Logofeţia 

Pricinilor Bisericeşti

Regulamentele Organice din 1831 a constituit fundamentul modernizării instituţiilor statului. Logofeţia Pricinilor
Bisericeşti a luat fiinţă ca urmare a prevederilor acestui regulament. Logofătul pricinilor bisericeşti era ajutat de un
director al Cancelariei. În primii ani, Logofeţia era organizată pe două mese(secţiuni), dar, după câţiva ani, datorită
adăugării şi altor atribuţii, s­a mai adăugat o masă, în 1832, iar în 1846 s­a mai înfiinţat o masă. Nacialnâcii de mese erau
subordonaţi directorului: primul, avea îndatorirea de „a priveghea ocârmuirea şi întrebuinţarea veniturilor mănăstireşti, la
păzirea regulamentului întocmit pentru acestea şi la pricini de judecăţi atingătoare de avuturile bisericeşti. Cel de­al
doilea se va însărcina cu îngrijirea seminariilor şi cu privegherea ceremoniilor obişnuite”1. Nacialnâcii aveau subordonaţi
2 ajutori: registratorul, însărcinat cu primirea şi darea tuturor hârtiilor ce vor privi această cancelarie;4 scriitori; 1
cinovnic, orânduit cu îngrijirea odăilor şi cu cheltuiala cancelariei2. 
La 5 aprilie 1831 s­a dat un ofis pentru alcătuirea unei comisii, care trebuia să elaboreze un Regulament pentru atribuţiile
logofătului pricinilor bisericeşti, care erau prevăzute şi în Regulamentul Organic, la art.359­363. Dintre obligaţiile
logofătului amintim: avea grijă de averea mănăstirilor şi ajuta aşezămintele făcătoare de bine, şcoalele bisericeşti şi
publice3. Pentru a înţelege mai bine importanţa logofătului vom reda, câteva articole, din Regulamentul Organic4,
referitoare la această funcţie: 
„Art. 359. Ca să se păzească cu toată întregimea vechile prerogative ale clirosului Valahiei şi să se întâmpine de acum
înainte tot abuzul ce s­au fost introdus în ierarhia bisericească, mitropolitul şi episcopii cei în lucrare, după întocmitoarele
legi ale ţării, se vor alege dintre bisericoşii pământeni, cunoscuţi pentru a lor pilduinţă, evlavie, statornică învăţătură şi
cercată destoinicie. 
Alegerea acestor duhovniceşti păstori se va face după drepturile şi obiceiurile ţării, de către Obisnuita Obştească
Adunare, dimpreună cu boierii din treapta întâi, ce nu se vor afla mădulari ai acestei adunări. După ce se va întări
alegerea de domn, alesul păstor numaidecât se va înscăuna într­a sa dregătorie şi o va cârmui după canoanele bisericeşti
şi după pravilele şi obiceiurile ce sunt legiuite acum în ţară. 
Art. 360. Mitropolitul se va alege dintre trei episcopi ce vor fi în lucrare, adică, al Râmnicului, al Buzăului şi al
Argeşului, având calităţile cerute după articolul de mai sus şi va primi după vechiul obicei, canoniceasca întărire de la
patriarhul Ţarigradului. 
Art. 364. Cuvioasele simbrii ale iconomilor şi a protopopilor, precum şi dările pentru botezuri, cununii, îngropări se vor
hotărâ printr­un regulament ce ve va alcătui de mitropolitul dimpreună cu episcopii în lucrare şi cu logofătul trebilor
bisericeşti. Acest regulament se va da de domn în cercetarea Obişnuitei Obşteşti Adunări şi după ce se va primi de către
aceasta şi se va întări toate cuviinţele, va avea putere de lege. 
Art. 365. Pentru abuzurile şi dărăpănările făcute foarte adesea de către egumenii mănăstirilor celor închinate, la care
ocârmuirea avuturilor bisericeşti s­au fost încredinţate, este neapărat ca această pricină să se pună în bună orânduială;
drept aceea o comisie alcătuită, sub prezidenţia mitropolitului, de logofătul pricinilor bisericeşti, de patru boieri şi de
patru rânduiţi din partea sfintelor locuri, adică Sfântul Mormânt, Muntele Sinai şi din Rumelii, se vor îndeletnici întru
cercetarea titlurilor şi altor acturi atingătoare de mănăstirile cele închinate, se vor sfătui asupra urmatelor mai înainte
abuzuri şi asupra proecturilor de îndreptare şi în cele după urmă va hotărî partea din veniturile lor ce se va putea da în
casa statului pentru fapte de faceri de bine”. 
