală şi instanţele a) instanţa în raza teritorială a căreia a fost săvârşită infracţiunea.
judecătoreşti; b) instanţa în raza teritorială a căreia au survenit consecinţele prejudiciabile.
b) au caracter de precedent judiciar pentru organele de urmărire penală şi instanţele c) instanţa în raza teritorială a căreia s-a consumat ori a fost curmată infracţiunea.
judecătoreşti;
c) au caracter obligatoriu pentru organele de urmărire penală şi instanţele
judecătoreşti;
11.Ofiţerul de urmărire penală este :
5. Privarea de libertate, arestarea, internarea forţată a persoanei într-o instituţie a) persoana care, în numele statului, în limitele competenţei sale, efectuează urmărirea

16
penală în cauze penale și exercită alte acțiuni prevăzute expres de lege. c) se fac numai cu autorizaţia ordonanţei motivate a procurorului.
b) persoană care în numele statului porneşte urmărirea penală şi ordonă efectuarea
urmăririi penale în conformitate cu prezentul cod, refuză pornirea urmăririi sau 17.Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale:
încetează urmărirea penală; a) se consemnează într-un raport.
c) persoană care exercită nemijlocit urmărirea penală în condiţiile legii; b) se consemnează într-un proces-verbal separat.
c) se include în procesul-verbal de efectuare a acţiunilor procesuale.
12.Se consideră victimă:
a) persoana fizică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau 18.Dispunerea expertizei se face:
material, recunoscută în această calitate, conform legii: a) la cererea părţilor de către instanţa de judecată.
b) orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune b) la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de
morale, fizice sau materiale. judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală
c) orice persoană căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse prejudicii morale, fizice sau c) la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de
materiale. judecată.
19.Expertiza se dispune şi se efectuează, în mod obligatoriu, pentru
13.Parte civilă este recunoscută:39 constatarea:
a) persoana fizică căreia în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau a) gradului de gravitate a vătămărilor integrităţii corporale;
moral. b) stării psihice şi fizică a persoanelor audiate.40
b) persoana în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma c) cauzei morţii;
infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material care a depus la organul de urmărire
penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată a persoanelor care 20.Corpuri delicte sunt recunoscute:
poartă răspundere patrimonială pentru faptele comise. a) obiectele în cazul în care există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvârşirea
c) persoana fizică sau juridică în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele acţiunilor criminale sau au constituit
că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, care a depus obiectivul acestor acţiuni.
la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în b) obiectele, banii sau alte valori ori obiecte şi documente care pot servi ca mijloace
judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă pentru descoperirea infracţiunii.
răspundere patrimonială pentru faptele acestuia. c) obiectele în cazul în care există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvârşirea
infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele acţiunilor criminale sau au constituit
14.Declaraţii sunt: obiectivul acestor acţiuni, precum şi bani sau alte valori ori obiecte şi documente care
a) informaţiile orale sau scrise, date în cadrul procesului penal de către persoană şi care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii, constatarea circumstanţelor,
au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei. identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea învinuirii ori atenuarea
b) informaţiile scrise, date în cadrul procesului penal. răspunderii penale.
c) datele orale furnizate în cadrul procesului penal de către cei audiaţi.
21.Pot fi supuse reţinerii:
15.Percheziţia se efectuează în baza: a) persoanele bănuite de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede
a) ordonanţei motivate a organului de urmărire penală. pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 3 ani ;
b) ordonanţei motivate a procurorului. b) învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive neprivative
c) ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia de libertate, luate în privinţa lui, precum și ordonanța de protecție în cazul
judecătorului de instrucţie. violenței în familie dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare;
c) persoanele condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei
16.Ridicarea de documente ce conţin informaţii care constituie secret de stat, sau cu liberare condiţionată de pedeapsă înainte de termen.
comercial, bancar, precum şi ridicarea informaţiei privind convorbirile telefonice: 22.Reţinerea persoanei poate avea loc în baza:
a) se fac numai cu autorizaţia ordonanţei motivate a organului de urmărire penală. a) procesului-verbal întocmit de către procuror.
b) se fac numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. b) ordonanţei organului de urmărire penală.

17
c) procesului-verbal, în cazul apariţiei nemijlocite a unor suspiciuni de a bănui că a) cu plângere procurorului general de către bănuit, învinuit, apărătorul ori
persoana a săvârşit infracţiunea. reprezentantul său legal.
b) cu recurs către Curtea Supremă de Justiţie.
23.Reţinerea persoanei în condiţiile legii: c) cu plângere judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărătorul ori
a) nu poate depăşi 72 de ore din momentul privării de libertate. reprezentantul său legal.
b) nu poate depăşi 24 de ore din momentul privării de libertate.
c) nu poate depăşi 48 de ore din momentul privării de libertate. 30.Acţiunea civilă în procesul penal poate fi intentată la cererea:
a) persoanelor fizice cărora le-au fost cauzate prejudicii morale prin fapta (acţiunea sau
24.Persoana reţinută urmează să fie eliberată în cazurile în care: inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvîrşirea acesteia.
a) nu s-au confirmat suspiciunile de a bănui că persoana a săvârşit infracţiunea. b) părţii vătămate căreia i-au fost cauzate prejudicii materiale, morale sau, după caz, le-a
b) nu s-au confirmat motivele verosimile de a bănui că persoana reţinută a săvârşit fost adusă daună reputaţiei profesionale.
infracţiunea; c) persoanelor fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale, morale
c) lipsesc motivele privării în continuare a persoanei de libertate. sau, după caz, le-a fost adusă daună reputaţiei profesionale nemijlocit prin fapta
(acţiunea sau inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvârşirea
25.La eliberare, persoanei reţinute: acesteia.
a) i se înmânează procesul-verbal de reţinere în care se menţionează de către cine a fost
reţinută, temeiul, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării. 31.Acţiunea civilă poate fi înaintată :
b) i se explică drepturile şi obligaţiile procesuale.41 a) în orice moment de la pornirea procesului penal pînă la terminarea cercetării
c) i se înmânează certificat în care se menţionează de către cine a fost reţinută, temeiul, judecătoreşti.
locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării. b) în orice moment de la pornirea procesului penal pînă la susţinerile verbale.42
c) în orice moment de la pornirea procesului penal pînă la pronunţarea hotărârii
26.Actul prin care se aplică măsura preventivă este: judecătoreşti.
a) demersul organului de urmărire penală.
b) ordonanţă motivată a procurorului. 32.Începerea urmăririi penale are loc prin:
c) Sentinţa instanţei de judecată. a) procesul-verbal al organului de urmărire penală.
b) prin rezoluţia organului de urmărire penală.
27.Copia de pe ordonanţa sau de pe încheierea privind luarea măsurii preventive se c) prin ordonanţa emisă de către procuror sau de către organul de urmărire penală,
înmânează: confirmată de către procuror.
a) neîntârziat persoanei faţă de care ea se aplică şi totodată i se explică modul şi
termenul de atac al acestor hotărâri. 33.Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată:
b) avocatului persoanei faţă de care se aplică şi totodată se indică modul şi termenul de a) prin plângere, în instanţa judecătorească, în condiţiile art.313.
atac al acestor hotărâri. b) prin plângere procurorului general.
c) la eliberarea persoanei faţă de care s-a aplicat şi totodată i se explică modul şi c) prin recurs, în instanţa judecătorească de sector sau la Curtea de Apel.
termenul de atac al acestor hotărâri.
34.Plângerea este înştiinţarea făcută de:
28.Cauţiunea se restituie în cazul în care: a) O persoană fizică care consideră că i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune. .
a) lipsesc motivele privării în continuare a persoanei de libertate. b) O persoană fizică despre săvârşirea unei presupuse infracţiuni.
b) judecătorul de instrucţie sau instanţa constată că nu mai există temeiurile care au c) O persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin
justificat aplicarea măsurii preventive. infracţiune.
c) se dispune suspendarea procesului penal.
35.Urmărirea penală încetează:
29.Ordonanţa procurorului cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea a) La împăcarea părţii vătămate cu inculpatul.
măsurii preventive poate fi atacată: b) La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, în cazurile

18
menţionate în alin.(1). al art. 276 CPP. a) probele prezentate de către partea apărării
c) La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul. b) probele prezentate de către partea acuzării.
c) Datele de identitate a părţilor.
36.Ce act întocmeşte organul de urmărire penală pentru a propune punerea unei
persoane sub învinuire : 43.Reluarea cercetării judecătoreşti poate avea loc prin încheiere motivată cînd:
a) Un proces-verbal. a) inculpatul, în ultimul cuvânt, relevă fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru
b) Un demers. soluţionarea cauzei.
c) Un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire. b) instanţa constată că o anumită circumstanţă necesită concretizare pentru justa
soluţionare a cauzei.
37.Înaintarea acuzării învinuitului se va face de către: c) procurorul face trimitere la unele probe noi.
a) organul de urmărire penală în prezenţa avocatului în decurs de 48 de ore din
momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire, dar nu mai târziu de ziua în
care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit. 44.Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel:
b) procuror în prezenţa avocatului în decurs de 48 de ore din momentul emiterii a) numai o dată cu sentinţa cu excepţia cazurilor în care, potrivit legii, pot fi
ordonanţei de punere sub învinuire, dar nu mai târziu de ziua în care învinuitul s-a atacate separat.
prezentat sau a fost adus în mod silit. b) oricând, în mod separat.
c) procuror în prezenţa învinuitului. c) La solicitarea părţilor.

38.Scoaterea persoanei de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, precum 45.Decizia cu privire la inadmisibilitatea recursului:
şi clasarea cauzei penale se dispune prin:43 a) este examinată de către Instanţa ierarhic superioară în complet de 3
a) Rezoluţia motivată a procurorului. judecători
b) propunerea organului de urmărire penală. b) este examinată de către Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constituit
c) ordonanţa motivată a procurorului. de 5 judecători.44
c) este irevocabilă.
39.Cauza penală se trimite în judecată de către:
a) procurorul care a întocmit rechizitoriul. 46.Hotărîrile judecătoreşti irevocabile pot fi supuse revizuirii:
b) organul de urmărire penala. a) Numai cu privire la latura penală.
c) procurorul ierarhic superior. b) cu privire la latura penală, cît şi cu privire la latura civilă.
c) Numai cu privire la erorile judiciare comise.
40.Cauza penală se trimite în judecată:
a) după înmânarea sub recipisă a copiei rechizitoriului învinuitului şi reprezentantului 47.La audierea bănuitului învinuitului, inculpatului minor este obligatorie:
lui legal. a) participarea reprezentantului legal.
b) după înmânarea sub recipisă a copiei rechizitoriului. b) participarea apărătorului, pedagogului sau psihologului.
c) indiferent de înmânarea copiei rechizitoriului învinuitului, reprezentantului lui legal c) participarea procurorului, pedagogului.
şi apărătorului.
48.Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat de către:
41.Apelul părţilor şi al celorlalte persoane care vor participa la şedinţa de judecată a) procuror.
se face de către: b) instanţa de judecată
a) preşedintele şedinţei de judecată. c) procuror, cît şi de către învinuit, inculpat şi apărătorul său.
b) grefierul şedinţei de judecată.
c) procuror. 49.Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat:
a) Din moment după punerea sub învinuire pînă la finalizarea cauzei penale.
42.În cadrul cercetării judecătoreşti, în primul rând se cercetează: b) în orice moment după punerea sub învinuire pînă la începerea cercetării

19
judecătoreşti. penal, se aplică de instanţa de judecată faţă de:
c) în orice moment după punerea sub învinuire pînă la începerea susţinerilor a) persoanele care au săvârşit fapte prejudiciabile în stare de iresponsabilitate.
verbale. b) persoanele care au săvârşit faptele prevăzute de legea penală, în stare de
iresponsabilitate prezentând un pericol pentru societate prin natura faptei săvârşite
50.Urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind minorii, precum şi şi din cauza bolii lor.
punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti privind minorii, se fac c) persoanele care au săvârşit fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, în stare
potrivit: de iresponsabilitate, precum şi faţă de persoanele care s-au îmbolnăvit după
a) procedurii obişnuite, cu completările şi derogările din săvârşirea infracţiunii de o boală psihică, din care motive ele nu-şi pot da seama de
procedura în cauzele privind minorii. acţiunile lor sau nu le pot dirija, în caz dacă aceste persoane prezintă pericol pentru
b) procedurii obişnuite; societate prin natura faptei săvârşite şi din cauza bolii lor.
c) procedurii speciale.

51.Şedinţa de judecare a cauzei în procesul în care un minor este victimă sau 56.În procedura de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical,
martor, instanţa de judecată va asculta declaraţiile acestuia: participarea apărătorului este obligatorie:
a) într-o şedinţă închisă. a) din momentul înaintării de către procuror a ordonanţei de aplicare a măsurilor de
b) este publică. constrângere cu caracter medical în instanţa de judecată.
c) depinde de fiecare caz în parte. b) din momentul adoptării ordonanţei prin care s-a dispus efectuarea expertizei în
staţionarul instituţiei psihiatrice în privinţa persoanei referitor la care se desfăşoară
52.Dacă la săvârşirea infracţiunii, împreună cu minorul au participat şi adulţi: procedura, dacă apărătorul nu a fost admis mai înainte în acest proces.
a) cauza în privinţa minorului se disjunge în mod obligatoriu. c) din momentul angajării sale de către reprezentantul legal
b) cauza în privinţa minorului se disjunge pe cît e posibil, formând un dosar separat.
c) cauza în privinţa minorului nu se disjunge, dispoziţiile privind minorul, fiind aplicate 57.Dacă în procedura privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter
doar acestuia.45 medical se găseşte că starea de iresponsabilitate a persoanei a cărei cauză se
judecă nu a fost dovedită sau că boala persoanei care a săvârşit infracţiunea nu
53.Reţinerea minorului, precum şi arestarea lui preventivă în temeiurile prevăzute împiedică pedepsirea ei, atunci Instanţa:
în art.166, 176, 185, 186 CPP: a) prin sentinţă, clasează procedura privind aplicarea măsurilor de constrângere cu
a) pot fi aplicate doar cînd au fost săvârşite infracţiuni excepţional de grave; caracter medical, restituind cauza procurorului pentru urmărirea penală în
b) pot fi aplicate în orice cazuri cînd au fost săvârşite infracţiuni contra statului; procedură generală.46
c) pot fi aplicate doar în cazuri excepţionale când au fost săvârşite infracţiuni grave cu b) prin încheiere motivată dispune încetarea procedurii privind aplicarea măsurilor de
aplicarea violenţei, deosebit de grave sau excepţional de grave. constrângere cu caracter medical.
c) prin sentinţă condamnă persoana pentru săvârşirea infracţiunii.
54.Încetarea procesului penal cu liberarea de răspundere penală a
minorului cu internarea acestuia într-o instituţie specială de 58.În cazul în care procurorul constată că în privinţa învinuitului pot fi aplicate
învăţămînt şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare prevederile art.510 CPP, el, prin ordonanţă, suspendă condiţionat urmărirea
se efectuează: penală:
a) În baza dmersului procurorului către judecătorul de instrucţie. a) pe un termen de 1 an, stabilindu-i una sau mai multe obligaţii prevăzute de art. 511
b) În baza demersului organului de urmărire penală către Instanţa de Judecată. CPP.
c) În baza propunerii organului de urmărire penală către procuror de a înceta urmărirea b) pe un termen de 2 ani, stabilindu-i una sau mai multe obligaţii prevăzute de art. 511
penală în privinţa minorului şi de a iniţia în instanţă un demers către judecătorul de CPP.
instrucţie despre liberarea minorului de răspundere penală în temeiul prevăzut de c) fără termen, cu stabilirea unei sau mai multe din obligaţii prevăzute de art. 511 CPP.
art.54 CP. 59.După expirarea termenului de suspendare condiţionată a urmăririi penale,
dacă învinuitul a respectat condiţiile stabilite:
55.Măsurile de constrângere cu caracter medical, cuprinse în art.99 din Codul a) Procurorul, prin ordonanţa sa, dispune liberarea persoanei de răspundere penală.

20
b) organul de urmărire penală care a supravegheat comportamentul învinuitului b) va aplica reglementările internaţionale în direct, motivând hotărârea sa şi
întocmeşte un raport către procuror. informând despre aceasta autoritatea care a adoptat norma naţională respectivă şi
c) Judecătorul de instrucţie examinează demersul înaintat de către învinuit privitor la Curtea Constituţională.
liberarea acestuia de răspundere penală. c) va aplica reglementările internaţionale în direct, motivând hotărârea sa şi
informând despre aceasta autoritatea care a adoptat norma naţională respectivă şi
60.Cererea de chemare în judecată privind repararea prejudiciului cauzat prin Curtea Supremă de Justiţie.
acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti
se depune: 64.Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa:
a) în termen de 3 ani de la data apariţiei dreptului la repararea prejudiciului. a) decât în condiţiile actelor normative naţionale.
b) Oricând de la data devenirii definitive sau, după caz, irevocabile a hotărârii b) decât din motive de utilitate publică şi în condiţiile prezentului cod şi conform
judecătoreşti sau a ordonanţei organului de urmărire penală, prin care a fost principiilor generale ale dreptului internaţional.
constatat caracterul ilicit al acţiunii procesuale respective, al urmăririi penale sau al c) Fără o răscumpărare prealabilă.
condamnării, care au dus la prejudiciu. 65.Probele care confirmă informaţia despre viaţa privată şi intimă a persoanei, se
c) în termen de un an de la data devenirii definitive sau, după caz, irevocabile a hotărârii examinează:
judecătoreşti sau a ordonanţei organului de urmărire penală, prin care a fost a) în mod obligatoriu în şedinţă de judecată închisă.
constatat caracterul ilicit al acţiunii procesuale respective, al urmăririi penale sau al b) în şedinţă de judecată deschisă.
condamnării, care au dus la prejudiciu. c) la cererea acesteia, se examinează în şedinţă de judecată închisă.

61. Acţiunea pentru repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor 66.Accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului, prin:
de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti poate fi iniţiată: a) prin încheiere motivată, pe parcursul întregului proces sau al unei părţi din proces.
a) în instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială domiciliază persoana căreia i-a b) prin hotărâre, pe parcursul unei părţi din proces.
fost cauzat prejudiciul sau, după caz, succesorii ei, în ordinea procedurii civile, c) prin sentinţă pe parcursul întregului proces.
chemând în judecată statul, care este reprezentat de către Ministerul Justiţiei.
b) în instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială unde persoanei i-a fost cauzat 67.Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sunt:
prejudiciul chemând în judecată statul, care este reprezentat de către Ministerul a) comportamentul părţilor la proces, gravitatea faptei comiuse şi volumul
Justiţiei. dosarului.
c) în procedura contenciosului administrativ la Curtea de Apel.47 b) complexitatea cazului, comportamentul participanţilor la proces, conduita
organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată, importanţa
62.Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa constată că norma juridică ce urmează procesului pentru cel interesat şi vîrsta de pîna la 18 ani a victimei.
a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei şi este expusă într-un act juridic c) complexitatea cazului şi conduita a instanţei de judecată.
care poate fi supus controlului constituţionalităţii:
a) judecarea cauzei se suspendă şi se sesizează Curtea Constituţională. 68. Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se fac de urgenţă şi în
b) judecarea cauzei se suspendă şi se oferă posibilitate părţilor în proces să sesizeze mod preferenţial:48
Curtea Supremă de Justiţie. a) în cauzele penale în care sunt bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi arestaţi preventiv,
c) judecarea cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de Justiţie care, la precum şi minori.
rândul său, sesizează Curtea Constituţională. b) în cauzele penale în care care un minor este victimă sau martor.
c) în cauzele penale în care sunt învinuiţi cetăţeni străini.
63.Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa stabileşte că norma juridică naţională
ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în 69. Respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de către:
domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica a) judecătorul de instrucţie.
Moldova este parte, instanţa: b) procuror.
a) va aplica reglementările naţionale, informând despre aceasta autoritatea care a c) instanţa de judecată.
adoptat norma naţională respectivă şi Curtea Constituţională.

21
70. Scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică: penală:
a) punerea sub învinuire a altei persoane pentru aceeaşi faptă. a) prin hotărâre care este definitivă, trimite dosarul instanţei de judecată competente.
b) punerea repetată sub învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu b) prin decizie separată, încetează judecarea cauzei şi trimite dosarul instanţei de
excepţia cazurilor cînd fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în judecată competente.
cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea respectivă. c) prin încheiere, îşi declină competenţa şi trimite dosarul instanţei de judecată
c) reluarea urmăririi penale şi punerea repetată sub învinuire a aceleiaşi persoane competente.
pentru aceeaşi faptă, dacă fapte noi ori recent descoperite au afectat hotărârea
respectivă, dacă urmărirea penală a fost rekuată nu mai tîrziu de un an de la 76. Conflictul de competenţă între două sau mai multe instanţe de judecată ced se
intrarea în vigoare a ordonanţei de scoatere a persoanei de sub urmărire. consideră competente de a judeca aceiaşi cauză se soluţionează de:
a) instanţa ierarhic superioară comună.
71. După începerea cercetării judecătoreşti, orice schimbare intervenită în b) Curtea Supremă de Justiţie.
completul de judecată: c) Plenul Curţii Supreme de Justiţie.
a) impune reluarea de la început a cercetării judecătoreşti. 77. Instanţa ierarhic superioară comună soluţionează conflictul de competenţă:
b) impune continuarea examinării cauzei penale. a) conform regulilor pentru instanţa care o reprezintă, cu citarea părţilor, prezenţa
c) în absenţa cererilor de recuzare nu împiedică continuarea cercetării judecătoreşti. cărora este obligatorie.
b) conform regulilor pentru prima instanţă.
72. Judecătorului care intervine în proces pentru înlocuirea unui alt judecător pe c) cu citarea părţilor, prezenţa cărora este obligatorie.
motiv de boală,deces sau eliberare din funcţie:
a) i se oferă timp pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei, inclusiv de cele 78. Cererea de strămutare se adresează Curţii Supreme de Justiţie:
cercetate în instanţă, şi pentru a se pregăti pentru participarea de mai departe în a) până la finalizarea cercetării judecătoreşti.
proces. b) cu cel puţin 5 zile înainte de începerea cercetării judecătoreşti şi trebuie să fie
b) i se acordă dreptul să solicite repetarea unor acţiuni procesuale deja efectuate în motivată.
şedinţă în lipsă lui. c) după începerea susţinerilor verbale, argumentată în modul corespunzător.
c) i se acordă dreptul de a adresa inculpatului întrebări, la care acesta deja răspuns şi a
făcut declaraţii. 79. Examinarea cererii de strămutare se face în şedinţă publică în complet format
din 3 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie:
73. Recuzarea judecătorului poate fi propusă de către părţile în proces: a) În lipsa părţilor, iar neprezentarea referinţei nu împiedică examinarea cererii de
a) numai înainte de începerea cercetării judecătoreşti. strămutare.
b) numai în cadrul şedinţei preliminare a cauzei. b) numai cu participarea obligatorie a părţilor înştiinţate în mod legal.
c) de regulă, înainte de începerea cercetării judecătoreşti sau poate fi propusă mai c) numai cu participarea părţii care a depus cererea de strămutare.
tîrziu, numai în cazurile dacă cel care face propunerea de recuzare a aflat motivul
recuzării abia după începerea cercetării judecătoreşti. 80. Abţinerea sau recuzarea procurorului în cursul urmăririi penale se
soluţionează:
74. În cazul în care cererea de recuzare se înaintează în mod repetat cu reacredinţă şi în mod a) de către judecătorul de instrucţie.
abuziv, cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta b) numai de către Procurorul General.
judecata sau din alte intenţii răuvoitoare, instanţa care soluţionează cauza:49 c) de către procurorul ierarhic superior, iar în privinţa Procurorului General – de
a) poate respinge ca nemotivată cererea de recuzare a persoanei. către un judecător al Curţii Supreme de Justiţie. 50
b) poate aplica faţă de persoana vinovată o amendă judiciară în condiţiile prezentului
cod. 81. Abţinerea sau recuzarea procurorului în cursul judecării cauzei se
c) poate aplica faţă de persoana vinovată un avertisment indicat în procesul-verbal al soluţionează:
şedinţei. a) de către procurorul ierarhic superior.
b) de către instanţa de judecată ierarhic superioară.
75. Instanţa de judecată, care constată că nu este competentă de a judeca cauza c) de către instanţa de judecată respectivă (care judecă cauza).

22
88. Apărătorul este obligat:
82. Hotărârea de recuzare a procurorului: a) să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanţei;
a) se atacă judecătorului de instrucţie. b) să renunţe la reprezentarea persoanei pe care o apără.
b) se atacă Procurorului General. c) la cererea organului de urmărire penală să destăinuiască informaţiile care i-au fost
c) nu este susceptibilă de a fi atacată. comunicate în legătură cu exercitarea apărării dacă aceste informaţii pot fi utilizate
în detrimentul persoanei pe care o apără.
83. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din următoarele
acte procedurale: 89. Renunţarea la apărător înseamnă:
a) procesul-verbal de reţinere; a) solicitarea organului de urmărire penală de a fi numit din oficiu a un alt apărător.
b) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive privative de b) voinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului de a-şi exercita el însuşi apărarea, fără a
libertate. apela la asistenţa juridică a unui apărător.
c) încheierea judecătorului e instrucţie de recunoaştere a persoanei în calitate de c) renunţarea nemotivată a apărătorului de a apăra interesele bănuitului, învinuitului,
bănuit. inculpatului.
90. Admiterea sau neadmiterea renunţării la apărător se decide de către:
84. Organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit: a) instanţa de judecată prin sentinţă.
a) persoana reţinută – mai mult de 48 de ore; b) bănuit, învinuit, inculpat prin cerere.
b) persoana în privinţa căreia a fost aplicată o măsură preventivă neprivativă de c) procuror sau de instanţă prin hotărâre motivată.
libertate – mai mult de 3 zile din momentul când i s-a adus la cunoştinţă
ordonanţa despre aplicarea măsurii preventive; 91. Apărătorul nu poate participa în procesul penal dacă:
c) persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această a) a acordat anterior sau acordă în prezent asistenţă juridică unei persoane ale cărei
calitate – mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al interese vin în contradicţie cu interesele persoanei pe care o apără, precum şi dacă
adjuncţilor săi - mai mult de 6 luni. se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală de prima.
b) se află în relaţii de rudenie cu preşedintele instanţei de judecată.
85. Apărătorul nu poate fi asimilat de către organele de stat şi persoanele cu funcţie c) se află în relaţii de dependenţă personală cu procurorul de sector.
de răspundere cu:
a) persoana interesele căreia le apără şi cu caracterul cauzei penale care se examinează 92. Hotărârea cu privire la recuzarea interpretului, traducătorului, expertului:
cu participarea lui. a) poate fi atacată procurorului ierarhic superior.
b) persoanele cu funcţie de răspundere. b) poate fi atacata judecătorului de instrucţie.
c) organul de urmărire penală. c) nu este susceptibilă de a fi atacată.

