Partidele politice

Originea partidelor politice moderne :

1. Emergența parlamentarismului și agregarea majorității;
2. Sufragiul universal.
3. Intrarea abruptă a « maselor » în politică;
Definirea partidului politic: Ce nu este un partid politic

1. Partidul politic nu este un grup de presiune deoarece : - re-prezintă o viziune asupra interesului general,
- urmărește să exercite putere politică. Totuși unele partide provin din rândul grupurilor de presiune iar altele nu
par a avea vocația re-prezentării vreunei viziuni asupra interesului național.

2. Partid politic nu este un grup de reflecție deoarece:

-practică puterea, nu doar reflectează asupra acesteia;
-își construiește legitimitatea organizațional și ierarhic;
-construiește o structură teritorială extensivă.

Totuși unele partide provin din grupuri de reflecție, dar nu rezistă probei timpului.

Abordarea « instrumentalistă » : Max Weber Politica: vocație sau profesie (1918)

Definitie
Partide politice sunt asociații bazate pe angajamentul formal liber consimțit al membrilor și au drept scop
1.Să permită liderilor să obțină puterea asupra unui grup

2.Să ofere militanților șansa - ideală sau materială – de a-și atinge scopurile obiective sau de a obține avantaje
personale.

Criteriile de recunoaștere a partidelor politice: Joseph La Palombara și Myron Weiner Political Parties and
Political Development (1966)
1. Continuitatea organizațională.
2. Vizibilitatea locală și caracterul teritorial complet al organizației.
3. Voința de a accede la putere și de a o păstra fie singur, fie în cadrul unei coaliții.
4. Adaptarea partidului pentru căutarea unui cât mai mare sprijin popular, în particular cu ocazia confruntărilor
electorale.

Definiția realistă partidelor în funcție de structura lor: Maurice Duverger Les partis politiques (1951)
Partide politice nu se mai definesc prin programul sau prin apartenența de clasă a aderenților lor ci prin natura
organizației lor: un partid este o comunitate politică structură
În Les partis politiques (Partidele politice, 1951) Duverger încearcă chiar definirea unei științe a partidelor
politice: stasiologia.

Raportul partidelor cu alegerile : Giovanni Sartori Parties and party system (1976)
Un partid politic este în primul rând o organizație care se prezintă în alegeri realizate într-un cadru competitiv.
Nu există «partide» în adevăratul sens al termenului în regimuri non democratice.
Partidele care nu se prezintă în alegeri nu pot fi considerate (adevărate) «partide».
Cu toate acestea nu toate listele prezentate în alegeri în cadrul unei democrații sunt emanația unor partide (ex:
liste cetățenești).

Tipologia partidelor după Sartori

•Partide de opinie și de clientelă : formă primitivă a partidelor din perioada parlamentarismului clasic; partidele
erau rețele constituite în jurul liderilor (ex: Whigs et Tories) ;
•Partide parlamentare : urmăreau să construiască strategii pentru a formea majoritatea (partidele americane în
secolul al XIX-lea) ;

•Partide parlamentare electoraliste : partide parlamentare care și-au constituit organizații locale ca urmare a
extinderii dreptului la vot (partidele engleze la sfțrșitul secolului al XIX-lea) ;
•Partidele cu vocația organizării maselor : partide cu origine exteripară al căror obiectiv este organizarea
politică a maselor (partidele laburiste, social-democrate sau comuniste).

