BALADA POPULARĂ- TRĂSĂTURI SPECIFICE

Termenul de “baladă” a fost încetăţenit în literatura română de Vasile Alecsandri, fiind

preluat din limba franceză. Alecsandri a întocmit cea mai cunoscută culegere de balade, în
1852. Balada este cunoscută mai ales sub denumirea de “cântec bătrânesc” pentru că textul
operei era cântat de un lăutar sau un cioban , la anumite ocazii: nunţi, locuri de popas etc.
Balada populară are caracter oral, anonim, colectiv, sincretic şi tradiţional, ca orice operă
populară.

Caracteristici ale baladei populare:

 Repetiţia unor cuvinte sau chiar a unor versuri întregi;
 Antiteza şi hiperbola;
 Implicarea afectivă a poetului anonim prin utilizarea de interogaţii retorice şi abundenţa
diminutivelor;
 Îmbinarea mai multor moduri de expunere;
 Accentul pus pe personajul principal, complex caracterizat;
 Unele balade au un final deschis, lipsind deznodământul, altele au un final tragic,
sângeros.

Clasificare:
 Balade legendare: „Monastirea Argeşului”
 Balade pastorale: „Mioriţa”
 Balade haiduceşti: „Toma Alimoş”
 Balade istorice: „Constantin Brâncoveanu” etc.

Cu timpul, au apărut şi balade culte, inspirate din cele populare: Vasile Alecsandri,
Dimitrie Bolintineanu, George Coşbuc, Ştefan Augustin Doinaş etc.