DIVINATIA SI ASTROLOGIA IN ROMA ANTICA

Divinatia – cuvânt de provenienta latina (divinatio, -onis). Folosit pentru prima data în
jurul secolului al XIV-lea. Divinatia se defineste ca ansamblul de practici specificare
care au ca scop final aflarea viitorului. Divinatia si astrologia in Roma antica era folosita
pentru a intelege vointa zeilor.

Înca de pe vremea aceea s-a realizat o distinctie clara între formele divinatorii. Astfel
exista divinatia naturala, prin care se întelege orice informatie primita direct de la zei,
prin intermediul viselor si a profetiilor. si divinatia experimentala sau artificiala, prin
care se întelege informatia primita prin interpretarea semnelor primite de la zei (zborul
pasarilor, fulgere, cutremure, etc) si de asemenea prin actiunile voluntare a oamenilor
(aruncarea zarurilor). Cicero este cel care delimiteaza aceste forme. În tratatul sau, De
divinatione, acesta analizeaza formele divinatorii regasite în cadrul imperiului roman. În
afara de Cicero, Platon, Tacitus ofera informttii despre apetitul romanilor pentru divinatii.