Sunteți pe pagina 1din 22

Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ

Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Unitatea de învăţare 3

Instituţii și politici ale Uniunii Europene


Cuprins
Pagina
3.1. Introducere ............................................................................................. 48
3.2. Obiective ................................................................................................ 48
3.3. Subiecte de studiu .................................................................................. 49
3.3.1. Reforma instituţională a Uniunii Europene.................................... 49
3.3.2. Principalele politici aplicate .......................................................... 62
3.3.3. Viitorul construcţiei europene........................................................ 65
3.4. Rezumat ................................................................................................. 68
3.5. Test de autoevaluare .............................................................................. 69
3.6. Concluzii ................................................................................................. 69
3.7. Bibliografie obligatorie ............................................................................ 69

3.1. Introducere

Funcționarea unei structuri supranaționale ca și cea pe care o presupune


Uniunea Europeană, presupune și crearea și dezvoltarea unui sistem
complex de instituții.
Cunoştinţe preliminare: uniunea supranațională; reformă
instituțională; construcție europeană
Resurse necesare şi recomandări de studiu: resursele de la
bibliografia obligatorie; instrumente de scris, calculator şi acces la
internet

Durata de învăţare: 300 de minute

3.2. Obiective

Obiectivul specific: dobândirea cunoştinţelor şi abilităţilor teoretice


privind structura Uniunii Europene.
Obiectivele operaţionale
După parcurgerea conţinutului, toţi studenţii vor putea să:
 definească structura instituțională la nivelul Uniunii Europene;
 rolul și atribuțiile principalelor instituții europene;
 identifice provocările pentru viitorul procesului integraționist.

Pagina 8
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

3.3.1. Reforma instituţională a Uniunii Europene

Actualul Tratat instituind o Constituţie Europeană este un compromis între


cei care îşi doresc o mai puternică federalizare şi cei care doresc o conservare a
atribuţiilor suveranităţii naţionale. Constituţia Europeană are ca prim cadru de
funcţionare înlocuirea tratatelor europene existente într-un singur document, care
să confere o mai mare claritate şi o mai mare eficienţă instituţiilor Uniunii
Europene. În acelaşi timp, ea insituie o paradigmă instituţională, în interiorul căreia
trebuie să se dezvolte viitorul comun european. Pentru prima dată în istoria ei,
Uniunea Europeană va avea personalitate juridică distinctă. Aceasta înseamnă un
pas crucial atât în relaţiile Uniunii cu statele membre, cât şi în relaţiile diplomatice
ale Uniunii Europene. Pe de o parte, legislaţia comunitară va avea prioritate asupra
legislaţiei naţionale, mai puţin acolo unde statele membre şi-au păstrat dreptul de
veto. Pe de altă parte, Uniunea Europeană va putea încheia acorduri internaţionale,
deschizând astfel calea spre o politică externă comună, dar numai în situaţii de vot
unanim al statelor membre.
În unele sectoare, statele membre au renunţat la suveranitatea lor naţională
în schimbul unui mecanism de vot bazat pe o majoritate calificată şi în schimbul
unui Parlament European mult mai puternic, însă în alte privinţe dreptul de decizie
al Uniunii rămâne foarte limitat. Cea mai mare parte a deciziilor Consiliului
European pot fi adoptate cu voturile reprezentând 55 la sută dintre statele membre
sau 65 la sută din populaţia Uniunii. Însă deciziile Consiliului European trebuie
aprobate şi de către Parlamentul European. Pe de altă parte, în chestiuni importante
precum politica externă, fiscală sau de apărare statele membre îşi menţin în
continuare dreptul de veto.
Va exista un preşedinte al Uniunii Europene, ales de reprezentanţii statelor
membre pentru un mandat de doi ani şi jumătate, care poate oferi mai multă
continuitate decât sistemul actual al preşedinţiei semestriale rotative între statele
membre. Însă, în ciuda faptului că această persoană va trebui să fie una de profil
înalt, preşedintele european nu va avea puteri pe măsura prestanţei personale şi
există riscuri serioase ca acesta să fie un rol mai mult de „vizibilitate” decât de
coagulare a intereselor statelor membre în jurul unei acţiuni comune. Va exista un
minister de externe permanent care va reprezenta punctele de vedere ale Uniunii.
Dar o „voce unică” în politica externă europeană va fi posibilă doar dacă toate
vocile statelor membre spun acelaşi lucru, ceea ce se întâmpla destul de rar, drept
pentru care statele membre au decis să-şi menţină dreptul de veto în această
privinţă.
Există şi Carta Drepturilor Fundamentale ale Cetăţeanului, care poate fi
inclusă în Tratatul Constituţional, al cărei impact procedural asupra sistemelor
judiciare naţionale este încă necunoscut. În consecinţă, Marea Britanie insistă ca
această Cartă să fie aplicată doar legislaţiei comunitare.
Un set de reforme democratice sunt avute în vedere pentru a creşte
încrederea publicului în instituţiile europene, privite deseori cu destulă angoasă

Pagina 9
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

birocratică. Parlamentele naţionale au dreptul de a trimite spre revizuire legislaţia


comunitară şi dacă mai mult de un milion de persoane sunt semnatare ale unei
petiţii, Comisia Europeană este obligată să o ia în considerare spre soluţionare.
Astfel, pentru unii, Constituţia Europeană nu merge destul de departe, iar
pentru alţii merge prea departe. Pentru o parte a opiniei publice europene, Tratatul
Constituţional nu reprezintă decât o oportunitate pierdută de a construi Statele
Unite ale Europei, în timp ce alţii deplâng tocmai această tendinţă de federalizare a
statelor europene. Campania franceză pentru Constituţia Europeană, a oferit cinci
argumente pentru care şi francezii ar fi trebuit să ratifice Tratatul Constituţional al
Uniunii:
1. Constituţia păstrează şi protejează toate realizările Uniunii
Europene, de la începuturile sale până în prezent. Cea mai mare parte a Constituţiei
reprezintă o mai bună sinteză a tratatelor europene precedente. A spune „Nu!”
înseamnă o întoarcere în timp la epoca graniţelor naţionale închise şi a barierelor
vamale comerciale.
2. Constituţia include Carta Drepturilor Fundamentale, ceea ce
permite Uniunii o mai bună protecţie a acestora, precum demnitatea umană,
libertăţile fundamentale, echitatea socială şi solidaritatea etc.
3. Constituţia face Uniunea Europeană mai deschisă şi mai
democratică, prin stipularea dreptului de co-decizie al Parlamentului European,
prin instituirea dreptului la iniţiativă civică, prin garantarea accesului la informaţii
etc.
4. Constituţia contribuie la succesul extinderii Uniunii Europene,
prin simplificarea procedurilor de adoptare a deciziilor în respectul majorităţii
calificate a statelor membre sau a populaţiei europene.
5. Constituţia protejează dreptul statelor membre de a avea o
politică externă şi de apărare, prin care să-şi promoveze interesele, dar în acelaşi
timp permite coagularea intereselor într-o voce unică pe plan internaţional.
Ex-premierul britanic, Tony Blair s-a confruntat cu o Mare Britanie
eurosceptică, trebuind să facă faţă criticilor în ceea ce priveşte slaba susţinere a
englezilor pentru Tratatul Constituţional, bazată de data aceasta pe 10 argumente
împotriva Constituţiei Europene:
1. Guvernul britanic a negociat prost, deoarece din cele 275 de
amendamente transmise doar 27 au fost acceptate.
2. Marea Britanie are mai puţine instrumente pentru a bloca
iniţiativele dăunătoare pentru interesele britanice.
3. Constituţia oferă Europei mai mult control asupra economiei
naţionale.
4. Constituţia acordă Uniunii Europene noi puteri asupra
sistemelor naţionale judiciare şi de poliţie.
5. Constituţia este nedemocratică, oferind mai multe puteri la
nivel central, ceea ce face mai dificilă posibilitatea alegătorilor de a influenţa
politicile publice.

