bsenţa leucocitozei nu infirmă diagnosticul de apendicită acută, iar leucocitoza extremă poate sugera perforaţia

apendiculară sau, poate ridica suspiciunea unei alte afecţiuni de regulă inflamatorii. Alături de leucocitoză, alte date
de laborator pot indica inflamaţia acută (VSH, proteina C-reactivă etc.). Este de menţionat că în 1989, Thimsen a
publicat un studiu [9] în care se demonstrează valoarea predictivă a proteinei C-reactive: dacă la 24 ore de la
debutul simptomatologiei aceasta nu se modifică cursul bolii va fi în 100% cazuri benign, autolimitat. Un alt studiu
recent (Yang-citat de 5) demonstrează o valoare predictivă negativă pentru apendicita acută de 99–100% în situaţia
asocierii: leucocite sub 10 500/mm³, neutrofile < 75% şi proteina C-reac- tivă normală. Sumarul de urină este, de
obicei, normal ajutând la diferenţierea apendicitei de afecţiuni renale. Trebuie însă să luăm în consideraţie faptul că
un apendice aflat în contact cu ureterul sau vezica urinară se poate însoţi de leucociturie sau hematurie.
Radiografia abdominală simplă poate releva frecvent elemente patologice asociate apendicitei însă în general
acestea sunt nespecifice, investigaţia nefiind justificată decât pentru diagnostic diferenţial. Prezenţa unui stercolit
este evidenţiată doar în 10% cazuri [5]. Deşi cu o mare sensibilitate, irigografia nu mai are practic nici un rol acum,
în era ecografiei şi tomografiei computerizate. Scintigrafia cu neutrofile şi macrofage marcate cu 99mTechnetium
albumină administrate intra- venos se foloseşte rareori din cauza lipsei de disponibilitate a metodei în multe spitale
şi 24 ore ca şi a timpului de achiziţie a celulelor imaginilor de aproximativ 5 ore [5]. Rezonanţa magnetică are o
mare sensibilitate dar se foloseşte rar, numai în situaţia în care la ecografia este neconcludentă, iar CT-ul nu poate fi
folosit din cauza potenţialului iradiant (gravide) [10]. Ecografia abdominală, deşi dependentă de competenţa
utilizatorului, este neinvazivă, neiradiantă, economică, rapidă, sensibilă

retrocecale necesita mobilizarea cecului si a colo- nului ascendent. in abcesele apendiculare $i perfo- ratiiie
apendiculare debridarea se face cu blandete iar puroiul se spala prin irigatii abundente cu ser fiziologic, urmate de
aspiratie; pozitionarea bolna- vului in Trendeienburg risca sa contamineze spa- tiiie subfrenice si sa favorizeze
ulterior dezvoltarea abceselor subfrenice. Mezoapendiceie se diseca si se sectioneaza cu electrocauterul, iar pe
artera apendicuiara se pla- seaza clipuri hemostatice. Pe apendice se aplica o ansa cu catgut si apoi se sectioneaza
apendicele. La nevoie se poate drena peritoneul. Conversia opera,tiei Iaparoscopice la tehnica des- chisé (peste
10%) (24,28) este impusa de: 0 pozitia anormala a apendicelui; o imposibilitatea identificarii apendicelui; o
apendicita perforata cu peritonita generalizata grava; o aderente extinse in fosa iliaca dreapté; o abceseie
periapendiculare; o tumori apendiculare, mai ales mucocel cu risc de rupere (22); - accidente hemoragice sau alte
compiicatii operatorii care nu pot fi rezolvate laparoscopic. Apendicita acuta, boala foarte cunoscuta si frec- venta,
determina inca decese si vina nu este intot- deauna a bolnavului prin neprezentare Ia medic sau a destinului.
Tntarzierea interventiei chirurgicale si dezvoltarea peritonitei apendiculare creste muit riscuri|e si mortalitatea care
ajunge la 3%. in apendicita acuta greselile de diagnostic sau complicatiile interventiilor au intotdeauna un rasu—
net amplu. Boala si operatia sunt considerate sim- ple si in principiu fara riscuri de catre familie si pacient. Chirurgul
trebuie sa abordeze cu o deose- bita atentie si aceasté afectiune care face parte din abdomenul acut, deoarece
surprizele intraoperatorii sunt frecvente si uneori dificil de rezolvat pentru chirurgul incepator sau cu experienta
operatorie medie. Atentie deosebita necesita infundarea bon- dului apendicular in necrozele apendiculare propa-
gate la cec, care pot impune chiar o i|eohemi- colectomie in urgenta. Viitorul poate aduce inca surprize in
apendicita acuta. Dezvoltarea aparaturii medicaie (36) permite azi efectuarea de micro- Iaparoscopii diagnostice cu
tuburi cu diametrul sub 2 mm si stabilirea astfel cu certitudine a diagnos- ticului. Prin coionoscopie retrograda s-a
intubat ori- ficiul apendicelui si s-a aspirat puroiul obtinandu-se remisiunea clinica; insa dupa cinci luni, cand s-a
efectuat apendicectomia, Ia respectivul pacient con