PREFAŢĂ

BUNURIL E BISERICII SUNT MIJL O ACE DE

REALIZARE A BINELUI COMUN ECLESIAL SI
, SOCIAL

D în punct de vedere canonic, responsabilitatea administrării bunurilor

Bisericii aparţine Chiriarhului (episcopului sau arhiepiscopului) şi
sinodului de ierarhi, iar în eparhie (episcopie sau arhiepiscopie) această
responsabilitate poate fi încredinţată de către Chiriarh unui cleric, pentru
a fi exercitată într-o parohie, într-o mănăstire sau într-o instituţie eclesială 1 •

1) Administrarea bunurilor bisericeşti este reglementată de

sfintele canoane
În eparhia sa, Chiriarhul este responsabil de administrarea bunurilor
eparhiale, potrivit necesităţilor Bisericii, şi are obligaţia de a prezenta
periodic sinodului de ierarhi situaţia acestora (can. 34, 38 şi 41 ap.).
Totodată, ierarhii au obligaţia de aface distincţia între bunurile personale şi
cele ale comunităţii păstorite, adică ale Bisericii, şi de a le administra în mod
transparent, informând clericii din eparhia sa (can. 40 ap. şi 24 Antiohia).
De asemenea, sfintele canoane au stabilit pentru ierarhi interdicţia de
a încredinţa rudelor lor sau prietenilor lor administrarea bunurilor
Bisericii, precizând că, în caz contrar, ierarhul respectiv trebuie trimis în
judecata sinodului (can. 25 Antiohia). În plus, canonul 33 al Sinodului
de la Cartagina (419) interzice clericilor să înstrăineze bunurile Bisericii şi

Iorgu IVAN, Bunurile bisericeşti în primele şase secole. Situaţia lor juridică şi canonică,
Ed. Basilica, Bucureşti, 2014, pp. 261-263.
prevede obligaţia episcopului, ca administrator al bunurilor Bisericii, de a le
inventaria şi a le înscrie într-un registru.
Din secolul al IV-iea, pentru administrarea bunurilor bisericeşti,
apare o nouă responsabilitate în Biserică, şi anume aceea a economului
(oixov6µoc;, oeconomus), care era ales dintre clericii eparhiei sau dintre
membrii parohiei ori ai mănăstirii şi funcţiona pe lângă cei care aveau
dreptul să administreze bunurile bisericeşti. Astfel, în canoanele 7 şi 8 ale
Sinodului de la Gangra (340), se vorbeşte despre persoana responsabilă
cu administrarea bunurilor bisericesti, ' fără a o numi cu termenul de
econom şi fără a preciza dacă este vorba despre un cleric sau un mirean.
În canonul 10 al Sf. Teofil al Alexandriei se precizează că, Într-o eparhie,
economul trebuie să fie numit prin decizia tuturor clericilor din eparhie
şi prin consimţământul Chiriarhului şi că bunurile Bisericii trebuie să fie
administrate „cu folos". Deşi, în general, economii erau aleşi dintre clericii
din eparhie, totusi' uneori s-a solicitat si ' numirea unor laici ca economi,
în special a celor cu studii de specialitate, întrucât pot servi mai bine
interesele Bisericii (can. 87 Cartagina).
Economul unei unităţi administrative bisericeşti, cleric sau mirean,
trebuie săfie întotdeauna în dependenţă canonicăfaţă de episcopul său, sub
îndrumarea căruia administrează bunurile Bisericii (can. 26 IV ecum. ), iar
pentru cazul în care din neglijenţă sau din necinste economul ar provoca
pagube Bisericii, în cap. 23 al Novelei 123 a împăratului Justinian se
prevedea ca acesta să răspundă cu bunurile personale.
Din secolul al IV-iea, odată cu dezvoltarea organizării bisericeşti,
parohiile şi mănăstirile sunt recunoscute ca persoane morale independente
şi, prin analogie cu organizarea eparhială, instituţia economului a devenit
obligatorie şi pentru acestea. Astfel, s-a impus obligaţia ca preotul paroh
să aleagă dintre credincioşii din parohie un econom care să administreze
bunurile parohiale. Probabil pentru a-i distinge de economii eparhiilor,
economii din parohii au fost ulterior identificaţi prin termenul de epitrop
(n,hpo1roc;, administrator). De asemenea, în mănăstiri s-a impus obligaţia
ca staretul
' să aleagă din obstea
' mănăstirii un econom care să administreze
bunurile mănăstirii.
 Prin canonul 2 al Sinodului IV Ecumenic se condamnă promovarea
incorectă a unei persoane în responsabilitatea de econom al unei eparhii,
iar prin canonul 26 al Sinodului IV Ecumenic, s-a impus obligativitatea
ca fiecare episcop să numească dintre clericii săi un econom care, sub
îndrumarea sa, să administreze bunurile Bisericii. În sicuacia '
' de vacantă
a scaunului episcopal, canonul 25 al Sinodului IV Ecumenic precizează
că dreptul de administrare a bunurilor Bisericii aparţine economului, care
poate efectua doar activităţi curente de adminiscrare2 •

