Management bancar Conf.univ.dr.

Irena Munteanu

TEMA 2

STRUCTURA SI MANAGEMENTUL BILANTULUI

Managementul activelor şi datoriilor se referǎ la planificarea strategicǎ şi la

mǎsurile de implementare şi control care vizezǎ activitǎţile bancare specifice. Este
important ca la nivelul activitǎţilor bancare, fluxul de venituri din dobânzi sǎ fie stabil, cât
mai mare şi de un înalt nivel calitativ. Deciziile de management bancar se bazeazǎ pe
analiza structurii bilanţului.

ANALIZA ACTIVELOR

Activele sectorului bancar cuprind elemente specifice domeniului, dar structura

activului depinde de politica de management adoptatǎ. Studiul structurii activului ne
permite evaluarea profilului de risc al bǎncii.

Tabel: Structura activelor unei instituţii de credit

ACTIV
Casa şi conturi la banca centralǎ
Titluri de investiţii – portofoliu cu lichiditate stabilǎ
Titluri tranzacţionabile în nume propriu la valoarea de piaţǎ
Plasamente la bǎnci şi alte instituţii de credit
Credite şi avansuri acordate clienţilor
Alte investiţii - filiale etc
Mijloace fixe dupǎ deducerea amortizǎrii
Alte active
TOTAL

Lichiditatea generalǎ a activelor. În gestiunea financiarǎ pe termen scurt,

activele lichide au un rol determinant. Schimbǎrile din structura bilanţului datorate
modificǎrii termenelor de exigibilitate ale datoriilor sau fluctuaţiilor din piatǎ pot genera
probleme temporare de solvabilitate, în cazul în care lichiditatea nu este suficientǎ. La
nivel internaţional se observǎ abordǎri diferite privind lichiditatea, în funcţie de nivelul de
dezvoltare.
În cazul pieţelor mai puţin dezvoltate, în care lichidiatea creanţelor depinde
aproape exclusiv de scadenţa lor, este necesar un nivel mai ridicat al lichiditǎţii. În astfel
de medii, activele lichide reprezintǎ cel puţin 10% din total, în multe cazuri ajungând şi la
20%.
În mediile cu pieţe financiare dezvoltate, în care existǎ o diversitate largǎ de
instrumentelor financiar- monetare, bǎncile sunt mai deschise cǎtre piaţǎ. În astfel de
condiţii nivelul activelor lichide este aproximativ 5% din total activ. Acest lucru este
posibil deoarece existǎ o capacitate mare de tranzacţionare şi implicit posibilitatea de a
transforma o serie de active în lichiditǎţi înainte de scadenţǎ, în orice moment. Totuşi în
asemenea medii este importantǎ dinamica pieţei financiare, deoarece orice perturbaţii se
propagǎ uşor şi în bilanţul bǎncilor comerciale.
Casa şi conturile la banca centralǎ este o poziţie de activ cu lichidiate foarte
mare. Ea cuprinde bancnote, monede, aur şi lingouri şi depozitele la banca centralǎ.
1
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

Toate bǎncile comerciale sunt obligate sǎ pǎstreze la banca centralǎ o parte a

depozitelor atrase, sub formǎ de rezerva minimǎ obligatorie. Rata rezervelor minime
obligatorii este un instrument de politicǎ monetarǎ utilizat de banca centralǎ pentru a
micşora posibilitǎţile de creditare ale bǎncilor.
Dacǎ rata rezervelor minime obligatorii este foarte mare, atunci resursele de
creditare ale bǎncilor comerciale scad şi ca urmare costul creditelor va creşte.
Daca rezervelor minime obligatorii are tendinta de scadere atunci este de asteptat
un efect de crestere a volumului creditelor si poate o scadere a costului creditelor.

Ratele rezervelor minime obligatorii (RMO)

Rata RMO (%)

Elemente ale bazei de calcul în vigoare în vigoare
lei valută
începând cu: începând cu:
Pasive cu scadenţă reziduală mai mica de 2 ani de la finele
8 24 mai 2015 14 24 noi. 2014
perioadei de observare
cu clauză de rambursare,
Pasive cu scadenţă reziduală transferare, retragere anticipată 8 24 mai 2015 14 24 noi. 2014
mai mare de 2 ani de la finele
perioadei de observare fără clauză de rambursare,
0 24 aug. 2002 0 24 mai 2009
transferare, retragere anticipată
Împrumuturi nerambursabile 0 24 aug. 2002 0 24 aug. 2002

Ratele dobânzii bonificate la RMO

Rata dobânzii bonificate

Moneda de constituire în vigoare începând cu:
%p.a.
RMO constituite în lei 0,18 24 iulie 2015
RMO constituite în valută EUR 0,13 24 iulie 2015
USD 0,07 24 iulie 2015

Ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de RMO

Rata dobânzii penalizatoare

Moneda de constituire în vigoare începând cu:
%p.a.
RMO constituite în lei 5,00 24 mai 2015
RMO constituite în valută EUR 3,80 24 august 2015
USD 3,80 24 august 2015

Autoritatea de reglementare încearcǎ sǎ gǎseascǎ metodologia optimǎ prin care

rezervele minime obligatorii sǎ nu poatǎ fi eludate.
Llichiditatea stabilǎ sau portofoliul de investiţii este o poziţie bilanţierǎ în care
sunt reprezentate investiţiile financiare ale bǎncii, precum şi operaţiunile cu titluri de
valoare, acţiuni, obligaţiuni, valute, etc. Trebuie precizat cǎ existǎ distincţie între
portofoliul de investiţii şi portofoliul de tranzacţii în nume propriu.
Conform IAS 39 activele de investiţii sunt ,‚deţinute în scopul tranzacţionǎrii; sunt
disponibile pentru vânzare sau sau pǎstrate pânǎ la scadenţǎ’’. Aceste active ar trebui
înscrise în contabilitate la valoarea de piaţǎ.
În tot mai multe state, bǎncile comerciale sunt obligate sǎ deţinǎ obligaţiuni
guvernamentale sau alte creanţe asimilate ca fiind active lichide şi sigure, pentru a
garanta un nivel corespunzǎtor al lichiditǎţii.
2
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

Pentru cǎ decizia de a achiziţiona sau nu astfel de titluri este prerogativul exclusiv

al conducerii instituţiei financiare, probabil cǎ în cele mai multe cazuri în locul acestor
titluri vor apǎrea alte creanţe mai rentabile, dar purtǎtoare de risc. În cazul în care
autoritatea monetarǎ reglementeazǎ achiziţia de titluri de stat, într-un procent anume din
total activ, acest fenomen va duce implicit la scumpirea creditelor acordate.
Dacǎ privim din punct de vedere al managementului riscului în bancǎ, orientarea
excesivǎ spre client atrage dupǎ sine asimilarea riscului de credit, cu cel de piaţǎ şi cu
cel al partenerului.
Creditele şi avansurile acordate clienţilor reprezintǎ în mod firesc cea mai
importantǎ parte a activului bancar. La aceastǎ poziţie sunt incluse: creditele pentru
activitatea curentǎ a agenţilor economici (linia de credit, creditul de trezorerie, etc),
creditele de investiţii, creditele ipotecare, creditele de consum, descoperitul de cont,
liniile de credit-card.
Inovaţia financiarǎ a adus în atenţie posibilitatea tranzacţionǎrii activelor bancare
prin vânzarea ipotecilor, creditelor pentru export, automobile etc. Aceste operaţiuni care
sunt foarte des întâlnite în Statele Unite şi Marea Britanie se încadreazǎ în practica
bancarǎ numitǎ titlurizare1.
Alte investiţii reprezintǎ o poziţie de activ în care sunt cuprinse investiţiile bǎncii
pe termen lung în tituri de capital, cum ar fi: titluri de capital proprii netranzacţionabile,
investiţiile de capital în filiale, întreprinderi asociate sau alte entitǎţi.
Mijloacele fixe reprezintǎ activele de infrastructurǎ, sediile bǎncii, alte proprietǎţi,
echipamente, autovehicole, mobiler, etc. Câteodatǎ, în pieţe lichide, bǎncile fac afaceri
imobiliare, dar dacǎ procentul din total activ devine prea mare, autoritatea monetarǎ
intervine. În unele ţǎri, existǎ reglementǎri speciale prin care asemenea investiţii
imobiliare sunt interzise.

Cadrul 2.1. Operaţiuni permise şi nepermise ale instituţiilor de credit în România

În privinţa operaţiunilor cu bunuri mobile şi imobile, instituţiile de credit se pot
angaja numai în următoarele condiţii:
 operaţiunile sunt necesare desfăşurării activităţii de bază;
 operaţiunile au ca obiect bunuri mobile şi imobile dobândite în urma executării
creanţelor;
 operaţiunile au ca obiect bunuri mobile şi imobile destinate perfecţionării, pregătirii
profesionale a salariaţilor, organizării unor spaţii de odihnă şi recreare sau asigurării de
locuinţe pentru salariaţi.
Printre operaţiunile nepermise instituţiilor de credit se înscriu:
 gajarea propriilor acţiuni pe contul datoriilor băncii;
 acordarea de credite garantate cu acţiuni, alte titluri de capital sau cu obligaţiuni
emise de instituţia de credit însăşi sau de o altă entitate aparţinând grupului din care face
parte instituţia de credit;
atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau alte valori, de la
public, când instituţia de credit se află în insolvenţă.

