I.

URMĂRIREA PENALĂ – ETAPĂ A PROCESULUI PENAL AL

REPUBLICII MOLDOVA
1.1. Noţiunea şi obiectul urmăririi penale
Urmărirea penală este prima fază a procesului penal, care constă din activitatea desfăşurată de
organul de urmărire penală, unde sînt administrate şi verificate probe necesare privind existenţa
infracţiunii, identificarea făptuitorului, stabilirea răspunderii acestuia, ceea ce este necesar de a se
cunoaşte pentru a se trimite cazul în judecată.
Obiectul urmăririi penale constă din colectarea probelor necesare cu privire la existenţa
infracţiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a se vedea dacă poate fi trimisă cauza în judecată.
Colectarea probelor presupune activitatea de descoperire, fixare, verificare şi apreciere a
probelor prin diferite procedee probatorii prevăzute de lege.
Identificarea făptuitorului prevede că probele colectate trebuie să ajute la depistarea celor care au
săvîrşit infracţiunea.
Scopul urmăririi penale este trimiterea cauzei în judecată pentru atragerea la răspundere penală
a făptuitorului.
Urmărirea penală este activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală, în scopul
colectării şi verificării probelor cu privire la pregătirea, tentativa sau săvîrşirea infracţiunii, precum
şi în scopul depistării şi prinderii infractorului. Pentru aceasta, organul de urmărire penală trebuie să
întreprindă toate măsurile necesare prevăzute de lege. Urmărirea penală este condusă sub
supravegherea procurorului. Acesta este responsabil de legalitatea urmăririi penale şi temeinicia
învinuirii aduse celui atras la răspundere penală. Pentru o efectuare reuşită a urmăririi penale,
procurorul are dreptul să ceară orice dosar penal, indiferent de stadiul în care se află urmărirea
penală, să dea careva dispoziţii obligatorii cu privire la desfăşurarea acesteia, precum şi să asiste la
efectuarea oricărui act de urmărire penală.

1.2. Trăsături caracteristice ale urmăririi penale

Cele mai importante trăsături caracteristice care evidenţiază importanţa urmăririi penale, sînt
următoarele:
a) Divizarea atribuţiilor procesuale la urmărirea penală între procuror şi ofiţerul de urmărire penală
– aici procurorul exercită funcţia de conducere a urmăririi penale, confirmă sau adoptă hotărîri
procesuale, specifice pentru această fază. La rîndul său, ofiţerul de urmărire penală, are rolul de a
strînge probe necesare în vederea descoperirii infracţiunii şi depistării infractorului;
b) Îmbinarea regulii independenţei procurorului şi ofiţerului de urmărire penală cu regulile
subordonării ierarhice – procurorul, în exercitarea atribuţiilor sale, este independent şi se supune
numai legii. La fel, el execută indicaţiile scrise de procurorul ierarhic superior, pe cînd ofiţerii de
urmărire penală, fiind şi ei independenţi, se supun indicaţiilor scrise de procuror. Independenţa
ambilor subiecţi aici îi face să acţioneze conform propriei convingeri, dacă nu este prevăzut în
legislaţie că este necesar vreun acord scris al procurorului ierarhic superior.;
c) Caracterul semi-contradictoriu al activităţilor în faza urmăririi penale – acest caracter de semi-
contradictorialitate vine anume din faptul că activitatea de administrare a probelor, pînă la finisarea
urmăririi penale este lipsită de contradictorialitate, însă, sub aspectul aplicării măsurilor procesuale
de constrîngere, atacarea acţiunilor şi hotărîrilor ofiţerului de urmărire penală şi procurorului,
examinarea de către judecătorul de instrucţie, se face cu participarea părţilor interesate în condiţii de
contradictorialitate;
d) Lipsa de publicitate a urmăririi penale – urmărirea penală este confidenţială, ceea ce e prevăzut şi
în codul de procedură penală. Confidenţialitatea se aplică anume pentru a exclude aflarea adevărului
din partea învinuitului şi a altor persoane care sînt interesate;
e) Caracterul preponderent al formei scrise – forma scrisă este necesară deoarece numai aceasta are
forţă juridică în faţa instanţei de judecată. La fel, pe parcursul urmăririi penale, părţile pot veni cu
anumite înscrisuri, adică cereri şi demersuri, care sînt necesare pentru urmărirea penală. Pe
parcursul urmăririi penale, părţile sau alte persoane, au posbilitatea de a lua cunoştinţă cu unele
probe administrate însă nu de toate materialele cauzei penale. La finisarea urmăririi penale, organul
de urmărire penală întocmeşte un proces verbal, în care se expun toate circumstanţele, derularea şi
rezultatul acţiunilor procesuale.
Aceste principii se mai numesc condiţii generale a urmăririi penale.

1.3. Limitele şi forma urmăririi penale

Momentul începerii urmăririi penale este marcat prin ordonanţă. Momentul final al urmăririi
penale este marcat prin soluţia dată de procuror instanţei de judecată, unde poate fi prevăzut
scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea procesului.
Limitele urmăririi penale sînt fixate prin competenţa funcţională şi materială a organului de
urmărire penală.

