GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BECLEAN

JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD

TEMA PROIECTULUI
DEGRADAREA STRATULUI DE OZON

PROF. POP AUREL

2010
 Cuprins
Argument………………………………………………………..……………………3

1 Ozonul – caracteristici............................................................................................4

2. Distribuţia ozonului în atmosferă…………………………………………………5

3. Stratul de ozon…………………………………………………………………...7

3. 1. Alcătuirea atmosferei…………………………………………………..8
3. 2. Structura atmosferei…………………………………………..............10
3. 3. Localizarea stratului deozon………………………………………….11

4. Degradarea stratului de ozon...............................................................................13

4.1. Descoperirea “găurii de ozon”………………………………..............14

4.2. Evoluţia în timp a găurii în stratul de ozon…………………................15

4.3. Cauze ale degradării stratului de ozon………………………………...16

5. Impactul asupra mediului……………………………….………….…………….18

5.1. Impactul asupra mediului datorat degradării stratului de

ozon………………………………………………………………………………….18

5.2 .Impactul asupra mediului datorat ozonului.............................................19

6. Măsuri de refacere a stratului de ozon…………………………….......................19

6.1.Problematica protecţiei mediului în România…………………………..20

7. Concluzii.................................................................................................................22
Bibliografie.................................................................................................................23
8. Anexe......................................................................................................................24

2
 Argument
Preocupările pentru un mediu sănătos şi durabil au condus la schimbarea atitudinii
omului în relaţia cu natura. Mult timp exploatată fără milă, aceasta a început să se degradeze.
Acum, tot omului îi revine misiunea de a repara tot ceea ce a stricat.

Prin urmare, trebuie să facem tot posibilul să conservam toate resursele pe care
Pământul ni le oferă, resurse considerate inepuizabile, deoarece, prin intervenţia noastră, a
oamenilor, în încercarea de a ne face viata mai uşoară, le transformăm în resurse epuizabile şi,
mai apoi, inexistente.

Trebuie să protejam în special stratul de ozon care contribuie la menţinerea noastră în

viaţă şi care intră în componenţa “scutului” nostru protector.

Ozonul are un rol benefic, absorbind cea mai mare parte a razelor ultraviolete B (UV-
B), biologic nocive. Experienţe efectuate pe plante şi pe animale, dar şi studiile clinice la
oameni au arătat efectele nefaste ale expunerii excesive la UV-B: cancer de piele, cataractă,
boli infecţioase. Pentru fiecare diminuare de 1% a stratului de ozon se majorează cazurile de
cataractă cu până la 150.000. Estimările arată aproximativ 15 milioane de bolnavi de cataractă
până la sfârşitul acestui secol la nivel planetar.

Reducerea stratului de ozon are efecte negative şi asupra ecosistemelor acvatice şi

terestre, asupra materialelor, asupra proceselor chimice din atmosferă precum si asupra
climatului influenţând întreg echilibrul vieţii pe pământ.

3
 1 Ozonul – caracteristici

Ozonul (O3) greacă ozein - miros prin definiţie este o substanţă chimică formată din
trei atomi de oxigen fiind o moleculă instabilă care după un timp scurt se descompune în
oxigen molecular (O2). Are culoarea albastră şi un miros puternic.

Fig. 1. Structura moleculei de ozon

El este un oxidant puternic motiv pentru care este dăunător omului, producând dureri
de cap, fiind iritant, caustic al mucoaselor respiratorii daca se găseşte în atmosfera terestră
joasă numită troposferă (până la cca 12km) şi este rezultat al reacţiilor chimice, în prezenţa
luminii solare, dintre diferiţi poluanţi proveniţi de la maşini, uzine, termocentrale, rafinării, etc.
Acesta poartă numele de ozon rău. Formarea acestuia este accentuată în lunile de vară.

Molecula de ozon este formată prin fotoliza moleculelor de oxigen (O 2) sub acţiunea
radiaţiilor UV şi recombinarea atomilor de oxigen rezultaţi, cu moleculele de oxigen existente
în atmosferă. Din cele 10 mil. de molecule din aer, aproximativ 2 mil. sunt de oxigen şi numai
3 mil. sunt de ozon.

