2. Partaj. Imobil construit de soţi pe terenul proprietatea părinţilor. Regim juridic.

Cum
judecătoria a reţinut explicit că soţii au construit imobile împreună cu părinţii pârâtului, în perioada
când se gospodăreau împreună, se aplică dispoziţiile art. 969 cod civil, în raport de care se
caracterizează raporturile juridice dintre soţii constructori şi proprietarii terenului . Existenţa unei
convenţii, care nu a fost materializată prin înscris date fiind relaţiile apropiate dintre părţi, a fost
dovedită în cauză, astfel că soţii au dobândit un drept de coproprietate, bunul imobil în discuţie
având regimul juridic al unui bun coachizit. Prin sentinţa civilă nr. ........pronunţată de Judecătoria
Craiova în dosarul nr. .....s –a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta B. V.
împotriva pârâtului V.G. şi în contradictoriu cu intervenienţii V.I., F.I. şi U. M. S-a respins cererea
de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul V.I. S-au respins capetele de cerere în
pretenţii şi revendicare bunuri proprii formulate de reclamantă. S-a luat act că reclamanta a
renunţat la partajarea bunului mobil reţinut prin încheierea de admitere în principiu. S-a confirmat
raportul de expertiză efectuat în cauză de expert C.G., în varianta I propusă de expert, atribuind
imobilul situat în C., pârâtului, cu obligarea acestuia la sultă către reclamantă în sumă de 51.000
lei. S-a stabilit termen de plată a sultei de către pârât, 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.S-
au compensat cheltuielile de judecată. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut
următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr..., pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta B.V. a
chemat în judecată pe pârâtul V.G., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să
dispună partajarea bunurilor dobândite de părţi pe timpul căsătoriei. În motivare, reclamanta a
arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, pe perioada căsătoriei fiind dobândite următoarele bunuri: un
apartament cu 2 camere, situat în C., o casă cu 3 camere şi 2 holuri în suprafaţă de cca. 70 mp,
situată în comuna I. la care, ulterior, au construit o bucătărie de vară de cca. 20 mp şi o baie, o
încăpere pentru animale, gard la stradă cu porţi pe o lungime de 40 m, au renovat casa bătrânească,
respectiv, au refăcut total tavanele cu ipsos, au pardosit încăperile, au realizat o scară de acces la
intrare, au construit un garaj cu rampă pe o suprafaţă de 28 mp, o fântână în curte, din tuburi de
beton cu instalaţie manuală, acoperită cu tablă, un magazin şi un bar şi au mai dobândit un
autoturism marca Dacia 1300. La data de 26.11.2009, numitul V.I., fiul părţilor, a depus la dosar
o cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând a se constata, în favoarea sa, un drept de creanţă
pentru contravaloarea îmbunătăţirilor aduse de el la apartamentul în litigiu. Menţionează
intervenientul că de toate aceste bunuri s-a folosit doar reclamanta începând cu anul 2001 şi până
în prezent, motiv pentru care solicită ca uzura lor să fie imputată în lotul pârâtei, evaluându-le,
provizoriu, la suma de 5.000 lei. La aceeaşi dată, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, recunoscând
că apartamentul în litigiu este bun comun, posesia lui fiind deţinută, în prezent, de reclamantă,
deşi, o perioadă, a 130 fost ocupat de fiul lor, căruia intenţionau să-l înstrăineze, acesta aducându-
i o serie de îmbunătăţiri, însă urmare a plecării lui în Portugalia, reclamanta s-a instalat în imobil.
