comori.

org

Evanghelia după Ioan

Arend Remmers
Evanghelia după Ioan Arend Remmers

Evanghelia după Ioan

1. Autorul şi data scrierii

2. Scopul scrierii

3. Particularităţi

4. Privire de ansamblu asupra conţinutului

1. Autorul şi data scrierii

Numele autorului Evangheliei după Ioan nu este menţionat – după cum este cazul şi cu cele trei
evanghelii sinoptice. Scriitorul păşeşte înapoi în imaginea de ansamblu, dincolo de mesajul lui
Dumnezeu. Ioan a fost un martor ocular al întâmplărilor relatate, după cum el însuşi scrie (Ioan 1:14;
19:35). De fapt, doar un martor ocular ar fi capabil să redea astfel de detalii clare precum „Era pe la
ceasul al zecelea” (Ioan 1:39), „şase vase de piatră pentru apă” (Ioan 2:6) şi „peşti mari, o sută cincizeci şi
trei” (Ioan 21:11).

Autorul evangheliei se numeşte pe sine de cinci ori „ucenicul pe care-l iubea Isus” (compară Ioan 21:24
cu Ioan 13:23; 19:26; 20:2; 21:7,20) şi de alte câteva ori „celălalt ucenic” (Ioan 18:15; 20:2,3,8). Dintre cei
trei ucenici care au fost cei mai apropiaţi de Domnul Isus (Petru, Iacov şi Ioan) ultimul nu este niciodată
menţionat pe parcursul întregii evanghelii. Această rezerva ar putea confirma tradiţia bisericii primare
cum că Ioan, ucenicul Domnului, este autorul acestei evanghelii. Acest fapt este confirmat de Irineu
(140-202 d.Hr.) care a fost un discipol al lui Policarp din Smirna (care la rândul lui l-a cunoscut pe Ioan).
Teofil din Antiohia a citat primul verset al evangheliei în jurul anului 180 d.Hr., numindu-l drept autor
pe Ioan. Au existat totuşi alte presupuneri în trecut, precum şi în timpuri prezente. Potrivit unora,
autorul ar fi fost un presbiterian cu acelaşi nume. Totuşi, nu există dovezi de necontestat împotriva
faptului că Ioan este autorul.

Cunoaştem mai multe despre Ioan decât despre oricare alt autor al evangheliilor. El era unul dintre cei
doi fii ai lui Zebedei. Zebedei era probabil un pescar prosper de pe malul lacului Galileii şi avea slujitori
angajaţi (Marcu 1:19-20). Mama lui Ioan şi a lui Iacov era Salome (Matei 27:55-56; Marcu 15:40). Ea L-a
rugat pe Domnul Isus să îi pună pe cei doi fii ai ei la dreapta şi la stânga Sa în Împărăţia Lui (Matei
20:20).

Chemarea lui Ioan pentru a fi un ucenic al Domnului este descrisă în evangheliile sinoptice (Matei 4:21-
22; Marcu 1:19-20; Luca 5:10-11). Ioan şi fratele său Iacov erau plini de zel pentru Domnul Isus. Acesta
este probabil motivul pentru care El i-a numit Boanerghes (fiii tunetului, Marcu 3:17). Luca descrie două
întâmplări în care Ioan arată un mare zel (Luca 9:49,54).

Ioan, fratele său Iacov şi Petru au aparţinut cercului restrâns al apostolilor. Doar acestora trei li s-a
îngăduit să fie cu Domnul Isus la învierea fiicei lui Iair, la transfigurarea de pe munte şi în grădina
Ghetsimani (Luca 8:51; 9:28; Matei 26:37; Marcu 13:3). Petru şi Ioan au fost trimişi să pregătească ultimul
Paşte (Luca 22:8); ei au fost de asemenea primii ucenici pe care i-a întâlnit Maria Magdalena în ziua
învierii Domnului Isus şi care au văzut mormântul gol (Ioan 20:2-10). Ioan a fost cel mai aproape de
Domnul Isus în camera de sus din Ierusalim, când ucenicii s-au întâlnit pentru ultima oară, şi în cele din
urmă, el a fost singurul care „stătea alături” de crucea Domnului său (Ioan 13:23-25; 19:26-27).