1.4. Principiile generale ale urmăririi penale

Rolul activ al organului de urmărire penală. Acesta trebuie să ia toate măsurile de depistare a
diferitor circumstanţe care dovedesc infracţiunea şi identifică făptuitorul. Cerinţele rolului activ al
organului de urmărire penală, atrag următoarele obligaţii:
1. Să explice părţilor din proces drepturile acestora şi să le ajute în exercitarea lor;
2. Să pună în discuţie părţilor orice probleme de a căror elucidare depinde soluţionarea corectă a
cauzei;
3. Să dispună din oficiu administrarea probelor necesare pentru aflarea adevărului cu privire la toate
împrejurările cauzei;
4. Să extindă investigaţiile la modul necesar pentru a realiza scopul procesului penal.
Chiar dacă bănuitul sau învinuitul îşi recunosc vinovăţia, organul de urmărire penală, oricum
efectuează urmărirea penală.
Ordonanţele şi rezoluţiile organului de urmărire penală. Pentru a începe urmărirea penală,
organul de urmărire penală, trebuie să întocmească o ordonanţă sau o rezoluţie. Ordonanţa este
compusă din:
1. Parte introductivă;
2. Parte descriptivă;
3. Partea rezolutivă.
Conţinutul ordonanţei, spre deosebire de cel al rezoluţiei este stipulat expres de lege şi trebuie
să fie semnată de persoana care a întocmit-o, în caz contrar, aceasta nu are forţă juridică.
Efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală. Vor fi mai mulţi ofiţeri
de urmărire penală, atunci cînd cazul este destul de complex. Aici, se alege un ofiţer care-i va
conduce pe ceilalţi. Pentru a putea fi angajaţi mai mulţi ofiţeri de urmărire penală, este necesar
acordul procurorului sau conducătorului organului de urmărire penală.
Locul efectuării urmăririi penale. Urmărirea penală se efectuează în raionul unde a fost săvîrşită
infracţiunea, sau la decizia procurorului, în raionul unde a fost descoperită infracţiunea, ori unde se
află bănuitul, învinuitul, sau majoritatea martorilor. Fiecărui organ de urmărire penală, conform
competenţei teritoriale, îi revine o anumită rază teritorială în raport cu organizarea administrativ –
teritorială a ţării. Această competenţă este determinată de:
1. Locul unde a fost săvîrşită infracţiunea;
2. Locul unde a fost prins făptuitorul;
3. Locul unde locuieşte făptuitorul;
4. Locul unde-şi are domiciliul partea vătămată;
Dacă o anumită cauză sau urmărirea penală nu ţine de competenţa organului din raza teritorial –
administrativă atunci aceştia din urmă trebuie să realizeze toate acţiunile posibile, apoi să înainteze
cauza procurorului pentru ca acesta să decidă trimiterea ei organului de urmărire penală competent.
Extinderea competenţei teritoriale şi delegaţiile organului de urmărire penală. Dacă anumite
acţiuni de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara teritoriului în care-şi desfăşoară urmărirea
penală, atunci organul de urmărire penală le elefectuează însuşi sau dispune prin delegaţie
efectuarea acestor acţiuni altui organ, care are la dispoziţie maxim 10 zile de a realiza acest ordin.
 La rîndul său, organul de urmărire penală, care urmează a efectua acţiuni procesuale în afara
teritoriului, trebuie să anunţe pe organul competent din raza respectivă.
Termenele urmăririi penale. Se efectuează în termene rezonabile. Criteriile aprecierii termenelor
rezonabile sînt:
1. Complexitatea cazului;
2. Comportamentul părţilor la proces.
Urmărirea penală în cauzele în care sînt bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi, arestaţi preventiv, minori,
se face de urgenţă şi în mod preferenţial. Termenul rezonabil în urmărirea penală într-o cauză
concretă se fixează de către procuror prin rezoluţie, în funcţie de complexitatea cauzei şi
comportamentul participanţilor la proces. Termenul poate fi prelungit la solicitarea ofiţerului de
urmărire penală.
Procesul verbal privind acţiunea de urmărire penală. În funcţie de conţinutul acţiunilor
procesuale, procesele verbale pot fi:
1. Procese verbale care reprezintă o formă de fixare a mijloacelor de probă. Exemplu: proces –
verbal de audiere a martorului.
2. Procese verbale care sînt mijlocit independente de probă şi confirmă faptele stabilite în cursul
actelor de urmărire penală. Exemplu: cercetarea la faţa locului.
3. Procese verbale întocmite pentru a relata îndeplinirea cerinţelor legislaţiei. Exemplu: notificarea
privind dispunerea expertizei.