Alte active includ în cele mai multe cazuri imobilizǎrile necorporale. Acestea
variazǎ în ceea ce priveşte predictibilitatea veniturilor asociate în funcţie de existenţa
pieţelor pentru astfel de active. În aceastǎ categorie pot fi incluse conturile de tranzit.

1
vânzǎri/transferuri ale creditelor instituţiilor financiar monetare cǎtre terţi
3
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

STRUCTURA DATORIILOR SI A CAPITALURILOR PROPRII (PASIV)

Analiza datoriilor unei instituţii financiar-bancare este un element important în

analiza riscului. O creştere a volumului depozitelor mari ale agenţilor economici precum
şi apropierea scadenţelor pentru rǎscumpǎrarea obligaţiunilor emise pot expune banca
la o volatilitate mare în ceea ce priveşte riscul de lichiditate.
Activitatea bancarǎ se desfǎsoarǎ în condiţii de îndatorare ridicatǎ şi în cele mai
multe cazuri, de marjǎ scǎzutǎ. Ca urmare vom regǎsi în pasivul bilanţier un nivel scǎzut
al capitalurilor proprii şi implicit al indicatorului: capitaluri proprii/datorii. Nivelul scǎzut al
indicatorului de îndatorare este specific domeniului financiar şi este considerat alarmant
pentru celelalte sectoare de activitate. Totuşi existǎ reglementǎri specifice domeniului
bancar în ceea ce priveşte adecvarea capitalului.
Structura datoriilor variazǎ de la o instituţie de credit la alta, dar întotdeauna va
reprezenta tabloul resurselor. Structura de finantare a unei bǎnci are un impact direct
asupra costului resurselor şi determinǎ potenţialul de profit.

Tabel: Structura datoriilor şi a capitalurilor proprii ale unei instituţii de credit

PASIV
Datorii cǎtre alte instituţii de credit
Datorii cǎtre alţi clienţi/deponenţi
Finanţare pe baza portofoliului de tranzacţionare (portofoliul de investiţii) – titluri
reachiziţionate
Certificate de depozit
Alte datorii
Sume datorate instituţiilor guvernamentale
Datorii cǎtre agenţii internaţionale de creditare
Datorii subordonate (secundare)
Capitalul acţionarilor
TOTAL

Datoriile cǎtre alte instituţii de credit reprezintǎ nivelul finanţǎrii interbancare şi

anume sumele datorate cǎtre alte bǎnci. Nivelul acestor datorii în total poate arǎta o
tendinţǎ a sistemului bancar a ţǎrii respective sau poate indica nivelul resurselor
împrumutate de la bǎnci strǎine. În sistemele financiare dezvoltate aceastǎ
interconectare între bǎnci existǎ şi în mod normal nu implicǎ decât riscuri valutare. Totuşi
legǎturile financiare multiple din sisteme bancare diferite pot fi cauze ale importului sau
exportului de crize financiare.
Formele de finanţare internaţionalǎ sunt: credite primite de la bǎnci strǎine, linii de
finanţare externǎ, fonduri atrase de la agenţii de finanţare a exporturilor, agenţii de
creditare internaţionalǎ, conturi vostro. Formele indirecte includ: bilete la ordin,
acreditive, cambii rescontate la bǎnca centralǎ.
Pe de altǎ parte nivelul finanţǎrii extene nu este numai un indicator de risc, el
exprimând nivelul încrederii internaţionale în economia şi sistemul bancar al ţǎrii
respective.
Un nivel mare al finanţǎrii interbancare faţǎ de cel al depozitelor atrase în raport
cu nivelul creditelor acordate indicǎ o activitate riscantǎ datǎ fiind volatilitatea mare a
finanţǎrii interbancare.
Depozitele reprezintǎ cea mai mare parte a datoriilor totale ale bǎncii.
Principalele categorii sunt: depozite la vedere, depozite la termen, conturi de economii.
Structura şi stabilitatea depozitelor sectorului privat sunt elemente de bazǎ în analiza