Dinamica proiectului politic : Daniel-Louis Seiler Les Partis politiques en Occident Sociologie historique du
phénomène partisan. (2003)
« Definim partidele ca organizații ce urmăresc să mobilizeze indivizii către o acțiune colectivă orientată
împotriva altora - de altfel la fel de mobilizați - cu scopul de a accede, singuri sau în coaliție, la exercitarea
funcțiilor de guvernare. Această acțiune colectivă, ca și pretenția de a dirija treburile publice, sunt justificate de
o viziune particulară asupra interesului general. »
«Proiectul constituie un element constant, invariant, care asigură continuitatea și identitatea ce caracterizează,
de-a lungul istoriei, discursul unui partid pentru a mobiliza partizanii săi în scopul accederii la putere »

Definiția economică a partidelor : Anthony Downs An Economic Theory of Democracy(1957)

„Un partid politic este o echipă de oameni care urmărește să controleze aparatul de putere asigurând-și posturile
necesare prin participarea la alegeri organizate. Prin echipă înțelegem o coaliție ai cărui membrii sunt de acord
asupra obiectivelor ca tot în loc să fie de acord doar cu o parte dintre ele. Fiecare membru al echipei are exact
aceleași obiective ca toți ceilalți. Cum noi postulăm, de altfel, că acești membri sunt raționali, noi putem
considera obiectivele lor ca pe fiind o schemă de priorități coerente și simple. »

Progresul economic și social, ca și mutațiile culturale, contribuie la atenuarea clivajelor ideologice. Aceste
evoluții determină partidele de cadre să se adapteze și pe cele de masă să devină mai pragmatice pe măsură ce
baza lor socială se transformă. Partidele dezvoltă de o manieră generală „obiective comunitare de importanță
națională depășind astfel interesul particular de grup". De aceea Kirchheimer propune un nou ideal tip de
partid: partidul care culege-tot (catch-all party). Acest tip de partide este caracterizat printr-o slabă angajare
ideologică și printr-o strategie consensuală prin care urmărește să obțină ralierea electorală a unor segmente
sociale multiple. Adaptarea partidelor la schimbările economico-sociale:
Otto Kirchheimer
"The transformation of the Western party systems" (1966)

Funcțiile partidelor politice

La ce servesc partidele politice ?
Partidele îndeplinesc funcții manifeste și funcții latente (Robert Merton).
1. Funcția de guvernare;
2. Funcția de recrutare și înlocuire a personalului politic;
3. Funcția programatică;
4. Funcția de mediere între stat și societate civilă;
5. Funcția de legitimare a regimului și / sau a sistemului politic;
6. Funcția de socializare;
7. Funcția de educație politică a electoratului;
8. În anumite cazuri, funcția de contra-punere sau de subversiune, ori funcția tribunitară sau funcția de integrare.

Funcția tribunitară după Georges Lavau Partis et systèmes politiques : interactions et fonctions (1969) « Dacă
structurile sistemului nu comportă nicio instituție tribunară ori, dacă acestea deși existente nu își îndeplinesc
menirea, este la îndemâna partidelor politice (ca și a bisericilor, sindicatelor sau ong-urilor) să încerce să dea
expresie acestei luări la cunoștință a disfuncționalităților și de non-participare la reproducerea sistemului.
Partidele politice care se « manifestă» ostil sistemului pot să îndeplinească această funcție tribunitară.

Acest fapt are mai multe semnificații:

- aceste partide asumă obiective „revoluționare”;
- în același timp aceste partide acumulează suficientă forță de reprezentare pentru a bloca efectiv sau a
împiedica funcționarea sistemului fără ca acesta să replice prin represiune sau punerea în afara legii a acestor
partide;
- aceste partide beneficiază de suficientă autoritate asupra grupurilor pe care pretind că le reprezintă pentru a le
împiedica fie să se implice în acțiuni «sălbatice», fie să se refugieze în comportamente tip retragere sau boicot »