De asemenea, tot prin acest regulament, au fost menţionate şi alte referiri privind atribuţiile logofătului bisericesc:
domnul, prin intermediul marelui logofăt al pricinilor bisericeşti, supraveghea tot clerul din Ţara Românească, să nu
încalce legile ţări:
”Când vreunul din partea clirosului bisericesc se va amesteca la lucrurile care privesc numai la ocârmuirea domnului,
pricinuind prin aceasta tulburare la liniştea şi buna orânduială a publicului, ori va intra în cercetare de pricini care privesc
la judecăţile politiceşti, precum şi va călca pravilele şi legiuirile acestui Principat, ori nu se va purta cu bună orânduială
după al său caracter, atuncea logofătul pricinilor bisericeşti va face cunoscut domnului pe aceia şi va cere ca să se dea
vinovatul în cercetarea părintelui mitropolit, faţă aflându­se şi marele logofăt spre a se judeca şi 
a­şi lua căzuta pedeapsă. Asemenea şi când vreunul din dregătorii mireni va supăra vreun obraz bisericesc la cele ce
privesc asupra datoriilor slujbei sale sau îl va necinsti într­alt chip, marele logofăt îl va face cunoscut domnului, cerând să
se dea în cercetarea şi judecata judecăţilor politiceşti, spre a se pedepsi după mărimea greşelii. 
Nici un schit sau mănăstire sau alt chinovion nu se poate întocmi în Valahia, fără a se da de ştire marelui logofăt, ca
printr­însul să ia voia şi slobozenia domnului. 
Asemenea şi nici un egumen nu se poate aşeza pe la toate mănăstirile în toată ţara, până a nu se înfăţişa domnului prin
marele logofăt, dimpreună cu mitropolitul şi până a nu se îndatora să plătească vreun ban sub nici un fel de numire,
aşişderea şi orice alt stareţ se va alege, numaidecât să se facă cunoscut marelui logofăt. 
Fiindcă nu se cuvine ca obrazele bisericeşti să se tragă prin judecătoriile politiceşti pentru pricini de judecată, marele
logofăt va îngriji ca aceştia având judecăţi să­şi rânduiască negreşit avocaţi spre a se judeca în locul lor, iar marele
logofăt va spijini judecăţile lor prin toate mijloacele, ca să ia sfârşit în vreme. Se deosebesc de această regulă preoţii de
mir, care pentru scăpătăciunea lor nu vor fi în stare să plătească avocaţilor. 
Hirotoniile diaconilor şi a preoţilor fiind trebuinţă a se urma pe temeiurile legiuirilor ce sunt pentru acesta, de acum
înainte, nici un diacon sau preot nu se va hirotonisi până nu face marele logofăt raportul său către domn, arătând atât
trebuinţa ce este, cât şi că s­au primit de vrednic de către arhiereul cel ce va fi să se hirotonisească. 
Tot la căderea marelui logofăt se cuvine atât privegherea asupra ocârmuirilor avuturilor mişcătoare şi nemişcătoare a
tuturor mănăstirilor şi schiturilor a celor slobode din Principat, cât şi asupra şcoalelor teologice, pentru care va îngiji
dimpreună cu arhiereul eparhiei, ca toate regulile ce se vor întocmi printr­un deosebit regulament asupra profesorilor,
ştiinţelor şi bunei orânduieli să se păzească întocmai şi întru toate”. 
Din articolele enunţate mai sus se poate observa care erau îndatoririle marelui logofăt. Dar, în conformitate cu prevederile
Regulamentului Organic, trebuia să se întocmească un proiect pentru noile atribuţii ale logofătului treburilor bisericeşti.