2) Administrarea bunurilor bisericeşti este o responsabilitate

personală şi sinodală
Pentru cazul în care episcopul este acuzat de o administrare incorectă
a bunurilor Bisericii, canonul 25 al Sinodului de la Antiohia, canonul 52
al Sinodului de la Carcagina şi canonul 11 al Sinodului VII Ecumenic
prevăd ca întâistătătorul Bisericii să-l cheme pe respectivul ierarh în faţa
sinodului de ierarhi pentru a răspunde acuzaţiilor şi, totodată, să numească
un econom pentru eparhia ierarhului acuzat. Cu alte cuvinte, Biserica
recunoaşte întâistătătorului fiecărei Biserici locale dreptul de a interveni
în cazul în care un episcop, din neglijenţă sau prin abuz, nu îşi respectă
obligaţiile referitoare la administraţia bunurilor. Acest drept, care aparţine
în mod exclusiv întâistătătorului unei Biserici locale, a fose numit „drept de
devoluţiune" şi este considerat necesar şi ajutător exerciţiului sinodalicăţii,
deoarece presupune o măsură administrativă urgentă de oprire a unei
devieri privind administrarea bunurilor Bisericii.
În privinţa clericilor, sfintele canoane, urmând prevederile
neocestamentare', precizează că aceştia au dreptul de a-şi asigura existenţa

Pentru detalii, a se vedea: Răzvan PERŞ A, ,,Statutul canonic al economului bisericesc pentru
administrarea bunurilor ecleziale", în vol. Bunurile Bisericii: ieri şi astăzi, George GRIGORIŢĂ
(ed.), Ed. Basilica, Bucureşti, 2016, pp. 411-455.
3
Pentru întreţinerea slujitorilor Bisericii, în Noul Testament sunt precizate următoarele: ,Jn
dar aţi luat, în dar să daţi. Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre. Nici
traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana
sa" (Matei l O, 8-10). ,,Cine slujeşte vreodată în oaste cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă
din roada ei? Sau cine paşte o tunnă şi nu mănâncă din laptele tunnei?" (1 Corinteni 9, 7).
din veniturile obţinute prin administrarea bunurilor Bisericii (deoarece
clericii nu erau salariaţi în timpul respectiv) şi că veniturile trebuie să fie
'
folosite întretinerii '
locasurilor de culc si' activitătilor
' sociale ale Bisericii.
Comentând îndemnul Sfântului Apostol Pavel, ca acei care slujesc
la altar să trăiască din veniturile Bisericii, Fericitul Ieronim (ţ420)
subliniază obligaţia de decenţă sau modestie a vieţii clericilor, precizând
că ,,permittitur tibi, o sacerdos, ut vivas de altari, non ut luxurieris" (,,ţi se
permite ţie, clericule, să trăieşti de la altar, dar nu în lux") 4•
Canonul 41 apostolic prevede ca episcopul să se îngrijească de
distribuirea veniturilor pentru întreţinerea decentă a clericilor din eparhie
şi pentru ajutorarea creştinilor în nevoi. Canonul 59 apostolic stabileşte
obligaţia ierarhilor, preoţilor şi diaconilor de întrajutorare a clericilor în
nevoie, stabilind ca, în caz contrar, clericul vinovat să fie sancţionat prin
oprirea de la slujire, iar în caz de recidivă, prin caterisire, ,,ca unul care a ucis
pefratele său". În cazul în care ierarhul are rude aflate în nevoi, canonul 38
apostolic interzice orice privilegiere a rudelor ierarhului şi stabileşte ca acestea
săfie ajutate lafel ca şi ceilalţi credincioşi aflaţi în nevoi.
Clericii au dreptul de a avea şi de a administra bunuri personale, pe
care trebuie însă să le delimiteze de cele ale Bisericii (can. 24 Antiohia,
can. 32 Cartagina) şi pe care trebuie să le înscrie în testamentul personal
(can. 81 Cartagina). Totuşi, prin canoanele 22 şi 81 ale Sinodului de la
Cartagina, li s-a interzis clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) posibilitatea de
a lăsa ca moştenire bunurile personale eterodo cşilor, chiar dacă le sunt rude,
precizându-se că, în caz de nerespectare, vor fi anatemizaţi. Actul clericilor
de a transmite ca mostenire. bunurile lor unor eterodocsi ' este, asadar,
'
considerat apostazie. Prin canonul 32 al Sinodului de la Cartagina s-a
hotărât ca acei clerici care, la promovarea în cler, nu aveau bunuri personale
şi care, în timpul slujirii clericale, îşi achiziţionează proprietăţi pe numele
lor, să fie consideraţi „ca şi când şi-arfi însuşit bunurile Domnului, dacă nu
cumva admonestaţifiind, le-ar restitui Bisericii".

