IV.

UNDE ELASTICE
4. Fenomene ondulatorii produse de undele elastice (sonore)
La propagarea undelor într-un mediu elastic apar o serie de fenomene specifice,
numite fenomene ondulatorii. Studiul acestora prezintă interes prin faptul că, pe
lângă evidenţierea unor particularităţi specifice ale undelor elastice, se pun în
evidenţă şi unele proprietăţi generale ale undelor de orice natură.
4.1. Interferenţa undelor
a) Teorie generală
Dacă în mediu există mai multe surse de oscilaţii, atunci în mediu se propagă mai multe
procese ondulatorii şi particulele mediului sunt solicitate la mai multe mişcări oscilatorii.
Conform principiului superpoziţiei undelor, elongaţia rezultantă se compune vectorial din
elongaţiile produse separat şi independent de fiecare oscilaţie.

Prezintă interes cazul a două surse de unde coerente. Conditiile de coerenta a doua
unde elastice sunt:
1) sa oscileze pe aceeasi directie,
2) sa aiba aceeaşi frecvenţă,
3) diferenţa de fază a oscilaţiilor sa fie constantă in timp.

Interferenţa undelor elastice se poate defini ca fiind fenomenul de suprapunere a

două sau mai multe unde coerente, fenomen in urma caruia rezultă o undă a cărei
amplitudine este modulată spatial si depinde de defazajul dintre cele două unde.
IV. UNDE ELASTICE
Fie două surse S1 şi S2 care oscilează în fază ( 2)
ce emit unde sferice coerente in toate directiile
şi un punct P situat la distanţele r1 si r2 de r1 P
S1 *
surse, in care undele provenind de la cele 2 ( 1)
surse se suprapun (Fig.2). r2
S2 *
Ecuatiile celor doua unde in punctul P sunt: Fig. 2
 1  t,r1   A1 cos  t  kr1 
 1

 2  t,r2   A2 cos  t  kr2   2 

 2
unde s-a admis     0,      , c  c  c , k
. 1  k  k  
01 02 1 2 1 2 2
c 
Funcţia de undă al undei rezultante va avea expresia:
  t    1  t   2  t   Acos  t     3
Amplitudinea şi faza iniţială a oscilaţiei rezultante au expresiile:
 A  A2  A2  2 A A cos      4
 1 1 1 2 1 2

 A1 sin 1  A2 sin 2
  arctg  5
 A1 cos 1  A2 cos 2
IV. UNDE ELASTICE
unde s-a notat   kr1 si 2  kr2 .
2
Rezulta:   1  2  k  r2  r1   r  6

Amplitudinea undei rezultante va fi constantă dacă Δφ=ct., respectiv daca Δr=ct.
Rezulta ca locurile geometrice ale punctelor de egală
amplitudine sunt o pereche de hiperboloizi in spatiu
sau hiperbole in plan, cu focarele în S1 şi S2 (Fig. 3).

Cazuri particulare
1) Amplitudine maximă Amax=A1+A2 se obţine
pentru:
cos   1,    2n  n  0, 1, 2,...
2 
 r  2n r  n  2n 7
 2
2) Amplitudine minimă Amin=│A1-A2 │ se obţine
pentru:
cos   1,     2n  1   n  0, 1, 2,...
2 
 r   2n  1  r   2n  1 8 Fig.3
 2
IV. UNDE ELASTICE
b) Fenomenul de unda stationară
Undele staţionare sunt acele unde ce rezultă din interferenţa a două unde coerente de
aceeaşi amplitudine ce se propagă în sensuri opuse. Astfel una dintre unde va fi unda
progresivă, având expresia funcţiei de undă:
 1 x, t   A0 cos t  kx , (9)
iar cealaltă undă va fi unda regresivă, având expresia funcţiei de undă:
 2 x, t   A0 cos t  kx (10)

A
Ψ1
2 1
Ψ2
2 A0  

n - 2A 0 n
v v
Fig.4.
IV. UNDE ELASTICE
Unda rezultată prin interferenţă este caracterizată de funcţia de undă:
   1   2  2 A0 coskx  cos t  (10) (2.199)

sau
  Ax   cos t  (11) (2.199’)

unde s-a folosit notaţia Ax   2 A0 coskx

În spaţiu vor rezulta puncte de amplitudine maximă (numite ventre) şi puncte de
amplitudine minimă (numite noduri).
Amplitudinea este maximă pentru:
cos kxV  1 (2.200)
(12)
Această condiţie se poate realiza dacă:
kxv  n (2.201)
(13)
de unde rezultă ( n  0,1,2,... ):

n n 
xv    2n    (2.202)
k 2 4 (14)

