Skip to content

Psihologia experienței
conștiente

Articole
Ghid pentru conștientizare și
transformare interioară
18 MAI 2015 OVIDIU

Mi-ar fi plăcut să am un ABC al dezvoltării personale și maturizării psihologice

când aveam 20 de ani, așa că am făcut un rezumat al procesului de
transformare interioară din perspectiva evoluției conștientizării. Este o
abordare care pleacă de la experiențe și explică ce și cum se întâmplă în
călătoria de transformare interioară. Sper să fie de folos.

1
Acest material are la bază structura cursului de Conștientizare si dezvoltare
personală pe care l-am susținut în perioada februarie-mai 2015. Dacă vă
interesează mai multe despre subiectele abordate, o puteți descărca. Conține
cărți, articole și linkuri despre aproape fiecare temă prezentată aici
(majoritatea materialelor sunt în engleză).
Te invit să vezi cum funcționează procesele pe care le descriu aici în viața și
experiențele tale.
Ce înseamă “a fi conștient” și câteva concepte de bază
Din punctul meu de vedere, a fi conștient înseamnă să existe ”activată”
abilitatea de a fi prezent permanent (witnessing awareness), împreună cu un
grad de libertate a minții, emoțiiilor, corpului, și a pattern-urilor de
comportament. Textul de mai sus este definiția operațională a experienței
conștiente și stă la baza testului de conștientizare – Consciousness Quotient
Inventory.
Am descris experiența conștientă prin 7 aspecte care formează „coeficientul
de conștientizare”, fiecare categorie reprezentând aspecte din noi unde e
nevoie să ne observăm în cadrul procesului de transformare interioară: fizic,
emoțional, cognitiv, spiritual, socio-relațional, eul (identitatea) și mecanismele

2
de schimbare și transformare. Detalii despre ce conține fiecare dintre aceste
zone găsiți pe situl CQ Institute.
A fi conștient este opusul funcționării pe automat. Studiile arată că
oamenii funcționează pe pilot automat peste 70% din timp, perioadă în care
nu își dau seama că și-au pierdut libertatea de a alege ce li se întâmplă și
cum reacționează la ceea ce li se întâmplă. Trăim ca și cum am fi un fel de
roboți, programați prin educație și auto-programați în baza experienței.
Automatizarea are un rol esențial în viața de zi cu zi, însă pe parcursul
transformării interioare scoatem automatismele la lumină, le rescriem pentru
a ne permite să avem libertate de alegere, și apoi le lăsăm din nou să
funcționeze natural. Pentru persoanele aflate la începutul procesului de
transformare interioară, această conștientizare permanentă pare a fi un fel de
hiper-atenție constantă la tot ce li se întâmplă, un fel de super-vigilență. Așa
și este, însă după reorganizarea minții, viața se desfășoară fără efortul de a fi
atenți, pentru că funcționarea psihică este diferită, și conștientizarea face
parte din funcționarea de zi cu zi. Nu mai e nevoie să ne reamintim să fim
conștienți, pentru că știm că suntem deja conștienți.
Dez-automatizarea implică se devenim reflexivi, să ne putem uita la noi în
orice moment. O prima etapă în dez-automatizare este să ne analizăm post-
eveniment, după ce faptele s-au întâmplat. Un nivel mai bun de claritate este
să ne observăm în timpul evenimentului, să știm că facem ceea ce facem, în
timp ce facem. Ca și cum am avea o oglindă permanentă în noi, care ne ajută
să ne reflectăm tot timpul. Această oglindă este ceea ce numim martor sau
prezență conștientă ( în engleză ”witnessing awareness”). Am scris despre
asta într-un capitol dintr-o carte cu mai mulți scientiști care se ocupă de
experiența conștientă. Capitolul este disponibil pe situl CQ Institute, iar cartea
o găsiți pe amazon.com.
Ce mi se pare important de știut este că acest martor nu este conceptual
(verbal), nu este o formă de supraeu care analizează ce se întâmplă. Este pur
și simplu experiența de a fi și de a simți că sunt. Prezența conștientă
(martorul) este ceva diferit de minte, de emoții și de percepții, pentru că le
poate reflecta pe fiecare dintre acestea în desfășurarea lor. Sau este câte
puțin din toate, greu de spus. Unii cercetători îi mai spun “conștiența
fundamentală – fundamental awareness”, conștiență pură, sau interpretată
filosofic, conștiența colectivă. Abilitatea de a fi prezent non-conceptual este în

3
opinia mea doar o abilitate, o nouă competență, pe care ne-o putem dezvolta
fiecare dintre noi. Ea apare spontan în multe momente, dar pentru activarea
ei permanentă este nevoie să depunem un efort de conștientizare, fiind o
trăsătură care apare permanent în stadiul de ego-aware (construct aware) al
dezvoltării personalității. Spontan însă, mai apare foarte rar (dar din fericire
apare) la copii și tineri de pe toate continentele, care însă primesc rapid
eticheta de “ciudați”, pentru că rar au șansa de a avea adulți în jur care să-i
poată înțelege.

EUL, IDENTITATEA SI PROCESUL DE TRANSFORMARE A EULUI (SELF SQ)

Eul este format din obișnuințele noastre de a gândi, acționa, simți și relaționa.
El ne conferă o identitate în relațiile cu ceilalți oameni și ne diferențiază de
mediu, fiind unul dintre cele mai utile achiziții psihologice ale speciei umane.
Eul este configurația noastră individuală, prin care ne formăm semnificațiile
asupra ceea ce ni se întâmplă (meaning making). Unii îi mai spun –
povestitorul/naratorul intern – acea parte din noi care interpretează
experiențele și ceea ce trăim. Cu alte cuvinte, identitatea noastră este
formată dintr-o sumă de povești despre noi, pe care ni le-au spus părinții, Tv-
ul, desenele animate și filmele pe care le-am urmărit în copilărie, școala și
interpretările pe care ni le-am spus noi de-a lungul vieții. În cadrul dezvoltării
personale are loc un proces de ”un-learning”, ”dez-învățare” a tuturor acestor
lucruri, și o re-învățare a lor în conformitate cu noile valori de viață.
Eul nu este o ”iluzie” în sensul că nu există, ci mai degrabă eul poate fi privit
ca o structură dinamică, ce poate fi schimbată și ajustată. Un fel de unealtă
pe care o putem folosi cum ne dorim. În general, în primele etape ale vieții
credem că Eul suntem noi. Ulterior, de dăm seama că Eul este doar un
instrument pentru a trăi viața, pe care îl putem construi și adapta conștient la
ceea ce ne dorim. Ne putem ”privi” din afară, fiind auto-reflexivi. Filosofia nu
este un lux, ci o necesitate a lumii moderne.
Subpersonalitățile: mini-identitățile în relația cu diverse situații
Un element important în abordarea Eului este ideea de subpersonalități
(identități, roluri). Din discuțiile cu diverși oameni, pot spune că avem între 20
și 70 de subpersonalități, în funcție de complexitatea vieții proprii. Ele sunt un

4
fel de măști pe care le punem în relația cu diferiți oameni sau situații: eu în
relația cu părinții, eu la job, eu ca soț/soție, eu în vacanță etc. Prefer să le
spun subpersonalități sau euri, și nu măști, pentru că suntem tot noi cu toate
părțile noastre, corp, minte, emoții, nu sunt doar simple interfețe în relația cu
exteriorul: suntem noi cei diferiți, și pentru perioada când o subpersonalitate
este activă, devenim în totalitate acea subpersonalitate, cu emoțiile,
comportamentele, fricile și bucuriile asociate. Rostul procesului de dezvoltare
personală este de a le observa și de a deveni autentici, prin renunțarea la
moduri diferite de a fi și de a ne comporta, în orice situație.
Schimbarea interioară presupune o auto-observarea permanentă și sesizarea
tiparelor de funcționare. Modul de gândire de tip sistemic (systems thinking)
permite detectarea faptului că anumite tipare sunt conectate între ele și
reprezintă o cheie importantă pentru începerea transformării interioare.
Câteva exemple de sisteme care pot fi analizate în cadrul procesului de
dezvoltare personală: corpul, alimentația, emoțiile, relațiile cu alți oameni,
mintea, vorbirea, eul. Poate cea mai dramatică tranziție în dezvoltarea
personală este cea în care oamenii își văd eul ca un sistem și încep să nu se
mai identifice cu eul. Această experiență este descrisă de multe ori ca o
moarte a eului, urmată de o trezire interioară.
Stabilitatea și rezistența la schimbare a Eului
Pentru a se transforma, orice persoană trebuie să își învingă inerția psihică și
să se lupte cu propriile mecanisme interioare care mențin stabilitatea eului.
Eul este un rezultat al evoluției, de aceea procesul de schimbare a Eului nu
este răsplătit de natură cu bucurie în prima etapă, ci cu frică și frustrare.
Depășirea mecanismelor de apărare a integrității eului este primul pas
necesar în transformarea interioară. Eul nu se lasă transformat din interior,
stabilitatea dezvoltată în timp de eu se opune schimbării. Eu prefer să-i spun
inerție psihică, nu mecanisme de apărare ale Eului. Emoțiile asociate
nesiguranței nu le văd ca fiind negative, de aceea lupta pentru emoții și
experiențe pozitive o văd ca fiind doar ca o altă formă de rezistență. Emoțiile
negative sunt de fapt emoții rezultate din inerția sistemului, care în mod
natural se opune schimbării.
Ego development theory – Cercetări științifice despre stadiile dezvoltării eului
Teoria care îmi place cel mai mult și care pleacă 100% de la experiențele

5
oamenilor (bottom-up theory) este cea dezvoltată de Susanne Cook-Greuter.
Cercetarea este disponibilă online integral.
Câteva premise ale teoriei dezvoltării umane:
– Dezvoltarea umană se realizează către niveluri de înțelegere din ce în ce
mai complexe.
– Creșterea se realizează într-o secvență logică de etape, în care imaginea
despre lume și viață evoluează de la simplu la complex, de la egocentrism la
îmbrățișarea umanității ca o mare familie.
– Stadiile mature pot fi atinse doar prin traversarea stadiilor primare. Fiecare
stadiu îl include și îl transcende pe cel precedent.
– Fiecare stadiu aduce un nou mod de trăire, conștientizare, relaționare cu
oamenii și cu mediul și un grad din ce în ce mai ridicat de flexibilitate.
– O persoană care a ajuns la un stadiu mai complex poate înțelege cum
gândește și trăiește o persoană la un stadiu mai puțin complex. Invers nu.
– Stadiile mai complexe nu aduc mai multă fericire. Fiecare nivel are
propriile probleme și bucurii, doar raportarea la ele esta alta.
– Schimbarea se produce în relație cu alți oameni și cu mediul înconjurător.
Poate fi încurajată, dar nu se poate garanta că se va produce.
– Oamenii se regăsesc în general în 2-3 stadii simultan, unele aspecte din
personalitate pot fi mai complexe și mai libere, altele mai puțin complexe și
mai rigide.
– Stadiul preferat devine un fel de centru de gravitație și experiențele sunt
predominant interpretate prin intermediul modului de a gândi specific acelui
stadiu.
O parte dintre oamenii de pe Terra (unu din zece miii, unu din o suta de mii,
nu se stie încă) au depășit nivelul de self-actualizing și funcționează altfel.
Aceste stadii sunt numite post-autonomeși descriu etapele în care oamenii își
dau seama că Eul este un construct, un concept, la fel de limitat ca alte
concepte și învață să trăiască mai mult în non-conceptual, nu în minte.
Ce e foarte important în evoluția „pe verticală” a personalității: putem accesa
stadii superioare temporar, în cadrul așa numitelor ”experiențe de vârf / stări
modificate de conștiență”. Printr-o experiență de vârf, o persoană poate sări
de la nivelul ei până la ultimul nivel cunoscut (transcendența), însă doar
temporar. În aceste experiențe temporare, putem accesa niveluri superioare
de înțelegere, temporar putem sări de la 4 la 7 (din cele 9 descrise de