4
 Fig. 2. Formarea ozonului

2. Distribuţia ozonului în atmosferă

Aproximativ 90% din ozonul din atmosferă se găseşte în stratosferă. Stratul de ozon se
întinde de la 15 la 50 km, fiind însă cel mai concentrat la 20 – 25 km. Concentraţia de ozon
este destul de mare şi anume cantitatea maximă de ozon în acest strat este de 450 unităţi
Dobson. O unitate Dobson (DU) reprezintă cantitatea de ozon care se află într-un strat de ozon
pur de grosime 0,01 mm, în condiţii normale.

5
 Fig. 3. Distribuţia ozonului în atmosferă

Ozonul joacă un rol major în reglarea regimului termic din stratosferă deoarece
volumul de vapori de apă din strat este foarte redus. Temperatura creşte odată cu concentraţia
ozonului. Energia solară e convertită în energie cinetică când moleculele de ozon absorb
radiaţia ultravioletă rezultând încălzirea stratosferei. Ozonul absoarbe radiaţia ultravioletă cu
lungimi de unda intre 290 si 320 nm. Aceste lungimi de unde sunt dăunătoare vieţii deoarece
ele pot fi absorbite de acidul nucleic din celule. Penetrarea excesivă a radiaţiei ultraviolete spre
suprafaţa planetei ar distruge vegetaţia şi ar avea urmări ecologice grave. Mari cantităţi de
radiaţii ultraviolete ar duce la efecte biologice negative cum ar fi creşterea cazurilor de cancer.
Condiţiile meteorologice afectează distribuţia ozonului. Producerea şi distribuţia ozonului are
loc în stratosfera superioară tropicală unde este prezentă cea mai mare cantitate de radiaţii
ultraviolete. Disocierea are loc în zonele inferioare ale stratosferei şi la latitudini superioare
celor la care se realizează producerea ozonului.

6
 3. Stratul de ozon

Ozonul este unul dintre cele mai importante gaze

care vine în ajutorul vieţii. Pământul este înconjurat de un
strat de ozon care se afla în mod natural în stratosferă la
o altitudine foarte mare, între 15-40 km.

Pentru a vedea mai bine cum este dispus stratul de

ozon în atmosfera terestră, trebuie sa cunoaştem
compoziţia acesteia.

În îndelungata evoluţie a Terei, atmosfera a existat

încă de la început, însă cu o compoziţie diferită faţă de


cea actuală (dominau H, He, CO , NH 3 ). Ea s-a
Fig. 4 – Straturile atmosferei
modificat treptat prin:

- pierderea în spaţiu a unor gaze uşoare (H, He);

- transferul, din scoarţă, al gazelor şi vaporilor de apă, al particulelor solide
fine, prin vulcanism şi prin alte emanaţii;
- consumarea CO 2 de către plante începând cu paleozoicul şi fixarea lui în
diferite roci carbonice;
- eliberarea O 2 de către plante prin fotosinteză;
- eliberarea de gaze în urma impactului meteoriţilor cu scoarţa;
- transferul de pulberi şi gaze prin diferite activităţi ale omului (îndeosebi în
ultimul secol).

La limita inferioară a atmosferei aerul pătrunde în scoarţa prin pori, fisuri,

crăpături, excavaţii, până la adâncimi ce variază de la câteva zeci de metri la cateva sute de
metri.
Atmosfera nu are o limită superioară bine definită. Se poate considera ca atare
cea de 40.000 km, dacă se ţine cont de limita până unde se manifestă gravitaţia, sau cea de

7
3.000 km, unde densitatea gazelor este egală cu aceea din spaţiul interplanetar. Întrucât
anumite fenomene (de exemplu, aurorele polare) se produc la înălţimi mari, se accepta
intervalul de la 3.000 la 10.000 km ca făcând trecerea spre spaţiul interplanetar.

Masa totală a atmosferei a fost evaluată la 5,13 x 10 15 tone, repartizând a milioana

parte din masa Terrei; peste 99% din aceasta este concentrată în primii 36 km de la suprafaţa
Pamântului.
Multă vreme învelişul gazos al Pământului n-a putut fi studiat decât până la o înălţime
redusă. Aceasta avea să crească o dată cu inventarea baloanelor-sondă, care le-au permis
specialiştilor să facă observaţii în zone în care alt fel nu aveau cum să ajungă. Astăzi atmosfera
Terei este supravegheată permanent de o reţea de peste 9.000 de staţii meteorologice, de sateliţi
meteorologici, de sonde şi baloane speciale şi de sisteme perfecţionate de radar. Un loc aparte
îl joacă sateliţii meteorologici, graţie cărora poate fi supravegheată şi analizată întreaga
planetă, inclusiv învelişul său gazos.