Tipuri de partide: aliate sau traditionale;

o Partidele aliate
 există partide intens înrudite încât creează impresia unei omogenități și unități totale,
adică un singur partid
 criterii pentru a decide dacă partidele aliate sunt de fapt 2 sau unul singur:
 modalitatea de participare la alegeri – dacă acestea concurează sau nu
 gradul de cooperare dintre partide în parlament
 comportamentul partidelor în procesul de formare a cabinetelor (împreună sau
în opoziție)
 putem lua în calcul partidele aliate ca un singur partid numai dacă colaborarea
bilaterală este de lungă durată
o partidele facționalizate
 partidele conservator și liberal din Columbia
 „democrații se comportă ca 2 partide în Congresul SUA: conservatorii din sud și
liberalii din nord
 Produc instabilitatea din cauza lipsei coeziunii
6. cele 7 dimensiuni ale partdelor
o Dimensiunea socio-economică – există diferențe semnificative între politicile socio-
economice și cele urmate de partidele de guvernământ. Guvernele de stânga au produs o
creştere mai mare în sistemul public al economiei, o mai mare egalizare a veniturilor, au
depus eforturi mai mari pentru reducerea şomajului şi au pus accent pe cheltuieli în educaţie,
sănătate publică şi protectie socială decât guvernele de dreapta.
o Dimensiunea religioasă – diferențe între partide laice și religioase
 o Dimensiunea cultural-etnică – Lipset și Rokkan: 4 surse de bază ale clivajelor sistemelor de
partide, printre care clivajele cultural-etnice, rural/agrarar-urban/industrial. Elveția și India
sunt profund divizate din punct de vedere etnic.
o Dimensiunea urban-rural – dimensiune a sistemelor de partide cu proeminență medie.
Partidele agrarare (predominante în țările nordice) și-au schimbat caracterul exclusiv rural, și-
au transformat numele în partide de centru.
o Susținerea regimului – apare ca rezultat al prezenței unor partide importante ce se opun
regimului democratic (partidele comuniste)

Politica externă – teme care au divizat partidele: atitudinea prosovietică tradițională a partidelor comuniste
europene, opoziția față de calitatea de membru NATO în Franța și Islanda, opoziția față de calitatea de membru
al UE (în Marea Britanie, Danemarca, Irlanda), relațiile cu SUA în Japonia și Jamaica, relațiile cu Australia în
Papua Noua Guineea, relațiile cu Libia în Malta etc

II Clivaje multidimensionale

1) Clivajul Rokkan-Lipset

Clivajele lui Rokkan și Lipset sunt o consecință a tensiunii generate de un momentul critic care antrenează,
fracturează și mobilizează comunitatea în raport cu schimbările și mizele propuse.

Etapa I Etapa II Etapa III

Secolele 16-17 Secolul 19 Secolul 20

Moment critic Reforma-contrareforma Prima revoluție A doua revoluție

industrială industrială

Manifestare Revoluția democratică Revoluția rusă, „Marea” criză, primul

Răscoala din 1907 și al doilea război
mondial

Forme de exprimare Religie națională - Agricultură - Industrie „Marile puteri” pentru

conflict supranațională Consolidarea pieței controlul resurselor
naționale – Prima
Limbă națională – latină globalizare Puteri coloniale –
(colonialismul) mișcări de eliberare
(Decolonializare)
Proprietari agricoli –
Administratori (Ciocoii
vechi-ciocoii noi)

Se manifesta prin Clivaj Centru-periferie Clivajul Rural-urban Clivaj Patron-angajat

Clivaj Stat-biserică

Miza Controlul secular-control Nivel al tarifelor pentru Integrare națională -

religios al educatiei de produsele agricole, angajament
masă revoluționar
 Controlul – libertate internațional
pentru întreprinderile
industriale Integrare europeană -
globalizare

2) Clivajul lui Kitschelt

Dimensiuni ale clivajelor politice in Europa Centrala si de Est

Preliminari teoretice:

Kitschelt identifica 3 dimensiuni abstracte de clivaj legate de modul de operare si de rezultatul deciziilor
colective:

1. Reguli ce specifica cine sunt jucatorii (actorii) carora le este permis sa participe la joc, adica la viata
politica
2. Regulile de joc pe care actorii trebuie sa le respecte
3. Resursele de care dispun actorii pentru a putea participa la decizii (joc)

III Clivajul stanga-dreapta

1) Revolutia Franceza

Clivajul stanga-dreapta apare in perioada Revolutiei Franceze. Inceputurile sale sunt legate de evenimentele de
la 11 septembrie 1789, cand in Adunarea Constituanta Franceza, pentru a simplifica votul, reprezentantii care
erau de acord cu prerogativele regale s-au asezat in dreapta (aristocratii), iar cei care se impotriveau regelui
(burghezii) s-au asezat in stanga prezidiului in sala Parlamentului francez, care are forma unui semicerc.

