•

Ghid pentru conștientizare și transformare

interioară
Posted on

Imagine de Alexander Sigov

Mi-ar fi plăcut să am un ABC al dezvoltării personale și maturizării psihologice când aveam 20 de
ani, așa că am făcut un rezumat al procesului de transformare interioară din perspectiva evoluției
conștientizării. Este o abordare care pleacă de la experiențe și explică ce și cum se întâmplă în
călătoria de transformare interioară. Sper să fie de folos.
The complete version of this guide is available (in english) on consciousness-quotient.com.
Acest material are la bază structura cursului de Conștientizare si dezvoltare personală pe care l-am
susținut în perioada februarie-mai 2015. Bibliografia este disponibila online si conține cărți, articole
și linkuri despre aproape fiecare temă prezentată aici (majoritatea materialelor sunt în engleză).
Te invit să vezi cum funcționează procesele pe care le descriu aici în viața și experiențele tale.

Cuprins

Ce înseamă “a fi conștient” și câteva concepte de bază

EUL, IDENTITATEA SI PROCESUL DE TRANSFORMARE A EULUI (SELF SQ)
Eul și ”iluzia” eului
Subpersonalitățile: mini-identitățile în relația cu diverse situații
Stabilitatea și rezistența la schimbare a Eului
Ego development theory – Cercetări științifice despre stadiile dezvoltării eului
Evoluția „pe verticală” a personalității
Evoluția “pe orizontală”
Probleme de rezolvat sau probleme de stadiu?
ELEMENTE DE BAZĂ ÎN TRANSFORMAREA INTERIOARĂ
Perspectiva
Atenția
Participarea la momentul prezent
Intenția
MATURIZAREA, TREZIREA INTERIOARĂ ȘI PROCESUL DE TRANSFORMARE
Tipuri de ”trezire interioară” și maturizarea personalității
Explorarea ”umbrei”, acceptarea și integrarea tuturor experiențelor
Frică sau variantă de realitate
Despre asistența terapeutică în experiențele de dizolvare a Eului
Urgențe spirituale, boli psihice sau simptome ale transformării interioare?
Spiritual bypass, sau când spiritualitatea ține pe loc dezvoltarea personală
Cum ne raportăm la procesul de schimbare
Cum se simte când suntem în schimbare?
Cum ne simțim când cineva de lângă noi e în schimbare?
”Balancing Aliveness” și echilibrarea poftei de viață
Potențialul de dezvoltare a personalității
Practica zilnică și ”self-directed neuroplasticity”
Procesul de cunoaștere, Google search și memetica
Mentorat, maeștri și maestrul interior
Validarea interpersonală și fixarea Eului
Entheogens: substanțele psihedelice și spiritualitatea
Marijuana, accesarea inconștientului și reprogramarea minții
COMPONENTELE EXPERIENȚEI CONȘTIENTE
Interconectarea și spiritualitatea naturală (CQ spiritual)
Prieteni, cuplu și transformările relaționale (CQ Social-Relațional)
Cum să gândim corect (CQ Cognitiv)
De ce? Cum? Cum mă raportez? Despre întrebări și perspective
Vorbirea si igiena comunicațională
Conștientizarea corpului (CQ fizic)
Experiențe 100% corporale si pre-raționale vs. experiente trans-raționale, non-duale
Conștientizarea emoțiilor (CQ emoțional)
Sistemul corp-emoții-minte și psihosomatica
PROCESE PSIHOLOGICE DE PROFUNZIME ÎN TRANSFORMAREA INTERIOARĂ
Procese de tranziție
Schimbări de perspectivă
Călătoria simbolică
”Automatic life review”
Patternuri care reflectă experiențe de transformare (Terry O’Fallon)
Mema ”We are one”
Mecanismul de construcție a noii perspective: contrastul și asocierea
Observarea patternurilor trans-generaționale
Despre ”triggeri” (ancore inconștiente)
Dorința de a retrăi momentul de trezire
Biasul lingvistic
”Răspunsul automat”
”Ego hijacking”
Mema de trezire interioară ”Awakening meme”
Experiențe neobișnuite de conectare cu mintea colectivă
Cât durează procesul de transformare?
Am nevoie de un plan de dezvoltare personală?

Ce înseamă “a fi conștient” și câteva concepte de bază

Din punctul meu de vedere, a fi conștient înseamnă să existe ”activată” abilitatea de a fi prezent
permanent (witnessing awareness), împreună cu un grad de libertate a minții, emoțiiilor, corpului, și
a pattern-urilor de comportament. Textul de mai sus este definiția operațională a experienței
conștiente și stă la baza testului de conștientizare – Consciousness Quotient Inventory.
Am descris experiența conștientă prin 7 aspecte care formează „coeficientul de conștientizare”,
fiecare categorie reprezentând aspecte din noi unde e nevoie să ne observăm în cadrul procesului de
transformare interioară: fizic, emoțional, cognitiv, spiritual, socio-relațional, eul (identitatea) și
mecanismele de schimbare și transformare. Detalii despre ce conține fiecare dintre aceste zone
găsiți pe situl CQ Institute.
A fi conștient este opusul funcționării pe automat. Studiile arată că oamenii funcționează pe pilot
automat peste 70% din timp, perioadă în care nu își dau seama că și-au pierdut libertatea de a alege
ce li se întâmplă și cum reacționează la ceea ce li se întâmplă. Trăim ca și cum am fi un fel de
roboți, programați prin educație și auto-programați în baza experienței. Automatizarea are un rol
esențial în viața de zi cu zi, însă pe parcursul transformării interioare scoatem automatismele la
lumină, le rescriem pentru a ne permite să avem libertate de alegere, și apoi le lăsăm din nou să
funcționeze natural. Pentru persoanele aflate la începutul procesului de transformare interioară,
această conștientizare permanentă pare a fi un fel de hiper-atenție constantă la tot ce li se întâmplă,
un fel de super-vigilență. Așa și este, însă după reorganizarea minții, viața se desfășoară fără efortul
de a fi atenți, pentru că funcționarea psihică este diferită, și conștientizarea face parte din
funcționarea de zi cu zi. Nu mai e nevoie să ne reamintim să fim conștienți, pentru că știm că
suntem deja conștienți.
Dez-automatizarea implică se devenim reflexivi, să ne putem uita la noi în orice moment. O prima
etapă în dez-automatizare este să ne analizăm post-eveniment, după ce faptele s-au întâmplat. Un
nivel mai bun de claritate este să ne observăm în timpul evenimentului, să știm că facem ceea ce
facem, în timp ce facem. Ca și cum am avea o oglindă permanentă în noi, care ne ajută să ne
reflectăm tot timpul. Această oglindă este ceea ce numim martor sau prezență conștientă ( în
engleză ”witnessing awareness”). Am scris despre asta într-un capitol dintr-o carte cu mai mulți
scientiști care se ocupă de experiența conștientă. Capitolul este disponibil pe situl CQ Institute, iar
cartea o găsiți pe amazon.com.
Ce mi se pare important de știut este că acest martor nu este conceptual, nu este o formă de supraeu
care analizează ce se întâmplă. Este pur și simplu experiența de a fi și de a simți că sunt. Prezența
conștientă (martorul) este ceva diferit de minte, de emoții și de percepții, pentru că le poate reflecta
pe fiecare dintre acestea în desfășurarea lor. Sau este câte puțin din toate, greu de spus. Unii
cercetători îi mai spun “conștiența fundamentală – fundamental awareness”, conștiență pură, sau
interpretată filosofic, conștiența colectivă.
În tabelul de mai jos sunt câteva diferențe între Self-ul nonconceptual, și Eul cu care suntem
obișnuiți (extras din ”Witnessing awareness and modes of cognitive awareness. A terminology
proposal for the psychological assessment of witnessing and (meta)cognitive experiences”).

NON-CONCEPTUAL SELF CONCEPTUAL SELF

Witnessing Awareness Mode Cognitive Consciousness mode
(Being) (Doing, thinking, acting, feeling, sensing)

A zero reference for mental activity A spectrum of mental activity

 Witnessing
Real Self, Witnessing Self – “I”
I am
Meta consciousness
Stable Witnessing awareness
I, witness patterns, choose or accept mental patterns Self, Experience of patterns of thinking and feeling
Witness mind and personality
Witness feelings and sensations
De-automation, paying attention to present moments
One mode of pure awareness, access to any part of the Aware of external/internal stimuli, Feeling, Sensing
mind (no subconscious)
Witnessing experience, Aware of awareness itself
Pre-reflective state
Jamais vu
Knowing by contemplation (still need the mind to
interpret)
Allows increased perceptual processing and
unconscious processing (faster)
Supported by receptive attention (attend diffusely to a
whole field)
Just being
Direct experience through awareness, independent of
ASC (e.g. natural connection with the environment)
Just watching.
Voluntary control over thoughts and ego.
No repressed ideas in unconscious, letting go of any
emotions and thoughts, good or bad
No desire to control, relaxed decision making
Accepting all emotions
Feeling on interconnectedness with all life forms.
Universal love
Process of transformation through increased
acceptance of life
Felt as real freedom (I am as free as I can be)
Know all the states
Pure awareness
Here-Now Experience
Observing surroundings, Perceptual visual data
Experiential therapies and techniques
Observing, identifying
(Observing) Self – ego
I am me
Cognitive consciousness
Dynamic mental awareness
Self-Actualization, Individuation
Observer – First-Person
Cognition, thinking. Personality traits
Automatic behavior and cognitive patterns
Consciousness, conscious and unconscious content
and processing
Déjà vu
Knowing by thinking, feeling, sensing
Cognitive processing
Conscious and controlled processing
Supported by concentrative attention
Imagining a need for enlightenment
Altered states of consciousness (ASC)
(e.g. expanded consciousness)
Mystical experiences. People report a disconnect from
thought processes and ego.
Unconscious formed of repressed negative ideas,
emotions
Control of thinking and emotions
Selecting good emotions
Feeling of separation, ego
Love for close friends
Process of transformation through higher order
thoughts (higher level of abstractization)
The idea of freedom
Remember the states, state dependent memory
Flow Consciousness
Wandering in thinking
Switching modes: surroundings/thinking
Self –image rational psychotherapies

Abilitatea de a fi prezent non-conceptual este în opinia mea doar o abilitate, o nouă competență, pe
care ne-o putem dezvolta fiecare dintre noi. Ea apare spontan în multe momente, dar pentru
activarea ei permanentă este nevoie să depunem un efort de conștientizare, fiind o trăsătură care
apare permanent în stadiul de ego-aware (construct aware) al dezvoltării personalității. Spontan
însă, mai apare foarte rar (dar din fericire apare) la copii și tineri de pe toate continentele, care însă
primesc rapid eticheta de “ciudați”, pentru că rar au șansa de a avea adulți în jur care să-i poată
înțelege.
O serie de cercetări științifice pe această temă sunt realizate de Zoran Josipovic (nondual
awareness) și Rafi Malach, care explică despre ”perception without a perceiver”, sau despre
posibilitatea de a fi conștienți perceptiv fără a avea nevoie de Eu.

EUL, IDENTITATEA SI PROCESUL DE TRANSFORMARE A EULUI (SELF

CQ)

Eul și ”iluzia” eului

Eul este format din obișnuințele noastre de a gândi, acționa, simți și relaționa. El ne conferă o
identitate în relațiile cu ceilalți oameni și ne diferențiază de mediu, fiind unul dintre cele mai utile
achiziții psihologice ale speciei umane. Eul este configurația noastră individuală, prin care ne
formăm semnificațiile asupra ceea ce ni se întâmplă (meaning making). Unii îi mai spun –
povestitorul/naratorul intern – acea parte din noi care interpretează experiențele și ceea ce trăim. Cu
alte cuvinte, identitatea noastră este formată dintr-o sumă de povești despre noi, pe care ni le-au
spus părinții, Tv-ul, desenele animate și filmele pe care le-am urmărit în copilărie, școala și
interpretările pe care ni le-am spus noi de-a lungul vieții. În cadrul dezvoltării personale are loc un
proces de ”un-learning”, ”dez-învățare” a tuturor acestor lucruri, și o re-învățare a lor în
conformitate cu noile valori de viață.
Eul nu este o ”iluzie” în sensul că nu există, ci mai degrabă eul poate fi privit ca o structură
dinamică, ce poate fi schimbată și ajustată. Un fel de configurație pe care o putem utiliza cum ne
dorim. În general, în primele etape ale vieții credem că Eul suntem noi. Ulterior, de dăm seama că
Eul este doar un instrument pentru a trăi viața, pe care îl putem construi și adapta conștient la ceea
ce ne dorim. Ne putem ”privi” din afară, fiind auto-reflexivi. Filosofia nu este un lux, ci o necesitate
a lumii moderne.