© www.comori.org 2
Evanghelia după Ioan Arend Remmers

După înălţarea Domnului îl găsim pe Ioan în Fapte 3 şi 4, împreună cu Pavel, mărturisind despre
Domnul Isus. Apoi îl vedem ca trimis al apostolilor în Samaria (Fapte 8:14). Conform Galateni 2:9, Pavel
l-a întâlnit pe Ioan la cea de-a doua sa vizită la Ierusalim.

După aceea Ioan s-a mutat în Asia Mică (Efes) unde probabil că a locuit până la moartea sa la o vârstă
foarte înaintată, în jurul anului 100 d.Hr. Această şedere a fost întreruptă totuşi de exilul său pe insula
Patmos (Apocalipsa 1:9).

Evanghelia după Ioan probabil că a fost scrisă ultima dintre toate cărţile Bibliei. Conţinutul şi structura
acestei evanghelii presupun familiaritatea cititorului cu cele trei evanghelii sinoptice. Potrivit tradiţiei,
această evanghelie foarte specială a fost scrisă chiar la sfârşitul primului secol d.Hr.

2. Scopul scrierii

Nici unul dintre evanghelişti nu a avut intenţia de a scrie o descriere completă a vieţii lui Hristos
conform principiilor omeneşti. Şi cu toate acestea, primii trei scriitori ai evangheliilor descriu pe scurt
venirea şi acţiunile lui Hristos de la botezul Său în Iordan până la învierea şi înălţarea Sa – şi de aceea ele
se numesc evanghelii sinoptice. Intenţia Duhului Sfânt este una diferită în Evanghelia după Ioan. Din
treizeci de minuni enumerate în evangheliile sinoptice, Ioan menţionează doar una (hrănirea celor 5000
din capitolul 5). Însă Ioan descrie şase alte minuni care nu sunt menţionate nicăieri altundeva. În total se
adună la şapte minuni. Şapte este un număr perfect şi suficient în mod divin. Ioan totuşi nu le numeşte
minuni, ci semne. Motivul este dat de Ioan în capitolul 20:30-31: „Isus deci a făcut şi multe alte semne
înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar acestea sunt scrise ca voi să credeţi că
Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui.”

Această afirmaţie a lui Ioan reprezintă o bună descriere a subiectului şi scopului acestei evanghelii:
Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu. Găsim denumirea de „fiu” de 29 de ori în evanghelia lui Ioan,
dintre care de 10 ori „Fiul lui Dumnezeu”. Într-un limbaj aproape ca al unui copil, simplu, cu un
vocabular de aproximativ doar 700 de cuvinte, Ioan ne comunică adevărul înalt, că Cuvântul, Fiul veşnic
al lui Dumnezeu, a devenit trup. Prin urmare el nu menţionează nimic din genealogia, naşterea sau
copilăria Domnului Isus. În schimb, însuşi primul verset al evangheliei îl poartă pe cititor înapoi în
veşnicie: „La început era Cuvântul”. Existenţa eternă de dinainte a Fiului lui Dumnezeu este menţionată
în Ioan 8:58 şi de asemenea în Ioan 17:5,24. Evanghelia lui Ioan ne spune doar despre câteva minuni ale
Domnului Isus iar Ioan le numeşte „semne” (Ioan 2:11; Ioan 4:54). Toate acestea au slujit doar la
descoperirea atotputerniciei Domnului.