6
Susanne Cook-Greuter), timp de câteva ore, zile, săptămâni putem vedea
lumea altfel, de la nivelul 7, dar apoi revenim la nivelul nostru stabil. Care
este diferența între cineva care e stabil în 7 și cineva care e temporar în 7? În
opinia mea este emoția. La persoana deja stabilă în 7, emoția e de liniște,
deoarece ființa psihică s-a obișnuit cu stadiul, în timp ce la persoana care
temporar sare din 4 în 7, emoția este foarte puternică. Euforie, în general,
beatitudine uneori.
Dar e valabil și invers. Regresia în faze anterioare ale evoluției este posibilă
sub stres sau presiuni externe și este un mecanism de apărare descris de mai
mult timp în psihologie. Nivelul la care regresăm este în general ultimul nivel
de stabilitate pe care l-am avut și unde ne simțim în siguranță maximă.
Salturile temporare pot avea diverși declanșatori: meditația, tehnici religioase
de tipul transelor, entheogenii (substantele psihoactive), îndrăgostirea, tehnici
de tipul respirației holotropice, traume, certuri, satsang-uri cu maeștri
spirituali, vizonarea de interviuri cu persoanele din comunitatea non-duală și
altele.
Evoluția “pe orizontală” înseamnă folosirea aceluiași mod de gândire pentru
a explora lumea și diferitele ei fațete. Explorarea pe orizontală este necesară
și utilă pentru a se produce stabilitatea pe acel nivel. Nu subscriu neaparat la
ideea piagetiană că acumulările cantitative provoacă salturi calitative. Cred
mai degrabă că e nevoie de ceva care să schimbe modul de gândire pentru a
se produce saltul: o traumă, o experiență transcendentă, un moment de
răscruce în viață sau decizia conștient aleasă de a ne schimba modul de
gândire și de a abandona paradigma în care trăim, pentru a evolua.
Abandonarea conștientă a unui mod specific de a privi lumea se poate mai
ușor și fără suferință în stadiul de ego-aware, deoarece la acest nivel oamenii
își dau seama că modul în care experimentează lumea e condiționat de
cuvintele pe care le folosesc și perspectivele pe care le utilizează, așa că
decid să își abandoneze paradigma în care trăiesc, imediat ce simt că aceasta
devine prea “densă” și fixă. Această înțelegere e cheia pentru a trece din
stadiul de Ego-aware (construct aware) în stadiul de Unitiv, în care fiecare
moment este văzut ca o creare-dizolvare a perspectivei și persoanele devin
capabile să tolereze non-forma și se acomodează cu fluxul continuu al vieții,
fără a mai simți nevoia să adopte un eu fix și stabil, ci un eu fluid și dinamic.

7
Complexitatea de la acest nivel permite această ajustare a formei eului în
funcție de moment și de deciziile proprii.
Probleme de rezolvat sau probleme de stadiu?
În opinia mea, ori de câte ori apare un blocaj, e recomandat să privim acest
blocaj ca o parte a ansamblului, și să nu căutăm neapărat cu încăpățânare o
soluție la blocaj. Luând o perspectivă mai largă vedem că acel blocaj e doar o
parte dintr-un sistem care este fix și care are nevoie de flexibilitate, de
fluidizare. Una dintre lecțiile mele a fost să nu mai încerc rezolvarea integrală
a unui blocaj sau dizarmonii, la modul absolut, aici- acum, ci să am răbdare să
mă schimb și în alte aspecte ale mele. Unele blocaje au avut nevoie de mai
multe ture de re-interpretări, re-organizări, unele la distanță de câteva luni,
altele la distanță de câțiva ani. Unele s-au rezolvat din prima și nu au mai
apărut niciodată. Nu spun că nu mă enervează că nu le pot rezolva și
echilibra. Dar pur și simplu mă lupt o perioadă și apoi uit de ele, dar apar
altele. Unele însă devin fixații și mi-e ciudă că nu le găsesc o dată rezolvarea,
și tot reapar, dar asta e, le observ mereu și mereu sau mă enervez mereu și
mereu, dar îmi dau seama că din ce în ce mai puțin, reacțiile emoționale scad,
iar pentru mine e un semn că se armonizează ceva acolo în mine, chiar dacă
habar n-am ce. Unele dintre ele sunt probleme de stadiu și îmi dau seama că
nu le pot depăși până nu fac o tranziție generală cu cine știe ce sistem, de
care habar n-am. Până atunci, asta e, unele chestii revin în fața atenției.
Legat de procesul de transformare interioara, in 2014 am prezentat cateva
informatii la Cafeneaua Complexității despre Experiența “Eu sunt” și stadiile
post-autonome de dezvoltare a personalității mature, prezentare disponibilă
online.

ELEMENTE DE BAZĂ ÎN TRANSFORMAREA INTERIOARĂ:

perspectiva, atenția, conștientizarea prezentului, intenția.

Perspectiva este locul de unde privim lumea, modul în care ne raportăm la

lume. Cum ne raportăm la lume și viață. În engleză ”world-view”. Susanne
Cook-Greuter descrie următoarele limite ale oricărei perspective: este locală,
este parțială, este dependentă de context și condiționată cultural.

8
O perspectivă mai largă înseamnă să vedem contextul din ce în ce mai larg,
de exemplu faptul că suntem o ființă pe planeta Pământ, că există un trecut și
un viitor. Cele două componente principale ale perspectivei (eu le spun filtre)
sunt spațiul și timpul. Pentru spațiu (mă refer la spațiul fizic, la distanțe), am
pus în testul de conștientizare un item care prezintă mai multe variante de
perspective: Ce identități sociale ai pe parcursul unei zile? Variantele de
răspuns sunt (se pot bifa mai multe variante): Sunt partener/ă într-o relație de
cuplu; Sunt membru într-o familie; Sunt membru al unui grup (ex. echipă de
sport, partid politic, club, job, prieteni etc.); Sunt membru al unui grup etnic;
Sunt membru al unei țări; Sunt membru al rasei umane; Sunt o ființă pe o
planetă numită ”Pământ”; Sunt o formă de viață din Univers.
Un documentar pe care îl recomand legat de fitrul spațial este Overview
Effect. Referitor la timp, filmul care explica excelent cât de important este să
luam în calcul trecutul, prezentul și viitorul este Man from Earth (nu citiți
descrierea filmului înainte).
În cadrul procesului de dezvoltare a Eului, de mare importanță este
înțelegerea faptului că există mai multe perspective asupra aceluiași subiect.
Postmodernismul a adus abordarile multiple ale aceluiași fenomen și respectul
pentru perspectiva celuilalt. De fapt, fiecare stadiu de evoluție are la bază o
perspectivă din ce în ce mai largă. În fazele pre-convenționale ale evoluției
(să le spunem tradiționale sau rurale), persoanele văd o singură perspectivă
ca adevărată, un singur „adevăr”, celelalte fiind considerate „ne-adevăruri”.
Un clișeu de vorbire des folosit care reflectă această lipsă de flexibilitate a
minții îl regăsim sub forma ”adevărul este …”. În opinia mea mintea colectivă
a românilor face acum tranziția de la faza de uni-perspectivă la multi-
perspective.
Trecerea de la o perspectivă la alta se realizează prin integrarea polarităților,
prin trecerea de la abordarea de tip „sau una sau alta”, bine și rău, eu sau
ceilalți, la o abordare inclusivă, „și una și alta”, și bine și rău, eu și
ceilalți. Lucrul cu polaritățile este indicat în developmental counselling /
transformational coaching pentru a se putea produce o evoluție pe verticală și
construirea unui nou mod de a gândi.
Totuși, la un moment dat, persoanele ajung să își da seama că perspectivele
sunt nelimitate, și pot avea zeci de perspective asupra aceluiași lucru. Și de
aici apare întrebarea: dacă perspectiva nu reflectă realitatea, atunci ce este

9
realitatea? Răspunsul la această întrebare nu mai poate fi dat printr-o altă
perspectivă, ci prin înțelegerea faptului că perspectiva este un pattern
mental, chiar daca e foarte profund. Astfel că în stadiul de Ego-aware are loc
depășirea a sistemului de formare a perspectivelor și abandonarea patternului
de cunoaștere prin perspective. Noua modalitate este non-conceptuală și are
la bază ascultarea lumii așa cum e ea, fără a-i mai pune nicio etichetă
cognitivă. Totuși, e nevoie de minte, astfel că oamenii aflați în stadiul Unitiv
pot jongla cu perspectivele, fără a fi condiționați de vreuna dintre ele și aleg
în general perspective globale și colective asupra umanității și asupra propriei
persoane.
În formarea perspectivelor, totul se învârte în jurul cuvintelor pe care le
folosim. Conceptele și cuvintele folosite ne limitează experiențele, un bun
exemplu în acest sens fiind cultele spirituale sau religioase. Dacă alegem să
credem că demonii există, după perioada necesară in care creierul să formeze
noile patternuri neuronale pe structura respectivă, ajungem să-i ”simțim” ca
fiind reali (recomand un interviu cu Tanya Luhrmann). Ceea ce știm este :
cuvintele folosite ne limitează experiențele, de aceea este foarte important
modul în care formulăm și interpretăm prin cuvinte experiențele.
Despre atenție și prezența conștientă aici-acum am scris într-un alt articol: “În
opinia mea, procesul de transformare poate fi declanșat și printr-un
antrenament simplu de dividere a atenției. În loc să ne focusăm întreaga
capacitate de a fi atent asupra unui lucru exterior, putem încerca să păstram
un x% din atenție asupra imaginii de ansamblu și y% din atenție asupra
propriei ființe. Un fel de zooming out”. Dezvoltarea abilității de a nu mai
focusa 100% din atenție pe obiectul atenției și distribuirea atenției simultan
asupra contextului (exterior, interior) și asupra însăși procesului atenției
(aware of awareness) face parte din efortul de construire a abilității de a fi
martor permanent, indiferent ce stimuli apar în câmpul perceptiv și
experiențial.
Poate puțin mai dificil este exercițiul de menținere a atenției în prezent în
timp ce povestim și ne reamintim amintiri, informațiii din trecut. În special
când e vorba de amintiri pline de semnificații și emoții, acestea tind să atragă
atenția și să retrăim momentul trecut, uitând de momentul prezent. Totuși,
prin exercițiu, atenția poate fi educată și păstrată simultan asupra trecutului
și asupra prezentului.