Datele obţinute prin această reţea de supraveghere stau la baza studiilor meteorologice,
meteorologia fiind ştiinţa ce se ocupă cu studiul atmosferei.

3. 1. Alcătuirea atmosferei

Atmosfera este alcătuita din diferite gaze, apă în stare de vapori şi aerosoli (cenuşi
vulcanice, săruri, pulberi etc.). Partea inferioară a atmosferei, până la altitudinea de 90-100 km,
este denumita homosfera, fiind relativ omogena în privinţa amestecului de gaze şi a alcătuirii
moleculare a gazelor ce o compun. Ponderea cea mai mare ca volum este deţinută de azot (N 2
), cu 78,09%, şi de oxigen (O 2 ), cu 20,95%, la care se adaugă în ordine argonul (Ar), cu
0,93%, dioxidul de carbon, neonul, heliul, hidrogenul, ozonul şi radonul.

8
 Fig. 5 – Alcătuirea atmosferei

Aceste gaze au un rol fundamental în realizarea efectului de seră (dioxidul de carbon) şi

infiltrarea radiaţiilor ultraviolete (ozonul). Azotul este un gaz stabil, care intră mai greu în
combinaţii chimice, fiind considerat neutru. Spre deosebire de acesta, oxigenul este foarte
activ, stând la baza tuturor proceselor de oxidare şi de ardere. Se adaugă multe particule solide
sau lichide, cu dimensiuni submicronice, care se află în stare de suspensie (provenind din
cenuşi vulcanice, meteoriţi, arderi naturale sau antropice, noxe, praf, polen, cristale de săruri
etc.), reprezentând adesea elemente ce favorizează condensarea vaporilor de apă. Poluarea este
strâns legată mai ales de frecvenţa noxelor (emanaţii ce conţin sulf, carbon, azot, clor etc.).
Proporţia vaporilor de apă variază atât pe verticală (pondere mare pana la 5 km şi extrem de
redusă la peste 10 km), cât şi regional (au pondere mare în regiunile ecuatoriale, tropical
umede, deasupra bazinelor oceanice, marine, lacustre, dar extrem de redusă în regiunile aride şi
semi aride).
Între 100 şi 750 km se extinde heterosfera, rarefiată, alcătuită din azot, oxigen şi heliu,
în stare atomică, ce tind să se stratifice în ordinea greutăţii, datorită lipsei turbulenţelor.
La înălţimi mai mari de 750 km începe exosfera, extrem de rarefiată; se face treptat
trecerea spre vidul interplanetar, în care mai scapă atomi de heliu şi hidrogen.

3. 2. Structura atmosferei
Atmosfera este diferenţiată în mai
multe subînvelişuri, în care ponderea
gazelor este diferită, iar temperatura şi
presiunea suferă modificari esenţiale.
Troposfera este primul înveliş
atmosferic, aflat la suprafaţa Pamântului;
în cadrul său se desfaşoară cea mai mare
parte a interacţiunilor cu celelalte
învelişuri terestre (apa, relief, sol,
vieţuitoare), precum şi totalitatea
activităţilor omului; concentrează peste

Fig. 6 – Structura atmosferei

9 http://www.aerospaceweb.org
80% din masa atmosferei, dar şi cea mai mare parte a vaporilor de apă şi pulberilor
atmosferice.
În troposferă temperatura scade cu un gradient de circa 6,4 la fiecare km, până la o
altitudine la care turbulenţa în atmosferă se reduce mult, în cadrul unui strat de tranziţie numit
tropopauza, deasupra Ecuatorului; aici temperaturile au valori de -70, -80C (în dreptul
Ecuatorului).
Stratosfera se extinde de la nivelul tropopauzei până la circa 50 km înălţime. Până la o
altitudine de 20 - 25 km temperaturile se menţin la -50, -55C, de unde încep să crească,
ajungând spre limita superioară a stratosferei, numită stratopauza, chiar la valori pozitive de
până la 20C. Această încălzire se explică prin acţiunea unei părţi din radiaţia ultravioletă
asupra moleculelor de O 2 , pe care le desface în atomi. Aceştia se unesc cu alte molecule de O