II. COMPETENŢA ŞI SISTEMUL ORGANELOR DE URMĂRIRE

PENALĂ
2.1. Noţiuni generale
Urmărirea penală presupune activitatea de efectuare a cercetărilor asupra unui caz în urma
căruia se administrează probe. Organul de urmărire penală trebuie să efectueze toate acţiunile în
limitele legii pentru a putea descoperi fapta, cît şi persoana care a săvîrşit această faptă. La fel,
organul de urmărire penală realizează acţiuni în vederea realizării acţiunii civile sau a unei
eventuale confiscări a bunurilor dobîndite ilicit. Organul de urmărire penală anunţă imediat
procurorul despre infracţiunea săvîrşită şi despre începerea acţiunii de urmărire penală.
Urmărirea penală se efectuează de către ofiţerul de urmărire penală a organului de urmărire
penală propriu-zis. Urmărirea penală are un conducător, numit în modul stabilit de lege. Uneori,
aceste atribuţii a conducătorului organului de urmărire penală sunt exercitate de ofiţerul de urmărire
penală. Conducătorul urmăririi penale exercită un control asupra efectuării la timp a acţiunilor de
descoperire şi prevenire a infracţiunilor, i-a măsuri pentru a asigura sub toate aspectele, complet şi
obiectiv urmărirea penală.
 În exercitarea atribuţiilor sale, conducătorul organului de urmărire penală:
• transmite ofiţerului de urmărire penală spre soluţionare sesizările şi materialele referitoare la
săvîrşirea infracţiunilor;
• repartizează, prin rezoluţie, ofiţerilor de urmărire penală cauzele penale pentru efectuarea
urmăririi penale;
• dispune, cu încuviinţarea procurorului, efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri
de urmărire penală;
• retrage, prin ordonanţă, materialele şi cauza penală de la un ofiţer de urmărire penală şi le
transmite altui ofiţer de urmărire penală pentru efectuarea urmăririi penale, aducînd acest fapt la
cunoştinţă procurorului care conduce urmărirea penală;
• este în drept să-şi reţină sesizările, cauzele penale pentru efectuarea urmăririi penale
personal, adoptînd o ordonanţă de primire a cauzei. În acest caz, îi revin atribuţiile ofiţerului de
urmărire penală;
• înaintează procurorului demersuri cu privire la anularea unor acte juridice nelegitime ale
ofiţerului de urmărire penală;
Conducătorul organului de urmărire penală ierarhic superior, este în drept să solicite, în baza
sesizării procurorului, organului ierarhic inferior, cauzele penale, pentru control.
Conducătorul organului de urmărire penală ierarhic inferior este obligat, în baza sesizării
procurorului, să pună la dispoziţia conducătorului organului de urmărire penală ierarhic superior
cauza penală pentru control, aducînd în prealabil acest fapt la cunoştinţa procurorului care conduce
urmărirea penală.
Materialele şi cauzele penale repartizate unui ofiţer de urmărire penală pot fi transmise altui
ofiţer de urmărire penală în cazul:
• transferării, delegării, detaşării, suspendării sau eliberării din funcţie a ofiţerului de urmărire
penală, potrivit legii;
• absenţei ofiţerului de urmărire penală, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi
care împiedică rechemarea sa;
• lăsării cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile;
• constatării, din oficiu sau la plîngere, a unei încălcări esenţiale a drepturilor persoanelor
participante la procesul penal sau în cazul admiterii unor omisiuni ireparabile în procesul de
administrare a probelor.
În cauzele penale, atribuţiile de conducător a organului de urmărire penală le execută ofiţerul de
urmărire penală din M.A.I., Serviciul Vamal, C.N.A., numit în modul stabilit de lege şi care
acţionează în limitele competenţei sale.
 Ofiţerul este persoana care, în numele statului şi limitele competenţei sale, efectuează urmărirea
penală în cauze penale şi exercită acţiuni prevăzute expres de lege. Atribuţiile acestuia sînt:
• Asigură înregistrarea sesizării privind pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni, atunci cînd
sesizarea nu a fost înregistrată de conducătorul organului de urmărire penală.
• Poartă răspundere pentru efectuarea urmăririi penale.
• Propune procurorului de a înainta în instanţa de judecată demersul, în vederea obţinerii
autorizaţiei de efectuare a acţiunilor procesual penale, a măsurilor speciale de investigaţii sau
măsurile procesuale de constrîngere, care se efectuează doar cu autorizaţia judecătorului de
instrucţie.
• Citează şi audiază persoane în calitate de bănuit, parte vătămată, martori.
• Cercetează şi fixează în modul stabilit, locul săvîrşirii infracţiunii, efectuează percheziţii,
ridică obiecte şi documente, etc.
• Înfăptuieşte toate măsurile de investigaţii cu privire la fapta social – periculoasă.
• Adoptă ordonanţe referitor la cererile persoanelor participante la proces, în legătură cu cauza
penală.
• Soluţionează recuzarea interpretului, traducătorului, specialistului, expertului.
• Propune alegerea, prelungirea, modificarea şi revocarea măsurilor preventive, eliberarea
bănuitului reţinut, pînă cînd instanţa nu autorizează reţinerea acestuia.
• Prezintă procurorului în scris, toate probele administrate.
Cerinţele ofiţerului de urmărire penală, legate de efectuarea urmăririi penale, în condiţiile legii,
sînt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice. În exercitarea atribuţiilor sale, el îşi alege
mijlocul de realizare a acestora, excepţie fiind cazurile cînd legea prevede modalitatea executării.
Dacă ofiţerul de urmărire penală nu este de acord cu decizia sau indicaţia conducătorului
organului de urmărire penală ori a procurorului privind efectuarea unor acţiuni de urmărire penală,
atunci ofiţerul de urmărire penală, o va contesta, într-un termen de maxim 3 zile, înaintînd
procurorului care conduce urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior, toate materialele
care se referă la urmărirea penală, inclusiv şi obiecţiile sale scrise.