Această expresie ne arată că distanţa dintre două ventre consecutive este de o semilungime
de undă.
IV. UNDE ELASTICE
Amplitudinea este minimă pentru:
cos kxn  0 (15) (2.203)

Această condiţie se poate realiza dacă:

 
kxn  n   2n  1 (16) (2.204)
2 2
de unde rezultă ( n  0,1,2,... ):

xn 
2n  1 
2n  1  2n  1     (17)
  (2.205)
2k 2 4
2

Această expresie ne arată că distanţa dintre două noduri consecutive este de o semiundă.
IV. UNDE ELASTICE
Exemplificarea fenomenului de interferenta a undelor elastice
IV. UNDE ELASTICE
4.2. Principiul lui Huygens. Reflexia şi refracţia undelor
Conform principiului lui Huygens, fiecare punct al mediului atins de frontul de undă
constituie o nouă sursă de unde coerente (unde secundare). Aceste unde secundare interferă
având ca rezultat o undă a cărei intensitate este maximă pe direcţia de propagare şi nulă pe o
direcţie perpendiculară pe direcţia undei principale.
Înfăşurătoarea undelor secundare poate fi considerată drept front de undă al undei
principale.

S x

t = t0 t = t0 + t

Fig.5.
IV. UNDE ELASTICE
4.2.1. Reflexia undelor
Considerăm o suprafaţă de separaţie între două medii în care viteza undelor este c1,
respectiv c2.
Reflexia undelor este fenomenul prin care o undă, întâlnind o suprafaţă de separaţie
între două medii, se întoarce în mediul din care provine.
În momentul în care raza 1 atinge suprafaţa, frontul undei este O1A. Raza 2 atinge
suprafaţa după timpul t. În acest interval de timp frontul undei secundare emisă în mediul 1
de către punctul O1 ajunge la distanţa r1  c1 t .
( 1) N ( 2) ( 1' ) N ( 2' )

k'
k
B
n A
1 1' 1 1'

Z1 r1 1 1'

Z2 O1 O2

Fig.6.
IV. UNDE ELASTICE
Frontul undei reflectate, în momentul în care O2 este atins de perturbaţie, obţinut ca
înfăşurătoare a undelor secundare emise de punctele O1 şi O2, se obţine ducând o tangentă din
O2 la cercul de rază r1. Notăm  1 unghiul de incidenţă şi  1 unghiul de reflexie.
Din figura (Fig.4) se poate observa:

O1 B  O1O2  sin  1  c1 t

 (18)(2.206)
O2 A  O1O2  sin  1  c1 t
Raportând cele două ecuaţii se obţine:
sin  1  sin  1 (19)(2.207)
de unde rezultă
 1   1 (20)(2.208)
Această ecuaţie exprimă prima lege a reflexiei: unghiul de incidenţă este egal cu unghiul de
reflexie.
IV. UNDE ELASTICE
Pe de altă parte:
2 1
k1   (21)(2.209)
1 c1

2  2
k1   (22)(2.210)
1 c1
Întrucât k1  k1 , această egalitate va fi satisfăcută dacă 1   2   . Astfel:
k1  sin 1  k1  sin 1 (23)(2.211)

de unde rezultă (trecând la scriere vectorială şi notând cu n vectorul normal la suprafaţa de
separaţie dintre cele două medii):
   
  
k1  n  k1  n  (24)(2.212)

Se poate observa că prin reflexie componenta tangenţială a vectorului de undă nu se modifică.

În plus, relaţia (2.212)
(24) pune în evidenţă a doua lege a reflexiei: raza undei incidente, normala
la suprafaţă şi raza undei reflectate sunt coplanare.
IV. UNDE ELASTICE
4.2.2. Refracţia undelor
Refracţia undelor este fenomenul prin care o undă, întâlnind suprafaţa de separaţie
dintre două medii, trece din mediul 1 în mediul 2.
Analizând figura 16 se poate observa că frontul de undă al undei incidente, în
momentul în care punctul O1 este atins de perturbaţie este O1A. În timpul t în care raza 2
atinge suprafaţa de separaţie, punctul O1 atins de perturbaţie va emite o undă secundară care
parcurge distanţa r2  c 2 t . Frontul de undă din mediul 2 se obţine ducând o tangentă din O2
la sfera de rază r1, iar direcţia razei refractate va fi perpendiculară pe acest front de undă.
( 1) N ( 2) N