Pagina 10
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

6. Constituţia introduce mai multe reglementări pentru afaceri,


făcându-le mult mai costisitoare.
7. Constituţia extinde aria politicilor în care statele naţionale nu
mai au drept de veto, ceea ce face ca Marea Britanie să fie mai uşor ignorată de
celelalte state membre.
8. Constituţia determină un transfer enorm de puteri de la statele
naţionale la Uniunea Europeană, oferindu-i astfel toate instrumentele unui stat
federal.
9. Constituţia nu răspunde problemelor economice reale ale
Uniunii Europene, mai mult le înrăutăţeşte prin reglementări excesive.
10. Uniunea Europeană trebuie schimbată, dar nu prin
centralizarea deciziilor, ci, prin descentralizarea acestora.
În pofida tuturor acestor atitudini contra, Constituţia Europeană a fost
semnată pe 29 octombrie 2004 la Roma. Ceremonia a avut loc la sediul primăriei
romane, în splendorile palatului Campidoglio, proiectat de Michelangelo.
Sculpturile clasice şi picturile renascentiste din sală au fost acompaniate de
30.000 de flori olandeze, roşii şi galbene, culorile capitalei italiene. Pe un fundal
sonor de vis, fiecare şef de stat şi ministru de externe european a păşit, în ordinea
alfabetică a ţărilor semnatare, spre masa unde se afla gigantescul volum al
Tratatului Constituţional. Fiecare lider prezent la ceremonie a fost onorat cu un
stilou de platină pentru semnarea Tratatului.
A început apoi procesul de ratificare a Constituţiei Europene, proces care
trebuia să se încheie în octombrie 2006. La 1 iunie 2005, situaţia votării
Constituţiei Europene se prezenta astfel: 10 ratificări (Austria, Germania, Grecia,
Italia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Spania, Ungaria), 2 respingeri (Franţa
şi Olanda) şi 10 refendumuri care urmau să se defăşoare până în iunie 2006, două
refendumuri cu dată nestabilită (Irlanda şi Marea Britanie) şi Polonia – indecisă
încă asupra formei de consultare (referendum sau vot în parlamentul naţional). S-a
explicat că voturile negative ale Franţei şi Olandei, nu sunt decisive, fiind necesare
minimum 6 ţări care să respingă Constituţia pentru ca aceasta să nu intre în
vigoare. Întreaga chestiune a ceea ce trebuia făcut rezidă din conţinutul articolului
IV – 442 (Protocoale şi anexe), care cuprindea menţiunea că dacă la doi ani după
semnarea Tratatului, „patru cincimi dintre state membre întâmpină dificultăţi în
procesul de ratificare, această chestiune trebuie supusă Consiliului European”. Cu
alte cuvinte, potrivit acestui articol, dacă un stat membru spune „Nu” Constituţiei
Europene, aceasta nu înseamnă sfârşitul Constituţiei Europene. Procesul de
ratificare a Tratatului trebuie să continue în toate celelalte state membre, înainte de
a decide ce se poate face mai departe. Dacă însă şase state membre spun „Nu”,
atunci articolul IV – 442 îşi pierde valoarea şi Constituţia nu este adoptată.
După insuccesele înregistrate în Olanda şi Franţa şi nesfârşite discuţii
eurosceptice, referendumurile programate după 1 iulie 2005 nu s-au mai organizat
în respectivele ţări membre ale Uniunii Europene.
Referindu-se la Constituţia Europeană, comisarul european pentru educaţie
şi cultură, Jan Figel spunea: „identitatea europeană e o noţiune des utilizată, poate

Pagina 11
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

prea puţin dezvoltată concret, dar pe care cred că trebuie să o considerăm din ce în
ce mai mult o realitate, o parte din viaţa noastră de zi cu zi. Ea include aspecte
legate de securitate, libertăţi, drepturi, îndatoriri. Şi cultura... Discuţiile despre
Constituţia Europeană, despre perspectivele europene, de la cele financiare la cele
culturale, sunt esenţiale. Fără această conştiinţă a faptului că aparţinem aceleiaşi
familii, că împreună trebuie să construim o Europă lărgită, e dificil să facem
credibil un simplu concept. Autorităţile naţionale ar trebui să facă mai mult pentru
ca oamenii să înţeleagă ce înseamnă Uniunea Europeană.
Educaţia e importantă în acest scop: am făcut multe în ultimii cinci ani,
încercăm să promovăm şi mai multe programe educaţionale în spaţiul european.
Dar, educaţia ţine de strategiile naţionale, nu de cele ale Uniunii Europene.
Toate sistemele educaţionale sunt autonome, independente. Tot ce putem
să obţinem este să ajutăm sistemele educative naţionale să devină mai atractive şi
mai utile pentru cetăţenii din fiecare stat, asigurând recunoaşterea lor la nivel
european, prin transferabilitate şi compatibilitate. Dar, mult mai multe se pot face
la nivel naţional, mişcarea firească fiind cea de jos în sus. În primul rând prin
educaţie se poate dobândi această conştiinţă a apartenenţei la Uniunea Europeană”.
Dintre ţările membre ale Uniuni Europene, Franţa susţine un „nucleu dur”
al viitoarei Uniuni Europene, un preşedinte stabil pentru Consiliul European, o
Comisie Europeană „mai politică şi mai colegială”, un ministru al Afacerilor
Europene, care să reprezinte o voce unică a Uniunii Europene, extinderea votului
majoritar pentru un număr cât mai mare de domenii. Alte evaluări vin de la nivelul
grupurilor politice din Parlamentul European şi susţin departajarea Europei în două
zone diferite de integrare: un nucleu central şi o periferie limitată la o zonă de liber
schimb. Un grup politic, numit „Independenţa şi Democraţii”, a fost anunţat oficial
pe 6 iulie 2004. Scopul grupului este de a lupta împotriva Constituţiei Europene şi
de a preveni construcţia unui superstat european. Liderii săi au arătat că fiecare
mişcare de a duce mai departe integrarea europeană va avea opoziţia grupului.
Acest grup de 31 de parlamentari are doi co-preşedinţi, lucru ce reflectă cele două
grade de opoziţie faţă de Uniunea Europeană din interior; primii co-preşedinţi au
fost Jens-Peter Bonde, care era în favoarea reformării Uniunii Europene şi a
limitării puterilor acesteia şi Nigel Farage, de la Partidul Independent Britanic
(UKIP), care s-a declarat a fi susţinător al retragerii Marii Britanii din Uniunea
Europeană.
Un fapt important este acela că deputaţii din Parlamentul European, deşi
aleşi pe criterii naţionale, nu se grupează în funcţie de acestea, ci, în funcţie de
criterii doctrinare. Grupurile parlamentare europene se constituie printr-o declaraţie
adresată Preşedintelui Parlamentului European, care cuprinde semnătura membrilor
respectivi, denumirea grupului şi componenţa biroului. Numărul minim necesar
constituirii unui grup este de 29 de membri, în cazul în care deputaţii aparţin unui
singur stat membru, 23 dacă sunt din două state membre, 18 dacă sunt din 3 state
membre şi 14 dacă aparţin a patru sau mai multe state membre. Fiecare grup
parlamentar este reprezentat de preşedintele său la Conferinţa Preşedinţilor.