86. Avocatul nu este în drept: 93. Chestiunea admisibilităţii datelor în calitate de probe o decide:
a) să recunoască acţiunea civilă; a) numai organul de urmărire penală la cererea părţilor.
b) să renunţe nemotivat la apărare; b) numai instanţa de judecată din oficiu.
c) să-şi retragă apelul sau recursul împotriva sentinţei de condamnare. c) organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea părţilor, ori, după caz, instanţa
de judecată.
87. Apărătorul nu este în drept, fără consimţământul persoanei pe care o apără, să
efectueze următoarele acţiuni: 94. Durata audierii neîntrerupte a martorului nu poate depăşi:
a) să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală de la persoana interesele a) 2ore, iar durata audierii în aceeaşi zi nu poate depăşi 4 ore.
căreia le apără sau, în cazurile prevăzute de lege, din bugetul statului; b) 4 ore, iar durata audierii în aceeaşi zi nu poate depăşi 8 ore.
b) să o declare vinovată de săvârşirea infracţiunii. c) 6 ore, iar durata audierii în aceeaşi zi nu poate depăşi 10 ore.
c) să i se repare prejudiciul cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire
penală sau ale instanţei de judecată. 51
95. Aducerea silită se efectuează în baza:52
23
a) ordonanţei de aducere, eliberată de organul de urmărire penală, sau a încheierii dependente de alcool sau droguri; cu funcţii de răspundere, care au comis 53
instanţei de judecată. infracţiunea făcând abuz de serviciu; care au comis infracţiuni contra securităţii
b) încheierii preşedintelui judecătoriei în care se judecă cauza. statului; care nu au reparat paguba cauzată în urma infracţiunii.
c) ordonanţei de punere sub învinuire. b) se aplică faţă de persoanele: care au antecedente penale; care sunt
dependente de alcool sau droguri; cu funcţii de răspundere, care au comis
96. Nu pot fi supuse aducerii silite persoanele: infracţiunea făcând abuz de serviciu; care au comis infracţiuni contra securităţii
a) femeile care nu sunt gravide. statului; care nu au reparat paguba cauzată în urma infracţiunii.
b) persoanele bolnave, starea cărora nu este confirmată prin certificat medical eliberat c) se aplică faţă de persoanele: care au antecedente penale; care sunt
de o instituţie medicală de stat. dependente de alcool sau droguri; cu funcţii de răspundere, care au comis
c) minorii în vârstă pînă la 14 ani. infracţiunea făcând abuz de serviciu; care au comis infracţiuni contra securităţii
statului; care nu au reparat paguba cauzată în urma infracţiunii, doar cu
97. Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea amenzii judiciare: consimţământul Procurorului General.
a) Nu este susceptibilă de a fi atacată.
b) poate fi atacată separat cu recurs.
c) poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei.

98. Nu pot fi puse sub sechestru:


a) produsele alimentare necesare proprietarului, posesorului de bunuri şi membrilor
familiilor lor, combustibilul, literatura de specialitate şi inventarul de ocupaţie
profesională, vesela şi atributele de bucătărie folosite permanent ce nu sunt de
mare preţ, precum şi alte obiecte şi lucruri de primă necesitate.
b) bunurile ce constituie cota-parte a bănuitului, învinuitului, inculpatului în
proprietatea comună a soţilor sau familiei.
c) cota-parte dobândită ilicit din proprietatea colectivă care poate fi separată fără a se
aduce prejudiciu activităţii economice a întreprinderii.

99. Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică:


a) de către procuror, în baza ordonanţei procurorului.
b) în baza ordonanţei organului de urmărire penală cu confirmarea procurorului.
c) În baza ordonanţei organului de urmărire penală, cu autorizaţia judecătorului de
instrucţie sau, după caz, a încheierii instanţei de judecată.

100. În procesele având ca obiect faptele prejudiciabile, prevăzute de legea


penală, săvârşite de persoane în stare de iresponsabilitate, precum şi
infracţiuni săvârşite de persoane care s-au îmbolnăvit de o boală psihică după
săvârşirea faptei:
a) se efectuează urmărirea penală.
b) nu se efectuiază urmărirea penală.
c) urmărirea penală se efectuează numai în baza plângerii prealabile a victimei.

101. Procedura de suspendare condiţionată a urmăririi penale şi de liberare de Dreptul civil


spundere penală: 1. Odată cu expirarea termenul de prescripţie:
a) nu se aplică faţă de persoanele: care au antecedente penale; care sunt a) debitorul are dreptul să refuze executarea obligaţiei; art.281, alin(1) CC
24
b) nu se poate de înaintat o acţiune în instanţa de judecată; 9. Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe dacă:
c) obligaţia se stinge şi debitorul este liberat de obligaţie. a) este intentată acţiunea în modul stabilit de Codul de procedură civilă; art.277 alin.1,
lit.a
2. Termenele speciale de prescripţie sunt stabilite: b) debitorul este informat că ar trebui să execute obligaţia sa;
a) de un acord special al părţilor; c) debitorul face parte din rândul forţelor armate puse pe picior de război.
b) de către instanţa de judecată;
c) de lege. Art.268 CC 10. Dacă instanţa de judecată a scos cererea de pe rol, cursul prescripţiei extinctive
care a început până la intentarea acţiunii:
3. Un drept încălcat poate fi apărat de instanţa de judecată doar dacă acţiunea este a) se întrerupe;
intentată: b) curge în condiţiile stabilite de instanţa de judecată;
a) până la expirarea termenului de prescripţie; c) continuă fără întrerupere. Art.278
b) independent de expirarea termenului de prescripţie;
c) după expirarea termenului de prescripţie. 11. În cazul omiterii termenului de prescripţie se poate cere repunerea în termen:
a) în termen de 30 de zile de la momentul cînd creditorul a aflat s-au trebuia să afle
4. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data: despre
a) când persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului; art.272 alin(1) CC încetarea motivelor omiterii; art.279 alin.2
b) intentării acţiunii în judecată; b) indiferent de termenul scurs de la momentul creditorul a aflat sau trebuia să afle despre
c) cînd debitorul a refuzat să execute obligaţia. încetarea motivelor omiterii termenului;
c) în termen de 30 de zile de la momentul cînd debitorul a aflat s-au trebuia să afle despre
5. În acţiunile privind răspunderea delictuală, termenul de prescripţie extinctivă încetarea motivelor omiterii termenului.
începe să curgă de la data când:
a) păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba; 12. Dacă debitorul a executat obligaţia sa după expirarea termenului de prescripţie:
b) păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea; a) el poate pretinde restituirea a tot ceea ce s-a executat;
art.272 alin.4 CC b) el poate pretinde restituirea a tot ceea ce s-a executat dacă demonstrează că nu cunoştea
c) păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască pe cel care răspunde de pagubă. faptul expirării termenului de prescripţie extinctivă;
c) el nu poate pretinde restituirea a celor executate. Art.281 alin.3

6. În acţiunile privind anularea actului juridic pentru violenţă, termenul de 13. Dacă un drept este prescriptibil, dreptul:
prescripţie extinctivă începe să curgă de la data când: a) nu poate fi apărat de instanţa de judecată;
a) violenţa a început; b) poate fi apărat de instanţa de judecată doar în interiorul termenului de prescripţie;
b) victima ar fi putut să respingă actul de violenţă; c) se stinge la expirarea termenului.
c) violenţa a încetat. Art.272 alin.5
14. Dacă un drept este imprescriptibil, atunci el:
7. Preluarea datoriei duce la modificarea termenului de prescripţie? a) nu poate fi apărat de instanţa de judecată;
a) Da; b) poate fi apărat de instanţa de judecată doar în interiorul termenului de prescripţie;
b) Nu; art.273 CC c) poate fi apărat de instanţa de judecată oricând.
c) Da, dacă părţile o prevăd;
15. Este ilicită cauza actului juridic care:
8. Curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă: a) nu a fost convenită de părţi;
a) reclamantul a intentat acţiune; b) contravine legii; art.207 alin.3
b) înaintarea acţiunii este imposibilă din motive de forţă majoră; art.274 alin.1 lit.a c) a cauzat un prejudiciu.
c) judecătorul se află în imposibilitate de a examina cauza din motive care nu depind de el.
16. Conform regulii generale dacă pentru încheierea actului juridic este necesar

25
acordul unui terţ acesta poate fi exprimat: cere forma autentică, iar cealaltă parte se eschivează de la autentificarea lui notarială:
a) în orice formă; art.202 alin.2 a) instanţa poate declara contractul valabil; art.213 alin.3
b) doar în forma stabilită pentru actul juridic; b) instanţa va obliga partea de rea-credinţă să se prezinte la notar;
c) doar în formă autentică. c) instanţa va sancţiona partea care refuză să se prezinte la notar.

17. Dacă pentru încheierea actului juridic este necesar acordul unui terţ acesta, de 25. Nulitatea absolută poate fi invocată:
regulă, poate fi exprimat: a) doar de părţile contractului;
a) doar la momentul semnării contractului; b) de orice persoană care are un interes născut şi actual; art.217 alin.1
b) în orice moment anterior încheierii contractului; c) doar de către debitor.56
c) doar în prezenţa notarului.
26. Nulitatea relativă poate fi invocată:
18. Acordul prealabil pentru încheierea actului juridic, de regulă: a) de către persoana în interesul căreia este stabilită; art.218 alin.1
a) nu poate fi revocat; b) de instanţa de judecată;
b) poate fi revocat pînă la momentul încheierii actului juridic; art.203 c) de orice persoană care are un interes născut şi actual.
c) poate fi revocat oricînd.

19. Dacă pentru încheierea actului juridic este necesar acordul unui terţ şi actul 27. Nulitatea absolută:
juridic a fost încheiat fără acordul terţului acesta: a) poate fi acoperită de către părţi;
a) poate confirma actul juridic; art.204 b) nu poate fi acoperită de către părţi; art.217 alin.2
b) nu poate confirma actul juridic; c) poate fi acoperită de către părţi, dacă acestea nu au cunoscut cauza nulităţii.
c) nu poate confirma actul juridic care a fost executat.
28. Nulitatea relativă:
20. Forma este o condiţie de validitate a actului juridic numai în cazurile: a) poate fi acoperită de către părţi; art.218 alin.2
a) în care obiectul este un imobil; b) nu poate fi acoperită de către părţi;
b) expres prevăzute din lege; art.208 alin.2 c) nu poate fi acoperită de către părţi dacă nu au cunoscut cauza nulităţii.
c) contractul nu se execută la momentul încheierii.
29. Confirmarea actului lovit de nulitate relativă se poate face:
21. Actul juridic care vine să modifice un alt act juridic trebuie să poarte forma: a) doar prin declaraţii exprese;
a) stabilită pentru actul juridic modificat; art.208 alin.5 b) în orice mod din care rezultă voinţa de a confirma actul juridic; art.218 alin.2,3
b) în care a fost încheiată actul juridic modificat; c) doar în cazurile prevăzute de lege;
c) autentică.
30. Este fictiv actul juridic:
22. Actul juridic care se execută chiar la încheierea lui poate fi încheiat verbal dacă: a) în care nu este indicat bunul;
a) este imposibil de a-l îmbrăca în formă scrisă; b) încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice; art.221 alin.1
b) dacă părţile au convenit astfel; c) încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act juridic.
c) forma nu este o condiţie de valabilitate. Art.209
31. Este simulat actul juridic:
23. În cazul în care clauza penală nu este scrisă: a) în care nu este indicat bunul;
a) clauza este nulă; b) încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice;
b) în caz de litigiu, părţile nu pot aduce martori pentru a demonstra existenţa clauzei penale; c) încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act juridic art.221 alin.2
c) clauza este valabilă;
32. Actul juridic a cărui încheiere de către o parte a fost determinat de
24. Dacă una dintre părţi a executat total sau parţial actul juridic pentru care se comportamentul dolosiv sau viclean al unui terţ poate fi anulat dacă:

26
a) terţul este de bună-credinţă; c) a trecut cel puţin doi ani din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei.
b) terţul este de rea-credinţă;
c) cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre dol. Art.228 alin.3 40. În cazul în care persoana este declarată absentă fără de veste:
a) se numeşte un administrator al patrimoniului de către instanţa de judecată; art.50
33. Dacă o parte la un act juridic l-a încheiat în baza unei erori aceasta nu poate alin.1
invoca eroarea dacă: b) se numeşte un administrator al patrimoniului de către notar;
a) eroarea se referă la natura actului juridic; c) se deschide moştenirea.
b) eroarea se referă la calităţile substanţiale ale actului juridic;
c) eroarea îi este imputabilă. Art.227 alin.4 41. Persoana juridică poate fi constituită:
a) doar în formele expres prevăzute de lege;
34. Actul juridic încheiat în baza erorii nu poate fi contestat dacă: b) în forma prevăzută de convenţia părţilor;
a) cealaltă parte îl execută imediat; c) în formele neinterzise de lege .
b) cealaltă parte este de acord să-l execute în conformitate cu dorinţa părţii aflate în
eroare; art.227 alin.6 42. Raporturile dintre administrator-persoană fizică (organul executiv) şi persoana
c) cealaltă parte declară rezoluţiunea actului juridic. juridică sunt reglementate de:
a) regulile contractului de mandat; art.61 alin3
35. Poate încheia personal acte juridice minorul în vârstă de la 7 la 14 ani: b) regulile contractului colectiv de muncă;
a) nu; c) în funcţie de regimul juridic selectat de părţi.
b) poate încheia acte de conservare; art.22 alin.2 lit.c
c) poate încheia acte juridice de dispoziţie a căror obiecte sunt bunurile imobile. 43. Sediul persoanei juridice este:
a) locul aflării administraţiei persoanei juridice;
36. Dacă o normă juridică este neclară, instanţa de judecată: b) locul indicat în calitate de sediu în actul ei de constituire şi/sau statutul ei; art.67 alin.1
a) va respinge acţiunea pe motiv de imposibilitate de a da o soluţie; c) locul aflării majorităţii bunurilor persoanei juridice.
b) este obligată s-o aplice;
c) va solicita avizul organului care a adoptat norma juridică. 44. Persoana juridică poartă răspundere pentru obligaţiile sale:
a) cu tot patrimoniul ce îi aparţine; art.68 alin.1
37. Legea civilă are caracter retroactiv: b) cu toate bunurile arătate în actul de constituire şi/sau statut;
a) dacă instituie o răspundere mai blândă pentru autorul prejudiciului civil; c) în limita sumei indicate în actul de constituire şi/sau statut.
b) prin acordul ambelor părţi şi a instanţei de judecată;
c) în cazurile prevăzute de lege. 45. Care dintre următoarele societăţi comerciale poate fi constituită de o singură
persoană:58
a) societatea în nume colectiv;
38. Emanciparea operează: b) societatea cu răspundere limitată; art.145 alin.2
a) prin hotărârea autorităţii tutelare, independent de opinia părinţilor minorului; c) societatea în comandită.
b) prin hotărârea autorităţii tutelare, cu acordul ambilor părinţi ai minorului; art.22
alin.3 46. Obligaţia de vărsare integrală a aportului la o societate comercială trebuie
c) prin hotărâre judecătorească, cu acordul ambilor părinţi ai minorului. executată:
a) până la data înregistrării societăţii comerciale;
39. Persoana fizică poate fi declarată dispărută fără veste dacă lipseşte de la b) în orice termen prevăzut în actul de constituire;
domiciliu şi: c) în termen de cel mult 6 luni de la data înregistrării societăţii comerciale. Art.112 alin.3
a) a trecut cel puţin şase luni din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei;
b) a trecut cel puţin un an din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei; art.49 47. Munca personală a asociatului poate constitui aport la o societate comercială?
alin.1 a) Da, dacă actul de constituire o prevede;

27
b) Da, dacă cu el se încheie un contract individual de muncă; a) Nu;
c) Da, însă numai în cadrul societăţii în nume colectiv sau în societatea în comandită, de b) Doar în cazul în care nu este asociat al unei societăţi cu răspundere limitată;
către comanditaţi. Art.114 alin.4 c) Da, însă numai într-o singură societate în nume colectiv. Art.121 alin.2

48. Dacă un asociat al unei societăţi comerciale nu execută obligaţia de a vărsa 55. Asociaţii unei societăţi în nume colectiv răspund pentru obligaţiile societăţii:
integral aportul, executarea ei poate fi cerută de: a) dacă este prevăzut de actul de constituire;
a) toţi asociaţii în comun; b) doar în cazul şi în limitele prevăzute de lege;
b) oricare asociat; art.113 alin.5 c) nelimitat. Art.121 alin.1
c) de Camera Înregistrării de Stat.
56. La adunarea generală a acţionarilor într-o societate pe acţiuni acţionarul
49. Bunurile aduse ca aport într-o societate comercială cu titlu de proprietate: votează după principiul:
a) rămân proprietatea asociatului care le-a adus ca aport; a) un asociat – un vot;
b) devin proprietatea comună a tuturor asociaţilor; b) o acţiune cu drept de vot – un vot;
c) devin proprietatea societăţii comerciale. Art.114 alin.2 c) în orice mod prevăzut de actul de constituire.

50. În ce termen trebuie vărsat aportul în natură în cazul majorării capitalului 57. Asociatul societăţii cu răspundere limitată răspunde pentru obligaţiile
social al societăţii comerciale? societăţii?
a) la momentul adoptării hotărârii de majorare a capitalului social de către adunarea a) Da;
generală; b) Da, dacă actul de constituirea nu prevede altceva;
b) la orice moment indicat în hotărârea de majorare a capitalului social de către adunarea c) Nu. Art.145 alin.3
generală;
c) la momentul indicat în hotărârea de majorare a capitalului social de către adunarea 58. Dacă un asociat al unei societăţi cu răspundere limitată cumpără încă o parte
generală, dar nu mai târziu de 60 de zile de la adoptarea respectivei hotărâri. Art.114 socială de la alt asociat al aceleiaşi societăţi:
alin.5 a) el are două părţi sociale, fiecare cu mărimea ei;
b) el are o parte socială, care creşte proporţional mărimii părţii sociale dobândite;
51. Când se consideră executată obligaţia de vărsare a aportului, dacă asociatul art.149 alin.3
societăţii comerciale aduce ca aport o creanţă? c) părţile sociale ale tuturor asociaţilor cresc proporţional cu mărimea părţii sociale
a) din momentul semnării actului de constituire; dobândite de unul dintre ei.
b) din momentul înregistrării societăţii comerciale;
c) din momentul în care societatea comercială a obţinut plata sumei care face obiectul 59. Nu are membri:
creanţei. Art.114 alin.7 a) asociaţia;
b) fundaţia; art.182
52. Care este raportul dintre patrimoniul social şi capitalul social? c) instituţia.
a) ele sunt sinonime;
b) capitalul social se include în patrimoniul social; 60. Asociatul unei societăţi cu răspundere limitată:
c) patrimoniul social se include în capitalul social. a) răspunde pentru obligaţiile societăţii doar în limita aportului vărsat;
b) răspunde pentru obligaţiile societăţii subsidiar şi solidar cu societatea;
53. O persoană fizică poate fi asociat al societăţii în nume colectiv? c) nu răspunde pentru obligaţiile societăţii, ci suportă riscul pierderilor rezultate din
a) Nu; activitatea societăţii. Art.145 alin.3
b) Doar în cazul în care nu este asociat al unei societăţi cu răspundere limitată;59
c) Da, însă numai într-o singură societate în nume colectiv. Art.121 alin.2 61. Dacă există unul din temeiurile de excludere a asociatului din societatea cu
răspundere limitată, excluderea se face de către:
54. O persoană juridică poate fi asociat al societăţii în nume colectiv? a) adunarea generală a asociaţilor;

28
b) administrator; a) el este liberat numai faţă de acel creditor;
c) instanţa de judecată. Art.154 alin.2 b) el este liberat faţă de toţi creditorii solidari; art.525
c) un alt creditor solidar, care nu a fost plătit de creditorul solidar care a primit plata, îl poate
62. Procura emisă pentru încheierea unui act juridic autentic trebuie să fie în urmări pe debitor.
formă:
a) autentificată notarial, doar în cazurile expres prevăzute de lege;60 70. Dacă un creditor solidar a semnat cu debitorul un contract prin care acesta din
b) scrisă; urmă recunoaşte datoria:
c) autentificată notarial în toate cazurile. Art.252 alin.2 a) contractul nu este opozabil celorlalţi creditori solidari;
b) ceilalţi creditori solidari nu pot invoca contractul respectiv;
63. Procura de substituire trebuie să aibă forma: c) contractul profită tuturor creditorilor solidari şi fiecare din ei îl poate invoca.art.529
a) stabilită pentru procura de bază;
b) scrisă; 71. Dacă creditorul a acţionat în judecată unul din debitorii solidari, respectivul
c) autentificată notarial. Art.253 alin.2 creditor:
a) nu poate acţiona în judecată pe ceilalţi debitori solidari;
64. Dacă procura nu prevede data la care a fost întocmită, ea este: b) poate acţiona în judecată şi pe ceilalţi debitori solidari;61
a) nulă; art.254 alin.2 c) poate acţiona în judecată şi pe ceilalţi debitori solidari doar dacă şi-a rezervat acest drept
b) inopozabilă terţilor; în cererea de chemare în judecată.
c) valabilă timp de un an.
72. Dacă obligaţia este alternativă, executarea unei prestaţii din mai multe
65. Procura de substituire poate acorda mai multe împuterniciri decât acordă prestaţii principale:
procura de bază? a) liberează debitorul doar de acea prestaţie;
a) Da, în cazul în care există acordul reprezentatului; b) liberează debitorul de toate prestaţiile; art.550
b) Nu; comentariul CC art.253 c) liberează debitorul doar de obligaţia principală.
c) Da, dacă aceasta o cer interesele reprezentatului.
73. Dacă obligaţia este alternativă, iar partea în drept să aleagă nu a ales prestaţia
66. În cazul anulării procurii reprezentatul trebui să anunţe: ce trebuie executată:
a) notarul; a) obligaţia este stinsă;
b) notarul şi reprezentantul; b) partea este obligată să repare prejudiciul cauzat;
c) reprezentantul şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze. c) dreptul de a alege trece la cealaltă parte. Art.551 alin.2
Art.256
74. Obligaţia este facultativă când:
67. O obligaţie indivizibilă între debitori devine divizibilă dacă este moştenită de doi a) debitorul nu poate fi silit să o execute;
sau mai mulţi succesori? b) ea are ca obiect o singură prestaţie principală, dar debitorul se poate libera prin
a) Da; executarea unei alte prestaţii; art.555 alin.1
b) Nu; art.521 alin.1 c) debitorul are dreptul de a alege prestaţia care trebuie executată.
c) Da, dacă testamentul prevede astfel.
75. Dacă cesionarul se află în altă localitate decât cedentul, debitorul suportă
68. Solidaritatea creditorilor sau debitorilor: cheltuielile suplimentare de executare a obligaţiei în acea localitate?
a) apare dacă contractul nu prevede altfel; a) Nu; art.556 alin.2
b) apare dacă legea nu prevede altfel; b) Da;
c) apare dacă contractul sau legea o prevăd în mod expres. Art.523+531 c) Da, dacă contractul de cesiune a creanţei prevede aceasta.