2.2. Noţiunea şi formele competenţei organului de urmărire penală.

Competenţa organului de urmărire penală are 2 înţelesuri:
a) Prin competenţă, se înţeleg drepturile şi obligaţiile organului de urmărire penală de a proceda la
urmărirea penală în anumite cauze penale.
b) Prin competenţă de înţelege repartizarea legală a cauzei penale în cadrul atribuţiilor unui anumit
organ de urmărire penală.
 Stabilindu-se competenţa organului de urmărire penală, se stabileşte totodată şi atribuţiile,
acţiunile şi modul în care organul de urmărire penală trebuie să acţioneze.
Există următoarele forme de competenţă a organului de urmărire penală:
a. Funcţională – prevede cadrul de atribuţii ce revine fiecărui organ de urmărire penală în raport cu
atribuţiile procurorului şi a judecătorului de instrucţie.
b. Materială – este determinată de obiectul cauzei penale, adică de acţiunea ilicită care a dus la
săvîrşirea infracţiunii. La art. 266, este prevăzută competenţa organului de urmărire penală al M. A.
I. Organul de urmărire penală al M.A.I. efectuează urmărirea penală pentru orice infracţiune care nu
revine prin lege în competenţa altor organe de urmărire penală sau îi revine în competenţa M.A.I.
prin ordonanţa procurorului. Art. 268, prevede competenţa organului de urmărire penală a
Serviciului Vamal, care efectuează urmărirea penală în privinţa infracţiunilor prevăzute în Codul
Penal. Exemplu: contrabanda. La art. 269, organul de urmărire penală al C.N.A., efectuează
urmărirea penală în privinţa infracţiunilor prevăzute în Codul Penal. Exemplu: dare de mită,
corupere pasivă, etc.
c. Personală – Procurorul va exercita urmărirea penală la infracţiunile săvîrşite de:
• Preşedintele ţării;
• Deputaţi;
• Membri ai guvernului;
• Judecători;
• Procurori;
• Executori judecătoreşti;
• Ofiţeri de urmărire penală;
• Minori;
• Infracţiuni de tortură;
• Tratament inuman, etc.
În situaţia respectivă, organ de urmărire penală va fi procurorul.
d. Teritorială – este determinată de locul săvîrşirii infracţiunii, competenţa organului de urmărire
penală în acest sens ţinînd cont de harta administrativ teritorială a Republicii Moldova.

2.3. Efectuarea urmării penale de către procuror

La examinarea sesizărilor, petiţiilor şi materialelor parvenite în Procuratură de la persoane
fizice şi juridice, precum şi la autosesizare în cazul investigaţiilor efectuate din oficiu, procurorul, în
limita competenţei sale, decide care vor fi acţiunile ulterioare, adică de a începe sau nu urmărirea
penală sau de a aplica alte sancţiuni prevăzute de lege.
 Pentru asigurarea aplicării legii penale de către organele de urmărire penală, procurorul conduce
urmărirea penală, acţionează conform Codului de procedură penală, ale altor acte normative,
precum şi ale actelor internaţionale, după necesitate.