Subpersonalitățile: mini-identitățile în relația cu diverse situații

Un element important în abordarea Eului este ideea de subpersonalități (identități, roluri). Din
discuțiile cu diverși oameni, pot spune că avem între 20 și 70 de subpersonalități, în funcție de
complexitatea vieții proprii. Ele sunt un fel de măști pe care le punem în relația cu diferiți oameni
sau situații: eu în relația cu părinții, eu la job, eu ca soț/soție, eu în vacanță etc. Prefer să le spun
subpersonalități sau euri, și nu măști, pentru că suntem tot noi cu toate părțile noastre, corp, minte,
emoții, nu sunt doar simple interfețe în relația cu exteriorul: suntem noi cei diferiți, și pentru
perioada când o subpersonalitate este activă, devenim în totalitate acea subpersonalitate, cu
emoțiile, comportamentele, fricile și bucuriile asociate. Rostul procesului de dezvoltare personală
este de a le observa și de a deveni autentici, prin renunțarea la moduri automate (inconștiente) de a
fi și de a ne comporta, în orice situație.
Schimbarea interioară presupune o auto-observarea permanentă și sesizarea tiparelor de funcționare.
Modul de gândire de tip sistemic (systems thinking) permite detectarea faptului că anumite tipare
sunt conectate între ele și reprezintă o cheie importantă pentru începerea transformării interioare.
Câteva exemple de sisteme care pot fi analizate în cadrul procesului de dezvoltare personală:
corpul, alimentația, emoțiile, relațiile cu alți oameni, mintea, vorbirea, eul. Poate cea mai dramatică
tranziție în dezvoltarea personală este cea în care oamenii își văd eul ca un sistem și încep să nu se
mai identifice cu eul. Această experiență este descrisă de multe ori ca o moarte a eului, urmată de o
trezire interioară.
Stabilitatea și rezistența la schimbare a Eului
Pentru a se transforma, orice persoană trebuie să își conștientizeze inerția psihică și propriile
mecanisme interioare care mențin stabilitatea eului. Eul este un rezultat al evoluției, de aceea
procesul de schimbare a Eului nu este răsplătit de natură cu bucurie în prima etapă, ci cu frică și
frustrare. Depășirea mecanismelor de apărare a integrității eului este primul pas necesar în
transformarea interioară. Eul nu se lasă transformat din interior, stabilitatea dezvoltată în timp de eu
se opune schimbării. Eu prefer să-i spun inerție psihică, nu mecanisme de apărare ale Eului.
Emoțiile asociate nesiguranței nu le văd ca fiind negative, de aceea lupta pentru emoții și experiențe
pozitive o văd ca fiind doar ca o altă formă de rezistență. Emoțiile negative sunt de fapt emoții
rezultate din inerția sistemului, care în mod natural se opune schimbării.

Ego development theory – Cercetări științifice despre stadiile dezvoltării eului

Teoria care îmi place cel mai mult și care pleacă 100% de la experiențele oamenilor (bottom-up
theory) este cea dezvoltată de Susanne Cook-Greuter. Cercetarea este disponibilă online integral.
Câteva premise ale teoriei dezvoltării umane:
– Dezvoltarea umană se realizează către niveluri de înțelegere din ce în ce mai complexe.
– Creșterea se realizează într-o secvență logică de etape, în care imaginea despre lume și viață
evoluează de la simplu la complex, de la egocentrism la îmbrățișarea umanității ca o mare familie.
– Stadiile mature pot fi atinse doar prin traversarea stadiilor primare. Fiecare stadiu îl include și îl
transcende pe cel precedent.
– Fiecare stadiu aduce un nou mod de trăire, conștientizare, relaționare cu oamenii și cu mediul și
un grad din ce în ce mai ridicat de flexibilitate.
– O persoană care a ajuns la un stadiu mai complex poate înțelege cum gândește și trăiește o
persoană la un stadiu mai puțin complex. Invers nu.
– Stadiile mai complexe nu aduc mai multă fericire. Fiecare nivel are propriile probleme și
bucurii, doar raportarea la ele esta alta.
– Schimbarea se produce în relație cu alți oameni și cu mediul înconjurător. Poate fi încurajată,
dar nu se poate garanta că se va produce.
– Oamenii se regăsesc în general în 2-3 stadii simultan, unele aspecte din personalitate pot fi mai
complexe și mai libere, altele mai puțin complexe și mai rigide.
– Stadiul preferat devine un fel de centru de gravitație și experiențele sunt predominant
interpretate prin intermediul modului de a gândi specific acelui stadiu.
O parte dintre oamenii de pe Terra (unu din zece miii, unu din o suta de mii, nu se stie încă) au
depășit nivelul de self-actualizing și funcționează altfel. Aceste stadii sunt numite post-autonome și
descriu etapele în care oamenii își dau seama că Eul este un construct, un concept, la fel de limitat
ca alte concepte și învață să trăiască mai mult în non-conceptual, nu în minte.

Ce e important în evoluția „pe verticală” a personalității:

putem accesa stadii superioare temporar, în cadrul așa numitelor ”experiențe de vârf / stări
modificate de conștiență”. Printr-o experiență de vârf, o persoană poate sări de la nivelul ei până la
ultimul nivel cunoscut (transcendența), însă doar temporar. În aceste experiențe temporare, putem
accesa niveluri superioare de înțelegere, temporar putem sări de la 4 la 7 (din cele 9 descrise de
Susanne Cook-Greuter), timp de câteva ore, zile, săptămâni putem vedea lumea altfel, de la nivelul
7, dar apoi revenim la nivelul nostru stabil. Care este diferența între cineva care e stabil în 7 și
cineva care e temporar în 7? În opinia mea este emoția. La persoana deja stabilă în 7, emoția e de
liniște, deoarece ființa psihică s-a obișnuit cu stadiul, în timp ce la persoana care temporar sare din 4
în 7, emoția este foarte puternică. Euforie, în general, beatitudine uneori.
Dar e valabil și invers. Regresia în faze anterioare ale evoluției este posibilă sub stres sau presiuni
externe și este un mecanism de apărare descris de mai mult timp în psihologie. Nivelul la care
regresăm este în general ultimul nivel de stabilitate pe care l-am avut și unde ne simțim în siguranță
maximă.
Salturile temporare pot avea diverși declanșatori, de exemplu meditația, tehnici religioase de tipul
transelor, entheogenii (substanțele psihoactive), îndrăgostirea, tehnici de tipul respirației
holotropice, traume, certuri, satsang-uri cu maeștri spirituali, vizonarea de interviuri cu persoanele
din comunitatea non-duală, contact cu natura, simple cuvinte auzite pe stradă și altele.

Evoluția “pe orizontală”

înseamnă folosirea aceluiași mod de gândire pentru a explora lumea și diferitele ei fațete.
Explorarea pe orizontală este necesară și utilă pentru a se produce stabilitatea pe acel nivel. Nu
subscriu neaparat la ideea piagetiană că acumulările cantitative provoacă salturi calitative. Cred mai
degrabă că e nevoie de ceva care să schimbe modul de gândire pentru a se produce saltul: o traumă,
o experiență transcendentă, un moment de răscruce în viață sau decizia conștient aleasă de a ne
schimba modul de gândire și de a abandona paradigma în care trăim, pentru a evolua.
Abandonarea conștientă a unui mod specific de a privi lumea se poate mai ușor și fără suferință în
stadiul de ego-aware, deoarece la acest nivel oamenii își dau seama că modul în care
experimentează lumea e condiționat de cuvintele pe care le folosesc și perspectivele pe care le
utilizează, așa că decid să își abandoneze paradigma în care trăiesc, imediat ce simt că aceasta
devine prea “densă” și fixă. Această înțelegere e cheia pentru a trece din stadiul de Ego-aware
(construct aware) în stadiul de Unitiv, în care fiecare moment este văzut ca o creare-dizolvare a
perspectivei și persoanele devin capabile să tolereze non-forma și se acomodează cu fluxul continuu
al vieții, fără a mai simți nevoia să adopte un eu fix și stabil, ci un eu fluid și dinamic.
Complexitatea de la acest nivel permite această ajustare a formei eului în funcție de moment și de
deciziile proprii.

Probleme de rezolvat sau probleme de stadiu?

În opinia mea, ori de câte ori apare un blocaj, e recomandat să privim acest blocaj ca o parte a
ansamblului, și să nu căutăm neapărat cu încăpățânare o soluție la blocaj. Luând o perspectivă mai
largă vedem că acel blocaj e doar o parte dintr-un sistem care este fix și care are nevoie de
flexibilitate, de fluidizare. Una dintre lecțiile mele a fost să nu mai încerc rezolvarea integrală a unui
blocaj sau dizarmonii, la modul absolut, aici- acum, ci să am răbdare să mă schimb și în alte aspecte
ale mele. Unele blocaje au avut nevoie de mai multe ture de re-interpretări, re-organizări, unele la
distanță de câteva luni, altele la distanță de câțiva ani. Unele s-au rezolvat din prima și nu au mai
apărut niciodată. Nu spun că nu mă enervează că nu le pot rezolva și echilibra. Dar pur și simplu mă
lupt o perioadă și apoi uit de ele, dar apar altele. Unele însă devin fixații și mi-e ciudă că nu le
găsesc o dată rezolvarea, și tot reapar, dar asta e, le observ mereu și mereu sau mă enervez mereu și
mereu, dar îmi dau seama că din ce în ce mai puțin, reacțiile emoționale scad, iar pentru mine e un
semn că se armonizează ceva acolo în mine, chiar dacă habar n-am ce în acel moment. Unele dintre
ele sunt probleme de stadiu și îmi dau seama că nu le pot depăși până nu fac o tranziție generală cu
cine știe ce sistem, de care habar n-am. Până atunci, asta e, unele chestii revin în fața atenției.
Legat de procesul de transformare interioara, in 2014 am prezentat cateva informatii la Cafeneaua
Complexității despre Experiența “Eu sunt” și stadiile post-autonome de dezvoltare a personalității
mature, prezentare disponibilă online.

ELEMENTE DE BAZĂ ÎN TRANSFORMAREA INTERIOARĂ:

perspectiva, atenția, conștientizarea prezentului, intenția.

Perspectiva
este locul de unde privim lumea, modul în care ne raportăm la lume. Cum ne raportăm la lume și
viață. În engleză ”world-view”. Susanne Cook-Greuter descrie următoarele limite ale oricărei
perspective: este locală, este parțială, este dependentă de context și condiționată cultural.
O perspectivă mai largă înseamnă să vedem contextul din ce în ce mai larg, de exemplu faptul că
suntem o ființă pe planeta Pământ, că există un trecut și un viitor. Cele două componente principale
ale perspectivei (eu le spun filtre) sunt spațiul și timpul. Pentru spațiu (mă refer la spațiul fizic, la
distanțe), am pus în testul de conștientizare un item care prezintă mai multe variante de perspective:
Ce identități sociale ai pe parcursul unei zile? Variantele de răspuns sunt (se pot bifa mai multe
variante): Sunt partener/ă într-o relație de cuplu; Sunt membru într-o familie; Sunt membru al unui
grup (ex. echipă de sport, partid politic, club, job, prieteni etc.); Sunt membru al unui grup etnic;
Sunt membru al unei țări; Sunt membru al rasei umane; Sunt o ființă pe o planetă numită ”Pământ”;
Sunt o formă de viață din Univers.
Un documentar pe care îl recomand legat de fitrul spațial este Overview Effect. Referitor la timp,
filmul care explica excelent cât de important este să luam în calcul trecutul, prezentul și viitorul este
Man from Earth (nu citiți descrierea filmului înainte).
În cadrul procesului de dezvoltare a Eului, de mare importanță este înțelegerea faptului că există
mai multe perspective asupra aceluiași subiect. Postmodernismul a adus abordarile multiple ale
aceluiași fenomen și respectul pentru perspectiva celuilalt. De fapt, fiecare stadiu de evoluție are la
bază o perspectivă din ce în ce mai largă. În fazele pre-convenționale ale evoluției (să le spunem
tradiționale sau rurale), persoanele văd o singură perspectivă ca adevărată, un singur „adevăr”,
celelalte fiind considerate „ne-adevăruri”. Un clișeu de vorbire des folosit care reflectă această lipsă
de flexibilitate a minții îl regăsim sub forma ”adevărul este …”. În opinia mea mintea colectivă a
românilor face acum tranziția de la faza de uni-perspectivă la multi-perspective.
Trecerea de la o perspectivă la alta se realizează prin integrarea polarităților, prin trecerea de la
abordarea de tip „sau una sau alta”, bine și rău, eu sau ceilalți, la o abordare inclusivă, „și una și
alta”, și bine și rău, eu și ceilalți. Lucrul cu polaritățile este indicat în developmental counselling /
transformational coaching pentru a se putea produce o evoluție pe verticală și construirea unui nou
mod de a gândi.
Totuși, la un moment dat, persoanele ajung să își da seama că perspectivele sunt nelimitate, și pot
avea zeci de perspective asupra aceluiași lucru. Și de aici apare întrebarea: dacă perspectiva nu
reflectă realitatea, atunci ce este realitatea? Răspunsul la această întrebare nu mai poate fi dat printr-
o altă perspectivă, ci prin înțelegerea faptului că perspectiva este un pattern mental, chiar daca e
foarte profund. Astfel că în stadiul de Ego-aware are loc depășirea a sistemului de formare a
perspectivelor și abandonarea patternului de cunoaștere prin perspective. Noua modalitate este non-
conceptuală și are la bază ascultarea lumii așa cum e ea, fără a-i mai pune nicio etichetă cognitivă.
Totuși, e nevoie de minte, astfel că oamenii aflați în stadiul Unitiv pot jongla cu perspectivele, fără a
fi condiționați de vreuna dintre ele și aleg în general perspective globale și colective asupra
umanității și asupra propriei persoane.
În formarea perspectivelor, totul se învârte în jurul cuvintelor pe care le folosim. Conceptele și
cuvintele folosite ne limitează experiențele, un bun exemplu în acest sens fiind cultele spirituale sau
religioase. Dacă alegem să credem că demonii există, după perioada necesară in care creierul să
formeze noile patternuri neuronale pe structura respectivă, ajungem să-i ”simțim” ca fiind reali
(recomand un interviu cu Tanya Luhrmann). Ceea ce știm este : cuvintele folosite ne limitează
experiențele, de aceea este foarte important modul în care formulăm și interpretăm prin cuvinte
experiențele.

