COMPONENTELE ŢINUTEI ŞI EXECUŢIEI ARTISTICE

Ţinuta artistică pretinde următoarele cerinţe:

- curburi normale ale coloanei vertebrale;
- capul ridicat cu bărbia la nivelul unei linii imaginare paralelă cu solul;
- umerii coborâţi, pentru a degaja linia gâtului;
- pieptul uşor extins şi proiectat înainte;
- musculatura abdominală în contracţie;
- muşchii fesieri în contracţie, bazinul proiectat uşor înainte;
- picioarele răsucite în exterior din articulaţiile coxo-femurale;
- braţele rotunjite şi plasate sub linia umerilor în poziţiile menţinute;
mâinile în prelungirea braţelor; degetele relaxate, dar controlate.
Execuţia artistică implică următoarele cerinţe în efectuarea acţiunilor
motrice, şi anume:

- braţele rotunjite în realizarea acţiunilor libere, cu întârzierea mâinilor în

mişcare pentru a oferi impresia de prelungire a mişcărilor în spaţiu;
- urmărirea cu privirea prin mişcări estetice ale capului a tuturor acţiunilor
braţelor, pentru întregirea expresiei artistice;
- întârzierea capului în acţiunile trunchiului pentru a realiza prelungirea
mişcărilor în spaţiu;
- orientarea vârfurilor picioarelor în exterior, în toate poziţiile sprijinite
sau susţinute şi în toate direcţiile de acţionare;
- plasarea corectă a segmentelor corpului în planuri şi direcţii precise;
- plasarea şi transmiterea corectă a greutăţii corpului pe suprafeţele de
sprijin;
- execuţia liberă naturală a tuturor acţiunilor motrice şi în concordanţă cu
particularităţile acompaniamentului muzical.
Aceste componente se formează prin exersarea unor structuri de
exerciţii preluate din dansul clasic, care pot fi executate izolat sau în diferite
combinaţii.
Expresia corporală reprezintă un spaţiu de căutări, în care paleta de
mişcări poate conduce la o infinitate de estetici, conducând astfel la dezvoltarea
motricităţii expresive.
Toate formele de expresie corporală prezintă valoare educativă
remarcabilă, contribuind la o mai bună cunoaştere a sinelui în domeniul
gestului.
Comunicarea nonverbală prin expresie corporală se perfecţionează, se
modifică în funcţie de capacităţile psihice şi fizice, de specificul personalităţii
copilului şi de potenţialul comunicativ al grupului.
Expresia corporală nu poate fi văzută ca un simplu şi strict mijloc de
exteriorizare a trăirii afective, conţinutul ei fiind complex, cognitiv-afectiv,
constituit din trăiri emoţionale, atitudini şi motivaţii.