Pagina 12
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

STRUCTURA PRINCIPALELOR GRUPURI DIN PARLAMENTUL


EUROPEAN
 Grupul EPP-ED de centru-dreapta este cel mai puternic grup din Parlamentul
European 2004-2009, în care posedă 272 de locuri de parlamentari din totalul
de 732. Delegaţia germană CDU/CSU este cel mai puternic partid din acest
grup, cu 49 de locuri. Grupul EPP-ED este singurul cu membri din toate cele
28 de state membre;
 Social Democraţii (PES) – 201 locuri. Socialiştii francezi (30) şi spanioli (25)
au mai mulţi reprezentanţi decât Germania;
 Grupul liberal (ELDR) – 66 de locuri îşi păstrează poziţia-cheie între primele
mari blocuri politice europene. Liberalii Democraţi din Marea Britanie au cea
mai mare delegaţie (13 parlamentari) din acest grup;
 Grupul Verzilor (EFA) ocupă locul al patrulea, cu 42 de parlamentari europeni.
Verzii germani sunt grupul cu cei mai mulţi reprezentanţi. Nici un politician
„verde” nu a fost ales în noile state membre din centrul şi estul Europei, cu o
singură excepţie - un parlamentar EFA din Letonia;
 Grupul de stânga (GUE) are 36 de parlamentari, cei mai mulţi venind din
partea PDS din Germania. Împreună, blocul de stânga al PES, Verzii/EFA şi
GUE au 279 de membri;
 Uniunea Europei Naţiunilor (UEN) ocupă 28 de locuri, cea mai mare delegaţie
fiind din partea Alianţei Naţionale din Italia.
Critici dure aduse la adresa metodelor Parlamentului şi a celorlalte instituţii
ale Uniunii Europene de a comunica cu cetăţenii statelor membre se regăsesc în
concluziile sondajelor de opinie publicate în ultimii ani. Tabloul pe care îl schiţează
răspunsurile înregistrate pun în evidenţă modul în care birocraţia europeană ar
trebui să abordeze politica informaţiei. Răspunsurile la întrebările sondajelor
aruncă o lumină nefavorabilă asupra instituţiilor Uniunii Europene şi reflectă o
îngrijorare adâncă în rândurile repondenţilor în privinţa naturii metodelor de
comunicare ale Uniunii Europene. Comisia Europeană este descrisă de aceşti
profesionişti ca un organism neprietenos, birocratic, distanţat faţă de oamenii
obişnuiţi, condus de proceduri complicate, neclare şi uneori nerezonabile. Potrivit
ultimei versiuni a proiectului de Constituţie Europeană, Consiliul European nu are
funcţii legislative, iar Comisia Europeană reprezintă Uniunea pe plan extern, prin
intermediul politicii externe şi de securitate comună (PESC).
Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa se referă şi la schimbările în
sistemul de votare, care ţine cont de talia statelor, ceea ce va reduce influenţa
micilor state. O altă prevedere a Tratului se referă şi la posibilitatea statelor
membre de a părăsi Uniunea atunci când interesele acestora o impun.
Mulţi specialişti au apreciat că în perioada 2008-2011, Uniunea Europeană
a suferit de aşa-numita „oboseală a extinderii”, după cele trei „valuri de extindere”
care au mărit numărul ţărilor membre de la 12 la 28. „Oboseala extinderii” a fost
pusă şi pe seama creşterii economice mai mici faţă de Statele Unite ale Americii
sau alte state industrializate sau emergente mai performante, precum şi pe seama
altor probleme specifice Uniunii Europene, cum sunt noile state în curs de aderare

Pagina 13
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

(Croaţia, Serbia, Turcia), reforma instituţiilor Uniunii Europene, politica externă şi


de securitate comună (PESC). Extinderea ambiţioasă, care a dublat numărul ţărilor
membre ale Uniunii Europene în mai puţin de un deceniu trebuie să pună mai mult
accent pe reformele reale decât pe promisiuni de schimbare. „Noua atitudine” faţă
de aderare este ilustrată de negocierile cu Turcia, ţară musulmană, cu obiceiuri şi
tradiţii diferite de cele europene, care vor dura mai mult decât negocierile cu alte
ţări. Edouard Balladur, fost prim ministru al Franţei, a cerut Uniunii Europene să ia
o pauză în procesul de extindere după aderarea României şi Bulgariei. Potrivit lui
Balladur, Constituţia nu va fi implementată, dar „acesta nu este sfârşitul lumii”,
pentru că Tratatul de la Nisa este aplicat cu succes în continuare.
Recapitulând, Uniunea se confruntă de câţiva ani buni, de când se tot
căzneşte să-şi înfăptuiască reforma instituţională – parţial aplicată, cu următoarele
probleme, care acum, ies la iveală mai pregnant, prin sancţionarea lor şi a
responabililor europeni, prin votul popular: preţurile diferă semnificativ de la ţară
la ţară membră a Uniunii Europene şi, se pare, vor fi imposibil de unificat, doar
prin intermediul monedei unice; angajaţii nu-şi pot schimba cu uşurinţă locul de
muncă dacă acesta se află în altă ţară decât cea de origine, fiindcă sunt încă
probleme cu recunoaşterea reciprocă a diplomelor; pieţele naţionale ale statelor
membre se autoprotejează de firmele mai competitive prin bariere netarifare, greu
de trecut; dintre cele patru libertăţi ale pieţei comunitare, libertatea de circulaţie a
persoanelor va rămâne pentru mult timp, un ideal; legislaţia europeană comună
(acquis-ul comunitar) nu este implementată în ansamblu în statele membre.

EURODICŢIONAR
Birourile de Consiliere pentru Cetăţeni (BCC), Asociaţia Naţională a
Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC) reprezintă interesele a 56 de
organizaţii neguvernamentale, care au înfiinţat Birouri de Consiliere pentru
Cetăţeni. BCC oferă gratuit servicii de informare şi consiliere cetăţenilor din peste
50 de localităţi urbane şi rurale, în probleme care privesc domeniile: asistenţa
socială, asigurările sociale, raporturile de muncă, drepturile şi obligaţiile civile,
impozitele şi taxele, serviciile publice, sănătatea publică, protecţia copilului,
protecţia consumatorului, regimul proprietăţii, învăţământ, procedura notariala.
Acest lucru este posibil datorită parteneriatului cu autorităţile publice locale şi
sprijinului financiar din partea Uniunii Europene, prin programul Phare.
Un studiu realizat de Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru
Cetăţeni, cu sprijinul Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni din reţea, arată că
domeniile şi tematicile care îi interesează cel mai mult pe cetăţenii care accesează
serviciile BCC sunt: mobilitatea forţei de muncă în Uniunea Europeană,
recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, recunoaşterea asigurărilor
sociale), afaceri – creşterea competitivităţii, agricultura – accesare fonduri
europene şi standarde, formarea şi mobilitatea tineretului. „Aceste acţiuni au în
vedere dezvoltarea capacităţii BCC de a oferi informare şi consiliere în probleme
ce intră în sfera integrării europene. Este încă un pas în pregătirea Birourilor pentru
a răspunde întrebărilor concrete pe care cetăţenii le vor avea în legătură cu viitorul

Pagina 14
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

lor într-o ţară membră a Uniunii Europene”, a declarat Dorian Filote, Directorul
Executiv ANBCC.
La jumătatea lunii februarie 2005, a fost lansat volumul „Parteneri pentru
Europa”, o iniţiativă în cadrul programului de Dezvoltare a Parteneriatelor Locale
şi Regionale (DPLR), care îşi propune să crească interesul publicului privind
importanţa parteneriatului, atât ca cerinţă fundamentală în procesul de integrare a
României în Uniunea Europeană, cât şi ca instrument util pentru dezvoltarea
socială şi economică. Cartea conţine descrierea concretă a unor proiecte din cadrul
programului DPLR, o combinaţie interesantă de povestiri personale, opinii în
legătură cu o mare varietate de probleme de interes public, precum şi diferite
puncte de vedere asupra parteneriatului, un concept amplu dezbătut. Lucrarea mai
conţine informaţii despre probleme sociale, rurale, educative sau de altă natură.
Autorii ei, Rupert Wolfe Murray şi Camelia Armeanu, consideră că toate acestea
pot să completeze înţelegerea problemelor unei societăţi în continuă schimbare.
BCC oferă consiliere şi în domeniul dezvoltării resurselor umane,
componentă extrem de atractivă pentru întreprinzători. Este vorba despre finanţări
pentru desfăşurarea de proiecte care să instruiască personalul în utilizarea noilor
echipamente şi a tehnologiei performante. Practic, aceasta înseamnă adaptarea la o
nouă piaţă a muncii, în contextul educaţiei permanente a adulţilor. Cei interesaţi
într-un proiect în domeniul instruirii resurselor umane trebuie: să fie furnizori de
cursuri de instruire şi să-şi găsească un partener-beneficiar; să fie o companie care
doreşte instruire şi să găsească un partener-furnizor de cursuri; să deţină cel puţin
10.000-20.000 euro, pentru a avea cofinanţarea asigurată; să contacteze un
consultant pentru realizarea proiectului.
Comitetul Consultativ Comun Uniunea Europeană – România este un
organism ce are drept scop promovarea dialogului şi cooperarea între societatea
civilă din Uniunea Europeană şi din România. Comitetul Consultativ Comun aduce
laolaltă partenerii economici şi sociali reprezentaţi în Consiliul Economic şi Social
român şi organizaţiile societăţii civile din Uniunea Europeană (angajatori, angajaţi
şi diferiţi actori), reprezentate în Comitetul Economic şi Social European.
Comitetul Consultativ Comun este compus din şase membri din partea
fiecărei părţi, reprezentând diverse organizaţii ale societăţii civile, inclusiv
organizaţiile angajatorilor şi ale industriaşilor, sindicatele şi alte grupuri de interese
(fermieri, persoane cu dizabilităţi, consumatori).
Cu prilejul celei de-a 11 întâlniri a Comitetului Consultativ Comun
Uniunea Europeană – România, desfăşurată la Tulcea, România, în perioada 30
iunie – 1 iulie 2005, s-a adoptat o declaraţie comună prin care se face apel la un
număr important de acţiuni care trebuie să fie rezolvate de România în perioada de
dinaintea aderării la Uniunea Europeană. Comitetul Consultativ Comun a mai
adoptat recomandări cu privire la anumite domenii de politici publice, cum ar fi:
reţelele trans-europene – Dunărea ca parte a coridorului paneuropean; agricultura –
necesitatea sporirii investiţiilor şi a politicilor de restructurare în vederea creării de
locuri de muncă stabile şi durabile; concurenţă, anti-corupţie şi politici de mediu.