Adunarea Constituanta a Frantei s-a intrunit pentru a dezbate chestiunea veto-ului regal. Cineva a avut idee
agreata ulterior de toti reprezentantii ca sustinatorii si adversarii dreptului de veto al monarhului sa se deplaseze
la dreapta si, respectiv, la stanga presedintelui Adunarii. In felul acesta, cei care erau pentru si cei care erau
contra, delimitandu-se net unii de altii, putea fi numarati usor si fara eroare.

Astfel, clivajul stanga-dreapta parcurge o prima etapa intre sfarsitul secolului al XVIII-lea si sfarsitul secolului
al XIX-lea, intitulata (1) faza topografiei parlamentare (intre 1789-1895).
2) Caracteristici

Dreapta
1.prevalența tradiţiei
2. logica ordinii
2. Inegalitatea (Inegalitate economică –
inegalitate de şanse „așa a lăsat Dumnezeu”)
3. capitalism integral
4. preeminența comunității naturale (familie,
comunitate locală, națiune)
5. subsidiaritate
6. naţionalism – autohtonism
7. ierarhie socială
8. guvernare restrânsă – elitism
9. cultura dictează legii
Stanga
1. egalitatea (egalitate socială - egalitate
economică – egalitate de şanse)
2. logica drepturilor
3. asistenţă socială crescută
4. pre-emineța societății în raport cu individul
5. internaţionalism
6. orizontalitate socială
7. guvernare largă – democrație
8. legea dictează culturii
 IV. Alegeri și reprezentare politică