Omul Isus Hristos este în acelaşi timp Dumnezeul veşnic care, ca Domn (Yahve), a spus despre Sine în
Vechiul Testament: „Eu sunt cel ce sunt” (Exod 3:14). Când Domnul Isus a fost arestat, a spus soldaţilor:
„Eu sunt” (Ioan 18:5), iar ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. El a fost singurul care putea spunea
„Eu sunt pâinea vieţii”; „Eu sunt lumina lumii”; „Eu sunt uşa oilor”; „Eu sunt păstorul cel bun”; „Eu
sunt învierea şi viaţa”; „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa”; (Ioan 6:35; 8:12; 10:7,11; 11:25; 14:6).

Ioan menţionează de câteva ori că Domnul Isus şi-a dat viaţa în mod voluntar (Ioan 10:17; 18:11; 19:30).
Acesta este motivul pentru care această Evanghelie nu menţionează timpul de rugăciune din
Ghetsimani. Fiul lui Dumnezeu avea putere sa-Şi dea viaţa şi avea putere să o ia înapoi (Ioan 10:18).

Cele câteva întâmplări pe care le relatează Ioan sunt în ordine cronologică, precum în Evanghelia după
Marcu. Ioan este singurul evanghelist care menţionează trei sărbători ale Paştelui în Evanghelia sa.
Acesta este motivul principal pentru care presupunem că slujba publică a Domnului Isus trebuie să fi
durat aproximativ trei ani (compară cu Ioan 2:13; 6:4; 13:1).

© www.comori.org 3
Evanghelia după Ioan Arend Remmers

3. Particularităţi

Diferenţe între Evanghelia după Ioan şi evangheliile sinoptice

Caracterul special al Evangheliei după Ioan se datorează în parte relaţiei dintre Fiul lui Dumnezeu şi
poporul Israel. În contrast cu evangheliile sinoptice, Domnul Isus este prezentat ca fiind respins chiar de
la început (Ioan 1:11). „Iudeii” (termen care reprezintă pe conducătorii poporului) sunt văzuţi iar şi iar
ca adversari ai Domnului Isus. „Iudeii” sunt întotdeauna separaţi distinct de „popor”. Şi cu toate
acestea, doar Ioan este acela care descrie lucrarea lui Hristos în Iudeea (Ioan 1:29-3:36). Aceasta a avut loc
înaintea lucrării Sale în Galileea. Ioan de asemenea ne spune de patru ori că Domnul Isus a fost în
Ierusalim (Ioan 2:13 5:1; 7:14; 12:12). Domnul Isus nu întâmpină atât de multă lipsă de judecată şi
neînţelegere în evangheliile sinoptice după cum întâmpină în Evanghelia după Ioan: iudeii se gândesc la
templul din Ierusalim, în timp ce Domnul Isus vorbeşte despre templul trupului Său (Ioan 2:20-21);
Nicodim nu înţelege ce vrea Domnul Isus să spună prin „naşterea din nou” (Ioan 3:3-5); Femeia de la
Sihar nu cunoaşte ce este aceea apa cea vie (Ioan 4:10-15); poporul nu pricepe ce este pâinea din cer (Ioan
6:34), etc. Toate aceste întâmplări indică acel contrast – pe care omul nu-l poate birui – dintre întuneric şi
lumină, dintre moarte şi viaţă, dintre lume şi Dumnezeu. Gândurile lui Dumnezeu cu oamenii au putut
fi pătrunse doar pentru că Dumnezeu, Fiul, a devenit om, şi a împlinit lucrarea de ispăşire pe cruce.

Cea mai veche mărturie a Noului Testament

Cea mai veche şi recunoscută mărturie a Noului Testament este un fragment de papirus găsit în Egipt.
Acest fragment a fost descifrat de către cercetătorul englez C.H. Roberts în 1934. El a descoperit că
fragmentul avea textul în greacă din Ioan 18:31-33 pe faţă şi din Ioan 18:37-38 pe verso. Un calcul mai
precis al vârstei acestui fragment a dus la rezultatul de aproximativ 125-130 d.Hr. Dacă Evanghelia lui
Ioan a existat în Egipt deja la acea vreme, atunci originalul trebuie să fi fost scris ceva mai devreme.
Presupunerea că Evanghelia după Ioan nu a fost scrisă mai târziu de 100 d.Hr. este puternic confirmată
de acest fragment extraordinar. Acest papirus este păstrat în Manchester la John Ryland’s Library şi are
denumirea P52*.