Pagina 15
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

A 12-a conferinţă a Comitetului Consultativ Comun Uniunea Europeană –


România a avut loc în decembrie 2005 la Bruxelles. Agenda acestei întâlniri s-a
concentrat, în special, asupra Raportului de monitorizare al Comisiei Europene
pentru România, din perspectiva societăţii civile şi asupra participării organizaţiilor
societăţii civile în Comitetul Economic şi Social Român.
Comitetul Economic şi Social reprezintă diferite componente economice şi
sociale ale societăţii civile europene organizate. Este un organ instituţional,
consultativ, înfiinţat prin Tratatul de la Roma din 1957. Rolul său consultativ
permite membrilor şi, prin aceasta, organizaţiilor pe care le reprezintă, să participe
la procesul decizional din cadrul Comunităţii. Comitetul Economic şi Social are
317 membri, numiţi de către Consiliul Europei.
Consiliul Europei a fost înfiinţat în 1949. Este este cea mai veche
organizaţie politică din Europa şi singura în cadrul căreia, pe lângă Rusia, sunt
reprezentate şi fostele republici sovietice: Georgia, Armenia sau Azerbaidjan. Doar
Belarus nu a fost până acum reprezentată. Ţelul Consiliului Europei, cu sediul în
Strasbourg, este promovarea drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept.
În Consiliul Europei se află acum 46 de state care, spre deosebire de Uniunea
Europeană, acoperă întreaga suprafaţă geografică a Europei.
Consiliul Europei este în căutarea unor roluri noi care să ajute la
dezvoltarea în continuare a Uniunii Europene. Pe 17 mai 2005, preşedintele
Poloniei, Alexander Kwasniewski, a deschis la Varşovia, ultima reuniune
desfăşurată a Consiliului Europei cu un apel la sprijinirea reformelor democratice
din Europa de Est. Cel mai înalt reprezentant al Consiliului Europei, secretarul
general Terry Davis, a formulat chiar la începutul întâlnirii întrebarea centrală a
Summitului: „Care este scopul Consiliului Europei? Pentru ce avem nevoie de el
într-o lume plină de organizaţii internaţionale?” Şi a primit îndată un răspuns din
partea primului ministru luxemburghez, ex-preşedinte în exerciţiu al Uniunii
Europene, Jean-Claude Juncker: „Consiliul Europei este de neînlocuit ca forum de
dialog, ca înaltă şcoală a drepturilor omului, ca instituţie dătătoare de norme
juridice. Consiliul Europei trebuie să rămână ceea ce a fost începând din 1949: o
organizaţie care se evidenţiază prin înalta exigenţă”. Junker s-a referit şi la faptul
că Tribunalul European pentru drepturile omului, care aparţine Consiliului Europei,
a ajuns la finalul capacităţilor sale de acţiune. Pentru a face faţă torentului de
10.000 de plângeri primite, Tribunalul European ar trebui să fie reformat urgent,
conform opiniei sale.
Delegaţia Comisiei Europene în România 1 este reprezentanţa diplomatică
a Comisiei Europene în România. Mandatul Delegaţiei constă în:
 monitorizarea evoluţiilor generale politice, economice, sociale şi
legislative, în special a celor cu impact asupra pregătirilor de aderare la Uniunea
Europeană. Rezultatele acestei monitorizări reprezintă una din contribuţiile pe baza
cărora Comisia întocmeşte rapoarte anuale de ţară;

1
A se analiza şi referirile, mai ample, la Delegaţia Comisiei Europene din România,
care sunt cuprinse în Anexe.

Pagina 16
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

 monitorizarea implementării programelor de pre-aderare şi post aderare.


De rezultatele acestei monitorizări se ţine cont în luarea deciziilor privind
finanţările viitoare ale Uniunii Europene pentru România
Ca reprezentanţă diplomatică, Delegaţia Comisiei Europene în România nu
poate şi nu trebuie să intervină în cazuri specifice ce ţin de legislaţia naţională a
României, în care sunt implicate persoane fizice sau juridice române. Şi nici nu
este arbitru în astfel de situaţii. Un caz recent de acest fel a fost anunţarea alegerilor
anticipate de către primul ministru al ţării noastre.
Delegaţia Comisiei Europene în România sprijină eforturile de pregătire
pentru aderare, dar nu poate şi nu trebuie să se substituie autorităţilor române, care,
în ultimă instanţă, sunt singurele responsabile să se ocupe de problemele ţării şi ale
cetăţenilor. Mai multe informaţii despre activitatea Delegaţiei Comisiei Europene
în România pot fi găsite pe situl internet www.infoeuropa.ro şi la Centrele de
Informare Europeană din Bucureşti şi din ţară.
Legislaţia primară a Uniunii Europene include tratatele Comunităţii cu
toate modificãrile şi completările ulterioare şi reprezintă cadrul constituţional al
Uniunii Europene. Legislaţia secundară cuprinde toate actele juridice comunitare
(directive, regulamente, decizii, recomandări, avize etc.) adoptate de instituţiile
comunitare în temeiul tratatelor. Acquis-ul comunitar reprezintă ansamblul de
drepturi şi obligaţii comune ce se aplică tuturor statelor membre ale Uniunii
Europene.
De la începutul lunii mai 2005, toată legislaţia comunitară primară tradusă în
limba română este disponibilă în format pdf, pe site-ul Institutului European din
România, http://www.ier.ro/
Princpalele tratate, care compun legislaţia primară a Uniunii Europene sunt:
 Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
(Tratatul de la Paris) – 18 aprilie 1951;
 Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene (Tratatul de la
Roma) – 25 martie 1957;
 Tratatul de institure a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Tratatul
Euratom) – 25 martie 1957;
 Convenţia privind Antilele Olandeze – 1962;
 Tratatul de instituire a unui Consiliu Unic şi a unei Comisii Europene Unice
ale Comunităţilor Europene (Tratatul de fuziune) – 8 aprilie 1965;
 Tratatul de modificare a anumitor dispoziţii bugetare ale Tratatelor de
instituire a Comunităţilor Europene şi a Tratatului de instituire a unui Consiliu Unic
şi a unei Comisii Unice ale Comunităţilor Europene – 8 aprilie 1965;
 Tratatul de modificare a unor dispoziţii bugetare ale Tratatelor de instituire a
Comunităţilor Europene şi a Tratatului de instituire a unui Consiliu Unic şi a unei
Comisii Unice ale Comunităţilor Europene – 20 aprilie 1970;
 Tratatul privind aderarea regatului Danemarcei, a Irlandei şi a Regatului
Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Comunitatea Economică Europeană a
Energiei Atomice – 1973;