2.4. Rolul organizatoric al conducătorului organului de urmărire penală

La constatarea infracţiunilor şi a făptuitorului în urmărirea penală, organul de urmărire penală
se află într-un raport cu alte servicii ale M.A.I. şi cu alte organe de drept. Ofiţerul de urmărire
penală, în procesul efectuării urmăririi penale, trebuie să colaboreze şi cu alte organe, relaţii de
reciprocitate care sunt bazate pe lege şi care au loc în activitatea organelor şi persoanelor cu funcţii
de răspundere ce asigură o bună îmbinare a atribuţiilor, metodelor şi mijloacelor proprii.
Sarcinile şi scopurile care stau în faţa organelor de drept, trebuie să fie bazate pe următoarele
principii:
1. Legalităţii, adică respectarea legislaţiei pe tot parcursul urmăririi penale.
2. Planificării. Înainte ca organul de urmărire penală să intre în raport cu alte organe, trebuie să
stabilească anumite planuri care trebuie să fie:
a) Curente – care vizează activitatea curentă (la zi) a organului de urmărire penală;
b) De perspectivă – care vizează activitatea planificată în viitor a organului de urmărire penală;
c) Comune – care vizează colaborarea cu alte organe de urmărire penală, acest plan fiind aprobat în
comun.
Acestea pot fi întocmite pe zile, săptămîni, luni sau pe toată perioada urmăririi penale.
Elaborarea planurilor este necesară mai ales în cazul infracţiunilor grave, deosebit de grave şi
excepţional de grave. Planurile pot fi:
a) Unice – care sunt stabilite de comun acord;
b) Separate – care sunt stabilite de fiecare organ aparte.
3. Realizarea operativă a scopului propus, adică realizarea imediată, în termeni rezonabili a
scopurilor propuse pentru urmărirea penală.
4. Iniţiativei, adică organul de urmărire penală trebuie să dea dovadă de iniţiativă în urmărirea
penală.
5. Informării tuturor membrilor grupului de urmărire penală despre împrejurările care pot avea
importanţă pentru descoperirea infracţiunii.
6. Păstrării în taină a informaţiilor operative şi a informaţiilor de urmărire penală.
Pentru a ridica nivelul de conlucrare dintre serviciul de urmărire penală cu alte servicii,
conducătorul subdiviziunii respective este obligat să întreprindă următoarele măsuri:
a. Să ţină la control permanent şi să analizeze activitatea grupului operativ de serviciu;
b. Să ia la control strict cauzele penale complicate şi voluminoase şi să dispună constituirea
grupelor de ofiţeri de urmărire penală, în componenţa cărora să fie incluşi şi ofiţerii operativi.
c. Să se implice în elaborarea planurilor privind acţiunea de urmărire penală şi măsurile operative de
investigaţie.
d. Să organizeze şedinţe comune cu serviciile operative pentru stabilirea obiectivelor în ce priveşte
descoperirea infracţiunilor;
e. Să controleze calitatea şi termenii executării de către inspectorii operativi a însărcinărilor cu
scoaterea în evidenţă a neajunsurilor;
f. Să întreprindă măsuri ca organul de urmărire penală să folosească pe larg evidenţele operative şi
sistemele de căutare operativă.

2.5. Verificarea competenţei şi cazurile urgente

Verificarea competenţei. Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în modul prevăzut
de art. 262 este obligat să-şi verifice competenţa. Sesizarea se face prin:
1. plîngere;
2. denunţ;
3. autodenunţ;
4. depistarea nemijlocit de către organul de urmărire penală sau procuror a bănuielii rezonabile cu
privire la săvîrşirea unei infracţiuni.
Dacă organul de urmărire penală constată că nu este competent a efectua urmărirea penală,
imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile, trimite cauza procurorului care exercită conducerea urmăririi
penale pentru a o transmite organului competent.
Conflictul de competenţă între organele de urmărire penală este inadmisibil. Chestiunile legate
de conflictul de competenţă se soluţionează de procurorul care exercită controlul asupra urmăririi
penale sau, după caz, de procurorul ierarhic superior.
Procurorul poate să dispună, motivat, ca într-o cauză în care urmărirea penală trebuie efectuată de
un anumit organ de urmărire penală această urmărire să fie efectuată de un alt organ similar.
În cazul în care urmărirea penală ţine de competenţa mai multor organe de urmărire penală,
chestiunile legate de competenţă se soluţionează de procurorul ierarhic superior.
În cazurile în care urmărirea penală se exercită de către procuror, acesta poate dispune ca
anumite acţiuni de urmărire penală să fie efectuate de către un organ de urmărire penală.
Procurorul General şi adjuncţii lui, în caz de necesitate, în scopul asigurării urmăririi complete
şi obiective, sub toate aspectele, pot dispune, prin ordonanţă motivată, efectuarea urmăririi penale
de către orice organ de urmărire penală, indiferent de competenţă.