4
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

riscului. De asemenea, nivelul depozitelor din sistemul bancar este relevant pentru
analizele macroeconomice efectuate pentru ţintirea inflaţiei.
În cadrul depozitelor existǎ categorii diferite de risc. Cele mai stabile depozite sunt
cele la termen ale persoanelor fizice, iar cele cu volatilitate foarte mare sunt cele ale
agenţilor economici. Concurenţa pentru obţinerea resurselor face ca bǎncile sǎ ofere de
multe ori dobânzi atractive deponenţilor, ceea ce implicǎ angajarea imediatǎ a fondurilor
în plasamente financiare. Totuşi pentru un management performant, se impune
împǎrţirea depozitelor în mai multe categorii: depozite ferme, stabile, sezoniere şi
volatile.
Finanţarea pe baza portofoliului de tranzacţionare reprezintǎ datorii constituite
prin titluri de piaţǎ interbancară, obligatiuni, titluri de creanţă negociabile aflate în
circulaţie. În cadrul acestora, bǎncile participǎ la operaţiuni specifice pieţei monetare ca
operaţiunile reversibile. Acestea au la bazǎ titluri de valoare permise la tranzacţionare.
Cu ajutorul unui portofoliu de titluri, banca participǎ la tranzacţionare în nume
propriu, urmǎrind exploatarea oportunitǎţilor de finanţare din piaţǎ. Acest portofoliu
pentru tranzacţionare este deosebit faţǎ de portofoliul de investiţii, care reprezintǎ un
portofoliu de protecţie, având lichiditate stabilǎ.
Acordurile reversibile pot expune bǎnca la riscuri ale ratei dobânzii sau riscuri de
piaţǎ, având în vedere cǎ se bazeazǎ pe titluri de valoare, dar poate apǎrea şi un risc de
credit în cazul în care cumpǎrǎtorul nu este capabiule sǎ-şi respecte angajamentele.
Împrumuturile de la banca centralǎ se regǎsesc printre datoriile unei bǎnci. În
cazul în care apar modificǎri în volumul rezervelor minime obligatorii ca rezultat al
fluctuaţiilor depozitelor, instituţia de credit se împrumutǎ de la banca centralǎ pe temen
scurt. Acest fapt apare când bǎncile nu şi-au calculat corect poziţia zilnicǎ pe piaţǎ şi
sunt forţate sǎ se împrumute de la banca centralǎ.
Creditele pe termen lung acordate de banca centralǎ instituţiilor de credit indicǎ o
situaţie neobişnuitǎ la nivelul sistemului financiar-bancar. De-a lungul timpului asemenea
împrumuturi au fost direcţionale spre un scop precis, determinat de politicile
guvernamentale, de exemplu în domeniul agriculturii, al construcţiei de locuinţe sau în
condiţii de crizǎ financiarǎ.
Capitalul bǎncii reprezintǎ potenţialul de acoperire a riscurilor sau mǎsura în
care deponenţii pot fi protejaţi împotriva pierderilor. La nivel internaţional existǎ
reglementǎri specifice privind capitalul adecvat, precum şi cele 3 componente ale
acestuia. Nivelul 1 reprezintǎ componenta de bazǎ a capitalului şi cuprinde: acţiunile
ordinare, rezultatul reportat şi acţiunile preferenţiale perpetue. Instrumentele de capital
corespunzǎtoare nivelului 1 sau 2 au scadenţǎ foarte mare şi nu fac parte din convenţii,
ceea ce ar duce la practici bancare nesǎnǎtoase (de altfel nepermise de regelementǎrile
în vigoare). Componentele de capital de nivel 2 şi mai ales 3 au scadenţe precizate,
ceea ce aduce bǎncii obligaţii exigibile la o anumitǎ datǎ. De aceea în evaluarea
capitalului adecvat, se va ţine cont de perioada rǎmasǎ pânǎ la scadenţǎ în cazul
capitalului din nivelul 2 şi 3.

ELEMENTELE EXTRABILANŢIARE

Modernizarea instrumentelor financiar monetare a dus la divesificarea mare a

operaţiunilor bancare active şi pasive, dar mai ales a celor extrabilanţiere. Rezeva
minimǎ obligatorie şi capitalul adecvat creazǎ costuri suplimentare la nivelul instituţiilor
de credit, iar operaţiunile de acordare de garanţii, acreditivele, instrumentele derivate
(contracte futures şi opţiuni) nu sunt considerate nici active nici datorii. Ca umare în
ultimii ani volumul operaţiunile extrabilanţiere a crescut foarte mult. Cu toate cǎ nu sunt
5
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

prevǎzute în bilanţ, aceste operaţiuni comportǎ riscuri, iar gestionarea riscurilor induse
de operaţiunile extrabilanţiere este o adevǎratǎ provocare.
Deciziile de management bancar în zona operaţiunilor extrabilanţiere se bazeazǎ
pe cuantificarea datoriei posibile, pe volumul resurselor previzionate a fi utilizate în cadrul
operaţiunilor, dar şi pe o corectǎ evaluare a evoluţiei pieţei.