69. Dacă debitorul plăteşte integral unuia dintre creditorii solidari: 76. Dacă contractul interzice cesiunea creanţei fără acordul debitorului clauza este:

29
a) nulă; b) oricând; art.575 alin.1
b) nulă în cazul în care prejudiciază creditorul; c) doar în termen de 7 zile de la cererea creditorului.
c) valabilă, dacă debitorul poate invoca un interes legitim pentru instituirea interdicţiei.
Art.557 84. Dacă obligaţia a ajuns la scadenţă, iar debitorul nu poate determina cu bună-
credinţă cui trebuie să o execute:
77. Dacă o creanţă este vândută, contractul: a) el este obligat să consemneze bunurile;
a) se supune regulilor cesiunii de creanţă, şi nu regulilor vânzării; b) el poate să nu o execute până când nu determină beneficiarul executării; art.577
b) se supune regulilor vânzării, şi nu regulilor cesiunii de creanţă; c) obligaţia se stinge.
c) se supune atât regulilor cesiunii de creanţă, cât şi regulilor vânzării, în mod
corespunzător. 85. Poate o persoană să fie împuternicită de creditor să primească executarea din
numele său:
78. Dacă o creanţă este donată, contractul: a) Da; art.579 alin.1
a) se supune regulilor cesiunii de creanţă, şi nu regulilor donaţiei; b) Nu: împuternicirile se acordă doar pentru încheierea actelor juridice;
b) se supune regulilor donaţiei, şi nu regulilor cesiunii de creanţă; c) Da, dacă debitorul este de acord.
c) se supune atât regulilor cesiunii de creanţă, cât şi regulilor donaţiei, în mod
corespunzător. 86. Dacă creditorul gajist urmăreşte bunul gajat, care a fost vândut de debitorul
gajist, cumpărătorul poate executa obligaţia garantată prin gaj:
79. Dacă este cesionată o creanţă garantată prin gaj, atunci dreptul de gaj: a) independent de acordul debitorului gajist;
a) rămâne la cedent; b) cu acordul creditorului gajist;
b) trece la cesionar; art.558 alin.2 c) cu acordul debitorului gajist.
c) se stinge.
87. Dacă debitorul oferă doar o parte din datorie:
80. Dacă creanţa cesionată s-a prescris extinctiv până ce cesiunea a fost a) creditorul poate refuza plata;
comunicată debitorului, acesta din urmă:62 b) creditorul este obligat să primească plata;
a) poate opune prescripţia cesionarului; art.560 c) creditorul poate refuza plata doar în cazurile prevăzute de lege.
b) nu poate opune prescripţia cesionarului;
c) poate invoca nulitatea. 88. Dacă debitorul oferă creditorului o altă prestaţie decît cea datorată:
a) creditorul poate să accepte noua prestaţie;
81. Cesiunea creanţei, care s-a născut dintr-un contract pentru care se cere forma b) creditorul poate accepta prestaţia dacă aceasta nu prejudiciază debitorul;
scrisă sub sancţiunea decăderii din proba cu martori este valabilă: c) creditorul poate refuza prestaţia doar în cazurile prevăzute de lege.
a) dacă este făcută verbal;
b) numai dacă este făcută în scris; 89. Este acţiune oblică:63
c) numai dacă este autentificată notarial. a) acţiunea creditorului faţă de debitorul său;
b) acţiunea creditorului faţă de debitorul debitorului său; art.599, 600
82. Preluarea datoriei, care s-a născut dintr-un contract pentru care se cere forma c) acţiunea creditorului faţă de debitorii creditorilor săi.
scrisă sub sancţiunea decăderii din proba cu martori este valabilă:
a) dacă este făcută verbal; 90. În cazul acţiunii oblice creditorul poate cere executarea:
b) numai dacă este făcută în scris; a) în favoarea sa;
c) numai dacă este autentificată notarial. b) în favoarea debitorului său;
c) în favoarea sa sau a debitorului sau.
83. Dacă contractul nu conţine nici o clauză privind momentul executării obligaţiei
şi nici din natura obligaţiei nu rezultă acest moment, debitorul poate executa: 91. Forţa majoră poate fi invocată doar dacă şi-a produs efectele:
a) doar la cererea creditorului; a) înainte de încheierea contractului;

30
b) în timpul executării contractului; art.606 98. Clauza penală este punitivă în cazul în care creditorul poate cere:
c) după încetarea contractului. a) repararea prejudiciului peste penalitate; aart.626 alin.2
b) fie repararea prejudiciului, fie plata penalităţii;
92. Dacă un proprietar a încheiat două contracte de vânzare-cumpărare asupra c) repararea prejudiciului în partea neacoperită de penalitate.
aceluiaşi bun, dar nu a predat bunul nici unuia din cumpărători, atunci:
a) ambele contracte sunt nule; 99. Clauza penală este exclusivă în cazul în care creditorul poate cere:
b) dreptul de a cere bunul aparţine cumpărătorului care primul a încheiat contractul; a) doar penalitatea; art.626 alin.2
art.762 b) fie repararea prejudiciului, fie suma calculată conform clauzei penale;
c) proprietarul poate alege cui să-i predea bunul. c) repararea prejudiciului în partea neacoperită de penalitate.

93. Dacă împrejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat 100. Clauza penală este alternativă în cazul în care creditorul poate cere:
neesenţial după încheierea acestuia partea dezavantajată; a) repararea prejudiciului peste penalitate;
a) poate cere declararea nulităţii contractului; b) fie repararea prejudiciului, fie plata penalităţii; 626 alin.2
b) poate cere ajustarea contractului, doar dacă prevăzând schimbarea, ea nu ar fi încheiat c) repararea prejudiciului în partea neacoperită de penalitate.
contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii;
c) este obligată să execute contractul aşa cum el a fost încheiat. 101. Poate instanţa de judecată micşora clauza penală?
a) Doar în cazurile prevăzute de contract;
94. Dacă împrejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat în b) Nu;
mod considerabil după încheierea acestuia, partea dezavantajată: c) Da, însă numai în cazuri excepţionale şi dacă ea este disproporţionat de mare. Art.630
a) poate cere declararea nulităţii contractului; alin.1
b) poate cere ajustarea contractului, doar dacă prevăzând schimbarea, ea nu ar fi
încheiat 102. Înţelegea cu privire la clauza penală trebuie să se facă în forma:
contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii; a) scrisă; art.625 alin.1
c) este obligată să execute contractul aşa cum el a fost încheiat. b) autentică;
c) prevăzută pentru obligaţia garantată.
95. Dacă o parte are dreptul să ceară ajustarea contractului, aceasta poate: 103. În cazul în care nu a fost respectată cerinţele cu privire la forma clauzei penale:
a) să intenteze o acţiune de modificare a contractului; a) aceasta este nulă; art.625 alin.2
b) să iniţieze negocieri cu cealaltă parte; b) părţile sunt decăzute din dreptul de a aduce proba cu martori;
c) să execute contractul în condiţii echitabile. c) aceasta este inopozabilă terţilor.

96. Dacă împrejurările care au stat la baza încheierii contractului de rentă viageră 104. Dacă partea care a primit arvuna nu şi-a executat obligaţiile, ea trebuie să
s-au schimbat în mod considerabil după încheierea acestuia, debirentierul: transmită celeilalte părţi:
a) poate cere declararea nulităţii contractului; a) arvuna;
b) poate cere ajustarea contractului, doar dacă prevăzând schimbarea, el nu ar fi încheiat b) dublul arvunei; art.633 alin.1
contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii; c) arvuna plus dublul arvunei.
c) este obligat să execute contractul aşa cum el a fost încheiat.
105. Dreptul de retenţie este:
a) dreptul debitorului de a reţine executarea obligaţiei;
97. Clauza penală este inclusivă în cazul în care creditorul poate cere: b) dreptul celui care deţine un bun de a refuza predarea acestuia pînă la despăgubirea de
a) fie repararea prejudiciului, fie plata penalităţii; către creditor pentru cheltuielile necesare şi utile; art.637 alin.1
b) repararea prejudiciului în partea neacoperită de penalitate; art.626 alin.2 c) dreptul celui care deţine un bun de a refuza predarea acestuia pînă la plata preţului.
c) doar penalitatea.64
106. Dacă o obligaţie se stinge:

31
a) aceasta devine naturală;
b) raporturile juridice dintre părţi încetează în partea ce se referă la obligaţia stinsă; 114 După natura sa contractul de vânzare-cumpărare este un contract:
art.642 alin.1 a) translativ de posesie;
c) raporturile juridice dintre părţi încetează atât în partea ce se referă la obligaţia stinsă, cât b) translativ de posesie şi folosinţă;
şi în privinţa oricăror altor prestaţii. c) translativ de proprietate.

107. Executarea stinge obligaţia? 115 Conform regulii generale dreptul de proprietate asupra bunului mobil este
a) Da, dacă ea este corespunzătoare; art.643 alin.1 transferat cumpărătorului:
b) Nu;65 a) în momentul încheierii contractului;
c) Doar din momentul în care părţile au semnat actul de primire-predare a executării. b) în momentul predării bunului;art.321 alin.1
c)în momentul achitării preţului.
108. Dacă creditorul îl eliberează pe debitor de executarea obligaţiei:
a) obligaţia este stinsă; art.662 alin.1 116 Dacă datoria de a executa imediat nu rezultă din lege, contract sau din natura
b) se suspendă curgerea termenului de prescripţie; obligaţiei, debitorul trebuie să execute obligaţia:66
c) se suspendă calcularea penalităţilor. a) în termen de 7 zile de la data semnării contractului;
b) în termen de 7 zile de la data încheierii contractului;
109. Novaţia operează prin: c) în termen de 7 zile din momentul cererii creditorului. Art.575 alin.1
a) efectul legii;
b) declaraţia unei părţi faţă de cealaltă;
c) prin înţelegerea dintre părţi. Art.665 alin.1 117 Vânzătorul este obligat să-l garanteze pe cumpărător împotriva evicţiunii
dacă:
110. Compensarea: a) cauza evicţiunii este anterioară vânzării;
a) constă în stingerea reciprocă a unei obligaţii şi a unei creanţe opuse, certe, lichide, de b) vânzătorul a cunoscut cauza evicţiunii;
aceiaşi natură şi exigibile; art.651 alin.1 c) cumpărătorul nu a cunoscut cauza evicţiuni.
b) constă în stingerea obligaţiei debitorului;
c) constă în executarea obligaţiei care a ajuns la scadenţă..
118 În cazul în care există mai mulţi creditori se prezumă că
111. În cazul obligaţiilor de mijloace debitorul răspunde pentru neexecutare: a) creanţa este divizibilă; art.520
a) dacă nu a fost atins rezultatul scontat; b) creanţa este indivizibilă ;
b) doar dacă a garantat executarea; c) creanţa este solidară.
c) dacă nu a dat dovadă de diligenţa necesară.
119 În cazul în care unul din creditorii solidari cere executarea debitorul solidar
112. În cazul obligaţiilor de rezultat debitorul răspunde pentru neexecutare. este obligat:
a) dacă nu a fost atins rezultatul scontat; a) să execute faţă de toţi creditorii în părţi egali;
b) doar dacă aceasta este expres prevăzut de contract; b) să execute integral faţă de creditorul care a cerut executarea;
c) dacă nu a dat dovadă de prudenţa necesară. c) să execute faţă de creditorul care a cerut executarea partea din obligaţia care-i revine.

120 Fiecare dintre creditorii solidari î-i reprezintă pe ceilalţi creditori:


a) în toate actele care au drept scop conservarea obligaţiei; art.529
113 Testamentul va putea fi anulat în timpul vieţii testatorului: b) în toate actele care au drept scop administrarea obligaţiei;
a) la cererea testatorului; art.1465 lit.b c) în toate actele care au drept scop stingerea obligaţiei.
b) la cererea moştenitorului testamentar dacă bunurile au pierit;
c) la cererea procurorului în cazul încălcării drepturilor moştenitorilor legali. 121 În cazul obligaţiilor solidare:

32
a) fiecare dintre debitori este obligat să execute partea din obligaţie care-i revine; b) doar dacă bunul nu poate fi folosit după destinaţie;
b) fiecare dintre debitori trebuie să execute obligaţia integral; art.530 c) doar dacă nu există o clauză contractuală care-l exonerează de răspundere. Art.882
c) fiecare dintre debitori trebuie să execute obligaţia în părţi egale.
130. Locatorul poate cere modificarea chiriei:
122 Donaţia este un contract unilateral, deoarece: a) când starea bunului s-a înrăutăţit considerabil în virtutea unor circumstanţe obiective;
a) presupune numai consimţământul donatorului; b) când condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă; art.887 alin.1
b) naşte obligaţii numai pentru donator; art.827 c) dacă locatarul foloseşte bunul contrar destinaţiei.
c) naşte obligaţii numai pentru donatar.
131. Contractul de locaţiune poate fi încheiat pentru un termen:
123 Dacă contractul nu prevede altfel, donatarul: a) de maximum 99 de ani; art.877
a) nu este obligat să plătească datoriile donatorului; art.827 alin.3 b) care nu va depăşi termenul de folosinţă a bunului;
b) este obligat să plătească datoriile donatorului; c) prin acordul părților, nelimitat.
c) este obligat să plătească doar datoriile donatorului pe care le cunoştea.
132. În cazul decesului uneia din părţi, contractul de locaţiune:
124. Revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinii poate fi cerută: a) încetează;
a) de donator; art.834 alin.3 b) nu încetează; art.902
b) de terţul în favoarea căruia a fost stipulată sarcina; c) se reziliază.
c) de orice persoană interesată.
133. Dacă raporturile contractuale continuă în mod tacit după expirarea termenului
125. Renta se stabileşte de către părţi: contractului de locaţiune, acesta se consideră prelungit:
a) doar în expresie bănească; a) pe un termen egal cu cel stipulat în contract;
b) în expresie bănească sau naturală; art.847 alin.2 b) pe o perioadă nedeterminată; art.904 alin.1
c) doar în formă mixtă.67 c) pe termen de 1 an.

126. În cazul decesului dobînditorului: 134. În cazul pierii bunului închiriat:


a) contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață se reziliază; a) contractul de locaţiune încetează de drept; art.903 lit.b
b) drepturile şi obligaţiile trec la succesorii dobînditorului; art.846 b) contractul de locaţiune încetează prin acordul părţilor;
c) drepturile şi obligaţiile beneficiarului întreținerii se sting. c) locatorul este obligat să pună la dispoziţia locatarului un alt bun

135. Este obligat cărăuşul să încheie contract de transport?


127. Cuantumul rentei se stabileşte: a) nu este obligat;
a) de instanţa de judecată; b) este obligat dacă nu are un motiv serios de a refuza;
b) prin acordul părţilor; art.850 alin.1 c) este obligat dacă face ofertă publică de transport. Art.981
c) de lege.
136. Dacă au fost desemnaţi mai mulţi mandatari, mandatul produce efecte:
128. În conformitate cu Codul civil, neînregistrarea în termen a contractului de a) doar dacă este acceptat de toţi; art.1037 alin.1
locaţiune în registrul bunurilor imobile are ca efect: b) dacă este acceptat măcar de unul dintre mandatari;
a) nulitatea contractului; c) dacă este acceptat de majoritatea mandatarilor.
b) inadmisibilitatea probei cu martori;
c) inopozabilitatea faţă de terţi. Art.876 alin.2 137. În cazul desemnării mai multor mandatari, aceştia încheie actele:
a) împreună; 1037 alin.2
129. Locatorul răspunde pentru viciile bunului închiriat: b) dacă participă majoritatea;
a) doar dacă viciul nu poate fi remediat; c) fiecare în limitele mandatului.

33
c) dacă nu prejudiciază mandantul.
138. Dubla reprezentare de catre mandatari >
a) este interzisă; 146. În cazul decesului mandatarului:
b ) este permis ă; a) contractul nu încetează;69
c) este permisă numai cu acordul mandanţilor. b) contractul încetează;
c) contractul încetează dacă nu s-a convenit. Art.1052 alin.2
139. Mandatarul se poate abate de la indicaţiile mandantului:
a) doar dacă aceasta este prevăzut de contract; 147. Riscul pieirii bunurilor transmise în administrare fiduciară le suportă:
b) dacă aceasta o cer interesele mandantului; art.1040 a) administratorul fiduciar;
c) dacă nu este interzis de contract. b) fondatorul administrării;
c) fondatorul administrării, dacă aceasta este prevăzut de contract.
140. Mandatarul poate încheia acte juridice în numele mandantului cu sine însuşi:
a) doar dacă aceasta este prevăzut expres de contract; art.1039 alin.1 148. Obiect al dreptului de uzufruct pot fi:
b) dacă aceasta nu este interzis de contract; a) bunuri ale domeniului public;
c) doar prin reprezentant. b) bunuri ale domeniului privat; art.396 alin.3
c) bunuri atât ale domeniului public cât şi domeniului privat.
141. Mandatarul poate cere compensarea cheltuielilor:
a) dacă aceasta este prevăzută de contract; 149. În cazul decesului mandantului:
b) dacă contractul este cu titlul oneros; a) contractul încetează;
c) dacă acestea nu au fost compensate prin remuneraţie. Art.1046 b) contractul nu încetează; art.1051 alin.1
c) contractul încetează dacă nu s-a prevăzut altfel.
142. Mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a dobîndit în
executarea obligaţiilor sale contractuale: 150. Dacă depozitarul este profesionist, depozitul este:
a) dacă aceasta este prevăzut de contract; a) oneros, dacă aceasta este prevăzut de contract;
b) doar dacă contractul este cu titlul gratuit; b) gratuit;
c) dacă contractul nu prevede altfel. c) prezumat oneros. Art.1088

143. Mandatarul este obligat să dea lămuririle cerute de mandant: 151. La restituirea bunului depozitarul:
a) dacă aceasta este prevăzut de contract; a) nu este în drept să ceară dovada faptului că persoana este proprietar; art.1090
b) dacă contractul este cu titlul oneros; b) este în drept să ceară dovada faptului că persoana este proprietar;
c) dacă contractul nu prevede altfel. Art.1041 alin.2 c) poate să ceară dovada faptului că persoana este proprietar dacă contractul nu prevede
altfel.
144. Dacă executarea indicaţiilor mandantului duce, în mod vizibil, la dezavantajarea
acestuia, mandatarul trebuie să execute indicaţiile: 152. Dacă depozitul este gratuit, depozitarul va păstra bunul:
a) dacă mandatarul l-a notificat pe mandant; a) ca pe al său propriu; art.1089 alin.2
b) dacă mandantul insistă asupra indicaţiilor; art.1040 alin.3 b) cu diligenţa şi prudenţa obişnuită;
c) dacă nu a primit răspuns de la mandant. c) cu diligenţa şi prudenţa unui bun profesionist.

153. Dacă deponentul nu execută obligaţia de a preda bunul la depozit în termen,


145. Mandatarul are dreptul să folosească în avantajul său informaţia pe care o obţine depozitarul are dreptul:
în exercitarea mandatului: a) de a cere predarea bunului;
a) dacă nu este interzis de contract; b) de a cere predarea bunului şi repararea prejudiciului;
b) dacă există acordul mandantului; art.1044 c) de a refuza primirea bunului la păstrare. Art.1087 alin.2

34
a) contractul este nul;
154. Contractul de fidejusiune trebuie să fie încheiat în formă: b) contractul este inopozabil terţilor;
a) verbală; c) părţile sunt decăzute din dreptul de invoca proba cu martori. Art.1308 alin.5,6
b) scrisă; art.1147
c) autentică. 163. Nu se admite asigurarea:
a) răspunderii delictuale;
155. Nerespectarea formei stabilite de lege pentru contractul de fidejusiune: b) prejudiciului suferit prin participarea la loterii, jocuri şi pariuri; art.1307 alin.2, lit. b
a) atrage nulitatea contractului; art.1147 c) prejudiciului suferit în cazul asigurării de persoane.
b) decade părţile de dreptul de a proba prin martori încheierea contractului;
c) atrage inopozabilitatea contractului. 164. Instanţa de judecată poate să diferenţieze cotele-părţi în proprietate în
devămăşie a soţilor:
156. Care sînt limitele fidejusiunii ?70 a) ţinînd cont doar de interesele unuia dintre soţi;
a) nu poate depăşi datoria debitorului; art.1152 b) ţinînd cont doar de interesele copiilor minori;
b) nu există limite; c) ţinînd cont de interesele unuia dintre soţi şi/sau de interesele copiilor minori. Art.373
c) nu poate fi garantată plata dobânzilor de întârziere. comentariu

157.Excepțiile care le poate invoca fidejusorul sînt: 165. Riscul asigurat este un eveniment:
a) excepţiile proprii şi excepţiile debitorului; a) viitor; art.1307 alin.1
b) doar excepţiile propriii; b) actual;
c) doar excepţiile debitorului. c) atît viitor cît şi actual.71

158. Micșorarea de către creditor a garanțiilor are ca efect: 166. În cazul asigurării de bunuri despăgubirea de asigurare:
a) fidejusorul este liberat; a) nu poate depăşi valoarea bunurilor;
b) obligaţia fidejusorului se micşorează; 1158 b) nu este limitată;
c) creditorul este obligat să repare prejudiciul cauzat. c) nu este limitată, dacă contractul nu prevede altfel.

159. Dreptul de regres al fidejusorului include: 167. Dacă prin asigurarea dublă s-a admis supraasigurarea bunului:
a) dreptul de a cere de la debitor toate sumele plătite; art.1163 a) contractul de asigurarea este nul;
b) dreptul de a cere doar penalităţile plătite; b) despăgubirea de asigurare plătită în ansamblu nu va depăşi valoarea bunului;
c) dreptul de a cere repararea prejudiciului cauzat. c) fiecare asigurător va plăti o parte din despăgubire proporţional cu suma asigurată
indicată în contractul de asigurare.
160. În lipsa unei alte înţelegeri, dobânda pentru depozitul bancar se plăteşte la
expirarea: 168. Dreptul de servitute se stinge în caz de:
a) fiecărei luni; a) neuz pentru o perioadă de 5 ani;
b) fiecărui trimestru; art.1225 alin.2 b) neuz pentru o perioadă de 10 ani;
c) termenului de depozitare. c) neuz pentru o perioadă de 15 ani.

161. Contractul de asigurare se încheie în formă: 169. Pot fi moştenitori în cazul succesiunii legale:
a) verbală; a) persoanele fizice şi juridice care au capacitate juridică la data deschiderii moştenirii;
b) scrisă; art.1308 alin.3 b) doar persoanele care erau în viaţă la data deschiderii succesiunii;
c) autentică. c) persoanele care se aflau în viaţă la data deschiderii moştenirii şi copiii concepuţi ai
defunctului. Art.1433 alin.1 lit.b
162. În cazul nerespectării formei contractului de asigurare:

35
170. Comorienţii sînt persoanele care:
a) moştenesc reciproc; 177. Partajul averii succesorale se face:
b) nu moştenesc reciproc; a) pînă la acceptarea moştenirii;
c) au supravieţuit una alteia. b) după acceptarea moştenirii;
c) după primirea certificatului de moştenitor.
171. Acţiunea privind declararea moştenitorului nedemn poate fi intentată:
a) în termen de 3 ani din data deschiderii succesiunii; 178. Moştenitorul care a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral:
b) în termen de 1 an din data deschiderii succesiunii; art.1438 a) are dreptul să dispună de el;
c) în termen de 6 luni din data deschiderii succesiunii. b) nu are dreptul să dispună de el, fără acordul celorlalţi moştenitori;
c) nu are dreptul să dispună de el pînă la expirarea termenului de opţiune succesorală şi
172. Acţiunea privind declararea moştenitorului nedemn poate fi intentată: pînă la primirea certificatului de moştenitor.
a) numai de moştenitorii legali;
b) numai de moştenitorii testamentari; 179. Dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi pînă la acceptarea
c) de orice persoană pentru care decăderea succesorului nedemn din dreptul la moştenire ei, dreptul de a primi cota succesorală ce-i aparţine:
are consecinţe patrimoniale. Art.1435 a) trece la moştenitorii testamentari;
b) trece la moştenitorii legali din clasa respectivă;
173. Nu pot fi succesori testamentari: c) trece la moştenitorii săi prin transmisie succesorală.
a) persoanele care au comis intenţionat o infracţiune sau o altă faptă amorală împotriva
ultimei voinţe, exprimate în testament, a celui ce a lăsat moştenirea; art.1434, alin.1 a
b) părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care, la data deschiderii succesiunii, nu au fost 180. Conform prevederilor Codului civil proprietarul are următoarele atribute:
restabiliţi în aceste drepturi; a) posesie, folosinţă, dispoziţie; art.315 alin.1
c) copiii maturi care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de întreţinere a b) posesie, administrare, dispoziţie;
celui ce a lăsat moştenirea. c) posesie, folosinţă, administrare.

174. Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit dobândit de legatar: 181. Posesor nemijlocit este persoana care:
a) este un temei pentru membrii familiei legatarului de a locui în ea; a) poate stăpâni bunul direct; art.304 alin.1
b) nu este un temei pentru membrii familiei legatarului de a locui în ea, dacă testamentul b) poate stăpâni bunul prin intermediul unei alte persoane;
nu c) poate stăpâni bunul doar cu ajutorul reprezentantului legal.
prevede altfel;
c) este un temei pentru membrii familiei legatarului de a locui în ea, dacă testamentul nu 72 182. Posesor mijlocit este persoana care:
prevede altfel. a) poate stăpâni bunul direct;
b) poate stăpâni bunul prin intermediul unei alte persoane; art.304 alin.1
175. Moştenitorii rezervatari: c) poate stăpâni bunul doar cu ajutorul reprezentantului legal.
a) nu răspund pentru datoriile celui ce a lăsat moştenirea;
b) răspund pentru datoriile celui ce a lăsat moştenirea; 183. Posesorul este prezumat proprietar al bunului dacă:
c) răspund pentru datoriile celui ce a lăsat moştenirea, dacă aceasta este prevăzut în a) nu este dovedit că a început a poseda pentru altul; art.305 alin.1
testament. b) este dovedit că a început a poseda pentru altul;
c) deţine bunul în posesie.73
176. Moştenitorii răspund pentru obligaţiile celui ce a lăsat moştenirea:
a) în limita valorii patrimoniului succesoral; 184. Prezumţia de proprietate nu operează în cazul în care:
b) nelimitat; a) dreptul de proprietate trebuie înscris în registrul public; art.305 alin.1
c) în limita valorii patrimoniului succesoral, numai dacă a fost întocmit un inventar al averii b) posesorul este de rea-credinţă;
de către notar. c) posesorul este de bună-credinţă.