În privinţa pretenţiilor reclamantei privind casa din comuna I. pârâtul arată că aceasta a fost
construită, integral, de părinţii săi, părţile neavând nici o contribuţie la edificarea ei. Cererea de
intervenţie în interes propriu a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică din 12.01.2010,
instanţa, din oficiu, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al intervenientului, urmare
a faptului că, potrivit susţinerilor sale, pretinsele îmbunătăţiri la apartament au fost efectuate de
acesta anterior anului 2001, când reclamanta s-a mutat în imobil, iar cererea în pretenţii cu privire
la ele a fost introdusă în anul 2009, deci, cu mult peste termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut
de lege, motiv pentru care, a pronunţat soluţia respingerii cererii ca fiind prescrisă. Prin încheierea
de şedinţă din 18.05.2010, instanţa, la solicitarea reclamantei, a dispus introducerea în cauză, în
calitate de interveniente forţate, a numitelor F.I. şi U.M., moştenitoare, alături de pârât, de pe urma
părinţilor acestuia, cererea în pretenţii cu privire la îmbunătăţirile pretinse a fi aduse casei
bătrâneşti din comuna I. fiind îndreptată împotriva lor. Pe baza materialului probator administrat
în cauză, la 23.11.2010, Judecătoria Craiova a pronunţat o încheiere de admitere în principiu, prin
care a admis în parte şi în principiu acţiunea precizată, a respins cererea de intervenţie în interes
propriu formulată de intervenientul V.I. şi cererile în pretenţii şi revendicare bunuri proprii
formulate de reclamantă, constatând că reclamanta şi pârâtul V.G. au dobândit, pe perioada
căsătoriei, următoarele bunuri: un apartament cu 2 camere şi dependinţe situat în C. şi un recamier
cu bibliotecă încorporată. S-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor în cote de ½ pentru fiecare,
precum şi efectuarea unor expertize în specialităţile construcţii şi evaluări bunuri mobile. La
termenul de judecată din 08.03.2011, reclamanta a precizat că renunţă la partajarea bunului
recamier, reţinut prin încheierea de admitere în principiu, înţelegând să partajeze doar imobilul
apartament. Ţinând cont de încheierea de admitere în principiu, instanţa, în raport de dispoziţiile
art. 728 Cod civil, art. 36 alin. 1 Codul familiei şi art. 6739 Cod procedură civilă, a admis în parte
şi în fond acţiunea precizată şi a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de
intervenientul V.I., a respins capetele de cerere în pretenţii şi revendicare bunuri proprii formulate
de reclamantă şi a luat act că aceasta a renunţat la partajarea bunului mobil reţinut prin încheierea
de admitere în principiu, confirmând raportul de expertiză efectuat în cauză, în varianta I propusă
de expert, şi atribuind imobilul situat în C., pârâtului, cu obligarea acestuia la sultă către reclamantă
în sumă de 51.000 lei. La atribuirea imobilului către pârât, instanţa a avut în vedere starea de
sănătate precară a acestuia, apreciind că, în comparaţie cu reclamanta, are o mai mare nevoie de
bunul respectiv. În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, instanţa a compensat, în totalitate,
cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză. Împotriva sentinţei şi a încheierii de admitere
în principiu a declarat apel reclamanta B.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În
motivarea apelului reclamanta a arătat că în mod greşit s-a reţinut în încheierea de admitere în
principiu că imobilul casă şi anexe construit de părţi în comuna I. nu le aparţine, proprietar fiind
tatălui pârâtului care are calitatea de proprietar al terenului şi pe numele căruia s-a eliberat
autorizaţia de construcţie. De asemenea, se mai arată că în mod greşit s-a reţinut incidenţa în cauză
a dispoziţiilor art. 493 Cod civil privind accesiunea imobiliară artificială, în condiţiile în care toate
probatoriile administrate în cauză dovedesc că imobilul a fost edificat de părţi, fără nici o
contribuţie din partea părinţilor pârâtului, pe durata căsătoriei. O altă critică a apelantei reclamante
vizează modalitatea de stabilire a loturilor, respectiv atribuirea apartamentului pârâtului, fără ca
această dispoziţie să fie motivată în mod 131 temeinic, instanţa de fond apreciind doar că se
impune atribuirea acestuia pârâtului, care are o mai mare nevoie de el, fiind bolnav. Apelanta
învederează că şi ea este bolnavă, apartamentul respectiv fiind singura ei casă, că pârâtul nu a