1) Explicarea votului
 cetățeanul activ – Mecanismul politic a fost făcut la origine de oameni, pus în acțiune de oameni.
De aceea este nevoie nu doar de simpla lor supunere, ci de participarea lor activă – J. S. Mill
 cetățeanul pasiv – nu sunt bine informați, procesele lor de elaborare a deciziei electoral nu au prea
multe lucruri în comun cu un proces de calcul rațional
o Perspective teoretice asupra comportamentelor electorale
 Comportamentul electoral al colectivității traduce în vot caracteristicile geografice,
sociale sau istorice
 Comportamentul electoral al individului ține cont de caracteristicile personale și de
propriul sistem de valori
2) Participarea si democrație
Există 2 tipuri de relații între partide și democrație.
Relația pozitivă evidențiază legătura indisolubilă dintre democrație și partide. Are la bază competiția liberă
dintre partide. Alegerea reprezentanților (ocuparea locurilor din Parlament) este posibilă doar prin existența
partidelor politice care, punându-și resursele (simbolice și materiale) în joc, fac posibilă alegerea între candidați,
asumându-și responsabilitatea pentru evoluția acestora.
Relația negativă este ilustrată atunci când democrațiile se prăbușesc ca urmare a acțiunii unor partide cu
vocație monopolistă (totalitare) care, ajunse la putere, abolesc pluripartidismul (Germania hitleristă) sau reduc
partidele la o obediență mimetică (cazul Partidului Țărănesc din Polonia comunistă).
3) Teorii elitiste
Democrația, chiar dacă guvernează în funcție așteptările cetățenilor, este o afacere a elitelor care își asigură
consimțământul maselor, mereu suspectate de o deviație autoritară.
4) Tipuri de culturi politice
 Parohială (integrare locală)
 De supunere (supunerea în fața comandamentelor naționale)
 De participare (angajament)
5) Ideologia participării
Mișcarea pentru drepturi civice, manifestațiile studențești din 1968
1968 – marile manifestații studențești (panterele negre) din SUA și Occident => Universitățile de stat din SUA
nu mai sunt finanțate
* Mișcările sunt îndreptate împotriva comunismului
* Stânga antitotalitară – în universitățile din SUA în prezent
1968 – mișcările studențești din Polonia și Cehoslovacia
Sartre cerea muncitorilor să se alieze cu studenții => Revoltă (revoluție?!) neoliberală
6) Modele ale participării politice
 Forme ale comportamentelor convenționale:
o Informarea
o Votul
o Participarea la discuții (inclusiv pe forumuri)
o Semnarea de petiții
o Participarea la demonstrații
o Militantismul sau adeziunea la o organizație politică
  Forme ale comportamentelor non-convenționale:
o Contestatare
o Revoluționare
 Geografia umană – „votul de granit al dreptei, votul de calcare al stângii” - Andre Siegfried
 Traumatismul istoric – memoria colectivă a violențelor revoluției franceze – 1960
7) Paradigmele studiilor electorale
 Paradigma structuralisto – ecologică
 Paradigma constructivisto – psiho – cognitivistă
 Paradigma alegerilor raționale și votul asupra unei probleme (issue voting)
8) Școlile Michigan + Michigan
Şcoala de la Columbia privilegia explicarea comportamentelor electorale prin caracteristicile socio-
economice. Campania electorală depinde de modul în care e tratată în mass media (presa scrisă și radio la acea
vreme) și nu face decât să întărească predispozițiile politice. Comportamentele politice ale electorilor nu sunt
rezultatul unei alegeri individuale ci sunt influențate de 3 variabile sociale: grupul de apartenență, mediul de
locuire și religia. De aceea gradul de integrare socială a individului permite evaluarea orientării sale electorale.
Școala de la Michigan considera ca determinante identitățile socio-politice ale alegătorilor. Cercetătorii
universității Michigan au dezvoltat o teorie a alegătorului rațional pornind de la anchetele naționale realizate în
Statele Unite după alegerile din 1948 și 1956. ei au pus în evidență psihologia individuală și percepțiile politice
pentru a explica semnificația votului. Ceea ce s-a numit mai apoi paradigma Michigan avea in vedere doi
factori: identificarea partizană și contextul electoral.
 Critici teoretice
o Un determinism social excesiv
o Negarea specificităţii comportamentelor individuale
 Critici empirice
o Declinul identificării partizane
o Creșterea instabilității electorale
o Transformarea societăților occidentale
o Individualizarea (declinul apartenenței la grup)
o Post-industrializarea (declinul claselor sociale tradiționale)
Post-materialismul
 Declinul clivajelor
o Rezolvarea conflictelor centrale
o Electori din ce în ce mai mobili
o Partide catch-all
9) Votul instrumental
 Presupoziții
o Alegătorii sunt egoiști
o Alegătorii sunt raționali
o Alegătorii sunt subiectivi
o Alegătorii pot evalua „ofertele” electorale
o Votul este instrumental
o Acțiunea de a vota presupune un cost
10) Votul opțional (1989)
11) Teorii privind „votul optimal”
 a. În funcție de dezbaterea (temele) politice
b. În funcție de candidați
c. În funcție de acțiunea guvernanților
12) Votul spațial (1957)
a. Pune accentul pe „alegătorul mediu”
b. Succesul în alegeri depinde de poziția partidului A relativ la partidul B
c. Noi partide pot apărea în nișele „neocupate”
13) Votul direcțional