36
c) cel mult 20% din preţul sau din valoarea actuală a bunului.
185. Revendicarea posesiunii poate avea loc:
a) în decurs de 5 ani pentru bunurile mobile; 193. Comoara descoperită cu consimţământul proprietarului bunului:74
b) în decurs de 3 ani; art.308 a) aparţine pe jumătate proprietarului bunului în care a fost descoperită şi pe jumătate
c) în decurs de 15 ani pentru bunurile imobile. descoperitorului;
186. Posesiunea încetează dacă: b) aparţine integral descoperitorului;
a) posesorul nu folosește bunul în decurs de 5 ani; c) aparţine pe jumătate proprietarului bunului în care a fost descoperită şi pe jumătate
b) posesorul a renunțat definitiv și expres la stăpînirea bunului; art.314 alin.1 descoperitorului, dacă ei nu convin altfel. Art.327 alin.2
c) temporar este în imposibilitate de a exercita stăpînirea bunului.
194. Construcţiile şi lucrările subterane sau de la suprafaţa terenului:
187. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului. a) sunt prezumate a fi făcute de proprietarul terenului; art.329 alin.1
a) îl suportă dobânditorul; b) sunt prezumate a fi făcute de constructor;
b) îl suportă proprietarul; c) sunt prezumate a fi făcute de cel ce deţine dreptul de superficie asupra terenului.
c) îl suportă proprietarul, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Art.318
195. Proprietarul terenului care a efectuat pe terenul său construcţii cu materiale
188. Schimbarea proprietarului: străine:
a) nu afectează drepturile terţilor asupra bunului dobândite anterior transmiterii a) dobândeşte dreptul de proprietate asupra acestora; art.329 alin.2
dreptului de proprietate; b) nu dobândeşte dreptul de proprietate asupra acestora;
b) afectează drepturile terţilor asupra bunului dobândite anterior transmiterii dreptului de c) dobândeşte dreptul de proprietate asupra acestora cu acordul proprietarului
proprietate; materialelor.
c) nu afectează drepturile terţilor asupra bunului dobândite cu bună-credinţă anterior 196. Construcţiile efectuate pe terenul străin, cu materiale străine aparţin:
transmiterii dreptului de proprietate. a) proprietarului materialelor de construcţie;
b) proprietarului terenului; art.329 alin. comentariu
189. Dreptul de proprietate asupra bunului mobil este transmis dobânditorului: c) constructorului.
a) din momentul predării bunului;
b) din momentul înregistrării bunului în modul prevăzut de lege; 197. Terţul de bună-credinţă ce a construit o construcţie pe terenul străin:
c) din momentul predării bunului dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Art.321 a) poate fi obligat să ridice această construcţie;
alin.1 b) nu poate fi obligat să ridice această construcţie; art.329 alin.4
c) poate fi obligat să ridice această construcţie, dacă nu va face dovada bunei sale credinţe.
190. Dreptul de proprietate asupra bunului imobil este transmis dobânditorului:
a) din momentul predării bunului; 198. Terţul de rea-credinţă ce a construit o construcţie pe terenul străin
b) din momentul înregistrării bunului, cu excepţiile prevăzute de lege; Art.321 alin.2 a) poate fi obligat să ridice această construcţie; art.329 alin.3
c) din momentul predării bunului dacă legea sau contractul nu prevede altfel. b) nu poate fi obligat să ridice această construcţie;
c) nu poate fi obligat să ridice această construcţie, dar este obligat să achite proprietarului
191. Bunul mobil pierdut: o recompensă.
a) continuă să aparţină proprietarului său; art.324 alin.1
b) trece în proprietatea găsitorului din momentul găsirii; 199. Dacă construcţia este ridicată în parte pe ternul constructorului şi în parte pe un
c) trece în proprietatea găsitorului după 3 luni. teren învecinat, atunci:
a) dreptul de proprietate asupra întregii construcţii aparţine constructorului;
192. Proprietarul sau fostul posesor al bunului găsit este obligat să plătească celui b) dreptul de proprietate asupra întregii construcţii aparţine proprietarului terenului
care l-a găsit o recompensă în mărime de: vecin;
a) cel mult 10% din preţul sau din valoarea actuală a bunului; art.326 alin.2 c) dreptul de proprietate asupra întregii construcţii aparţine proprietarului terenului
b) cel mult 15% din preţul sau din valoarea actuală a bunului;

37
vecin, numai dacă cel puţi ½ din suprafaţa construită se află pe terenul său. Art.329 a) dacă posesorul este de bună-credinţă;
alin.5 b) indiferent de faptul dacă posesorul este de bună sau rea-credinţă;
c) dacă posesorul este de bună-credinţă în perioada termenului de prescripţie extinctivă.
200. Dacă păstrează construcţiile făcute de un terţ, proprietarul este obligat:
a) să plătească valoarea materialelor şi costul muncii; 207. Dreptul de proprietate asupra bunului poate fi dobândit prin uzucapiune:
b) să plătească o sumă de bani echivalentă creşterii valorii terenului; a) dacă posesiunea este continuă, paşnică, publică, precară;
c) să plătească, la alegere, valoarea materialelor şi costul muncii sau o sumă de bani b) dacă posesiunea este continuă, paşnică, publică, neprecară; art.335
echivalentă creşterii valorii terenului. Art.329 alin.3 c) dacă posesiunea este discontinuă, tulburată, clandestină, precară.
201.Dacă două bunuri care aparţin diferiţilor proprietari s-au unit încât nu se mai pot
separa fără a fi deteriorate sau fără muncă sau cheltuieli excesive, atunci dreptul de 75 208. Cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii se întrerupe faţă de:
proprietate asupra noului bun aparţine: a) cel ce a înaintat acţiunea de revendicare a bunului; art.336 alin.2
a) proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea bunului; art.330 alin.2 b) cel ce posedă bunul;
b) ambilor proprietari, părţile acestora fiind egale; c) cel ce a înaintat acţiunea de revendicare a bunului, cât şi pentru cel ce posedă
c) ambilor proprietari, părţile acestora fiind determinate de mărimea valorii bunurilor bunul.
unite.
209. În cazul în care cursul prescripţiei achizitive a fost întrerupt:
202. Dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din prelucrarea materiei a) timpul scurs până la întrerupere nu se calculează; art.336 alin.3
aparţine: b) timpul scurs până la întrerupere se calculează;
a) proprietarului materiei; c) cauza de întrerupere nu afectează cursul prescripţiei achizitive.
b) autorului manoperei;
c) proprietarului materiei, dacă contractul nu prevede altfel. Art.330 alin.4 210. Renunţarea la dreptul de proprietate:
a) poate fi efectuată doar de proprietarul bunului; art.338 alin.1
203. Persoana care a transformat prin manoperă materiale: b) poate fi efectuată de proprietarul bunului şi persoana care deţine bunul în baza unui act
a) dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului rezultat; juridic civil;
b) dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului rezultat dacă valoarea manoperei c) poate fi efectuată de cel ce posedă bunul indiferent de faptul dacă deţine careva drepturi
este superioară valorii materiei; asupra bunului.
c) dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului rezultat dacă valoarea manoperei
este superioară valorii materiei, doar dacă este de bună credinţă. Art.330 alin.5 211. Obligaţiile proprietarului în legătură cu bunul la care a renunţat:
a) încetează din momentul renunţării la dreptul de proprietate;
204. Dobânditorul de bună-credinţă: b) încetează atunci când un terţ dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului;
a) dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil şi în cazul în care cel ce a art.338 alin.2
dispus de bun nu era proprietarul lui; c) încetează din momentul întocmirii declaraţiei de renunţare.
b) dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil şi în cazul în care cel ce a
dispus de bun nu era proprietarul lui, cu excepţiile stabilite de lege; art.331 alin.1,2 212. Exproprierea poate avea loc:
c) nu dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil în cazul în care cel ce a a) doar pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă
dispus de bun nu era proprietarul lui. despăgubire; art.337 comentariu – art.36 Constitutie
b) doar în cazurile stabilite de lege, atât asupra bunurilor domeniului public cât şi a
205. Dreptul de proprietate asupra bunului poate fi dobândit prin uzucapiune: bunurilor domeniului privat;
a) dacă o persoană posedă 5 ani un bun mobil şi 15 ani un bun imobil; art.333,332 c) doar în cazurile stabilite de lege, şi doar asupra bunurilor domeniului privat.
b) dacă o persoană posedă 3 ani un bun mobil şi 15 ani un bun imobil;
c) dacă o persoană posedă 5 ani un bun mobil şi 10 ani un bun imobil. 213. Dacă bunul este comun:
a) proprietatea pe cote-părţi se prezumă;
206. Dreptul de proprietate asupra bunului poate fi dobândit prin uzucapiune: b) proprietatea pe cote-părţi se prezumă până la proba contrară; art.345 alin.2

38
c) proprietatea este pe cote-părţi şi în devălmăşie.
221. În cazul vânzării cotei-părţi din proprietatea comună pe cote-părţi:
214. Dacă bunul este în proprietate comună pe cote-părţi: a) vânzătorul este obligat să notifice ceilalţi coproprietari că intenţionează să-şi vândă
a) cotele-părţi sunt prezumate a fi egale până la proba contrară; art.346 alin.1 cota; art.352 alin.2
b) cotele-părţi sunt egale; b) vânzătorul nu este obligat să notifice ceilalţi coproprietari că intenţionează să-şi vândă
c) cotele-părţi sunt stabilite prin act juridic civil. cota;
c) vânzătorul poate să notifice ceilalţi coproprietari că intenţionează să-şi vândă cota.
215. Modul de folosinţă asupra bunului comun pe cote-părți:
a) se stabileşte prin acordul coproprietarilor, în dependenţă de mărimea cotelor-părţi; 222. Dacă cota-parte din proprietatea comună pe cote-părţi a fost vândută fără
b) se stabileşte prin acordul coproprietarilor, iar în caz de divergenţe, prin hotărâre respectarea dreptului de preemţiune atunci:
judecătorească; art.347 alin.2 a) oricare dintre coproprietari poate înainta o acţiune cerând nulitatea actului de vânzare
c) se stabileşte prin acordul coproprietarilor, independent de mărimea cotelor-părţi. a cotei-părţi;
b) oricare dintre coproprietari poate intenta, în decursul a 3 luni, o acţiune pentru a i se
216. Fructele produse din bunul proprietate comună pe cote-părţi: atribui drepturi şi obligaţii de cumpărător; art.352 alin.3
a) se cuvin coproprietarilor proporţional cotei-părţi deţinute dacă aceştia nu au stabilit c) oricare dintre coproprietari poate intenta, în decursul a 3 ani, o acţiune pentru a i se
altfel; art.348 alin.1 atribui drepturi şi obligaţii de cumpărător.
b) se cuvin coproprietarilor proporţional cotei-părţi;
c) se cuvin coproprietarilor indiferent de mărimea cotelor-părţi. 223. Excluderea coproprietarului:
a) poate fi efectuată cu acordul tuturor coproprietarilor;
217. Actele de conservare a bunului proprietate comună pe cote-părţi: b) poate fi efectuată doar în baza hotărârii instanţei de judecată; art.354 alin.1
a) pot fi efectuate de orice coproprietar fără acordul celorlalţi coproprietari; art.350 c) este interzisă.
b) pot fi efectuate de orice coproprietar doar cu acordul celorlalţi coproprietari;
c) pot fi efectuate, fără acordul celorlalţi coproprietari, doar de coproprietarul care are cota 224. Cota-parte din proprietatea comună pe cote-părţi:
cea mai mare. a) poate fi urmărită pe baza pretenţiilor creditorilor; art.353 alin.1
b) nu poate fi urmărită nici într-un caz;
218. Cel ce a efectuat acte de conservare: c) poate fi urmărită doar de ceilalţi coproprietari.
a) poate să pretindă compensarea cheltuielilor, doar dacă actele de conservare au fost
efectuate cu acordul celorlalţi coproprietari; 225. Zidul, şanţul sau altă despărţitură între două terenuri care se află în intravilan:
b) nu poate să pretindă compensarea cheltuielilor; a) se află în proprietatea comună pe cote părţi a vecinilor;
c) poate să pretindă compensarea cheltuielilor, indiferent de faptul dacă actele de b) se află în proprietatea comună în devălmăşie a vecinilor;
conservare au fost efectuate cu sau fără acordul celorlalţi coproprietari; art.350 c) este prezumată a fi proprietatea comună pe cote-părţi a vecinilor art.356 alin.1

219. Actele de dispoziţie privind bunurile proprietate comună pe cote-părţi: 226. Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi obişnuite prin împărţire poate avea
a) pot fi încheiate doar cu acordul celorlalţi coproprietari; art.351 alin.1 loc:
b) pot fi încheiate cu acordul celorlalţi coproprietari, iar în lipsa acestuia în baza hotărârii a) doar prin hotărâre judecătorească;
instanţei de judecată; b) doar prin înţelegere a coproprietarilor;
c) pot fi încheiate fără acordul celorlalţi coproprietari. c) prin înţelegere a coproprietarilor sau prin hotărâre judecătorească. Art.357 alin.3

220. Cota-parte din proprietatea comună pe cote-părţi: 227. Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi forţate şi perpetue prin împărţire;
a) poate fi înstrăinată doar cu acordul celorlalţi coproprietari; a) poate avea loc doar prin hotărâre judecătorească;
b) poate fi înstrăinată fără acordul celorlalţi coproprietari; b) poate avea loc doar prin acordul majorităţii coproprietarilor;
c) poate fi înstrăinată, respectându-se dreptul de preemţiune al celorlalţi coproprietari. c) este inadmisibilă; art.355 comentariu+358 alin.1
Art.351 alin.3

39
228. Contractele privind amânarea împărţirii pot fi încheiate: a) poate fi folosit în exclusivitate de coproprietarul devălmaşi care ăl posedă;
a) pentru o perioadă mai mare de 5 ani;79 b) poate fi folosit doar de către toţi coproprietarii devălmaşi;
b) pentru o perioadă mai mică de 5 ani; art.359 alin.1 c) poate fi folosit de fiecare coproprietar devălmaşi potrivit destinaţiei acesteia, dacă în
c) pentru o perioadă mai mare de 10 ani. contract nu este prevăzut alfel. Art.367

229. Contractul privind amânarea împărţirii: 236. Actele de conservare a bunului proprietate comună în devălmăşie:
a) se încheie doar în formă scrisă; a) pot fi încheiate doar cu acordul tuturor coproprietarilor devălmaşi;
b) se încheie doar în formă autentică; b) pot fi încheiate doar de coproprietarul devălmaşi ce deţine posesia asupra bunului;
c) se încheie în formă autentică doar în cazul imobilelor. art.359 alin.1 c) pot fi încheiate de oricare din coproprietarii devălmaşi, fără a fi necesar acordul
celorlalţi coproprietari. Art.368

230. În cazul în care coproprietarul este lipsit în capacitatea de exerciţiu: 237. Fiecare din coproprietarii devălmaşi:
a) împărţirea este interzisă; a) poate dispune de bunul imobil fără acordul celorlalţi;
b) împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea tuturor coproprietarilor; b) poate dispune de bunul mobil fără acordul celorlalţi; art.369 alin.1
c) împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea tuturor coproprietarilor numai cu c) poate dispune de bunul mobil sau imobil doar cu acordul tuturor coproprietarilor.
încuviinţarea autorităţii tutelare. Art.360
238. Autorităţile tutelare din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul II sînt:
231. În cazul în care coproprietarul este limitat în capacitatea de exerciţiu: a) organele deliberative din aceste unităţi;
a) împărţirea este interzisă b) organele executive ale autorităţilor administativ-teritoriale; art.35 alin.1 comentariu
b) împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea tuturor coproprietarilor c) organe special investite.
c) împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea tuturor coproprietarilor numai cu
încuviinţarea ocrotitorului legal.art.360 239. Actul de dispoziţie asupra bunului imobil proprietate comună în devălmăşie:
a) poate fi încheiat cu acordul în scris al tuturor coproprietarilor; art.369 alin.2
232. Dacă bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil: b) poate fi încheiat cu acordul verbal al tuturor coproprietarilor;
a) împărţirea este inadmisibilă; c) poate fi încheiat cu acordul atât verbal cât şi în scris al tuturor coproprietarilor
b) împărţirea poate avea loc doar în baza unei hotărâri judecătoreşti;
c) împărţirea are loc prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari. Art.361 240. Actul de dispoziţie asupra bunului imobil proprietate comună în devălmăşie
alin.2 lit.b încheiat fără acordul celorlalţi coproprietari:
a) este lovit de nulitate relativă;
233. Împărţirea făcută fără participarea tuturor coproprietarilor: b) este lovit de nulitate absolută;
a) este lovită de nulitate relativă; c) este nul dacă se face dovada că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că nu a fost
b) este lovită de nulitate absolută; art.365 alin.2 cerut
c) este lovită de nulitate relativă doar la cererea coproprietarilor. acordul la înstrăinarea bunului imobil.

234. Proprietate comună în devălmăşie: 241. Bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei:
a) poate apărea doar în baza legii;80 a) sunt proprietate comună pe cote-părţi;
b) poate apărea doar în baza înţelegerii dintre coproprietari; b) sunt proprietate comună în devălmăşie;
c) poate apărea atât în baza înţelegerii dintre coproprietari cât şi în baza legii. Art.366 c) sunt proprietate comună în devălmăşie dacă, în conformitate cu legea sau contractul
comentariu+344 alin.2 încheiat între ei nu este stabilit un alt regim. Art.371 alin.1

242. Bunurile de folosinţă individuală, cu excepţia bijuteriilor şi a altor obiecte de lux:


a) sunt proprietate ale soţului care le foloseşte; art.372 alin.2
235. Bunul proprietate comună în devălmăşie: b) sunt proprietate comună pe cote-părţi ale soţilor;

40
c) sunt proprietate comună în devălmăşie. c) pentru bărbaţi, dar nu mai mult decît cu doi ani.

243. Acţiunea în revendicare este: 251. Rezultatul examenului medical gratuit obligatoriu pentru încheierea
a) acţiunea cumpărătorului către vânzător prin care se cere transmiterea bunului vândut; căsătoriei se comunică:
b) acţiunea de înlăturare a piedicilor în exercitarea dreptului de folosinţă a bunului; a) ambelor persoane care intenţionează să se casătorească, în scopul informării
c) acţiunea proprietarului de revendicare a bunului aflat în posesiunea nelegitimă a reciproce referitor la starea sănătăţi;
altuia. Art.374 alin.1 b) oficiului stării civile unde va fi înregistrată căsătoria;
c) numai persoanei examinate. Art.13 alin.2 CF
244. Acţiunea negatorie este:
a) acţiunea posesorului care a pierdut posesiunea de revendicare a posesiunii; 252. Pot depune opoziţie la căsătorie:
b) acţiunea proprietarului de înlăturare a piedicilor în exercitarea dreptului de folosinţă; a) viitorii soţi;
art.376, alin.1,2 b) orice persoană; art.15 alin.2 CF
c) acţiunea posesorului de înlăturare a piedicilor în exercitarea posesiunii. c) rudele apropiate persoanelor care intenţionează să încheie căsătoria.

245. Dobânditorul este de bună-credinţă: 253. Sînt proprietate comună în devălmăşie bunurile soţilor procurate din
a) dacă ştia sau trebuia să ştie că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept; contul:
b) dacă nu ştia că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept; a) ajutorului material;
c) dacă nu ştia şi nici nu putea să ştie că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept. b) despăgubire pentru vătămarea sănătăţii;83
Art.374 alin.3 comentariu c) activităţii intelectuale. Art.20 alin.2 lit.a CF

246. Dobânditorul este de rea-credinţă 254. La încheierea căsătoriei soţii nu pot:


a) dacă ştia sau trebuia să ştie că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept; Art.374 a) să conexeze numele de familie cînd cel puţin unul este dublu; art.17 alin.2
alin.3 comentariu b) să conexeze numele de familie a ambilor ca nume de familie comun;
b) dacă nu ştia că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept; c) să conexeze numele de familie a ambilor doar pentru unul din ei.
c) dacă nu ştia şi nici nu putea să ştie că cel ce a înstrăinat bunul nu avea acest drept.82
255. Proprietatea personală a soţilor sînt:
247. Revendicarea bunului de la dobânditorul de bună-credinţă: a) plăţile cu caracter de compensare; Art.20 alin.2 lit.b CF
a) este posibil în toate cazurile; b) bijuteriile de preţ;
b) este posibil dacă bunul a fost dobândit cu titlu gratuit; art.375 alin.2 c) îndemnizaţile de orice tip.
c) este posibil dacă bunul a fost dobândit cu titlu oneros.
256. Bunurile proprietate personală ale soţilor:
248. Revendicarea bunului de la dobânditorul de rea-credinţă: a) pot fi declarate bunuri proprietate în devălmăşie ale acestora doar cu acordul ambilor
a) este posibil în toate cazurile; soţi;
b) este posibil doar dacă bunul a fost dobândit cu titlu gratuit; b) pot fi declarate bunuri proprietate în devălmăşie ale acestora doar în baza hotărârii
c) este posibil doar dacă bunul a fost dobândit cu titlu oneros. instanţei judecătoreşti;
c) pot fi declarate bunuri proprietate în devălmăşie ale acestora, cu acordul ambilor soţi,
249. Banii sau titlurile de valoare la purtător: iar în caz de divergenţe de către instanţa de judecată, dacă în timpul căsătoriei, din
a) pot fi revendicate doar de la dobânditorul de bună-credinţă; contul mijloacelor comune ale soţior, din contul mijloacelor unuia dintre soţi ori în
b) nu pot fi revendicate; urma muncii numai a unuia dintre soţi, valoarea acestor bunuri a sporit simţitor. Art.23
c) pot fi revendicate doar de la dobânditorul de rea-credinţă . art.375 alin.3 CF
250. Vîrsta matrimonială poate fi redusă:
a) pentru femei, dar nu mai mult decît cu doi ani; 257. Soţii răspund pentru obligaţiile proprii cu:
b) pentru ambele sexe, dar nu mai mult decît cu doi ani; art.14 alin.2 CF a) bunurile proprietate personală;

41
b) bunurile proprietate personală şi cu cota parte din proprietatea în devălmăşie; art.24 c) celălat soţ a fost condamnat la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani.
alin.1 CF Art.36 alin.2 lit.c CF
c) cu întreg patrimoniul soţilor.
265. Căsătoria poate fi desfăcută la oficiul stării civile:
258. În cazul în care unul dintre soţi a săvîrşit o infracţiune repararea a) cu acordul ambilor soţi care au copii cu vârsta de până la un an;
prejudiciului cauzat ca urmare a săvîrşirii acesteia, va avea loc din: b) cu acordul unuia dintre soţi, dacă nu au copii;
a) întreg patrimonial soţilor; c) cu acordul ambilor soţi care nu au copii minori comuni sau înfiaţi de ambii şi nu
b) patrimoniul soţului care a savîrşit infracţiunea, în toate cazurile; există litigii referitor la partaj sau întreţinerea soţului inapt de muncă. art.36 alin.1 CF
c) întreg patrimonial soţilor, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor.
art.24 alin.2 CF 266. În procesul de examinare a cererii de desfacere a căsătoriei dacă unul
dintre soţi nu-şi dă acordul la divorţ, instanţa de juddecată:
259. Împărţirea proprietăţii în devălmăţie a soţilor poate avea loc: a) va amîna examinarea cauzei stabilind un termen necesar pentru împăcarea părţilor
a) doar după desfacerea căsătoriei; de până la o lună;
b) doar în timpul căsătoriei; b) va amîna examinarea cauzei stabilind un termen de împăcare de 1 an;
c) în timpul căsătoriei şi după desfacerea ei. art.25 alin.1 CF c) va amîna examinarea cauzei stabilind un termen de împăcare de la o lună la 6 luni.
art.36 alin.4 CF
260. Contractul matrimonial este convenţia încheiată binevol:
a) doar între soţi; 267. Care din pretenţiile de mai jos sunt examinate de instanţa de judecată din
b) doar între persoanele care doresc să se căsătorească; oficiu?
c) între soţi sau persoanele care doresc să se căsătorească. art.27 CF a) contestarea paternităţii;
b) stabilirea locului de trai a copiilor minori după divorţ; art.38 alin.2 lit.d CF
261. Contractul matrimonial nu poate conţine clause referitor la: c) stabilirea mărimei şi modului de plată a pensiei de întreţinere pentru soţul inapt de
a) sancţiuni patrimoniale;84 muncă.
b) drepturi şi obligaţii privind întreţinerea reciprocă;
c) dreptul de adresare în instanţa de judecată privind drepturile şi obligaţiile dintre ei şi 268. În cazul desfacerii căsătoriei pe cale judiciară căsătoria încetează?
copii lor. art.29 alin.6 CF a) în ziua înregistrării divorţului;
b) după expirarea termenului de 3 zile din momentul rămînerii definitive a hotărîrii
262. Soţul nu poate cere desfacerea căsătoriei: instanţei de judecată;
a) în timp de un an după naşterea copilului; art.34 CF c) din ziua cînd hotărîrea instanţei de judecată a rămas definitivă. art.39 alin.1 CF
b) în timp de doi ani după naşterea copilului;
c) în timp de un an după naşterea copilului, chiar dacă este acordul soţiei. 269. În ce cazuri căsătoria poate fi declarată nulă după desfacerea ei?
a) în cazul căsătoriei fictive;
263. În ce cazuri încetează căsătoria: b) în cazul în care a fost încheiată între rude a căror căsătorie este interzisă; art.43 alin.4
a) în urma decesului sau a declarării pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soţi CF
şi în urma divorţului ; art.33 CF c) în cazul în care a fost încheiată de către un minor.
b) în urma declarării fără veste a unuia dintre soţi;
c) în urma declarării fără veste a ambelor soţi. 270. În care din următoarele cazuri căsătoria va fi declarată nulă:
a) soţii nu s-au informat reciproc despre starea sănătăţii; art.11 alin.2+41 alin.1 lit.a
264. Căsătoria poate fi desfăcută la oficiul stării civile la cererea unui soţ b) soţia după încheierea căsătoriei recunoaşte că anterior încheierii căsătoriei a fost
dacă: bărbat şi a suportat operaţia de schimbare a sexului;
a) celălalt soţ a fost condamnat la privaţiune de libertate; c) căsătoria a fost încheiată de către un minor fără a fi încuviinţată reducerea vîrstei,
b) dacă unul dintre soţi are un copil minor; dar în momentul declarării nulităţii el a împlinit majoratul şi nu există acordul lui la
încetarea căsătoriei.