* Recent a fost descoperit un alt fragment de papirus (7 Q5), chiar mai mic, iar acesta este acum considerat a fi cea
mai veche dovadă a Noului Testament. A fost găsit într-una din peşterile de la Qumran, deasupra Mării Moarte.
Acest fragment constă din doar aproximativ 20 de litere care sunt parţial indescifrabile. Se crede că textul
reprezintă Marcu 6:52-53 şi se crede că a fost scris în jurul anului 68 d.Hr.

Textul din Ioan 7:53-8:11

Împreună cu Marcu 16:9-20, aceste versete sunt singurele versete ale Noului Testament ale căror origini
sunt puse la îndoială de către critici. Aceste douăsprezece versete lipsesc din cele mai vechi cunoscute
manuscrise în limba greacă, precum şi din unele traduceri vechi. Totuşi Ieronim (Sophronius Eusebius
Hieronymus, 345-419 d.Hr. )dă mărturie că aceste versete au fost incluse în multe manuscrise greceşti şi
latineşti. Augustin (354-430 d.Hr.) a afirmat că acest paragraf a fost scos din text de oameni cu puţină
credinţă sau duşmani ai adevăratei credinţe. Motivul lor probabil că a fost teama de o posibilă
întrebuinţare greşită a acestor versete. Opinia cum că verstele 7:53-8:11 aparţin textului inspirat al
Evangheliei după Luca prin conţinut, precum şi prin context, este susţinută de faptul că probabil nici o
altă relatare despre viaţa Domnului Isus nu ilustrează atât de izbitor afirmaţia din capitolul 8:12 „Eu
sunt lumina lumii”.

© www.comori.org 4
Evanghelia după Ioan Arend Remmers

4. Privire de ansamblu asupra conţinutului

I. Ioan 1:1-18 Prolog: Cuvântul

II. Ioan 1:19 – 12:50 Lucrarea publică a Fiului lui Dumnezeu

Capitolul 1 – Ioan Botezătorul; Primii ucenici ai lui Isus

Capitolul 2 – Nunta din Cana; Curăţirea templului
Capitolul 3 – Nicodim; Ioan Botezătorul
Capitolul 4 – Femeia din Samaria; fiul unui slujitor împărătesc
Capitolul 5 – Paraliticul de la scăldătoarea Betesdei; Împotrivirea iudeilor
Capitolul 6 – Hrănirea celor 5000; Pâinea vieţii
Capitolul 7 – Isus la Sărbătoarea Corturilor
Capitolul 8 – Femeia adulteră; Respingerea cuvintelor lui Isus
Capitolul 9 – Orbul din naştere; Respingerea lucrărilor lui Isus
Capitolul 10 – Păstorul cel bun
Capitolul 11 – Învierea lui Lazăr
Capitolul 12 – Ungerea lui Isus; Dorinţa grecilor şi necredinţa iudeilor

III. Ioan 13:1-17:26 Slujba Fiului lui Dumnezeu faţă de ucenicii Săi

Capitolul 13 – Spălarea picioarelor

Capitolul 14 – Ucenicii şi Fiul, Tatăl şi Duhul Sfânt
Capitolul 15 – Adevărata viţă
Capitolul 16 – Duhul Sfânt şi o nouă eră
Capitolul 17 – Rugăciunea Domnului pentru cei iubiţi ai Săi

IV. Ioan 18:1-20:31 Moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu

Capitolul 18 – Arestarea Domnului şi acuzaţiile ridicate împotriva Lui

Capitolul 19 – Condamnarea, răstignirea şi moartea Domnului
Capitolul 20 – Ziua învierii

V. Ioan 21:1 – 25 Epilog: Domnul se arată ucenicilor Săi pe malul lacului

© www.comori.org 5