10
Participarea la momentul prezent sau conștientizarea prezentului este un alt
element cheie al experienței conștiente. Sunt disponibile o serie de resurse
online pe această temă, sub denumirea ”mindfulness”. Aș vrea să abordez
aici un aspect mai puțin explorat: în mișcările de tip neo-advaita (Toole,
Mooji), se pune foarte mult accent pe trăirea în prezent. Întrebarea mea însă
este: în care prezent? Pentru că prezentul este format din nivelul fizic (corp,
percepții, relațional), psihologic (gânduri, emoții, limbaj), structuri
conceptuale sau cauzale, non-duale. Mai mult, fiecare nivel are două
componente, individual și colectiv (ex: corpul meu – corpul celorlalți, emoțiile
mele – emoțiile altcuiva etc.). A trăi în prezent nu este ceva ce se poate face
prin abandonarea minții. Dimpotrivă, e nevoie de percepții curate, o minte
excelentă și de o atenție educată pentru a rămâne conectată la prezent.
Un fenomen care se produce după dezvoltarea abilității de a fi prezent non-
conceptual este absorbția (absorption, samyama). Este un proces de
identificare perfectă cu obiectul atenției și cunoașterea unui lucru prin
contopirea cu el. În yoga se spune că acest proces duce la obținerea
cunoașterii corecte. În termeni mai moderni, empatia perfectă emoțională și
cognitivă duce la simțirea și înțelegerea acelui aspect (care poate fi o idee, o
pasăre sau un om).
Intenția este, în opinia mea, baza strâns legată de sistemul de valori și
atitudini de viață. Reorganizarea valorilor de viață este un proces foarte
important în cadrul dezvoltării personale, întrucât ele oferă cadrul de
dezvoltare pentru fiecare stadiu de evolutie a personalității. Fiecare stadiu are
valorile proprii, care generează experiențe și trăiri în conformitate cu valorile
alese. Re-evaluate conștient, valorile redevin un fel de ghid automat al
acțiunilor noastre și ne condiționează fiecare gând sau faptă. Depinde de noi
ce valori ne alegem, care să ne permită să ne mișcăm suficient de liberi prin
viață. Mie îmi place sistemul de valori care se presupune a fi dezvoltat de
Gurdjieff.
Utilizarea intenției este o acțiune foarte eficientă în procesul de creare a
realității. Ce ne dorim, asta primim, spun promotorii legii atracției și înclin să
le dau dreptate. Din punct de vedere motivațional, alegerea unei intenții
corecte este o metodă puternică de a nu ne lăsa în voia sorții. Intenția este o
armă eficientă pentru un Erou, pe parcursul călătoriei simbolice prin propria
minte și în procesul de maturizare. În stadiile post-autonome ale Eului,

11
intenția de a ”atrage ceva” sau de ”a fi cineva” ceva se transformă în intenții
mai largi, de genul “vreau să trăiesc experiențele de care am nevoie pentru a
mă transforma” sau ”am încredere în viață și mă îndrept acolo unde e nevoie
de mine”. Intenția este văzută doar ca o formă de organizare și nu este
nevoie de intenție tot timpul pentru că, în ultimă instanță, intenția este tot o
formă de manifestare a unui ”control” asupra percepției realității.

MATURIZAREA, TREZIREA INTERIOARĂ ȘI PROCESUL DE TRANSFORMARE

Folosirea termenului de trezire interioară pentru a descrie experiența

transformării interioare pare foarte potrivită dacă analizăm experiențele
subiective ale persoanelor care se transformă. Transformarea este percepută
interior ca o trezire. Din punctul de vedere al psihologiei dezvoltării, conceptul
care descrie mai bine aceste experiențe este maturizarea psihologică. Trezirea
interioară este în fapt o maturizare psihologică. Mie îmi plac ambele concepte.
Uneori, mai utilizez și conceptul de ”iluminare”, provenit din spiritualitate.
În opinia mea, avem mai multe tipuri de treziri interioare, momente de
schimbări de perspectivă dramatice, care pot fi asimilate unor tranziții
importante în stadiile Eului:
• Trezirea interioară în care persoanele îți dau seama că au trăit într-o lume
a conformismului, că au fost sclavii ideilor altora și decid să își asume propriile
valori și propriul drum în viață. Aș numi acest tip ”trezirea din hipnoza
colectivă”.
• Deconectarea de Eu și decoperirea faptului că el este o construcție
teoretică, format prin obieceiuri repetitive și că, dincolo de Eu, există un
spațiu de conștiență pură. Este experiența ”Eu sunt” și activarea
observatorului non-conceptual, experiență care descrie în general ceea ce în
spiritualitate se numește ”iluminare”.
• Redescoperirea corpului și a percepțiilor clare din zona somatică este
percepută ca o ”trezire interioară” de către persoanele care nu au avut
tangență cu activități de conștientizare corporale (sport de performanță,
dans, boli somatice etc.)
• Trezirea ”inimii”, descoperirea abilității de conectare empatică și simțire la
nivel emoțional. Experiența de iubire necondiționată este interpretată de

12
multe ori ca o trezire a inimii.
• Experiența conștienței pure, despre care am scris într-un articol anterior,
citând un studiu despre psihologia trezirii interioare (realizat la Institutul de
Psihologie Transpersonala din SUA): “Există două niveluri de trezire care se
întâmplă în conștiența umană în acest moment. Mulți oameni se trezesc către
o viață în care își acceptă personalitatea și umbra (părțile pe care le consideră
negative) și realizează că toți suntem împreună aici. Un număr mic de oameni
(deocamdată) recunosc și învață să recunoască și să trăiască în acest spațiu
de conștiență pură”.
Aceste tipuri de trezire reprezintă în opinia mea momente de schimbare
majoră, care generează schimbări în lanț în personalitatea umană și duc la o
viață trăită în mai mare armonie cu proprie persoană și cu mediul
înconjurător.
Un domeniu al științei care abordează aceste transformări este reprezentat de
neuroștiințe. Puteți căuta pe Google după ”enlightenment in the brain” și
”neurotheology” și veți găsi cercetări foarte interesante. Recomand pentru
lectură două abordări: o cercetare privind ”Buddha’s Brain”, realizată de Rick
Hanson și un studiu despre experiența iluminării spirituale, realizat de Todd
Murphy.
Explorarea ”umbrei”, acceptarea și integrarea tuturor experiențelor
Conștientizarea și explorarea conținuturilor așa-zis ”inconștiente” reprezintă
un pas necesar în orice proces de dezvoltare personală. Informațiile sunt
respinse din zona atenției conștiente de către Eu, ori de câte ori acestea nu
coincid cu opinia deja existentă. Rezistența la schimbare se poate manifesta
prin mai multe automatisme de coping, dintre care aș menționa doar negarea,
respingerea și neatenția selectivă. În psihanaliză sunt descrise mai multe
tipuri. Ceea ce am recomandat în procesul de dezvoltare personală este
observarea acestor automatisme și neutilizarea lor. Cum facem asta? Prin
exercițiul de menținere a conștientizării în prezent și în momentul în care le
observăm cum blochează conectarea cu noile informații, pur și simplu, ne
educăm să nu ne mai blocăm ci să acceptăm ceea ce ni se întâmplă, să ne
lăsăm conștienți să ni se schimbe perspectiva.
Frică sau variantă de realitate
Frica de schimbare, frica de nou este un mecanism emoțional care oferă
stabilitate Eului, prin refuzul de a se conecta cu elementele noi. Când cineva

13
spune că îi este frică de ceva, eu îi prefer reformularea ”fricii” ca ”variantă de
realitate”. În unele situații, persoanele se ocupă de rezolvarea fricii, când, de
fapt, frica este chiar noua variantă de realitate. Oamenilor nu le este frică de
ceva, ei trăiesc acel ceva nou și nu știu cum să se conecteze la acel ceva, nu
au încă formulate cuvintele. Formularea de tip ”mi-e frică de ceva” duce la
intrarea într-un joc psihologic în care „am ceva nou, și am frică de acel ceva”.
Formularea alternativă ”cu ce variantă de realitate refuz să iau contact” duce
la un alt tip de gândire, mai inclusiv și oferă o perspectivă mai largă. Noua
variantă de realitate aduce în general o nouă calitate a percepțiilor fizice, în
care merită urmărit ce e nou din punct de vedere senzorial.
În cadrul procesului de reinventare a Eului, frica de dezintegrare este cel mai
des întâlnită. Și este normală: Eul nu are cum să permită propria dezintegrare.
Însăși atitudinea de ”îmi dau voie să mă dezintegrez” este o cale mai subtilă
de a ”fixa”, de a menține ”integritatea” Eului. Pentru a abandona Eul, e
nevoie doar de abandonul Eului, fără a aștepta nimic. Dizolvarea Eului se
întâmplă natural. Ceea ce menține Eul fix e dorința de a face ceva.
Abandonarea dorinței de a fi ceva duce natural la dizolvarea vechiului Eu și la
transformarea lui ulterioară.
Despre asistența terapeutică în experiențele de dizolvare a Eului
În cadrul tranziției de la stadiile de ”autonom” la ”ego-aware” aceste dizolvări
ale Eului devin ceva natural și omul poate observa cum procesul duce la o
schimbare rapidă a propriei persoane. Prin observarea repetată a acestui
proces, persoana poate dobândi abilitatea de a-și construi un Eu flexibil. În
cadrul procesului terapeutic, când clientul este într-o fază de tranziție și Eul se
dezintegrează, majoritatea tipurilor de terapie susțin întărirea Eului, când, de
fapt, ar fi mai util să se observe și dacă nu ar fi mai bine să se continue
procesul de dizolvare, pentru a se permite apariția unei noi configurații. Însă,
cu excepția câtorva terapeți transpersonali, nu există încă persoane pregătite
să faciliteze acest proces de dizolvare și reinventare a Eului.
Consilierea și psihoterapia presupun existența unui contact cu clientul, iar, în
aceste situații, e nevoie ca terapeutul să își asume că poate fi în contact fără
ca clientul să fie și el în contact cu terapeutul. Prezența terapeutică non-
duală nu presupune neapărat un contact reciproc și, mai mult, susține
posibilitatea ca terapeutul să își lase Eul să se dizolve, pentru a facilita
dizolvarea Eului clientului și reconfigurarea ulterioară. Un lucru deloc plăcut la

14
început, mai ales, pentru un terapeut nefamiliarizat cu experiențele non-
duale, dar normal și natural după mai multe întâlniri de acest gen cu
persoane care au experiențe din zona de ego-aware sau unitive.
Urgențe spirituale, boli psihice sau simptome ale transformării interioare?
Conceptul de ”spiritual emergency” sau crize psihospirituale a fost introdus
de Christina si Stanislav Grof, pentru a descrie momentele de transformare
dramatică, foarte intense, prin care trec unii oameni în cadrul procesului de
evoluție, și care scutură din temelii structura psihologică a acestor persoane.
Există mai multe resurse pe internet despre această încadrare eronată a
procesului de transformare ca tulburare psihică. Deși, pe de o parte, psihiatria
are dreptate: de multe ori, pe durata transformării, persoana devine inaptă
social. Pe de altă parte, centrele de tipul Diabasis (John Weir Perry, Courtenay
Young) au arătat că schizofrenia și bipolaritatea pot fi vindecate dacă procesul
de transformare la nivel simbolic este lăsat și facilitat să se desfășoare.
Un interviu cu David Lukoff pe această temă este disponibil în română. L-am
avut ca invitat în România în 2003 și a vorbit despre urgențele spirituale, însă
nu era momentul potrivit. Acum, se pare că este momentul, în special, în
rândul tinerilor care utilizează entheogeni au apărut cazuri de tranformări
post-convenționale care includ dezintegrări ale Eului, iar lipsa de informare
face ca aceștia să fie diagnosticați cu schizofrenie, în cele mai multe cazuri.
Pe această temă recomand și documentarele realizate de Sean
Blackwell, traduse în română, grupate sub titlul ”bipolar or waking up”. Pentru
terapeuți sau familile persoanelor care trec prin astfel de transformări,
recomand un manual despre spiritual emergency, realizat de Cortenay Young
– ”First contacts with people in crisis & spiritual emergency”, precum și site-ul
lui David Lukoff despre ”spiritual competency”. În bibliografia Cursului de
conștientizare și dezvoltare personală există un folder cu o serie de materiale
despre spiritual emergency, le puteți descărca dacă sunteți interesați.
Spiritual bypass, sau când spiritualitatea ține pe loc dezvoltare personală
Un fenomen social mai puțin discutat, legat de explorarea umbrei, este grupat
sub numele de ”spiritual bypass”, care face referire la evitarea sau negarea
problemelor de zi cu zi de către persoanele aflate în mișcările spirituale.
Căutarea transcendenței spirituale, realizate în afara vieții de zi cu zi
înseamnă, de fapt, construirea unei identități spirituale, care devine
predominată și care, în general, postulează că problemele cognitive,