Acesta a fost discutat de către Obişnuita Obştească Adunare a Ţării Româneşti. Deoarece prin regulament se stipula că
cheltuielile necesare întreţinerii Caselor Făcătoare de Bine şi de Folos Obştesc erau susţinute din veniturile averilor
bisericeşti, s­a hotărât trecerea acestor instituţii de la Vornicia din Lăuntru la Departamentul Pricinilor Bisericeşti. Astfel,
proiectul6 nr. 180, din 1 decembrie 1831, supus dezbaterii de către secretarul statului în Obişnuita Obştească Adunare a
fost aprobat de către Kisselef, la 5 ianuarie 1832, sub nr.1, devenind lege: „ s­a cercetat şi s­a primit fără alte deosebiri de
către Adunare. Drept aceea, acest mai sus pomenit proiect s­a întărit potrivit cu legiuirile articolului 49 al Organicescului
Regulament şi va avea putere de pravilă pe vremea viitoare”7. Acesta cuprindea prevederi precise privind atribuţiile
marelui logofăt, după cum urmează: 
„ Art.1. Logofătul trebilor bisericeşti, afară de îndatoririle puse asupră­i, după cuprinderea secţiei de la capul al 8­lea al
Organicescului Regulament, va arăta şi va desluşi domnului pe vremea viitoare trebuinţele şi interesele tuturor Caselor
Făcătoare de Bine şi de Folos Obştesc. Pentru acest sfârşit, se vor adresa către dânsul toate ocârmuirile a şcoalelor, a
spitalelor, a Orfanotrofiei, a Casei Cerşetorilor ce are a se împărţi săracilor la oarecare zile din praznice şi a Casei
Ajutoarelor pentru Biserici sau Schituri Întrebuinţate(fără venituri). 
Art.2. La sfârşitul fiecărui an, logofătul trebilor bisericeşti va îngriji a strânge toate veniturile acestor case, după ce mai
întâi se vor cerceta de obştescul comitet, potrivit cu rânduielile cuprinse în secţia I a capului I al Regulamentului întocmit
pentru Casele Făcătoare de Bine şi de Obştescul Folos, în afară de oarecare modificări ce se vor fi făcut cu aceasta de
acum întocmire. 
Art.3. Logofătul trebilor bisericeşti, după ce va aduna toate socotelile şi rapoartele ce va primi la aceste socoteli, le va
supune la cunoştinţa domnului, care le va da în cercetarea Obişnuitei Obşteşti Adunări. 
Art.4. Asemenea se va adresa către logofătul trebilor bisericeşti pentru câte se vor privi la înzestrarea pescăriilor fluviale
şi a alte acareturi obşteşti, ce s­au hotărât prin aliniatul 4 de la art.l30 al Organicescului Regulament, pentru ţinerea
bisericilor Sf. 
Arhanghel Mihail şi a Sf. Ierarh Nicolae din nou zidite în oraşul Brăila şi Giurgiu(...). 
Art. 5. Logofătul trebilor bisericeşti va priveghea ca condicile de acturile civile să se ţie cât va sta cu putinţă întru cea mai
bună orânduială, pentru care se va înţelege cu mitropolitul şi cu episcopii, care vor îngriji a­i da toate ştiinţele ce vor fi de
trebuinţă asupra statorniciei şi a înaintărilor acestui folositor aşezământ, potrivit cu glăsuirea anexului al 3­lea. 
Art.6. La cancelaria logofătului trebilor bisericeşti se va mai adăuga o masă pentru toate aceste noi atribuţii după
asemănarea şi celorlate două mese”. 
În 1832, logofătul bisericesc, Alex. Scarlat Ghica, va prezenta un proiect de „desăvârşita organizaţie a treburilor
bisericeşti – a ajuta învăţătura obştească prin întocmirea de şcoale şi seminarii”8. De asemenea, se mai prevedea
înfiinţarea la mitropolie a unei Case Centrale, al cărui capital să slujească la ajutorarea bisericilor şi a schiturilor sărace,
la subvenţionarea Caselor Făcătoare de Bine (precum şcoalele, spitalele şi Casa Milosteniilor). 