2.6.Acţiunile efectuate de către alte organe de constatare

 Organele de constatare, competenţa şi acţiunile acestora. Organele de constatare sînt:
1. poliţia – pentru infracţiuni ce nu sînt date prin lege în competenţa altor organe de constatare;
2. Poliţia de Frontieră – pentru infracţiuni atribuite prin lege în competenţa sa;
3. Centrul Naţional Anticorupţie – pentru infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
4. Serviciul Vamal – pentru infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
5. Serviciul de Informaţii şi Securitate – pentru infracţiuni ale căror prevenire şi contracarare îi sînt
atribuite prin lege;
6. comandanţii unităţilor şi formaţiunilor militare, şefii instituţiilor militare – pentru infracţiuni
săvîrşite de militarii din subordine, precum şi de persoanele supuse serviciului militar în timpul
cantonamentelor; pentru infracţiuni săvîrşite de muncitorii şi angajaţii civili ai Forţelor Armate ale
Republicii Moldova, legate de îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu, sau săvîrşite la locul de
dislocare a unităţii, formaţiunii, instituţiei;
7. şefii instituţiilor penitenciare – pentru infracţiuni comise în locurile de detenţie, în timpul
escortării sau în legătură cu punerea în executare a sentinţelor de condamnare; de asemenea şefii
instituţiilor curative de specialitate – în cazurile referitoare la persoane cărora le sînt aplicate măsuri
de constrîngere cu caracter medical;
8. comandanţii de nave şi aeronave – pentru infracţiuni săvîrşite pe acestea în timp ce navele şi
aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor şi aeroporturilor;
9. instanţele de judecată sau, după caz, judecătorii de instrucţie – pentru infracţiuni de audienţă
(fapte socialmente periculoase săvârşite în sala de şedinţă în timpul dezbaterilor judiciare).
Organele menţionate au dreptul, în condiţiile prezentului cod, să reţină făptuitorul, să ridice
corpurile delicte, să solicite informaţiile şi documentele necesare pentru constatarea infracţiunii, să
citeze persoane şi să obţină de la ele declaraţii, să procedeze la evaluarea pagubei şi să efectueze
orice alte acţiuni care nu suferă amînare, cu întocmirea proceselor-verbale în care se vor consemna
acţiunile efectuate şi circumstanţele constatate.
Actele de constatare întocmite, împreună cu mijloacele materiale de probă, se predau, în termen
de 24 ore, de către organele de constatare din cadrul poliţiei, Poliţiei de Frontieră, Centrului
Naţional Anticorupţie şi Serviciului Vamal – organelor de urmărire penală corespunzătoare
constituite conform legii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie,
Serviciului Vamal, iar de către celelalte organe de constatare – procurorului, pentru începerea
urmăririi penale. În cazul reţinerii persoanei de către organele de constatare, cu excepţia organelor
specificate la lit. g, C.P.P. ofiţeri de urmărire penală, colaboratori de poliţie şi colaboratori ai
organelor care desfăşoară activitate specială de investigaţii), actele de constatare, mijloacele
materiale de probă şi persoana reţinută se predau organului de urmărire penală sau procurorului
imediat, dar nu mai tîrziu de 3 ore de la momentul reţinerii de facto a acesteia.
 Comandanţii de nave şi aeronave transmit procurorului procesele-verbale privind acţiunile
efectuate, mijloacele materiale de probă şi, după caz, persoana reţinută imediat după ancorarea
navei ori aterizarea aeronavei pe teritoriul Republicii Moldova. În cazul în care escortarea în
Republica Moldova a persoanei reţinute prezintă pericol pentru securitatea navei, aeronavei,
echipajului sau pasagerilor acestora, comandanţii lor sînt în drept, în conformitate cu tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte, să predea această persoană autorităţilor
competente ale statului pe al căror teritoriu nava a ancorat sau aeronava a aterizat.

III. PORNIREA URMĂRIRII PENALE

3.1. Noţiunea, importanţa şi condiţiile începerii urmăririi penale.
Începerea urmăririi penale înseamnă iniţierea procesului de urmărire penală, de către ofiţerul de
urmărire penală în scopul acumulării probelor care vor fi necesare în soluţionarea justă a cauzei,
acestea trebuind să fie necesare, utile, pertinente şi concludente.
Importanţa începerii umăririi penale. Efectuarea urmăririi penale ca fază premergătoare
judecăţii, are rolul de a evita trimiterea în judecată a tuturor persoanelor asupra cărora există o
bănuiala că ar fi comis o faptă penală, avînd în vedere că judecata se desfăşoară cu respectarea
principiului publicităţii, lucru care ar fi destul de dăunător pentru o persoană nevinovată.
Începerea urmăririi penale este importantă şi marchează începerea unui proces penal, şi care
presupune că organele competente de stat sunt la curent cu săvîrşirea unei infracţiuni şi se i-au toate
măsurile în vederea descoperirii ei. Ea la fel, marchează începerea procesului penal, iar pe de altă
parte, implică drepturi şi obligaţii care revin atît organului de urmărire penală cît şi celorlalţi
participanţi la proces.
Începerea urmăririi penale nu poate avea loc decît dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
lege. Uneori, începerea urmăririi penale se reduce la activitatea procesuală, la redactarea actului de
dispoziţie a începerii urmăririi penale. În alte cazuri, pentru a se ajunge la concluzia că este necesară
urmărirea penală, se poate realiza o activitate mai largă, în care sunt implicate mai multe organe, şi
aici, pentru a se putea începe urmărirea penală, este necesară existenţa următoarelor condiţii:
a) Pozitivă, adică să existe un minim de date care permit organului de urmărire penală să considere
cu certitudine că s-a săvîrşit o infracţiune. Organul de urmărire penală poate deţine informaţii fie
direct din sesizarea făcută, fie din anumite acte premergătoare sesizării. Exemplu: actele care sunt
întocmite de către un medic legist cu privire la vătămările care au fost provocate persoanei, etc.
b) Negativă,nu există situaţii de împiedicare a pornirii urmăririi penale. Exemplu: flagrantul delict,
autodenunţul, plîngere, reţinerea infractorului, etc.
Alte condiţii:
a) Pentru începerea urmăririi penale, nu se cer date privind cunoaşterea tuturor elementelor
infracţiunii, fiind suficiente doar 2 elemente:
– Latura obiectivă;
– Obiectul.
b) urmărirea penală începe nefiind necesară cunoaşterea persoanei infractor. Atunci cînd se
cunoaşte cu exactitate cine este infractorul, urmărirea penală începe în privinţa unei persoane
concrete.
c) Să nu existe circumstanţe care exclud urmărirea penală;
d) Confirmarea actelor de începere a urmăririi penale de către procuror.
Începerea urmării penale marchează momentul iniţial al declanşării procesului penal, producînd
următoarele efecte:
• Naşterea cadrului legal de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor procesuale recunoscute
participanţilor la urmărirea penală;
• Dobîndirea de către făptuitor a calităţii procesuale de învinuit, care este subiect de drepturi
şi obligaţii procesuale;