Pagina 17
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

 Tratatul de modificare a anumitor dispoziţii financiare ale Tratatelor de


instituire a Comunităţilor Europene şi ale Tratatului de instituire a unui Consiliu
Unic şi a unei Comisii Unice ale Comunităţilor Europene – 22 iulie 1975;
 Tratatul de modificare a anumitor dispoziţii ale Protocolului privind Statutul
Băncii Europene de Investiţii – 1973;
 Actul privind alegerea reprezentanţilor în adunare prin vot universal direct –
1976;
 Tratatul privind aderarea republicii Elene la Comunităţile Europene – 1981;
 Tratatul de modificare a Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene cu
privire la Groenlanda – 13 martie 1984;
 Actul Unic European – 27 – 28 februarie 1986;
 Tratatul privind aderarea Regatului Spaniei şi a Republicii Portugheze la
Comunităţile Europene – 1986;
 Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht) – 7 februarie
1992;
 Act de modificare a Protocolului privind statutul Băncii Europene de
Investiţii – 7 iulie 1994;
 Tratatul privind aderarea Republicii Austria, Regatului Suediei şi a
Republicii Finlanda la Uniunea Europeană – 1995;
 Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea
Europeană, a Tratatelor de constituire a Comunităţilor Europene şi a altor acte
conexe – 2 octombrie 1997;
 Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a
Tratatelor de constituire a Comunităţilor Europene şi a altor acte conexe.
Libera circulaţie a persoanelor fizice române. Românii nu s-au putut angaja
direct într-o ţară membră a Uniunii Europene imediat după aderare. Libera
circulaţie a lucrătorilor români este condiţionată de fiecare stat membru al Uniunii
Europene.
Cu privire la libera circulaţie a lucrătorilor, România, Bulgaria şi cele 10
ţări din primul val au acceptat din partea Comisiei Europene ca, după aderare,
cetăţenii lor să nu aibă acces direct la angajare în ţările Uniunii Europene cel puţin
doi ani. Dacă va exista un val masiv de imigrare a forţei de muncă, orice ţară
membră a Uniunii Europene va putea prelungi termenul până la şapte ani, cu avizul
Comisiei Europene. Fiecare stat membru al Uniunii Europene îşi protejează propria
piaţă de muncă în faţa noilor membri. Condiţionările pot fi accentuate sau
diminuate, în funcţie de felul în care România îşi va controla imigraţia. În prezent,
ţara noastră are acorduri de circulaţie a persoanelor încheiate cu Spania, Germania,
Franţa, Italia, Portugalia, Ungaria, Luxemburg şi Elveţia.
În ţările membre ale Uniunii Europene, cu care România nu a încheiat
acorduri, românii pot munci doar dacă statul respectiv are reglementări legislative
pentru ramurile economice unde are deficit sau nevoie de specialişti sau dacă
românii îşi vor obţine singuri aceste contracte.

Pagina 18
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Libera circulaţie a serviciilor. La capitolul 3 – Libera circulaţie a


serviciilor, România a obţinut o perioadă de tranziţie de 5 ani, până la 1 ianuarie
2012, pentru transpunerea Directivei nr. 97/9/CE, privind schemele de compensare
a investitorilor (nivelul compensărilor va atinge, la finalul perioadei de tranziţie,
plafonul minim de 20.000 euro – pentru investiţii mai mari decât acest nivel).
România s-a angajat să elimine, până la data aderării, toate barierele de la nivel
central şi local în calea liberei circulaţii a serviciilor, care stabilesc discriminări
între prestatorii de servicii din România şi cei din Uniunea Europeană. Alte măsuri
care vizează transpunerea acquis-ului comunitar se referă la protecţia datelor
personale şi la obligaţia instituţiilor care utilizează aceste date de a se înregistra ca
operatori. Se va înfiinţa Autoritatea de Control în domeniul procesării datelor
personale, care va veghea ca acestea să nu fie folosite în alte scopuri decât cele
pentru care ei şi-au dat acordul şi nici că nu vor intra în posesia altor persoane
neautorizate.
Mişcarea Europeană (ME)2 este o organizaţie internaţională pan europeană,
fondată în 1948, după Congresul de la Haga, al cărei scop principal este unificarea
europeană. Are filiale în 41 de state europene, printre care şi România. Obiectul
ME este formarea unei Europe unificate, fără graniţe, bazată pe solidaritate,
respectarea drepturilor omului şi a principiilor democratice.
Printre iniţiatorii ME a fost şi Grigore Gafencu, rămas în Europa
Occidentală după Al Doilea Război Mondial. La nivel regional, filiala românească
are în atenţie şi integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Spălarea banilor. În vederea monitorizării operaţiilor de „albire” a banilor
„negri”, agenţii economici europeni sunt obligaţi să fie mai atenţi la partenerii de
afaceri, pentru a putea fi depistate mai uşor reţelele de spălare de bani şi de
finanţare a activităţilor teroriste. Această cerinţă este cuprinsă într-o nouă directivă
europeană, ce are drept scop, descoperirea şi anihilarea reţelelor de spălare de bani.
Propunerea acestei directive a fost înaintată în luna iunie 2004 şi abia după un an a
intrat în vigoare. Directiva vizează tranzacţiile de peste 15.000 de euro (18.400
dolari SUA, la cursul de schimb din iunie 2005), a căror plată se efectuează în
numerar.
„Agenţii economici trebuie să coopereze în lupta împotriva spălării banilor,
prin adoptarea unei serii de măsuri, cum ar fi stabilirea identităţii clienţilor,
raportarea tranzacţiilor suspicioase şi realizarea sistemelor de prevenire în cadrul
organizaţiilor în care activează”, a anunţat Comisia Europeană. Noile reglementări
sunt aplicabile atât sistemului financiar-bancar, cât şi avocaţilor, notarilor,
contabililor, agenţilor imobiliari, cazinourilor, companiilor de servicii, care trebuie
să anunţe autărităţile în cazul unor tranzacţii suspecte.

ACTIVITĂŢILE PARLAMENTULUI EUROPEAN


ÎN PERIOADA IANUARIE-IULIE 2010

2
A se analiza şi referirile, mai ample, la Mişcarea Europeană, care sunt cuprinse în
Anexe.

Pagina 19
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Cei 736 membri ai Parlamentului European, reprezintă peste 500 milioane


de cetăţeni europeni şi au un rol important în stabilirea legislaţiei europene, care
are impact asupra vieţii noastre cotidiene. Parlamentul European a intrat oficial în
vacanţă în anul 2010, pe 19 iulie, pentru mai bine de o lună.
Cu puteri sporite, după intrarea în aplicare a Tratatului Lisabona,
Parlamentul European a dorit să-şi demonstreze competenţele întărite prin
trimiterea spre renegociere, de către Comisia Europeană şi guvernele statelor
membre, a Acordului cu SUA privind schimbul de date personale. A presat Comisia
Europeană şi statele membre să modifice propunerile privind Serviciul European
de Acţiune Externă. S-a preocupat apoi de intrarea în acţiune a Tratatului Lisabona
pe palierul bugetului Uniunii Europene. Iată principalele activităţi ale Parlamentul
European în perioada Ianuarie – Iulie 2010:
Ultima Comisie Europeană
După 81 de ore de audieri ale celor 27 de candidaţi, la 10 februarie 2010,
Parlamentul European a dat votul noii Comisii Europene (488 pentru, 137 contra,
72 abţineri; în 2004, prima Comisie Barroso obţinuse 449 voturi pentru, 149
contra, 82 abţineri). A luat sfârşit, astfel, o etapă de incertitudini cauzată de
întârzierea ratificării Tratatului Lisabona. Votul Parlamentul European din 2010,
poate fi interpretat şi ca semn al slăbirii social-democraţiei europene, aflată într-o
prelungită criză identitară şi politică, în acelaşi timp cu paradoxala întărire a
„popularilor”, într-o epocă de gravă criză financiară şi economică.
Iniţiativa Cetăţenească
Este vorba de o prevedere a Tratatului Lisabona care a dorit să încurajeze
democraţia participativă (cetăţenii ar putea iniţia proiecte legislative), pe lângă cea
reprezentativă. În acord cu anumite proceduri şi condiţii, o astfel de iniţiativă poate
fi înaintată Comisiei Europene, care este invitată să transmită o propunere în cauza
susţinută de cetăţeni.
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului stabileşte mai
multe condiţii şi proceduri, între care existenţa a cel puţin 1 milion de semnături ale
cetăţenilor europeni, din minimum o treime dintre statele membre. În plus, din
fiecare din aceste state membre trebuie să fie un anumit procent din populaţie,
calculat după o formulă convenită (de ex., din Germania ar fi necesare aproximativ
72.000 semnături, din România 24.750, din Malta 4.500).
Bugetul Uniunii Europene
Conform Tratatului Lisabona, Parlamentul European este pe aceeaşi treaptă
decizională cu Consiliul în ceea ce priveşte bugetul şi sistemul resurselor proprii,
dar şi în ceea ce priveşte perspectiva financiară. În aprilie 2010 a fost prezentat
proiectul bugetului Uniunii Europene pentru 2011, dar s-a continuat şi dezbaterea
din 2009, despre perspectiva financiară (bugetul multianual 2014-2020). În
România, au apărut reverberaţii ale preocupării bugetare a Parlamentului European
numai în contextul discuţiilor despre stadiul actual al absorbţiei fondurilor
europene. Or, Parlamentul European va arăta un interes politic ridicat faţă de
temele bugetare europene şi nu doar ca urmare a crizei economico-financiare