2 , rezultând O 3 . Aceste reacţii sunt însoţite de degajare de căldură; stratul de ozon are un rol
important în protejarea vieţii pe Terra, întrucât reţine o parte din radiaţiile ultraviolete (U.V.)
nocive vieţii.
Mezosfera se desfaşoară între 50 şi 85 km şi este caracterizată printr-un aer extrem de
rarefiat şi prin scăderea rapidă a temperaturii, care atinge -90C spre limita superioară, numită
mezopauza.
Termosfera este învelişul exterior, care se extinde până la 400 - 800 km, şi este
caracterizată printr-o rarefiere extremă a aerului. Moleculele rare de gaze sunt disociate în
atomi de radiaţiile ultraviolete şi ca urmare temperaturile cresc, ajungând la 1000C spre partea
superioară.
Între 60 şi 500 km se afla ionosfera. În cadrul ei absorţia radiaţiei U.V. determină
ionizarea puternică a gazelor; există mai multe straturi izolate intens, între care cele mai
importante au fost notate cu literele D, E, F şi au proprietatea de a reflecta undele radio emise
de pe suprafaţa terestră.

10
 3. 3. Localizarea stratului
de ozon
Ozonul, se află în cea mai
mare parte în stratosferă. Acesta este
ozonul bun şi prin stratul protector
pe care îl formează, filtrează
aproximativ două treimi din razele
ultraviolete emise de Soare. Dacă
toate razele ar ajunge pe Pământ, ar fi
dăunătoare vieţii de pe planetă.

Fig. 7 – Localizarea stratului de

ozon

Concentraţia ozonului creşte cu altitudinea înregistrându-se un maxim la 20-30 km şi

poate varia de la o zi la alta, mediile lunare indicând variaţii sezoniere. Cea mai mare parte din
ozon se formează şi se distruge în zona cuprinsă între latitudinile 30 N, respectiv 30 S.
Cantitatea de ozon necesară pentru protejarea Pământului de razele ultraviolete nocive variază
intre 200 si 300 nanometri (nm) şi se crede că există de peste 600 milioane ani. Atunci nivelul
de oxigen era aproximativ 10% din concentraţia actuală din atmosferă. Înainte de acest
moment, existenţa vieţii era posibilă doar în ocean. Prezenţa ozonului a dat organismelor
ocazia să evolueze şi să trăiască pe uscat. Ozonul a jucat un rol semnificativ în evoluţia vieţii
pe Pământ şi datorită ozonului există viaţa aşa cum o ştim azi.

Mediul înconjurător este constituit din patru

mari elemente: atmosfera gazoasă, hidrosfera lichidă,
litosfera solidă şi biosfera vie. Privită din spaţiu,
atmosfera Pământului arată ca un voal subţire
albastru.

Această suprafaţă gazoasă, fragilă, aproape

transparentă furnizează aerul pe care îl respirăm zi de

11
Fig. 8 – Atmosfera terestră
zi. De asemenea ea reglează temperatura şi filtrează radiaţiile solare periculoase. În ultimii ani,
cercetările ştiinţifice au arătat că structura chimică a atmosferei este în schimbare datorită
cauzelor naturale sau provocate de om, de aceea atenţia este focalizată asupra impactului
activităţii umane asupra atmosferei. Omenirea prin activităţile ei contribuie la creşterea
cantităţii de gaze din atmosferă, contribuind astfel la încălzirea Pământului distrugând stratul
de ozon, acel component atmosferic care protejează planeta de radiaţiile ultraviolete.

4 Degradarea stratului de ozon

Degradarea stratului de ozon a fost observată în urma cercetărilor de după 1963 când s-
a constatat că iarna şi primăvara se formează goluri în stratul de ozon în Arctica şi Antarctica,
cantitatea de ozon putând scădea uneori cu 30-40% din total. În acelaşi timp şi eficienţa la
reţinere a razelor ultraviolete-B scade simţitor.

12
 Măsurătorile au anunţat că distrugerea stratului de ozon este mult mai pronunţată la
Polul Sud decât la Polul Nord. Oamenii de ştiinţa au oferit următoarea explicaţie: iarna, în
stratosferă, temperatura este mult mai scăzută la
Polul Sud şi durează un timp mai îndelungat,
deoarece vârtejurile de aici, create în lunile de
iarna, sunt mai stabile şi mai puternice decât cele
de la Polul Nord.