15
emoționale, fizice sau interpersonale nu sunt de fapt probleme, iar rezolvarea
lor trebuie să se facă doar la nivel spiritual și toate se vor rezolva de la sine.
Astfel de practici sunt situate de obicei în zona religiei sau a spiritualității de
tip new-age și duc la unele comportamente de genul bunătate compulsivă,
reprimarea emoțiilor nedorite, obsesii și adicții legate de spiritualitate,
credință oarbă în lideri charismatici, lipsa responsabilității personale.
Fenomenul de bypass spiritual duce de multe ori la căutarea unei
transcendențe premature a ființei, printr-o fugă de lumea cotidiană și fără a
integra părțile umane din noi. Tendința de a utiliza adevăruri absolute pentru
a rezolva nevoile și problemele psihologice nu duce decât la accentuarea
umbrei și la creșterea numărului de probleme neacceptate. Cu cât e mai mare
lumina, cu atât e mai mare întunericul, spun unii. Varianta de ieșire din
această situație este, în unele cazuri, abandonarea căutării perfecțiunii și
acceptarea imperfecțiunilor umane, în toată frumusețea lor.
Un exemplu de ”spiritual bypass ”este folosirea ideii ”gândurile sunt doar
gânduri, observă-le și nu le da atenție” în afara practicii spirituale. În timpul
vieții de zi cu zi, emoțiile și gândurile sunt utile, ne aduc în atenție lucruri de
care e nevoie să ne ocupăm. Meditația poate fi, de asemenea, eronat folosită
pentru a evita emoțiile și situațiile nerezolvate. Pentru persoanele care refuză
să ia contact cu propriile răni emoționale, meditația poate duce la tendința
spre conexiuni interpersonale reci și neimplicare emoțională. Sau la discuții cu
prietenii în care se focusează exclusiv pe spiritualitate, pe metode și
experiențele meditative, în loc să-și exprime emoțiile și gândurile într-un mod
transparent, uman.
Cum ne raportăm la procesul de schimbare
Pe de-o parte, schimbarea presupune multă deschidere, flexibilitate cognitivă
și emoțională, acceptarea criticilor, acceptarea incertitudinii și acomodarea cu
paradoxurile, acceptarea lui ”nu știu” ca un răspuns valabil. Da, destul de
multe de acceptat… Pe de altă parte, încrederea în propriul proces de
transformare și abandonarea controlului sunt atitudini, despre care cred ca e
bine să ne însoțească pe parcursul transformării. Pentru că în perioadele de
tranziție, momentele de incertitudine sunt mai dese decât momentele de
stabilitate. Și, paradoxal, cu cât ne abandonăm mai mult, cu atât schimbarea
este mai rapidă. Totuși, nu se poate prezice exact cum se va desfășura
procesul de transformare interioară. Deși benchmarkurile și patternurile de

16
transformare sunt relativ bine cunoscute, configurația acestora în fiecare
persoană este unică.
În opinia mea, schimbarea interioară este o abilitate, care odată acționată,
continuă, mai ales, dacă am pus intenția de a ne transforma. Am inclus
procesul de transformare ca un factor separat în testul de conștientizare, sub
numele de ”inner growth”. Din câte am observat, această activare a
”motorului schimbării interioare” împarte dramatic oamenii în două: cei care
se transformă pe verticală și cei care nu se transformă, ci doar învață pe
”orizontală” alte lucruri cu aceeași perspectivă, eventual ajustându-și
ocazional perspectiva. De aici și dramatismul unor studente la psihologie,
aflate la a doua facultate și într-un cuplu, care în anii 2-3 de facultate constată
că partenerul nu are ”activat” acest motor de autocunoaștere și nu se mai
înțeleg cu el. Uneori, entuziasmul pentru cunoaștere și schimbare se
transmite și soțului/partenerului, uneori, nu și atunci decizia vine dureros, dar
natural: aleg să își caute alt partener. Mi se pare cea mai înțeleaptă decizie,
pentru că inhibarea acestei energii a vieții duce în timp la probleme
psihosomatice. Sau cum spun orientalii, cu shakti nu-i de glumit, odată
trezită, are nevoie de căldură și grijă. Totuși, la un moment dat, procesul de
transformare se termină, dar, în acel moment, Eul a devenit sinonim cu viața
și flexibilitatea este atât de mare încât nu mai e vorba de schimbare, ci de
viață, pur și simplu. Viața se schimbă mereu și Eul o dată cu ea, în fiecare
secundă.
Mi-a luat ceva timp până să accept că sunt într-un proces care se desfășoară
continuu, zi și noapte, conștient și inconștient. Acum câțiva ani, am luat
decizia ca ori de câte ori o să îmi dau seama că m-am oprit la o perspectivă și
încep deja să văd aceleași lucruri peste tot, să îmi schimb perspectiva. Astfel,
am reușit să nu rămân blocat în călătoriile simbolice prin arhetipuri. Am avut
apoi ocazia să cunosc o persoană cu care am avut un schimb neobișnuit, am
învățat să iubesc necondiționat și să o ajut așa cum avea ea nevoie, nu cum
credeam eu că are nevoie. Am primit în dar încrederea în procesul meu de
transformare. Mi-am dat seama ulterior că nu sunt singur în această
transformare, ci sunt susținut de colectivitate și tot ce aveam nevoie apărea
la momentul potrivit. Nu pica din cer, nu sunt chiar atât de fatalist, găseam
căutând activ soluții, explorându-mi propria persoana și explorându-i pe cei cu
care interacționam. Mi-a luat ceva până am înțeles că intenția corectă e să las

17
să se întâmple și să creez, doar să creez ce am nevoie sau să las să se
întâmple. Yin și yang, nu doar reveria pasivă a unor perspective din
spiritualitate.
Cum se simte când suntem în schimbare?
Alison Crosthwait, pe The Good Therapists, spune că schimbările profunde
implică să acceptăm un proces pe care nu-l înțelegem. Transformarea implică
schimbarea de la o configurație fizică, emoțională și intelectuală la o altă
configurație. Și se întâmplă treptat, tot timpul, fie că vrem, fie că nu. Cum se
simte, în cuvintele ei? “Uneori, mintea mea este confuză, alteori, dintr-o dată
goală. Uneori, mă simt obosită. Și însetată. Ca și cum psihicului meu i s-ar fi
făcut un masaj intens. Câteodată, mă simt maniacă. Alteori, simt fluturi în
stomac. Uneori, rușinea mi se activează și apar regrete despre trecut,
retrăiesc greșeli și vulnerabilitățile mă copleșesc cu o sete nemăsurată.
Uneori, cineva spune ceva neașteptat și conștient îmi dau voie să integrez
informația, să o las să-mi schimbe celulele. Câteodată, plâng legat de ceva,
de un subiect, care nu m-a făcut niciodată să plâng. Uneori, am o fantezie
despre ceva și înțelesul ei mă izbește și știu că asta e o nouă înțelegere.
Uneori, iau un pahar de vin suplimentar, deși nu îl vreau și îmi dau seama
după că aveam nevoie de el, paharul era doar un răspuns la emoții noi care
păreau imposibil de manageriat, deși nu gândeam așa atunci. Unele
schimbări sunt despre Eul meu, altele sunt despre procese inconștiente pe
care nu le pot descrie. Și uneori nu e niciun semn de nimic”.
Cum ne simțim când cineva de lângă noi e în schimbare?
Tot de la The Good Therapists: “Aud ceva schimbat în vocea lui/ei. O mai mare
fermitate. Sau mai puține întrebări. Își exprimă emoțiile mai puțin sau mult
mai puternic – tristețea, dragostea, bucuria au mai multă culoare și textură.
Uneori, îmi dau seama că avem ceva de învățat împreună și că ne vindecăm
împreună. Mă simt fantastic de nervoasă, iritată la o observație pe care
persoana o face despre mine. Simt nesiguranță, mă simt nervoasă sau agitată
în jurul ei sau când mă gândesc la ea. Mă întreb ce o fi cu acea persoană.
Spune ceva care mă uimește, ceva ce n-am mai auzit niciodată de la acea
persoană. Văd că fac o mare schimbare, ceva la care lucram de mai mult
timp”.
”Balancing Aliveness” și echilibrarea poftei de viață
O perspectivă care îmi place este legată de cât de multă energie să investim

18
în procesul de transformare și ne-o oferă Steve Bearman, într-o postare pe
blogul Interchange cu titlul ”Depression, Anxiety, and the Mismanagement of
Aliveness”. În viziunea lui Steve, pofta de viață este compusă din energie,
emoții, sens-înțelegere, implicare activă și relaționare cu ceilalți. Când toate
acestea sunt la niveluri scăzute, apare depresia. Când este prea multă poftă
de viață și nu-i putem face față, apare anxietatea. Propunerea lui este să
renunțăm la aceste etichete, să vedem fenomenul de transformare în
ansamblu, și depresia, și anxietatea ca doi poli ai poftei de viață. Aș adăuga
că văd ca fiind utile și naturale experiențele extreme ale ambilor poli. Uneori,
drumul trece prin extreme.
Potențialul de dezvoltare a personalității
Nu toate persoanele au același nivel de activare a potențialului de
transformare. După o experiență de transformare cauzată de o traumă sau de
un eveniment extraordinar, unele persoanele se reorganizează și își încetează
transformarea pe verticală, în timp ce alte persoane continuă să mențină
activ acest potențial și traversează o perioadă de evoluție accelerată, cu mult
mai repede față de ritmul altor persoane, care în general se încheie în stadiile
post-autonome ale Eului. Uneori, aceste persoane utilizează o metodă de
dezintegrare controlată a Eului, care le permite o învățare rapidă și o
schimbare de perspectivă.
Psihiatrul Kazimierz Dabrowski, în cercetările sale privind dezintegrarea
pozitivă, descrie următoarele componente ale potențialului de dezvoltare:
supra-sensibilitatea (de tip psihomotorie, senzuală, imaginativă, cognitivă sau
emoțională), folosirea abilităților și talentelor pentru transformarea interioară
și o motivație interioară foarte intensă spre evoluție.
Schimbările Eului sunt însoțite în general de schimbări în modul de percepere
și simțire a lumii, aceasta devenind mult mai vie, pe măsură ce procesul de
evoluție avansează. Experimentarea acestei supra-senzorialități în cadrul
transformării interioare este un semn bun, din această perspectivă.
Persoanele cu o dezvoltare accelerată traversează momente de excitabilitate
mentală ridicată, depresie, insatisfacție cu propriul Eu, stări de anxietate și
vină, inhibiții și stări extatice, în general ambivalențe, care în psihiatrie ar
putea fi descrise ca stări de instabilitate sau nevrotice. Acestea sunt însă doar
temporare și sunt normale pentru procesul de dezintegrare pozitivă prin care
aceste persoane se transformă.