Despre atenție și prezența conștientă aici-acum

am scris într-un alt articol: “În opinia mea, procesul de transformare poate fi declanșat și printr-un
antrenament simplu de dividere a atenției. În loc să ne focusăm întreaga capacitate de a fi atent
asupra unui lucru exterior, putem încerca să păstram un x% din atenție asupra imaginii de ansamblu
și y% din atenție asupra propriei ființe. Un fel de zooming out”. Dezvoltarea abilității de a nu mai
focusa 100% din atenție pe obiectul atenției și distribuirea atenției simultan asupra contextului
(exterior, interior) și asupra însăși procesului atenției (aware of awareness) face parte din efortul de
construire a abilității de a fi martor permanent, indiferent ce stimuli apar în câmpul perceptiv și
experiențial. Cercetările lui Les Fehmi despre ”open focus” arată cum funcționează creierul în
timpul activării atenției difuze, și care sunt beneficiile. Deși în general suntem obișnuiți să folosim
atenția concentrată („tunnel vision”), prin exercițiu ne putem dezvolta abilitatea de a accesa toate
cele 4 tipuri de atenție.
Poate puțin mai dificil este exercițiul de menținere a atenției în prezent în timp ce povestim și ne
reamintim amintiri, informațiii din trecut. Mai ales când e vorba de amintiri pline de semnificații și
emoții, acestea tind să atragă atenția și să retrăim momentul trecut, uitând de momentul prezent.
Totuși, prin exercițiu, atenția poate fi educată și păstrată simultan asupra reaminirii informațiilor din
trecut și asupra prezentului.

Participarea la momentul prezent

sau conștientizarea prezentului este un alt element cheie al experienței conștiente. Sunt disponibile o
serie de resurse online pe această temă, sub denumirea ”mindfulness”. Aș vrea să abordez aici un
aspect mai puțin explorat: în mișcările de tip neo-advaita (Toole, Mooji), se pune foarte mult accent
pe trăirea în prezent. Întrebarea mea însă este: în care prezent? Pentru că prezentul este format din
nivelul fizic (corp, percepții, relațional), psihologic (gânduri, emoții, limbaj), structuri conceptuale
sau cauzale, non-duale. Mai mult, fiecare nivel are două componente, individual și colectiv (ex:
corpul meu – corpul celorlalți, emoțiile mele – emoțiile altcuiva etc.). A trăi în prezent nu este ceva
ce se poate face prin abandonarea minții. Dimpotrivă, e nevoie de percepții curate, o minte
excelentă și de o atenție educată pentru a rămâne conectați la prezent.
Un fenomen care se produce după dezvoltarea abilității de a fi prezent non-conceptual este absorbția
(absorption, samyama). Este un proces de identificare perfectă cu obiectul atenției și cunoașterea
unui lucru prin contopirea cu el. În yoga se spune că acest proces duce la obținerea cunoașterii
corecte. În termeni mai moderni, empatia perfectă emoțională și cognitivă duce la simțirea și
înțelegerea acelui aspect (care poate fi o idee, o pasăre sau un om).

Intenția
este, în opinia mea, baza strâns legată de sistemul de valori și atitudini de viață. Reorganizarea
valorilor de viață este un proces foarte important în cadrul dezvoltării personale, întrucât ele oferă
cadrul de dezvoltare pentru fiecare stadiu de evolutie a personalității. Fiecare stadiu are valorile
proprii, care generează experiențe și trăiri în conformitate cu valorile alese. Re-evaluate conștient,
valorile redevin un fel de ghid automat al acțiunilor noastre și ne condiționează fiecare gând sau
faptă. Depinde de noi ce valori ne alegem, care să ne permită să ne mișcăm suficient de liberi prin
viață. Mie îmi place sistemul de valori care se presupune a fi dezvoltat de Gurdjieff.
Utilizarea intenției este o acțiune foarte eficientă în procesul de creare a realității. Ce ne dorim, asta
primim, spun promotorii legii atracției și înclin să le dau dreptate. Din punct de vedere motivațional,
alegerea unei intenții corecte este o metodă puternică de a nu ne lăsa în voia sorții. Intenția este o
armă eficientă pentru un Erou, pe parcursul călătoriei simbolice prin propria minte și în procesul de
maturizare. În stadiile post-autonome ale Eului, intenția de a ”atrage ceva” sau de ”a fi cineva” ceva
se transformă în intenții mai largi, de genul “vreau să trăiesc experiențele de care am nevoie pentru
a mă transforma” sau ”am încredere în viață și mă îndrept acolo unde e nevoie de mine”. Intenția
este văzută doar ca o formă de organizare și nu este nevoie de intenție tot timpul pentru că, în ultimă
instanță, intenția este tot o formă de manifestare a unui ”control” asupra percepției realității.

MATURIZAREA, TREZIREA INTERIOARĂ ȘI PROCESUL DE

TRANSFORMARE

Tipuri de ”trezire interioară” și maturizarea personalității

Folosirea termenului de trezire interioară pentru a descrie experiența transformării interioare pare
foarte potrivită dacă analizăm experiențele subiective ale persoanelor care se transformă.
Transformarea este percepută interior ca o trezire. Din punctul de vedere al psihologiei dezvoltării,
conceptul care descrie mai bine aceste experiențe este maturizarea psihologică. Trezirea interioară
este în fapt o maturizare psihologică. Mie îmi plac ambele concepte. Uneori, mai utilizez și
conceptul de ”iluminare”, provenit din spiritualitate.
În opinia mea, avem mai multe tipuri de treziri interioare, momente de schimbări de perspectivă
dramatice, care pot fi asimilate unor tranziții importante în stadiile Eului:
• Trezirea interioară în care persoanele își dau seama că au trăit într-o lume a conformismului, că
au fost sclavii ideilor altora și decid să își asume propriile valori și propriul drum în viață. Aș numi
acest tip ”trezirea din hipnoza colectivă”.
• Deconectarea de automatismele Eului și decoperirea faptului că eul este o construcție a minții-
emoțiilor-corpului, format prin obiceiuri repetitive și că, dincolo de Eu, există un spațiu de
conștiență pură. Este experiența ”Eu sunt” și activarea observatorului non-conceptual, experiență
care descrie în general ceea ce în spiritualitate se numește ”iluminare”.
• Redescoperirea corpului și a percepțiilor clare din zona somatică este percepută ca o ”trezire
interioară” de către persoanele care nu au avut tangență cu activități de conștientizare corporale
(sport de performanță, dans, boli somatice etc.)
• Trezirea ”inimii”, descoperirea abilității de conectare empatică și simțire la nivel emoțional.
Experiența de iubire necondiționată este interpretată de multe ori ca o trezire a inimii.
• Experiența conștienței pure, despre care am scris într-un articol anterior, citând un studiu despre
psihologia trezirii interioare (realizat la Institutul de Psihologie Transpersonala din SUA): “Există
două niveluri de trezire care se întâmplă în conștiența umană în acest moment. Mulți oameni se
trezesc către o viață în care își acceptă personalitatea și umbra (părțile pe care le consideră negative)
și realizează că toți suntem împreună aici. Un număr mic de oameni (deocamdată) recunosc și
învață să recunoască și să trăiască în acest spațiu de conștiență pură”.
Aceste tipuri de trezire reprezintă în opinia mea momente de schimbare majoră, care generează
schimbări în lanț în personalitatea umană și duc la o viață trăită în mai mare armonie cu propria
persoană și cu mediul înconjurător.
Un domeniu al științei care abordează aceste transformări este reprezentat de neuroștiințe. Puteți
căuta pe Google după ”enlightenment in the brain” și ”neurotheology” și veți găsi cercetări foarte
interesante. Recomand pentru lectură două abordări: o cercetare privind ”Buddha’s Brain”, realizată
de Rick Hanson și un studiu despre experiența iluminării spirituale, realizat de Todd Murphy.

Explorarea ”umbrei”, acceptarea și integrarea tuturor experiențelor

Conștientizarea și explorarea conținuturilor așa-zis ”inconștiente” reprezintă un pas necesar în orice
proces de dezvoltare personală. Informațiile sunt respinse din zona atenției conștiente de către Eu,
ori de câte ori acestea nu coincid cu opinia deja existentă. Rezistența la schimbare se poate
manifesta prin mai multe automatisme de coping, dintre care aș menționa doar negarea, respingerea
și neatenția selectivă. În psihanaliză sunt descrise mai multe tipuri. Ceea ce am recomandat în
procesul de dezvoltare personală este observarea acestor automatisme și neutilizarea lor. Cum
facem asta? Prin exercițiul de menținere a conștientizării în prezent și în momentul în care le
observăm cum blochează conectarea cu noile informații, pur și simplu, ne educăm să nu ne mai
blocăm ci să acceptăm ceea ce ni se întâmplă, să ne lăsăm conștienți să ni se schimbe perspectiva.

Frică sau variantă de realitate

Frica de schimbare, frica de nou este un mecanism emoțional care oferă stabilitate Eului, prin
refuzul de a se conecta cu elementele noi. Când cineva spune că îi este frică de ceva, eu îi prefer
reformularea ”fricii” ca ”variantă de realitate”. În unele situații, persoanele se ocupă de rezolvarea
fricii, când, de fapt, frica este chiar noua variantă de realitate. Oamenilor nu le este frică de ceva, ei
trăiesc acel ceva nou și nu știu cum să se conecteze la acel ceva, nu au încă formulate cuvintele.
Formularea de tip ”mi-e frică de ceva” duce la intrarea într-un joc psihologic în care „am ceva nou,
și am frică de acel ceva”. Formularea alternativă ”cu ce variantă de realitate refuz să iau contact”
duce la un alt tip de gândire, mai inclusiv și oferă o perspectivă mai largă. Noua variantă de realitate
aduce în general o nouă calitate a percepțiilor fizice, în care merită urmărit ce e nou din punct de
vedere senzorial.
În cadrul procesului de reinventare a Eului, frica de dezintegrare este cel mai des întâlnită. Și este
normală: Eul nu are cum să permită propria dezintegrare. Însăși atitudinea de ”îmi dau voie să mă
dezintegrez” este o cale mai subtilă de a ”fixa”, de a menține ”integritatea” Eului. Pentru a
abandona rigiditatea Eului, e nevoie doar de abandon, pur și simplu, fără a aștepta nimic.
Dizolvarea Eului se întâmplă natural. Ceea ce menține Eul fix e dorința de a face ceva.
Abandonarea dorinței de a fi ceva duce natural la dizolvarea vechiului Eu și la transformarea lui
ulterioară.

Despre asistența terapeutică în experiențele de dizolvare a Eului

În cadrul tranziției de la stadiile de ”autonom” la ”ego-aware” aceste dizolvări ale Eului devin ceva
natural și omul poate observa cum procesul duce la o schimbare rapidă a propriei persoane. Prin
observarea repetată a acestui proces, persoana poate dobândi abilitatea de a-și construi un nou Eu,
mai flexibil. În cadrul procesului terapeutic, când clientul este într-o fază de tranziție și Eul se
dezintegrează, majoritatea tipurilor de terapie susțin întărirea Eului, când, de fapt, ar fi mai util să se
observe și dacă nu ar fi mai bine să se continue procesul de dizolvare, pentru a se permite apariția
unei noi configurații. Însă, cu excepția câtorva terapeuți transpersonali, nu există încă suficiente
persoane pregătite să faciliteze acest proces de dizolvare și reinventare a Eului.
Consilierea și psihoterapia presupun existența unui contact cu clientul, iar, în aceste situații, e
nevoie ca terapeutul să își asume că poate fi în contact fără ca clientul să fie și el în contact cu
terapeutul. Prezența terapeutică non-duală nu presupune neapărat un contact reciproc și, mai mult,
susține posibilitatea ca terapeutul să își lase Eul să se dizolve, pentru a facilita dizolvarea Eului
clientului și reconfigurarea ulterioară. Un lucru deloc plăcut la început, mai ales, pentru un terapeut
nefamiliarizat cu experiențele non-duale, dar normal și natural după mai multe întâlniri de acest gen
cu persoane care au experiențe din zona de ego-aware sau unitive.

Urgențe spirituale, boli psihice sau simptome ale transformării interioare?