Vara, curenţii de aer din stratosferă

deplasează spre poli cea mai mare parte din
ozonul format în zonele ecuatoriale (nepoluate, în
general) astfel că parţial concentraţia de ozon la
poli se reface, dar rămâne scăzută în medie, la
nivel global.
Fig.9 -
Gaura din stratul de ozon între 1981-1999

4.1. Descoperirea “găurii de ozon”

Ozonul din atmosferă a fost măsurat sistematic din 1920 şi începând cu anul 1974, mai
mulţi oameni de ştiinţă, dintre care amintim pe Molina si Rowland, au arătat că la Polul Sud şi
mai puţin la Polul Nord a apărut o „gaură” în stratul de ozon sub influenţa CFC-urilor.

Gaura din stratul de ozon este adesea confundată cu problema încălzirii globale. Deşi
între ele există o anumita legătură, pentru că ozonul are contribuţia sa la efectul de seră, "gaura
de ozon" constituie o problema separată şi o dovadă în plus a efectelor nefaste ale activităţii
omului asupra mediului care i-a dat naştere.

13
 Termenul de “gaură” de ozon desemnează fenomenul de rarefiere a stratului de
ozon stratosferic deasupra Antarcticii. Fotografiile făcute din satelit au indicat că această gaură
se roteşte in jurul Polului Sud şi revine în poziţia iniţială după o săptămână.

În figura de mai jos este prezentată distrugerea stratului de ozon deasupra

Antarcticii, exprimarea concentraţiei ozonului făcându-se în unităţi Dobson.

Fig.10 . Distrugerea stratului de ozon deasupra Antarcticii

Cei doi doi cercetători nu au fost luaţi în serios, iar descoperirea lor a fost dată uitării.
Şi ar fi rămas uitată, dacă in 1985 British Antarctic Survey nu ar fi găsit o gaură în stratul de
ozon de deasupra Antarcticii. Din acea clipă semnalul de alarmă a fost tras şi toată lumea a
început să se ocupe cu spaimă si entuziasm de soarta ozonului.

În 1995 cercetătorii Molina si Rowland, împreună cu Paul J. Creutzen au luat premiul

Nobel pentru chimie. Măsurătorile s-au făcut cu spectrometre Dobson pentru ultraviolete.
A fost stabilită o reţea internaţională care s-a dezvoltat puternic după anii 1960, deşi
majoritatea determinărilor au fost făcute între paralelele de 30 si 65 grade latitudine nordică.
Din 1970 au fost demarate măsurătorile din sateliţi (Nimbus-4 si Nimbus-7). De asemenea s-au
făcut determinări din balon şi din aeroplane. Este acceptat unanim acum că din 1970 pierderea

14
în stratul de ozon este de 2-3% pentru latitudinile temperate. În 1985 a fost descoperită o gaură
de ozon în zonele Antarcticii care a atras atenţia asupra crizei globale şi a dus la promovarea
unor eforturi internaţionale de rezolvare a crizei. In 1997 a apărut o gaură în stratul de ozon şi
deasupra Arcticii. În zonele temperate din emisfera nordică fenomenul este ciclic cu maxim
iarna.

4.2. Evoluţia în timp a găurii în stratul de ozon:

Fig. 11 . Evoluţia în timp a găurii în stratul de ozon

4.3.Cauze ale degradării stratului de ozon:

 naturale (o specie de nori existentă la poli ce poartă numele de PSC
(Polar Stratospheric Clouds) si au proprietatea de a oferi o suprafaţa catalitică ideală pentru
descompunerea CFC-urilor, eliberându-se astfel clor care are proprietatea de a rezista în
atmosferă de la 20 la 120 de ani, fiecare atom al său putând distruge sute de mii de molecule de
ozon );

15
 Fig. 12 - Nori polari situaţi în stratosferă

 antropice, care intervin cu ponderea cea mai mare. Principalii vinovaţi

sunt clorofluorocarbonii (aşa numitele CFC-uri) şi a alte chimicale industriale precum halonii
sau bromura de metil. Aceste produse mai sunt încă folosite la instalaţiile de climatizare,
fabricarea produselor cosmetice, presurizarea substanţelor lichide în butelii metalice (spray-
uri), ca agent de răcire al frigiderelor şi congelatoarelor, sau pentru stingerea incendiilor, la
prepararea maselor plastice expandate, ca solvenţi industriali etc. Bromura de metil s-a folosit
zeci de ani la dezinfecţia materiilor prime destinate exportului, precum şi a terenurilor destinate
anumitor culturi.