19
Practica zilnică și ”self-directed neuroplasticity”
Conceptul ”self-directed neuroplasticity” face referire la faptul că prin
gândirea și imaginarea repetată a trăirii unor noi emoții sau perspective, în
timp, creierul formează noi rețele neuronale, care vor face ca aceste noi
emoții sau perspective să devină naturale (durează între 1 și 6 luni). În acest
interval, vechile patternuri și noile tipare de gândire/simțire/comportament
funcționează simultan (cu frustrările aferente, de genul ”ah, credeam că am
rezolvat asta”). În această perioadă, funcționează eficient principiul
”îndreaptă-ți atenția asupra ceea ce îți dorești să creezi nou, nu asupra a ceea
ce dorești să schimbi”. Și e nevoie de practică zilnică, altfel, creierul nu
interpretează necesară adaptarea și nu formează noi rețele neuronale.
Procesul de cunoaștere, Google search și memetica
Dacă ai avut o revelație și apoi ai descoperit căutând pe Google că ”revelația
ta” era știută de acum 30 de ani, știi despre ce vorbesc. Eu am început să
folosesc Google ca un acces la cunoașterea colectivă și, pe măsura ce a trecut
timpul, am învățat ca după fiecare ”revelație” și bucuria aferentă, să dau un
search pe Google cu noua perspectivă și cu noua structură de cuvinte,
proaspăt înțeleasă. Procesul de cunoaștere a mers excelent, folosind această
metodă. Practic, noua frazare mă ducea la cercetări și perspective unde n-aș
fi crezut că există zeci de cărți sau comunități umane care și-au facut din asta
un scop în sine. La unele așa a fost. Pentru mine, până acum, doar câteva au
fost noi, 99,9% era deja gândit. Nimic prea nou pe pământ, aș zice. A fost un
semn bun că evoluția e colectivă. Ceea ce am adus nou este conceptul de
Consciousness Quotient – CQ, iar, de atunci, urmăresc evoluția memei pe
internet, și sunt surprins de folosirea tot mai mare a conceptului. Când mi-a
venit în minte, acum zece ani, exista o singură mențiune pe internet, într-un
context legat de ceva cu extratereștri. În prezent, unii îl folosesc deja ca un fel
de substantiv comun, mă bucur să văd asta. Cuiva i-a venit ideea de CQ, a
căutat pe Google, ca să afle dacă s-a mai spus. Mi-a scris un email sec cu o
postare de pe blogul lui “Someome did it first”. Altcineva a pus doar o postare
goală, cu titlul „Finding your Consciousness Quotient”. Funny. Totuși, urmăresc
această sharuire a memei CQ, pentru că se pare că există un pattern de
spreading al memei, bazat pe asocierile emoționale din mine. Science-fiction
sau nu, o să văd peste câțiva ani.

20
Mentorat, maeștri și maestrul interior
Nu cred că în cadrul procesului de transformare interioară avem neapărată
nevoie de un maestru exterior. Și nici nu cred că maestrul interior e super ok,
pentru că ”ascultarea” interioară nu este clară decât în fazele mai complexe
și mai libere ale evoluției Eului, până atunci, maestrul interior nu este decât
un fel de abandon în fluxul emoțional și asta nu-i cea mai bună idee. Până
când mintea, corpul și emoțiile nu au trecut printr-un proces de analiză,
reanaliză, interpretare și reinterpretare, abandonarea totală în ”simțire”,
”intuiție” nu e decât un abandon în emoții sau în inconștient. Intuiția e uneori
eronat considerată ca fiind un fel de adevăr, când, de fapt, e doar o formă de
abandonare a controlului și de conectare cu inconștientul și cu automatismele
sau chestiile refulate și neacceptate. Ideea că inconștientul e un depozit de
înțelepciune nu e deloc utilă. Ideea de abandon al controlului excesiv al vieții
e bună.
În opinia mea, nici un maestru exterior nu are prea mare utilitate pentru o
minte occidentală. Pentru că duce la abandonarea responsabilității pentru
propriul proces de transformare. Varianta mai bună cred că e găsirea unui
mentor, pentru persoanele care simt nevoia de ghidare din exterior. Ce m-a
ajutat pe mine a fost să caut cât mai multe și mai variate perspective asupra
unei probleme și să caut rezolvări folosind tot ce se putea, cărți, discuții cu
prietenii, discuții cu studenții, intuiția și căutările de pe Google după cuvinte
cheie legate de problema respectivă. La un moment dat mi-am găsit calea,
dar, până atunci, am încercat mai multe variante.
La întrebarea ”Cum aleg între atâtea metode și tehnici de transformare, cărți
și workshopuri?”, răspunsul meu este abordarea unei gândiri raționale și
sceptice și familiarizarea cu psihologia dezvoltării Eului privind dezvoltarea
Eului (Ego Development Theory). Asta vă salvează din multe căutări inutile,
pentru că veți putea privi altfel metodele de transformare. Dezvoltarea
personală presupune învățarea unor noțiuni de bază din psihologie, având în
vedere că, în sine, procesul de dezvoltare este un fel de separare de
majoritatea celor din jur, prin adoptarea unui ritm mai rapid de transformare,
la voință, nu în ritm cu ceilalți. Se poate și fără, pentru că pot fi învățate pe
propria piele, dar cred că e mai înțelept să învățăm din experiențele altora.
Am cunoscut recent pe cineva care spunea ”vreau să descopăr totul singur,
vreau să văd eu cum e totul”. Mi se pare aroganță spirituală sau, psihologic,

21
un blocaj în arhetipul Sinelui, care spune – ”eu vreau să tot, de unul singur,
doar eu știu”. Sinele nu e decât o energie arhetipală care face parte din Eu și
care, uneori, merită niște glume pe seama lui.
Captivitatea în arhetipurile de Eu sau bătrân înțelept duce la ”guru-ness”,
persoane care devin ”învățători spirituali”, dar care, în multe situații, ascund o
latură de autoritate și o ”umbră” neprocesată. Umbra fiind formată tocmai din
blocarea în ideea de ”învățător”. Observați câți dintre ei vorbesc cu adresare
directă ”tu trebuie să faci aia, tu trebuie să faci asta” și imaginați-vă că au
nevoie să se audă. Și, de fapt, Eul lor își spune sieși ce are nevoie să audă.
Asta e darul acestor oameni, de a-i ajuta pe alții, de a-i motiva și e excelent
ceea ce fac și tot asta e și ”umbra” lor, alegând să învețe în acest mod, își
blochează propria evoluție interioară. Urmăriți-l pe Toole, cât de des își spune
să abandoneze fixația pe ideea de prezent. Și observați diferența între oameni
reali și foarte echilibrați din comunitatea nonduală (Shanti Mayi de ex.) și Tolle
sau Mooji, care inconștient seduc audiența și creează o dependență
emoțională de ei. Puteți urmări și discursul, unii sunt focusați pe ideea de
”treziți-vă”, ”treziți-vă” și discipolii sunt puși mereu pe modul cognitiv de
”căutare” sau adorație (conștient sau mai puțin inconștient, la unii din
mișcarea neo-advaita), în timp ce alții se focuseză pe ”ești ceea ce ești”, ai
viața pe care o meriți, apucă-te de treabă!
Un articol care mi-a plăcut legat de guru și guruness, scris de John Horgan
este ”The Myth of the Totally Enlightened Guru”.
Din punct de vedere psihologic, multe comunități spirituale promovează un Eu
slab și abandonul total în fața percepțiilor și senzațiilor, în baza ”simțirii”
esenței divine din noi. Ce am învățat din psihologia transpersonală este că e
nevoie de un Eu puternic, înainte de a-l putea abandona. E nevoie de
maturizarea Eului și abia apoi devin posibile stadiile post-autonome, în care
persoana se poate ”lăsa” să fie ceea ce simte. Abandonarea prematură a
Eului duce la psihoză. Abandonarea Eului după ce procesul de dezvoltarea
personală s-a realizat duce la armonie și nondualitate. Sau, cu alte cuvinte, e
nevoie de dezvoltare personală înainte de dezvoltarea trans-personală.
Entheogens: substanțele psihedelice și spiritualitatea
În ultima perioadă, am întâlnit mai multe persoane care au accesat nivelul
Unitiv în cadrul unor experiențe de vârf, sărind peste mai multe stadii, în
multe cazuri datorită folosirii unor entheogeni ca LSD, marijuana, ciuperci sau

22
DMT. Singura mea intervenție în cazul lor a constat în a le aminti că au totuși
nevoie de un Eu puternic și că saltul peste 2-3 stadii de evoluție nu este
posibil fără integrarea tuturor stadiilor, un proces pe care îl numim simplu:
maturizare psihologică. Acomodarea cu ne-ființarea, vidul sau cu potențialul
aproape nelimitat de manifestare din stadiul Unitiv nu se poate face decât
trecând prin toate stadiile anterioare. Și asta ia ani de muncă cu propria
persoană și multe sute de zile de prezență conștientă pentru a observa
automatismele care blochează mintea, corpul și emoțiile.
Vorba unui cântec “you can be whatever you want when you’re high”, dar
după ce high-ul se duce, e nevoie de lucru constant de dezvoltare personală
pentru a ajunge in starea de prezență din timpul high-ului fără a fi high. Sau
de a fi “high” natural, se poate spune la fel de bine și așa. La urma urmelor,
un trip e doar un trip, fie că e pozitiv, fie că e negativ. Cred că asta e rolul
entheogenilor, să arate temporar un next level, să schimbe perspectiva sau
să ne arate diverse părți profunde din noi. E bine de știut că există o serie de
articole științifice pe această temă, grupate în arhiva MAPS – Multidisciplinary
Association for Psychedelic Studies.
Marijuana, accesarea inconștientului și reprogramarea minții
O lucrare științifică care descrie efectele intoxicației cu marijuana este scrisă
de Charles Tart și se numește ”On Being Stoned” (disponibilă online).
Consumul de iarbă a devenit exponențial în ultimii ani în România, dar foarte
puțini știu ce li se întâmplă și folosesc marijuana în scop recreațional, fără să
știe că este un instrument puternic care poate ajuta procesul de dezvoltare
personală. În afară de schimbările legate de percepția corpului, ameliorarea
durerilor, intensificarea plăcerii fizice sau abilitatea de a empatiza aproape
perfect cu oamenii și muzica, intoxicația cu marijuana produce o serie de
schimbări în modul de funcționare psihică, cum ar fi o abilitate crescută de a
observa procesele inconștiente (automate) de gândire și simțire și
posibilitatea de a le accesa și reprograma.
”On programming psychedelic experience”, un articol scris de Ralph Metzner
si Timothy Leary prezintă succint cum se poate reprograma mintea pentru a
susține procesul de dezvoltare personală. Pe scurt, explorarea inconștientului
și reprogramarea au loc astfel: e nevoie de intenția conștientă de a face
această reprogramare, înainte de experiență. Pe iarbă, persoanele
experimentează și simt ceea ce gândesc, există o corelație directă gânduri-