Conceptul de ”spiritual emergency” sau crize psihospirituale a fost introdus de Christina si
Stanislav Grof, pentru a descrie momentele de transformare dramatică, foarte intense, prin care trec
unii oameni în cadrul procesului de evoluție, și care scutură din temelii structura psihologică a
acestor persoane. Există mai multe resurse pe internet despre această încadrare eronată a procesului
de transformare ca tulburare psihică. Deși, pe de o parte, psihiatria are dreptate: de multe ori, pe
durata transformării, persoana devine inaptă social. Pe de altă parte, centrele de tipul Diabasis (John
Weir Perry, Courtenay Young) au arătat că schizofrenia și bipolaritatea pot fi vindecate dacă
procesul de transformare la nivel simbolic este lăsat și facilitat să se desfășoare.
Un interviu cu David Lukoff pe această temă este disponibil în română. L-am avut ca invitat în
România în 2003 și a vorbit despre urgențele spirituale, însă nu era momentul potrivit. Acum, se
pare că este momentul, în special în rândul tinerilor care utilizează entheogeni au apărut cazuri de
tranformări post-convenționale care includ dezintegrări ale Eului, iar lipsa de informare face ca
aceștia să fie diagnosticați cu schizofrenie, în cele mai multe cazuri. Pe această temă recomand și
documentarele realizate de Sean Blackwell, traduse în română, grupate sub titlul ”bipolar or waking
up”. Pentru terapeuți sau familile persoanelor care trec prin astfel de transformări, recomand un
manual despre spiritual emergency, realizat de Cortenay Young – ”First contacts with people in
crisis & spiritual emergency”, precum și site-ul lui David Lukoff despre ”spiritual competency”. În
bibliografia Cursului de conștientizare și dezvoltare personală există un folder cu o serie de
materiale despre spiritual emergency, le puteți descărca dacă sunteți interesați.
Spiritual bypass, sau când spiritualitatea ține pe loc dezvoltarea personală
Un fenomen social mai puțin discutat, legat de explorarea umbrei, este grupat sub numele de
”spiritual bypass”, care face referire la evitarea sau negarea problemelor de zi cu zi de către
persoanele aflate în mișcările spirituale. Căutarea transcendenței spirituale, realizate în afara vieții
de zi cu zi înseamnă, de fapt, construirea unei identități spirituale, care devine predominată și care,
în general, postulează că problemele cognitive, emoționale, fizice sau interpersonale nu sunt de fapt
probleme, iar rezolvarea lor trebuie să se facă doar la nivel spiritual și toate se vor rezolva de la
sine. Astfel de practici sunt situate de obicei în zona religiei sau a spiritualității de tip new-age și
duc la unele comportamente de genul bunătate compulsivă, reprimarea emoțiilor nedorite, obsesii și
adicții legate de spiritualitate, credință oarbă în lideri charismatici, lipsa responsabilității personale.
Fenomenul de bypass spiritual duce de multe ori la căutarea unei transcendențe premature a ființei,
printr-o fugă de lumea cotidiană și fără a integra părțile umane din noi. Tendința de a utiliza
adevăruri absolute pentru a rezolva nevoile și problemele psihologice nu duce decât la accentuarea
umbrei și la creșterea numărului de probleme neacceptate. Cu cât e mai mare lumina, cu atât e mai
mare întunericul, spun unii. Varianta de ieșire din această situație este, în unele cazuri, abandonarea
căutării perfecțiunii și acceptarea imperfecțiunilor umane, în toată frumusețea lor.
Un exemplu de ”spiritual bypass ”este folosirea ideii ”gândurile sunt doar gânduri, observă-le și nu
le da atenție” în afara practicii spirituale. În timpul vieții de zi cu zi, emoțiile și gândurile sunt utile,
ne aduc în atenție lucruri de care e nevoie să ne ocupăm. Meditația poate fi, de asemenea, eronat
folosită pentru a evita emoțiile și situațiile nerezolvate. Pentru persoanele care refuză să ia contact
cu propriile răni emoționale, meditația poate duce la tendința spre conexiuni interpersonale reci și
neimplicare emoțională. Sau la discuții cu prietenii în care se focusează exclusiv pe spiritualitate, pe
metode și experiențele meditative, în loc să-și exprime emoțiile și gândurile într-un mod
transparent, uman.

Cum ne raportăm la procesul de schimbare

Pe de-o parte, schimbarea presupune multă deschidere, flexibilitate cognitivă și emoțională,
acceptarea criticilor, acceptarea incertitudinii și acomodarea cu paradoxurile, acceptarea lui ”nu
știu” ca un răspuns valabil. Da, destul de multe de acceptat… Pe de altă parte, încrederea în propriul
proces de transformare și abandonarea controlului sunt atitudini despre care cred că e bine să ne
însoțească pe parcursul transformării. Pentru că în perioadele de tranziție, momentele de
incertitudine sunt mai dese decât momentele de stabilitate. Și, paradoxal, cu cât ne abandonăm mai
mult, cu atât schimbarea este mai rapidă. Totuși, nu se poate prezice exact cum se va desfășura
procesul de transformare interioară. Deși benchmarkurile și patternurile de transformare sunt relativ
bine cunoscute, configurația acestora în fiecare persoană este unică.
În opinia mea, schimbarea interioară este o abilitate, care odată acționată, continuă, mai ales, dacă
am pus intenția de a ne transforma. Am inclus procesul de transformare ca un factor separat în testul
de conștientizare, sub numele de ”inner growth”. Din câte am observat, această activare a
”motorului schimbării interioare” împarte dramatic oamenii în două: cei care se transformă pe
verticală și cei care nu se transformă, ci doar învață pe ”orizontală” alte lucruri cu aceeași
perspectivă, eventual ajustându-și ocazional perspectiva. De aici și dramatismul unor studente la
psihologie, aflate la a doua facultate și într-un cuplu, care în anii 2-3 de facultate constată că
partenerul nu are ”activat” acest motor de autocunoaștere și nu se mai înțeleg cu el. Uneori,
entuziasmul pentru cunoaștere și schimbare se transmite și soțului/partenerului, uneori, nu și atunci
decizia vine dureros, dar natural: aleg să își caute alt partener. Mi se pare cea mai înțeleaptă decizie,
pentru că inhibarea acestei energii a vieții duce în timp la probleme psihosomatice. Sau cum spun
orientalii, cu shakti nu-i de glumit, odată trezită, are nevoie de căldură și grijă. Totuși, la un moment
dat, procesul de transformare se termină, dar, în acel moment, Eul a devenit sinonim cu viața și
flexibilitatea este atât de mare încât nu mai e vorba de schimbare, ci de viață, pur și simplu. Viața se
schimbă mereu și Eul o dată cu ea, în fiecare secundă.
Mi-a luat ceva timp până să accept că sunt într-un proces care se desfășoară continuu, zi și noapte,
conștient și inconștient. Acum câțiva ani, am luat decizia ca ori de câte ori o să îmi dau seama că m-
am oprit la o perspectivă și încep deja să văd aceleași lucruri peste tot, să îmi schimb perspectiva.
Astfel, am reușit să nu rămân blocat în călătoriile simbolice prin arhetipuri. Am avut apoi ocazia să
cunosc o persoană cu care am avut un schimb neobișnuit, am învățat să iubesc necondiționat și să o
ajut așa cum avea ea nevoie, nu cum credeam eu că are nevoie. Am primit în dar încrederea în
procesul meu de transformare. Mi-am dat seama ulterior că nu sunt singur în această transformare,
ci sunt susținut de colectivitate și tot ce aveam nevoie apărea la momentul potrivit. Nu pica din cer,
nu sunt chiar atât de fatalist, găseam căutând activ soluții, explorându-mi propria persoana și
explorându-i pe cei cu care interacționam. Mi-a luat ceva până am înțeles că intenția corectă e să las
să se întâmple și să creez, doar să creez ce am nevoie sau să las să se întâmple. Yin și yang, nu doar
reveria pasivă a unor perspective din spiritualitate.

Cum se simte când suntem în schimbare?

Alison Crosthwait, pe The Good Therapists, spune că schimbările profunde implică să acceptăm un
proces pe care nu-l înțelegem. Transformarea implică schimbarea de la o configurație fizică,
emoțională și intelectuală la o altă configurație. Și se întâmplă treptat, tot timpul, fie că vrem, fie că
nu. Cum se simte, în cuvintele ei? “Uneori, mintea mea este confuză, alteori, dintr-o dată goală.
Uneori, mă simt obosită. Și însetată. Ca și cum psihicului meu i s-ar fi făcut un masaj intens.
Câteodată, mă simt maniacă. Alteori, simt fluturi în stomac. Uneori, rușinea mi se activează și apar
regrete despre trecut, retrăiesc greșeli și vulnerabilitățile mă copleșesc cu o sete nemăsurată. Uneori,
cineva spune ceva neașteptat și conștient îmi dau voie să integrez informația, să o las să-mi schimbe
celulele. Câteodată, plâng legat de ceva, de un subiect, care nu m-a făcut niciodată să plâng. Uneori,
am o fantezie despre ceva și înțelesul ei mă izbește și știu că asta e o nouă înțelegere. Uneori, iau un
pahar de vin suplimentar, deși nu îl vreau și îmi dau seama după că aveam nevoie de el, paharul era
doar un răspuns la emoții noi care păreau imposibil de manageriat, deși nu gândeam așa atunci.
Unele schimbări sunt despre Eul meu, altele sunt despre procese inconștiente pe care nu le pot
descrie. Și uneori nu e niciun semn de nimic”.

Cum ne simțim când cineva de lângă noi e în schimbare?

Tot de la The Good Therapists: “Aud ceva schimbat în vocea lui/ei. O mai mare fermitate. Sau mai
puține întrebări. Își exprimă emoțiile mai puțin sau mult mai puternic – tristețea, dragostea, bucuria
au mai multă culoare și textură. Uneori, îmi dau seama că avem ceva de învățat împreună și că ne
vindecăm împreună. Mă simt fantastic de nervoasă, iritată la o observație pe care persoana o face
despre mine. Simt nesiguranță, mă simt nervoasă sau agitată în jurul ei sau când mă gândesc la ea.
Mă întreb ce o fi cu acea persoană. Spune ceva care mă uimește, ceva ce n-am mai auzit niciodată
de la acea persoană. Văd că fac o mare schimbare, ceva la care lucram de mai mult timp”.
”Balancing Aliveness” și echilibrarea poftei de viață
O perspectivă care îmi place este legată de cât de multă energie să investim în procesul de
transformare și ne-o oferă Steve Bearman, într-o postare pe blogul Interchange cu titlul
”Depression, Anxiety, and the Mismanagement of Aliveness”. În viziunea lui Steve, pofta de viață
este compusă din energie, emoții, sens-înțelegere, implicare activă și relaționare cu ceilalți. Când
toate acestea sunt la niveluri scăzute, apare depresia. Când este prea multă poftă de viață și nu-i
putem face față, apare anxietatea. Propunerea lui este să renunțăm la aceste etichete, să vedem
fenomenul de transformare în ansamblu, și depresia, și anxietatea ca doi poli ai poftei de viață. Aș
adăuga că văd ca fiind utile și naturale experiențele extreme ale ambilor poli. Uneori, drumul trece
prin extreme.

Potențialul de dezvoltare a personalității

Nu toate persoanele au același nivel de activare a potențialului de transformare. După o experiență
de transformare cauzată de o traumă sau de un eveniment extraordinar, unele persoanele se
reorganizează și își încetează transformarea pe verticală, în timp ce alte persoane continuă să
mențină activ acest potențial și traversează o perioadă de evoluție accelerată, cu mult mai repede
față de ritmul altor persoane, care în general se încheie în stadiile post-autonome ale Eului. Uneori,
aceste persoane utilizează o metodă de dezintegrare controlată a Eului, care le permite o învățare
rapidă și o schimbare de perspectivă.
Psihiatrul Kazimierz Dabrowski, în cercetările sale privind dezintegrarea pozitivă, descrie
următoarele componente ale potențialului de dezvoltare: supra-sensibilitatea (de tip psihomotorie,
senzuală, imaginativă, cognitivă sau emoțională), folosirea abilităților și talentelor pentru
transformarea interioară și o motivație interioară foarte intensă spre evoluție.
Schimbările Eului sunt însoțite în general de schimbări în modul de percepere și simțire a lumii,
aceasta devenind mult mai vie, pe măsură ce procesul de evoluție avansează. Experimentarea
acestei supra-senzorialități în cadrul transformării interioare este un semn bun, din această
perspectivă. Persoanele cu o dezvoltare accelerată traversează momente de excitabilitate mentală
ridicată, depresie, insatisfacție cu propriul Eu, stări de anxietate și vină, inhibiții și stări extatice, în
general ambivalențe, care în psihiatrie ar putea fi descrise ca stări de instabilitate sau nevrotice.
Acestea sunt însă doar temporare și sunt normale pentru procesul de dezintegrare pozitivă prin care
aceste persoane se transformă.

Practica zilnică și ”self-directed neuroplasticity”

Conceptul ”self-directed neuroplasticity” face referire la faptul că prin gândirea și imaginarea
repetată a trăirii unor noi emoții sau perspective, în timp, creierul formează noi rețele neuronale,
care vor face ca aceste noi emoții sau perspective să devină naturale (durează între 1 și 8 luni). În
acest interval, vechile patternuri și noile tipare de gândire/simțire/comportament funcționează
simultan (cu frustrările aferente, de genul ”ah, credeam că am rezolvat asta”). În această perioadă,
funcționează eficient principiul ”îndreaptă-ți atenția asupra ceea ce îți dorești să creezi nou, nu
asupra a ceea ce dorești să schimbi”. Și e nevoie de practică zilnică, altfel, creierul nu interpretează
necesară adaptarea și nu formează noi rețele neuronale.
Neuroplasticitatea explică și de ce anumite abilități de prezență sau concentrare, sau atitudini
emoționale, câștigate în meditație, par a nu fi disponibile în timpul unor discuții cu prietenii la un
ceai. Pentru ca aceste abilități rezultate din meditație să fi active și când trece o mașină prin ploaie
pe lângă noi și ne face uzi leoarcă, este nevoie ca practica să se întâmple și când mergem prin
ploaie, afară, nu doar în camera de meditație. Creierul formează configurații, dar toate configurațiile
sunt dependente de contextul în care sunt formate. Dacă le formăm singuri, în sala de meditație, ele
vor fi 100% disponibile doar când suntem singuri, și doar în sala de meditație. ”Yoga e o stare de a
fi, nu o practică” , ”rugăciunea inimii trebuie să se deruleze tot timpul, în timp ce mâncăm,
dormim”, se pare că a venit momentul ca experiențele practice ale misticilor să fie validate de
cercetători.