,,Au nu ştiţi că cei care săvârşesc cele sfinte mănâncă de la templu şi cei ce slujesc altarului au
parte de altar? Tot aşa a poruncit şi Domnul celor ce propovăduiesc Evanghelia, ca să trăiască
din Evanghelie" (1 Corinteni 9, 13).
4
FERICITUL IERONIM, Commentariorum in Michaeam Prophetam, I, III, în PL 25, 1184.
 3) Bunurile Bisericii nu trebuie înstrăinate
Cât priveşte statutul bunurilor Bisericii, sfintele canoane interzic
celor care le administrează orice formă de înstrăinare a acestora, menţionând
că, în cazul în care „o necesitate mare i-ar constrânge", bunurile Bisericii
pot fi înstrăinate, dar numai cu aprobarea sinodului de ierarhi (can. 26 şi
33 Cartagina). De asemenea, sfintele canoane condamnă pe cei care ar
îndrăzni să-si, însusească
, din bunurile Bisericii, precizând că acestia
, trebuie
să fie sanqionaţi prin oprirea de la împărtăşirea euharistică, dacă sunt laici,
sau prin caterisire, dacă sunt clerici, si
, să returneze Bisericii bunurile însusite
,
(can. 72 şi 73 ap., 11 Sf. Teofil al Alexandriei, 10 I-II Constantinopol) 1.
Pentru a sublinia destinaţia exclusivă a bunurilor Bisericii pentru
folosul Bisericii, preotulJulianus Pomerius (secolul al V-lea) definea aceste
bunuri ca fund „votajidelium, pretia peccatorum et patrimonia pauperum"6
[,,darurile credincioşilor, plata (iertării) păcatelor şi patrimoniul săracilor"],
iar Sfântul Ambrozie de Mediolanum ( ţ397) preciza că ,,aurum Ecclesia
habet non ut servet, sed ut eroget, ut subveniat in necessitatibus"7 (,,Biserica
are aur nu pentru a-l conserva, ci pentru a-l utiliza ca să ajute pe cei în nevoi").

4) Prevederile sfintelor canoane au fost integrate în Statut şi în

regulamente
Toate aceste prevederi canonice şi nomocanonice au fost sintetizate
şi incluse în prevederile primului Statut pentru organizarea şifuncţionarea
Bisericii Ortodoxe Române aprobat în 6 mai 1925. Ulterior, aceste prevederi
statutare au fost dezvoltate şi explicitate în următoarele trei regulamente
subsecvente: Regulamentul pentru administrarea afacerilor epitropeşti în
parohii 1i eparhii (publicat în 8 februarie 1926), Regulamentul pentru
organizarea şi funcţionarea Eforiei Bisericii Ortodoxe Române (publicat în
8 februarie 1927) şi Regulamentul pentru înstrăinarea bunurilor bisericeşti
(publicat în 20 ianuarie 1930).