Instrucţiunile pentru alcătuirea Regulamentului bisericesc au fost elaborate pentru a înlătura eventualele nelămuriri a
prevederilor Regulamentului Organic. În continuare, vom reda câteva pasaje din aceste instrucţiuni, după cum urmează: 
„ 1. a se îngriji de învăţătura clerului; 
2. a lua cu osebită băgare de seamă adevăratele interese ale mănăstirilor şi a hotărî mijloacele de a le ridica dintru a lor
dărăpănare şi a le trece de mare cuviinţă la vederea norodului, aducându­le la orânduiala lor cea dintâi, adică la
întâmpinarea trebuinţei sfintelor locuri unde vor fi închinate şi tot într­o vreme a adăposti pe cei săraci şi pe cei bolnavi
sau a ajuta învăţătura obştească prin întocmirea de şcoale şi seminarii potrivite cu această trebuinţă; 
3. a aşeza iconomia averilor bisericeşti pe reguli temeinice şi cuviincioase a le aduce la fericire, potrivit cu starea şi
îndatoririle ce are să îndeplinească. De aceea, pentru ceea ce se atinge de învăţătura clerului, comisia, întru alcătuirea
proiectului ei, se va asemăna întocmai cu rânduielile ce s­au 
întărit la paragraful 12 de la art.65 şi la secţia III de la cap. VIII din Regulamentul Organic, care stabilesc aşezarea
seminariilor centrale. Se va întocmi la mitropolie o Casă Centrală a cărui capital ce i se va orândui va sluji la ajutorul
bisericilor şi schiturilor ce nu vor avea nici un fel de venit; va întâmpina suma de 150.000 lei orânduiţi pentru ţinerea
seminariilor centrale; va întâmpina simbria protopopilor ce sunt orânduiţi a priveghea asupra purtării preoţilor şi asupra
pazei bisericeştii orânduieli în ţară, numărul cărora va fi mărginit, de va sta cu putinţă, după numărul judeţelor şi pentru
oraşele Bucureşti şi Craiova, ca să se poată împărtăşi de o simbrie mai cuvenită; şi în sfîrşit să plătească suma de 150.000
lei pentru Casele Făcătoare de Bine, cum şi Casa Milosteniei, Spitalul Iubirii de Oameni şi şcoale, în locul răspunderii ce
se făcea până acum pentru aceste case din partea preoţilor şi a mănăstirilor, şi care se socoteşte o prea puţină parte din
ceea ce da mănăstirile în vremea domnilor, luându­se mai vârtos băgare de seamă preţul monedei şi cea de acum înălţare
a veniturilor”9. 
De asemenea, în aceste instrucţiuni mai sunt precizate: veniturile preoţilor, modalităţile de acces în seminarii, numirile
preoţilor la sate şi numărul lor, obligaţia mănăstirilor de a crea şcoli pentru copii la sate, spitale cu spiţerii, adăposturi
pentru sărmani. Se stipula şi înfiinţarea unor mănăstiri cu statut special: una pentru smintiţi, una pentru ucigaşi, una
pentru femeile surghiunite. În ceea ce priveşte atribuţia marelui logofăt asupra Casei Centrale se preciza că acesta: „ va fi
dator a supune la cunoştinţa domnului bugetul Casei Bisericeşti, arătând trebuinţele clerului şi venitul sau mijloacele de a
întâmpina, ca în fiecare an să se trimită în cercetarea Obşteştii Adunări”10 . Toate mănăstirile erau obligate de a trimite
rapoarte despre toate aceste case făcătoare de bine, care erau subordonate Logofeţiei Pricinilor Bisericeşti, sub
privegherea mitropolitului şi a episcopului eparhiot. Logofătul pricinilor bisericeşti împreună cu mitropolitul semnau
contractele de arendă a moşiilor de pe lângă mănăstiri, care erau scoase public, la licitaţie. După semnarea lor, acestea
erau trecute într­o condică specială, la mitropolie. 
Un alt act legislativ privind activitatea Logofeţiei Pricinilor Bisericeşti a fost şi Legea relativă la ocârmuirea avuturilor
bisericeşti şi la atribuţiile vornicului bisericesc (primul vornic a fost Alecu Sturdza), votată în martie 184411. Se
menţiona că cheile Casei Centrale se păstrau una la mitropolit, alta la vornicul bisericesc. Acesta din urmă „avea să
conlucreze cu eparhioţii la aplicarea legii(...), administrarea averilor bisericeşti şi mănăstireşti, alcătuia contracte de
arendă, le executa, întocmea catagrafiile averilor, supraveghea învăţătura la seminarii(...).Legea nu s­a aplicat decât
privind împuternicirea cu cărţi domneşti a egumenilor mănăstirilor închinate prin vornicul bisericesc şi nu prin ministrul
de interne.”