23
simțire, care merge până la simțirea fizică a ideilor, de exemplu, persoana își
imaginează că o doare piciorul, iar piciorul chiar începe să doară. Sau se
gîndește că vrea să fie fericită și simte fericirea.
Cu o intenție corectă, în timpul experienței, pot fi observate o serie de
patternuri ale minții și pot fi rescrise. Cum? Simpla intenție – vreau să
gândesc ”xyz” în loc de ”abc” – duce la schimbarea stilului de gândire în
”xyz” și la simțirea emoției aferente. Ceea ce favorizează depășirea unor
blocaje mai greu de trecut în starea obișnuită de conștientă. Imersia în
automatismele gândirii, pe lângă efectele de facilitate a explorării
inconștientului, are și riscurile aferente. Pentru că aceste automatisme conțin
și ”umbra”, părțile pe care le refuzăm și întâlnirile cu ”fricile” sunt aproape
inevitabile. Dacă intoxicația este puternică, se pierde controlul asupra
conținutului și apariția gândurilor negative nu e doar ceva verbal, ele sunt
personificate, negativul este trăit organic și, în funcție de sistemul simbolic al
fiecărei persoane, fricile iau diferite forme (pot apărea demoni, zeități). Astfel,
apar așa-numitele ”trip-uri” negative. Care e soluția? Înțelegerea ideei că
intoxicația ridicată duce la pierderea controlului și accesarea profunzimilor
propriei minți nu e un joc sau o activitate recreațională, ci un salt în
necunoscut, în amintiri, bucurii și frici. Sau, mai plastic spus: un an de
explorare psihanalitică a subconștientului în 30 de minute. Asta și datorită
unui efect cunoscut sub denumirea de hyper-priming (gândirea funcționeză
mai rapid și neliniar), fapt care face să semene cu un comportament psihotic,
deși nu e. Citiți despre psihotomimetism pentru detalii.
De-a lungul istoriei, aceste substanțe erau folosite strict de către persoanele
pregătite (șamani, în general), care știau ce se întâmplă și cum să procedeze.
Intoxicația puternică generează o stare de conștientă specială și, fără
respectarea regulilor de bază, se poate ajunge la blocaje și la psihoză. Ceea
ce se și întâmplă, unii consumatori de marijuana ajung la spital, conținutul
scos la iveală fiind atît de puternic încât consumă toate resursele și nu mai
râmâne energie psihică pentru contactul cu realitatea.
Sau apare fenomenul de observare a gândurilor, se activează abilitatea de a fi
observator și gândurile prind formă, subpersonalitățile devin vizibile și încep
să vorbească între ele. Multe persoane, nefind obișnuite cu această nouă
experiență, rămând deconectate și nu abordează perspectiva că acele
subpersonalități sunt părți din ei, care erau acolo mereu, doar că acum sunt

24
vizibile. Psihoterapia folosind entheogenii explorează aceste subpersonalități,
folosind metodele clasice de terapie, de aici, și rezultatele mai rapide și
profunde ale metodelor terapeutice când se folosesc substanțe psihoactive.
Există suficiente cărți și cercetări care explică psihoterapia folosind
enthogenii, realizate în perioada când aceste substanțe erau legale, vă invit
să le citiți dacă vă interesează detalii legate de această temă. Câteva cuvinte
cheie pentru un search pe Google: „Rules for tripping on hallucinogenic
drugs„; „The Controlled Chaos of Creativity„; „The unconscious mental effects
and benefits of cannabis on one’s psyche„; „Cannabis-Induced Bipolar
Disorder with Psychotic Features„; „Drugs As Tools For Spirituality„;
„Marijuana and Divergent Thinking„.

COMPONENTELE EXPERIENȚEI CONȘTIENTE

În cadrul acestei secțiuni, prezint unele dintre trăsăturile și aspectele care țin
de componentele experienței conștiente, pe care le-am inclus în conceptul de
„coeficient de conștientizare„. Aceste componente reprezintă ”sisteme” pe
care eu cred că e bine să le observăm și armonizăm în cadrul procesului de
transformare interioară.
Interconectarea și spiritualitatea naturală (CQ spiritual)
În ultimii ani, psihologia transpersonală a abordat o nouă definire a
spiritualității, care include ideea de comunitate și interconectare, astfel că
ideea de spiritualitate devine în fapt o nouă abordare a relațiilor cu alți
oameni. Perspectiva conceptuală în care spiritualitatea înseamnă obținerea
unor ”stadii superioare/perfecte” de înțelegere a vieții nu mai este acceptată,
datorită multiplelor cazuri de persoane ”spirituale” care erau, de fapt,
agresori interpersonali. Spiritualitatea devinde astfel o abordare naturală a
vieții, în armonie cu tot ce ne înconjoară și în armonie cu ceilalți oameni, în
care elementele cheie sunt compasiunea și iubirea, nu detașarea și
deconectarea de lume pentru a trăi într-un fel de spațiu perfect, ideal, dar
singur.
Conștientizarea interconectării umane este un pas elementar în dezvoltarea
personală. Divizarea între eu-ceilalți devine din ce în ce mai slabă pe
parcursul transformării interioare și perspectiva ”we are one” (suntem

25
unul/una) este experimentată permanent în stadiile complexe de evoluție a
Eului, începând cu stadiul autonom. În unele situații, persoanele se identifică
atît de puternic cu această idee încât se simt responsabile de toate
dizarmoniile de pe planetă. Unii devin activiști de mediu, alții încep să ajute
alți oameni în mod dezinteresat. Nu pentru că se gândesc că așa e bine. Ci
pentru că așa simt că e natural să fie. Într-un fel, eu văd acești oameni ca pe
niște mesageri ai planetei, care ne fac să ne reamintim că suntem pe o
planetă, împreună, oameni, animale, plante, pământ și apă, aer și foc, și ne
aduc aminte să ne protejăm nava spațială numită Pământ. Și că putem evolua
doar împreună.
Prieteni, cuplu și transformările relaționale (CQ Social-Relational)
Modificarea cercului de prieteni și extinderea lui, eventual renunțarea la unii
prieteni, este un proces care are loc natural în viața oricărei persoane care se
transformă. În multe situații, cuplurile (în care unul dintre parteneri a început
să se schimbe și cealaltă persoană nu) trec prin diverse stadii de stres, în
multe cazuri, fiind urmate de despărțire. Eu consider acest proces ca fiind
ceva normal. Din păcate, transformarea interioară este personală, chiar și în
cazul cuplurilor foarte conștiente, nimeni nu poate spune că ritmul de
schimbare este la fel, în special, dacă persoanele trec prin momente de
transformare pe verticală.
Eu văd relațiile ca fiind o formă de evoluție și trăire împreună, ca o prezență
conștientă în realitatea comună formată din perspectivele ambilor parteneri.
Dar nu ca fuziune, ci într-o formă de respect și prețuire pentru identitatea și
unicitatea celuilalt. Pentru asta, e necesar ca fiecare să facă suficient de mult
curat prin trecutul emoțional, să își poată conține frustrările și propriile
probleme și să fie capabil/ă să ofere susținere pentru procesul de dezvoltare a
partenerului/partenerei. Cuplul matur, așa cum îl văd eu, nu există pentru a
rezolva insecuritățile și nevoia de afirmare a celuilalt, ci pentru a amplifica
siguranta și stabilitatea și pentru a sustine împreună evoluția
partenerului/partenerei. Armonia și împlinirea vin de la sine, în aceste conditii.
Și fără drame, indiferent de situație.
O temă de gândire pentru o relație conștientă, primită de la un prieten: ”Oare
Eul meu îi permite celui de lângă mine să existe aşa cum vrea el să existe?
Care este momentul în care îi permit celuilalt să existe? Când existarea lui nu
îmi limitează existarea mea liberă?”

26
Cum să gândim corect (CQ Cognitiv)
În opinia mea, observarea și analizarea modului de gândire reprezintă unul
dintre cele mai importante zone unde e nevoie să ne orientăm atenția în
cadrul dezvoltării personale. Alegerea conștientă a modului de a gândi este
un proces de lungă durată, care include observarea și dezvoltarea unor
abilități meta-cognitive, cum ar fi: gândirea abstractă, observarea gândurilor
automate și direcționarea mecanismului asociativ al minții, schimbarea
temelor de gândire și redirecționarea procesului de gândire, lucrul cu
polaritățile și integrarea lor. Alte teme pe care le consider importante în
analiza gândirii: observarea biasurilor cognitive (labeling – etichetarea,
încadrarea în tipologii, proiecție, disonanța cognitivă); exersarea
metacogniției (analiza procesului gândirii); acceptarea gândurilor
opuse; explorarea arhetipurilor minții.
Cum să gândim corect? După ce observăm cum gândim, procesul cognitiv
poate fi folosit pentru a ne oferi soluții la problemele pe care le avem. Acesta
cred că este rolul minții, de a putea fi folosită acolo unde avem nevoie, cu
maximă eficiență.
Modul în care interpretăm și semnificăm experiențele prin care trecem este
bazat pe perspective și pe hărțile de gândire (thinking maps). Eu recomand
realizarea unei hărți a procesului de gândire, care să conțină temele
principale de gândire și analiză din viață și modul în care sunt conectate între
ele, precum și modul în care interpretăm fiecare temă și cum o relaționăm cu
sistemul de valori (ce considerăm că e bine, rău, corect sau incorect etc.)
Când realizați harta gândirii, încercați să nu lăsați nicio temă de gândire pe
dinafară, scrieți inclusiv fricile. Desigur, pe măsură ce procesul de
transformare interioară avansează, veți găsi mereu ”blindspot-uri”, zone de
care nici nu știați că există și cu care veți putea lucra, după ce le
conștientizați.
Sunt două aspecte legate de procesul cognitiv despre care eu cred că pot fi
separate în cadrul transformării interioare: cum funcționează mintea și cum
ne raportăm la funcționarea minții. Observarea modului în care ne raportăm
la diferite teme de viață este cel care duce la un progres pe verticală al Eului,
prin detasarea temporară de procesul cognitiv, fapt care face posibilă
modificarea modului de a gândi. Analiza subiect-obiect este o tehnică cu
rezultate bune în acest sens.

27
Eu văd mintea ca fiind un procesator de informație și prefer să mă raportez la
ea de multe ori cu o atitudine pe care o numesc ”relaxed awareness”, mă uit
la minte ca la un spațiu în care se întâmplă lucruri, observ asocierile și
intervin dacă simt că e nevoie, prin direcționarea atenției către diverse teme
de gândire. Uneori, însă nu-mi iese și asta e un semn că e necesar să privesc
mai atent în acel proces. În modul de funcționare armonios, mintea
funcționează corect și îmi furnizează deciziile și analizele care îmi sunt
necesare. Eu nu simt că mintea e ceva separat de mine. Sunt ”și” mintea.
Vorbirea si igiena comunicațională
Crearea unei igiena comunicaționale se face prin vorbirea conștientă:
abilitatea de rămâne permanent prezent în timpul actului vorbirii, fără a fi
”absorbit” în fluxul vorbirii. Observarea și eliminarea ticurilor și stereotipurilor
verbale sunt metode eficiente care duc la o mai bună claritate
comunicaționață și, ulterior, la o mai bună claritate mentală. ”Așa mai
departe”, ”Da?”, ”Știi”, ”Înțelegi”, sau scheme verbale mai complexe
repetitive, fiecare dintre noi avem de unde alege. Sau le puteți observa la
persoanele ”nevorbite”, când pulsiunea de a vorbi este atât de mare încât
cuvintele sunt parcă vărsate.
Vorbirea compulsivă este unul dintre aspectele des întâlnite la persoanele
care nu s-au dezvoltat personal și care tind să verbalizeze majoritatea
gândurilor, în loc să facă o selecție a lor, în funcție de persoana cu care
vorbesc și în funcție de intenția comunicării. Alegerea cuvintelor și rostirea lor
cu intenție (cu atenție la fiecare cuvânt) sunt importante pentru menținerea
prezenței conștiente în timpul actului de vorbire. Și tonalitatea vocii poate fi
exersată. Actorii sunt familiarizați cu acest gen de exerciții, însă majoritatea
persoanelor care trec prin procesul de transformare își explorează intuitiv și
modul de rostire a cuvintelor și explorează stiluri noi de vorbire.
Observarea limbajului interior este un exercițiu care mie mi-a folosit. Cred că,
pentru mulți oameni, limbajul interior este amplificat inutil, însă în cazul unor
activități complexe, el poate fi folositor pentru activarea mentală în vederea
pregătirii sau realizării unor sarcini. Eu mi-am observat următoarele tipuri de
limbaj interior, pe unele le folosesc mai des, pe altele – foarte rar:
– discut cu oameni (în funcție de topicul de gandire)
– afirmarea unor dorințe sau decizii (ce să fac, ce îmi doresc de la x chestie)
– verbalizez ce experimentez – trăiesc x, trăiesc y