42
a) oricînd dacă îndeplinesc condiţiile pentru adopţia copiilor de către cetăţenii R.M.;
271. Care din următoarele categorii de persoane sunt rude între ele: b) doar în cazurile în care copii nu pot fi adoptaţi sau nu poate fi instituită tutelă
a) soţii; (curatelă) de către cetăţenii R.M.; art.33 alin.2 lit.c -Legea priv.reg. jur. Al adoptiei
b) soţul şi rudele celuilalt soţ; c) doar în cazurile în care copii nu pot fi adoptaţi de către cetăţeni a R.M.
c) două persone ce au un ascendent comun. art.45 alin.1 CF
279. Diferenţa de vîrstă între adoptor şi adoptat după regula generală nu
272. Nu poate să conteste paternitatea: poate fi mai mică de :
a) copilul la atingerea majoratului; a) 18 ani; Legea priv.reg. jur. Al adoptiei, art.12 alin.1
b) soţul care nu şi-a dat acordul scris la fecundarea artificială; b) 20 ani;
c) persoana care este înscrisă drept tatăl firesc al copilului în baza unei declaraţii c) 25 ani.
proprii dacă la momentul depunerii ştia că nu este tatăl firesc al copilului. art.49 alin.3
lit.b CF 280. Este necesar acordul părinţilor copilului la adopţia lui?
a) da, în toate cazurile;
273. Care din următoarele cerinţe sunt prescriptibile: b) nu;
a) contestarea paternităţii; art.49 alin.2 CF c) da, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege. Legea priv.reg. jur. Al adoptiei
b) declararea căsătoriei nule; art.24 alin.1,3
c) încasarea pensiei de întreţinere.
281. La adopţie poate fi schimbat:
274. În cazul în care părintele este decăzut din drepturile părinteşti, copilul a) doar datele referitoare la părinţi;
păstrează : b) datele referitoare la părinţi, referitoare la locul naşterii copilului şi numele
a) doar dreptul de folosinţă asupra spaţiului locativ; sau/şi prenumele acestuia;
b) drepturile patrimoniale bazate pe rudenia pe linia părintelui care nu-i decăzut din c) la cererea adoptatorilor toate datele din certificatul de naştere.
drepturi;
c) dreptul de folosinţă asupra spaţiului locativ şi toate drepturile patrimonile bazate pe 282. După desfacerea căsătoriei o nouă căsătorie poate fi încheiată:
rudenia cu părinţii şi rudele sale fireşti. art.69 alin.1 CF a) imediat după ce a fost depusă cererea de desfacerea căsătoriei la oficiul stării
civile;
275. În casele de copii de tip familial pot fi plasaţi: b) după ce a rămas definitivă hotărârea instanţei prin care căsătoria a fost desfăcută;
a) pînă la 9 copii; c) după obţinerea certificatului de divorţi de la oficiul stării civile. Art.39 alon.2 CF
b) pînă la 7 copii; art.149 alin.2
c) pînă la 8 copii.86 283. Încasarea pensiei de întreţinere pentru copii minori are loc:
d) doar pe cote-părţi din veniturile părinţilor;
276. Pot fi plasaţi în casele de copii de tip familial copiii: e) doar într-o sumă bănească fixă;
a) în vîrstă pînă la 14 ani; art.152 alin.1 CF f) pe cote-părţi din veniturile părinţilor sau într-o sumă bănească fixă. Art.75 alin.1,3
b) în vîrstă pînă la 16 ani;
c) indiferent de vîrstă. 284. Cererea de contestare a paternităţii poate fi depusă:
d) timp de un an din momentul cînd persoana înscrisă drept tată al copilului a aflat sau
277. Un copil poate fi adoptat doar de către un soţ? trebuia să afle despre înscrierea privind paternitatea; art.49 alin. CF
a) nu; e) timp de 3 ani din momentul cînd persoana înscrisă drept tată al copilului a aflat sau
b) da, chiar dacă celălalt soţ nu este de accord; trebuia să afle
c) da, doar dacă celălalt soţ îşi dă acordul la adopţia de către primul. Legea priv.reg. jur. despre înscrierea privind paternitatea;
Al adoptiei art.25 alin.2 f) indeferent de timpul care s-a scurs din momentul în care a aflat că este tatăl copilului.

278. Cetăţenii străini pot adopta copii cetăţeni a Republicii Moldova: 285. Declaraţia de căsătorie se depune:

43
d) personal de fiecare soţ; art.10 alin.1 b) la cererea autorităţilor tutelare; art.94 alin.5 CF
e) poate fi depusă şi prin reprezentant; c) dacă nu a fost încheiat personal de debitorul întreţinerii.
f) în condiţiile prevăzute de lege se expediază unuia din viitorii soţi care să o depună.
293. Dacă debitorul întreţinerii nu are salariu sau alte venituri, pensia de întreţinere se
286. Căsătoria se încheie: va încasa din:
a) numai după expirarea a cel puţin o lună după depunerea declaraţiei de căsătorie; a) contul mijloacelor băneşti depuse de către debitor la instituţiile financiare sau
b) într-o perioadă de maxim două luni după depunerea declaraţiei de căsătorie; art.12 transmise organizaţiilor comerciale şi necomerciale, dacă nu au fost transmise cu drept
alin.3 de proprietate. Art.103 alin.1 CF
c) în perioada de maximum o lună după depunerea declaraţiei de căsătorie. b) contul bunurilor imobile şi mobile;
c ) numai din contul mijloacelor băneşti depuse de către debitor la instituţiile financiare.89
287. Instanţa de judecată poate să elibereze fostul soţ de obligaţia de întreţinere
pentru celălalt dacă:
a) soţii sau aflat în relaţii de căsătorie cel mult 7ani;
b) căsătoria a fost desfăcută fără a se cere stabilirea pensiei de întreţinere;
c) soţii sau aflat în relaţii de căsătorie cel mult 5ani. Art.85 lit.c

288. Nepoţii inapţi de muncă au dreptul la întreţinere din partea bunicilor:


a) dacă necesită sprijin material;
b) dacă s-a stabilit imposibilitatea întreţinerii lor de către părinţi;
c) dacă necesită sprijin material şi s-a stabilit imposibilitatea întreţinerii lor de către
soţi(foştii soţi), copiii majori apţi de muncă sau de către părinţi. Art.87 alin.2

289. Desfacerea căsătoriei dintre un cetăţean al R.M. şi un cetăţean străin: 88


a) poate avea loc la oficiile consulare ale R.M. ;
b) poate avea loc la oficiile consulare ale R.M. dacă, conform legislaţiei R.M. căsătoria
poate fi desfăcută de oficiul de stare civilă; art.158 alin.3
c) nu poate avea loc la oficiile consulare.

290. Drepturile şi obligaţiile părinţilor, în raporturile cu element de extranietate, sînt


reglementate :
a) în toate cazurile de legea statului a cărui cetăţean este copilul;
b) de legea statului pe a cărui teritoriu aceştea îşi au domiciliul comun;
c) de legea statului a cărui cetăţean este copilul sau de legea statului pe a cărui teritoriu
aceştea îşi au domiciliul comun. Art.160 alin.1

291. Pensia de întreţinere pe toată perioada anterioară poate fi încasată:


a) doar dacă nu s-a încasat din culpa debitorului întreţinerii; art.98 alin.3
b) în toate cazurile;
c) niciodată.

292. Contractul privind plata pensiei de întreţinere poate fi declarat nul dacă: Drept procesual civil
a) creditorul întreţinerii este declarat incapabil; 1. Care din actele indicate reglementează procedura de judecare a pricinilor civile?
44
a) Legile ordinare; e) Curtea de apel Chişinău;
b) Legile organice; f) Curtea de apel Chişinău sau Curtea de apel Bălţi la alegerea reclamantului.
c) Hotărîrile Plenului Curţii Supreme de Justiţie.
9. Indicaţi instanţa de contencios administrativ competentă să judece pricina privind
2. Indicaţi faza obligatorie a procesului civil: contestarea dispoziţiei primarului unui municipiu:
a) Executarea silită a hotărîrii judecătoreşti; d) Judecătoria;
b) Pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare; e) Curtea de Apel;
c) Judecarea recursului împotriva hotărîrilor pentru care nu este prevăzută calea f) Curtea Supremă de Justiţie.
apelului.
10. Indicaţi instanţa de contencios administrativ competentă să judece pricina privind
3. Indicaţi faza facultativă (neobligatorie) a procesului civil: contestarea actului Ministerului de Finanţe cu caracter normativ:
a) Pronunţarea hotărîrii; d) Judecătoria,
b) Judecarea pricinii în apel; e) Curtea de Apel;
c) Susţinerile orale şi replicile. f) Curtea Supremă de Justiţie.

4. Care din pricinile indicate se examinează în toate cazurile în şedinţă închisă? 11. Indicaţi instanţa de contencios administrativ competentă să judece pricina privind
a) Pricinile de contencios administrativ; contestarea deciziei unui consiliu raional:
b) Pricinile privind restabilirea la locul de muncă; d) Curtea Supremă de Justiţie;
c) Pricinile cu privire la încuviinţarea adopţiei. e) Curtea de Apel;
f) Judecătoria.
5. Cum va proceda instanţa dacă în procesul judecării pricinii se va constata că o
normă din Hotărîrea Guvernului RM cu caracter normativ adoptată în 1993 12. Indicaţi pricinile pentru care este stabilită competenţa alternativă (la alegerea
contravine prevederilor Constituţiei RM? reclamantului):
a) Va aplica direct Constituţia RM; g) acţiunea cu privire la contestarea paternităţii;
b) Va suspenda procesul şi va sesiza Curtea Constituţională; h) acţiunea împotriva unei persoane juridice sau a unei alte organizatii;
c) Va suspenda procesul şi va înainta Curţii Supreme de Justiţie propunerea de a sesiza i) cererea de declarare a insolvabilităţii.
Curtea Constituţională.
6. Numiţi instanţa judecătorească competentă să examineze pricinile de declarare a 13. În ce caz instanţa de judecată care judecă pricina dispune strămutarea pricinii la o
insolvabilităţii: altă instanţă de judecată?
a) Judecătoria Comercială de Circumscriăţie; d) pîrîtul solicită strămutarea pricinii la instanţa de la noul său domiciliu;
b) Curtea de Apel de drept comun; e) reclamantul solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii
c) Curtea Supremă de Justiţie. probelor;
f) pe parcursul judecării s-a constatat, că pricina a fost reţinută cu încălcarea normelor
7. Care din pricinile indicate se de către Judecătoria Comercială de Circumscripţie? de competenţă jurisdicţională.
d) Cererile de declarare a insolvabilităţii;
e) Pricinile privind reorganizarea sau dizolvarea persoanelor juridice;90 14. Cine din subiecţii nominalizaţi nu este participant la proces în sensul art. 55 al CPC?
f) pricinile dintre acţionar şi societatea pe acţiuni ce rezultă din activitatea economică d) Procurorul;91
a societăţii. e) Petiţionarul în procedura specială;
f) Interpretul.
8. Indicaţi instanţa de contencios administrativ competentă să judece acţiunea cet.
Buzu (domiciliat în mun. Bălţi) privind contestarea hotărîrii Comisiei Electorale
Centrale: 15. Indicaţi drepturile care sînt acordate tuturor participanţilor la proces:
d) Judecătoria Bălţi; d) de a solicita recuzarea judecătorului;

45
e) de a modifica obiectul acţiunii; e) de micşora cuantumul pretenţiilor din acţiune;
f) de a cere executarea hotărîrii. f) de a încheia tranzacţia.

16.Determinaţi poziţia procesuală a tatălui lui Petru, în vîrstă de 16 ani, în pricina 23. Indicaţi drepturile procedurale de care dispun autorităţile publice care participă la
privind încasarea de la Petru a prejudiciului cauzat printr-un delict civil: proces în forma depunerii concluziilor:
d) pîrît; d) de a ataca actele judiciare;
e) copîrît; e) de a încheia tranzacţia;
f) intervenient accesoriu de partea pîrîrtului. f) de a recunoaşte acţiunea.

17. Robu, care deţinea automobilul lui Chicu în baza procurii, a săvîrşit un accident de 24. Indicaţi persoanele care nu au dreptul de a fi reprezentanţi în procesele civile:
circulaţie, în urma căruia automobilul lui Bobeico a fost deteriorat. Automobilul lui d) consilierii din autorităţile reprezentative;
Bobeico este deţinut de către Lungu în baza procurii. Determinaţi poziţia părţilor e) deputaţii - în calitate de reprezentanţi legali;
în procesul privind repararea prejudiciului cauzat prin accident: f) poliţiştii - în calitate de reprezentanţi în baza procurii.
d) Bobeico – reclamant, Chicu – pîrît;
e) Bobeico – reclamant, Robu – pîrît;
f) Lungu – reclamant, Chicu – pîrît. 25. Indicaţi împuterncirile reprezentantului care trebuie expres prevăzute în procură,
sub sancţiunea nulităţii:
18. Balmuş a înaintat acţiunea către Bodrug privind încasarea pensiei de întreţinere d) de a cere recuzarea judecătorului;
pentru un copil minor. S-a constatat că Bodrug deja plăteşte pensia de întreţinere e) de a cere strămutarea pricinii la o altă instanţă de judecată,
pentru un copil minor d-nei Sîrcu. Determinaţi poziţia procesuală a d-nei Sîrcu: f) de a ataca hotărîrea judecătorească.
d) intervenient accesoriu de partea reclamantului;
e) intervenient accesoriu de partea pîrîrtului; 26. Indicaţi temeiurile de recuzare a expertului:
f) Sîrcu nu va fi atrasă în proces. g) expertul depinde pe linie de serviciu de pîrît;
h) expertul nu este competent;
19. În ce moment poate interveni în proces intervenientul principal? i) expertul a participat la judecarea anterioară a pricinii în calitate de expert;
d) pînă la închiderea dezbaterii judiciare în primă instanţă;
e) cu acordul părţilor în instanţa de recurs; 27. Indicaţi cuantumul taxei de stat în acţiunea cet. Donciu cu privire la declarea
f) în orice instanţă pînă la închiderea dezbaterilor judiciare. nulităţii unui contract de vînzare-cumpărare a bunului în valoare de 70 000 lei:
d) 100 lei;
20. În ce moment poate interveni în proces intervenientul accesoriu? e) 150 lei;
d) pînă la începerea dezbaterii pricinii în fond în primă instanţă; f) 2100 lei.
e) pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în primă instanţă;
f) în orice instanţă pînă la închiderea dezbaterilor judiciare. 28. Indicaţi pricinile în care reclamanţii sînt scutiţi prin lege de plata taxei de stat:
d) pricinile în materie de contencios administrativ;
21. În ce cazuri procurorul participă la procesul civil? e) cetăţenii străini în pricinile cu privire la încuviinţarea adopţiei;
d) pentru depunerea concluziilor în cazurile prevăzute de lege; f) pricinile de apărare a onoarei şi demnităţii.
e) la înaintarea din oficiu a acţiunii în judecată în interesele persoanelor incapabile;
f) la înaintarea din oficiu a acţiunii, în toate cazurile în care din motive întemeiate 29. Indicaţi cazurile în care se restituie taxa de stat plătită (parţial sau integral):
persoana nu poate să-şi apere drepturile.92 d) reducerea de către reclamant a cuantumului pretenţiilor în acţiune;
e) renunţarea reclamantului la acţiune;
22. Indicaţi drepturile procedurale de care nu dispune procurorul la judecarea unei f) restituirea cererii de chemare în judecată. 93
pricini civile:
d) de a renunţa la acţiune; 30. Cum se repartizează cheltuielile de judecată între părţi la încheierea tranzacţiei?

46
a) dacă în tranzacţie nu este stabilit modul de repartizare a cheltuielilor – acestea se c) pentru a constata valoarea reală a acţiunii, dacă valoarea indicată de reclamant este
consideră compensate; vădit incorectă.94
b) dacă în tranzacţie nu este stabilit modul de repartizare a cheltuielilor – instanţa le
repartizează conform CPC; 37. În ce cazuri se numeşte expertiza suplimentară?
c) indiferent de clauzele tranzacţiei – instanţa le repartizează conform CPC. a) raportul de expertiră este incomplet;
b) concluziile mai multor experţi sînt contradictorii;
31. Indicaţi cazurile în care instanţa este obligată să ordone căutarea pîrîtului: c) raportul de expertiză nu este motivat.
a) nu se cunoaşte locul de aflare a pîrîtului în acţiunile privind desfacerea căsătoriei;
b) nu se cunoaşte locul de aflare a pîrîtului în acţiunile privind plata pensiei de 38. În ce cazuri se numeşte expertiza repetată?
întreţinere; a) au apărut noi întrebări în legătură cu pricina judecată;
c) nu se cunoaşte locul de aflare a pîrîtului în acţiunile privind apărarea onoarei şi b) la efectuarea expertizei au fost încălcate normele de procedură;
demnităţii. c) raportul de expertiră este incomplet.

32. Evidenţiaţi faptele care nu se cer a fi dovedite: 39. Indicaţi cazurile în care judecătorul trebuie să refuze primirea cererii de chemare
a) faptele notorii; în judecată:
b) faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească definitivă într-o pricină la care a) acţiunea este depusă împotriva pîrîtului nerespectiv;
participă alte persoane; b) instanţa nu este competentă să judece pricina;
c) mărimea prejudiciului cauzat printr-o infracţiune, stabilit prin sentinţa penală c) cererea nu urmeaza a fi judecata in instanta judecatoreasca in procedura civila.
definitivă.
40. Indicaţi cazurile în care judecătorul trebuie să restituie cererea de chemare în
33. Care din mijloacele indicate de probă nu se califică drept înscrisuri: judecată:
a) contractele; a) pîrîtul indicat în cerere de chemare în judecată este incapabil;
b) scrisoarea primită prin poştă electronică; b) există o hotărâre a judecăţii arbitrale, obligatorie pentru părţi, cu privire la litigiul
c) fotografiile. dintre acelaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri;
c) nu a fost respectată procedura prealabilă de soluţionare a pricinii pe cale
34. Indicaţi mijloacele inadmisibile de probă: extrajudiciară, stabilită în contract.
a) declaraţiile martorului pentru confirmarea încheierii contractului de împrumut în
mărime de 1100 lei, încheiat între Lungu şi SRL „B”; 41.Donciu s-a adresat în judecată către Pîrvu în vîrstă de 13 ani, solicitînd repararea
b) copia bonului de plată a televizorului, neautentificată notarial; prejudiciului cauzat printr-un delict civil. Cum trebuie să procedeze judecătorul la
c) declaraţiile martorului în vîrstă de 15 ani, obţinute în instanţă fără participarea depunerea cererii de chemare în judecată:
pedagogului. a) să refuze în primirea cererii;
b) să restituie cererea de chemare în judecată;
35. Indicaţi persoanele care nu pot fi audiate ca martori în judecată: c) să primească cererea.
a) deputaţii – referitor la datele care le-au devenit cunoscute în virtutea îndeplinirii
obligaţiilor de deputat; 42. În contractul de vânzare-cumpărare părţile au prevăzut clauza de arbitraj. Pentru
b) persoanele condamnate pentru darea unor declaraţii intenţionat false; soluţionarea litigiului izvorât din acest contract o parte s-a adresat direct în
c) avocaţii referitor la informaţii obţinute în exerciţiul funcţiunii. instanţa de judecată. Cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de
chemare în judecată:
36. În ce cazuri instanţa nu este în drept să dispună din oficiu efectuarea exepertizei? a) să restituie cererea de chemare în judecată;
a) pentru a constata starea psihică a persoanei, în privinţa căreia se solicită declararea b) să scoată cererea de pe rol;
incapacităţii; c) să primească cererea.
b) pentru a constata legătura de rudenie în pricinile cu privire la constatarea 43. Indicaţi pricină care urmează a fi soluţionată de instanţa de judecată numai cu
paternităţii; condiţia respectării procedurii de soluţionare a pricinii pe cale extrajudiciară:

47
a) privind reintegrarea în serviciu a funcţionarului public; b) suspendarea executării actului administrativ contestat în ordinea procedurii
b) privind anularea deciziei inspectoratului fiscal despre aplicarea penalităţii; contenciosului administrativ;
c) privind repararea prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit.95 c) în toate cazurile în care neaplicarea măsurilor de asigurare poate face imposibilă
sau deficilă executarea hotărîrii.96
44. SRL „X”, adresându-se în instanţa de judecată cu acţiunea cu privire la anularea
deciziei inspectoratului fiscal, nu a achitat taxa de stat. Cum trebuie să procedeze 51. Indicaţi actele de procedură ce nu pot fi efectuate de judecător în faza pregătirii
judecătorul la depunerea cererii de chemare în judecată? pricinii pentru dezbaterile judiciare:
a) să restituie cererea de chemare în judecată; a) reclamarea, la cererea participanţilor la proces, a probelor necesare de la
b) să nu dea curs cererii; organizaţiile şi cetăţeni;
c) să primească cererea. b) dispunerea expertizei repetate;
c) dispunerea asigurării acţiunii.
45. Reclamantul s-a adresat în judecată după expirarea termenului de prescripţie. Cum
trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare în judecată? 52. Cum trebuie să procedeze judecătorul în timpul dezbaterilor judiciare dacă pârâtul
a) să nu dea curs cererii; a recunoscut acţiunea?
b) să restituie cererea de chemare în judecată; a) să emită o încheiere de încetare a procesului;
c) să primească cererea. b) să explice pârâtului consecinţele acestui act de procedură şi să emită o încheiere de
încetare a procesului;
46. Cum trebuie să procedeze judecătorul dacă acţiunea este depusă de un organ în c) după finalizarea dezbaterilor judiciare să emită o hotărîre de admitere a acţiunii.
apărarea intereselor unei altei persoane fără ca legea să-l delege dreptul în acest
scop? 53. Evidenţiaţi cazul în care procesul urmează a fi amânat:
a) să refuze în primirea cererii; a) reclamantul citat legal nu s-a prezentat la proces şi nu a comunicat instanţei
b) să restituie cererea de chemare în judecată; motivele de neprezentare;
c) să primească cererea. b) una din persoane care asistă la dezbaterile judiciare încalcă ordinea în sală de
şedinţe;
47. Cum trebuie să procedeze judecătorul dacă în cererea de chemare în judecată nu c) s-a constatat necesitatea atragerii în proces a intervenientului accesoriu.
este indicat domiciliul pârâtului?
a) să restituie cererea de chemare în judecată; 54. Evidenţiaţi cazul în care procesul urmează a fi încetat:
b) să nu dea curs cererii; a) reţinerea pricinii spre judecare cu încălcarea normelor de competenţă generală;
c) să primească cererea. b) încheierea tranzacţiei de împăcare între intervenient principal şi pîrît;
c) recunoaşterea acţiunii de către pârât.
48. Cum trebuie să procedeze judecătorul dacă cererea de chemare în judecată a fost
depusă cu încălcarea normelor de competenţă jurisdicţională materială? 55. Evidenţiaţi cazul în care procesul poate fi suspendat:
a) să refuze în primirea cererii; a) pe parcursul procesului s-a constatat, că pârâtul este încadrat în serviciul militar în
b) să restituie cererea de chemare în judecată; termen;
c) să nu dea curs cererii. b) a fost ridicată excepţia de ilegalitate;
c) reclamantul în procesul de reparare a prejudiciului cauzat sănătăţii a decedat.
49. Cum poate fi atacată încheierea prin care a fost respinsă cererea de anulare a
amenzii judiciare? 56. Evidenţiaţi cazul de scoatere a cererii de pe rol:
a) în ordine de apel împreună cu hotărîrea; a) renunţarea reclamantului la acţiune;
b) separat în ordine de recurs; b) recunoaşterea acţiunii de către pârât;
c) încheierea dată nu poate fi atacată. c) nerespectarea procedurii prealabile de soluţionare a litigiului pe cale extrajudiciară
50. În ce cazuri instanţa este în drept să dispună din oficiu asigurarea acţiunii? prevăzută de lege.
a) punerea sechestrului pe bunuri în pricinile cu privire la revendicarea bunurilor;