O moleculă de freon poate distruge 104 – 106 molecule de ozon. CFC-ul a ajuns în
atmosfera înaltă ca agent poluator, a fost descompus de lumina solară, eliberând în spaţiu clorul

16
dăunător. CFC-urile, substanţe stabile, netoxice şi foarte versatile, au fost folosite într-o gamă
foarte variată de domenii, cum ar fi ca aerosoli propelanţi, agenţi de refrigerare şi fluide pentru
aer condiţionat, solvenţi şi agenţi de spumare.

La distrugerea stratului de ozon contribuie şi topirea toposferei (din cauza efectului de

seră), care induce răcirea stratosferei o mare perioada de timp.

Distrugerea ozonului a devenit o problema economică şi politică foarte controversată,

dar si o problemă ştiinţifică complexă. Surse de agenţi care afectează stratul de ozon sunt încă
de domeniul lucrurilor nesigure, însă CFC este cu siguranţa una dintre acele substanţe care sunt
dovedite ca afectând stratul de ozon. Modele ştiinţifice de atmosferă sunt construite ca să ajute
oamenii de ştiinţă să caute alţi factori in distrugerea ozonului, evaluarea importanţei lor şi
prevenirea a ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor.

Fig. 13 – Distrugerea stratului de ozon

5 Impactul asupra mediului

17
 5.1. Impactul asupra mediului datorat degradării stratului de ozon
 Asupra oamenilor: în privinţa sănătăţii umane trebuie menţionate
maladii ale ochilor, ale pielii (cancerul pielii, în special mai intens la cei cu pielea de culoare
mai deschisă) şi maladii infecţioase, prin creşterea incidenţei acestora. Expunerea omului la
concentraţii mari de ozon poate produce efecte nefaste asupra sistemului respirator şi poate
duce la scăderea funcţiei plămânilor. Simptomele observate pe durata producerii de smog sunt
tuse, dureri în piept, dificultăţi de respiraţie, dureri de cap şi iritaţii ale ochilor.

 Asupra plantelor (toate speciile afectate la acelaşi nivel): Expunerea

ecosistemelor şi a culturilor agricole la ozon are drept efect afectarea vizibilă a frunzelor şi
diminuarea recoltei şi a cantităţii de seminţe produse. Efecte nefaste asupra vegetaţiei se pot
observa la concentraţii relativ scăzute de ozon, care se înregistrează în mod frecvent în Europa.

 Asupra ecosistemelor acvatice: Acestea, sub influenţa ozonului, sunt

prejudiciate prin dereglarea strategiilor de adaptare (orientare, mobilitate), funcţiilor
psihologice (reacţii de fotosinteză şi enzimatice), dezvoltarea anormală a organismelor marine
(peşti tineri, larve), cu consecinţe în reducerea producţiei de biomasă, respectiv de hrană
umană.

Scăzând doar cu 1 % concentraţia de ozon atmosferic, fluxul de radiaţii UV creşte cu

2%, crescând de 6 ori frecvenţa cancerului pielii, a bolilor de ochi, recoltele de plante scad
simţitor, fitoplanctonul (organismele unicelulare din oceane) se reduce, afectând fauna care se
hrănea cu el, scade eficienţa vaccinului contra tuberculozei. Vopselele şi masele plastice
îmbătrânesc mai repede, fiind necesari aditivi mai scumpi pentru stabilizarea lor în timp.
Studiile statistice arată o creştere cu 4 – 6 % a tumorilor letale datorită expunerii la radiaţii UV.
În ultimii 50 de ani, a crescut numărul de decese prin melanom (tumoare malignă a pielii).

18
 5.2 .Impactul asupra mediului datorat ozonului
În timpul caniculei din timpul verii, toată lumea încearcă, în primul rând, să se ferească
de radiaţiile solare, însă foarte puţini ştiu că un pericol la fel de mare pentru sănătate îl
reprezintă şi ozonul. La altitudine mare, ozonul are un efect benefic deoarece acţionează ca un
ecran protector împotriva radiaţiilor solare ultraviolete. La nivelul solului din marile oraşe,
smogul rezultat din poluare se transformă in ozon, care este periculos pentru plămâni.