Pagina 20
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

internaţionale. Această atitudine s-a văzut mai pregnant în toamna anului 2010,
când Parlamentul European a aprobat bugetul pentru 2011.
Eficienţa Energetică
În primăvara 2010, Parlamentul European a susţinut pachetul de 3
propuneri legislative care urmăresc eficienţa energetică. Obiectivul acestei legislaţii
este să determine factorii politici şi operatorii de piaţă europeni să întreprindă
acţiuni în domeniile construcţiilor, tehnologiilor, transporturilor etc. care să facă
sistemul energetic mai eficient. Efectele ar trebui să se resimtă nu doar în planul
mediului, dar şi la capitolul economii de combustibili şi material, deci şi
menţinerea costurilor. În România, din păcate, percepţia cetăţenilor despre politica
energetică locală este doar că se înregistrează preţuri mereu crescânde.
Divorţul Cuplurilor Internaţionale
Acest subiect a fost blocat în Consiliu European aproximativ 5 ani. În
2010, un grup de 14 state membre, printre care şi România, au utilizat în premieră
procedura „cooperării consolidate” şi au reluat această temă. Aceasta prevede că se
va permite cuplurilor internaţionale să decidă dacă divorţează fie într-una din ţările
de origine ori în ţara comună de rezidenţă (până acum, instanţele trebuia să ia în
considerare legislaţia relevantă din toate statele implicate). Această soluţie a fost
privită ca o uşurare de cetăţeni şi a fost primită pozitiv de instanţele judecătoreşti şi
magistraţi, cărora le-a clarificat activitatea. Însă pentru prima dată s-a aplicat
procedura „cooperării consolidate” între state, care ar putea deschide calea unor
decizii discutabile.
Proiecte de comunicare
La sfârşitul lunii iulie 2010, Parlamentul European a lansat un apel de
proiecte subvenţionate, în 2011, pentru programe de televiziune, radio şi reţea
internet. Scopul acestor proiecte de comunicare este de a contribui la o mai bună
înţelegere a rolului şi activităţii Parlamentului European, dar şi încurajarea
cetăţenilor europeni să participe la procesele decizionale ale instituţiilor europene.
__________________________________________________________________________________________________________________________

Sarcină de învăţare

Prezentați succint instituțiile Uniunii Europene și atribuțiile îndeplinite


de către acestea la nivel comunitar.
__________________________________________________________________________________________________________________________

3.3.2. Principalele politici aplicate

Ordinea juridică aplicată de Uniunea Europeană a devenit o trăsătură


permanentă a realităţii politice din cele 25 de state membre ale Uniunii Europene.
În baza Tratatelor europene, în fiecare an, sunt emise mii de decizii, care au un
impact major asupra Statelor Membre şi, implicit, asupra cetăţenilor Europei.

Pagina 21
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Individul a încetat de mult de a fi doar un cetăţean al unui oraş sau al unei localităţi
dintr-un stat membru al Uniunii Europene, el este acum şi un cetăţean al Uniunii.
Relaţia între legea comunitară şi ordinea juridică în ansamblui ei este privită din
perspectiva autonomiei ordinii juridice comunitare, a interacţiunii între legea
comunitară şi legea naţională.
Conducătorii politici din întreaga Europă se confruntă astăzi cu un veritabil
3
paradox . Pe de o parte, cetăţenii europeni aşteaptă de la aceştia soluţii la marile
probleme ale societăţilor noastre, pe de altă parte, aceiaşi cetăţeni manifestă o
încredere din ce în ce mai mică în instituţii şi în politică, în general, sau pur şi
simplu, sunt complet dezinteresaţi. Toate parlamentele şi guvernele naţionale
recunosc această problemă, care se accentuează şi mai mult la nivelul Uniunii
Europene. Sunt numeroşi cei care, faţă în faţă cu un sistem complex, a cărui
funcţionare nu o înţeleg, au din ce în ce mai puţină încredere în politicile pe care
Uniunea Europeană le propune. Deseori Uniunea Europeană este considerată ca
fiind prea îndepărtată şi prea acaparatoare. În acelaşi timp, oamenii aşteaptă ca
Uniunea să fie în prima linie, pentru a sesiza posibilităţile de dezvoltare economică
şi umană oferite de mondializare şi pentru a răspunde provocărilor mediului,
şomajului, siguranţei în alimentaţie, criminalităţii şi conflictelor regionale. Se
doreşte ca Uniunea Europeană să fie la fel de vizibilă precum guvernele naţionale.
Instituţiile democratice şi reprezentanţii poporului, atât la nivel naţional cât
şi la nivel european, au capacitatea de a crea punţi de legătură între Europa şi
proprii cetăţeni. Comisia Europeană a plasat, la începutul anului 2000, reforma
guvernării europene, printre primele sale patru obiective strategice. Evoluţia
politică a evidenţiat că Uniunea, pe de o parte, trebuie să-şi adapteze fără întârziere
modul de guvernare în conformitate cu tratatele în vigoare şi, pe de altă parte, să
lanseze o dezbatere mai largă privind viitorul Europei. Până la reforma tratatelor
existente, Uniunea trebuie să-şi adapteze instituţiile şi să întărească coerenţa
politicilor sale, în aşa fel încât acţiunile şi principiile ei să devină mai vizibile. O
Uniune mai coerentă va fi mai puternică nu numai faţă de sine însăşi, dar şi în
lume, va avea o poziţie mai bună în procesul de extindere.
Cartea Albă a guvernării europene poartă amprenta modului în care
Uniunea îşi foloseşte puterea conferită de cetăţeni. Cartea Albă propune ca Uniunea
Europeană împreună cu cetăţenii şi organizaţiile lor să participe atât la procesul de
elaborare a politicilor Uniunii, cât şi în aplicarea lor. În acest sens, cetăţenii vor
putea să vadă mai clar cum Statele Membre, prin colaborarea lor în cadrul Uniunii,
sunt în măsură să răspundă mai eficient la preocupările lor.
Uniunea trebuie să-şi reînnoiască metoda comunitară, dar plecând de la un
nou mod de abordare, de la bază către vârf şi să acţioneze mai eficient, adăugând
instrumentelor utilizate în politicile sale, instrumente nelegislative. Indiferent de