48
57. Cum trebuie să procedeze instanţa dacă în cadrul dezbaterilor judiciare se va 65. Evidenţiaţi faptele cu valoare juridică care pot fi constatate în ordinea procedurii
constata că cererea de chemare în judecată a fost depusă de o persoană incapabilă: speciale:
a) să suspende procesul; a) întreţinerea persoanei;
b) să scoată cererea de pe rol; b) nulitatea unui act juridic;
c) să înceteze procesul. c) apartenenţa livretului militar la o persoană, a cărei nume indicat în livret nu
coincide cu numele din buletinul de identitate.
58. Cum trebuie să procedeze instanţa dacă în cadrul dezbaterilor judiciare se va
constata că au încetat împuternicirile curatorului reclamantului:97 66. În ce cazuri poate fi înaintată cererea cu privire la constatarea decesului persoanei 98
a) să suspende procesul; la o anumită dată şi în anumite împrejurări?
b) să scoată cererea de pe rol; a) pe parcursul a 3 ani nu sânt ştiri despre locul de aflare a persoanei;
c) să înceteze procesul. b) la expirarea a 2 ani de la finalizarea operaţiunilor militare nu sânt ştiri despre
persoana care a participat la război;
59. În ce caz instanţa care a pronunţat hotărârea poate să emită o hotărâre c) persoana a decedat, iar acest fapt nu a fost înregistrat.
suplimentară? 67. Indicaţi pricinile ce sânt judecate în ordinea procedurii în ordonanţă:
a) instanţa nu a rezolvat problema repartizării cheltuielilor de judecată; a) revendicarea unui bun imobil;
b) la adoptarea hotărârii a fost comisă a greşeală de calcul evidentă; b) încasarea datoriei în baza unui contract încheiat în formă simplă scrisă, iar legea nu
c) instanţa a aplicat o lege abrogată. dispune altfel;
c) acceptarea unei succesiuni şi locul ei de desfacere.
60. Care din hotărârile indicate este definitivă:
a) emisă în primă instanţă cu drept de apel; 68. Indicaţi persoanele care pot să se alăture la cererea de apel depusă de reclamant:
b) emisă în prima instanţă, până la expirarea termenului de atac; a) coreclamanţi;
c) emisă în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea pricinii în apel. b) copîrîţi;
c) intervenienţii principali.
61. Care din hotărârile indicate este irevocabilă:
a) emisă în apel până la epirarea termenului de atac cu recurs; 69. În ce cazuri instanţa de apel este în drept să restituie cererea de apel?
b) emisă în prima instanţă, după expirarea termenului de apel; a) cererea a fost depusă fără achitarea taxei de stat;
c) emisă în apel prin care s-a rezolvat fondul cauzei. b) apelantul a înaintat o nouă pretenţie neexaminată în primă instanţă;
62. Indicaţi hotărârile care urmează a fi executate imediat: c) la cerere de apel nu sânt anexate probele pe care se întemeiază apelul.
a) hotărîrile de încasare a pensiei de întreţinere;
b) hotărîrile cu privire la dezminţirea informaţiei ce lezează onoarea şi demnitate; 70. Indicaţi persoanele care sânt în drept să declare recurs:
c) hotărîrile de revendicare a bunurilor mobile. a) intervenient accesoriu;
b) persoană care nu este participant la proces, dar ale cărui drepturi au fost lezate prin
63. Evidenţiaţi actul exceptat de la controlul judecătoresc în ordinea contenciosului hotărârea judecătorească;
administrativ: c) martorul cu privire la netemeinicia hotărârii.
a) actul de aplicare a sancţiunilor disciplinare militarilor;
b) decretul Preşedintelui RM cu privire la retragerea cetăţeniei; 71. Cum trebuie să procedeze instanţa de recurs, dacă în cadrul judecării recursului se
c) ordonanţele Guvernului RM cu caracter normativ. constată că la soluţionarea pricinii au fost încălcate normele de competenţă
generală?
64. Indicaţi pricinile ce sânt judecate în ordinea procedurii speciale: a) să menţină hotărârea atacată;
a) reconstituirea procedurii judiciare pierdute; b) să caseze hotărârea atacată şi să dispună încetarea procesului;
b) declararea insolvabilităţii; c) să caseze hotărârea atacată şi să dispună scoaterea cererii de pe rol.
c) contestarea refuzului notarului de a îndeplini un act notarial. 72. Indicaţi încheierile judecătoreşti care pot fi atacate separat cu recurs:
a) cu privire la asigurarea acţiunii,

49
b) privind amânarea procesului, atribuţiilor de serviciu.
c) privind repunerea în termen.
78. Indicaţi pricinile, judecarea cărora ţine de competenţa exclusivă a instanţelor
73. Cum trebuie să procedeze instanţa de recurs, dacă în cadrul judecării recursului judecătoreşti din Republica Moldova:
împotriva deciziei curţii de apel se constată că pricina a fost judecată în absenţa a) acţiunea se referă la dreptul asupra unor bunuri mobile amplasate pe teritoriul RM;
unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de b) declararea insolvabilităţii unei societăţi comerciale cu sediul în RM;
judecată? c) în care pârâtul are bunuri pe teritoriul RM.100
a) să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi să restituie
pricina la rejudecare în prima instanţă; 79. În ce cazuri instanţa judecătorească din RM va refuza să recunoască o hotărâre a
b) să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi să restituie instanţei judecătoreşti străine?
pricina la rejudecare în instanţa de apel; a) instanţa judecătorească străină la pronunţarea hotărârii a aplicat eronat legea
c) să caseze decizia instanţei de apel şi să restituie pricina la rejudecare în instanţa materială;
de apel. b) hotărârea este neîntemeiată;
c) partea, împotriva căreia a fost emisă hotărârea nu a fost înştiinţată legal despre
74. În ce cazuri participanţii la proces sânt în drept să declare recurs împotriva proces.
deciziilor instanţei de apel?
a) concluziile instanţei expuse în hotărâre sînt în contradicţie cu circumstanţele 80. Indicaţi hotărârile instanţelor judecătoreşti străine care sânt recunoscute pe
pricinii; teritoriul RM fără procedură ulterioară:
b) pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la judecarea a) hotărârile privind desfacerea căsătoriei între un cetăţean al RM şi cetăţean străin
ei; dacă la data desfacerii căsătoriei unul dintre soţi era domiciliat în străinătate;
c) nu au fost dovedite circumstanţele considerate de instanţele inferioare ca fiind b) hotărârile privind statutul civil al cetăţeanului străin, pronunţate într-un stat terţ;
stabilite. c) hotărârile privind partajul bunurilor imobile între un cetăţean al RM şi cetăţean
străin, dacă la data partajului unul dintre soţi era domiciliat în străinătate.
75. Evidenţiaţi cazurile când cererea de recurs împotriva deciziilor instanţei de apel
urmează a fi recunoscută inadmisibilă: 81. În ce cazuri poate fi respinsă cererea cu privire la recunoaşterea şi încuviinţarea
a) nu a fost achitată taxa de stat; executării silite a hotărârii arbitrale străine?
b) cererea este înaintată de o persoană care nu este în drept să declare recurs; a) hotărîrea a fost pronunţată într-un litigiu neprevăzut în convenţia arbitrală;
c) recursul este depus pe motiv de interpretare eronată a legii. b) arbitrajul a interpretat eronat legea aplicabilă;
c) arbitrajul nu a constatat toate circumstanţele importante pentru justa soluţionare a
76.O pricină civilă a fost judecată în prima instanţă de judecătoria, în apel – de Curtea pricinii.
de apel, în recurs – de Curtea Supremă de Justiţie. Indicaţi instanţa competentă să
judece cererea de revizuire a hotărârilor: 82. Indicaţi temeiul pentru desfiinţarea hotărârii arbitrale:
a) judecătoria; a) a fost aplicată legea care nu trebuia să fie aplicată;
b) curtea de apel; b) hotărîrea arbitrală nu este motivată;
c) Curtea Supremă de Justiţie. c) partea împotriva cărea a fost pronunţată hotărîrea nu a fost legal citată despre
desemnarea arbirtilor.
77. Care din persoanele indicate se bucură de imunitate de jurisdicţie civilă pe
teritoriul RM? 83. În ce cazuri titlul executoriu se trimite spre executare din oficiu de către instanţa de
a) diplomaţii statelor străine în acţiunile privind succesiune, în care diplomatul judecată?
figurează ca succesor; a) în pricinile privind repararea prejudiciului cauzat sănătăţii;
b) funcţionarii consulari în acţiunile cu privire la repararea prejudiciului cauzat de un b) în pricinile privind desfacerea căsătoriei;
accident de circulaţie; c) în pricinile de revendicare a bunurilor.
c) diplomaţii statelor străine în acţiunile ce rezultă din îndeplinirea de către diplomat a 84. În ce cazuri e pricinile dintre acţionar şi societatea pe acţiuni ce rezultă din activitatea

50
economică a societăţii?
a) debitorul se află într-o delegaţie de serviciu îndelungată;
b) debitorul a pierdut capacitatea de exerciţiu;
c) depunerea unei cereri împotriva executorului judecătoresc.

85. În ce cazuri executorul judecătoresc este în drept să refuze intentarea procedurii de


executare?
a) locul de aflare a debitorului nu este cunoscut;
b) titlul executoriu a fost prezentat la expirarea a 3 ani de la data rămânerii hotărârii
definitive;101
c) debitor – persoană juridică a fost reorganizat.

86. În ce cazuri încetează executarea silită?


a) creditorul a renunţat la urmărire;
b) decesul debitorului în acţiunile privind încasarea datoriei, ce rezultă dintr-un
contract de împrumut;
c) a expirat termenul de 3 ani de la data rămînerii hotărîrii definitive.

87. În ce cazuri documentul de executare silită care nu a fost executat se restituie


creditorului?
a) la cererea debitorului;
b) creditorul a refuzat să preia bunurile nevândute în procesul de executare silită;
c) debitorul este căutat.

88. Indicaţi bunurile care nu pot fi urmărite:


a) bunurile imobile;
b) bunurile copiilor;
c) mijloacele de transport.

89. Indicaţi veniturile debitorului care nu pot fi urmărite:


a) salariul;
b) premii cu caracter permanent;
c) indemnizaţii primite pentru înmormântare.

90. În ce cazuri nu se admite întoarcerea executării hotărârii?


a) în pricinile de încasare a pensiei de întreţinere;
b) în pricinile de revendicare a bunurilor în folosul statului;
c) în pricinile cu privire la încasarea salariului.

Drept administrativ
1. Actele Guvernului sînt:
51
a) hotărîrile, deciziile şi ordonanțele; a) persoana fizică cu capacitate de exerciţiu care, în momentul săvîrşirii contravenţiei, are
b) hotărîrile, dispoziţiile și regulamentele; împlinită vîrsta de 18 ani;
c) hotărîrile, dispozițiile și ordonanţele. Art.102 Constitutie b) persoana juridică si persoana fizică cu capacitate de exerciţiu care, în momentul
săvîrşirii contravenţiei, are împlinită vîrsta de 16 ani;
2. Guvernul este responsabil în activitatea sa: c) persoana juridică si persoana fizică cu capacitate de exerciţiu care, în momentul
a) în faţa Preşedintelui Republicii Moldova; săvîrşirii contravenţiei, are împlinită vîrsta de 18 ani. Art.16 alin.1, 17
b) în faţa Curţii Constituţionale;
c) în faţa Parlamentului. Art.104 alin.1 Constitutie 9. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, termenul general de
prescripţie a răspunderii contravenţionale este de:
3. Guvernul poartă pentru activitatea sa: a) 6 luni de la data săvîrşirii contravenţiei;
a) răspundere juridică solidară; b) 3 luni de la data săvîrşirii contravenţiei; art.30 alin.2
b) răspundere politică solidară; c) 1 an de la data săvîrşirii contravenţiei.
c) răspundere juridică individuală.102

4. În caz de remaniere guvernamentală, membrul Guvernului poate fi revocat sau 10. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, prescripţia executării
numit: sancţiunii contravenţionale este de:
a) prin Hotărîre a Parlamentului; a) 6 luni;
b) prin Decret al Preşedintelui Republicii Moldova, la propunerea Prim-ministrului; b) 3 luni;
art.98 alin.6 c) 1 an. Art.30 alin.5
c) prin Decret al Preşedintelui Republicii Moldova, în baza votului de încredere acordat de
Parlament. 11. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, sancţiunile
contravenţionale aplicabile persoanei juridice sînt:
5. Actul privind demiterea Guvernului sau revocarea unui membru al Guvernului poate a) amenda, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, aplicarea punctelor de
fi contestat: penalizare, privarea de dreptul special;103
a) în Curtea Supremă de Justiție; b) amenda, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, privarea de dreptul
b) nu există căi de atac; special;
c) în Curtea Constituţională. c) amenda, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. Art.32 alin.5
12. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, în cazul în care
6. În cazul în care în procesul aplicării unui alt act normativ se constată că prevederile contravenientul achită jumătate din amenda stabilită în cel mult 72 de ore din
acestuia contravin principiilor stabilite în Codul Contravențional: momentul stabilirii ei:
a) se va aplica prevederile actului normativ adoptat mai recent; a) se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral; art.34 alin.3
b) se va aplica prevederile Codului Contravențional; art.1 alin.2 b) contravenientul este obligat să achite restul sumei în decursul a 30 de zile de la data
c) instanța de judecată va decide în privința actului normativ aplicat. stabilirii amenzii;
c) contravenientul este obligat să achite restul sumei în decursul a 3 luni de la data stabilirii
7. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, dacă legea nouă prevede o amenzii.
sancţiune mai aspră, contravenţia continuă a cărei săvîrşire a început anterior 13. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, în ce situație instanţa de
intrării în vigoare a noii legi se sancţionează: judecată poate înlocui amenda, după caz, cu amendă în mărime dublă, privarea de
a) în conformitate cu legea în vigoare la momentul consumării ei; art.3 alin.5 dreptul de a desfăşura o anumită activitate, muncă neremunerată în folosul
b) în conformitate cu legea în vigoare la momentul începerii ei; comunităţii sau arest contravenţional:
c) cu sancţiunea contravenţională mai blîndă. a) dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 72 de ore de la data stabilirii ei;
b) dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei;
8. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, în condiții generale, sînt art.34 alin.4
pasibile de răspundere contravențională: c) dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 3 luni de la data stabilirii ei.

52
14. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, în cazul în care persoana b) președintele raionului;
fizică nu a plătit amenda stabilită de instanţa de judecată în termenul fixat de lege, c) consiliul local. Art.397 alin.1
sancțiunea respectivă se înlocuieşte de către instanţa de judecată cu altă sancțiune la
demersul: 21. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, persoana suspectată de
a) agentului constatator; săvîrşirea unei contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional
b) procurorului; poate fi reţinută pînă la examinarea cauzei contravenţionale, dar nu mai mult decît
c) executorului judecătoresc. Art.34 alin.8 pe:
a) 3 ore;
15. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, durata generală a b) 24 ore; art.435 alin.2
arestului contravenţional este: c) 72 ore.
a) de 3 ore l a 3 zile;
b) de la 3 la 15 zile; art.38 alin.4 22. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, persoanele care au
c) de la 3 la 30 de zile. încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova,
regimul de frontieră sau regimul punctelor de trecere a frontierei de stat pot fi
16. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, termenul general al reţinute prin decizia instanţei de judecată, pentru a identifica persoana şi a clarifica
reţinerii persoanei în cauza contravenţională nu poate depăşi: circumstanţele contravenţiei, pe un termen de pînă la:
a) 72 ore; a) 3 ore;
b) 24 ore; b) 24 ore;
c) 3 ore. Art.376 alin.3 c) 72 ore. Art.435 alin.3

17. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, persoanei care este 23. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, faptul refuzului
pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional şi nu are apărător ales, i se contravenientului de a semna procesul-verbal cu privire la contravenţie se
desemnează un apărător din oficiu: consemnează în procesul-verbal şi se adevereşte prin semnătura:
a) în cel mult 3 ore din momentul reţinerii; art.378 alin.4 a) agentului constatator;
b) în cel mult 24 de ore din momentul reţinerii; b) a cel puţin 2 martori; art.443 alin.6
c) imediat din momentul reţinerii. c) a cel puţin 3 martori.

18. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, citarea în cadrul 24. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, contestarea procesuluiverbal cu
procesului contravenţional se face în aşa fel ca persoana chemată să primească privire la contravenţie poate fi făcută în decursul a:
invitaţia cu cel puţin:104 a) 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii procesului-verbal; art.448
a) 24 de ore înainte de data cînd ea trebuie să se prezinte în faţa autorităţii respective; alin.1
b) 3 zile înainte de data cînd ea trebuie să se prezinte în faţa autorităţii respective; b) 15 zile de la data încheierii procesului-verbal;
c) 5 zile înainte de data cînd ea trebuie să se prezinte în faţa autorităţii respective. Art.382 c) 10 zile de la data încheierii procesului-verbal.
alin.3
25. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, contestaţia împotrivă
19. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, sînt competente să hotărîrii cu privire la contravenţie poate fi depusă în decursul a:
soluţioneze cauzele contravenţionale: a) 10 zile de la data pronunţării hotărîrii sau de la data aducerii ei la cunoştinţă, după caz;
a) managerul (directorul) întreprinderii de stat; b) 15 zile de la data pronunţării hotărîrii sau de la data aducerii ei la cunoştinţă, după
b) procurorul; art.393 lit.b caz; art.468 alin.1
c) avocatul parlamentar. c) 30 zile de la data pronunţării hotărîrii sau de la data aducerii ei la cunoştinţă, după caz.105
20. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, comisia administrativă de 26. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, termenul general de
pe lîngă autoritatea publică locală executivă se formează de către: judecare a cauzei contravenţionale este de:
a) primar; a) 10 de zile de la data intrării dosarului în instanţă;

53
b) 15 de zile de la data intrării dosarului în instanţă; b) la data aducerii la cunoştinţa publică sau la data comunicării persoanelor vizate în ele;
c) 30 de zile de la data intrării dosarului în instanţă. Art.454 alin.1 art.20 alin.5
c) la data publicării în Monitorul Oficial sau în presa locală.
27. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, în cazul în care există
temeiuri rezonabile, judecătorul poate prelungi termenul de judecare a cauzei 34. Pentru activitatea consiliului local şi pentru deciziile acestuia pe care le-au votat,
contravenţionale cu: consilierii:
a) 10 zile; a) răspund personal;106
b) 15 zile; Art.454 alin.2 b) răspund solidar; art.23 alin.1
c) 30 zile. c) nu poartă răspundere.

28. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, hotărîrile judecătoreşti 35. Consiliul local (raional) poate fi dizolvat înainte de expirarea mandatului:
contravenţionale pot fi atacate cu: a) de către Parlament; art.25 alin.4
a) apel; b) de către Președintele Republicii Moldova;
b) recurs; Art.465 alin.1 c) de către Guvern.
c) apel și recurs.
36. Preşedintele raionului este:
29. În conformitate cu dispozițiile Codului Contravențional, recursul împotriva a) ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat;
hotărîrii judecătoreşti contravenţionale se declară în termen de: b) ales de către consiliul raional; art.49
a) 10 zile; c) numit de către Guvern.
b) 15 zile; art.468
c) 30 de zile. 37. Controlul administrativ al activităţii autorităţilor administraţiei publice locale
include:
30. În conformitate cu prevederile Codului Contravențional, dispoziţia de executare a a) controlul general şi controlul financiar;
hotărîrii judecătoreşti contravenţionale se transmite autorităţii însărcinate cu b) controlul activităţii şi supravegherea unor domenii de activitate;
punerea în executare a acesteia în termen de: c) controlul legalităţii şi controlul oportunităţii. Art.61 alin.3
a) 10 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti; art.478 alin.2
b) 72 de ore de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti; 38. Care dintre persoanele enumerate este funcţionar public conform legislaţiei
c) 24 de ore de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti. privind funcția publică:
a) secretarul consiliului local; art.38 alin.2
31. Şedinţa de constituire a consiliului local este deliberativă dacă la ea participă: b) primarul;
a) majoritatea consilierilor aleşi; c) vice-președintele raionului.
b) 2/3 din numărul consilierilor aleşi; art.13 alin.3
c) primarul şi cel puţin jumătate din consilierii aleşi. 39. Care dintre persoanele enumerate deține funcția de demnitate publică conform
legislaţiei privind demnitatea publică:
32. Şedinţele ordinare a consiliului local sînt deliberative dacă la ele participă: a) director general al autorităţii administrative centrale; Anexa din legea respectiva
a) majoritatea consilierilor aleşi; art.19 alin.2 lege b) conducător al Aparatului Președintelui Republicii Moldova;
b) 2/3 din numărul consilierilor aleşi; c) conducător al Aparatului Parlamentului.
c) primarul şi cel puţin jumătate din consilierii aleşi.

33. Deciziile şi dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale intră în vigoare:


a) la data adoptării sau emiterii; 40. Care dintre persoanele enumerate face parte din categoria funcţionarilor publici
de conducere de nivel superior:

54
a) ministru; b) adresare, sesizare, atitudine sau informaţie;
b) conducător al aparatului Parlamentului; art.8 alin.2 lit.d L. priv. statutul funct. Publ. c) cerere, demers sau reclamaţie.
c) primar general al municipiului.
48. Termenul de examinare a petiției poate fi prelungit, în cazuri deosebite, de către
41. Care din persoanele, enumerate mai jos, face parte din categoria funcţionarilor conducătorul organului corespunzător:
publici de conducere: a) cu cel mult 15 zile;
a) consilier municipal; b) cu cel mult o lună; art.8 alin.2 lege
b) conducător al serviciului desconcentrat al autorităţii publice; art.9 alin.1 lit.c L. priv. c) termenul de examinare nu poate fi prelungit.
statutul funct. Publ
c) vice-primar al municipiului. 49. Petiționarii, care nu sînt de acord cu deciziile organului sau persoanei oficiale care
au examinat petiția, au dreptul de a se adresa în instanța de contencios administrativ
42. În conformitate cu dispozițiile legii cu privire la funcția publică și statutul în termen de:
funcționarului public, funcţionarul public poartă, după caz, răspundere: a) 30 de zile de la data primirii răspunsului sau din ziua cînd trebuiau sa-l primească; art.
a) disciplinară, materială, contravenţională, penală; 16 alin.1 lege
b) administrativ – disciplinară, administrativ – patrimonială, administrativ – b) 6 luni de la data primirii răspunsului sau din ziua cînd trebuiau sa-l primească;
contravenţională; c) un an de la data primirii răspunsului sau din ziua cînd trebuiau sa-l primească.
c) disciplinară, civilă, administrativă, penală. Art.56
50. Hotărîrea Guvernului cu caracter normativ poate fi atacată:
43. În conformitate cu dispozițiile legii cu privire la funcția publică și statutul a) în instanţa de contencios administrativ;
funcționarului public, sancţiunile disciplinare pot fi aplicate funcţionarului public în b) în Curtea Supremă de Justiţie;
termen de: c) în Curtea Constituţională. Art.4 lit.c Legea cont. adm-v
a) cel mult 6 luni de la data săvîrşirii abaterii; art.59 alin.2
b) cel mult 12 luni de la data constatării abaterii; 51. Care din actele menționate pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ:
c) cel mult 12 luni de la data săvîrşirii abaterii. a) actele administrative emise pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile;108
b) actele administrative cu caracter individual emise de Preşedintele Republicii Moldova
44. Litigiile privind încetarea raporturilor de serviciu a funcţionarilor public pot fi ce
soluţionate: nu ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale de
a) în comisia de conciliere; stat,
b) în instanţa de contencios administrativ; art.68 exponente ale unui interes politic sau public deosebit; art.4 lit.a Legea
c) la Guvern; c) actele de comandament cu caracter militar.

45. Ordonanţa Guvernului este: 52. În conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ, judecătoriile
a) un act individual; examinează litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de
b) un act normativ cu putere de lege organică; art.106*2 Constitutie verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile
c) un act normativ cu putere de lege ordinară. publice care sînt constituite şi activează pe teritoriul:
a) satului, comunei sau oraşului art.7 alin.1
46. Care din actele juridice enumerate poate fi considerat în calitate de act b) satului, comunei, oraşului sau municipiului
administrativ: c) satului sau comunei.
a) decizia judecătoriei privind aplicarea unei sancţiuni administrative;
b) instrucţiunea unui minister;
c) decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind promulgarea unei legi.
47. Conform legislaţiei cu privire la petiţionare prin petiţie se înţelege: 53. În conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ, cererile privind
a) cerere, inclusiv prealabilă, reclamaţie, propunere sau sesizare; art.4 alin.1 lege constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea activităţii consiliului local se

55
soluționează de către: pentru controlul executării hotărîrii în termen de
a) judecătorie art.7 alin.2 a) 3 zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă art.32 alin.1
b) Curtea de Apel b) 7 zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă
c) Curtea Supremă de Justiție. c) 15 zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă

54. În conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ, cererile privind 60. În conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ, hotărîrea
constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea activităţii consiliului raional instantei de contencios administrativ se execută în termenul stabilit în dispozitivul ei,
se soluționează de către: iar în cazul în care termenul nu este stipulat
a) judecătorie a) în cel mult 7 zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă
b) Curtea de Apel art.8 alin.2 b) în cel mult 15 zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă
c) Curtea Supremă de Justiție. c) în cel mult 30 de zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă art.32 alin.2

55. În conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ, verificarea


legalității hotărîrilor Comisiei Electorale Centrale cu privire la încălcarea legislaţiei
electorale se efectuează de către:
a) Curtea Constituțională
b) Curtea Supremă de Justiție.
c) judecătorie
Curtea de Apel Chisinau - art.8 alin.4

56. În conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ, actul


administrativ cu caracter normativ considerat ilegal poate fi atacat
a) în termen de 30 de zile de la data adoptării
b) în termen de un an de la data adoptării
c) oricînd art.13 alin.1

57. În conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ, judecătorul


decide primirea cererii de chemare în judecată sau respingerea acesteia în termen de
a) 3 zile de la data depunerii art.22 alin.1
b) 7 zile de la data depunerii
c) 15 zile de la data depunerii

58. În conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ, hotărîrea


instanţei de contencios administrativ asupra acţiunii judecate în fond poate fi atacată
cu recurs, în termen de
a) 3 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărîrii integrale
b) 15 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărîrii integrale art.30
alin.1
c) 30 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărîrii integrale

59. În conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ, instanţa de


contencios administrativ care a adoptat hotărîrea în fond va trimite o copie a hotărîrii Drept constituţional
pîrîtului pentru executare şi alta - instanţei de drept comun de la sediul pîrîtului 1. Conform Constituţiei, cea mai gravă crimă împotriva poporului constituie

56
a) uzurparea puterii de stat mandat
b) genocidul a) emis de procuror, pentru o durată de cel mult 72 de ore
c) terorismul b) emis de procuror, pentru o durată de cel mult 30 de zile
c) emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile
2.Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne: 9. Conform Constituţiei, termenul arestării poate fi prelungit numai de către
a) prioritate au reglementările internaţionale a) judecător sau de către instanţa judecătorească, cel mult pînă la 12 luni
b) prioritate au reglementările interne b) procuror, cel mult pînă la 12 luni
c) reglementările interne şi cele internaţionale au forţă juridică egală c) procuror, cel mult pînă la 6 luni

3. Cetăţenii Republicii Moldova pot fi extrădaţi 10. Conform Constituţiei, în Republica Moldova motivele reţinerii şi învinuirea
a) în baza unui tratat internaţional la care Republica Moldova este parte a) se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa procurorului
b) în condiţii de reciprocitate b) se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu111
c) cetăţenii Republicii Moldova nu pot fi extrădaţi c) se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa judecătorului