14) Teoria temelor credibile

 Alegerea unor teme inițial non conflictuale (probleme cu valență vs. probleme de poziționare clasică)
 Votul alegătorului nu se realizează în funcție de poziție ci de presupusa sa competență
 Obiectivele campaniei partidului:
o Să facă proeminente temele partidului (issue salience)
o Să decredibilizeze partidul concurent asupra temelor asupra cărora partidul a câștigat
proeminența
o Să construiască credibilitatea partidului/candidatului
15) Votul asupra problemei
 Alegătorii se specializează asupra problemelor pe care le consideră importante
 Alegătorii votează cu partidele cele mai apropiate poziție lor
 Clivajele clasice sunt înlocuite de diviziuni asupra problemelor

16) Încercare de unificare a teoriilor votului. Teoria PSO (poziție, proeminență și

control (position, salience and ownership)
 Obiective:
o Să reconcilieze teoriile poziției, proeminența și votului pe problemă
o Să demonstreze ca partidele pot folosi cele 3 tipuri de vot
o Să demonstreze că partidele se află în concurență nu doar cu partidele apropiate ci și cu cele din
cealaltă parte a spectrului politic
17) PSO – teoria competiției partizane
Partidele pot folosi în același timp:
 Poziționarea în raport cu temele
o Funcția de poziționare spațială (caracteristică modelului Downs)
o Partidul are capacitatea de a oferi poziții atractive (condiție necesară pentru obținerea votului)
 Proeminența temei
o Ponderea temei în calculul deciziei de vot
o Problemele de politici publice sunt importante pentru alegători (condiție necesară pentru
obținerea votului)
 Controlul temei
 o Credibilitatea partidului în aria temei susținute
o Partidul este credibil în temele pe care le propune (condiție necesară pentru obținerea votului)
18) Teoria „votului centrat pe candidat”
Explică influența candidaților asupra votului:
 Calitățile candidatului
 Popularitatea candidatului
 Vot asupra persoanei vs. vot pentru partid
19) Influența politicilor implementate asupra votului
 Votul economic
o egotropic – centrat pe nevoile alegătorului – alegătorul egoist
o sociotropic – centrat pe probleme sociale
 votul retrospectiv vs. votul prospectiv
o alegerile de „al doilea ordin” (locale, Parlamentul european)
 Alegerile nu au consecințe asupra desemnării guvernelor
 Consecințe
 Prezența la urme redusă
 Sancționează partidele la putere (mai ales dacă alegerile de „al doilea ordin” au
loc după spre sfârșitul ciclului electoral național)
 Votul se orientează către partide mici
 votul de protest
o Vot în favoarea unui partid fără a adera la ideile partidului
o Rolul votului de protest = să transmită altor partide (în special, celor la guvernare, în general,
partidelor-sistem) un mesaj de nemulțumire

Moduri de scrutin

1. Scrutinul majoritar (câştigătorul ia totul)

obiectivul urmărit: formarea majorităţii

2. Scrutinul proporţional (fiecăruia cât reprezintă)

obiectivul urmărit: asigurarea legitimităţii guvernării

3. Scrutinul mixt (candidaţi individuali, repartiţie proporţională a mandatelor)

obiectivul urmărit: legitimitatea guvernării şi responsabilizarea aleşilor

Caracteristicile votului :

• Individualizarea votului versus votul colectiv

• Egalitatea alegătorilor de la principiu la fapt
• Administrarea alegerilor: votul în secţia de domiciliu sau votul în orice secţie de vot
• Asigurarea secretului votului: cabina de vot şi frauda electorală
• Votul diasporei
• Modalităţi de numărare a voturilor: numărătoarea manuală versus numărătoarea automată
• Impactul noilor tehnologii: votul electronic şi votul prin internet
Tipuri de circumscripţii:

1. Circumscripţii uninominale (în care se dispută un singur post)

2. Circumscripţii plurinominale (în care se dispută mai multe posturi care pot fi sau nu trecute pe o listă)

Caracteristici structurale ale alegerilor :

o Tipul circumscripţiilor
o Numărul de tururi de scrutin
o Sistemul electoral (tehnica de repartizare al mandatelor)
o Problematica dimensiunii şi egalităţii circumscripţiilor: Diferenţele demografice Designul
circumscripţiilor (gerrymanderingul)

Scrutinul majoritar

Desemnează modul de organizare al votării în care primul candidat clasat este declarat ales.