3
Conform Livre blanc sur la gouvernance, Commission europeenne,
C80 05/66, Rue de la Loi 200, B-1049 Bruxelles.

Pagina 22
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

modul în care sunt elaborate şi adoptate politicile Uniunii, procedura trebuie să fie
mai deschisă şi mai uşor de urmărit şi înţeles. Comisia Europeană furnizează în
mod regulat informaţii on-line actualizate, privind elaborarea politicilor sale şi
toate stadiile proceselor respective de decizie. Este necesar să fie intensificată
interacţiunea cu colectivităţile regionale şi locale şi cu societatea civilă. Acest lucru
intră, în principal, în atribuţiile statelor membre, dar Comisia trebuie să stabilească
un dialog mai sistematic, într-o etapă premergătoare elaborării politicilor, cu
reprezentanţii colectivităţilor regionale şi locale, prin intermediul asociaţiilor
naţionale şi europene; în plus, Comisia va introduce supleţe în modul de aplicare a
legislaţiei comunitare, ţinând cont de specificitatea regională şi locală şi va pune în
aplicare parteneriate, care să pornească de la norme minime în anumite domenii.
De asemenea, Comisia se va angaja şi în procesul de consultare cu cele mai bune şi
mai reprezentative organizaţii.
Pentru ca să poată să-şi îmbunătăţească politicile sale, Uniunea trebuie să
examineze mai întâi dacă o acţiune este necesară şi, în caz afirmativ, dacă această
acţiune trebuie să fie susţinută la nivelul Uniuni. În cazul în care este cerută o
acţiune la nivelul său, Uniunea trebuie să întrevadă combinarea diverselor
instrumente politice. În cazul atribuţiilor sale de reglementare, Uniunea trebuie să
găsească mijloace de accelerare a procesului legislativ. Ea trebuie să găsească
echilibrul necesar între impunerea unei abordări uniforme, acolo unde este necesar
şi o mai mare supleţe în modul în care regulile sunt transpuse în practică. Ea
trebuie să întărească încrederea în modul în care opinia experţilor influenţează
deciziile politice.
Comisia încurajează utilizarea crescândă a diferitelor instrumente de
politică publică europeană (reglementări, directive-cadru, mecanisme de
coreglementare), simplifică dreptul comunitar existent şi încurajează statele
membre să simplifice reglementările naţionale care aplică dispoziţiile comunitare.
O aplicare mai riguroasă a legislaţiei comunitare este necesară nu numai
pentru a garanta o piaţă internă eficientă, dar şi pentru a întări credibilitatea Uniunii
şi a instituţiilor sale. Instituţiile Uniunii şi cele ale statelor membre trebuie să
conlucreze în vederea definirii unei strategii politice globale. Instituţiile trebui să
servească politicilor Uniunii şi să fie adaptate funcţionării lor. Consiliul European
trebuie să ia decizii care să transceadă interesele sectoriale. Trebuie să existe o
legătură mai puternică între politicile generale ale Uniunii Europene şi acţiunea
acesteia la nivelul ţărilor membre.
Consiliul şi Parlamentul European trebuie să se concentreze asupra
definirii elementelor esenţiale de politică europeană şi asupra controlului executării
lor. Parlamentul trebuie să-şi întărescă rolul şi să aducă punctul de vedere al
alegătorilor în dezbaterea politică.
În continuarea fazei de reflecţie asupra viitorului Europei, iniţiată în
Uniune în luna martie a anului 2001, summitul european de la Laeken (Belgia), din
14-15 decembrie 2001, a stabilit în detaliu cadrul dezbaterilor privind reforma
instituţională a Uniunii Europene. Participanţii la Convenţia privind viitorul
Uniunii Europene au la dispoziţie mai bine de trei ani, pentru a formula concluzii

Pagina 23
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

în legătură cu această reformă. Scopul Convenţiei a fost de a formula variante de


răspuns la întrebările legate de viitorul Europei, variante care au fost expuse în
cadrul Conferinţei Interguvernamentale de la jumătatea anului 2004, când au fost
adoptate deciziile finale de reformare a Uniunii Europene. Au fost identificate patru
probleme principale, ca piloni ai viitoarei construcţii instituţionale europene:
 mai buna definire a competenţelor Uniunii Europene; repartizarea acestora
între Uniune şi statele membre;
 simplificarea instrumentelor de lucru ale Uniunii, amplificarea gradului de
democratizare, de transparenţă şi de eficienţă în cadrul Uniunii Europene;
 elaborarea unei Constituţii europene, care să stabilească rolul parlamentelor
naţionale;
 stabilirea Cartei Drepturilor Fundamentale ale Cetăţenilor Europeni.
Propunerea de reformă sintetizată la Laeken numără 54 de puncte,
referitoare în principal la modul de desemnare a preşedintelui Comisiei Europene,
care ar urma să devină şi preşedintele Uniunii Europene, la oportunitatea unei
Constituţii europene sau la rolul Uniunii Europene pe plan internaţional. Miza este
istorică: supravieţuirea unei Uniuni Europene extinse la 27 de membri sau mai
mult. Convenţia privind viitorul Uniunii Europene trebuie să reuşească „acolo unde
şefi de stat şi de guvern europeni au eşuat timp de 15 ani”.
Dezbaterea privind viitorul Europei a apărut ca o necesitate, ca un proces
de reflecţie la nivelul Uniunii Europene, privind modul în care este explicată
problematica Uniunii cetăţenilor europeni, ca urmare a constatării unui anumit
recul faţă de extindere, faţă de instituţiile europene şi menirea lor, în opinia publică
şi chiar în părerile unor elite politice din statele membre. Prezidată de fostul şef de
stat francez, Valéry Giscard d'Estaing, secondat de foştii premieri, Giuliano Amato
(Italia) şi Jean-Luc Dehaene (Belgia), Convenţia privind viitorul Uniunii Europene
a reunit 105 participanţi (câte un reprezentant al guvernului şi câte doi
reprezentanţi ai parlamentelor naţionale, 16 parlamentari europeni şi doi
reprezentanţi ai Comisiei Europene, câte 3 observatori din partea Comitetului
Regiunilor, Comitetului Economic şi Social şi partenerilor sociali, precum şi 6
reprezentanţi ai regiunilor Europei). Au participat, cu statut de observatori, şi
delegaţi din cele 13 state candidate la aderare. Acceptarea ţărilor candidate ca
observatori la Convenţie a fost o dovadă de solidaritate din partea statelor membre,
deoarece aspiranţii la aderare au avut astfel posibilitatea să-şi exprime oficial
opiniile şi să se angreneze în procesul de reformă instituţională a Uniunii
Europene.
„Cum să-i apropiem pe cetăţeni şi, în primul rând pe tineri, de proiectul
european şi de instituţiile europene? Cum se structurează viaţa politică şi spaţiul
politic într-o Europă extinsă? Cum să facem din Uniunea Europeană un factor de
stabilitate şi un reper în lumea nouă, multipolară?” au fost principalele întrebări la
care au încercat să găsească un răspuns participanţii la Convenţia privind viitorul
Uniunii Europene. Diferenţele de opinie nu au lipsit.
S-au conturat două mari curente, al „naţionaliştilor” şi al „federaliştilor”. În
afara acestora, au apărut şi interesele regionale şi naţionale. Ţările din Europa

Pagina 24
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Centrală care au devenit membre ale Uniunii Europene şi-au anunţat, de asemenea,
intenţia de a-şi promova la Bruxelles propriile obiective, într-un bloc comun.

Sarcină de învăţare

Enumerați principalele politici implementate la nivelul Uniunii


Europene.
__________________________________________________________________________________________________________________________

3.3.3. Viitorul construcţiei europene

Ultimii 2-3 ani au marcat evoluţii politice contradictorii pe continentul


european. Problemele iniţiale ale negocierilor referitoare la adoptarea Constituţiei
Uniunii Europene din decembrie 2003 au avut efecte negative asupra procesului de
adoptare a acesteia. Prima „victimă” a fost chiar procesul democratic din Uniunea
Europeană, prin accentuarea alienării cetăţenilor faţă de instituţiile şi liderii
europeni ce îi reprezintă. Negocierile iniţiale privind mecanismul de vot în Uniunea
Europeană au evidenţiat problemele construcţiei viitoare a Uniunii Europene.
Germania a insistat să obţină un număr de voturi proporţional cu populaţia ţării şi
contribuţia financiară masivă la bugetul Uniunii Europene, iar Polonia şi Spania au
dorit să menţină status-quo-ul mecanismului decizional stabilit prin Tratatul de la
Nisa, care le conferă un nivel satisfăcător de voturi.
Adoptarea Constituţiei europene va înseamna, printre altele, crearea
funcţiei de Preşedinte al Uniunii Europene, care poate să devină un actor principal
în promovarea agendei Uniunii Europene şi un mediator în disputele între statele
membre. De asemenea, acordul asupra Constituţiei va oferi o bază legală pentru
crearea pilonului defensiv al Uniunii.
Divergenţele între grupuri de state membre pe diverse teme, ca de exemplu
hotarârea unilaterală a Franţei şi Germaniei de a renunţa la Pactul de Stabilitate şi
Creştere Europeană sau declaraţiile partizane privind situaţia din Irak, diminuează
în continuare capacitatea Uniunii Europene de a formula politici comune şi măresc
frustrarea statelor membre în ceea ce priveşte reprezentarea adecvată a intereselor
acestora prin intermediul Uniunii Europene.
Unilateralismul nucleului franco-german faţă de procesul de integrare
europeană sprijină ideea că acesta trebuie să se facă cu „două viteze”: prima în
care Franţa şi Germania vor continua o integrare bilaterală şi a doua reprezentată
de restul statelor „neîncrezătoare” din Uniunea Europeană, care vor orbita cu
propria viteză în jurul acestui nucleu. Evoluţia relaţiilor între statele membre ale
Uniunii Europene şi Statele Unite ale Americii reprezintă, de asemenea, alt factor
de îngrijorare pentru viitorul Uniunii. Anti-americanismul a revenit la modă în
„vechea Europă”, exacerbând de multe ori artificial tensiunile transatlantice, cu