4. Conform Constituţiei, în Republica Moldova 11. Conform Constituţiei, în Republica Moldova fiecare om
a) nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie a) are dreptul să reacţioneze independent, prin orice mijloace, la încălcarea drepturilor şi
b) accesul la justiţie poate fi îngrădit în interesele securităţii naţionale libertăţilor sale
c) accesul la justiţie poate fi îngrădit în scopul protejării drepturilor, libertăţilor şi b) este obligat să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor
demnităţii altor persoane110 şi libertăţilor sale
c) are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea
5. Conform Constituţiei, orice persoană acuzată de un delict drepturilor
a) este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul şi libertăţilor sale
unui proces judiciar public
b) este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul 12. Conform Constituţiei Republicii Moldova, în tot cursul procesului părţile au
unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare dreptul
apărării sale a) să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu
c) este prezumată vinovată pînă cînd nevinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul b) să fie asistate de un avocat parlamentar
unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare c) să fie asistate de un jurist calificat
apărării sale
13. Conform Constituţiei Republicii Moldova, amestecul în activitatea persoanelor
6. Conform Constituţiei, în Republica Moldova care exercită apărarea în limitele prevăzute
a) pedeapsa cu moartea este abolită a) se admite doar cu acordul instanței de judecată
b) este instituit un moratoriu asupra aplicării pedepsei cu moartea b) se pedepseşte prin lege
c) pedeapsa capitală, ca excepţie, poate fi aplicată, în condiţiile legii, doar în baza unei c) se admite doar în scopul asigurării securității naționale
sentinţe de judecată
14. Conform Constituţiei Republicii Moldova, percheziţiile şi cercetările la faţa locului
7. Conform Constituţiei, în Republica Moldova a) pot fi efectuate numai în caz de delict flagrant
a) reţinerea nu poate depăşi 24 de ore b) pot fi efectuate numai în situaţii excepţionale
b) reţinerea nu poate depăşi 48 de ore c) pot fi efectuate numai în condiţiile legii
c) reţinerea nu poate depăşi 72 de ore
15. Conform Constituţiei Republicii Moldova, voinţa poporului se exprimă prin
8. Conform Constituţiei, în Republica Moldova arestarea se face în temeiul unui alegeri libere, care au loc prin sufragiu

57
a) universal, egal, direct, secret şi liber exprimat 22. În conformitate cu prevederile Legii privind partidele politice, activitatea
b) universal, egal, indirect, obligatoriu, secret şi liber exprimat partidului politic poate fi limitată prin hotărîrea
c) universal, egal, direct, obligatoriu, secret şi liber exprimat112 a) Ministerului Justiției
b) Curții Supreme de Justiție
16. Conform Constituţiei Republicii Moldova, Cetăţenii Republicii Moldova au drept c) Curții de Apel Chișinău
de vot
a) de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcînd cei 23. În conformitate cu prevederile Legii privind partidele politice, partidului politic
condamnaţi în modul stabilit de lege poate fi dizolvat prin hotărîrea
b) la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcînd cei puşi sub a) Curții de Apel Chișinău
interdicţie în modul stabilit de lege b) Curții Supreme de Justiție
c) de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcînd cei puşi c) Ministerului Justiției
sub interdicţie în modul stabilit de Comisia Electorală Centrală.
24.Conform Constituţiei Republicii Moldova, de dreptul de a întemeia şi de a se
17. Conform Constituţiei Republicii Moldova, accesul la o funcţie publică se asigură afilia la sindicate dispune
a) oricărui cetăţean a) orice salariat, cu excepţia funcţionarilor publici
b) oricărei persoane b) orice salariat, cu excepţia cetăţenilor străini şi a apatrizilor
c) oricărei persoane alese prin concurs c) orice salariat

18. Conform Constituţiei Republicii Moldova, sînt neconstituţionale partidele 25. Conform Constituţiei Republicii Moldova, durata săptămînii de muncă este de
politice care cel mult
a) militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii a) 40 de ore
şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova b) 72 de ore
b) sunt constituite din cetățeni străini c) 48 de ore
c) sunt finanțate din străinătate
26. Conform Constituţiei Republicii Moldova, grevele pot fi declanşate numai în
19. În conformitate cu prevederile Legii privind partidele politice, înregistrarea scopul apărării
partidului politic se face de către a) intereselor profesionale cu caracter politic, economic şi social ale salariaţilor
a) Ministerul Justiției b) intereselor profesionale cu caracter politic, juridic, economic şi social ale salariaţilor
b) Camera Înregistrării de Stat c) intereselor profesionale cu caracter economic şi social ale salariaţilor
c) Guvern
27. Conform Constituţiei Republicii Moldova
20. În conformitate cu prevederile Legii privind partidele politice, decizia privind a) nimeni nu poate fi expropriat în nici o circumstanţă114
refuzul înregistrării partidului politic poate fi atacată la b) nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită
a) Curtea Constituțională potrivit
b) Curtea Supremă de Justiție legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire
c) Curtea de Apel Chișinău c) nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită de instanța
de judecată, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire
21. În conformitate cu prevederile Legii privind partidele politice, pentru obligațiile
contractate partidele politice 28. Conform Constituţiei Republicii Moldova, averea dobîndită licit
a) răspund cu propriul patrimoniu și patrimoniul membrilor săi a) nu poate fi confiscată
b) răspund cu propriul patrimoniu b) poate fi confiscată în baza hotărîrii judecătorești pentru o cauză de utilitate publică
c) răspund cu patrimoniul membrilor săi113 c) poate fi confiscată în baza hotărîrii judecătorești cu dreaptă şi prealabilă despăgubire

58
29. Conform Constituţiei Republicii Moldova, pentru prejudiciile cauzate prin c) Preşedintele Republicii Moldova
erorile săvîrşite în procesele penale de către instanţele judecătoreşti
a) statul nu poartă răspundere 36. Conform Constituţiei Republicii Moldova, actele privind amnistia sînt adoptate de către
b) statul răspunde în conformitate cu prevederile tratatelor internaționale a) Preşedintele Republicii Moldova
c) statul răspunde patrimonial b) Parlament
c) instanţele de judecată
30. În conformitate cu prevederile Legii privind modul de reparare a prejudiciului
cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale 37. În conformitate cu prevederile Legii despre statutul deputatului în Parlament,
instanțelor judecătorești, cererea de chemare în judecată privind repararea persoanele mandatate de Parlament cu misiuni temporare în organele centrale ale
prejudiciului se depune în termen de administraţiei de stat pot cumula exercitarea acestei misiuni cu mandatul de deputat
a) trei ani de la data apariţiei dreptului la repararea prejudiciului pe o durată de cel mult
b) un an de la data apariţiei dreptului la repararea prejudiciului a) o lună
c) șase luni de la data apariţiei dreptului la repararea prejudiciului b) trei luni
c) șase luni
31. În conformitate cu prevederile Legii privind modul de reparare a prejudiciului
cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale 38. Conform Constituţiei Republicii Moldova, deputatul nu poate fi reţinut, arestat,
instanțelor judecătorești, cererea de chemare în judecată privind repararea percheziţionat116
prejudiciului se depune împotriva statului, reprezentat de a) în nici o situaţie
a) Procuratura Generală b) cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă
b) Agentul Guvernamental c) decît pentru acțiunile ce nu țin de exercitarea mandatului parlamentar
c) Ministerul Finanțelor
39. În conformitate cu prevederile Legii despre statutul deputatului în Parlament,
32. Conform Constituţiei Republicii Moldova, Parlamentul adoptă în caz de infracţiune flagrantă, deputatul poate fi reţinut la domiciliu numai cu
a) legi, hotărîri şi regulamente încuviinţarea prealabilă a Procurorului General pe o durată de
b) legi, hotărîri şi moţiuni a) 3 ore
c) legi, hotărîri şi rezoluții115 b) 24 de ore
c) 72 de ore
33. Conform Constituţiei Republicii Moldova, Președintele Parlamentului poate fi
revocat din funcție cu votul 40. În conformitate cu prevederile Legii despre statutul deputatului în Parlament,
a) majorității deputaților prezenți la ședință acţiunea penală împotriva deputatului poate fi intentată
b) majorității deputaților aleși a) de Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului
c) a 2/3 din numărul tuturor deputaților b) de Procurorul General și adjuncții acestuia
c) numai de Procurorul General
34. Conform Constituţiei Republicii Moldova, direcţiile principale ale politicii
interne şi externe a statului sînt aprobate de 41. În conformitate cu prevederile Legii despre statutul deputatului în Parlament,
a) Parlament Parlamentul decide asupra cererii Procurorului General privind reţinerea, arestul,
b) Guvern percheziţia sau trimiterea în judecata penală ori contravenţională a deputatului cu
c) Preşedintele Republicii Moldova votul secret al
a) 2/3 din numărul deputaților aleși
35. Conform Constituţiei Republicii Moldova, tratatele internaţionale încheiate de b) majorităţii deputaţilor aleşi
Republica Moldova sînt ratificate de către: c) majorității deputaților prezenți la ședință
a) Parlament
b) Guvern 42. Conform Constituţiei Republicii Moldova, pentru voturile sau pentru opiniile

59
exprimate în exercitarea mandatului deputatul b) în numele legii
a) nu poate fi atras la răspundere juridică c) în numele poporului
b) poate fi atras la răspundere disciplinară
c) poate fi atras la răspundere constitutional 50. Conform Constituţiei Republicii Moldova, justiţia se înfăptuieşte prin118
a) Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii
43. Conform Constituţiei Republicii Moldova, dreptul de iniţiativă legislativă b) Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii
aparţine c) Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel, tribunale şi judecătorii
a) deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Adunării
Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia 51. Conform Constituţiei Republicii Moldova, înfiinţarea instanţelor extraordinare
b) deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, cel puţin 200 a) este permisă în baza tratatelor internaţionale
mii de cetăţeni cu drept de vot117 b) este interzisă
c) deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului c) este permisă pentru anumite categorii de cause

44. Conform Constituţiei Republicii Moldova, legea intră în vigoare 52. Conform Constituţiei Republicii Moldova, judecătorii curților de apel și ai
a) la data publicării sau la data adoptării judecătoriilor se numesc în funcţie de
b) la data publicării a) Preşedintele Republicii Moldova
c) la data publicării sau la data prevăzută în textul ei b) Parlament
c) Consiliul Superior al Magistraturii
45. Conform Constituţiei Republicii Moldova, punerea sub acuzare a Preşedintelui
Republicii Moldova se face 53. În conformitate cu prevederile Legii privind organizarea judecătorească,
a) de către Procurorul General controlul asupra judecătoriilor, curţilor de apel în probleme organizatorice şi
b) de către Curea Constituţională financiare, precum şi în sfera executării hotărîrilor judecătoreşti se exercită de către
c) de Parlament, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor aleşi a) Ministerul Justiției
b) Curtea Supremă de Justiție
46. Conform Constituţiei Republicii Moldova, în cazul în care Preşedintele Republicii c) Consiliul Superior al Magistraturii
săvîrşeşte o infracţiune, competenţa de judecată aparţine
a) Curţii Constituţionale 54. Conform Constituţiei Republicii Moldova, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie
b) Curţii Supreme de Justiţie se numesc în funcţie de
c) Parlamentului a) Preşedintele Republicii Moldova
b) Parlament
47. Conform Constituţiei Republicii Moldova, graţierea individuală este acordată de c) Consiliul Superior al Magistraturii
către
a) Preşedintele Republicii Moldova 55. În conformitate cu prevederile Legii cu privire la Consiliul Superior al
b) instanţa de judecată Magistraturii, hotărîrile Consiliului Superior al Magistraturii pot fi contestate, de orice
c) Parlament persoană interesată, în termen de 15 zile din momentul comunicării, la
a) Curtea Constituțională
48. Conform Constituţiei Republicii Moldova, în cazul săvîrşirii unor fapte prin care b) Curtea Supremă de Justiție
încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii poate fi demis de către c) Curtea de Apel Chişinău
a) Curtea Constituţională
b) Parlament cu votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi 56. Conform Constituţiei Republicii Moldova, Procurorul General este numit în funcţie de
c) Curtea Supremă de Justiţie a) Preşedintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor
49. Conform Constituţiei Republicii Moldova, justiţia se înfăptuieşte b) Parlament la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova119
a) în numele statului c) Parlament la propunerea Preşedintelui acestuia

60
a) o lună de la data primirii materialelor
57. Conform Constituţiei Republicii Moldova, membrii Curţii de Conturi sînt numit b) șase luni de la data primirii materialelor
în funcţie de c) un an de la data primirii materialelor
a) Parlament la propunerea Preşedintelui acesteia
b) Parlament la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova 64. Conform Constituţiei Republicii Moldova, hotărîrile Curții Constituționale
c) Preşedintele Republicii Moldova cu acordul prealabil al Parlamentului a) pot fi atacate în Curtea Supremă de Justiție
b) pot fi atacate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
58. Conform Constituţiei Republicii Moldova, în activitatea sa Curtea c) sunt definitive și nu pot fi atacate
Constituţională se supune numai
a) poporului 65. În conformitate cu prevederile Codului Jurisdicției Constituţionale, revizuirea
b) Parlamentului hotărîrilor Curții Constituționale se efectuează numai la inițiativa
c) Constituţiei a) subiecților cu drept de sesizare
b) Curții Europene a Drepturilor Omului
59. Conform Constituţiei Republicii Moldova, interpretarea Constituţiei se face de c) Curții Constituționale
a) Parlament
b) Curtea Supremă de Justiție 66. Conform Constituţiei Republicii Moldova, legile şi alte acte normative sau unele
c) Curtea Constituţională părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule
a) din momentul adoptării hotărîrii corespunzătoare a Curţii Constituţionale
60. Conform Constituţiei Republicii Moldova, membrii Curţii Constituţionale sînt b) de la data publicării hotărîrii corespunzătoare a Curţii Constituţionale
numiţi: c) de la data adoptării actului declarat drept neconstituțional
a) doi judecători de Parlament, doi de Preşedintele Republicii şi doi de Consiliul Superior al
Magistraturii 67. Conform Constituţiei Republicii Moldova, revizuirea acesteia poate fi iniţiată de
b) doi judecători de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al a) un număr de cel puţin 200 000 de cetăţeni cu drept de vot, un număr de cel puţin o
Magistraturii treime de deputaţi, Guvern
c) doi judecători de Parlament, doi de Preşedintele Republicii şi doi de Curtea Supremă de b) un număr de cel puţin 200 000 de cetăţeni cu drept de vot, un număr de cel puţin o
Justiţie treime de deputaţi, Preşedintele Republicii, Guvern
c) deputaţii în Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, Adunarea Populară a
61. În conformitate cu prevederile Legii cu privire la Curtea Constituțională, unităţii teritoriale autonome Găgăuzia
judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi trimis în judecată contravenţională sau
penală fără încuviinţarea prealabilă a 68. Conform Constituţiei Republicii Moldova, nici o revizuire a acesteia nu poate fi
a) Parlamentului făcută dacă
b) Consiliului Superior al Magistraturii a) afectează caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi neutralitatea
c) Curții Constituționale permanentă a statului
b) limitează atribuţiile Parlamentului121
62. În conformitate cu prevederile Codului Jurisdicției Constituţionale, urmărirea c) are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a
disciplinară a judecătorului Curţii Constituţionale poate fi pornită numai în temeiul garanţiilor acestora
unei sesizări, făcute în scris de
a) Procurorul General 69. În conformitate cu prevederile Legii cu privire la avocații parlamentari,
b) Consiliul Superior al Magistraturii120 avocaţii parlamentari nu pot fi traşi la răspundere penală sau administrativă fără acordul
c) autorităţile competente să numească judecători în Curtea Constituţională prealabil al
a) Parlamentului
63. În conformitate cu prevederile Legii cu privire la Curtea Constituțională, Curtea b) Centrului pentru Drepturile Omului
Constituţională trebuie să soluţioneze sesizarea în termen de c) Consiliului Superior al Magistraturii

61
76. În conformitate cu prevederile Legii privind accesul la informație, informaţiile
70. În conformitate cu prevederile Legii cu privire la avocații parlamentari, cererea și documentele solicitate vor fi puse la dispoziţia solicitantului din momentul în care
adresată avocatului parlamentar se depune pînă la expirarea vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai tîrziu de
a) a șase luni din ziua încălcării drepturilor constituţionale ale petiţionarului sau din ziua a) 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informaţie
cînd acesta a aflat despre încălcare b) 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informaţie
b) unui an din ziua încălcării drepturilor constituţionale ale petiţionarului sau din ziua c) 30 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informative
cînd
acesta a aflat despre încălcare 77. În conformitate cu prevederile Legii privind accesul la informație, în cazul în
c) a trei ani din ziua încălcării drepturilor constituţionale ale petiţionarului sau din ziua care persoana consideră că drepturile sau interesele legitime în ceea ce priveşte
cînd acesta a aflat despre încălcare accesul la informaţii i-au fost lezate, ea poate contesta acţiunile sau inacţiunea
furnizorului de informaţii la conducerea acestuia şi/sau la organul ierarhic superior
71. În conformitate cu prevederile Legii cetățeniei Republicii Moldova, copilul găsit al furnizorului în termen de
pe teritoriul Republicii Moldova este considerat cetăţean al ei, atît timp cît nu este a) 15 de zile de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre încălcare
dovedit contrariul, pînă la atingerea vîrstei de b) 30 de zile de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre încălcare
a) 14 ani c) 6 luni de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre încălcare
b) 16 ani
c) 18 ani 78. În conformitate cu prevederile Legii privind întrunirile, orice persoană care
intenţionează să desfăşoare o întrunire notifică în scris, printr-o declaraţie prealabilă,
72. În conformitate cu prevederile Legii cetățeniei Republicii Moldova, cetăţenia autoritatea administraţiei publice locale cu cel puţin
poate fi retrasă a) 5 zile înainte de data desfăşurării întrunirii
a) prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova b) 10 zile înainte de data desfăşurării întrunirii
b) prin hotărîrea Curții de Apel c) 15 zile înainte de data desfăşurării întrunirii123
c) prin hotărîrea Curții Supreme de Justiție
79. În conformitate cu prevederile Legii privind întrunirile, hotărîrea privind
73. În conformitate cu prevederile Legii cetățeniei Republicii Moldova, termenul de interzicerea desfășurării întrunirilor poate fi luată de către
examinare a cererilor privind cetăţenia Republicii Moldova nu poate depăşi a) autoritatea administrației publice locale
a) o lună b) organele afacerilor interne
b) șase luni c) instanța de judecată
c) un an
80. În conformitate cu prevederile Legii cu privire la libertatea de exprimare,
74. În conformitate cu prevederile Legii cetățeniei Republicii Moldova, decretul persoana care se consideră defăimată poate adresa o cerere prealabilă autorului
Preşedintelui Republicii Moldova în problema cetăţeniei informaţiei şi/sau persoanei juridice care a răspîndit-o în termen de:
a) poate fi atacat în Curtea de Apel a) 15 de zile de la data la care persoana a aflat sau trebuia să afle despre informaţia
b) poate fi atacat în Curtea Supremă de Justiție defăimătoare
c) poate fi atacat la Curtea Constituțională b) 20 de zile de la data la care persoana a aflat sau trebuia să afle despre informaţia
defăimătoare
75. În conformitate cu prevederile Legii privind cultele religioase și părțile lor c) 30 de zile de la data la care persoana a aflat sau trebuia să afle despre informaţia
componente, activitatea cultelor religioase şi a părţilor lor componente poate fi defăimătoare
suspendată de către
a) Ministerul Justiției ??????????????
b) Guvern
c) instanța de judecată Dreptul muncii
1.Contractul colectiv de muncă este un act:

62
a) juridic, ce reglementează raporturile de muncă, social-economice şi profesionale a) se consideră munca forţată;
dintre angajator şi salariaţi la întreprinderi, în instituţii, organizaţii; b) nu se consideră munca forţată;
b) normativ, ce determină drepturile şi obligaţiunile reciproce între salariat şi c) poate fi considerată munca forţată în condiţiile prevăzute de lege.
angajator;
c) politic, ce reglementează relaţiile social-economice între sidicate şi patronate. 9. Odihnă, asigurată prin stabilirea duratei normale a timpului de muncă, prin
reducerea timpului de muncă pentru unele profesii şi categorii de salariaţi, prin
2. Refuzul neîntemiat de a angaja la lucru este: acordarea zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare, a concediilor anuale plătite
a) acceptat; este:
b) interzis; a) un drept garantat al salariatului;
c) permis. b) o obligaţiune a salariatului;
c) o garanţie oferită salariatului de către angajator.
3. Contractul individual de muncă poate fi încheiat în formă:
a) verbală sau scrisă; 10. Nivelul minim al drepturilor şi garanţiilor de muncă pentru salariaţi se stabileşte
b) verbală şi scrisă; de:
c) scrisă. a) contractul individual de muncă;
b) Codul muncii;
4. Încheierea contractului individual de muncă se legalizează prin: c) contractul colectiv de muncă.128
a) notă explicativă;
b) ordin; 11. Clauzele din contractile individuale de muncă, care înrăutăţesc situaţia salariaţilor
c) raport. în comparaţie cu legislaţia muncii:
a) sînt legale ori posibile;
5. Încheierea contractului individual de muncă cu un salariat, invitat la lucru prin b) produc efecte juridice pînă la contestarea lor în instanţe de judecată;
transferare dintr-o altă întreprindere (instituţie, organizaţie) pe baza acordului 127 c) sînt nule şi nu produc efecte juridice.
intervenit între conducătorii întreprinderilor (instituţiilor organizaţiilor) şi a
salariatului: 12. Sindicatele sînt:
a) se poate refuza; a) parteneri ai salariaţilor;
b) nu se poate refuza; b) reprezentanţi ai angajatorului;
c) poate avea loc doar după expirarea termenului de probă. c) reprezentanţi ai salariaţilor.

6. La încheierea contractului individual de muncă se prezintă: 13. Contractul colectiv de muncă în cadrul filialelor sau reprezentanţelor
a) doar documnetele prevăzute de lege; întreprinderii:
b) toate actele solicitate de angajator; a) nu poate fi încheiat;
c) toate documentele prevăzute de instrucţiunile interne ale întreprinderii, instituţiei b) poate fi încheiat doar în cazul cînd numărul salariaţilor în cadrul filialei sau
sau organizaţiei. reprezentanţei depăşeşte 30 de persoane;
c) poate fi încheiat.
7. La angajarea persoanelor care n-au implinit vîrsta de opsprezece ani proba de
încercare: 14. Dacă, în decurs de 3 luni din ziua derulării negocierilor colective privind semnarea
a) nu se stabilşte; contractului colectiv de muncă, nu s-a ajuns la o înţelegere asupra unor prevederi ale
b) se stabileşte; proiectului contractului colectiv de muncă, părţile:
c) se stabileşte pe o jumătate de termen. a) sunt obligate să continuie negocierile;
b) au dreptul să semneze contractul doar pentru clauzele negociate;
8. Munca unei persoane condamnate prestată în condiţii normale în perioada de c) sînt obligate să semneze contractul în varianta propusă de angajator.
detenţie sau de liberare condiţionată de pedeapsă înainte de termen: 15Contractul colectiv de muncă se încheie pe un termen:

63
a) de 3 ani; c) specialiştii.
b) stabilit de părţi însă nu mai puţin de un an;
c) stabilit liber de părţi. 24. Salariatul cu care se desface contractul individual de muncă din iniţiativa
angajatorului beneficiază de:
16. Contractul colectiv de muncă: a) o compensaţie materială;
a) nu se înregistrează; b) continuitatea vechimii în muncă;
b) se înregistrează doar pentru cazurile expres prevăzute de părţi; c) dreptul de a contesta în instanţă de judecată decizia de desfacere. 130
c) se depun de una dintre părţile semnatare pentru înregistrare la inspectoratul
teritorial de muncă. 25. Suspendarea contractului individual de muncă la iniţiativa angajatorului în
următoarele situaţii:
17. La încheierea contractului individual de muncă, persoana trebuie să aibă vârsta a) în cazul concediului de studii;
minimă de: 129 b) pe durata concediului medical;
a) 15 ani; c) pe durata anchetei de serviciu.
b) 16 ani;
c) 18 ani. 26. Este admisibilă desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa
18. Neîncheierea în forma scrisă a contractului individual de muncă: angajatorului în cazurile:
a) se sancţionează cu nulitatea absolută a contractului de muncă; a) concediului de maternitate;
b) se sancţionează cu nulitatea relativă a contractului; b) cât îngrijeşte copilul bolnav în vârstă de până la 3 ani;
c) nu afectează valabilitatea contractului individual de muncă. c) încălcarea repetată a disciplinei muncii.

19.Încadrarea în muncă a cetăţenilor străini este: 27. Deplasarea de serviciu poate fi dispusă pe o perioadă de:
a) interzisă de lege; a) 60 de zile, fără posibilitatea prelungirii;
b) permisă de lege independent de îndeplinirea vreunei formalităţi; b) 30 de zile, fără posibilitatea prelungirii;
c) condiţionată de obţinerea permisului de muncă; c) 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu cel mult încă 60 de zile.

20. Încheierea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată: 28. Detaşarea:


a) constituie o obligaţie a angajatorului cu excepţia prevăzută de lege; a) încetează la cererea salariatului;
b) este interzisă de lege; b) are caracter facultativ pentru salariat;
c) nu este posibilă dacă salariatul refuză. c) presupune modificarea locului muncii.