3.2. Procedura şi actele prin care se dispune începerea urmăririi penale

Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în baza legii, emite prin ordonanţă, în timp de
30 zile, începerea urmăririi penale, dacă din cuprinsul actului de sesizare sau de constatare, reiese o
bănuială asupra săvîrşirii infracţiunii, şi nu există careva circumstanţe care exclud urmărirea penală,
informînd despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv. Atunci cînd
începerea urmăririi penale are loc de către organul de urmărire penală sau procuror din oficiu, aici
se întocmeşte o ordonanţă şi în final, un proces verbal, în care va include toate probele administrate.
Ordonanţa emisă de către organul de urmărire penală privind începerea urmăririi penale, se
aduce la cunoştinţa procurorului, în formă scrisă, în termen de 24h, de la data începerii urmăririi
penale. Procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectivă.
În cazul în care s-a săvîrşit o infracţiune prevăzută la articolul 1661 şi anume Tortura,
tratamentul inuman sau degradant, procurorul urmează să decidă asupra acesteia într-un termen ce
nu va depăşi 15 zile. Dacă nu este posibilă începerea urmăririi penale, atunci organul de urmărire
penală, transmite procurorului toate actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penală.
Dacă procurorul consideră că nu există circumstanţe care nu împiedică urmărirea penală, el
întoarce actele, cu ordonanţa sa, organului de urmărire penală, pentru începerea urmăririi penale.
Dacă procurorul refuză începerea urmăririi penale, el emite o ordonanţă şi aduce la cunoştinţă,
în timp de cel mult 15 zile persoanei care a înaintat sesizarea despre aceasta. Atunci cînd procurorul
consideră că nu există temeiuri pentru începerea urmăririi penale, prin ordonanţă, abrogă ordonanţa
de începerea a urmăririi penale şi refuză pornirea acesteia şi clasarea procesului penal.
Ordonanţa privind refuzul de începere a urmăririi penale, poate fi atacată prin plîngere în
instanţa de judecată. Aceste plîngeri pot veni de la următoarele persoane:
a. Bănuit,
b. Învinuit;
c. Apărător;
d. Parte vătămată, cît şi alţi participanţi la proces, sau de către alte persoane a căror drepturi şi
interese legitime au fost încălcate de aceste organe.
Plîngerea poate fi înaintată în termen de 10 zile judecătorului de instrucţie, la locul aflării
organului care a comis încălcarea. Examinarea acesteia se face în 10 zile, cu participarea
procurorului şi cu citarea persoanei care a depus plîngerea. Neprezentarea persoanei care a depus
plîngerea, nu împiedică examinarea plîngerii. În cadrul examinării plîngerii, procurorul şi persoana
care au depus plîngerea, dau explicaţii cu privire la înaintarea acesteia. Atunci cînd actele sau
acţiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea şi drepturile persoanelor nu au fost
încălcate, judecătorul de instrucţie, pronunţă o încheiere despre respingerea plîngerii înaintate, copia
acesteia expediindu-se persoanei care a depus plîngerea şi procurorului. Această încheiere emisă de
către judecătorul de instrucţie este irevocabilă.
Dacă plîngerea este una întemeiată, atunci încheierea adoptată de către judecătorul de instrucţie,
va obliga procurorul să lichideze toate încălcările asupra drepturilor şi libertăţilor persoanelor, şi
declară nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate.
Dacă mai apoi, se constată că nu a existat sau a dispărut circumstanţa pe care se baza
propunerea de a refuza începerea urmăririi penale, procurorul anulează ordonanţa respectivă şi
dispune începerea urmăririi penale.

3.3. Caracteristica circumstanţelor care exclud urmărirea penală.

Codul de procedură penală al RM stabileşte următoarea listă a circumstanţelor care exclud
pornirea urmăririi penale (aceasta înseamnă că urmărirea penală nu poate fi pornită, iar urmărirea
penală pornită deja este încetată):
• fapta nu conţine o încălcare a legii;
• fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
• fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
• a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia (act al puterii de stat prin care se înlătură
răspunderea penală pentru o infracțiune săvârşită);
 Persoana nu poate fi trasă la răspunderea penală, dacă din ziua comiterii infracţiunii au trecut
următorii termeni:
- 2 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni uşoare;
- 5 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni mai puţin grave;
- 15 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni grave;
- 20 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave;
- 25 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave.
• a intervenit decesul făptuitorului;
• lipseşte plîngerea victimei, în cazurile în care urmărirea penală începe numai în baza acestei
plîngeri;
• în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi
acuzaţie, sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
• în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de
încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
Încetarea urmăririi penale are loc şi în cazul în care se constată că:
• plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat;
• există cel puţin una dintre cauzele prevăzute în partea specială a Codului penal, care înlătură
caracterul penal al faptei. Exemplu: legitima apărare, etc.;
• persoana nu a atins vîrsta, de la care poate fi trasă la răspundere penală;
• persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă, fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este
necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical;