locuit niciodată în apartamentul care i-a fost administrat, are în proprietate şi un alt imobil,
respectiv casa părintească pe care o moşteneşte, nu a efectuat îmbunătăţiri la apartament şi de altfel
nu are nici posesia apartamentului. Prin decizia civilă nr. ....., pronunţată de Tribunalul Dolj -
Secţia pentru Minori şi Familie, în dosarul nr. ...., s-a respins apelul ca nefondat. Tribunalul a
reţinut că imobilul din comuna I., casă şi anexe, a fost edificat pe terenul tatălui pârâtului, pe
numele acestuia fiind eliberată şi autorizaţia de construcţie. S-a apreciat că în situaţia invocată de
reclamantă, respectiv realizarea unei construcţii de soţi pe terenul unui terţ, chiar şi cu acordul tacit
al acestuia, incidente sunt dispoziţiile art. 493 Cod civil. Proprietarul terenului ori succesorii
acestuia sunt îndreptăţit să acţioneze pe cale principală, printr-o acţiune petitorie pentru a prelua
construcţia cu obligarea la despăgubiri, conform art. 494 Cod civil. Deoarece niciunul din soţi nu
a solicitat despăgubiri în calitate de constructor (pretenţiile reclamantei vizând doar renovarea
casei bătrâneşti a foştilor socri), s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a procedat doar la
înlăturarea construcţiei respective din masa de bunuri comune, fără ca cei doi constructori să
primească vreo despăgubire. Sub aspectul modalităţii de formare a lotului, tribunalul a constatat
că soluţia primei instanţe este corectă, faţă de starea de sănătate a pârâtului, a fost atribuit
apartamentul în lotul acestuia, fiindu-i necesară o locuinţă în C. deoarece este diagnosticat cu
neoplasm laringian gr. IV, fiindu-i greu să demareze proceduri pentru a găsi şi achiziţiona un alt
apartament. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând aceleaşi critici ca şi
în apel, referitoare la neincluderea în masa partajabilă a imobilului din comuna Ioneşti şi
neatribuirea apartamentului în lotul său. Recurenta a susţinut că nu are relevanţă faptul că
autorizaţia de construire a fost emisă pe numele tatălui pârâtului, acesta având calitatea de
proprietar al terenului, cât timp soţii au construit cu acordul proprietarului, imobilul fiind
proprietatea lor. S-a arătat că părinţii pârâtului nu au avut nicio contribuţie la edificarea casei,
neavând interes, aspect reţinut în încheierea de admitere în principiu. Recurenta a criticat
modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 493 cod civil, arătându-se că acordul proprietarilor
terenului face incidente prevederile art. 969 cod civil. S-a criticat şi modalitatea de aplicare a
prevederile art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă, arătându-se că reclamanta este îndreptăţită să
primească în lot apartamentul, deoarece l-a folosit de la despărţirea în fapt, a făcut îmbunătăţiri la
imobil, nu are alte posibilităţi de locuit, în timp ce pârâtul locuieşte în imobilul din comuna I., unde
mai are un alt imobil în proprietate, dobândit pe cale succesorală de la părinţi. La data de 4.10.2012
intimatul pârât şi intimatele interveniente au formulat întâmpinare, solicitând respingerea
recursului. Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente. Potrivit art.
304 Cod procedură civilă recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată pentru
motive de nelegalitate, strict prevăzute de text, în cadrul căreia nu pot fi puse în discuţie şi
reapreciate probele administrate deja de instanţele de fond. Pentru a stabili dacă dispoziţiile legale
au fost corect aplicate, instanţa de recurs porneşte de la starea de fapt care a rezultat logic din
analiza materialului probator, fără a aduce modificări acesteia. Aşadar, analizând dacă imobilul
din comuna I. poate fi inclus în masa partajabilă a foştilor soţi, instanţa are în vedere că prin
încheierea de admitere în principiu s-a reţinut că părţile au construit, împreună cu părinţii pârâtului,
cu care se gospodăreau, o serie de imobile. Starea de fapt astfel reţinută nu a fost modificată în
apel, deoarece pârâtul nu a declarat apel 132 iar apelul pârâtei, care a privit, sub acest aspect, faptul
că imobilul a fost construit exclusiv de soţi, a fost respins. Prin urmare, apărările intimaţilor din
întâmpinarea depusă în recurs şi care privesc modul de realizare a construcţiilor din comuna I. nu
sunt întemeiate, deoarece vizează modificarea unei stări de fapt reţinută deja de instanţele de fond.