Procesul de cunoaștere, Google search și memetica

Dacă ai avut o revelație și apoi ai descoperit căutând pe Google că ”revelația ta” era știută de acum
30 de ani, știi despre ce vorbesc. Eu am început să folosesc Google ca un acces la cunoașterea
colectivă și, pe măsura ce a trecut timpul, am învățat ca după fiecare ”revelație” și bucuria aferentă,
să dau un search pe Google cu noua perspectivă și cu noua structură de cuvinte, proaspăt înțeleasă.
Procesul de cunoaștere a mers excelent, folosind această metodă. Practic, noua frazare mă ducea la
cercetări și perspective unde n-aș fi crezut că există zeci de cărți sau comunități umane care și-au
facut din asta un scop în sine. La unele așa a fost. Pentru mine, până acum, doar câteva au fost noi,
99,9% era deja gândit. Nimic prea nou pe pământ, aș zice. A fost un semn bun că evoluția e
colectivă. Ceea ce am adus nou este conceptul de Consciousness Quotient – CQ, iar, de atunci,
urmăresc evoluția memei pe internet, și sunt surprins de folosirea tot mai mare a conceptului. Când
mi-a venit în minte, acum zece ani, exista o singură mențiune pe internet, într-un context legat de
ceva cu extratereștri. În prezent, unii îl folosesc deja ca un fel de substantiv comun, mă bucur să văd
asta. Cuiva i-a venit ideea de CQ, a căutat pe Google, ca să afle dacă s-a mai spus. Mi-a scris un
email sec cu o postare de pe blogul lui “Someome did it first”. Altcineva a pus doar o postare goală,
cu titlul „Finding your Consciousness Quotient”. Funny. Totuși, urmăresc această sharuire a memei
CQ, pentru că se pare că există un pattern de spreading al memei, bazat pe asocierile emoționale din
mine. Science-fiction sau nu, o să văd peste câțiva ani.

Mentorat, maeștri și maestrul interior

Nu cred că în cadrul procesului de transformare interioară avem neapărată nevoie de un maestru
exterior. Și nici nu cred că maestrul interior e super ok, pentru că ”ascultarea” interioară nu este
clară decât în fazele mai complexe și mai libere ale evoluției Eului, până atunci, maestrul interior nu
este decât un fel de abandon în fluxul emoțional și asta nu-i cea mai bună idee. Până când mintea,
corpul și emoțiile nu au trecut printr-un proces de analiză, reanaliză, interpretare și reinterpretare,
abandonarea totală în ”simțire”, ”intuiție” nu e decât un abandon în emoții sau în inconștient.
Intuiția e uneori eronat considerată ca fiind un fel de adevăr, când, de fapt, e doar o formă de
abandonare a controlului și de conectare cu inconștientul și cu automatismele sau chestiile refulate
și neacceptate. Ideea că inconștientul e un depozit de înțelepciune nu e deloc utilă. Ideea de abandon
al controlului excesiv al vieții e bună.
În opinia mea, nici un maestru exterior nu are prea mare utilitate pentru o minte occidentală. Pentru
că în multe cazuri duce la abandonarea responsabilității pentru propriul proces de transformare.
Varianta mai bună cred că e găsirea unui mentor, pentru persoanele care simt nevoia de ghidare din
exterior. Ce m-a ajutat pe mine a fost să caut cât mai multe și mai variate perspective asupra unei
probleme și să caut rezolvări folosind tot ce se putea, cărți, discuții cu prietenii, discuții cu studenții,
intuiția și căutările de pe Google după cuvinte cheie legate de problema respectivă. La un moment
dat mi-am găsit calea, dar, până atunci, am încercat mai multe variante.
La întrebarea ”Cum aleg între atâtea metode și tehnici de transformare, cărți și workshopuri?”,
răspunsul meu este abordarea unei gândiri raționale și sceptice și familiarizarea cu psihologia
dezvoltării Eului (Ego Development Theory). Asta vă salvează din multe căutări inutile, pentru că
veți putea privi altfel metodele de transformare. Dezvoltarea personală presupune învățarea unor
noțiuni de bază din psihologie, având în vedere că, în sine, procesul de dezvoltare este un fel de
separare de majoritatea celor din jur, prin adoptarea unui ritm mai rapid de transformare, la voință,
nu în ritm cu ceilalți. Se poate și fără, pentru că pot fi învățate pe propria piele, dar cred că e înțelept
să învățăm și din experiențele altora. Am cunoscut recent pe cineva care spunea ”vreau să descopăr
totul singur, vreau să văd eu cum e totul”. Mi se pare un blocaj în arhetipul Sinelui, care spune – ”eu
vreau să tot, de unul singur, doar eu știu”. Sinele nu e decât o energie arhetipală care face parte din
Eu și care, uneori, merită niște glume pe seama lui.
Captivitatea în arhetipurile de Eu sau bătrân înțelept duce la ”guru-ness”, persoane care devin
”învățători spirituali”, dar care, în multe situații, ascund o latură de autoritate și o ”umbră”
neprocesată. Umbra fiind formată tocmai din blocarea în ideea de ”învățător”. Observați câți dintre
ei vorbesc cu adresare directă ”tu trebuie să faci aia, tu trebuie să faci asta” și imaginați-vă că au
nevoie să se audă. Și, de fapt, Eul lor își spune sieși ce are nevoie să audă. Asta e darul acestor
oameni, de a-i ajuta pe alții, de a-i motiva și e excelent ceea ce fac și tot asta e și ”umbra” lor,
alegând să învețe în acest mod, își blochează propria evoluție interioară. Urmăriți-l pe Toole, cât de
des își spune să abandoneze fixația pe ideea de prezent. Și observați diferența între oameni reali și
foarte echilibrați din comunitatea nonduală (Shanti Mayi de ex.) și Tolle sau Mooji, care inconștient
seduc audiența și creează o dependență emoțională de ei. Puteți urmări și discursul, unii sunt
focusați pe ideea de ”treziți-vă”, ”treziți-vă” și discipolii sunt puși mereu pe modul cognitiv de
”căutare” sau adorație (conștient sau mai puțin inconștient, la unii din mișcarea neo-advaita), în
timp ce alții se focuseză pe ”ești ceea ce ești”, ai viața pe care o meriți, apucă-te de treabă!
Un articol care mi-a plăcut legat de guru și guruness, scris de John Horgan este ”The Myth of the
Totally Enlightened Guru”.
Din punct de vedere psihologic, multe comunități spirituale promovează un Eu slab și abandonul
total în fața percepțiilor și senzațiilor, în baza ”simțirii” esenței divine din noi. Ce am învățat din
psihologia transpersonală este că e nevoie de un Eu puternic, înainte de a-l putea abandona. E
nevoie de maturizarea Eului și abia apoi devin posibile stadiile post-autonome, în care persoana se
poate ”lăsa” să fie ceea ce simte. Abandonarea prematură a Eului duce la psihoză. Abandonarea
Eului după ce procesul de dezvoltarea personală s-a realizat duce la armonie și nondualitate. Sau, cu
alte cuvinte, e nevoie de dezvoltare personală înainte de dezvoltarea trans-personală.

Validarea interpersonală și fixarea Eului

”You’re not great until someone says you are” – nu ești extraordinar până când altcineva spune
despre tine că ești extraordinar… susține teoria validării sociale. În procesul de transformare, acest
principiu psihologic are două mari contribuții, una pro-dezvoltare, cealaltă care stopează
dezvoltarea. În primele zile de la configurarea unui nou Eu, majoritatea prietenilor nu percep
schimbarea, și se raportează la persoana ca fiind ”vechiul Eu”, fixând/întărind vechiul eu. Afișarea
cu o nouă configurație, cu o nouă identitate pare ciudată pentru prietenii care nu sunt familiari cu
procesul de transformare. Totuși, stabilizarea în noua configurație (dacă nu implică o cale ascetică)
se poate realiza doar în baza validării sociale. Cineva trebuie să ne ”vadă” că ne-am schimbat, să ne
vadă că ”ne-am trezit”, pentru ca schimbarea, sau ”trezirea” să se stabilizeze. Și pe mine m-au
validat mai mulți oameni, eu la rândul meu am validat alții, și pot să spun că observând oamenii
before/after validare, mai degrabă aș descrie rezultatul validării ca o ”înflorire”.
Când însă prietenii, familia sau cei din jur nu văd schimbarea și nu o pot accepta, ei validează-
întăresc inconștient vechiul Eu, și persoana în transformare o vede ca o rezistență. Într-un final,
reununță la acei prieteni care nu pot vedea noua configurație. Într-un cuplu conștient, aceste
schimbări pot fi asumate, prin comunicare verbală. Deși uneori sunt simțite empatic, aceste
schimbări interioare încep foarte firav, și au nevoie de întărire. Creierul este plastic, dar are nevoie
de stimulare constantă până când se formează rețelele neuronale aferente noului Eu. În opinia mea,
asumarea cât mai frecventă a noului Eu în relațiile cu oamenii, fie că aduce rezultate pozitive fie că
nu, este o etapă necesară în transformare. Mi-e mi-a folosit să anunț verbal partenera de viață ce s-a
schimbat în mine, și de câteva ori am rugat-o să fie atentă să nu-mi mai întărească inconștient
vechiul Eu, ci să mă susțină și să mă vadă ca având o altă configurație. Mecanismul a funcționat și
funcționează bine. Ca să pun un pic de sare și piper cuantic, fenomenul de validare pare similar cu
efectul observatorului în double slit experiment, persoana de lângă noi este cea care fixează unda
(varietatea de forme) în particulă (o formă).

Entheogens: substanțele psihedelice și spiritualitatea

În ultima perioadă, am întâlnit mai multe persoane care au accesat nivelul Unitiv în cadrul unor
experiențe de vârf, sărind peste mai multe stadii, în multe cazuri datorită folosirii unor entheogeni
ca LSD, marijuana, ciuperci sau DMT. Singura mea intervenție în cazul lor a constat în a le aminti
că au totuși nevoie de un Eu puternic și că saltul peste 2-3 stadii de evoluție nu este posibil fără
integrarea tuturor stadiilor, un proces pe care îl numim simplu: maturizare psihologică. Acomodarea
cu ne-ființarea, vidul sau cu potențialul aproape nelimitat de manifestare din stadiul Unitiv nu se
poate face decât trecând prin toate stadiile anterioare. Și asta ia ani de muncă cu propria persoană și
multe sute de zile de prezență conștientă pentru a observa automatismele care blochează mintea,
corpul și emoțiile.
Vorba unui cântec “you can be whatever you want when you’re high”, dar după ce high-ul se duce,
e nevoie de lucru constant de dezvoltare personală pentru a ajunge in starea de prezență din timpul
high-ului fără a fi high. Sau de a fi “high” natural, se poate spune la fel de bine și așa. La urma
urmelor, un trip e doar un trip, fie că e pozitiv, fie că e negativ. Cred că asta e rolul entheogenilor, să
arate temporar un next level, să schimbe perspectiva sau să ne arate diverse părți profunde din noi.
E bine de știut că există o serie de articole științifice pe această temă, grupate în arhiva MAPS –
Multidisciplinary Association for Psychedelic Studies.

Marijuana, accesarea inconștientului și reprogramarea minții

O lucrare științifică care descrie efectele intoxicației cu marijuana este scrisă de Charles Tart și se
numește ”On Being Stoned” (disponibilă online). Consumul a crescut exponențial în ultimii ani în
România, dar foarte puțini știu ce li se întâmplă și folosesc marijuana în scop recreațional, fără știe
că este un instrument puternic care poate ajuta procesul de dezvoltare personală. În afară de
schimbările legate de percepția corpului, ameliorarea durerilor, intensificarea plăcerii fizice sau
abilitatea de a empatiza aproape perfect cu oamenii și muzica, intoxicația cu marijuana produce o
serie de schimbări în modul de funcționare psihică, cum ar fi o abilitate crescută de a observa
procesele inconștiente (automate) de gândire și simțire și posibilitatea de a le accesa și reprograma.
”On programming psychedelic experience”, un articol scris de Ralph Metzner si Timothy Leary
prezintă succint cum se poate reprograma mintea pentru a susține procesul de dezvoltare personală.
Pe scurt, explorarea inconștientului și reprogramarea au loc astfel: e nevoie de intenția conștientă de
a face această reprogramare, înainte de experiență. În experiența mediată de cannabis, persoanele
experimentează și simt ceea ce gândesc, există o corelație directă gânduri-simțire, care merge până
la simțirea fizică a ideilor, de exemplu, persoana își imaginează că o doare piciorul, iar piciorul
chiar începe să doară. Sau se gândește că vrea să fie fericită și simte fericirea.
Cu o intenție corectă, în timpul experienței, pot fi observate o serie de patternuri ale minții și pot fi
rescrise. Cum? Simpla intenție – vreau să gândesc ”xyz” în loc de ”abc” – duce la schimbarea
stilului de gândire în ”xyz” și la simțirea emoției aferente. Ceea ce favorizează depășirea unor
blocaje mai greu de trecut în starea obișnuită de conștientă. Imersia în automatismele gândirii, pe
lângă efectele de facilitate a explorării inconștientului, are și riscurile aferente. Pentru că aceste
automatisme conțin și ”umbra”, părțile pe care le refuzăm și întâlnirile cu ”fricile” sunt aproape
inevitabile. Dacă intoxicația este puternică, se pierde controlul asupra conținutului și apariția
gândurilor negative nu e doar ceva verbal, ele sunt personificate, negativul este trăit organic și, în
funcție de sistemul simbolic al fiecărei persoane, fricile iau diferite forme (pot apărea demoni,
zeități). Astfel, apar așa-numitele ”trip-uri” negative. Care e soluția? Înțelegerea ideei că intoxicația
ridicată duce la pierderea controlului și accesarea profunzimilor propriei minți nu e un joc sau o
activitate recreațională, ci un salt în necunoscut, în amintiri, bucurii și frici. Sau, mai plastic spus:
un an de explorare psihanalitică a subconștientului în 30 de minute. Asta și datorită unui efect
cunoscut sub denumirea de hyper-priming (gândirea funcționeză mai rapid și neliniar), fapt care
face să semene cu un comportament psihotic, deși nu e. Citiți despre psihotomimetism pentru
detalii.
De-a lungul istoriei, aceste substanțe erau folosite strict de către persoanele pregătite (șamani, în
general), care știau ce se întâmplă și cum să procedeze. Intoxicația puternică generează o stare de
conștientă specială și, fără respectarea regulilor de bază, se poate ajunge la blocaje și la psihoză.
Ceea ce se și întâmplă, unii consumatori de marijuana ajung la spital, conținutul scos la iveală fiind
atît de puternic încât consumă toate resursele și nu mai râmâne energie psihică pentru contactul cu
realitatea.
Sau apare fenomenul de observare a gândurilor, se activează abilitatea de a fi observator și
gândurile prind formă, subpersonalitățile devin vizibile și încep să vorbească între ele. Multe
persoane, nefind obișnuite cu această nouă experiență, rămând deconectate și nu abordează
perspectiva că acele subpersonalități sunt părți din ei, care erau acolo mereu, doar că acum sunt
vizibile. Psihoterapia folosind entheogenii explorează aceste subpersonalități, folosind metodele
clasice de terapie, de aici, și rezultatele mai rapide și profunde ale metodelor terapeutice când se
folosesc substanțe psihoactive.
Există suficiente cărți și cercetări care explică psihoterapia folosind enthogenii, realizate în perioada
când aceste substanțe erau legale, vă invit să le citiți dacă vă interesează detalii legate de această
temă. Câteva cuvinte cheie pentru un search pe Google: „Rules for tripping on hallucinogenic
drugs„; „The Controlled Chaos of Creativity„; „The unconscious mental effects and benefits of
cannabis on one’s psyche„; „Cannabis-Induced Bipolar Disorder with Psychotic Features„; „Drugs
As Tools For Spirituality„; „Marijuana and Divergent Thinking„.
Un articol pe care îl recomand psihonauților este despre cum funcționeaza inconștientul:
”Conscious of the Unconscious – Work with your unconscious, rather than trying to browbeat it into
submission”. În orice ”trip”, mintea funcționează diferit, dominată de principiile de funcționare ale
”inconștientului”.
Pentru psihonauții avansați, cel mai bun ghid pe care îl știu este „The Psychedelic Experience”,
realizat de Timothy Leary, Ralph Metzner și Richard Alpert (devenit ulterior Ram Dass), bazat pe
etapele din Cartea tibetană a morții. Pentru cei care vor să treacă dincolo de „viziunile” psihedelice
și să ia contactul cu lumina transcendentă care stă la baza întregii vieți, cartea oferă o traducere
clară a metodei tibetane. Deși ghidul se aplică în special experiențelor facilitate de LSD,
psilocibină, mescalină sau DMT (ayahuasca), în opinia mea el explică foarte bine și procesului de
transformare a minții desfășurat fără facilitarea realizată prin intermediul LSD sau de către „plantele
maeștri”, și explică excelent călătoria arhetipală/simbolică prin care trec majoritatea oamenilor în
tranziția minții spre nondualitate.