Pagina 25
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

consecinţe negative atât pentru economia Uniunii Europene, cât şi pentru cea
mondială.
Schimbarea strategiei de securitate a Statelor Unite în urma evenimentelor
teroriste din 11 septembrie 2001, a reliefat cât de nepregătită este Uniunea
Europeană să prezinte o politică externă comună. Pe de o parte, Franţa şi Germania
s-au retras în poziţia confortabilă de critici ai Statelor Unite ale Americii şi au
refuzat să participe la acţiunea militară a aliaţilor din Irak, fiind vădit frustrate de
ceea ce ele au catalogat drept „unilateralism” american. Pe de altă parte, state
membre precum Italia, Spania, Marea Britanie şi state membre din Centrul şi Estul
Europei, inclusiv România, au sprijinit de la început proiectul militar american în
Irak. Această atitudine a provocat iritare în cercurile franco-germane, care se
consideră motorul integrării europene şi lideri de opinie ce trebuiesc urmaţi
necondiţionat de către noile democraţii est-europene.
Un alt element important ce va influenţa evoluţia Uniunii Europene în
viitorul apropiat va fi efectul lărgirii Uniunii prin cuprinderea celor 10 noi state
membre, apoi a României şi Bulgariei. Aceste ţări simt efectul pozitiv al sprijinului
financiar direct din partea Uniunii Europene] pentru integrarea lor în Uniune. În
lipsa unor creşteri economice substanţiale în Uniunea Europeană, avantajele pe
care statele candidate le-au avut până la aderare – prin injecţia de capital din
Uniunea Europeană şi măsurile protecţioniste temporare – vor fi estompate de
stringenţele competiţiei directe cu statele mai puternice din Uniunea Europeană.
Numeroase alte probleme spinoase legate de lărgirea Uniunii Europene,
precum libera circulaţie a cetăţenilor, a dreptului de muncă în orice stat membru al
Uniunii Europene sau găsirea unor soluţii echitabile pentru minorităţile etnice
prezente pe teritoriul Uniunii Europene vor continua să ocupe agendele birocraţilor
europeni.
În comparaţie cu entităţi statale cu tradiţie democratică şi federală precum
Statele Unite ale Americii sau Canada, care şi-au dovedit viabilitatea, Uniunea
Europeană se prezintă astăzi ca un experiment politic cu rezultate parţiale. Este clar
că guvernele statelor membre ale Uniunii Europene sunt cele ce vor conduce în
continuare procesul politic şi că modelul federal va fi doar parţial implementat prin
efectul controlat de „spill-over” – acest termen se referă la transferul parţial al
suveranităţii statelor membre unei instituţii europene independente, ca de exemplu
Comisia Europeană. Rămâne de văzut dacă toţi actorii politici implicaţi în
modelarea instituţională europeană vor reuşi să ajungă nu numai la compromisuri,
dar şi la edificarea unei construcţii europene viabile, democratice şi puternice, care
să poată juca un rol important în relaţiile internaţionale.
Prin Agenda Lisabona, Uniunea Europeană îşi propunea să dezvolte până
în 2010 cea mai competitivă şi mai dinamică economie mondială. Însă, Agenda
Lisabona a devenit, între timp, un exemplu clasic a ceea ce putem numi o strategie
grăbit construită, fapt ce a determinat o nouă abordare. Astfel, Noua Strategie de la
Lisabona licitează crearea a 6.000 de noi locuri de muncă, sacrificând „cauzele
nobile” ale mediului şi asistenţei sociale pe „altarul” economiei. Asupra Uniunii
Europene planează deci, incertitudini pe care cu greu aceasta va reuşi să le rezolve,

Pagina 26
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

dar să sperăm că acest lucru este posibil, chiar şi în acest deceniu. Atunci se va
conturează şi pentru România un loc adevărat în rândul competitorilor europeni.
Procentajul mare al cetăţenilor români care au susţinut de-a lungul
ultimilor 15 ani, ideea aderării la Uniunea Europeană (în medie, 80-85 la sută) s-a
reflectat în interesul general cu care românii privesc către Uniunea Europeană şi
instituţiile sale, dar şi în interesul particular cu care au fost primite dezbaterile şi
seminariile pe tema viitorului Europei, organizate în ţara noastră de către Delegaţia
Comisiei Europene, Ministerul Integrării Europene şi societatea civilă.
În ce priveşte drumul european al României, acesta a fost marcat până
acum de mai multe întârzieri şi nereuşite, mai numeroase decât aspectele pozitive
înregistrate. Astfel, nu am reuşit să deschidem negocierile din 1997, doar în
decembrie 1999 am fost invitaţi la negocieri. În anul 2000 am rămas în coada
negocierilor valului doi. Prin semnarea Tratatului de Aderare din 25 aprilie 2005,
România trebuia să adere la Uniunea Europeană, fie în ianuarie 2007, fie, în cel
mai rău caz, în ianuarie 2008. 1 ianuarie 2007 a fost data aderării României la
Uniunea Europeană.
___________________________________________________________________
Sarcină de învăţare

Prezentați într-un eseu de maxim o pagină opinia dumneavoastră cu


privire la viitorul construcției europene. Argumentați-vă opinia!
__________________________________________________________________________________________________________________________

3.4. Rezumat

Uniunea Europeană este o uniune economică și politică, dezvoltată în


Europa, ce este compusă din 28 state. Originile Uniunii Europene se
trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și
din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state
în 1958. În anii următori Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea
unor noi state membre și și-a crescut puterea prin adăugarea de
domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale. Tratatul de la
Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în
1993. Ultima amendare a bazelor constituționale ale UE a fost Tratatul
de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.
Uniunea funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale
independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere
între statele membre. Cele mai importante instituții ale UE sunt
Comisia Europeană, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene,
Curtea Europeană de Justiție și Banca Centrală Europeană.
Parlamentul European este ales la fiecare 5 ani de cetățenii europeni.

Pagina 27
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Uniunea Europeană a dezvoltat o piață unică în cadrul unui sistem


standardizat și unificat de legi care se aplică tuturor statelor membre.
În cadrul Spațiului Schengen (care include state membre UE și state
non-UE) controalele vamale au fost desființate. Politicile UE sprijină și
garantează libera mișcare a persoanelor, bunurilor, serviciilor și a
capitalului, au fost emise legi în domeniul justiției și afacerilor interne
și se păstrează politici comune în domeniul comerțului, agriculturii, în
domeniul pescuitului și dezvoltarea regională. A fost înființată de
asemenea și o uniune monetară, Zona Euro care este compusă în
prezent din 19 state. Prin Politica Comună pentru afaceri externe și
securitate, UE și-a dezvoltat un rol limitat în relațiile internaționale și
de securitate. Au fost înființate și Misiuni Diplomatice Permanente în
mai multe state din lume, iar UE este reprezentată în cadrul
Organizației Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Comerțului, G8
și G-20.
Cuvinte cheie: construcție europeană, instituție europeană, atribuții,
politici comunitare
__________________________________________________________________________________________________________________________

Pagina 28
Material de studiu ECONOMIE EUROPEANĂ
Specializarea Administrarea Afacerilor și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

3.5. Test de autoevaluare


(Răspunsuri la pagina 130)

1 Defineşte rolul și atribuțiile Parlamentului European ca instituție a


Uniunii Europene [max. 250 cuvinte] (4p).
2 Care sunt principalele politici implementate la nivelul Uniunii
Europene? [max. 100 cuvinte] (3p).
3 Care sunt principalele probleme cu care se confruntă Uniunea
Europeană în prezent? [max. 100 cuvinte] (2p)
__________________________________________________________________________________________________________________________

3.6. Concluzii

Institutiile Uniunii Europene se pot imparti in doua categorii: cele care


au orientare supranationala, cum ar fi: Comisia, Parlamentul European
si Curtea de Justie si cele cu orientare interguvernamentala: Consiliul de
Ministrii si Consiliul European.

3.7. Bibliografie

[1]. Constantin, Daniela Luminița, Introducere în teoria și practica


dezvoltării regionale, București, Editura Economică, 2000.
[2]. Gavrilă-Paven Ionela, Economie europeană, Editura Grinta, Cluj-
Napoca, 2013.
[3]. Gavrilă-Paven Ionela, Investiţiile în economia contemporană,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2010;
[4]. Popescu Duduială, Lorena, Economie europeană, Târgu Jiu, Editura
Academica Brâncuși, 2009.

Pagina 29