k1
n A
1 1
Fig.7.
Z1 1

Z2 r2 O1 α2 O2

2
2 k2

( 1 '' ) ( 2 '' )
IV. UNDE ELASTICE
Notăm  1 unghiul de incidenţă şi  2 unghiul de refracţie, pe baza figurii se pot scrie
relaţiile:
O1 B  O1O2  sin  2  c 2 t
 (25) (2.213)
 AO 2  O1O2  sin  1  c1 t
Prin raportarea celor două ecuaţii rezultă:
sin  1 c1
 (26) (2.214)
sin  2 c 2
de unde, prin rearanjarea termenilor, se obţine:

sin  1 sin  2
  ct (27) (2.215)
c1 c2
sin 
Această relaţie exprimă de fapt prima lege a refracţiei. Raportul se numeşte
c
invariantul Abbé.
IV. UNDE ELASTICE
Din relaţia (2.215)
(27) se mai poate deduce un fapt important. Înmulţind cu  ecuaţia
(27) se obţine:
(2.215)
 
sin  1  sin  2 (28)(2.216)
c1 c2
de unde rezultă:
k1  sin 1  k 2  sin  2 (29)(2.217)

de unde rezultă (trecând la scriere vectorială şi notând cu n vectorul normal la suprafaţa de
separaţie dintre cele două medii):
   
  
k1  n  k 2  n  (30)(2.218)
Componentele tangenţiale ale vectorului de undă din unda incidentă şi cea reflectată sunt
egale, în plus relaţia (2.218)
(30) exprimă şi a doua lege a refracţiei: raza undei incidente, normala
la suprafaţa de separaţie şi raza undei incidente sunt coplanare.
Se poate observa că dacă c 2  c1 , atunci  2   1 , adică raza deviază întotdeauna spre
regiunea de viteză de propagare mai mică.
IV. UNDE ELASTICE
4.3. Absorbţia undelor
Fenomenul de absorbţie a undelor apare în mediile disipative, în care o parte din
energia mecanică a undei este transformată ireversibil în alte forme de energie preluate de
mediu. Din această cauză are loc scăderea treptată a amplitudinii undei pe măsura propagării.
Se consideră o undă plană care se propagă într-un mediu omogen (fig.)

A0 A A +d A

Fig.8)

0 x x+ d x x
Pe o porţiune infinitezimală dx amplitudinea undei A scade cu o cantitate infinitezimală
proporţională cu porţiunea de mediu parcursă:
dA    A  dx (31) (2.325)
unde  reprezintă coeficientul de atenuare a amplitudinii.
IV. UNDE ELASTICE
Se obţine dependenţa amplitudinii de distanţa parcursă de undă în mediul disipativ:
Ax   A0 e
 x
(32) (2.330)
Prin urmare amplitudinea scade exponenţial cu distanţa parcursă. Intensitatea undei, fiind
proporţională cu pătratul amplitudinii, se va atenua după legea:
I x   I 0 e
2 x
 I o e   x (33)(2.331)
unde   2 reprezintă coeficientul de absorbţie.
IV. UNDE ELASTICE
Cazuri particulare:
a. sursa şi observatorul se deplasează pe aceeaşi direcţie unul spre celălalt (  S  0 ,
perioada semnalului receptionat de catre observator este
 0  0 ), (fig.31.a), perioada semnalului este date de:
c  vS
T0  TS  TS (34) (2.321)
c  v0
iar frecvenţa semnalului:
c  v0
 0  S  S (35) (2.322)
c  vS
Dacă sursa şi observatorul se apropie unul de celălalt, frecvenţa înregistrată va fi
mai mare.
b. sursa şi observatorul se deplasează pe aceeaşi direcţie îndepărtându-se unul de

S   ,  0   ), (fig.31.b), perioada semnalului este date de:

celălalt( perioada semnalului receptionat de catre observator este

c  vS
T0  TS  TS (36) (2.323)
c  v0
iar frecvenţa semnalului:
c  v0
 0  S  S (37) (2.324)
c  vS
Dacă sursa şi observatorul se depărtează unul de celălalt, frecvenţa înregistrată va
fi mai mică.
IV. UNDE ELASTICE
Fenomene explicabile prin efect Doppler
1) Unda de soc

2) Deplasarea spre rosu

IV. UNDE ELASTICE
5. Acustică fiziologică (FACULTATIV, pentru informare suplimentara !)

Acustica fiziologică este acea parte a acusticii care studiază modul de percepţie a
undelor elastice de către organul auditiv uman (urechea), limitele acestei percepţii şi evaluarea
acesteia.
Undele elastice percepute de urechea umană se numesc în general sunete, iar senzaţia
creată de aceste unde se numeşte audibilitate.