3.4. Pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei.

În cazul unor infracţiuni, pentru începerea urmăririi penale, este nevoie de o plîngerea
prealabilă a victimei. Exemplu:
a) articolul 155 (ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii);
b) articolul 157 (vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din
imprudenţă);
c) articolul 161 (efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţămîntul
pacientei).
Este necesară plîngerea şi în cazul furtului săvîrşit de un minor, de soţ, rude, ori de către
persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta. În cazurile de mai sus,
împăcarea părţilor, adică a părţii vătămate cu învinuitul, bănuitul, inculpatul, urmărirea penală
încetează.
 Prin derogare de la prevederile evidenţiate mai sus, în cazul în care organul de urmărire penală
depistează nemijlocit sau este sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unor
infracţiuni prevăzute la art. 1852, cu excepţia infracţiunilor prevăzute la alin. (23), şi la art. 1853 din
Codul penal, organul de urmărire penală sesizează titularul de drepturi sau autoritatea despre
infracţiunea comisă. Dacă titularul de drepturi sau autoritatea nu depun o plîngere în timp de 15 zile
de la data primirii notificării, organul de urmărire penală nu începe urmărirea penală.
Dacă în urma infracţiunii au avut de pătimit mai multe persoane, pornirea urmăririi penale se
face chiar dacă plîngerea prealabilă vine doar de la o singură victimă. Dacă există mai mulţi subiecţi
ai infracţiunii şi doar o plîngere, urmărirea penală se va efectua asupra tuturor. Dacă victima este
limitată în capacitatea sa de exerciţiu sau este în stare de neputinţă, ori dependent faţă de bănuit, fie
există alte motive şi nu poate depune plîngere, atunci procurorul începe urmărirea penală chiar dacă
victima nu a depus plîngere.
Împăcarea dintre bănuit, învinuit, inculpat şi partea vătămată produce efecte dacă aceasta
intervine pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti. În cazurile de violenţă în familie,
procurorul sau instanţa de judecată va examina dacă voinţa victimei privind împăcarea nu este
influenţată. În cazul persoanelor incapabile, împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali, iar
în cazul persoanelor care sunt limitate în capacitate de exerciţiu, împăcarea poate avea loc cu
încuviinţarea reprezentanţilor lor legali.
Împăcarea poate avea loc şi în cazul în care urmărirea penală a fost pornită din oficiu de către
procuror.
3.5. Obligativitatea de a explica drepturile şi obligaţiile participanţilor la urmărirea
penală. Obligativitatea examinării cererilor şi demersurilor
Organul de urmărire penală este obligat să explice participanţilor la urmărirea penală drepturile
şi obligaţiile lor şi despre aceasta se consemnează în procesul-verbal al acţiunii procesuale
respective.
Organul de urmărire penală este obligat să înmîneze bănuitului, învinuitului, victimei, părţii
vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor legali în scris, contra
semnătură, informaţia despre drepturile de care dispun şi obligaţiile pe care le au în conformitate cu
prevederile prezentului cod şi să dea explicaţii asupra tuturor acestor drepturi şi obligaţii.
Organul de urmărire penală este obligat să examineze cererile şi demersurile participanţilor la
proces şi ale altor persoane interesate, în condiţiile art.246 şi 247.
Articolul 246. Termenele de examinare a cererilor şi demersurilor
Cererile, precum şi demersurile organizaţiilor obşteşti şi ale colectivelor de muncă, vor fi examinate
şi soluţionate imediat după depunerea lor. Dacă organul căruia îi este adresată cererea sau demersul
nu le poate soluţiona imediat, acestea urmează să fie soluţionate nu mai tîrziu de 15 zile de la data
primirii lor.
Articolul 247. Soluţionarea cererilor şi demersurilor
Cererea sau, după caz, demersul organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă urmează să
fie admise dacă aceasta ajută la cercetarea completă şi obiectivă a circumstanţelor cauzei, la
asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor în proces şi ale altor persoane
participante la proces.
În caz de respingere, parţială sau totală, a cererii sau, după caz, a demersului organizaţiei
obşteşti ori al colectivului de muncă, organul de urmărire penală adoptă o ordonanţă, iar instanţa de
judecată o încheiere, care sînt aduse la cunoştinţă solicitantului. Hotărîrea organului de urmărire
penală, precum şi a instanţei de judecată, cu privire la respingerea cererii sau demersului pot fi
atacate în cazurile şi în modul stabilit de prezentul cod.
 Bibliografie

1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994

2. Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova nr. 122 – XV din 14aprilie 2002

3. Codul Penal al Republicii Moldova nr. 985 – XV din 18 aprilie 2002

4. Apetrei Mihai. Drept Procesual Penal. Bucureşti: Europa Nova 1996

5. Aramă Elena. Istoria Dreptului Românesc. Chişinău: Tipografia centrală, 1995.

6.Tudor Osoianu Victor Orândaş. Procedură Penală. Chişinău 2004

7. Igor Dolea Dumitru Roman. Drept Procesual Penal. Chişinău: Editura Cartier MD2012, 2005