21. Beneficiază de reducere a timpului de lucru: 29. Cererea salariatului de încetare unilaterală a contractului individual de muncă
a) persoanele cu funcţii de conducere; (demisia) trebuie:
b) tinerii în vârstă de până la 18 ani; a) motivată;
c) specialiştii. b) înregistrată de angajator;
c) prezentată verbal.
22. Munca suplimentară se compensează:
a) în bani; 30. În cazul demisiei, salariatul, care ocupă o funcţie de execuţie, trebuie să-i acorde
b) prin acordarea de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile; angajatorului un termen de preaviz de:
c) prin acordarea de timp liber corespunzător în următoarele 60 de zile. a) 30 de zile;
b) 14 zile calendaristice;
23. Nu pot presta muncă de noapte: c) 30 de zile, cu excepţia cazului în care în contractul colectiv de muncă nu s-a
a) tinerii în vârstă de până la 18 ani; prevăzut un termen mai îndelungat.
b) salariaţii din sectorul bugetar;

64
31. Pe perioada satisfacerii serviciului militar în termen contractul individual de c) pe durata anchetei de serviciu.
muncă al salariatului: 131
a) încetează prin voinţa părţilor; 39. Nu constituie clauze esenţiale ce trebuie cuprinse obligatoriu în contractul
b) încetează la iniţiativa angajatorului; individual de muncă:
c) se suspendă de drept în circumstanţe ce nu depend de voinţa părţilor. a) regimul de muncă şi de odihnă;
b) durata contractului;
32. Angajarea în cîmpul muncii prin concurs este obligatorie: c) concediul de odihnă.
a) în cazul salariaţilor din sectorul bugetar;
b) pentru ocuparea unei funcţii de conducere, atât în sectorul privat, cât şi în unităţile 40. Detaşarea reprezintă:
bugetare; a) o încetare a contractului individual de muncă;
c) dacă este prevăzută de acte normative. b) modificarea definitivă a locului muncii, prin actul unilateral al salariatului;
c) o clauză de suspendare a contractului individual de muncă.
33. Concedierea salariaţilor – membri al comitetului sindical:
a) este admisibilă numai pentru motive neimputabile; 41. Concediul de odihnă nu se întrerupe automat când:
b) nu poate interveni pentru motive imputabile; a) intervine o cauză de incapacitate temporară de muncă;
c) cu acordul organului sindical membru al căruia el este. b) salariatul este chemat să satisfacă obligaţii militare, altele decât serviciul militar in
termen;
34. Suspendarea contractului individual de muncă intervine la iniţiativa salariatului: c) salariatul încheie un nou contract de muncă prin cumul.
a) în cazul delegării;
b) ca sancţiune disciplinară; 42. Perioada probei de încercare pentru salariaţi este pînă la:
c) în caz de ocupare a unei funcţii elective. a) 3 luni;
b) 1 lună;
35. Contractele colective de muncă îşi produc efectele de la: c) 2 luni.
a) data semnării sau de la data stabilită în contract;
b) data înregistrării; 43. Perioada aflării salariatului în concediul medical:
c) momentul în care a fost atins acordul de voinţă între partenerii sociali. a) se include în perioada de probă;
b) se include în perioada de probă doar cu acordul angajatorului;
36.Reprezintă cauză de suspendare în circumstanţe ce nu depend de voinţa părţilor a c) nu se include în perioada de probă.
contractului individual de muncă:
a) concediul parţial plătit pentru îngijirea copilului în vârstă de până la 3 ani; 44. Clauza privind perioada de probă:
b) detaşarea; a) se include în contractul individual de muncă;
c) concediul de maternitate. b) este prevăzută de contractul colectiv de muncă;
c) nu se include în contractul individual de muncă.
37. Reprezintă cauză de suspendare a contractului individual de muncă la iniţiativa
salariatului: 45. La drepturile recunoscute de Codul muncii salariaţii:133
a) greva, în ce priveşte salariaţii grevişti; a) pot renunţa;
b) forţa majoră; b) nu pot renunţa;
c) pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 6 ani. c) pot renunţa doar cu acordul angajatorului.

38. Reprezintă cauză de suspendare a contractului individual de muncă la iniţiativa 46. Ordinul de angajare:
angajatorului: 132 a) se aduce la cunoştinţa salariatului sub semnătură;
a) şomajul tehnic; b) se aduce la cunoştinţa salariatului în prezenţa celorlalţi membri al colectivului de
b) concediul fără plată; muncă:

65
c) nu se aduce la cunoştinţa salariatului.
47. Carnete de muncă se perfetează pentru toţi salariaţii care lucrează în unitate mai 55. Retribuirea muncii în cazul timpului de muncă parţial se efectuează:
mult de: a) prin înţelegerea părţilor;
a) 3 zile lucrătoare; b) în coformitate cu acordul sindicatelor;
b) 5 zile lucrătoare; c) proporţional timpului lucrat sau în funcţie de volumul lucrului făcut.
c) 10 zile lucrătoare.
56. Pentru salariaţii în vîrstă de pînă la 16 ani, durata săptămînală a timpului de
48. Durata şomajului tehnic nu poate depăşi: muncă:
a) 3 luni de fiecare dată; a) nu poate depăşi 24 ore;
b) 6 luni în decursul unui an calendaristic; b) este de 30 ore;
c) 2 luni în decursul unui an calendaristic. c) este de 35 ore.

49. Constatarea nulităţii contractului individual de muncă: 57. Împărţirea zilei de muncă pe segmente:
a) produce efecte pentru viitor; a) este permisă;
b) nu produce efecte pentru viitor; b) este interzisă;
c) produce efecte pentru viitor doar în cazul prevăzut de instanţa de judecată. c) este admisă cu acordul scris al părţilor.
58. Munca în decursul a două schimburi successive:
50. Demisia este: a) este permisă;
a) un drept al salriatului; b) este permisă cu acordul scris al salariatului;
b) o obligaţiune a salariatului; c) este interzisă.
c) o garanţie oferită de angajator.
59. În cadrul programului zilnic de muncă, salariatului trebuie să i se acorde o pauză
51. Datele referitoare la convingerile politice şi religioase ale salariatului, precum şi la de masă de cel puţin:
viaţa privată a acestuia: a) o oră;135
a) pot fi obţinute de angajator; b) 30 de minute;
b) nu pot fi obţinute de angajator; c) 2 ore.
c) pot fi obţinute de angajator doar cu acordul salariatului.
60. Atragerea salariaţilor în vîrsta de pînă la 18 ani la munca în zile de repaus:
52. Protecţia datelor personale ale salariatului contra utilizării ilegale sau pierderii a) se permite;
este asigurată din contul:134 b) este interzisă;
a) salariatului; c) se permite cu acordul scris al salariatului şi emiterea ordinului angajatorului.
b) angajatorului;
c) organizaţiei sindicale. 61.Durata minimă a concediului de odihnă anual:
a) constituie 28 de zile lucrătoare;
53. Durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi: b) 28 de zil calendaristice;
a) poate depăşi 40 de ore pe săptămînă; c) nu este stabilită.
b) nu poate depăşi 40 de ore pe săptămînă;
c) nu poate depăşi 50 de ore pe săptămînă. 62. Perioada aflării în concediu neplătit cu o durată mai mare de 14 zile
calendaristice:
54. Pentru salariaţii în vîrstă de la 16 la 18 ani durata timpului de muncă: a) se include în vechimea în muncă, care dă dreptul la concediul de odihnă anual;
a) constituie 35 de ore; b) nu se include în vechimea în muncă, care dă dreptul la concediul de odihnă anual;
b) nu poate depăşi 30 de ore; c) se include în vechimea în muncă, care dă dreptul la concediul de odihnă anual în caz
c) constituie 40 de ore. dacă este prevăzut de regulamentul intern al unităţii,

66
b) permisă;
63. Concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă salariaţilor după c) interzisă, cu excepţia cazurilor prevăzute de contractul individual ori colectiv de
expirarea : muncă.
a) 11 luni de muncă la unitatea respectivă;
b) 6 luni de muncă la unitatea respectivă, în caz dacă este prevăzut de contractul 71. Plata salariului pentru o lucrare ocazională, care durează mai puţin de 2
colectiv de muncă; săptămîni se efectuează:
c) 6 luni de muncă la unitatea respectivă. a) în ordinea generală;
b) imediat după executarea acesteia;
64. Neacordarea concediului de odihnă anual timp de 2 ani consecutive este: c) în avans.
a) permisă;
b) permisă doar cu acordul scris al salariatului; 72. Reţinerile din salariu pentru achitarea datoriilor salariaţilor faţă de angajator
c) interzisă. se pot face în baza ordinului acestuia pentru:
a) acoperirea venitului ratat de întreprindere;
65 Înlocuirea concediului de odihnă anual nefolosit printr-o compensaţie în bani: b) repararea prejudiciului material cauzat unităţii din vina salariatului în limitele
a) se admite; salariului mediu lunar;
b) se admite la solicitarea salariatului; c) acoperirea penalităţilor suportate de întreprindere.137
c) nu se admite.
73.Dacă eliberarea carnetului de muncă este reţinută din vina angajatorului,
66. Concediul neplătit din iniţiativa salariatului poate fi acordat pe o durată de pînă salariatului:
la:136 a) i se plăteşte salariul mediu pentru tot timpul absenţei forţate de la lucru, doar nu
a) 45 de zile calendaristice; mai mult de trei luni;
b) 60 de zile calendaristice; b) i se plăteşte salariul pentru toată perioada de reţinere a carnetului de muncă;
c) 60 de zile lucrătoare. c) nu i se plăteşte nici o recompensă.

67.Retribuirea muncii salariatului rechemat din concediul de odihnă anual se 74. La efectuarea lucrărilor de diferite categorii de calificare, salariatul este
efectuează: retribuit după:
a) la un tarif dublu; a) tariful stabilit pentru fiecare muncă efectuată în parte;
b) în baze generale; b) munca de calificare mai înaltă;
c) în baze generale cu acordarea suplimentului. c) o muncă de calificare medie.

68.Salariul minim pe ţară este stabilit prin: 75. În caz de neîndeplinire a normelor de producţie din vina angajatorului
a) lege; retribuirea muncii:
b) contractul colectiv de muncă; a) se face pentru munca efectiv prestată de salariat;
c) hotărîre de Guvern. b) se face pentru munca efectiv prestată de salariat, dar nu mai puţin decît în mărimea
unui salariu mediu al salariatului calculat pentru aceeaşi perioadă de timp;
69. Sistemul şi condiţiile de retribuire a muncii salariaţilor din sectorul bugetar se c) se face reieşind din cuantumul salariului obţinut în condiţii de îndeplinire a
stabilesc prin: normelor de producţie.
a) lege;
b) hotărîre de Guvern; 76. Prezentarea informaţiilor salariatului referitoare la condiţiile tehnice şi
c) contractul colectiv de muncă. organizatorice care au fost puse la baza elaborării normelor de muncă: este
a) un drept al angajatorului;
70. Plata salariului în natură este: b) o obligaţiune a angajatorului;
a) interzisă; c) o obligaţiune a angajatorului în cazurile prevăzute de contractul individual de

67
muncă. 84. Angajatorul care a aplicat sancţiunea disciplinară este în drept să:
a) schimbe sancţiunea;
77. În caz de concediere în legătură cu lichidarea unităţii angajatorul este obligat b) o revoce;
să preavizeze salariatul: c) interzică premierea pe anumit termen.
a) prin ordin;
b) prin ordin sub semnătură; 85. Contractul de formare profesională este un:
c) verbal în prezenţa reprezentantului organizaţiei sindicale. a) contract special;
b) supliment la contractul individual de muncă;
78. În caz de concediere în legătură cu lichidarea unităţii angajatorul este obligat c) act adiţional la contractul individual de muncă.139
să preavizeze salariatul:
a) cu 3 luni înainte; 86. Serviciul pentru securitatea şi igiena muncii se înfiinţează în unităţile care au:
b) cu 2 luni înainte; a) 30 şi mai mulţi salariaţi;
c) cu 2 săptămîni înainte.138 b) 50 şi mai mulţi salariaţi;
c) 100 şi mai mulţi salariaţi.
79. Salariatul autor al invenţiei sau al propunerii de raţionalizare beneficiază de
garanţiile şi compensaţiile prevăzute de: 87. Serviciul pentru securitatea şi igiena muncii acordă consultaţii şi asistenţă:
a) legislatia vigoare; a) angajatorului la elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire a accidentelor de
b) legislatia in vigoare şi contractul colectiv de muncă; muncă şi a bolilor profesionale;
c) legislatia in vigoare, de contractul colectiv şi/sau de cel individual de muncă. b) salariaţilor;
c) reprezentanţilor organizaţiei sindicale.
80. Stimulările se aplică:
a) de către angajator; 88. Serviciul medical se înfiinţează, în mod obligatoriu, în unităţile care au:
b) de către angajator de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor; a) 100 şi mai mulţi salariaţi;
c) la propunerea reprezentanţilor salariaţilor. b) 200 şi mai mulţi salariaţi;
c) 300 şi mai mulţi salariaţi.
81. Pentru încălcarea disciplinei de muncă se permite aplicarea:
a) sancţiunilor disciplinare; 89.Materialele igienico-sanitare de protecţie se distribuie de către angajator:
b) amenzilor şi altor sancţiuni disciplinare în cazurile prevăzute de contractul a) din contul salariatului;
individual de muncă; b) la o jumătate de preţ;
c) aplicarea altor sancţiuni administrative. c) gratuit.

82. În caz de schimbare a proprietarului unităţii, noul proprietar este în drept să


desfacă contractele individuale de muncă încheiate cu:
a) şeful serviciului de pază;
b) contabilul-şef;
c) şeful secţiei personal (cadre).

83. Termenul de validitate a sancţiunii disciplinare:


a) constituie un an din ziua depistării;
b) nu poate depăşi şase luni din ziua aplicării;
c) nu poate depăşi un an din ziua aplicării şi familiarizării lui cu ordinul (contra
semnătură). Legea cu privire la avocatură, Statutul profesiei de avocet, Codul
deontologic al avocatului
68
b) în baza hotărîrii Comisiei de licenţiere, art.47 alin.8 Statut
1. Reglementarea profesiei de avocat constă în: c) în baza hotărîrii Consiliului Uniunii Avocaţilor.
a) stabilirea genurilor de asistenţă juridică,
b) stabilirea garanţiilor pentru pentru activitatea de acordare a asistenţei juridice 8. Rezultatele examenelor de admitere la stagiu:
calificate, a) sunt aprobate prin hotărîrea Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat, art.47 alin.8
c) stabilirea condiţiilor de bază şi a modului de acordare a asistenţei juridice, Statut
stabilirea garanţiilor pentru activitatea de acordare a asistenţei juridice b) sunt aprobate prin hotărîrea Comisiei de licenţiere care urmează a fi validate de
calificate. Art.2 Lege Consiliul Uniunii Avocaţilor,
c) sunt aprobate prin hotărîrea Comisiei de licenţiere care urmează a fi validate de
2. Avocatul din alt stat: Ministerul Justiţiei.
a) poate desfăşura activitate în cadrul cabinetului avocatului în bază de contract,
b) nu poate desfăşura activitate, 9. Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage:141
c) poate desfăşura activitate în cadrul cabinetului avocatului sau în cadrul biroului a) de către Comisia de etică şi disciplină a Uniunii Avocaţilor,
asociat de avocaţi în baza contractului. Art.5*1 alin.4 b) de către instanţa de judecată,
c) de către Ministerul Justiţiei în temeiul hotărîrii Comisiei de etică şi disciplină a
3. Condiţiile, volumul şi modul de acordare de către avocaţi a asistenţei juridice Uniunii Avocaţilor. Art. 22 alin.2
garantate de stat se stabilesc:
a) prin Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, art.6 10. Registrul înregistrărilor cabinetelor şi birourilor asociate este ţinut:
b) prin hotărîrea Congresului avocaţilor, a) de Consiliul Uniunii Avocaţilor,
c) prin Legea cu privire la avocatură. b) de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, art. 29 alin.2
c) de Camera Înregistrărilor de Stat.
4. Avocaţii în procedura de acordare a asistenţei juridce:
a) pot adeveri copii şi extrase din acte şi poate certifica semnăturile de pe actele 11. Organele de conducere a Uniunii Avocaţilor sunt:
necesare pentru acordarea asistenţei juridice, art.7 alin.3 a) Congresul Uniunii Avocaţilor,
b) pot adeveri doar copii şi extrase din acte, b) Congresul şi Consiliul Uniunii Avocaţilor,
c) nu poate adveri acte şi nici certifica semnături. c) Congresul, Consiliul, Preşedintele, secretarul general al Uniunii Avocaţilor. Art.32
5. Persoanele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător alin.5
sau procuror:
a) sunt scutite de efectuarea stagiului profesional şi de examenul de calificare, 12. Alegerea organelor de conducere ale Uniunii Avocaţilor se face prin:
b) sunt scutite de efectuarea stagiului profesional şi de examenul de calificare dacă a) vot secret, art.31 alin.2
în termen de 6 luni după demisie au solicitat eliberarea licentei pentru b) vot deschis,
exercitarea profesiei de avocat, c) decizia Congresului Uniunii Avocaţilor.
c) sunt scutite de efectuarea stagiului profesional şi de examenul de calificare dacă
în termen de 1 an după demisie au solicitat eliberarea licentei pentru exercitarea 13. Congresul Uniunii Avocaţilor se constituie din:
profesiei de avocat. a) toţi avocaţii Uniunii Avocaţilor,
b) avocaţii delegaţi de fiecare Barou,
6. Eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat este efectuată de: c) avocaţi delegaţi de fiecare Barou şi din membrii Consiliului Uniunii Avocaţilor. Art.33
a) Comisia de licenţiere a Uniunii Avocaţilor, alin.1
b) Consiliul Uniunii Avocaţilor conform hotărîrii Comisiei de licenţiere,
c) Ministerul Justiţiei. Art.11 alin.1 14. Congresul se considera legal constituit dacă sunt prezenţi:
a) din numărul participanţilor,
7. Examenul de admitere la stagiu este organizat: b) din numărul participanţilor, 2/3 - art.33 alin.5
a) în baza hotărîrii Comisiei de licenţiere şi a Consiliului Uniunii Avocaţilor, c) din numărul participanţilor.

69
15. Congresul adoptă hotărîri cu: 23. Secretarul general:
a) votul a 3/4 din membrii prezenţi, a) este ales de către Consiliul Uniunii Avocaţilor,
b) votul majorităţii din membrii prezenţi, art.33 alin.5 b) este ales la Congresul Avocaţilor,
c) votul a 2/3 din membrii prezenţi. c) este angajat de către Consiliul Uniunii Avocaţilor. Art.38 alin.2

16. Hotărîrile şi rezoluţiile Congresului se iau: 24. Comisia de licenţiere a profesiei de avocat:
a) prin vot deschis, art.41 alin.11 Statut a) este aleasă la Congres,
b) prin vot secret, b) este aleasă prin concurs de către Consiliul Uniunii Avocaţilor,
c) la decizia Congresului. c) este aleasă prin concurs de o comisie specială desemnată de Consiliul Uniunii
Avocaţilor. Art.40 alin.2
17. Hotărîrile Congresului:
a) pot fi atacate în instanţa de contencios administrativ, art.41 alin.19 Statut 25. Hotărîrile Comisiei de Licenţiere a profesiei de avocat se adoptă cu:
b) nu pot fi atacate, a) votul majorităţii membrilor săi, art.39 alin.5
c) pot fi atacate in procedura simplificată.142 b) votul a 2/3 din membri,143
c) votul tuturor membrilor prezenţi la şedinţă.
18. Consiliul Uniunii Avocaţilor:
a) este format din Preşedintele Uniunii Avocaţilor şi avocaţii aleşi la Congres în 26.Comisia de etică şi disciplină este compusă:
număr de 14 persoane, a) din 11 membri aleşi la Congres,
b) este format din Preşedintele Uniunii Avocaţilor şi decanii Barourilor, precum şi b) 6 membri aleşi la Congres şi 5 delegaţi de Barouri, art.41 alin.1
avocaţi aleşi la Congres, c) 6 membri aleşi la Congres şi 5 aleşi de o comisie specială desemnată de Consiliul
c) este format din Preşedintele Uniunii Avocaţilor, decanii Barourilor şi avocaţii Uniunii Europene.
delegaţi de Barouri. Art.35 alin.2
27. Hotărîrile Comisiei de Etică sunt adoptate cu votul:
19. Mandatul membrului Consiliului este de: a) a 2/3 din membrii prezenţi,
a) 5 ani, b) majorităţii membrilor săi, art.39 alin.5
b) 4 ani, . Art.35 alin.3 c) a 3/4 din membrii prezenţi.
c) 2 ani.
28. Şedinţa Comisiei de Etică şi Disciplină:
20. Hotărîrile Consiliului sunt adoptate: a) este închisă,
a) cu votul a 2/3 din membrii săi, b) este publică,
b) cu votul a 1/3 din membrii săi, c) închisă sau publică în dependenţă de decizia Comisiei. Art.39 alin.3
c) cu votul majorităţii membrilor săi. . Art.35 alin.6
29. Evidenţa sancţiunilor disciplinare este ţinută:
21. Hotărîrile Consiliului pot fi atacate: a) de Consiliul Uniunii Avocaţilor,
a) în instanţa de contencios administrativ, b) de Decanii Barourilor,
b) la Congresul avocaţilor, c) de Comisia de Etică şi Decanii Barourilor. Art.48 alin.25 statut
c) la Congresul avocaţilor sau în instanţa de contencios administrativ. Art.43 alin.11,13
30. Hotărîrile Comisiei de Etică pot fi contestate:
22. Presedintele Uniunii Avocaţilor este ales: a) în Consiliul Uniunii Avocaţilor,
a) pe un termen de 5 ani, b) în Consiliul Uniunii Avocaţilor Uniunii Avocaţilor şi Congresul Avocaţilor,
b) pe un termen de 4 ani, c) în instanţa de contencios administrativ. Art.48 alin.28 statut
c) pe un termen de 2 ani, art.37 alin.1

70
31. Adunarea baroului este deliberativă cu participarea a cel puţin: 39.Avocatul:
a) 2/3 din numărul total al membrilor baroului, a) poate să poarte robă în fața instanțelor judecătorești,
b) 1/3 din numărul total al membrilor baroului, b) este obligat sa poarte robă în fața instanțelor judecătorești, art.53 alin.1
c) Majorităţii membrilor baroului. Art. 42*3 alin.4 c) poartă robă în fața instanțelor judecătorești la decizia acestora.

32. Decanul Baroului este ales pentru un mandat de: 40.Obligația de a păstra secretul profesional este:
a) 5 ani, a) nelimitată în timp, art.47 alin.2
b) 4 ani, b) este stabilită pe un termen de 5 ani,
c) 2 ani. Art.42*5 alin.1 c) este stabilit un termen prin contractul dintre client și avocat.

33. Deciziile Decanului pot fi atacate: 41.Onorariul de succes al avocatului poate fi practicat:
a) la adunarea Baroului, a) doar in cauzele civile,
b) la Consiliul Uniunii Avocaţilor, art.53 alin.7 Statut b) în cauzele penale,
c) în instanţa de judecată.144 c) în cauzele civile și cauzele penale doar în legatură cu latura civilă. Art.64 alin.13 Statut

34. Contractul dintre avocat si client: 42.Nerespectarea de către avocat a obligațiilor sale privind publicitatea formelor
a) nu poate fi influenţat şi controlat de nici o autoritate publică, art.44 alin.8 de exercitare a profesiei de avocat constituie:
b) poate fi influențat și controlat, a) o infracțiune,
c) nu poate fi influențat și controlat decît în condițille expres prevăzute de lege. b) o contravenție administrativă,
c) o abatere disciplinară. Art.65 alin.12
35. Dreptul avocatului de a asista, reprezenta ori a exercita orice alte activități
specifice profesiei, apare: 43. În calitate de îndrumător al unui stagiar poate fi:
a) conform contractului de asistență juridică, art.46 alin.1 lit.b a) avocatul ales de stagiar,
b) conform mandatului, b) avocatul recomandat de Consiliul Uniunii Avocaților,
c) conform procurii. c) avocatul recomandat de Comisia de Licențiere.

36. Retragerea licenței ca sancțiune disciplinară poate fi aplicată: 44. Profesia de avocat este:
a) de către Ministerul Justiţiei în temeiul hotărârii Comisiei pentru etică şi a) liberă și independentă, cu organizare, funcționare și conducere autonomă, art.1 alin.2
disciplină, art.30 alin.2 Statut b) liberă cu organizare, funcționare și conducere de către Ministerul Justiției,
b) de Consiliul Uniunii Avocaților, c) liberă, cu organizare și conducere de catre Uniunea Avocaților.
c) de instanța de judecată.
45. Avocații din alte state:
37. Sancțiunea disciplinară se aplică avocatului cel mult peste: a) pot exercita profesia de avocat pe teritoriul Republicii Moldova,
a) 1 lună de la data constatării abaterii, b) nu pot exercita profesia de avocat pe teritoriul Republicii Moldova,
b) 2 luni de la data constatării abaterii, art.50 alin.2 c) pot exercita profesia de avocat dacă întrunesc condițiile prevăzute de lege cu
c) 6 luni de la data constatării abaterii. excepția condiţiei privind cetățenia. Art.5*1 alin.1

38. Procedura disciplinara nu poate fi intentată dacă din momentul abaterii au 46. Avocatul din alt stat:
trecut: a) poate reprezenta persoana fizică și juridică în instanța de judecată,
a) 3 luni, b) poate reprezenta persoana fizică și juridică doar cu excepția cauzelor penale,
b) 6 luni, c) poate reprezenta doar în arbitrajul comercial internațional. Art.5*1 alin.3
c) 12 luni. Art.50 alin.1 47. Litigiile între acvocați cu privire la relațiile profesionale vor fi soluționate de:
a) Comisia de Etică și Disciplină, Barou sau Consiliul Uniunii Avocaților, art.12 Statut

71
b) Consiuliul Uniunii Avocaților,
c) Comisia de Etică și Disciplină.

48. Incompatibilitatea profesiei de avocat cu oricare altă activitate este verificată


și constatată de:
a) Comisia de Licențiere,
b) Comisia de Etică și Disciplină,
c) Consiliul Uniunii Avocaților. Art.13 alin.3
????????????????

72

S-ar putea să vă placă și