COMPONENTELE EXPERIENȚEI CONȘTIENTE

În cadrul acestei secțiuni, prezint unele dintre trăsăturile și aspectele care țin de componentele
experienței conștiente, pe care le-am inclus în conceptul de „coeficient de conștientizare„. Aceste
componente reprezintă ”sisteme” pe care eu cred că e bine să le observăm și armonizăm în cadrul
procesului de transformare interioară.

Interconectarea și spiritualitatea naturală (CQ spiritual)

În ultimii ani, psihologia transpersonală a abordat o nouă definire a spiritualității, care include ideea
de comunitate și interconectare, astfel că ideea de spiritualitate devine în fapt o nouă abordare a
relațiilor cu alți oameni. Perspectiva conceptuală în care spiritualitatea înseamnă obținerea unor
”stadii superioare/perfecte” de înțelegere a vieții nu mai este acceptată, datorită multiplelor cazuri
de persoane ”spirituale” care erau, de fapt, agresori interpersonali. Spiritualitatea devinde astfel o
abordare naturală a vieții, în armonie cu tot ce ne înconjoară și în armonie cu ceilalți oameni, în care
elementele cheie sunt compasiunea și iubirea, nu detașarea și deconectarea de lume pentru a trăi
într-un fel de spațiu perfect, ideal, dar singur.
Conștientizarea interconectării umane este un pas elementar în dezvoltarea personală. Divizarea
între eu-ceilalți devine din ce în ce mai slabă pe parcursul transformării interioare și perspectiva
”we are one” (suntem unul/una) este experimentată permanent în stadiile complexe de evoluție a
Eului, începând cu stadiul autonom. În unele situații, persoanele se identifică atît de puternic cu
această idee încât se simt responsabile de toate dizarmoniile de pe planetă. Unii devin activiști de
mediu, alții încep să ajute alți oameni în mod dezinteresat. Nu pentru că se gândesc că așa e bine. Ci
pentru că așa simt că e natural să fie. Într-un fel, eu văd acești oameni ca pe niște mesageri ai
planetei, care ne fac să ne reamintim că suntem pe o planetă, împreună, oameni, animale, plante,
pământ și apă, aer și foc, și ne aduc aminte să ne protejăm nava spațială numită Pământ. Și că putem
evolua doar împreună.

Prieteni, cuplu și transformările relaționale (CQ Social-Relațional)

Modificarea cercului de prieteni și extinderea lui, eventual renunțarea la unii prieteni, este un proces
care are loc natural în viața oricărei persoane care se transformă. În multe situații, cuplurile (în care
unul dintre parteneri a început să se schimbe și cealaltă persoană nu) trec prin diverse stadii de stres,
în multe cazuri, fiind urmate de despărțire. Eu consider acest proces ca fiind ceva normal. Din
păcate, transformarea interioară este personală, chiar și în cazul cuplurilor foarte conștiente, nimeni
nu poate spune că ritmul de schimbare este la fel.
Eu văd relațiile ca fiind o formă de evoluție și trăire împreună, ca o prezență conștientă în realitatea
comună formată din perspectivele ambilor parteneri. Dar nu ca fuziune, ci într-o formă de respect și
prețuire pentru identitatea și unicitatea celuilalt. Pentru asta, e necesar ca fiecare să facă suficient de
mult curat prin trecutul emoțional, să își poată conține frustrările și propriile probleme și să fie
capabil/ă să ofere susținere pentru procesul de dezvoltare a partenerului/partenerei. Cuplul matur,
așa cum îl văd eu, nu există pentru a rezolva insecuritățile și nevoia de afirmare a celuilalt, ci pentru
a amplifica siguranta și stabilitatea și pentru a sustine împreună evoluția partenerului/partenerei.
Armonia și împlinirea vin de la sine, în aceste conditii. Și fără drame, indiferent de situație.
O temă de gândire pentru o relație conștientă, primită de la un prieten: ”Oare Eul meu îi permite
celui de lângă mine să existe aşa cum vrea el să existe? Care este momentul în care îi permit
celuilalt să existe? Când existarea lui nu îmi limitează existarea mea liberă?”

Cum să gândim corect (CQ Cognitiv)

În opinia mea, observarea și analizarea modului de gândire reprezintă unul dintre cele mai
importante zone unde e nevoie să ne orientăm atenția în cadrul dezvoltării personale. Alegerea
conștientă a modului de a gândi este un proces de lungă durată, care include observarea și
dezvoltarea unor abilități meta-cognitive, cum ar fi: gândirea abstractă, observarea gândurilor
automate și direcționarea mecanismului asociativ al minții, schimbarea temelor de gândire și
redirecționarea procesului de gândire, lucrul cu polaritățile și integrarea lor. Alte teme pe care le
consider importante în analiza gândirii: observarea biasurilor cognitive (labeling – etichetarea,
încadrarea în tipologii, proiecție, disonanța cognitivă); exersarea metacogniției (analiza procesului
gândirii); acceptarea gândurilor opuse; explorarea arhetipurilor minții.
Cum să gândim corect? După ce observăm cum gândim, procesul cognitiv poate fi folosit pentru a
ne oferi soluții la problemele pe care le avem. Acesta cred că este rolul minții, de a putea fi folosită
acolo unde avem nevoie, cu maximă eficiență.
Modul în care interpretăm și semnificăm experiențele prin care trecem este bazat pe perspective și
pe hărțile de gândire (thinking maps). Eu recomand realizarea unei hărți a procesului de gândire,
care să conțină temele principale de gândire și analiză din viață și modul în care sunt conectate între
ele, precum și modul în care interpretăm fiecare temă și cum o relaționăm cu sistemul de valori (ce
considerăm că e bine, rău, corect sau incorect etc.) Când realizați harta gândirii, încercați să nu
lăsați nicio temă de gândire pe dinafară, scrieți inclusiv fricile. Desigur, pe măsură ce procesul de
transformare interioară avansează, veți găsi mereu ”blindspot-uri”, zone de care nici nu știați că
există și cu care veți putea lucra, după ce le conștientizați.
Sunt două aspecte legate de procesul cognitiv despre care eu cred că pot fi separate în cadrul
transformării interioare: cum funcționează mintea și cum ne raportăm la funcționarea minții.
Observarea modului în care ne raportăm la diferite teme de viață este cel care duce la un progres pe
verticală al Eului, prin detasarea temporară de procesul cognitiv, fapt care face posibilă modificarea
modului de a gândi. Analiza subiect-obiect este o tehnică cu rezultate bune în acest sens.
Eu văd mintea ca fiind un procesator de informație și prefer să mă raportez la ea de multe ori cu o
atitudine pe care o numesc ”relaxed awareness”, mă uit la minte ca la un spațiu în care se întâmplă
lucruri, observ asocierile și intervin dacă simt că e nevoie, prin direcționarea atenției către diverse
teme de gândire. Uneori, însă nu-mi iese și asta e un semn că e necesar să privesc mai atent în acel
proces. În modul de funcționare armonios, mintea funcționează corect și îmi furnizează deciziile și
analizele care îmi sunt necesare. Eu nu simt că mintea e ceva separat de mine. Sunt ”și” mintea.

De ce? Cum? Cum mă raportez? Despre întrebări și perspective

Am observat în mine, și apoi cadrul discuțiilor cu oamenii, un mecanism interesant prin care
anumite întrebări pot schimba perspectiva minții. Unele persoane au modul de a gândi focusat pe
cauze, și întreabă mereu ”De ce?”. Căutând răspunsuri, am ajuns la un video pe care mi l-a arătat un
prieten acum ceva timp. Am înțeles din video de ce întrebarea ”Cum” este un pas înainte în
extinderea perspectivei. De ce duce la un șir de raționamente, cauzale, dar nu provoacă schimbarea
stilului de gândire. Întrebarea Cum face acest lucru, ajută la o primă detașare față de situație. O
întrebare care face această decuplare de obiectul atenției, și observarea lui în perspectivă este ”Cum
mă raportez la experiența x?”. De exemplu, o persoana poate spune ceva de genul ”Simt că am
ajuns la capătul puterilor”. Întrebarea ”Cum mă raportez la experiența de a fi la capătul puterilor?”
duce la schimbarea perspectivei. Și la câteva momente de perplexitate, pentru cei care iau pentru
prima dată o nouă perspectivă asupra unei experiențe.
Experiența acestei noi perspective dispare dacă nu este întărită conștient o perioadă. În acest
moment apare un fenomen descris de Susanne Cook-Greuter ca ”prioritizarea perspectivelor”. E
nevoie ca să alegem conștient ”să utilizăm” această nouă perspectivă, până când după un timp
ajungem să o simțim, să devină una cu noi, și atunci, putem trece dincolo de acea perspectivă. Și
ulterior, în stadiul de Ego-Aware să putem abandona însăși sistemul de formare a perspectivelor,
adoptând ca mod de cunoaștere contactul direct cu realitatea, nu gândirea despre realitate. Ca
exerciții, mie mi-a folosit să îmi las mesaje pe telefon, remindere, texte pe care să le citesc seara ca
să îmi aducă aminte de perspectivă. Pentru că la început, pur și simplu uităm de acea nouă
perspectivă. Și e nevoie să ne re-aducem aminte ”cum” ne-am hotărât să ne raportăm la lume, și să
păstrăm acea raportare. Practic, avem acces la două perspective, și e nevoie să ne decidem care
perspectivă o dorim, cea nouă sau cea veche.