Experţii Academiei Americane de Alergie, Astm şi Imunologie (AAAAI) avertizează că

vara, din cauza activităţii solare foarte intense, cantitatea de ozon de la nivelul solului marilor
aglomerări urbane va creşte îngrijorător, punând în pericol sănătatea locuitorilor. O data
inhalat, ozonul poate provoca o serie de afecţiuni respiratorii, de la simple iritaţii ale căilor
aeriene superioare, accese de tuse şi afecţiuni ale pleurei, până la bronşite acute şi emfizem
pulmonar. De asemenea, astmaticilor li se pot agrava foarte mult simptomele şi sensibilitatea la
anumiţi alergeni. Pentru a evita efectele nocive, medicii americani le recomandă orăşenilor să
evite pe cât posibil deplasările la orele amiezii, când concentraţia ozonului atinge valori
maxime.

6 Măsuri de refacere a stratului de ozon

Organizaţia Naţiunilor Unite, prin UNEP (United Nations Environment Program) –

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, au instrumentat negocierile din 1985 de la
Convenţia de la Viena pentru Protecţia Stratului de Ozon şi din 1987 de la
Protocolul de la Montreal privind Substanţele care Depreciază Stratul de Ozon
(sau ODS-uri – ozone depleting substances). Aceste tratate, care au primit la momentul actual,
aprobarea şi adeziunea aproape unanimă, impun controlul cantitativ al producţiei şi consumului
de substanţe care depreciază stratul de ozon.

Acest control a devenit din ce în ce mai strict, odată cu dezvoltarea cercetărilor

ştiinţifice care urmăresc deprecierea stratului de ozon şi odată cu dezvoltarea industrială a
producţiei de substituenţi pentru substanţele care îl depreciază. În industrie, în 1995 s-a reuşit
înlocuirea în totalitate din producţie a marii majorităţi a ODS-urilor. CFC-urile trebuie
eliminate din producţie într-un viitor apropiat. Protocolul de la Montreal a fost punctul de
pornire şi pentru înfiinţarea unui Fond Multilateral care este operabil prin patru agenţii: UNEP,

19
UNDP, UNIDO şi Banca Mondială şi oferă suport financiar în dezvoltarea unor proiecte de
înlocuire a producţiei ODS-urilor în ţările cu economii în tranziţie din Estul Europei şi fosta
URSS. Odată cu începerea acţiunilor de reducere ale activităţilor umane care au efecte negative
asupra stratului de ozon, s-a observat că între 1997 şi 2002 există o încetinire a distrugerii
stratului (cam 4% într-un deceniu). Unele predicţii sugerează că stratul de ozon se va reface
total în aproximativ 50 de ani, dacă aceste acţiuni de protecţie continuă.

6.1.Problematica protecţiei mediului în România

Datorită condiţiilor economice şi sociale existente pe parcursul ultimului deceniu a fost

şi este, în continuare, deosebit de complexă. Prin Legea nr. 84/1993, România aderă la
Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena, la 22.03.1985 şi la
Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon , adoptat la Montreal la
16.09.1987 şi acceptă Amendamentul la Protocolul de la Montreal privind substanţele care
epuizează stratul de ozon, adoptat la cea de-a doua reuniune a părţilor de la Londra, din 27-29
iunie 1990, începând cu 26 februarie 2001.

În acest context a început armonizarea legislaţiei naţionale cu prevederile acestor

convenţii şi protocoale. Prin Ordonanţa 89/1999 sunt introduse restricţii privind regimul
comercial şi utilizarea hidrocarburilor halogenate care epuizează stratul de ozon. De asemenea,
a fost iniţiată şi se află într-un stadiu avansat procedura de acceptare a Amendamentului la
Protocolul de la Montreal, adoptat la Montreal in 1997, care prevede instituirea unui sistem de
licenţe pentru producţia, importul şi exportul de substanţe care epuizează stratul de ozon, în
scopul prevenirii traficului ilicit cu aceste substanţe.

Perioada 1 iulie 1999 - 1 iulie 2000 a reprezentat anul îngheţării consumului de

clorofluorocarburi (CFC) la nivel naţional şi intrarea într-o noua etapă a procesului de
eliminare treptata a acestor substanţe, în concordanţă cu obligaţiile care revin ţării noastre ca
semnatară a tratatelor internaţionale menţionate. Cu un consum de 350 tone CFC, România s-a
încadrat in limitele de producţie si consum stabilite în cadrul protocolului.