- are ca obiectiv principal asigurarea guvernabilităţii prin forţarea “mecanică” a majorităţii unui partid.
- urmăreşte să degaje majoritatea unui partid sau a unei alianţe electorale

Scrutinul majoritar poate fi clasificat în funcţie de circumscripţie:

- uninominal (dacă se desfăşoară într-o circumscripţie în care se dispută un sigur mandat – uninominală)
- plurinominal (dacă se desfăşoară într-o circumscripţie în care se dispută mai mult mandate)
sau în funcţie de proporţia majorităţii:
-cu majoritate relativă (sau într-un tur) dacă primul clasat este declarat ales oricare ar fi majoritatea obţinută
-cu majoritate absolută (sau în două ori mai multe tururi) dacă primul clasat a obţinut peste jumătate din voturi

Scrutinul uninominal cu un tur

Exemplul tipic: Marea Britanie
Principiul: câştigătorul ia totul
Consecinţă 1: procentajul este relativ
Consecinţă 2: creşte importanţa repartiţiei geografice a sufragiilor

Consecinţe scrutinului majoritar relativ: disproporţionalitatea

Indicele de disproporţionalitate (Michael Gallagher) .

Indicele de disproporţionalitate reprezintă diferenţa dintre procentul voturi şi cel al mandatelor împărţit la doi.
Cu cât cifra se apropie mai mult de zero cu atât proporţionalitate este mai mare. Şi viceversa: cu cât cifra se
îndepărtează mai mult de zero cu atât disproporţia este mai mare.

Indicele de disproporţie a fost, deci, în Marea Britanie la alegerile din 2005

42,13/2=21,06
Iar în 2010 indicele de disproporţie a fost
45,2/2=22,6

Indicele de disproporţionalitate în Canada

Indicele de disproporţie în 2004

24,53/2=12,26
Indicele de disproporţie în 2006
21,59/2=10,75
Indicele de disproporţie în 2008
22,21/2=11,10

Consecinţe

- Amplifică procentul locurilor în raport cu procentul voturilor pentru primul partid clasat
- Creează serioase dificultăţi pentru partidele mici, nuanţate de polarizarea geografică, culturală şi etnică.

Scrutinul plurinominal într-un tur

o Exemplul standard: alegerile prezidenţiale din Statele Unite

o Raţiunea scrutinului, câştigarea fiecărui stat, are drept consecinţă relativizarea procentului
o Ceea ce contează este votul electoral şi nu votul popular
o În consecinţă, importantă devine repartizarea geografică a sufragiilor

Alegerile primare pentru desemnarea candidaților partidelor în SUA

Alegeri primare – desemnarea candidatului prin votul întregii comunități (partid sau întregul corp
electoral) și nu prin votul delegaților
Alegerile primare pot fi:
- Închise (pot vota doar alegătorii înscriși ca votanți ai partidelor)
- Deschise pot vota toți alegătorii (se folosesc și în Franța pentru desemnarea candidatului la alegerile din
cadrul Partidului Socialist)

Caracteristici ale alegerilor prezidenţiale americane

1. Surprareprezentarea statelor mici
2. Surpradeterminarea statelor mari
3. În cazul unei competiţii strânse, esenţială este victoria în Swing States aşa cum au demonstrat şi alegerile din
2000 (Florida) şi cele din 2004 (Ohio)

Consecinţe
o Întăreşte şi mai mult tendinţele sistemului majoritar uninominal, amplificând procentul locurilor în
raport cu procentul voturilor pentru primul partid clasat
o Creează serioase dificultăţi pentru partidele mici, nuanţate de polarizarea geografică, culturală şi etnică