28
– raportez experiențele unei instanțe (discuții cu un părinte internalizat)
– pregătire pentru evenimente viitoare, repetiție (cum să spun, ce să spun)
– comenzi, încurajări – fă asta!, fă aia!
– repetiția unor vorbe spuse care mi se par de analizat sau îmi plac și le
repet (ex. am spus ceva cuiva și mintea repetă ce am spus)
– întrebari – De ce? Ce să? Cum să fac? – vorbesc cu o instanță interioară,
un fel de atoateștiutor
– discutii cu un fel de judecător intern
Conștientizarea corpului
Deși lucrăm cu trupul nostru și îl folosim permanent, foarte mulți oameni nu
ajung să ia contact profund cu propriul corp, în special, din cauza educației
moderne care pune limite și blocaje în exprimarea corporală. Sexualizarea
excesivă a comunicării în societatea occidentală a dus la interpretarea
sexuală a gesturilor de atingere a corpului și de aici o serie de blocaje. În
opinia mea, locuirea conștientă a corpului, reconectarea profundă cu el este
atât de importantă încât am considerat-o un tip de trezire interioară, în baza
analizei literaturii de specialitate și a explorării experiențelor umane din
diferite culturi. În societățile occidentale, cu excepția celor care au un tip de
personalizare senzorială, fac dans contemporan, terapii corporale, masaj,
yoga sau lucrează cu trupul lor în diverse activități, oamenii nu sunt obișnuiți
cu locuirea corpului și ascultarea lui. Conștientizarea corpului nu înseamnă să
știu că el există, ci și o conectare cu toate simțurile, o descindere către
experiențele și energiile din interiorul corpului.
În cadrul procesului de conștientizare a corpului e necesară o dezvoltare a
sensibillității corporale prin exerciții și prin observarea mai multor aspecte ale
planului fizic: comportamentele automate ale corpului, obișnuințele
alimentare (cum se simte corpul după fiecare tip de aliment), dezvoltarea
senzitivității față de bioenergia corpului, extinderea sensibilității asupra
componentelor corpului (mușchi, oase, tendoane etc). Pentru mine, locuirea
corpului a ajuns la un nou nivel de sensibilitate în momentul în care am
început să fac contact improvisation, o formă de dans contemporan care nu
presupune coregrafie, ci mișcări autentice. Evoluția conștientizării corpului pe
parcursul evoluției personalității este descrisă foarte bine de către Rosemarie
Anderson, care face și o paralelă între stadiile Eului descrise de Ego
Development Theory.

29
Conectarea cu trupul este esențială în cadrul procesului de ”călătorie
simbolică”, când oamenii se află în explorarea arhetipală a propriei minții și
energia cognitivă devine foarte puternică, iar conexiunile atât de atractive
încât persoanele tind să se decupleze de corp și de lumea înconjurătoare.
”Iluminarea” cognitivă, fără integrarea acestei experiențe în corp duce de
multe ori la situații în care oamenii se deconectează temporar de lumea fizică
și trăiesc doar în propria minte (în psihologie, fenomenului i se spune: „inflație
a Eului”). Seducția minții are nevoie de integrare corporală sau, în engleză:
”conscious embodiment”.
Experiențe 100% corporale si pre-raționale vs. experiente trans-raționale,
non-duale
Aceasta distincție numită “pre/trans fallacy” a fost conceptualizată de Ken
Wilber, care descrie faptul că oameni tind să confunde experiențele somatice
de tip pre-rațional cu experiențele somatice post-raționale. Prima categorie de
experiențe include experiențe 100% senzoriale în care mintea este blocată
sau în flow și martorul nu este prezent. Este experiența pe care o au
persoanele când se bucură intens, când au orgasm sau experiențe mistice de
conectare cu natura, fiind 100% senzații și emoții. În stadiile mai complexe de
evoluție a Eului, experiențele 100% senzoriale nu sunt cu mintea blocată, ci
sunt experimentate împreună cu mintea, iar după stadiul de ego-aware, când
apare abilitatea de a fi ”martor/observator”, experiențele 100% corporale
devin și 100% emoționale și mentale și sunt și integrate și văzute în
ansamblu. Asta pentru că mintea și emoțiile sunt deja relativ clare și fluide
(fără blocaje) și nu e nevoie de ”deconectarea” lor pentru a putea
experimenta corpul 100%. În stadiul unitiv-nondual, mintea, corpul, emoțiile și
”martorul”pot funcționa 100% simultan.
Un alt bun exemplu este starea de flow, conectarea perfectă între minte și
corp. Deși este valorizată și apreciată extrem de mult de către scriitori și în
artele spectalolului, starea de flow este o experiență parțial conștientă. Ceea
ce în general îi lipsește persoanei care trăiește starea de flow este păstrarea
”martorului”, a prezenței conștiente, în timpul experienței. Altfel spus,
păstrarea atenției asupra însuși procesului atentiei, nu asupra stimulilor din
interior și exterior. Atenția asupra procesului atenției (“aware or awareness”)
permite persoanei care experimentează starea de flow o conectare mai
profundă cu propria ființă și o mai buna înțelegere a experiențelor.

30
Conștientizarea emoțiilor
Inteligența emoțională este o abilitate nedezvoltată la marea majoritate a
românilor, dar, din fericire, există o serie de programe educaționale în ultimii
ani care pun accent pe dezvoltarea abilităților de conectare empatică și
observare a emoțiilor. Cel mai bun ghid pe care îl știu este cel prezentat
la eqi.org, care prezintă sute de cuvinte care descriu emoțiile, cum să validăm
o persoană, de ce invalidarea unui copil este o eroare cu ample consecințe
dramatice și care sunt nevoile emoționale în cuplu. Pe Youtube sunt câteva
filme utile pe care eu le folosesc la cursuri:Validation, RSA Shorts – The Power
of Empathy, Outrospection.
Un fenomen cu care m-am confruntat și eu și care este destul de frecvent în
momentul în care abilitățile empatice se dezvoltă, este cum facem diferența
între emoțiile mele, emoțiile altcuiva sau emoțiile din ”câmpul” sau grupul în
care ne aflăm. Concluziile la care am ajuns după ce am studiat și discutat cu
câțiva mai cunoscători ca mine sunt următoarele: în primul rând, e importantă
de făcut diferențierea între ”a lua contact” cu emoțiile cuiva, ”a le percepe”,
și ”a le simți”. Prima etapă de contact este de a simți că e ceva diferit, apoi,
de percepe a ceea ce e diferit și abia apoi să aleg dacă să mă las, să simt sau
nu acea emoție/stare. Procesul nu e conștient tot timpul, în general, prefer să
fiu vulnerabil și să mă las în contactul cu alte persoane, dar când percep că
ceva nu e ceea ce doresc (de ex. în cazul în care persoana are o tensiune
nemanifestată fizic), să pot alege să las să treacă acea emoție și să nu o fixez
în mine. Uneori merge, uneori nu, prefer să nu folosesc acest control în mod
excesiv, în multe situații, am constatat că acele emoții noi îmi sunt necesare.
În dezvoltarea personală, abilitatea pe care o văd ca fiind relevantă în cadrul
creșterii conștientizării emoțiilor este acceptarea emoțiilor și sentimentelor
opuse. Prin acceptarea acestei dualități emoționale se deschide calea către
observarea fluxului emoțiilor în desfășurare și devine posibilă intervenția și
direcționarea fluxului emoțional.
Sistemul corp-emoții-minte și psihosomatica
Modelul actual în medicina psihosomatică nu mai agrează ideea unei corelații
clare și stricte între un dezechilibru psihic și un dezechilibru somatic și prefer
o doză de scepticism pentru abordările de tipul ”Cauzele spirituale ale
bolilor”, în care se postulează existența unor cauze psihologice clare pentru
bolile fizice.

31
În procesul de dezvoltare personală, curățirea și integrarea amintirilor și
experiențelor din trecut are loc psihosomatic și e nevoie de includerea
corpului în procesul de transformare. Din acest motiv, tipurile de psihoterapie
care nu au o parte corporală, nu sunt decât parțial utile în procesul de
transformare. Nu văd utile nici tehnicile de vizualizare care ”dau energie
organului bolnav”. În primul rând, pentru că influențarea energiei cu mintea
nu e demonstrată decât parțial și, în al doilea rând, influența acelei presupuse
”energii create” asupra organului fizic este documentată științific că are loc
doar la nivel de întâmplare. Nu spun că nu există această influență, ci că
momentan în evoluția speciei nu avem această abilitate decât spontan.
Reproductibilitatea fenomenelor de acest tip este discutată în mediile
științifice, dar concluzia rămîne la fel: sunt în marja statistică de probabilitate
aleatorie (Susan Blackmore, ”Why I had to change my mind”).
În loc de utilizarea minții pentru a rezolva problemele unor organe din corp,
văd ca eficiente și mai utile schimbarea alimentației, schimbarea stilului de
viață, împreună cu folosirea descoperirilor din medicină. În cele mai multe
situații, dereglarea funcționării unui organ din corp ca urmare a unui stil de
gândire dizarmonios se face în ani de zile, la fel și vindecarea are nevoie de
ani de zile. Și, de cele mai multe ori, stilul de gândire dizarmonos a dus la un
stil alimentar dezechilibrat și un ciclu odihnă-activitate dereglat, astfel că
reechilibrarea are nevoie de intervenții în toate componentele, o vizualizare
de 15 minute pe zi nu face decât să crească cel mult buna dispoziție, nu să
vindece bolile corpului, oricât placebo am folosi.
O tehnică psihosomatică pe care o recomand este observarea răspunsurilor
corpului, fără a le filtra și modifica mental, prin simpla păstrare a atenției
conștiente în prezent. Observarea și identificarea blocajelor somatice duc la
rezolvarea automată a unor blocaje cognitive și faciliteaza conectarea cu
structurile profunde ale propriei ființe. Această tehnică constă în explorarea
celor trei tipuri de răspunsuri pre-emoționale ale corpului (frică, tristețe,
respingere) și pulsiunile conexe (control, victimizare, respectiv deconectare),
dar și observarea manifestărilor acestora la nivel fizic: tensiune, vibrație,
căldură, răceală, presiune, blocaj etc. Când experientele sunt verbalizate și
decodate lingvistic, acest proces de înțelegere eliberează diverse informații
blocate în corp, de exemplu, amintiri reprimate, traume, care apoi sunt
procesate și integrate.