România a făcut progrese în implementarea regimului juridic al ozonului, prin:

 continuarea dezvoltării cadrului legislativ si instituţional necesar aplicării

regimului ozonului;

20
  implementarea transferului de tehnologie nepoluantă care au condus la
eliminarea a 1069 de tone, consum anual la utilizatorii industriali de substanţe care
epuizează stratul de ozon;

 instituirea controlului comerţului cu aceste substanţe (prin obligativitatea

obţinerii acordului de mediu pentru importul/exportul de substanţe care epuizează stratul de
ozon;

 introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug

stratul de ozon.

Începând din 1995, în fiecare an la 16 septembrie, se celebrează Ziua internaţională

pentru Protecţia Stratului de Ozon. Această dată a fost desemnată de Adunarea Generală a
ONU în rezoluţia 49/114, pentru a comemora semnarea Protocolului de la Montreal.

Această celebrare în lumea întreagă oferă oportunitatea atragerii atenţiei şi iniţierii de

acţiuni la nivel global, regional şi naţional privind protecţia stratului de ozon.

Toate statele membre ONU sunt invitate să iniţieze în această zi activităţi concrete în
acord cu obiectivele Protocolului de la Montreal şi a Amendamentului la acesta.

În 2007 s-au împlinit deci douăzeci de ani de la semnarea Protocolului de la

Montreal privind substanţele care depreciază stratul de ozon. Tot acest timp trecut a demonstrat
că printr-un efort comun omenirea poate „salva” planeta de la dezastre. Dacă utilizarea
chimicalelor se va face raţional, în condiţiile impuse de Protocolul de la Montreal, oamenii de
ştiinţă susţin că stratul de ozon se va reface complet până în 2050.

21
 7. CONCLUZII:

Ozonul, deşi este un oxidant puternic dăunător omului, producând dureri de cap,
fiind iritant, caustic al mucoaselor respiratorii dacă se găseşte în atmosfera terestră joasă
(troposferă) el este şi un gaz care vine în ajutorul vieţii. Pământul este înconjurat de un strat de
ozon care se află în mod natural în stratosferă la o altitudine foarte mare .

Este interesant să observăm cum acest gaz toxic devine un element vital pentru
protecţia vieţii terestre, altfel spus un rău care, în anume condiţii, devine un bine.

Prin stratul protector pe care îl formează, filtrează aproximativ două treimi din
razele ultraviolete emise de Soare. Dacă toate razele ar ajunge pe Pământ, ar fi dăunătoare
vieţii de pe planetă.

Este de remarcat faptul că specia umana a greşit în timp, şi a cauzat mari

stricăciuni mediului si implicit, stratului de ozon care s-a subţiat în timp.

Distrugerea ozonului a devenit o problema economică şi politică foarte

controversată, dar si o problema ştiinţifică complexă. Surse de agenţi care afectează stratul de
ozon sunt încă de domeniul lucrurilor nesigure, însă CFC este cu siguranţa una dintre acele
substanţe care sunt dovedite ca afectând stratul de ozon. Modele ştiinţifice de atmosferă sunt
construite ca să ajute oamenii de ştiinţă să caute alţi factori în distrugerea ozonului, evaluarea
importanţei lor şi prevenirea a ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor.

22
Bibliografie:

 Lixandru, B. - Ecologie şi protecţia mediului, Timişoara, Editura Presa

Universitară, 1999

 Măcărescu, B. - Ingineria şi protecţia mediului în industrie, Chişinău, Editura

Tehnică, 2003

 Vişan Sanda - Mediul înconjurător, poluare şi protecţie, Editura economică, 1998

 Revista Arborele lumii

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ozon
http://www.revistafelicia.ro/da_Stratul_de_ozon,_in_pericol!_1001112.htm
http://www.apmph.ro/14_01_01_2005_22.htm
http://www.lefo.ro/iwlearn/ozon.html

 http://www.ecomagazin.ro/ziua-internationala-pentru-protectia-stratului-de-ozon-
16-septembrie/

 www.apmcluj.ro/fisiere/ziua_ozonului.doc
http://www.aerospaceweb.org/question/atmosphere/atmosphere/layers.gif

 http://www.comune.ro/?/tema_consultanta/icon9/ (data accesării:23.03.2009)

 http://www.solarnavigator.net/images/earth_full_round_globe.jpg
http://www.theozonehole.com/images/ozdesaura.jpg (

23
8.ANEXE:

Gaura de ozon deasupra Antarcticii

24
Ozonul ajuta in procesul de prevenire a îmbătrânirii acoloanei
vertebrale prin injectarea câtorva mililitrii de ozon

25