Scrutinul uninominal cu două tururi

o Exemplul arhetipal: cazul Franţei
o Raţiunea: câştigarea celui de al doilea tur

Consecinţe
 o Amplificarea procentajului în locuri în raport cu procentajul în voturi pentru primul partid sau prima
alianţă
o Dificultăţi pentru partidele să constituie alianţe
o Bipolarizarea scrutinului

Efectele scrutinului majoritar

o Suprareprezentarea primului partid datorită surplusului de locuri rezultat din aplicarea principiului
“câştigătorul ia totul”
o Frecventa subreprezentare a celui de al doilea partid
o Performanţa politică a partidelor depinde de repartiţia geografică a sufragiilor
o Slaba reprezentare a terţelor partide (mai puţin a celor puternice la nivel local)
o Imprimă o tendinţă bipartidistă sau bipolaristă
o Accentuează rolul alianţelor în cazul scrutinului uninominal în două tururi

Avantaje
o Asigură degajarea unei majorităţi guvernamentale clare
o Permite concentrarea votului aspra reprezentantului şi a guvernului, nu a partidului
o Creează aleşi ai circumscripţiei

Dezavantaje
o Este injust în privinţa reprezentativităţii, excluzând de la viaţa politică minorităţile
o Alegătorii nu sunt capabili să se adapteze politicilor naţionale
o Guvernul rămâne minoritar în voturi, cu o legitimitate fragilă, uşor de basculat

Scrutinul proporţional

Urmăreşte să asigure reprezentativitatea, deci legitimitatea democratică a guvernării

Asigură accesul tuturor grupurilor politice şi de opinie reprezentative în Parlament

Poate fi:
-scrutin proporţional absolut
-scrutin proporţional relativ cu limită majoritară (prag electoral)
-scrutin proporţional relativ cu primă majoritară

Scrutinul proporţional este, de regulă, scrutin de liste Din această regulă rezultă.

-importanţa magnitudinii pentru asigurarea proporţionalităţii

-repartiţia locurilor

Pentru a realiza repartiţia mandatelor sunt folosite.

-metodele prin coeficienţi
-metodele prin divizori
sau
-metoda celui mai mare rest
-metoda celei mai mari medii

Efectele scrutinului proporţional

Creşte proporţionalitatea reprezentării
Cu cât magnitudinea este mai ridicată cu atât proporționalitatea este mai mare

Avantaje
o Asigură o mai bună reprezentare a nuanţelor şi conflictelor de opinie.
o Permite manifestarea politică şi parlamentară a noilor idei şi curente
o Aleşii au interese şi competenţe generale, nu doar locale
o Guvernele sunt cel mai adesea majoritare în voturi

Dezavantaje
o Alegătorul nu ştie ce tip de coaliție va guverna
o Poate antrena fragmentarea politică
o Îndepărtează aleşii de alegători iar raportul cu cetăţenii va fi intermitent şi slab

Posibile îmbunătăţiri
o Introducerea pagului electoral pentru a limita fragmentarea
o Panaşajul (formarea unei lise proprii din candidaţii mai multor partide)
o Introducerea listelor deschise

Scrutinul mixt

Sistemele mixte sunt sisteme de vot care:

a) fie introduc o doză de sistem majoritar într-un sistem proporțional

b) Fie introduc o doză de sistem proporțional într-un sistem majoritar

Combinarea alegerii în același timp a unui candidat și a unei liste

Influenţa modului de scrutin asupra alegerilor

Viziunea instituţionalistă : Maurice Duverger

Reprezentarea proporţională tinde să creeze un sistem de partide multiple, rigide, independente şi stabile
multipartidism;
Scrutinul majoritar (aşa zis uninominal) cu două tururi tinde spre un sistem de partide multiple, suple,
dependente şi relativ stabile multipartidism polarizat;
Scrutinul majoritar (aşa zis uninominal) cu un tur tinde spre un sistem dualist, cu alternanţa marilor partide la
putere bipartidism.