Pentru detalii, a se vedea: G. GRIGORIŢĂ, ,,Prevederi canonice privind dreptul de admi�

niscrare a bunurilor Bisericii", în vol. Bunurile Bisericii: ieri fi astăzi... , pp. I 68� 197.
6
JULIANUS POMERIUS, De vita contemplativa, II, 9, în PL 59, 454.
SF. AMBROZIE DE MEDIOLANUM, De Ojficiis fefinistrorum, II, 28, în PL 16, 140.
 Instalarea comunismului în România în anul 1945 a însemnat
un serios regres pentru libertatea religioasă, în special în ceea ce priveşte
libertatea cultelor de a dobândi, de a avea şi de a administra bunuri proprii.
În acest context, în şedinţa din 19-20 octombrie 1948, Sfântul Sinod, pe
baza legislaţiei în vigoare, a aprobat un nou Statut pentru organizarea şi
foncţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care, în doar patru articole (art.
168-171), trasa câteva direcţii referitoare la bunurile bisericeşti, urmând
ca Adunarea Naţională Bisericească să Întocmească un regulament special
pentru a stabili modul de dobândire, înstrăinare, grevare şi administrare a
bunurilor bisericeşti (art. 171 ). Astfel, în şedinţa de lucru din 26 februarie
1950, Adunarea Naţională Bisericească a aprobat Regulamentul pentru
administrarea averilor bisericeşti, care a fost recunoscut prin Decizia
Ministrului Cultelor nr. 32-234 din 29 septembrie 1950.
După căderea comunismului în decembrie 1989, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, prin hotărârea nr. 9084 din 25 septembrie
1990, a aprobat eliminarea tuturor prevederilor statutare şi regulamentare
care contraveneau principiului autonomiei bisericeşti. În 28 noiembrie 2007,
pe baza actualei Legi a cultelor (nr. 489/2006), Sfântul Sinod a aprobat un
nou Statut pentru organizarea şi foncţionarea Bisericii Ortodoxe Române,
care a fost recunoscut de Guvernul României prin Hotărârea de Guvern nr.
53 din 16 ianuarie 2008. Ulterior, în anul 2011, Sfântul Sinod a aprobat
textul completat şi adnotat al Statutului pentru organizarea şifuncţionarea
Bisericii Ortodoxe Române.
Ultimul articol al acestui Statut prevede că, ,,până la elaborarea
şi aprobarea noilor regulamente, rămân în vigoare prevederile actualelor
regulamente, în măsura în care acestea nu contravin prezentului statut". Din
acest motiv, la Cancelaria Sfontului Sinod a fost redactat un proiect de text
intitulat Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericeşti, ce conţinea
67 de articole, structurate în 8 capitole, şi care cuprindea următoarele
principii directoare: îndatorirea fiecărui conducător de unitate bisericească
de a administra bunurile bisericeşti numai împreună cu organismele
bisericeşti statutare; reprezentarea legală a parohiei de către preotul paroh
şi cea a mănăstirii de către stareţ sau stareţă; posibilitatea înstrăinării
bunurilor imobile bisericeşti numai pentru utilizareafondurilor obţinute în
scopul dobândirii unor alte bunuri imobile; unităţile bisericeşti din eparhie
nu au dreptul de a înstrăina sau transmite folosinţa proprietăţilor pe care
le deţinfără aprobarea Centrului eparhial, precum şi interdicţia ca Centrul
eparhial să înstrăineze şi să transmită folosinţa proprietăţilor unităţilor
bisericeşti din eparhiefără acordul respectivelor unităţi bisericeşti; utilizarea
bunurilor bisericeşti doar înfolosul unităţilor de cult, nu în interesul personal
al celor care le administrează, al rudelor sau al terţilor; responsabilitatea
patrimonială a persoanelor care se fac vinovate de reaua administrare a
bunurilor bisericeşti, în scopul recuperării prejudiciului creat Bisericii prin
acţiunile sau inacţiunile acestor persoane.
În şedinţa de lucru din 5 octombrie 2017, Sfântul Sinod a hotărât ca
proiectul de text al Regulamentului să fie transmis tuturor eparhiilor, urmând
ca sugestiile acestora să fie analizate şi sintetizate în observaţii unitare alefi­
ecărui Sinod mitropolitan (punctul 2 al hotărârii sinodale nr. 9418/2017).
Ulterior, proiectul de text al Regulamentul Administrării Bunurilor Bise­
riceşti împreună cu propunerile Sinoadelor mitropolitane au fost analizate
articol cu articol de Comisia pentru Statut şi regulamente, în şedinţa de lu­
cru din zilele de 12-13 iunie 2019 de la Reşedinţa Patriarhală. În această
şedinţă s-au făcut observaţii privind unele aspecte de ordin terminologic
' competenta
si , organismelor bisericesti,. în ceea ce priveste' administrarea
bunurilor bisericeşti. S-a reorganizat proiectul de text al Regulamentului
Administrării Bunurilor Bisericeşti în 60 de articole, structurate în 8 capitole,
şi s-a hotărât prezentarea acestuia Sfântului Sinod, spre analiză şi aprobare.
Sfântul Sinod, în şedinţa de lucru din 19 iunie 2019, a aprobat
textul Regu lamentului Administrării Bunurilor Bisericeşti (punctul 1 al
hotărârii sinodale nr. 6332/2019) şi a hotărât ca acesta să fie publicat la
Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, iar apoi să fie distribuit
Centrelor eparhiale (punctul 2 al hotărârii sinodale nr.6331/2019).

