Paul Ananie Interviu cu un meșter popular SCE III

Interviu cu un meșter popular

Pentru acest interviu am ales să abordez un meșter popular specializat în

confecționarea măștilor tradiționale. Este vorba despre meșterul Vasile Șușca din Săcel,
Maramureș.

Pentru confecționarea unei măști, meșterul îmi relatează că are nevoie, pentru
început, de un obrăzar, adică partea din față din care se face masca, locul unde este așezat
chipul. Pentru aceasta, taie o formă dreptunghiulară de material. Acest material este reprezentat
de pănura neagră sau serină (gri). Din bucățile mai mici rămase după tăierea bucății
dreptunghiulare se vor croi urechile.
Meșterul se destăinuie și recunoaște că acum, face măștile în serie, adică după un
anumit tipar până la un momentdat când le adaugă elemente diferite la fiecare, ca să nu semene
între ele.
Așadar, revenind la materialul dreptunghiular, în cadrul lui se încadrează fața, se
însemnează ochii, nasul și gura și apoi se decupează cu foarfeca zona ochilor.
El ne mai spune că măștile se fac mai mari decât o față obișnuită deoarece trebuie să intre tot
capul înăuntrul măștii și e mai bine să fie mai mare, că astfel nu contează mărimea capului,
încape orice fel de cap.
Interesant a fost faptul că a specificat că el nu face cu cretă pe material, ci cu săpun.
După ce ochii sunt decupați, se cos ochii, peste găurile decupate, o bucată lunguiață de
material, tot din material de pănură însă trebuie să fie de culoare opusă ca și pănura folosită în
obrăzar.
Între timp, meșterul îmi povestește despre faptul că măștile sunt folosite numai în perioada de
iarnă de către copii și adulți și astfel îmi justifică faptul că nu-și permite un atelier separat pentru
că nu i-ar fi rentabil deoarece el muncește numai pentru această perioadă. Apoi el ne
împărtășește cu amărăciune faptul că acum nu mai sunt pline ulițele satului de tineri cu măști ca
Paul Ananie Interviu cu un meșter popular SCE III

de demult dar totuși, cu o urmă de speranță pe chip, ne spune că mai are comenzi și că observă că
totuși acest meșteșug nu a pierit.
După terminarea coaserii ochilor urmează rândul nasului. Nasul este confecționat tot
din pănură, meșterul specificând că mai are și un nas roșu din rânduri de fire roșii însă acela e de
împrumut, adică nu este specific zonei etnofolclorice a Maramureșului Istoric. Nasul pe care
acesta îl folosește este tot din pănură sărină ca să se diferențieze de restul obrazului. Nasul se
coase peste forma scrijelită în prealabil cu săpunul.
Apoi, gura este cusută și ea peste forma desenată înainte, ea fiind confecționată dintr-un material
roșiatic.
Următorul procedeu este punerea dinților: mai puțini, ”că măștile noastre-s de moși și
moșii nu au atâția dinți”. Dinții îi pune din bucăți de lemn tăiate subțire sau din boabe mai
speciale de fasole, mai lunguiețe, subțiri și albe, ca să treacă acul prin ele.
Dinții se cos de pănura neagră din obrăzar în interiorul gurii.
Apoi, urmează barba și marginile. Acestea sunt confecționate din piele cu lână de oaie,
mai precis piele de berbec deoarece berbecul își păstrează foarte bine lâna și nu se smulge ușor.
Meșterul îmi spune că masca trebuie să fie din material curat, prelucrat înainte ca să fie
un alb plăcut și chiar după terminarea ei, masca necesită o perioadă de conservare în care este
tratată cu substanțe împotriva moliilor.
Barba se coase în partea de jos a măștii iar în partea de sus se coase părul. Apoi,
urechile sunt la libera alegere a meșterului, prezența lor fiind opțională.
Dacă mai rămâne material, se poate coase și o mustață deasupra gurii, materialul trebuind să fie
de culoare albă.
După terminarea acestor procedee, avem o mască gata și numai bună de purtat!