În continuare, vom prezenta, succint, instituţiile care ţineau de Logofeţia Pricinilor Bisericeşti: 
Casele Făcătoare de Bine şi de Obştescul Folos, care aveau ca preocupare de bază – ajutorul material şi financiar al celor
lipsiţi de mijloace – cu instituţiile subordonate: Casa Copiilor Sărmani, Casa Cerşetorilor; Casa Milelor ­ „împărţiri de
mili sărmanilor” cu ocazia sărbătorilor sau cu prilejul unor evenimente speciale; Casa Schiturilor şi a Bisericiilor
Întrebuinţate„împărţirea de milă la biserici sau schituri sărmane; ţinerea smintiţilor”13.Casa Sărmanilor Copii şi Cutia
Milosteniei care „se aflau mai înainte sub îngrijirea Epitropiei Obştirilor, prin Regulamentul Organic s­a legiferat ca
pentru întreţinerea copiilor sărmani să se dea pe an câte 100.000 lei, pentru Casa Milelor câte 50.000 lei şi pentru
întreţinerea cerşetorilor câte 50.000 lei”14. Pentru o mai bună funcţionare a acestora s­a elaborat un Regulament pentru
Institutul Sărmanilor Copii, Institutul Cerşetorilor şi Caselor Ajutoarelor ce se împărţesc pe la săraci în zile de sărbători
mari şi la biserici şi schituri întrebuinţate(fără venit), întărit de către Kisselef, la 29 ianuarie 183215. În Secţia 4 al acestui
regulament erau stipulate formalităţile cerute pentru apărarea drepturilor pensionarilor. Cap.I prevedea atribuţiile
ocârmuitorului acestor instituţii, care se subordonau unei direcţii, compusă din director, casier, secretar, registrator şi doi
logofeţi. Directorul trebuia să meargă zilnic în inspecţie „să se îngrijească ca toţi slujbaşii să­şi îndeplinească datoriile, să
privegheze pentru buna lor căutare şi îndestulare cuviincioasă, fără de a fi însă volnici să facă vreo schimbare sau vreo
cheltuială extraordinară până nu va raporta mai întâi marelui logofăt al trebilor bisericeşti(art.8)”16. De asemenea, se mai
precizau: atribuţiile doicilor copiilor sărmani(Secţia II,art.32­42), ce se înţelegea prin copii sărmani (Cap.II,art.20) şi
cerşetori (Cap.III), condiţiile de acces în aceste institute(Secţiunile II­III). 
1. Eforia Spitalelor, condusă de un efor(preşedinte) ajutat de 2 efori, la început, apoi s­au mai adăugat 2 efori(vezi anexa).
2. Eforia Şcoalelor, condusă de un director, ajutat de 3 efori17. 
3. Eforia Scutelnicilor şi a Pensiilor, condusă de un efor. Această instituţie, deşi era stipulat să se înfiinţeze încă din 1832,
prima menţionare a ei o găsim în 184418. 
4. Ocârmuirea Sfintei Biserici şi a Sf. Mitropolii. 
În ceea ce priveşte fondul Logofeţia Pricinilor Bisericeşti putem afirma că s­au păstrat, în general, următoarele genuri de
documente: corespondenţă privind hirotonisiri(aceste informaţii predomină în dosare); situaţii statistice despre numărul
călugărilor, surorilor şi ţiganilor mănăstirilor; rapoarte despre organizarea Casei Făcătoare de Bine şi a Eforiei Şcoalelor
Naţionale19; corespondenţă privind discuţiile dintre mănăstiri privind metohurile; rapoarte despre activitatea
spitalurilor(Sf. Pantelimon, Iubirea de Oameni şi Colţea); tabele privind cheltuielile şi veniturile Caselor Făcătoare de
Bine(pe fiecare an există astfel de tabele, pe perioada 1832­1850); situaţii statistice privind oraşul Bucureşti20;
corespondenţă cu Eforia Şcoalelor privind activitatea Colegiului Sf. Sava21 sau despre înfiinţarea de şcoli în ţară, precum
şi despre numărul mănăstirilor sub îngrijirea Epitropiei22; rapoarte, tabele, situaţii privind arenzile moşiilor Sf.
Mitropolii pe anii 1836­183923; bugetele Casei Centrale şi a celorlalte instituţii subordonate Logofeţiei Pricinilor
Bisericeşti (perioada 1832­1850); condici de intrare­ieşire a actelor, pe fiecare an. 
Trebuie precizat că pentru a se realiza o cercetare exhaustivă a instituţiilor subordonate Logofeţiei Pricinilor Bisericeşti
sau chiar a acesteia este necesar studierea şi altor fonduri: Obişnuita Obştească Adunare a Ţării Româneşti (1830­1849),
Secretariatul Statului(1831­1860), Eforia Caselor Făcătoare de Bine(1832­1839), Eforia Şcoalelor Naţionale(1831­1862)
şi Obşteasca Epitropie(1824­1850). Aceste fonduri conţin, în general, situaţii statistice, bugete, rapoarte de activitate. 
Fondul Logofeţia Pricinilor Bisericeşti însumează 58,25 m.l. şi 6179 u.a.