Vorbirea si igiena comunicațională

Crearea unei igiena comunicaționale se face prin vorbirea conștientă: abilitatea de rămâne
permanent prezent în timpul actului vorbirii, fără a fi ”absorbit” în fluxul vorbirii. Observarea și
eliminarea ticurilor și stereotipurilor verbale sunt metode eficiente care duc la o mai bună claritate
comunicaționață și, ulterior, la o mai bună claritate mentală. ”Așa mai departe”, ”Da?”, ”Știi”,
”Înțelegi”, sau scheme verbale mai complexe repetitive, fiecare dintre noi avem de unde alege. Sau
le puteți observa la persoanele ”nevorbite”, când pulsiunea de a vorbi este atât de mare încât
cuvintele sunt parcă vărsate.
Vorbirea compulsivă este unul dintre aspectele des întâlnite la persoanele care nu s-au dezvoltat
personal și care tind să verbalizeze majoritatea gândurilor, în loc să facă o selecție a lor, în funcție
de persoana cu care vorbesc și în funcție de intenția comunicării. Alegerea cuvintelor și rostirea lor
cu intenție (cu atenție la fiecare cuvânt) sunt importante pentru menținerea prezenței conștiente în
timpul actului de vorbire. Și tonalitatea vocii poate fi exersată. Actorii sunt familiarizați cu acest
gen de exerciții, însă majoritatea persoanelor care trec prin procesul de transformare își explorează
intuitiv și modul de rostire a cuvintelor și explorează stiluri noi de vorbire.
Observarea limbajului interior este un exercițiu care mie mi-a folosit. Cred că, pentru mulți oameni,
limbajul interior este amplificat inutil, însă în cazul unor activități complexe, el poate fi folositor
pentru activarea mentală în vederea pregătirii sau realizării unor sarcini. Eu mi-am observat
următoarele tipuri de limbaj interior, pe unele le folosesc mai des, pe altele – foarte rar:
– discut cu oameni (în funcție de topicul de gandire)
– afirmarea unor dorințe sau decizii (ce să fac, ce îmi doresc de la x chestie)
– verbalizez ce experimentez – trăiesc x, trăiesc y
– raportez experiențele unei instanțe (discuții cu un părinte internalizat)
– pregătire pentru evenimente viitoare, repetiție (cum să spun, ce să spun)
– comenzi, încurajări – fă asta!, fă aia!
– repetiția unor vorbe spuse care mi se par de analizat sau îmi plac și le repet (ex. am spus ceva
cuiva și mintea repetă ce am spus)
– întrebari – De ce? Ce să? Cum să fac? – vorbesc cu o instanță interioară, un fel de atoateștiutor
– discutii cu un fel de judecător intern

Conștientizarea corpului (CQ fizic)

Deși lucrăm cu trupul nostru și îl folosim permanent, foarte mulți oameni nu ajung să ia contact
profund cu propriul corp, în special din cauza educației moderne care pune limite și blocaje în
exprimarea corporală. Sexualizarea excesivă a comunicării în societatea occidentală a dus la
interpretarea sexuală a gesturilor de atingere a corpului și de aici o serie de blocaje. În opinia mea,
locuirea conștientă a corpului, reconectarea profundă cu el este atât de importantă încât am
considerat-o un tip de trezire interioară, în baza analizei literaturii de specialitate și a explorării
experiențelor umane din diferite culturi. În societățile occidentale, cu excepția celor care au un tip
de personalizare senzorială, fac dans contemporan, terapii corporale, masaj, yoga sau lucrează cu
trupul lor în diverse activități, oamenii nu sunt obișnuiți cu locuirea corpului și ascultarea lui.
Conștientizarea corpului nu înseamnă să știu că el există, ci și o conectare cu toate simțurile, o
descindere către experiențele și energiile din interiorul corpului.
În cadrul procesului de conștientizare a corpului e necesară o dezvoltare a sensibillității corporale
prin exerciții și prin observarea mai multor aspecte ale planului fizic: comportamentele automate ale
corpului, obișnuințele alimentare (cum se simte corpul după fiecare tip de aliment), dezvoltarea
senzitivității față de bioenergia corpului, extinderea sensibilității asupra componentelor corpului
(mușchi, oase, tendoane etc). Pentru mine, locuirea corpului a ajuns la un nou nivel de sensibilitate
în momentul în care am început să fac contact improvisation, o formă de dans contemporan care nu
presupune coregrafie, ci mișcări autentice. Evoluția conștientizării corpului pe parcursul evoluției
personalității este descrisă foarte bine de către Rosemarie Anderson, care face și o paralelă între
stadiile Eului descrise de Ego Development Theory.
Conectarea cu trupul este esențială în cadrul procesului de ”călătorie simbolică”, când oamenii se
află în explorarea arhetipală a propriei minții și energia cognitivă devine foarte puternică, iar
conexiunile atât de atractive încât persoanele tind să se decupleze de corp și de lumea
înconjurătoare. ”Iluminarea” cognitivă, fără integrarea acestei experiențe în corp duce de multe ori
la situații în care oamenii se deconectează temporar de lumea fizică și trăiesc doar în propria minte
(în psihologie, fenomenului i se spune „inflație a Eului”). Seducția minții are nevoie de integrare
corporală sau, în engleză ”conscious embodiment”.
Experiențe 100% corporale si pre-raționale vs. experiențe trans-raționale, non-duale
Aceasta distincție numită “pre/trans fallacy” a fost conceptualizată de Ken Wilber, care descrie
faptul că oameni tind să confunde experiențele somatice de tip pre-rațional cu experiențele somatice
post-raționale. Prima categorie de experiențe include experiențe 100% senzoriale în care mintea este
blocată sau în flow și martorul nu este prezent. Este experiența pe care o au persoanele când se
bucură intens, când au orgasm sau experiențe mistice de conectare cu natura, fiind 100% senzații și
emoții. În stadiile mai complexe de evoluție a Eului, experiențele 100% senzoriale nu sunt cu
mintea blocată, ci sunt experimentate împreună cu mintea, iar după stadiul de ego-aware, când
apare abilitatea de a fi ”martor/observator”, experiențele 100% corporale devin și 100% emoționale
și mentale și sunt și integrate și văzute în ansamblu. Asta pentru că mintea și emoțiile sunt deja
relativ clare și fluide (fără blocaje) și nu e nevoie de ”deconectarea” lor pentru a putea experimenta
corpul 100%. În stadiul unitiv-nondual, mintea, corpul, emoțiile și ”martorul”pot funcționa 100%
simultan.
Un alt bun exemplu este starea de flow, conectarea perfectă între minte și corp. Deși este valorizată
și apreciată extrem de mult de către scriitori și în artele spectalolului, starea de flow este o
experiență parțial conștientă. Ceea ce în general îi lipsește persoanei care trăiește starea de flow este
păstrarea ”martorului”, a prezenței conștiente, în timpul experienței. Altfel spus, păstrarea atenției
asupra însuși procesului atentiei, nu asupra stimulilor din interior și exterior. Atenția asupra
procesului atenției (“aware or awareness”) permite persoanei care experimentează starea de flow o
conectare mai profundă cu propria ființă și o mai buna înțelegere a experiențelor.
O categorie specială de exerciții care apelează la pre-rațional sunt cele inspirate din șamanism. Neo-
șamanismul, din ceea ce am văzut până acum, face apel la o reconectare profundă cu planul fizic și
cu reprezentările aferente planului fizic (spirite ale pădurii sau ale animalelor, sau cu elementele
naturii – apă, aer, foc, pământ). Mă bucură să văd această revenire a șamanismului, avem nevoie de
reconectarea cu natura, dar mi-ar plăcea să văd ritualuri șamanice adaptate omului modern, care să
îmbine în mod armonios toate planurile (fizic, subtil, cauzal, nondual), un fel de tehnici șamanice
„trans-raționale”, care să includă și să ajute la transformarea modului de a gândi. Fără această
dezvoltare, cred că eficiența neo-șamanismului este relativ limitată pentru evoluția conștientă ”pe
verticală” a omului modern.

Conștientizarea emoțiilor (CQ emoțional)

Inteligența emoțională este o abilitate nedezvoltată la marea majoritate a românilor, dar, din fericire,
există o serie de programe educaționale în ultimii ani care pun accent pe dezvoltarea abilităților de
conectare empatică și observare a emoțiilor. Cel mai bun ghid pe care îl știu este cel prezentat la
eqi.org, care prezintă sute de cuvinte care descriu emoțiile, cum să validăm o persoană, de ce
invalidarea unui copil este o eroare cu ample consecințe dramatice și care sunt nevoile emoționale
în cuplu. Pe Youtube sunt câteva filme utile pe care eu le folosesc la cursuri: Validation, RSA Shorts
– The Power of Empathy, Outrospection.
Un fenomen cu care m-am confruntat și eu și care este destul de frecvent în momentul în care
abilitățile empatice se dezvoltă, este cum facem diferența între emoțiile mele, emoțiile altcuiva sau
emoțiile din ”câmpul” sau grupul în care ne aflăm. Concluziile la care am ajuns după ce am studiat
și discutat cu câțiva mai cunoscători ca mine sunt următoarele: în primul rând, e importantă de făcut
diferențierea între ”a lua contact” cu emoțiile cuiva, ”a le percepe”, și ”a le simți”. Prima etapă de
contact este de a simți că e ceva diferit, apoi, de percepe a ceea ce e diferit și abia apoi să aleg dacă
să mă las, să simt sau nu acea emoție/stare. Procesul nu e conștient tot timpul, în general, prefer să
fiu vulnerabil și să mă las în contactul cu alte persoane, dar când percep că ceva nu e ceea ce doresc
(de ex. în cazul în care persoana are o tensiune nemanifestată fizic), să pot alege să las să treacă
acea emoție și să nu o fixez în mine. Uneori merge, uneori nu, prefer să nu folosesc acest control în
mod excesiv, în multe situații, am constatat că acele emoții noi îmi sunt necesare.
În dezvoltarea personală, abilitatea pe care o văd ca fiind relevantă în cadrul creșterii conștientizării
emoțiilor este acceptarea emoțiilor și sentimentelor opuse. Prin acceptarea acestei dualități
emoționale se deschide calea către observarea fluxului emoțiilor în desfășurare și devine posibilă
intervenția și direcționarea fluxului emoțional.

Sistemul corp-emoții-minte și psihosomatica

Modelul actual în medicina psihosomatică nu mai agrează ideea unei corelații clare și stricte între
un dezechilibru psihic și un dezechilibru somatic și prefer o doză de scepticism pentru abordările de
tipul ”Cauzele spirituale ale bolilor”, în care se postulează existența unor cauze psihologice clare
pentru bolile fizice.
În procesul de dezvoltare personală, curățirea și integrarea amintirilor și experiențelor din trecut are
loc psihosomatic și e nevoie de includerea corpului în procesul de transformare. Din acest motiv,
tipurile de psihoterapie care nu au o parte corporală, nu sunt decât parțial utile în procesul de
transformare. Nu văd utile nici tehnicile de vizualizare care ”dau energie organului bolnav”. În
primul rând, pentru că influențarea energiei cu mintea nu e demonstrată decât parțial și, în al doilea
rând, influența acelei presupuse ”energii create” asupra organului fizic este documentată științific că
are loc doar la nivel de întâmplare. Nu spun că nu există această influență, ci că momentan în
evoluția speciei nu avem această abilitate decât spontan. Reproductibilitatea fenomenelor de acest
tip este discutată în mediile științifice, dar concluzia rămîne la fel: sunt în marja statistică de
probabilitate aleatorie (Susan Blackmore, ”Why I had to change my mind”).
În loc de utilizarea minții pentru a rezolva problemele unor organe din corp, văd ca eficiente și mai
utile schimbarea alimentației, schimbarea stilului de viață, împreună cu folosirea descoperirilor din
medicină. În cele mai multe situații, dereglarea funcționării unui organ din corp ca urmare a unui
stil de gândire dizarmonios se face în ani de zile, la fel și vindecarea are nevoie de ani de zile. Și, de
cele mai multe ori, stilul de gândire dizarmonos a dus la un stil alimentar dezechilibrat și un ciclu
odihnă-activitate dereglat, astfel că reechilibrarea are nevoie de intervenții în toate componentele, o
vizualizare de 15 minute pe zi nu face decât să crească cel mult buna dispoziție, nu să vindece bolile
corpului, oricât placebo am folosi.
O tehnică psihosomatică pe care o recomand este observarea răspunsurilor corpului, fără a le filtra
și modifica mental, prin simpla păstrare a atenției conștiente în prezent. Observarea și identificarea
blocajelor somatice duc la rezolvarea automată a unor blocaje cognitive și faciliteaza conectarea cu
structurile profunde ale propriei ființe. Această tehnică constă în explorarea celor trei tipuri de
răspunsuri pre-emoționale ale corpului (frică, tristețe, respingere) și pulsiunile conexe (control,
victimizare, respectiv deconectare), dar și observarea manifestărilor acestora la nivel fizic: tensiune,
vibrație, căldură, răceală, presiune, blocaj etc. Când experientele sunt verbalizate și decodate
lingvistic, acest proces de înțelegere eliberează diverse informații blocate în corp, de exemplu,
amintiri reprimate, traume, care apoi sunt procesate și integrate.
 PROCESE PSIHOLOGICE DE PROFUNZIME ÎN TRANSFORMAREA
INTERIOARĂ