5) Noul Regulament promovează mai intens cooperarea şi

coresponsabilitatea
Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericeşti, aprobat de
Sfântul Sinod, are multe note subliniare care conţin trimiteri canonice,
legale, statutare, regulamentare şi referiri la hotărâri sinodale anterioare.
De asemenea, sunt prezentate sistematic definirea şi clasificarea bunurilor
bisericeşti, modul de dobândire şi de primire în folosinţă a acestora,
metodologia de evidenţă şi inventariere a lor, procedura de administrare
a bunurilor bisericeşti şi a bunurilor asociaţiilor şi fundaţiilor cu caracter
religios şi ale instituţiilor de învăţământ teologic, precum şi prevederile
referitoare la înstrăinarea, transmiterea folosintei,
' grevarea cu sarcini si
'
afectarea de servituţi a bunurilor bisericeşti. Totodată, noul Regulament
conţine şi un capitol dedicat responsabilităţilor administratorilor bunurilor
bisericeşti, în care este accentuat faptul că aceştia ,,sunt răspunzători
pentru pagubele pricinuite acestor bunuri prin rea-credinţă, neglijenţă sau
incompetenţă" (art. 55 alin. 2).
O noutate majoră a acestui Regulament este includerea unui
capitol dedicat bunurilor asociaţiilor şi fundaţiilor cu caracter religios şi
ale instituţiilor de învăţământ teologic, în care se precizează că acestea se
administrează de către organismele prevăzute în actele constitutive sau în
statute, cu informarea periodică a autorităţii eparhiale unde îşi au sediul
legal (art. SO alin. 1). În acest sens, este reiterată şi prevederea statutară
că asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate cu binecuvântarea Sfântului Sinod
al Bisericii Ortodoxe Române sau cu binecuvântarea Chiriarhului au
obligaţia de a prezenta Cancelariei Sfantului Sinod, respectiv Centrului
eparhial, de două ori pe an (primăvara şi toamna), rapoarte privind
activitatea desfăşurată şi, o dată pe an, raportul privind situaţia financiară
(art. 53 alin. 1).
Avem speranţa că noul Regulament al Administrării Bunurilor
Bisericeşti va constitui un instrument de lucru util pentru administraţia
eclesială, precum şi un mijloc actual de afirmare a dreptului Bisericii de
a primi, de a achiziţiona, de a avea şi de a administra bunuri în scopul
întreţinerii locaşurilor de cult şi de a desfăşura activităţi misionare,
educaţionale, culturale şi social-filantropice.

Preşedintele Sfântului Sinod,

ţDANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române