Cum judecătoria a reţinut explicit că soţii au construit imobile împreună cu părinţii pârâtului, în
perioada când se gospodăreau împreună, nu mai pot fi analizate în recurs declaraţiile de martori la
care părţile fac referire şi nu se poate ajunge la concluzia preconizată de reclamantă - aceea că a
edificat construcţia doar împreună cu pârâtul, sau la soluţia preconizată de intimaţi - aceea că
imobilul a fost edificat exclusiv de părinţii pârâtului. Starea de fapt este clar evidenţiată în
motivarea încheierii de admitere în principiu şi anume că foştii soţi au edificat o construcţie
împreună cu părinţii pârâtului, şi că ambele familii se gospodăreau împreună. În ipoteza în care
soţii construiesc un imobil pe terenul unui terţ, în patrimoniul lor intră toate drepturile decurgând
din faptul edificării construcţiei, adică dreptul de a folosi imobilul şi dreptul de a fi despăgubiţi de
proprietarul terenului, care devine proprietar ca efect al accesiunii imobiliare, cu excepţia cazului
în care între soţii constructori şi terţul proprietar al terenului nu a intervenit o convenţie, soţii având
învoirea proprietarului fondului. În această ultimă situaţie, proprietatea construcţiei aparţine celui
care construieşte, adică fie soţii, fie, în speţă, soţii împreună cu proprietarii terenului, în
patrimoniul comun intrând un drept de superficie care conţine în tiparul său dreptul de proprietate
(sau coproprietate, după caz) asupra construcţiei. Raţionamentul ales de instanţele de fond, acela
că imobilul edificat de soţi aparţine întotdeauna proprietarului terenului, este unul simplist şi care
se aplica doar în perioada în care Legile 58/1974 şi 59/1974 erau în vigoare. Potrivit acestor acte
normative, abrogate în prezent, constituirea dreptului de superficie nu putea avea loc deoarece ar
fi însemnat că a avut loc o înstrăinare a terenului, ceea ce nu era permis. Chiar şi în perioada de
timp respectivă, se accepta ideea constituirii unui drept de proprietate al soţilor asupra construcţiei
atunci când terenul era proprietatea părinţilor unuia dintre soţi, deoarece într-o asemenea ipoteză
se exclude ideea unei speculaţii cu terenul şi recunoaşterea dreptului constituia continuarea unei
tradiţii, mai ales în mediul rural. Dacă între părţi a intervenit o convenţie în temeiul căreia s-a
construit, se aplică dispoziţiile art. 969 cod civil, în raport de care se caracterizează raporturile
juridice dintre soţii constructori şi proprietarii terenului . Existenţa unei convenţii, care nu a fost
materializată prin înscris date fiind relaţiile apropiate dintre părţi, a fost dovedită în cauză, prin
aceea că instanţele au recunoscut faptul gospodăririi celor două familii, ceea ce presupune
participarea în comun la venituri şi cheltuieli, şi că au reţinut că ambele familii au edificat imobilul,
prin acte materiale specifice. Aşadar, în perioada de timp cât au locuit în comuna I. (la începutul
căsătoriei) soţii au edificat construcţii împreună cu părinţii pârâtului şi au participat la efectuarea
unor îmbunătăţiri la imobilele deja existente, proprietatea părinţilor, în acest ultim caz dobândind
doar un drept de creanţă, al cărui regim juridic a devenit irevocabil după pronunţarea deciziei din
apel, nefiind atacată hotărârea sub acest aspect, care nu face obiectul prezentului recurs. Se
constată că instanţele anterioare au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 493, 494 şi 969 cod
civil, considerând fără temei că soţii nu au putut dobândi un drept de coproprietate asupra
imobilelor edificate în gospodăria din mediul rural. Cum în cauză s-a dovedit şi s-a reţinut ca atare
intenţia de a construi împreună cu părinţii, precum şi faptul gospodăririi, soţii au dobândit un drept
de coproprietate, bunul imobil în discuţie având regimul juridic al unui bun coachizit. Ceea ce nu
s-a dovedit este cota parte a fiecărei familii la constituirea dreptului şi nu sa identificat în concret
compunerea imobilului, astfel că soluţia asupra fondului nu poate fi stabilită pentru prima oară în
recurs, fondul cererii sub acest aspect nefiind cercetat. 133 Ca urmare, soluţia cere se impune
potrivit art. 312 alin 5 cod procedură civilă este de a se admite recursul şi a se casa decizia din
apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Tribunalul, ca instanţă devolutivă, urmează a administra
proba cu martori pentru a stabili în ce cote au contribuit familia compusă din reclamantă şi pârât
şi familia compusă din părinţii pârâtului la edificarea imobilului şi proba cu expertiză pentru a se
identifica şi evalua imobilul respectiv, care va fi inclus în masa partajabilă, în cota ce va rezulta
din probe. Cât priveşte critica de nelegalitate privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 673 ind.
9 Cod procedură civilă, care cuprind criteriile legale de atribuire a bunului, se constată că faţă de
motivul care a dus la casarea deciziei nu se mai impune a fi analizată. După rejudecare şi
modificarea în mod corespunzător a încheierii de admitere în principiu instanţa de apel va analiza
îndreptăţirea părţilor la primirea în lor, în natură, a bunurilor imobile, ţinând seama şi de criticile
formulate în prezenta cale de atac. Se va statua, de asemenea, şi asupra cheltuielilor de judecată
avansate de părţi, ţinând seama de dubla lor calitate - reclamanţi şi pârâţi-în procesul de partaj.
(Decizia nr. 9298/04.10.2012 – Secţia I-a civilă, rezumat judecător Gabriela Ionescu)