În această secțiune prezint pe scurt câteva procese și patternuri de transformare interioară, pe care
le-am observat în cadrul lucrului cu persoane aflate în transformare. Unele dintre ele sunt descrise
în detaliu de experți în dezvoltare umană (Susanne Cook-Greuter și Terry O’Fallon) sau tangențial
de unele abordări din zona psihologiei (psihologiei transpersonale) sau din spiritualitate, dar pentru
multe nu am găsit descrieri explicite în literatura de specialitate. Însă le-am regăsit în mod repetat în
experiențele de personale ale unor participanți la cursul de dezvoltare personală sau ale oamenilor
cu care am interacționat și le includ aici ca date preliminare. Limbajul folosit este destul de dificil
de înțeles dacă nu ați trecut prin experiențe, dar dacă vă regăsiți în unele dintre procese și doriți să
discutăm despre acestea, scrieți-mi.
– Procese de tranziție: experiența subiectivă a transformării = aceeași realitate e văzută/simțită
diferit (“totul este nou”); sunt sesizate semnificațiile unor cărți scrise de oameni din stadiile mai
complexe (care anterior nu eau vizibile); conținuturi mentale negate devin vizibile (“îmi vin idei
care nu sunt ale mele”); observarea complexității crescute a noului stadiu (”văd detalii pe care nu le-
am văzut înainte”).
– Schimbări de perspectivă în stadiul de Ego-Aware: observarea faptului că oamenii sunt în
”filme”, în lumea lor interioară și nu sunt conectați la lumea reală; observarea patternurilor de
gândire la ceilalți oameni (aceasta este o abilitate descrisă de Susanne Cook-Greuter în teoria
dezvoltării Eului)
– Călătoria simbolică: declanșarea unui proces de observare a conexiunilor simbolice și
arhetipale între informațiile din propria minte și tot ce ne înconjoară. Este un proces care are o
desfășurare rapidă și este specific persoanelor care încep să gândească în sisteme, în primele stadii
postconvenționale ale Eului. Apare o conectare între sisteme, care pare că nu se mai termină (eu am
numit-o conectare fractalică) și acest proces generează o puternică seducție cognitivă și emoțională,
persoanele având experiențe de tipul ”aha, deci așa funcționează lumea”. Seducția conexiunilor
logice este foarte puternică și conexiunile pot continua la nesfârșit, astfel că unele persoane aflate în
această călătorie rămân blocate la nivel simbolic, în căutatea unei concluzii unice. Ieșirea din acest
pattern fără sfârșit de conexiuni se poate face prin observarea faptului că, de fapt, conexiunile sunt
fractale și orice se poate conecta cu orice și acesta este numai un pattern al minții. Ieșirea din acest
pattern înseamnă acceptarea concluziei – toate se leagă de toate și abandonarea nevoii de a cunoaște
acest tot prin deducții logice și prin activarea conectării cu lumea la nivelul simțirii, nu la nivelul
gândirii. O altă modalitate de a ieși din acest proces simbolic este elaborarea propriei perspective
(theory of everything – ToE, complete theory)
– ”Automatic life review” este un proces automat de explorare și reinterpretarea perspectivelor
asupra diverselor situații, generat de activarea abilității de a fi ”martor”. Acesta este descris de
Patanjali în Yoga Sutra, care specifică cum întipărirea ”iluminării” va ”rescrie” treptat toate celelalte
întipăriri ale memoriei, adaugând în toate sertarele ei această oglindire a propriei naturi. Acest
proces, odată declanșat, se manifestă aproape permanent, persoanele având flash-uri periodice cu
amintiri din trecut, în timpul zilei sau în vise. Pot fi aduse în zona atenției conștiente o serie de
gesturi, momente din trecut la care persoanele nu s-au mai gândit niciodată sau foarte rar. Acestea
sunt aduse în zona conștientă pentru a fi reinterpretate și integrate de către ”observator” și duc în
final la o reconectare cu propria viață și la integrarea trecutului. Eu văd acest proces ca fiind similar
cu ce se întâmplă în cadrul morții clinice (NDE-near death experience), când oamenii descriu că
întreaga viața le trece prin fața ochilor. Procesul de ”life review” poate fi declanșat și voluntar, prin
setarea de noi valori. Din punct de vedere psihologic, acest proces poate fi descris ca o
reinterpretare, re-semnificare, în engleză: ”memory reconsolidation”.
– În cadrul studiilor aprofundate asupra maturizării personalității, Terry O’Fallon descrie o serie
de patternuri care reflectă experiențe de transformare. Diferențierea și prioritizarea
perspectivelor; Oglindirea pe orizontală (”horizontal hall of mirrors”), care reflectă natura fractală a
minții; “Dark night pattern”, momentele de dizolvare a Eului sau a simțurilor, descrise și de către
misticii creștini ca ”părăsire de Dumnezeu”; “Maya pattern”, apariția perspectivei că totul este
iluzie, la toate nivelurile.
– Tranziția de la perspectiva individuală la perspectiva colectivă duce la conectarea cu mema ”We
are one” (toți suntem unul/una) și experimentarea reflectării în ceilalți (mirroring), sub forma ”mă
văd în toți oamenii”
– Un mecanism prin care mintea construiește noua perspectivă (”realitate”) este contrastul și
asocierea: apare tendința de la compara experiența prezentă cu experiențele din trecut sau de a
asocia experiența prezentă cu o altă experiență din trecut. Acest mecanism nu se referă la conținutul
experienței, ci la modul de ”a privi” acele momente. Acestea sunt asociații specifice planului cauzal,
se compară/asociază moduri de a privi. Este nevoia Eului de a-și păstra integritatea și prin
observarea lui se poate lua decizia conștientă de a nu îl mai folosi, intenție care duce la
”transcenderea” mecanismelor minții și conectarea permanentă cu prezentul.
– Observarea patternurilor trans-generaționale este un alt proces care se observă în cadrul
transformării interioare, dacă persoana este într-un context social care îi permite această explorare.
În multe situații, persoana simte că este prima care întrerupe ciclul acestor condiționări
transgeneraționale, transmite prin educație (sau epigenetic, ar spune noile abordări din știință), iar
experiența este simțită organic ca o diferențiere organică de părinți sau bunici.
– Observarea unor elemente care au rol de ”triggeri” (ancore inconștiente) și conduc la
reconectarea automată cu perspective anterioare sau la activarea unor pulsiuni. Uneori, aceste
ancore inconștiente sunt elemente din stadiile anterioare ale Eului și duc la regresii spontane în
stadiul respectiv al Eului. Explorarea conexiunilor dintre aceste ancore și celelalte sisteme din
respectiva paradigmă este necesară pentru a integra aceste stadii.
– Dorința de a retrăi momentul de trezire: este un proces de rezistență a Eului, care uneori
captează inconștient mintea pe perioade de zile-săptămâni-luni, după ce euforia generată de
experiența de trezire s-a încheiat. Persoanele caută să recreeze aceeași experiență euforică sau de
beatitudine emoțională. Ieșirea din acest pattern se face prin direcționarea atenției către prezent și
prin abandonarea dorinței de a retrăi acea experiență emoțională. Patternul se manifestă și prin
dorința de a re-experimenta o ”configurație” care era mai ”clară”, aceasta reflectând tot o atașare a
minții de experiențele din trecut,în loc să accepte experiența din trecut, plăcută sau nu, clară sau nu.
– Biasul lingvistic: utilizarea limbajului vechi pentru a descrie experiențele noi
– ”Răspunsul automat” (the cognitive answering machine) este un pattern de blocaj al Eului pe
care l-am observat la mai multe persoane. Devine vizibil când persoana este întrebată ceva și
răspunde folosind acceași perspectivă pentru a raspunde la toate întrebările care i se pun. Un fel de
dogmatism mai subtil. Poate fi detectat printr-un joc simplu, exprimați-vă dezacordul flagrant cu
ceva ce spune persoana și observați dacă persoana întreabă sau nu ceva de genul ”de ce spui asta?”.
L-am mai denumit patternul de gândire absolutistă.
– ”Ego hijacking” sau deturnarea conștientizării de către eu, este un pattern descris de
Aurobindo, care explică cum pulsiunile Eului preiau energia psihică accesată în momentele de pură
conștiență, pentru a-și satisface diverse nevoi sau pulsiuni, spirituale sau nu.
– Mema de trezire interioară ”Awakening meme” este un set de idei și comportamente, care are
la bază ideea de ”m-am trezit” și care duce la căutarea și conectarea cu alți oameni care au trăit
acceași experiență. O consider a fi o memă bună pentru evoluție, însă doar temporar, pentru că duce
la blocarea în arhetipul Sinelui și persoanele nu trec mai departe și nu înțeleg ideea că această
”trezire” e de fapt ceva natural și normal și este de fapt o parte a unui proces de maturizare a
oamenilor.
– Activarea self-ului nonconceptual poate duce la experiențe neobișnuite de conectare cu mintea
colectivă, în care persoanele pot accesa (prelua în general) gândurile altora, emoțiile altora, gânduri
din diferite ”bule” sau grupuri de informație de același tip. Pot apărea experiențe de tipul
premonițiilor, pe care însă eu le consider normale și naturale. Uneori, persoanele își aleg un sistem
propriu de decodificare a acestor informații, și ajung să integreze cumva în viața de zi cu zi aceste
abilități ocazionale. În opinia mea, aceste capacități speciale sunt semne că evoluția speciei umane
este în plină desfășurare.

Cât durează procesul de transformare?

Nimeni nu știe exact, dar e nevoie să vorbim de o diferențiere între schimbare pe orizontală și
schimbare pe verticală. Din cercetările realizate de Susanne Cook-Greuter, schimbarea ”pe
verticală”, a modului de gândire și simțire, altfel spus, evoluția de la un stadiu la altul durează
aproximativ 5 ani dacă circumstanțele sunt favorabile și persoana este deschisă la schimbare. Și
minimum un an dacă persoana este inclusă într-un program special de transformare focusat pe
înțelegerea stadiilor. Un al element util celor care fac astfel de programe este că persoana se
dezvoltă mai eficient dacă se stabiliește ca obiectiv nu nivelul următor, ci al doilea. În general
niciun un om nu este pe un nivel, ci părți din personalitate se pot afla pe 2-3 stadii simultan, astfel
că stabilirea ca obiectiv a unei evoluții mai avansate poate dă rezultate mai bune. Evoluția nu e
matematică și niciun consilier nu poate ști ce resurse are persoana care dorește să se transforme și în
ce stadiu de transformare se află. Însă, și psihoterapeuții, coachii sau consilierii de dezvoltare
personală au propriul lor stadiu de evoluție a Eului și vă pot ghida până unde se află ei.
Schimbările ”pe orizontală” sunt mai degrabă înțelegeri și clarificări ale modului în care
funcționează lumea, prin explorarea vieții folosind același stil de gândire. Nu există vreo limită în
ce anume putem clarifica, citi, explora, vizita, studia.

Am nevoie de un plan de dezvoltare personală?

Din punctul meu de vedere, un plan e util, chiar dacă nu neapărat la modul în care un plan este
văzut în stadiul de ”Achiever” (ăsta e obiectivul, l-am atins? de ce nu l-am atins? etc.). Planul poate
fi și o ordonare a procesului de tranformare, prin înțelegerea faptului că e nevoie să se schimbe
întreaga personalitate. Ce anume să se schimbe, cu ce să începeți? În general, oamenii încep forțați
acest proces, ca urmare a unor evenimente stresante, care îi forțează să își dezvolte un nou mod de a
privi lumea.
Pentru participanții la cursul de Conștientizare și dezvoltare personală am construt o listă cu zone și
teme de studiu cu care vă puteți dezvolta conștientizarea. După ce treceți prin ele o dată, creșterea
constientizării va fi generală, procesările vor fi din ce în ce mai profunde, iar schimbările din ce în
ce mai ușoare, comparativ cu primele tranziții.
Personal, nu cred că se poate obține o conștientizare constantă și stabilă, cu o prezență aici-acum
relativ ok în mai puțin de 3 ani, asta cu efort susținut și cu luat la curățat fiecare proces automat,
mental, emoțional și fizic. Cinci ani e un termen rezonabil. Totuși, în opinia mea, dacă activarea
witnessing awareness-ului (martorului) se realizează repede, în primele faze ale dezvoltării
personale, această abilitate de a rămâne prezent în ceea ce se întamplă duce la o ușurare și posibil la
o accelerare a procesului, pentru că automatismele sunt văzute și pot fi corectate. La persoanele cu
care am discutat, care și-au exersat abilitatea de a fi martor mai la începutul transformării interioare,
în 3-4 ani și-au facut curat în marea majoritate a structurii psihice.

În loc de final
M-am decis să folosesc pentru prima dată conștient un stil de scriere similar cu stilul pe care îl am
la cursul de conștientizare și dezvoltare personală: ofer informații despre etapele principale din
proces, astfel încât la orice nivel de maturizare ar fi cititorul, să aibă un “clue”, ceva de învățat care
să îl conducă la nivelul următor. Dacă îmi iese, ar însema ca de fiecare dată când citiți materialul să
aveți cel puțin un insight, și la fiecare recitire, dacă v-ați transformat între timp, să aveți un alt
insight, în funcție de stadiul de complexitate al eului. Pentru mine, procesul de dezvoltare are câteva
benchmarkuri clare, și tranziția de la un stadiu la altul presupune trecerea prin aceste puncte critice.
Cum ajunge acolo fiecare om, nu știu, dar ceea ce am experimentat și învățat îmi spune că aceste
puncte critice, constituite din anumite înțelegeri sau perspective, sunt comune tuturor celor care
urmează un proces de dezvoltare personală. Le-am inclus și în testul de conștientizare în același fel,
doar că sub formă de întrebări. Ideea mi-a venit acum câțiva ani, dintr-o discuție cu Carlo
Monsanto. Astfel că modul în care sunt frazați itemii a fost conștient ales și pentru a furniza
răspunsul, nu doar pentru a pune întrebarea. Testul e disponibil online, give it a try!
Ovidiu Brazdău
18.05.2015

Navigare articole
Awakening Is a Vibrational Art
•

Copyright: Consciousness Quotient Institute; Temă de Colorlib Susținut de WordPress

Otilia Cazimir - Gospodina2

Object 1

O furnica duce-n spate

Un graunte jumatate.
-Incotro , fugi surioara?
-Ia , ma duc si eu la moara!
Si-s grabita , si-s grabita,
Ca mi-i casa neingrijita,
Si mi-s rufele la soare
Si copiii cer mancare...
Ca la noi,
In musuroi,
Nu e timp pentru zabava
Si de n-am fi de isprava
Ar fi vai si-amar de no!

Otilia Cazimir - Gospodina

Object 2

Greu e când eşti gospodină!

Uite, eu, cât sunt de mică,
Iute-s ca o rândunică,
Harnică-s ca o albină.

Cum mă scol, cobor în grabă

Colivia din perete,
Să dau boabe la sticlete,
Că-i un cântăreţ de treabă.

Vreme multă nu-mi rămâne;

Pisicuţa, de cu noapte,
Miaună şi-mi cere lapte –
Iar Grivei îmi cere pâine.

Învăţ lecţiile toate

La citit, la socoteală –
Că doar n-o să plec la şcoală
Fără lecţii învăţate!

Cu păpuşa-i alt bucluc!

Din şindrilă şi din beţe,
Trebuie să-i fac pătuc
După sobă să nu-ngheţe.

Uf, ce mare-i bucuria

Când sunt gata toate-n pripă!
Nu stau locului o clipă…
Tare-i grea gospodăria!