5.1. Limitele de audibilitate

Determinările experimentale ale intensităţii sonore au arătat că sunetele audibile sunt cuprinse
într-o gamă foarte largă. De exemplu pentru sunetul normal cu frecvenţă de  0  10 3 Hz
W W
intensitatea acustică variază între I 0  10 12 2 şi I max  10 2 2 . Valoarea minimă a
m m
intensităţii sonore care poate fi percepută de urechea umană se numeşte prag de audibilitate,
valoarea maximă a intensităţii sonore care poate fi suportată de urechea umană se numeşte
prag de senzaţie dureroasă. De reţinut că limitele de audibilitate depinde de frecvenţa
sunetului.
IV. UNDE ELASTICE
Urechea umană percepe sunete cu frecvenţa cuprinsă între 16Hz şi 16kHz. În plus,
pentru ca sunetele să fie audibile, durata de percepţie a sunetului trebuie să fie mai mare de
  6ms , ceea ce corespunde la 6 perioade a sunetului de referinţă cu frecvenţa de
 0  10 3 Hz . Dacă un sunet durează mai puţin de 6ms, acesta este perceput de ureche ca un
„pocnet”.

I (W/m2) NA (ph)

υ (Hz)

Fig.10.
IV. UNDE ELASTICE
5.2. Legea Weber – Fechner
Această lege enunţă: variaţia senzaţiei auditive este proporţională cu variaţia relativă
a excitaţiei sonore.
Vom folosi notaţia N pentru senzaţia auditivă. Din punct de vedere matematic această
lege poate fi scrisă sub forma:
dI
dN  (2.350)
I (38)
unde I reprezintă intensitatea sunetului; legea se materializează în ecuaţia:
dI
dN  k (39)
(2.351)
I
Prin integrarea aceste relaţii:
N2 I2
dI
 dN  k 
N1 I1
I
(40)
(2.352)

rezultă:
I2 (41)
N  N 2  N1  k ln (2.353)
I1
IV. UNDE ELASTICE

(42)

(43)

(44)
IV. UNDE ELASTICE

(45)

(46)

(47)

(48)
IV. UNDE ELASTICE
Înălţimea sunetului
Înălţimea sunetului reprezintă calitatea unui sunet de fi mai ascuţit sau mai grav.
Înălţimea sunetului depinde de frecvenţă, în sensul că un sunet este cu atât mai înalt (sau mai
ascuţit) cu cât frecvenţa sa este mai mare, şi invers. Sunete de aceeaşi frecvenţă dar având
tării diferite pot fi percepute ca având înălţimi diferite. Înălţimea unui sunet este măsurată în
mell.
Determinarea înălţimii unui sunet se poate face măsurând frecvenţa sa: fie prin
înregistrare, fie prin compararea cu un sunet de referinţă cu frecvenţă cunoscută.

Î n ã l þ i me a
(m e l l)

Fig.11.

10 2 10 3 10 4 10 5 
IV. UNDE ELASTICE
Timbrul sunetului
Timbrul sunetului este acea caracteristică care permite să fie deosebite între ele două
sunete de aceeaşi frecvenţă şi intensitate, emise însă de două surse de naturi diferite. Această
deosebire între sunete este determinată de faptul că în general un sunet nu este simplu
(monocromatic), ci este compus dintr-o suprapunere de mai multe sunete simple de pulsaţii
, 2, 3,... respectiv de frecvenţe  , 2 , 3 ,... Dintre acestea, sunetul cu frecvenţa cea
mai joasă se numeşte sunet fundamental, iar sunetele cu frecvenţele n se numesc armonice
superioare ale sunetului fundamental. De regulă, două corpuri ce emit acelaşi sunet
fundamental, emit armonice superioare diferite şi acestea definesc timbrul sunetului.
Din cele de mai sus rezultă că putem vorbi de un spectru al pulsaţiilor, frecvenţelor şi
amplitudinilor. În cazul amplitudinilor, dacă acest spectru este discret sunetul obţinut este
unul muzical, în schimb dacă spectrul este continuu, sunetul este caracterizat cel mai bine de
noţiunea de „zgomot”.

Fig.12.