32
 PROCESE PSIHOLOGICE DE PROFUNZIME ÎN TRANSFORMAREA INTERIOARĂ

În această secțiune prezint pe scurt câteva procese și patternuri de

transformare interioară, pe care le-am observat în cadrul lucrului cu persoane
aflate în transformare. Unele dintre ele sunt descrise în detaliu de experți în
dezvoltare umană (Susanne Cook-Greuter și Terry O’Fallon) sau tangențial de
unele abordări din zona psihologiei (psihologiei transpersonale în special) sau
din spiritualitate, dar pentru multe nu am găsit descrieri explicite în literatura
de specialitate. Însă le-am regăsit în mod repetat în experiențele de personale
ale unor participanți la cursul de dezvoltare personală sau ale oamenilor cu
care am interacționat și le includ aici ca date preliminare. Limbajul folosit este
destul de dificil de înțeles dacă nu ați trecut prin experiențe, dar dacă vă
regăsiți în unele dintre procese și doriți să discutăm despre acestea, scrieți-
mi.
- Procese de tranziție: experiența subiectivă a transformării = aceeași
realitate e văzută/simțită diferit (“totul este nou”); sunt sesizate semnificațiile
unor cărți scrise de oameni din stadiile mai complexe (care anterior nu eau
vizibile); conținuturi mentale negate devin vizibile (“îmi vin idei care nu sunt
ale mele”); observarea complexității crescute a noului stadiu (”văd detalii pe
care nu le-am văzut înainte”).
- Schimbări de perspectivă în stadiul de Ego-Aware: observarea faptului
că oamenii sunt în ”filme”, în lumea lor interioară și nu sunt conectați la
lumea reală; observarea patternurilor de gândire la ceilalți oameni (aceasta
este o abilitate descrisă de Susanne Cook-Greuter în teoria dezvoltării Eului)
- Călătoria simbolică: declanșarea unui proces de observare a conexiunilor
simbolice și arhetipale între informațiile din propria minte și tot ce ne
înconjoară. Este un proces care are o desfășurare rapidă și este specific
persoanelor care încep să gândească în sisteme, în primele stadii
postconvenționale ale Eului. Apare o conectare între sisteme, care pare că nu
se mai termină (eu am numit-o conectare fractalică) și acest proces
generează o puternică seducție cognitivă și emoțională, persoanele având
experiențe de tipul ”aha, deci așa funcționează lumea”. Seducția conexiunilor
logice este foarte puternică și conexiunile pot continua la nesfârșit, astfel că

33
unele persoane aflate în această călătorie rămân blocate la nivel simbolic, în
căutatea unei concluzii unice. Ieșirea din acest pattern fără sfârșit de
conexiuni se poate face prin observarea faptului că, de fapt, conexiunile sunt
fractale și orice se poate conecta cu orice și acesta este numai un pattern al
minții. Ieșirea din acest pattern înseamnă acceptarea concluziei – toate se
leagă de toate și abandonarea nevoii de a cunoaște acest tot prin deducții
logice și prin activarea conectării cu lumea la nivelul simțirii, nu la nivelul
gândirii. O altă modalitate de a ieși din acest proces simbolic este elaborarea
propriei perspective (theory of everything – ToE, complete theory)
- ”Automatic life review” este un proces automat de explorare și
reinterpretarea perspectivelor asupra diverselor situații, generat de activarea
abilității de a fi ”martor”. Acesta este descris de Patanjali în Yoga Sutra, care
specifică cum întipărirea ”iluminării” va ”rescrie” treptat toate celelalte
întipăriri ale memoriei, adaugând în toate sertarele ei această oglindire a
propriei naturi. Acest proces, odată declanșat, se manifestă aproape
permanent, persoanele având flash-uri periodice cu amintiri din trecut, în
timpul zilei sau în vise. Pot fi aduse în zona atenției conștiente o serie de
gesturi, momente din trecut la care persoanele nu s-au mai gândit niciodată
sau foarte rar. Acestea sunt aduse în zona conștientă pentru a fi
reinterpretate și integrate de către ”observator” și duc în final la o
reconectare cu propria viață și la integrarea trecutului. Eu văd acest proces ca
fiind similar cu ce se întâmplă în cadrul morții clinice (NDE-near death
experience), când oamenii descriu că întreaga viața le trece prin fața
ochilor. Procesul de ”life review” poate fi declanșat și voluntar, prin setarea de
noi valori. Din punct de vedere psihologic, acest proces poate fi descris ca o
reinterpretare, re-semnificare, în engleză: ”memory reconsolidation”.
- În cadrul studiilor aprofundate asupra maturizării personalității, Terry
O’Fallon descrie o serie de patternuri care reflectă experiențe de
transformare. Diferențierea și prioritizarea perspectivelor; Oglindirea pe
orizontală (”horizontal hall of mirrors”), care reflectă natura fractală a minții;
“Dark night pattern”, momentele de dizolvare a Eului sau a simțurilor,
descrise și de către misticii creștini ca ”părăsire de Dumnezeu”; “Maya
pattern”, apariția perspectivei că totul este iluzie, la toate nivelurile.

34
- Tranziția de la perspectiva individuală la perspectiva colectivă duce la
conectarea cu mema ”We are one” (toți suntem unul/una) și experimentarea
reflectării în ceilalți (mirroring), sub forma ”mă văd în toți oamenii”
- Un mecanism prin care mintea construiește noua perspectivă (”realitate”)
este contrastul și asocierea: apare tendința de la compara experiența
prezentă cu experiențele din trecut sau de a asocia experiența prezentă cu o
altă experiență din trecut. Acest mecanism nu se referă la conținutul
experienței, ci la modul de ”a privi” acele momente. Acestea sunt asociații
specifice planului cauzal, se compară/asociază moduri de a privi. Este nevoia
Eului de a-și păstra integritatea și prin observarea lui se poate lua decizia
conștientă de a nu îl mai folosi, intenție care duce la ”transcenderea”
mecanismelor minții și conectarea cu permanentă cu prezentul.
- Observarea patternurilor trans-generaționale este un alt proces care se
observă în cadrul transformării interioare, dacă persoana este într-un context
social care îi permite această explorare. În multe situații, persoana simte că
este prima care întrerupe ciclul acestor condiționări transgeneraționale,
transmite prin educație (sau epigenetic, ar spune noile abordări din știință),
iar experiența este simțită organic ca o diferențiere organică de părinți sau
bunici.
- Observarea unor elemente care au rol de ”triggeri” (ancore inconștiente) și
conduc la reconectarea automată cu perspective anterioare sau la activarea
unor pulsiuni. Uneori, aceste ancore inconștiente sunt elemente din stadiile
anterioare ale Eului și duc la regresii spontane în stadiul respectiv al Eului.
Explorarea conexiunilor dintre aceste ancore și celelalte sisteme din
respectiva paradigmă este necesară pentru a integra aceste stadii.
- Dorința de a retrăi momentul de trezire: este un proces de rezistență a
Eului, care uneori captează inconștient mintea pe perioade de zile-săptămâni-
luni, după ce euforia generată de experiența de trezire s-a încheiat.
Persoanele caută să recreeze aceeași experiență euforică sau de beatitudine
emoțională. Ieșirea din acest pattern se face prin direcționarea atenției către
prezent și prin abandonarea dorinței de a retrăi acea experiență emoțională.
Patternul se manifestă și prin dorința de a re-experimenta o ”configurație”
care era mai ”clară”, aceasta reflectând tot o atașare a minții de experiențele
din trecut,în loc să accepte experiența din trecut, plăcută sau nu, clară sau
nu.

35
- Biasul lingvistic: utilizarea limbajului vechi pentru a descrie experiențele
noi
- ”Răspunsul automat” (the cognitive answering machine) este un pattern
de blocaj al Eului pe care l-am observat la mai multe persoane. Devine vizibil
când persoana este întrebată ceva și răspunde folosind acceași perspectivă
pentru a raspunde la toate întrebările care i se pun. Un fel de dogmatism mai
subtil. Poate fi detectat printr-un joc simplu, exprimați-vă dezacordul flagrant
cu ceva ce spune persoana și observați dacă persoana întreabă sau nu ceva
de genul ”de ce spui asta?”. L-am mai denumit patternul de gândire
absolutistă.
- ”Ego hijacking” sau deturnarea conștientizării de către eu, este un pattern
descris de Aurobindo, care explică cum pulsiunile Eului preiau energia psihică
accesată în momentele de pură conștiență, pentru a-și satisface diverse nevoi
sau pulsiuni, spirituale sau nu.
- Mema de trezire interioară ”Awakening meme” este un set de idei și
comportamente, care are la bază ideea de ”m-am trezit” și care duce la
căutarea și conectarea cu alți oameni care au trăit acceași experiență. O
consider a fi o memă bună pentru evoluție, însă doar temporar, pentru că
duce la blocarea în arhetipul Sinelui și persoanele nu trec mai departe și nu
înțeleg ideea că această ”trezire” e de fapt ceva natural și normal și este de
fapt o parte a unui proces de maturizare a oamenilor.
Cât durează procesul de transformare?
Nimeni nu știe exact, dar e nevoie să vorbim de o diferențiere între schimbare
pe orizontală și schimbare pe verticală. Din cercetările realizate de Susanne
Cook-Greuter, schimbarea ”pe verticală”, a modului de gândire și simțire,
altfel spus, evoluția de la un stadiu la altul durează aproximativ 5 ani dacă
circumstanțele sunt favorabile și persoana este deschisă la schimbare. Și
minimum un an dacă persoana este inclusă într-un program special de
transformare focusat pe înțelegerea stadiilor. Un al element util celor care fac
astfel de programe este că persoana se dezvoltă mai eficient dacă se
stabiliește ca obiectiv nu nivelul următor, ci al doilea. În general niciun un om
nu este pe un nivel, ci părți din personalitate se pot afla pe 2-3 stadii
simultan, astfel că stabilirea ca obiectiv a unei evoluții mai avansate poate dă
rezultate mai bune. Evoluția nu e matematică și niciun consilier nu poate ști
ce resurse are persoana care dorește să se transforme și în ce stadiu de

36
transformare se află. Însă, și psihoterapeuții, coachii sau consilierii de
dezvoltare personală au propriul lor stadiu de evoluție a Eului și vă pot ghida
până unde se află ei.
Schimbările ”pe orizontală” sunt mai degrabă înțelegeri și clarificări ale
modului în care funcționează lumea, prin explorarea vieții folosind același stil
de gândire. Nu există vreo limită în ce anume putem clarifica, citi, explora,
vizita, studia.
Am nevoie de un plan de dezvoltare personală?
Din punctul meu de vedere, un plan e util, chiar dacă nu neapărat la modul în
care un plan este văzut în stadiul de ”Achiever” (ăsta e obiectivul, l-am atins?
de ce nu l-am atins? etc.). Planul poate fi și o ordonare a procesului de
tranformare, prin înțelegerea faptului că e nevoie să se schimbe întreaga
personalitate. Ce anume să se schimbe, cu ce să începeți? În general, oamenii
încep forțați acest proces, ca urmare a unor evenimente stresante, care îi
forțează să își dezvolte un nou mod de a privi lumea.
Pentru participanții la cursul de Conștientizare și dezvoltare personală am
construt o listă cu zone și teme de studiu cu care vă puteți dezvolta
conștientizarea. După ce treceți prin ele o dată, creșterea constientizării va fi
generală, procesările vor fi din ce în ce mai profunde, iar schimbările din ce în
ce mai ușoare, comparativ cu primele tranziții.
Personal, nu cred că se poate obține o conștientizare constantă și stabilă, cu o
prezenta aici-acum relativ ok în mai puțin de 3 ani, asta cu efort susținut și cu
luat la curățat fiecare parte. Cinci ani e un termen rezonabil. Totuși, în opinia
mea, dacă activarea witnessing awareness-ului (martorului) se realizează
repede, în primele faze ale dezvoltării personale, această abilitate de a
rămâne prezent în ceea ce se întamplă duce la o ușurare și posibil la o
accelerare a procesului, pentru că automatismele sunt văzute și pot fi
corectate. La persoanele cu care am discutat, care și-au activat abilitatea de a
fi martor mai la începutul transformării interioare, în 3-4 ani și-au facut curat
în marea majoritate a structurii psihice.
Ovidiu Brazdău
18.05.2015
Post navigation
← Dezvoltarea personală și trezirea interioară, o perspectivă psihologică post-convențională

37
Proudly powered by WordPress | Theme: Beluga by basilosaur.us.

© 2015

38